Cresterea in virtute
Asemuiţi-vă în deprinderea virtuţii pruncilor. Ei învaţă, mai întâi, forma regulată a literelor, şi aşa, pornind de la acestea, propăşesc pe calea...
Cum varsta de mijloc poate deveni o problema
S-ar putea spune că vârsta de mijloc e perioada vieţii omului cu cele mai puţine probleme. Dacă situăm vârsta de mijloc între patruzeci şi şaizeci de ani, avem...
Dialog cu Parintele Sofian Boghiu despre pacat
Toată lumea este plină de păcate. Suntem ca între mii şi milioane de microbi. Ne dăm seama în ce mediu suntem şi totuşi stăm, rămânem pe loc. Ce bine ar fi...
Indulcirea cu invatatura lui Hristos
Din păcate, vechile împreună-vorbiri părinteşti de Dumnezeu insuflate au ajuns rare; citirea Vieţilor Sfinţilor Părinţi a fost părăsită aproape cu totul, ba...
Privilegii pe care Hristos le daruie iubitilor...
Ar putea spune cineva că acest Mire al nostru, Mirele monahiei, Mirele sufletului, cu care s-a logodit Biserica, are un singur defect faţă de celălalt pretendent şi...
Cum putem depasi singuratatea mortii
Bolnavul simte că nu există nici o cale de ieşire din starea aceasta şi caută cu disperare un cât de mic ajutor. Cum, aşadar, ar fi cu putinţă să depăşeasc...
Patologia agresivitatii
Alaturi de puterea poftitoare, in sufletul omenesc sta puterea agresiva sau irascibila. Aceasta putere tine de insasi firea omului, fiind una dintre componentele...
Staret si parinte duhovnicesc
Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru Unul este, Cel din ceruri spune Domnul (Matei 23, 9). Totuşi, încă de la începuturile cre...
Necinstea slugii care se crede stapan
EXISTĂ O CONFUZIE CARE SE face deseori între stăpân şi slujbaş, intre proprietar şi beneficiar. Aici a fost marea greşeală pe care o făceau fariseii din vremea...
Boala este si rea si buna
Din punct de vedere spiritual, sănătatea, potrivit multor Părinţi, face parte dintre lucrurile de mijloc, adică cele care în sine nu sunt nici bune, nici rele, ci...
Lupta cu iubirea de stapanire
Adeseori se strecoară în tonul meu o notă de insistenţă; nu suport să fiu contrazisă, şi deseori îmi jignesc aproapele vorbind tăios. Mai pe şleau, ar fi...
Ca de la sine inteles
Aşa vrea Iisus să ne însuşim împlinirea poruncilor. Precum nu mulţumeşti slujitorului tău fiindcă te serveşte, iar acela n-are nici un motiv să se supere, tot...
Chemare
A venit acum vremea, tinere, să auzi un glas care te cheamă. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai înţeles şi nu l-ai ascultat. Este...
In jurul tau sa poti sa-i fericesti pe toti
Ce ar face Iisus în locul meu când I s-ar cere anumite lucruri care mi se cer şi mie, când ar avea să Se confrunte cu nişte situaţii pe care nu le doreşte? Ce-ar...
Rugaciunea din Ghetsimani
Rugaciunea cea din Ghetsimani a lui Hristos este, fara indoiala, cea mai inalta dintre toate rugaciunile, dupa vrednicia sa launtrica si dupa puterea sa rascumparatoare...
Stapan al lumii este Hristos, nu Beelzebul
Cum reacţionează fariseii în prezenţa activităţii şi minunilor lui Iisus? Ce explicaţie dau ei numeroaselor şi înfricoşătoarelor Sale minuni: Una foarte...
Incercari duhovnicesti
Dumnezeu nu e întotdeauna uşor de suportat pentru om. In răstimpurile, în general extrem de îndelungate, în care harul îl părăseşte pe om, Dumnezeu poate să-i...
Unde se afla mariajul tau
Cum stau lucrurile în mariajul tău? In ce direcţie pare să se îndrepte căsătoria ta? Ce fel de căsătorie doriţi să aveţi tu şi soţia ta pentru cea de-a...
Lucrarea dupa fire si cea impotriva firii
Puterile sufletului: mintea, iubirea si vointa, dupa oranduirea cea straveche, isi aveau lucrarea si tinta catre Dumnezeu. Aceasta tindere spre Dumnezeu a sufletului era...
Cum putem evita erorile duhovnicesti
In primul rand rugaciune, poate, si-n al doilea rand, rabdare.Trebuie sa avem rugaciune ca Dumnezeu Insusi sa ne lumineze si sa corijeze traiectoriile gresite in noi, si...
Spovedania si iertarea pacatelor
Spovedania nu se identifica in mod absolut cu iertarea pacatelor. Aceasta o cunosc foarte bine crestinii care, desi se spovedesc de foarte multe ori, cu toate acestea...
Frica de Dumnezeu
Credinţa sinceră ne duce inevitabil la frica de Dumnezeu. Credinţa sinceră ne ajută să ne punem serios problema vieţii duhovniceşti. Solomon ne spune că frica...
"Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă". Mitropolitul Kallistos Ware
Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro