Rugaciunea inimii

Rugaciunea inimii

După învăţătura Sfinţilor Părinţi, esenţa lucrării în vremea rugăciunii inimii este: «de a sta cu mintea în inimă şi de a striga către Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”» (Sbomicul II, p.343-344)

Unii, în vremea lucrării rugăciunii, se opresc la imaginaţie, alţii la lucrarea minţii. Dar, pasul cel adevărat îl fac cei care, trecând peste aceste popasuri, ajung cu mintea în inimă şi se ascund în ea.

Dumnezeiescul Sfânt Părinte, Isaac Sirul, spune că liniştea şi cugetarea la moarte ne ajută la rugăciunea inimii şi la apropierea noastră de Dumnezeu: „Liniştea să o iubim noi, fraţilor, până se va omorî lumea din inima noastră.

Totdeauna să ne aducem aminte de moarte, că prin aceasta ne putem apropia de Dumnezeu în inima noastră Sfântul Varsanufie, arătând că prin osteneală şi durerea inimii se agoniseşte rugăciunea inimii spune: „ Osteneşte-te cu durere de inimă să-ţi agoniseşti căldura duhovnicească şi rugăciunea, şi Dumnezeu ţi le va da pe amândouă. Numai să ştii că uitarea le izgoneşte pe acestea, născându-se în noi din nepăsare şi din lene.

Sfantul Părinte Isaac Sirul spune că cel nemilostiv nu-şi poate curăţa inima de patimi: „Fie întru tine, frate, totdeauna biruind cumpăna milosteniei, până când vei simţi acea milă pe care o are Dumnezeu către lume. Căci inima nevirtuoasă şi nemilostivă niciodată nu se curăţeşte Iar în alt loc, arătând folosul simţirilor duhovniceşti ale inimii, zice:

„Inima care a primit simţirea celor duhovniceşti şi a vederii veacului viitor, se face cu neştiinţă întru pomenirea patimilor, tot în aşa fel în care omul sătul de hrana bună se îngreţoşează de hrana proastă care ar fi pusă înaintea lui Apoi arată că de nu va urî omul din inimă păcatul, nu poate să se izbăvească de el: „Până când nu ar urî din inimă cu adevărat cineva pricina păcatului, nu se slobozeşte de dulceaţa lucrării lui Despre folosul cel mare pe care îl are omul din rugăciunea facută cu inima, zice: „ Cel ce voieşte a vedea pe Domnul inlăuntrul său, trebuie să lucreze ca să-şi cureţe inima prin necontenita pomenire a lui Dumnezeu ”, pentru că înfricoşător este dracilor şi iubit de Dumnezeu şi îngerilor Lui, cel ce cu râvnă fierbinte caută în inima sa pe Dumnezeu, noaptea şi ziua ”.

Sfântul Isaac Sirul, arătând că cine va ajunge la petrecerea cu rugăciunea curată a inimii, ajunge la capătul tuturor faptelor bune, zice: „ Când se va învrednici cineva de petrecerea neîncetată în rugăciunea inimii, a ajuns la capătul tuturor faptelor bune şi de aceea s-a făcut locaş al Sfântului Duh. Dacă cineva nu a primit cu adevărat darul Mângâietorului, nu poate să petreacă în rugăciunea aceasta şi să o săvârşească cu odihnă Episcopul Sfânt Ignatie Briancianinov, un mare lucrător al rugăciunii inimii, spune că rugăciunea inimii are două perioade, terminându-se prin rugăciunea curată, care este încununată de nepătimire în cei nevoitori, cărora Dumnezeu a binevoit ca să le-o dea.

In prima perioadă, cel care se roagă este lăsat să se roage numai cu puterile lui proprii; harul lui Dumnezeu, fără îndoială, îl ajută pe cel ce se roagă, însă nu-şi descoperă
prezenţa Sa. In acest timp, patimile ascunse din inimă se pun în mişcare silindu-l pe lucrătorul rugăciunii la nevoinţa smereniei. Biruinţele şi înfrângerile se înlocuiesc unele pe altele, iar voinţa liberă a omului şi slăbiciunile lui se arată cu toată limpezimea.

In a doua perioadă, harul lui Dumnezeu îşi arată simţită prezenţa şi lucrarea sa, unind mintea cu inima şi dând puterea de a se face rugăciunea fără risipire, cu lacrimi duhovniceşti şi cu căldură duhovnicească, din inimă. Acum atenţia minţii din timpul rugăciunii atrage inima spre învoire şi când se întăreşte atenţia, învoirea inimii se transformă într-o unire a inimii cu mintea. In sfârşit, în timpul atenţiei care s-a unit cu rugăciunea, mintea se pogoară în inimă pentru cea mai adâncă liturghie a rugăciunilor (Sbomic 2, p.263).

Fragment din cartea "Rugaciunea de toata vremea. Cea mai puternica rugaciune si cea mai usor de zis", Editura Agaton

Cumpara cartea "Rugaciunea de toata vremea"

Pe aceeaşi temă

15 Ianuarie 2024

Vizualizari: 1231

Voteaza:

Rugaciunea inimii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact