In cadrul învăţăturilor Stareţului, un loc deosebit îl ocupa cuvântul despre rugăciunea minţii, pe care o recomanda în aceeaşi măsură atât căsătoriţilor, cât şi necăsătoriţilor. Trăind destui ani lângă pururea pomenitul Stareţ, am putut vedea dorinţa sa arzătoare ca toată lumea să guste ca şi el din roadele dulci ale rugăciunii minţii. Se bucura mult atunci când vedea interes din partea celor cu care vorbea pentru această rugăciune. Atunci inima lui se deschidea şi revărsa asupra ascultătorilor comoara ei. Acest Stareţ sfânt nu rostea niciodată cuvinte pompoase, fără conţinut. Cu adevărat pururea pomenitului Stareţ i se potrivea cuvântul Domnului: „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţa".
Faima lui de dascăl al rugăciunii minţii, răspândindu-se peste tot, atrăgea la el mulţime de oameni de toate categoriile, căsătoriţi şi necăsătoriţi. Tuturor celor care îl vizitau le împărtăşea încă din primele clipe din bogăţia sa duhovnicească, dar fiecare primea potrivit cu starea lui. Prin anul 1964, l-a vizitat pe Stareţul Haralambie pururea pomenitul duhovnic Sava de la Mănăstirea Stavrovunio (Cipru). Impreună cu el era şi un tânăr care urma să fie tuns în monahism. Tânărul a cerut binecuvântare de la duhovnicul lui să ceară câteva sfaturi de la Stareţ. După ce au discutat destul timp, tânărul a plecat împreună cu duhovnicul său să viziteze Sfintele Mănăstiri. Dar a doua zi tânărul s-a întors în grabă de la Mănăstirea Sfântul Pavel şi a bătut în uşa Stareţului odată cu primele raze ale soarelui. Atunci Stareţul i-a deschis şi l-a întrebat:
- Ce s-a întâmplat, fiul meu?
- Părinte, vreau să vă spun ceva ce mi s-a întâmplat. Ieri, când am plecat de la Sfinţia Voastră, v-am urmat sfatul şi am început să rostesc neîncetat rugăciunea cu gura. Dar seara am simţit în centrul inimii o flacără puternică ce ardea şi-mi atrăgea mintea spre cele dinlăuntru, facându-mă să simt totodată şi o dulceaţă negrăită, încât aveam impresia că mintea fusese înghiţită de inimă. Am rămas mult timp cu mintea în inimă, căci nu voia să iasă din ea. Din acea clipă rugăciunea s-a întărit atât de mult în inima mea, încât nu s-a oprit nici o secundă.
Atunci când Stareţul a auzit aceasta, cu obişnuita lui simplitate copilărească, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat cu lacrimi în ochi. Apoi l-a sfătuit să nu-şi mai continue pelerinajul, ci să rămână acele zile lângă el, ca să păstreze şi să înmulţească ceea ce îi dăruise Dumnezeu. Dar din nefericire, tânărul nu a putut să se desprindă de duhovnicul său.
Inainte de a pleca din Sfântul Munte, tânărul a mai trecut o dată pe la Stareţ şi i-a mărturisit că, deşi rosteşte neîncetat rugăciunea, flacăra a slăbit mult datorită împrăştierii din timpul pelerinajului. Pe acest tânăr Stareţul l-a numit „hoţ”, spunând:
- A venit aici, a furat rugăciunea minţii şi a plecat. Dar şi alţi tineri mărturiseau că s-au putut acomoda cu privegherea de opt ore încă din ziua în care Stareţul îi învăţa despre rugăciune.
Sunt multe cazurile când pronia dumnezeiască a adus la chilia noastră oameni cu desăvârşire nepăsători faţă de viaţa duhovnicească, drogaţi, anarhişti, dar şi pe unii bine intenţionaţi care, după prima întâlnire cu Stareţul şi mărturisire, au renunţat la viaţa lor păcătoasă de mai înainte şi au intrat în nevoinţa privegherii. Dintre aceştia, unii au devenit monahi.
Nu voi trece sub tăcere nici cazul tânărului care, mişcat fiind de setea duhovnicească, citea cărţi despre rugăciunea minţii. Deşi trăia în lume, sufletul lui era atât de înflăcărat, încât absorbea ca un burete acele cuvinte pline de înţelepciune dumnezeiască şi le punea în practică. Nu după mult timp însă, nu a întârziat să culeagă şi primele roade ale acestei rugăciuni. Deşi locuia în mijlocul Atenei, în fiecare noapte se ruga ore întregi nevoindu-se, dar şi desfatându-se de această sfântă rugăciune. Dar şi în timpul zilei rostea neîncetat rugăciunea. Dar fără povăţuitor duhovnicesc, era şi firesc să se poticnească. După învăţăturile Sfinţilor Părinţi, pentru a spori în această lucrare, este de neapărată trebuinţă un povăţuitor experimentat.
In acea epocă, oraşul Atena era împodobit cu mulţi duhovnici evlavioşi şi harismatici. Acest tânăr, fie din lucrarea diavolească, fie din cea a firii omeneşti, ajunsese la o extenuare sufletească şi trupească atât de mare, încât de îndată ce voia să se adâncească în rugăciune, simţea o durere de cap foarte puternică, de parcă era gata să-şi piardă minţile. Şi astfel a fost nevoit să meargă pe la toţi duhovnicii renumiţi din Atena, numai că Dumnezeu nu a binevoit ca prin aceştia să-şi afle tămăduirea sufletească. Potrivit unei rânduieli dumnezeieşti, duhovnicul l-a sfătuit să meargă pentru o lună în Sfântul Munte, ca să se liniştească sufleteşte. După ce a ajuns în Sfântul Munte, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu a auzit chiar din primele zile despre Părintele Haralambie. Şi îndată a alergat la el, nădăjduind să audă un cuvânt de mântuire, care să-l scoată din încercarea prin care trecea.
Dar înainte de a ajunge la Părintele Haralambie, s-a mărturisit la un alt duhovnic renumit, care i-a dat canon să facă în fiecare zi, înainte de a se culca, cincizeci de metanii şi să rostească de patru sute de ori rugăciunea „Doamne Iisuse...” Tânărul însă a refuzat categoric canonul, motivând că este epuizat sufleteşte şi trupeşte. După ce a ajuns la Părintele Haralambie, printre altele tânărul i-a spus şi despre canonul dat de acel duhovnic.
Atunci Stareţul l-a luat şi i-a dat prima lecţie de rugăciune, spunându-i:
- Mergi şi încearcă să pui în practică cele pe care ţi le-am spus, iar dacă vei întâmpina vreo greutate, atunci să vii să vorbim din nou.
„Chiar din acea clipă, povestea acel tânăr, am simţit cum durerea de cap ce-o aveam a dispărut ca un nor, iar rugăciunea a început să meargă ca un motoraş. Rosteam
neîncetat rugăciunea când cu mintea, când cu gura. Şi aceasta am facut-o nu numai de patru sute de ori, ci de mii de ori.”
Atunci acest tânăr, văzând cât folos primise de la Stareţ, nu mai voia să se despartă de el. Cu toate acestea, respectând binecuvântarea duhovnicului său, s-a întors pentru
o vreme în lume. Dar nu a întârziat să se închinovieze mai târziu în unul din aşezămintele Sfântului Munte, rămânând recunoscător Stareţului până la moartea acestuia.
Fragment din cartea "Staretul Haralambie - Dascalul rugaciunii mintii", Editura Evanghelismos
Cumpara cartea "Staretul Haralambie - Dascalul rugaciunii mintii"
-
Talcuire la rugaciunea mintii
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Prima mea lectie despre Rugaciunea mintii
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
De unde isi are inceputul rugaciunea mintii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea mintii sau Rugaciunea inimii
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Rugaciunea mintii si Parintele duhovnicesc
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.