Spitalul de urgenta al sufletului

Spitalul de urgenta al sufletului

Ortodoxia ne oferă moduri riguroase de a intra în comuniune cu Dumnezeu. Acestea trebuie învăţate, întrucât a fi sau a deveni creştini ortodocşi autentici presupune a depăşi stadiul ritualurilor formale de căutare a unei vieţi lăuntrice care să ne transforme şi să ne lumineze sufletele. A aparţine unei comunităţi bisericeşti nu e suficient, deoarece Biserica nu înseamnă doar slujbe frumoase, icoane şi teologie mistică. Aidoma unui spital al sufletelor, ea este locul unde ne putem vindeca de bolile care ne supără.

Aşa cum ştim, nici un pacient nu intră într-o secţie de urgenţă aşteptându-se să fie vindecat instantaneu. In primul rând, va trebui să se supună unor investigaţii efectuate de membrii personalului medical, care-l vor întreba ce fel de dureri are, apoi va urma efectuarea unor analize sau investigaţii, iar ulterior va primi medicaţia necesară.

Prin reprezentanţii ei, Biserica sau spitalul sufletului procedează la fel; preoţii acţionează în acelaşi mod ca şi personalul unui spital de urgenţă. Il intreaba pe pacient, adică pe credincios, ce anume îl supără, îi examinează aşezarea sufletească pentru a descoperi aspectele mai grave ale bolii sale duhovniceşti şi-i recomandă tratamentul cel mai potrivit stării sale sufleteşti. Astfel preoţii devin îndrumătorii credincioşilor, terapeuţii lor, învăţându-i ce trebuie să facă pentru a fi reconstruiţi lăuntric.

Dintre tratamentele prescrise de preot întru tămăduirea fiilor săi duhovniceşti aflaţi în momente de cumpănă fac parte următoarele: o regulă de rugăciune, lecturi zilnice din Sfânta Scriptură, spovedanii cât mai frecvente, primirea Sfintei Euharistii. Aşa cum medicul este mai eficient în prescrierea dozei unui medicament după ce ajunge să-şi cunoască mai bine pacienţii, tot la fel şi preotul va şti mai bine ce fel de recomandări le sunt indicate fiilor şi fiicelor sale duhovniceşti după ce-i va cunoaşte mai bine.

Prin urmare, viaţa duhovnicească trebuie învăţată - astăzi mai mult chiar decât in orice altă perioadă a istoriei omenirii -, pentru că, pe măsura ce creşte necredinţa, sporesc şi obstacolele din calea progresului vieţii duhovniceşti. Degradarea întregii societăţi şi profunzimile depravării devenite un standard de moralitate în epoca actuală au transformat prezentul intr-o epocă periculoasă. Spiritualitatea practicată de unul singur, fără îndrumători, ne va expune amăgirilor şi mistificărilor. Avem nevoie de povaţuitori experimentaţi; numai cu ajutorul lor vom scăpa de capcanele mândriei şi ale voii proprii.

Parintele Trifon

Dimineti cu Dumnezeu, Editura Sophia

Cumpara cartea "Dimineti cu Dumnezeu"

 

Pe aceeaşi temă

09 Aprilie 2019

Vizualizari: 3271

Voteaza:

Spitalul de urgenta al sufletului 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 27.00 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 22.00 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 40.00 Lei
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2 Mă tot întrebi despre vremurile de la sfârșitul lumii. Oare tu chiar nu știi că, pentru un om muritor, orice timp este al sfârșitului? Cine cunoaște sau poate să prezică propriul său sfârșit? Nimeni și niciodată. Anume acesta este adevărul. Trebuie să 23.26 Lei
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc Pentru mintea şi inima tuturor ­iubitorilor de noime şi tâlcuri duhovniceşti, am cules din ­cărţile Sfân­tului Nicolae Velimirovici - noul Hrisostom al Bisericii Ortodoxe - isto­rii şi pilde călăuzitoare spre viaţa veşnică. Scrise în grai ales şi drese 15.86 Lei
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic Principiile ortodoxe de creștere a copiilor al lui Philip Mamalakis a fost publicat și tradus în mai multe limbi. Faptul că a fost pus în practică de părinți de diverse confesiuni vine să confirme încă o dată regăsirea unui bun simț comun în privința 21.14 Lei
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni Nu vă întristați, fiilor, pentru ispitele pe care le înfruntați fiecare, ci aveți răbdare, și rugați‑L pe Dumnezeu, și spuneți: „Nu ne duce pe noi în ispită, Doamne, ci ne izbăvește de cel viclean!” În ispite, necazuri, mâhniri să cereți ajutor de la 21.14 Lei
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii Biserica Mântuitorului Hristos este corabia mântuirii noastre. Ori de câte ori suntem loviți de furtunile greu­tăților, ispitelor, necazurilor, venim grabnic și ne adăpostim în această corabie duhovnicească, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când 15.86 Lei
Jane - Vacanta pe insula
Jane - Vacanta pe insula Romanul scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery (1874‑1942) prezintă povestea unei fetițe aflate în pragul adolescenței, care se confruntă cu o serie de încercări dificile, cea mai dureroasă fiind separarea părinților săi. Două vacanțe pline de 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact