Iubiţi credincioşi, în 1953, când m-am aşezat eu la mănăstire, se citeau din Psaltire şi din Ceaslov Psalmii în traducerea patriarhului Nicodim Munteanu. Era cea mai nouă ediţie de Psalmi traduşi în româneşte până atunci şi aveam la mănăstire un părinte care a ţinut foarte mult să se citească Psalmii în traducerea aceea. Am învăţat şi eu psalmii în traducerea aceea şi bineînţeles că tot aşa îi spun şi acum. E greu, după ce ai învăţat într-un fel, să înveţi într-alt fel. Aşa că eu, de când eram la început la mănăstire şi până acum, vreme de cincizeci şi patru de ani, am folosit aceeaşi traducere.
In cei doi psalmi care se citesc înaintea celor de la Utrenie, adică înaintea celor şase psalmi care se numesc psalmii Utreniei, în Psalmul 20, cineva - nu ştiu cine -poate chiar prorocul David spune, printre altele, şi următoarele cuvinte: „Incărcatu-L-ai cu binecuvântări pe totdeauna şi cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie". E o referire la prorocul David. Deci, Dumnezeu L-a încărcat, i-a dat binecuvântări cât a putut duce. „L-ai încărcat" înseamnă că ai pus pe el binecuvântări multe, l-ai încărcat cu binecuvântări. Fiţi atenţi: pe totdeauna! Adică, nu numai pentru o vreme, ci pentru totdeauna l-ai încărcat cu binecuvântări. Şi acum urmează ceea ce vreau să vă pun în atenţie în mod special: „şi cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie". Sunt referiri la prorocul David. Prorocul David a fost învrednicit de Dumnezeu cu multe binecuvântări, şi asta nu numai pentru o vreme, ci pentru totdeauna, şi în plus: „cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie". Am trecut foarte multă vreme peste gândul acesta, nici nu mi s-a fixat în minte, dar acum, de o vreme încoace, mereu îmi vin în minte în special cuvintele: „şi cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie". De aici înţelegem că Dumnezeu ne zâmbeşte. Cu faţa Lui ne umple de bucurie. Cu zâmbetul feţei Lui ne dă bucurie.
E firesc să fie aşa, e firesc pentru că Dumnezeu este iubire, şi noi ştim lucrul acesta. Il ştim din Sfânta Scriptură, din Noul Testament. în capitolul 4 din Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan e scris că Dumnezeu este iubire şi că cel ce iubeşte îl cunoaşte pe Dumnezeu, şi că cel ce nu iubeşte nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Şi bineînţeles că acolo unde e iubire, acolo-i şi veselie, şi acolo-i şi zâmbet. „Cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie". Şi ceea ce se potriveşte pentru regele David se potriveşte pentru orice om care face voia lui Dumnezeu, pentru orice creştin. Dumnezeu ne iubeşte pe toţi. Păi, dacă-i iubire, nu poate să fie şi altceva decât iubire. Şi iubirea e ca un izvor, un izvor care curge întruna. Şi dacă vrei să-l astupi, nu-l poţi astupa decât acolo unde pui ceva ca să fie astupat, dar el izbucneşte în altă parte. Izvorul nu poate fi înlăturat. Dacă e un izvor îmbelşugat, acela curge întruna, nu ai ce-i face ca să nu curgă. Şi aşa-i şi iubirea lui Dumnezeu. Aşa-i iubirea în general. Când ai iubire nu mai poţi avea şi întrerupere de iubire. Şi dacă ai întrerupere de iubire, să ştii că nu ai iubire. N-ai avut-o nici atunci când ai gândit că o ai.
Deci, Dumnezeu este iubire, în esenţa Lui este iubire. Dumnezeu fiind El însuşi iubire, îşi revarsă iubirea peste oameni. Şi Şi-o revarsă printre altele şi prin zâmbetul fe ţei Lui. Se spune că în Noul Testament sunt în patru locuri în care se afirmă că Domnul Hristos a plâns şi nu se spune nicăieri că a râs. Paşti, intitulată chiar „La Paşti", scrisă de George Coşbuc, care se încheie cu cuvintele: „Ah, iar în minte mi-ai venit / Tu, mama micilor copile! / Eu ştiu că şi-n aceste zile / Tu plângi pe-al tău copil dorit! / La zâmbet cerul azi ne cheamă? /Sunt Pastile! Nu plânge, mamă!"
Iubiţi credincioşi, sărbătorile noastre sunt prilej de bucurie, prilej de zâmbet, de iubire, de cinstire. Şi toate acestea trebuie să le împlinim, fiecare după puterea lui. In orice caz, Dumnezeu ne zâmbeşte şi noi trebuie să-I zâmbim lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu ne îndatorează să fim iubitori unii cu alţii, deci ne îndatorează şi la zâmbetul dintre noi.
Să căutăm să fim în aşa fel rânduiţi cu viaţa, încât să se poată spune şi despre fiecare dintre noi: „Incărcatu-l-ai cu binecuvântări pe totdeauna - nu numai pentru o vreme -şi cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie". Să primim zâmbetul lui Dumnezeu şi să oferim zâmbetul Lui şi oamenilor, ca să fie preamărit Dumnezeu între oameni şi oamenii, prin Dumnezeu. Amin.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.
Parintele Teofil Paraian
Mănăstirea Brâncoveanu, 1 mai 2007
Articol preluat din cartea "Cale spre bunatate", Editura Sophia
Cumpara cartea Cale spre bunatate
-
Atunci cand rasul doare
Publicat in : Editoriale -
Bucuria este mai importanta decat rasul
Publicat in : Credinta -
Rasul este mai bun decat orice medicament
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.