Teologia euharistiei

Prezenta reala sacramentala a Domnului in Euharistie.

Euharistia - este taina prezentei celei mai depline si a lucrarii celei mai eficace a lui Iisus Hristos in Biserica si prin ea in lume. El este prezent in Euha­ristie cu trupul Sau luat din Fecioara Maria, rastignit pe cruce, inviat, inaltat la cer si tronand la dreapta Tatalui, pentru a ne face partasi de toate cele ce s-au facut in Trupul Sau. In Euharistie e concentrata toata mantuirea noastra pentru a ne-o insusi personal. Euharistia, unindu-ne cu Hristos, ne face asemenea Lui, imprimand si in noi starea capabila de jertfa, puterea invierii si a slavei vesnice.

Intreaga Traditie mostenita de Biserica Ortodoxa de la Biserica pri­mara afirma ca Domnul e prezent real in Euharistie, prin prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele Sau. Dar ea s-a ferit sa explice modul cum se face aceasta prefacere si care este raportul Trupului si Sangelui Domnului cu chipurile painii si vinului care persista dupa prefacere. To­tul este o taina.

Dar daca Hristos ne e tot asa de prezent in Euharistie cum ne va fi si in viata viitoare, insa sub chipul painii si a vinului, aceasta se datoreaza faptului ca noi nu suntem in stare sa-L vedem acum cum il vom ve­dea atunci. Desigur, incapacitatea aceasta a noastra se datoreaza si unei solidaritati actuale a trupului nostru cu netransparenta actuala a mate­riei, cu starea ei prezenta de nedeplina iluminare prin Duhul lui Hristos ce se propaga din Trupul Lui transfigurat.

Cata vreme tine chipul lumii acesteia si al trupurilor noastre, tine si chipul painii si al vinului, chiar daca fundamentul lor ontologic, readus in Hristos, e prefacut de pe acum in Trupul si Sangele Lui. Prin aceasta chiar chipurile lor poarta pecetea care le destineaza transfigu­rarii lor viitoare eshatologice.

Mancand painea si vinul prefacute in Trupul si Sangele lui Hris­tos, credinciosii nu fac numai un pas inainte in existenta, ci un pas hotarator in prefacerea lor in Hristos. Comunitatea si credinciosii in cadrul ei se misca prin Euharistie nu numai mereu inaintea lor, ci spre o stare superioara celei de acum, spre Hristos.

Pentru a intelege prefacerea euharistica in cadrul acestei inaltari spre Hristos a comunitatii si a credinciosilor, trebuie sa se tina seama ca trupul Domnului de dupa inviere si inaltare este un trup deve­nit luminos prin actiunea Duhului Sfint, este un trup ridicat la starea de lumina, care nu e numai naturala, ci si dumnezeiasca, neputand fi vazuta de ochii naturali. Iar spre starea aceasta se misca si trupurile celor credinciosi, avand in ascunsul lor inca de pe acum o arvu­na a acestei stari prin unirea cu Hristos si prin actiunea Duhului Lui in ei. Sfantul Grigorie Palama a vorbit adeseori de aceasta lumina care a acoperit trupul Domnului pentru ochii naturali la Schimbarea la fata si de lumina spirituala care va acoperi trupurile sfintilor in viata viitoa­re. Starea de luminozitate a Trupului Domnului, spre care inainteaza in ascuns si trupurile noastre, e solidara cu starea noua a lumii, care a inceput o data cu invierea lui Hristos si cu existenta Bisericii prin pogorarea Duhului Sfant.

 Numai cei ce s-au pocait, adica si-au schimbat directia de miscare a cugetarii si iubirii lor spre Dumnezeu, stiu ca schimbarea a inceput in ascuns. Iisus isi incepe propovaduirea cu cuvintele : „Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor.”, adica schimbati-va directia cugetarii spre Dumne­zeu. De aceea Sfintul Maxim Marturisitorul vede unirea cu Hristos prin Euharistie pregatita de unirea cu Hristos prin cugetare, sau prin ratiune.

Euharistie ca jertfa

 Euharistia nu e numai sacramentul culminant, in care sub chipurile painii si vinului ni se ofera spre impartasire ca dar Trupul si Sangele Domnului cu toata viata divina, spre asemanarea si unirea noastra cu El, ea este si jertfa de Sine pe care Hristos o ofera necontenit Tatalui pentru oameni. Protestantii au respins caracte­rul de jertfa al Euharistiei pe motiv ca aceasta ar micsora importanta jertfei de pe Golgota pentru iertarea tuturor pacatelor omenirii. Dar jertfa lui Hristos in Euharistie nu e alta jertfa fata de cea de pe Golgota, ci una si aceeasi cu care s-a infatisat si sta, ca Miel injunghiat, in veac in fata Tatalui.

Teologii protestanti recunosc ca in Hristos este realizata aceasta predare totala a omului lui Dumnezeu, pe care trebuie sa o rea­lizam si noi. Dar omul n-ar putea realiza aceasta predare de Sine Tata­lui, daca Hristos n-ar fi continuu intr-o astfel de stare si nu ar intra cu ea in legatura cu noi, ca din puterea ei sa primim si noi puterea unei ase­menea predari. Nici lauda adusa lui Dumnezeu, nici culminarea ei in predarea de sine a omului nu trebuie sa inceteze vreodata. Deci nici Hristos nu trebuie sa inceteze vreodata de a fi in aceasta stare ca om si ca conducator al mantuirii noastre (Evr. II, 10). Hristos vrea sa ne supuna pe toti in mod desavarsit lui Dumnezeu si Tatal, ca sa fie Dumnezeu totul in toti (I Cor. XV, 27-28).

Starea de jertfa a lui Hristos, pe care ne-o insusim si noi, e o moarte tainica (mistica) a omului in Dumnezeu, o ingropare in El. Dar fiind o scufundare in izvorul infinit al vietii, ea are ca urmare imediata, sau este in acelasi timp inviere sau primire de viata noua, inalterabila. Ceva analog avem in scufundarea celui ce iubeste in cel iubit, pentru ca sa dobandeasca o viata noua din acela. Cine moare in altul, din iubire pentru acela, nu moare propriu-zis, caci moartea in realitate e urmarea insin­gurarii. „Cel ce crede in Mine viu va fi, chiar daca va muri” a spus Mantuitorul (Ioan XI, 25). Sau tocmai de aceea va fi viu, pentru ca moare in Dumnezeu din credinta si din iubire fata de El. „Nebun ce esti! Tu ce semeni nu da viata, daca nu va fi murit!” spune Sfantul Apostol Pavel (I Cor. XV, 36). Precum samanta trebuie sa moara in pamantul datator de viata biologica, spre a odrasli, asa omul trebuie sa moara tainic in Dum­nezeu, ca sa invieze : „Caci voi ati murit  zice Sfantul Apostol Pavel si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu” (Col. III, 3).

Jertfa lui Hristos permanentizata e inteleasa de Sfantul Chiril nu ca o simpla omagiere a lui Dumnezeu, fara efect asupra credinciosilor, sau cu un efect de rasplatire juridica, ci ca producand prin ea insasi sfintirea lor, intrucat ii atrage in miscarea ei spre Tatal. Jertfirea consta in fond in depasirea starii de sine, in iesirea din inchisoarea egoismului prin punerea la dispozitia lui Dumnezeu, ca expresie a iubirii si adorarii Lui; e deschiderea generoasa a propriului eu si acceptarea in el a Eului divin de nesfarsita generozitate.

Astfel intre aspectul de jertfa si cel de sacrament al Euharistiei nu se poate face o separatie stricta : a oferi inseamna totodata a primi. Aceasta se intampla in raportul nostru cu orice om.

Dar momentul prefacerii, in care se pune in relief in special aspectul de jertfa al Euharistiei, si cel al impartasirii, in care se pune in relief in­deosebi aspectul ei de sacrament, se mai deosebesc si prin aceea ca momentul prefacerii sau al jertfei actualizeaza jertfa lui Hristos pentru co­munitate, corespunzator cu faptul ca El s-a jertfit pe Golgota pentru toata omenirea, pe cand momentul impartasirii corespunde trebuintei ca omul sa se decida personal pentru insusirea jertfei lui Hristos. In agnetul ce se preface e reprezentat duhul comunitatii ca intreg. Desigur fiecare membru al ei foloseste si din aceasta noua inaltare a comunitatii in Hris­tos. O Biserica vie e o sursa de viata pentru fiecare membru al ei. Dar mai e necesar si ca insul sa se decida ca atare printr-un act distinct al sau, pentru ca sa se foloseasca deplin de jertfa lui Hristos, prin unirea personala cu El, Ceea ce spune Sfantul Maxim Marturisitorul despre o nastere in Duh dupa fire si despre una ce-i urmeaza dupa aplecarea voii, se poate aplica si aici. Faptul ca «miridele» pentru credinciosi ca persoane stau in jurul agnetului prefacut, fara sa se fi prefacut si ele insele, dar se toarna in potir, sau in Sangele lui Hristos in preajma impartasirii mire­nilor, sau dupa aceea, poate exprima tocmai aceasta decizie personala a lor de a se uni cu Hristos, manifestata prin impartasire.

Euharistia ca jertfa si taina a comunitatii bisericesti.

Euharistia e o jertfa si o taina unificatoare. Ea unifica in Trupul lui Hristos pe toti cei ce se aduna sa o savarseasca impreuna printr-un preot al lor, hi­rotonit de episcopul lor. Ii unifica prin faptul ca Hristos ii aduna pentru a-i oferi Tatalui in Sine ca jertfa si prin faptul ca toti se impartasesc de El. Dar ii unifica totodata in acelasi Hristos pe toti cei ce savarsesc ace­easi Euharistie si se impartasesc in tot locul din ea, prin preotii hirotoniti de episcopii ce stau in comuniune. De aceea prin ea se desavarseste si se sustine unitatea Bisericii, sau Biserica insasi, in calitate de Trup tainic al Domnului.

Hristos, fiind Dumnezeu al tuturor in stare de om, s-a adus jertfa pentru toti, ca pe toti sa-i adune in Sine in starea Sa de jertfa ce e straina de orice limitare individualista. El nu mantuieste pe cate unul in izo­lare, caci aceasta ar insemna confirmarea lor in izolarea individualista. De aceea agnetul neprefacut reprezinta jertfa comunitatii si aceasta jertfa o ridica Hristos la nivelul de jertfa a Sa; El este in acelasi timp jertfa a Sa si jertfa a comunitatii, jertfa Sa imprimata in jertfa comunitatii, sau jertfa comunitatii imprimata in jertfa lui Hristos si transfigurata de ea. Euharistia e Hristos si Biserica concentrata in El; e comunitatea insasi in esenta ei comunitara, configurata in stare de jertfa prin Hristos afla­tor in stare de jertfa.

Preotul nu e punctul de convergenta al credinciosilor in sensul ca el ar substitui pe Hristos. El e punctul de convergenta ca un transpa­rent prin care converg privirile si jertfele tuturor spre Hristos. Toti membrii comunitatii se aduc in aducerea preotului, rugaciunea tuturor catre Hristos e concentrata in rugaciunea lui, comunitatea sustine ruga­ciunea lui, se roaga in rugaciunea lui; dar si rugaciunea lui misca si aduna in jurul ei, in ea insasi, tacuta sau sonora, rugaciunea tuturor. Preotul nu e ales numai de comunitate, ci e randuit si de Hristos prin Du­hul Lui lucrator in chip vazut prin episcop, ca urmas al Apostolilor. Prin aceasta se arata ca Hristos da celor ce cred in El puterea sa con­vearga ca si comunitate in preot si prin preot in El insusi; se arata ca cre­dinciosii au nevoie de un punct indicat lor de deasupralor, de Hristos, pentru a putea transcende prin El individualismul si imanenta lor.

Rugaciunea fiecarui credincios e sustinuta de rugaciunea comunitatii si e ridicata in rugaciunea unificata a acesteia prin preot la Hristos; adu­cerea fiecaruia e in aducerea comunitatii oferita prin preot. Fiecare se impartaseste de Hristos, dar numai in acest cadru al comunitatii ce se depaseste in mod real pe sine insusi prin preot.

• Prefacerea darurilor in Trupul si Sangele lui Hristos
  Publicat in : Sfintele Taine
• Savarsirea si impartasirea Euharistiei
  Publicat in : Dogma
• Stadii istorice si mistice in celebrarea euharistica a Cuvantului
  Publicat in : Dogma
• Puterea de a savarsi Sfintele Taine
  Publicat in : Dogma

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: