Cu smerenie si incredere

Imi incredintati, in aceste clipe sarbatoresti de neuitat carja vladiceasca a Arhiepiscopiei Craiovei si Mitropoliei Olteniei, conducandu-mi pasii spre treptele jiltului arhieresc al Valahiei Mici, tinutul de veche vatra romaneasca dintre Carpati, Dunare si Olt.

Ati sporit solemnitatea acestui act istoric al intronizarii mele in dregatoria bisericeasca, la care am fost chemat de Colegiul Electoral al Bisericii Ortodoxe Romane, si prin rostirea unui cuvant bogat in invataminte, punandu-mi la inima povatuiri si indemnuri pentru raspunderile care ma asteapta de acum inainte in fruntea clerului si credinciosilor ortodocsi din acest minunat colt de tara.

Simtamintele care-mi inunda acum inima si cugetul cu greu pot fi infatisate prin graiul omenesc. Nu stiu de unde as lua cuvintele in stare sa marturiseasca intreaga iubire parinteasca pe care mi-ati daruit-o Prea Fericirea Voastra si inteleapta indrumare ce nu mi-a lipsit in toate rosturile si raspunderile bisericesti de care m-am invrednicit din ziua cand mi-ati impartasit - cu 23 de ani in urma -sfanta treapta a arhieriei si pana astazi. Tezaurul unor asemenea daruri duhovnicesti, incoronat prin actul de acum, nu va ramane inscris doar cu cerneala in Gramata Patriarhala, ci - dupa cuvantul maritului Apostol Pavel - va dainui sapat "cu duhul Dumnezeului Celui viu, nu pe table de piatra, ci pe tablele de carne ale inimii" (II Corinteni 3,3) mele.

Caci daca genunchii mi se pleaca pururea cu evlavie la amintirea si in fata chipurilor de neuitat ale parintilor mei dupa trup, cugetul meu se afla luminat de cate ori imi amintesc de anii stradaniilor rodnice de dupa razboi la inceputul lucrarii arhieresti a Prea Fericirii Voastre, care ati fost si sunteti parintele meu duhovnicesc. Pentru toate acestea, va aduc fiesti multumiri, incredintandu-Va ca recunostinta mea fierbinte va spori neincetat in sufletul meu.

Sunt adanc miscat sufleteste de tot ceea ce ochii mei vad si sufletul meu simte, acum, in aceasta Catedrala mitropolitana, straveche ctitorie a vrednicilor nostri inaintasi din preajma Baniei lui Mihai Viteazul. Ierarhi si fruntasi ai Bisericii Ortodoxe Romane, inconjurand pe Prea Fericirea Sa Patriarhul Justinian, profesori de teologie, deserventi ai altor culte, preoti, monahi si credinciosi sunt de fata pentru a sublinia inaltele semnificatii ale acestei zile istorice din viata Arhiepiscopiei Craiovei. Catre toti indrept cuvant de sincera si recunoscatoare multumire, o data cu incredintarea ca nu vor fi uitati in rugaciunile mele catre Atotputernicul Dumnezeu, pentru ca El sa le dea indelungata inzilire, sanatate si belsug de daruri si binecuvantari.

Poposesc in batrana si vesnic tanara cetate a Banilor craioveni, venind de la conducerea Episcopiei Aradului, una din cele mai vechi Eparhii de pe pamantul Transilvaniei, care a cunoscut atatea framantari si atatea jertfe pentru pastrarea unitatii credintei stramosesti si a neamului romanesc. Mai bine de 10 ani am pastorit-o, straduindu-ma sa pastrez si sa cultiv toate bunele traditii ale credinciosilor ortodocsi din acele locuri, sa dau stralucirea cuvenita sfintelor locasuri, sa le invesmantez in podoabele Ortodoxiei, sa promovez spiritul de intelegere si pretuire frateasca intre toti, peste deosebirile de credinta, de grai sau de nationalitate si daruindu-ma cu tot sufletul slujirii tuturor. Am indragit acele frumoase asezari si am iubit pe oamenii lor, pe harnicii plugari din manoasa campie brazdata de undele batranului Mures si de navalnicele Crisuri, pe minerii din Valea Transilvana a Jiului, pe aurarii de la Brad, pe otelarii hunedoreni - toti vrednici si cu temei in munca lor, iubitori de tara si osirduitori in orice actiune buna.

In anii pastoririi mele de la Arad mi s-a instapanit in cuget o intelegere mai clara si mai adanca a jertfelor pe care le-au adus strabunii la altarul unitatii noastre nationale. Acolo am simtit din plin duhul infratirii dintre romani si celelalte nationalitati, randuite de soarta sa vietuiasca pe acelasi pamant romanesc, in setea si in lupta lor comuna pentru libertate si dreptate. Acolo m-am incredintat ca arcul Carpatilor n-a despartit - nici macar in veacurile celei mai cumplite vitregii - pe romanii de dincolo si de dincoace de munti. Acolo am avut dovada vie ca vaile lor salbatice au stiut sa ascunda, in trecut, drumuri sigure, nestiute de strajerii stapanirilor straine vremelnice, prin care s-au pastrat legaturi statornice intre frati. Valorile spirituale faurite in Tara Romaneasca, in Moldova si in Transilvania au circulat fara incetare dintr-o parte in alta si aceasta permanenta comuniune a asigurat in istoria neamului romanesc miracolul unitatii noastre de grai si de simtire. Acolo a crescut si a rodit si mai mult in cugetul meu constiinta ca orice ierarh si cleric ortodox de pe plaiurile intregii tari este dator sa slujeasca si obstea ce i s-a incredintat spre pastorire, dar si marea obste a poporului roman.

Urc acum treptele acestui jet mitropolitan impodobit cu vrednicii alese timp de 25 de ani de fericitul intru pomenire Mitropolitul Firmilian, iubitor de arta, cunoscator adanc al sfintei teologii si iubitor parinte al pastoritilor sai, care mi-a fost profesor erudit si sfintitor la hirotonia in treapta arhiereasca; pentru paginile luminoase inscrise in istoria Bisericii oltene ii vom pastra aprinsa candela recunostintei la mormantul sau din aceasta catedrala. Doua puternice simtaminte se revarsa in cele dinauntru ale fiintei mele in aceste momente: simtamantul smereniei, pe de o parte, si cel al increderii, pe de alta parte. Simtamantul smereniei ma stapaneste pentru ca "Arhiereul nostru Cel Mare", Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, ne-a poruncit tuturor celor ce-I slujim Lui in duh si in adevar spunandu-ne: "invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima" ( Matei 11, 29 ), iar Sfantul Pavel ne-a indemnat staruitor sa ne imbracam "ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga-rabare" ( Coloseni 3,12). Ma rog deci Parintelui luminilor sa sporeasca aceasta agonisita duhovniceasca si in noua mea lucrare la care am fost chemat cu sfanta Sa voie.

Simtamantul increderii isi are izvorul in bunii credinciosi si preoti din aceasta Sfanta Arhiepiscopie, pe care-i stiu legati puternic de glia parinteasca, sirguinciosi, gata sa implineasca orice initiativa de folos, pastratori de datini, cinstitori ai credintei strabune, iubitori ai trecutului si deschisi innoirilor, cu suflete insetate de dreptate, cumpaniti si intelepti, faurari de frumuseti, oameni de nadejde in tot ceea ce gandesc si implinesc. Avand alaturi de mine intelegerea si ravna tuturor scumpilor mei fii duhovnicesti, inzestrati cu asemenea daruri si virtuti, sunt incredintat ca voi izbuti sa implinesc inaltele raspunderi de pastor duhovnicesc. Stapanit de aceste simtaminte care chezasuiesc lucrarea ce ma asteapta, si ne asteapta pe toti, ma infatisez acum inimilor calde ale slujitorilor si inchinatorilor altarelor ortodoxe de pe aceste stravechi plaiuri romanesti.

Ma incredintez dragostei Prea Sfintitului si mult-veneratului Vladica Iosif al Ramnicului si Argesului, care mi-a daruit, din tinerete, prietenia sincera si intelepciunea bogata a Prea Sfintiei Sale, iar astazi mi-a incalzit sufletul cu bogatia gandurilor in cuvantul rostit si mi-a turnat balsamul increderii in rodnica noastra : colaborare, privind rosturile inalte care leaga cele doua eparhii surori ale Mitropoliei Olteniei. Ma incredintez, de asemenea, ravnei intru slujire a Prea Sfintitului Episcop-vicar Nestor Severi-; neanul, distinsei preotimi de la parohii si cinului monahal al caror purtator de cuvant, in persoana Parintelui Consilier Iordache, imi da temei sa nadajduiesc in dragostea si ascultarea tuturor prea iubitilor mei fii duhovnicesti si sa rostesc impreuna cu Sfantul Grigorie de Nazianz: "Iata, iti stau la dispozitie, obste sfanta si vrednica de Hristos. Ma ai de acum in puterea ta, mai mult dupa legile lui Hristos Arhipastorul nostru . Insoteste-ma cu rugaciunile tale si sprijine§te-ma cu sfaturile tale".

Pe pamantul Olteniei, ale carei bogate izvoare bisericesti au fost infatisate de catre Prea Fericitul Patriarh Justinian, s-au nascut si au trait multi oameni exceptionali, iar istoria ei a pastrat vie amintirea unor fapte de mare rasunet pentru toate provinciile romanesti. Doresc si va trebui sa fac, din aceste pilde vii ale istoriei, dreptarul lucrarii mele bisericesti si obstesti, Astfel a ramas figura Cuviosului Nicodim, vestit calugar carturar, ctitorul manastirilor Vodita, Tismana si Prislopul Hategului, adevarate vetre de cultura in veacul al XIV-lea si focare de iradiere a duhului ortodox, care au slujit totdeauna constiinta ca romanii de dincolo si de dincoace de munti se trag dintr-o singura radacina, vorbesc acelasi grai, au aceeasi credinta si aceleasi aspiratii. Pilda Cuviosului Nicodim de la Tismana constituie pentru mine o porunca sfanta pentru pastrarea comorilor de zestre ale Ortodoxiei, existente in aceste parti, a bunelor traditii culturale ale monahismului romanesc. imi sta in fata galeria luminoasa de vladici care au pastorit Biserica Olteniei, din scaunul episcopal de la Ramnic, in veacul al XVIII-lea - epoca de aur pentru talmacirea in grai romanesc si tiparirea multor carti de slujba, raspandite, dupa expresia lor, in toate tinuturile locuite de romani, cu osebire in Transilvania - pentru a contribui la faurirea unitara a limbii literare romanesti si la mentinerea constiintei unitatii poporului nostru. Aceasta glorioasa pagina din istoria Bisericii oltene va constitui pentru mine si pentru toti pastoritii mei dreptar de munca staruitoare pentru sporirea preocuparilor culturale legate de viata poporului nostru, imperativ caruia trebuie sa-i raspunda astazi si slujitorii altarelor, cu aceeasi ravna si daruire cu care ii raspunde intregul popor.

Chipurile celor doua mari personalitati din istoria si framantarile Olteniei, intrate aproape in legenda pentru neinfricarea cu care s-au daruit luptei de eliberare a multimilor napastuite, idealuri pentru care au luptat, pandurul Tudor din Vladimiri si Preotul Radu Sapca din Celei, ne vor fi calauza in lucrarea noastra. Vom indruma clerul si credinciosii spre implinirea tuturor idealurilor lor. ii vom indemna sa se alature oricarei fapte pentru inlaturarea raului material si moral din viata omenirii, pentru alungarea razboiului dintre oameni si popoare. Din asemenea izvoare ale istoriei oltene vom sorbi toti slujitorii si inchinatorii altarelor de pe aceste plaiuri apa vie, menita sa sporeasca ravna de slujire a dreptei credinte, de slujire a binelui obstesc si a patriei noastre scumpe. Caci flacara ce trebuie sa arda pururea in sufletele noastre este dragostea vie fata de tara in care ne-am nascut, in care odihnesc osemintele stramosilor, care au zidit-o cu trupurile lor si care si-au varsat singele pentru libertatea si independenta ei. De aceea, nu vom ramane in afara stradaniilor pe care intregul nostru popor le va depune pentru propasirea tarii.

In lumina acestor ganduri, pornesc cu incredere si hotarare sa-mi desfasor activitatea mea in fruntea Arhiepiscopiei Craiovei si Mitropoliei Olteniei, ca sa continuam stadaniile depuse pentru temeinicia acestei vechi si, in acelasi timp, tinere Mitropolii de catre fericitul meu inaintas, regretatul Mitropolit Firmilian, nadajduind in puterea si ajutorul nemarginit al Bunului Dumnezeu, al Carui har pe cele cu lipsa le implineste. imi deschid acum inima si dragostea parinteasca pentru toti preaiubitii mei fii duhovnicesti, catre preotime, cinul calugaresc si bunii credinciosi, rugandu-va sa vedeti in mine nu numai un parinte duhovnicesc, ci si un frate, oricand gata sa ajute stradaniile inchinate Bisericii si Patriei.

Imi deschid bratele parintesti si va imbratisez pe toti, bizuindu-ma la randul meu pe sprijinul folositor in realizarea raspunderilor si indatoririlor mari ce stau in fata noastra, a tuturor. Chiar din ceasul acesta in care punem inceput lucrarii noastre laolalta, cu binecuvantarea Sfantului Sinod, in frunte cu Prea Fericirea Sa Patriarhul Justinian, va incredintez pe toti ca inima mea va fi deschisa pentru orice indrumare ati socoti ca puteti gasi la mine sau la colaboratorii mei, si ca eu insumi ma voi stradui sa cunosc pe iubitii slujitori ai sfintelor altare si parohiile incredintate grijii lor, ca sa ma bucur de toate implinirile slujirii lor. Sunt incredintat ca, chibzuind laolalta, sprijinindu-ne unii pe altii, in duhul adevarului si cu constiinta limpede de slujire a Sfintei noastre Biserici, vom indeplini in chip rodnic lucrarea noastra de pastor duhovnicesc, lucrarea preotimii, precum si dragostea credinciosilor fata de sfintele altare.

Dand expresie acestor nazuinte si hotarari care mi se revarsa in suflet in aceasta zi sfanta pentru mine, sunt deplin convins ca in noua noastra lucrare nu ne vor lipsi dragostea si indrumarile Prea Fericitului Patriarh Justinian si ale Sfantului si indreptatorului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.

Cu aceste nadejdi scumpe noua, tuturor, ne indreptam gandul catre Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Treimea Cea intru tot sfanta si de o fiinta si incepatoare de viata, Care sa ne binecuvanteze pe noi, pe toti. Amin!

Cuvantare cu prilejul intronizarii ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, 25 februarie 1973.

.