Viata de obste

Viata de obste Mareste imaginea.

 

Viata de obste

 Art.83 - Ceea ce este insa chipul vietii ingeresti pe pamant, ceea ce este socotit de Sfintii Parinti drept darul cel mai ales al Fiului lui Dum­nezeu si al Prea Curatei Sale Maici, ceea ce ne-a invatat insasi pilda vie­tuirii Domnului cu Apostolii si ceea ce da un temei de buna rodnicie, atat rugaciunii cat si muncii in manastire, este viata de obste (chinovie). Iata de ce, mai presus de toate, calugarii sunt datori a pazi in asezamintele lor o desavarsita viata de obste, adica: unirea in duh si legatura dragostei din­tre frati pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, fiindca, dupa cum spunea Sf.Vasile, acesta este lucrul cel mai de seama din toata iconomia intruparii Mantuitorului, ca sa faca pace intre oameni, sa-i invete a se iubi unul pe altul.

 Art.84 - Monahii traitori in manastire sunt datori sa-si arate dra­gostea lor fata de obste, "nu numai cu cuvantul - cum spune Apostolul dragostei - ci si cu fapta si cu adevarul", aratand adica o iubire frateasca, sincera si egala fata de toti, indreptandu-se frateste unul pe altul, pentru desavarsirea intregii obsti, ingrijindu-se sa nu aduca sminteala intre fratiii impreuna-vietuitori, precum si ferindu-se de neintelegeri, infruntari si jigniri, necautand cinstirea, intaietatea si stapanirea, ci intrebuintand tot cu­vantul de folos spre zidire; in scurt, pastrand, fara abatere, smerenia, fratia duhovniceasca si ravna cea buna, care indeparteaza de la patimi si ridica la Dumnezeu.

"Pe aceasta ravna, mai ales, cu cea mai mare dragoste curata unul altuia, frica avand de Dumnezeu, pe staretul lor iubindu-l nefatarnic si cu­rat si nimic socotind a fi mai scump decat Hristos, Care pe noi toti ne va aduce la viata de veci".

Art.85 - Pe temeiul Sfintelor Canoane care ne invata: "Monahii nu trebuie sa aiba nimic al lor propriu, ci toate ale lor se inchina manastirii de care tin", calugarii sunt datori sa aiba toate lucrurile si masa de obste, iar acolo unde o astfel de randuiala lipseste, conducatorii manastirilor trebuie sa o introduca, intrucat fara ea calugarii nu-si pot trai votul neagoniselii.

 Art.86 - In monahism, viata de obste obliga pe calugari sa soco­teasca drept bun al obstii (chinoviei) din care fac parte, fructul muncii lor si sa primeasca in schimb - si la sanatate si la boala - locuinta, hrana, im­bracaminte si tot ceea ce este de trebuinta vietii lor de calugari. Din prici­na aceasta, lenea si pierderea de timp din partea calugarilor, ca unele care aduc paguba chinoviei, sunt pacate contra vietii de obste.

Art.87 - Bunurile materiale ale obstii trebuie sa fie intrebuintate dupa regula vietii obstesti, adica sa se dea fiecarui calugar dupa trebuinta lui, fiindca Sf.Vasile cel Mare zice in Regula sa: "Masura intrebuintarii bunurilor este insasi trebuinta" si cel ce nu tine seama de adevarata tre­buinta se face vinovat fie de lacomie, fie de pofta, fie de trufie.

 Cu toate acestea, trebuie inlaturata zgarcenia nechibzuita, ca nu cumva calugarii mai putin imbunatatiti sa caute ajutor in afara de obste.

Art.88 - Monahii salarizati sau pensionari sunt indatorati sa depu­na la casieria manastirii jumatate din salariu ori pensie in folosul obstii, iar acolo unde se hotaraste donarea intregii sume, conducerea manastirii se va ingriji de procurarea tuturor celor necesare pentru toti vietuitorii acelui asezamant monahal.

 Art.89 - Din tot venitul manastirii - atat cel provenit din afara, cat si cel din veniturile bisericii si al muncii calugarilor - se va intocmi un sin­gur fond, adica toti banii se vor varsa la casieria manastirii. Din ei, casierul va elibera sumele de trebuinta pentru cheltuieli, ori de cate ori va fi nevoie, cu incuviintare de la conducerea manastirii.

 Art.90 - Monahii nu pot sa imprumute pe cineva cu bunurile ma­nastirii si nici sa imprumute de la cineva fara voia staretului. Nici miloste­nie nu pot face monahii din bunurile obstii fara aprobarea directa a staretu­lui, fiindca bunurile date lor spre folosinta sunt ale comunitatii si ei nu se pot folosi de ele decat in limitele trebuintei personale.

 Manastirile, cu acordul Consiliului Economic, in frunte cu staretul, pot da ajutoare (bani, materiale, alimente) unor manastiri sarace sau unor parohii (pentru contructii ori reparatii de biserici, lucrari de pictura, cons­tructii de case parohiale), precum si unor credinciosi bolnavi sau aflati in alte nevoi, avand, in prealabil, aprobarea Chiriarhului locului.

Art.91 - Cheltuielile pentru calatoriile necesare pot fi facute si din bunurile de obste, fiindca, potrivit votului neagoniselii, monahii, fara apro­barea staretului, nu pot intrebuinta pentru nevoile lor bunuri provenite de la rude sau de la prieteni, caci atunci gresesc contra vietii de obste.

Art.92 - Calugarii care, din nepurtare de grija, din lenevie, din iu­bire de trai bun sau din alta pricina vrednica de osanda, fie ca folosesc in chip neingaduit bunurile chinoviei, fie ca lasa sa se strice lucrurile date lor spre folosinta de catre staret se fac vinovati fata de obstea manastirii.

 Art.93 - Masa sa fie de obste, pentru toti, fara deosebire, si nimeni nu are voie sa faca mancare in afara de bucataria obstii.

Exceptie de la aceasta fac bolnavii carora li se gateste aparte, precum si cei trimisi in ascultari departe, care din aceasta pricina nu pot fi de fata in timpul obisnuit al mesei. Nu este iertat nimanui a lua bucate de la masa de obste si a le duce in chilia sa. In mod cu totul exceptional, in unele manastiri, la propunerea staretului si a Consiliului Duhovnicesc si cu acordul Sobo­rului, avand si aprobarea Chiriarhului locului, se poate consuma si carne.

 Art.94 - Posturile cele asezate de Biserica si oranduite de Sfintii Parinti sa se pazeasca cu mare scumpatate, iar hrana sa fie sanatoasa, curata si pregatita dupa regulile asezate de Sfintii Parinti si Tipicul bisericesc.

Art.95 - Masa calugarilor sa fie totdeauna insotita de randuielile puse de Sfintii Parinti, atat in privinta timpului, cat si a rugaciunilor, canta­rilor statornicite de Tipicul manastiresc.

 Cel randuit la cuvantul ce se citeste la trapeza va avea grija sa alea­ga din timp, dupa indrumarea staretului sau a duhovnicului, cuvantul de folos pentru citire.

 Art.96 - Nu este ingaduit nici unui monah sau monahii sa iasa din manastire fara bilet de voie, eliberat de staret sau stareta, cu stampila manastirii si in care sa se arate motivul invoirii sau insarcinarea data, locul unde merge si timpul cat este invoit. Cine incalca aceasta dispozitie va fi socotit vagabond.

 Staretii si staretele manastirilor vor observa cu toata luarea-aminte sa nu elibereze invoiri monahilor sau monahiilor a caror purtare este supu­sa indoielii. In caz de nerespectare a acestei dispozitii, direct raspunzator este cel ce a semnat invoirea.

 Art.97 - Monahii sau monahiile iesind din manastire cu incuviin­tarea mai-marelui lor, dupa cum s-a aratat mai sus, sunt datori sa se poarte cu toata buna-cuviinta ceruta de disciplina monahala, atat in vorbire, la ser­virea mesei, cat si la folosirea timpului si in imbracaminte. Ei sunt datori:

 a) Sa se prezinte cu bilete de voie spre vizare la autoritatile biseri­cesti locale, aratand scopul venirii lor, precum si locul unde gazduiesc;

 b)  Sa nu gazduiasca decat in case de crestini evlaviosi, ferindu-se de a poposi in carciumi sau pe la gazde care ar da loc la sminteala;

 c) Cersetoria este interzisa cu desavarsire clericilor monahi, mona­hilor (monahiilor), fratilor sau surorilor din manastire sub orice forma. Ce­lor care s-ar afla cersind prin orase si sate, sa li se faca cunoscut sa se in­toarca in cel mai scurt timp la metania lor, iar de nu se vor supune, atunci sa fie deferiti judecatii Consistoriului Monahal;

 d)  Eventualele colecte pentru nevoile unor manastiri se pot face numai cu aprobarea Chiriarhilor eparhiilor respective si acordul preotilor din parohii. Acestia vor anunta in biserica rezultatul colectei, care va fi tre­cut intr-un proces-verbal, semnat de preotul paroh, epitropul-casier si dele­gatul manastirii respective, urmand ca asezamantul monahal care a fost ajutat sa adreseze, in scris, multumiri credinciosilor, prin preotul paroh.

 e) Nimeni nu are voie sa poarte costumul monahal, daca nu este in­dreptatit la aceasta. Cei exclusi din monahism, care refuza a dezbraca hai­na monahala, si cei ce poarta ilegal acest costum, vor fi identificati de catre organele bisericesti si semnalati autoritatilor statului, cu cererea de a li se aplica dispozitiile legilor penale in vigoare.

 Art.98 - Ori de cate ori un monah sau un frate se intoarce dintr-o calatorie, din invoire sau dintr-o ascultare in care a fost trimis afara din cu­prinsul manastirii, e dator sa se marturiseasca la duhovnic.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7901

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE