Manastirea Agapia - o straja a frumusetilor


        „In fiece toamna, cand ziua se pleaca spre asfintit, peste turlele Agapiei roieste larma randunicilor care se gatesc de duca. Si-au facut pravila, acum sunt la otpust. Intr-o dimineata nu se mai aud, nu se mai vad, vazduhul a ramas stingher, Maica Stareta e trista in cerdac si-si ucide o lacrima omeneasca. In curand se vor retrage si florile, cu ghivece cu tot, lasand pridvoarele pe seama singuratatii lor solemne“.

                                                                                                         Bartolomeu Anania

 

Intr-adevar, lavra Agapiei a prilejuit pagini, panze si ganduri emotionante, lasate de acei care au cazut, cu toata fiinta lor, in mrejele locului. Caci de la Vlahuta la Bartolomeu Anania, de la Delavrancea la Caragiale, de la Kogalniceanu la Eminescu, de la Gala Galaction la Hasdeu, de la Hogas la Ibraileanu, de la Duiliu Zamfirescu la Ionel si Pastorel Teodoreanu, de la Otilia Cazimir la Toparceanu, de la Ion Pillat la Cezar Petrescu, de la Tonitza la Bancila, de la Nicolae Grigorescu la Horia Bernea, si inca multi altii, toti au lasat aici o parte din sufletul lor. Exprimat in romanele si poemele lor, in arta lor, in pagini de jurnal sau chiar in ajutoare directe, atunci cand s-a putut. Dar ce i-a atras pe toti cu irezistibila candoare dublata totdeauna de tenacitatea revenirii? Agapia nu a facut „victime“ numai printre artisti. Ea a fost dintotdeauna (cel putin din prima jumatate a sec.14) ca un magnet pentru sihastri dar si pentru ctitorii cu dare de mana. Cu totii au fost atrasi de fosnetul singuratatii, de rugaciunile care de aici parca se itesc drepte spre salasul Domnului, de „vazduhul tamaiet“ al Codrilor de Arama care se afla la o aruncatura de bat... In linistile Agapiei clopotul vibreaza a miez viu, toaca prigoneste duhurile morocanoase ale padurii, psalmii isi deapana la soroc dorul de Dumnezeu si maicile roiesc intre „stupul primitiv“ care este Agapia Veche, din deal, si cetatea de jos, inalbita in luptele de asediu cu brazii seculari.

 

O plecaciune: din deal, in vale...

Odinioara a fost o poiana... a sihastrului Agapie. Acolo se nevoiau cativa calugari, intregind osatura duhovniceasca agatata de Muntii Stanisoarei. Astazi, aceasta coloana vertebrala a rugaciunii continue este formata din manastirile: Neamt, Secu, Sihastria, Sihla, Varatec, Horaita, Bistrita si Tarcau. De altfel, intre ele sunt drumuri discrete, insinuate prin codrii puternici ai Neamtului, peste munti melancolici si paraie imbufnate. Distantele se masoara in kilometri, in ore sau in... „Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu...“.


Asadar, sihastria Agapei din Deal nu a durat in timp, caci o avalansa de zapada, ca o manie alba, iscata chiar de Pasti, acum aproape 6 veacuri, le-a sfaramat calugarilor rostul. Urma lor s-a putut vedea mai tarziu, in trunchiurile scobite de stejar, ingropate in „Poiana Parintilor“, in care isi depuneau mortii: Evloghie, Pimen, Misail, Vasilie - toti cuviosi adormiti intru Domnul, toti gasiti cu oseminte galbene, curate, ca si viata lor. In secolul 17 calugarii se stramuta definitiv „in vale“, urmand un curs atipic al ctitoriilor: din deal in vale si nu invers, cum se intampla de obicei.


In anul 1642, la 16 oct., hatmanul Gavriil (fratele pretentiosului domnitor Vasile Lupu), impreuna cu cneaghina Liliana, sotia sa, incep ridicarea unei biserici mari, oarecum asemanatoare cu „Trei Ierarhi“ din Iasi, ctitorie a domnitorului insusi. Agapia „din vale“ avea sa fie terminata, dupa planurile arhitectului grec Enache Ctisi, la 3 sept. 1644, pentru a fi sfintita la 12 sept. 1647. De ce asa de tarziu? Pentru ca ctitorii din acele vremuri intelegeau sa-si duca treaba pana la capat, construind in acest rastimp chiliile pentru calugari, agonisind odoare de pret, croind vestminte scumpe. Sfintirea s-a facut cu mare alai si cheltuiala, in prezenta princiara a lui Vasile Lupu; slujba a fost savarsita de mitropolitul Vasile Motoc. Zidurile Agapiei atingeau atunci si 2 metri grosime...

 

O istorie fabuloasa

Toata lumea - pelerini ori simpli turisti - stie un singur lucru despre Agapia: ca a fost pictata de Nicolae Grigorescu. Lucru remarcabil, de buna seama, dar acest fapt totusi recent al istoriei nu trebuie sa adumbreasca pe nedrept curgerea tumultoasa ori tihnita a celorlalte veacuri. De la inceputurile ei, Agapia cea noua a gazduit si pana la 100 de monahi. A fost devastata de tatari in 1675 atat de rau, incat a stat pustiita 2 ani; a fost pradata fara remuscari de crestinul Sobieski in 1693; tatarii au ruinat-o iarasi in 1716. Lovitura cea mai grea a primit-o in 1821, pe timpul „zaverei“, cand eteristii aventurierului Ipsilanti au fost vanati de turci chiar intre zidurile manastirii. Osmanlaii au lasat prapad in urma lor, astfel incat stareta Elisabeta Costache (sora Mitropolitului Veniamin, cel care a adus maici la Agapia, in 1803) a pribegit cu parte din obste mult timp, pana sa poata din nou sa-si reia viata in lavra vremelnic parasita... La data de 23 iulie 1903, stareta fiind Elisabeta Cerchez (sora gloriosului general Grigore Cerchez, cuceritorul Plevnei; iata, deci, ce rudenii ilustre, ce „perechi“ remarcabile care au facut cinste istoriei neamului romanesc, dar si mantuirii lui), manastirea este mistuita de un cumplit incendiu. Au ramas doar zidurile de piatra si, sub un strat gros de funingine, pictura lui Grigorescu. Acesta, chemat sa o curete, se vede silit sa refuze, fiind tocmai atunci intr-o cumpana de sanatate.


Din partile Agapiei (din „deal“ sau din „vale“) s-a raspandit in lume faima unor stareti, cum ar fi Rafail (sec.16) sau Eufrosin (tot sec. 16). Si pamantul de sub picioarele acestor nevoitori a iradiat moaste, cinstite apoi in intreg Rasaritul, din inghetata Rusie, pana in insorita Grecie; moastele unor cuviosi necunoscuti, pecetluite cu insemnele sfinteniei: mireasma si culoare...


Ierarhi care au plecat din stupul Agapiei? Isaia (episcop de Radauti), Nicanor (mitropolit al Moldovei), Serafim (episcop de Husi), Ghedeon (mitropolit al Moldovei); lista nu trebuie sa-l omita pe mitropolitul Moldovei, Irineu Mihalcescu, cel care a fost silit de comunisti sa se retraga din scaun (aug. 1946), murind dupa aproape 3 ani de „exil“ la Agapia (3 apr. 1948), fiind ingropat in incinta manastirii.


Dar bunurile manastirii? Pana la secularizare, dar si dupa, in diferite forme, Agapia a fost in posesia a 19 mosii cu tot cu satele lor, 9 podgorii, helestee, salasuri de tigani, dughene etc. Toata aceasta avutie era chivernisita de maici in scopuri filantropice. Aici au functionat seminarii teologice, internate pentru orfani (inclusiv pentru orfanii de razboi), scoli de meserii, ateliere. Maici din Agapia (30 la numar) au plecat pe front in razboiul de independenta (1877) ca asistente medicale in slujba ranitilor care agonizau pe campiile Bulgariei; acelasi devotament l-au aratat si in Primul Razboi, lucrand la Crucea Rosie in transeele pline de glod si sange din care a rasarit, dupa 2 ani de suferinte, Romania Intregita.

 

O stareta (Tavefta) si un tanar pictor („Nicu Zugravu“)

„Ma duceam duminica in Obor, imi asterneam hainuta pe jos, imi intindeam marfa pe ea si-mi asteptam musterii ca orice negustor... Si cumparau bietii oameni, ziceau ca-s icoane cu noroc, de la un copil nevinovat“. Asa isi amintea Nicolae Grigorescu momente ale copilariei sale, in care - orfan fiind de tata - trebuia sa-si agoniseasca singur traiul, vanzand icoane pictate de el si semnate „Nicu Zugravu“. Tanar fiind, ca la 20 de ani, pe cand picta biserica Manastirii Zamfira (Prahova), Grigorescu cunoaste un calugar cultivat si umblat, Isaia Persiceanu, de care il va lega o stransa prietenie. Pleaca impreuna cu acesta spre Paris, pentru a cunoaste mai bine viata culturala a epocii. Se opresc insa la Neamt, manastirea de metanie a acelui calugar atipic, unde Isaia cade grav bolnav. In asteptarea insanatosirii prietenului sau, Grigorescu se apuca de pictat mici icoane pe lemn. Una dintre ele ajunge peste munte, la Agapia, pe masa staretei Tavefta Ursache. Figura legendara a monahismului feminin romanesc (conduce, in 1871, prima delegatie organizata de maici care viziteaza Ierusalimul si pe Patriarhul Chiril), aceasta stareta de exceptie intuieste calitatile artistice dar si smerenia si seriozitatea tanarului iconar. Tocmai atunci, maica stareta era in cautare de pictor, pentru a zugravi biserica mare, proaspat restaurata. La decizia de a-l angaja pe acest tanar muntean (din partile Campinei) se pare ca a contribuit cu o vorba buna si Iosif Gheorghian, pe atunci diacon la Neamt, in viitor - mitropolit primat al Romaniei. Astfel, la 2 aprilie 1858 se semneaza un contract providential care va spori imens avutia nationala dar si patrimoniul bisericesc. Zapisul prevede ca in schimbul sumei de 2.000 de galbeni, Nicolae Grigorescu sa „dea cu oloiu din destul“; apoi pictorul se angajeaza sa picteze icoane „cu mana lui“, evident, „cat se poate de bine si cu vopselele cele mai bune“, si totul sa fie gata intr-un an si 6 luni. „Mesterul Nicu“ si-a primit banii in 6 transe, iar Agapia a ramas pentru vesnicie (speram!) cu o opera nepieritoare.


In iulie 1861 lucrarea este gata, iar la interventiile lui Kogalniceanu conjugate cu cele ale mitropolitului Sofronie Miclescu pictorul mai primeste un plus de 750 de galbeni, pentru meritele lui artistice si pentru seriozitatea de care a dat dovada pe parcursul lucrului. Asa a ajuns Nicolae Grigorescu bursier la Paris, pe banii obtinuti din zugravirea chipurilor de nevoitori si marturisitori. Artistul din el nu s-a putut abtine, si la redarea chipului Proorocului Daniil s-a pictat pe sine insusi, cu barbison, in ton cu moda vremii...

 

Astazi

Din 1994, dupa moartea batranei starete Eustochia Ciucanu, la carma manastirii a venit maica Olimpiada Chiriac. Imediat, cu o risipa de energie care i-a surprins pe multi, a trecut la lucru. Adica la restaurarea intregii incinte a Agapiei: biserica si chilii. S-au facut pe toate fronturile lucrari de drenare, de consolidare, de restaurare, de subzidire, de tencuiala, de refacerea trotuarelor din incinta s.a.m.d. Practic intreaga manastire a fost un santier, schelele inlaturandu-se cu putin timp in urma. Nici pictura nu a fost uitata, curatarea si refacerea ei ocupand un loc central in acest efort edilitar supraomenesc. In tot acest timp, atelierele au functionat (croitorie, broderie, pictura etc), lor adaugandu-se altele noi, precum cel de cojocarie sau cel de pictat si margelat oua.


Acum incinta Agapiei, atmosfera ei este schimbata, improspatata. Florile se revarsa in nestire peste balustrade, senzatia de gradina botanica, de experiment floral primordial te copleseste. Biserica este alba ca neaua, pe interior arata ca un chivot lucitor si curat. Brazii o asediaza necontenit cu verdele lor aproape mineral, aproape etern, nemiscat. Smulsa definitiv muntelui, interzisa padurii lacome care se prelinge pana sub ziduri, lavra Agapiei pare ca si-a gasit, in sfarsit, linistea. Odata cu ea, sirul lung de ctitori, de artisti, de pelerini; si nu in ultimul rand, si cetele de cuviosi care dorm nestiuti sub poienile cele de sus, obstea de acum ca si poporul de maine al lui Dumnezeu, inca nenascut, care va ramane uimit de frumusetea invesnicita a locului.


                                                                                                Razvan BUCUROIU
                                                                                    Lumea credintei, anul II, nr. 10(15)

13 Iunie 2012

Vizualizari: 7914

Voteaza:

Manastirea Agapia - o straja a frumusetilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE