20 decembrie 1947

Te ingrijorezi degeaba pentru scrisoarea ta trista. Suntem oameni si starile sufletesti se schimba. Este bine ca imi scrii de incercarile tale; ele nu ma surprind. Din contra, ma bucura ca-mi spui totul asa dupa cum iti vin cuvintele. Nu ezita sa imi scrii ceea ce te incearca! Memoria si imaginatia sunt un singur simtamant interior. Amintirea intamplarilor trecute ne chinuie uneori ata de rau mintea. Trebuie atunci sa ne rugam cu rabdare si atentie si sa ne ocupam mintea cu citirea Sfintei Evanghelii si cu scrierile Sfintilor parinti; cu alte cuvinte, mintea nu trebuie sa fie trandava. Intamplarilor trecute trebuie sa le substuim alte ganduri; altfel, putin cate putin, aceste amintiri se vor sterge si melancolia va trece. Doi stapani nu pot trai impreuna in aceeasi inima!

Nu trebuie niciodata sa ne urmam patimile; intr-adevar, cu cat le hranim mai mult, cu atat cer mai mult mancare. Sunt asemenea cainelui obisnuit sa linga butucul macelarului; indata ce iei un bat si-l alungi, nu se mai apropie. Sfantul Apostol spune: "Luati bine seama cum umblati"(Efes. 5,15) si "uitand cele ce sunt in urma mea si tinzand la cele dinainte" (Filip. 3,13).

O doamna care o cunosc mi-a trimis o scrisoare lunga in care-mi scrie ca rugaciunea lui Iisus a inceput sa salasluiasca in ea. Ce bucurie sa te gandesti ca exista suflete ale rugaciunii pe lume! Ea era in Germania si acum trebuie sa plece in America de Sud. Drum bun!

Dumnezeu sa o lumineze!

Ei bine, copila mea, dupa exempul acestei doamne, sa incepem deci, tu si cu mine, sa ne ocupam mai vartos de rugaciune. Dumnezeu sa ne ajute! Acum esti obisnuita cu munca ta si nu trebuie sa te mai gandesti la ea; ocupa-ti deci mintea cu rugaciunea si cu gandul la Dumnezeu. Mult noroc! Pune-te la lucru! Fara rugaciune viata este plina de suspine. Atunci insa cand rugaciunea devine o obisnuinta, ea bucura si potoleste inima; este o stare fericita. Se intampla uneori ca cei ce se roaga in aceasta viata sa aibe deja o pregustare a fericirii viitoare.