27 aprilie 1940

Am primit intr-adevar scrisoarea ta. Prin mila lui Dumnezeu, ma aflu inca in viata. Cu toate ca ma culc pe scanduri sunt linistit sufleteste. Nu ma mai gandesc la Valaam - e ca si cum as trai acolo! Am inteles scrisoarea ta, caci este scrisa din inima si am simtit puterea cuvintelor.

Am parasit Valaamul in liniste si am trecut bombardamentul cu sufletul impacat. In timpul alarmelor, n-am alergat la adapost - cu toate ca adapostul era amenajat in biserica principala, ci am ramas in chilia mea mea ca sa citesc Sfanta Evanghelie. Caderea bombelor zguduia cladirea, geamurile zburau in tandari, usile se deschideau. Insa eu am avut convingerea ca voi ramane in viata.

A trebuit sa parasim Valaamul in graba si, desi nu am putut lua decat putine lucruri cu noi, nu regret. Este totusi pacat ca icoana ta, cat si cea primita de la parintii mei, cu binecuvantarea lor, au ramas agatate pe perete. Am luat cu mine cateva carti din Sfintii Parinti si asta ajunge!

Desi te-ai dezlegat de patimi, pastreaza-ti smerenia si, pana la moarte, nu te increde in tine insati. Trebuie sa ne nevoim pentru fiecare virtute, dar reusita straduintelor noastra depinde de harul divin. Ca rasplata a smereniei si nu a ascezei, Dumnezeu ne trimite harul Sau. Cu cat omul se smereste mai mult, cu atat harul il cerceteza mai mult. Te sfatuiesc sa citesti cele cinci cuvantari despre curatie a inimii scrise de Sfantul Macarie cel Mare. Au fost publicate la voi.