Nedatata

Multumeste lui Dumnezeu ce ti-a dat sa gusti, fie cat de putin, "cat de bun este Domnul". Este adevarat,nu trebuie sa-i descoperi altcuiva viata ta launtrica - nici chiar duhovnicului tau - daca nu are aceeasi viata ca a ta. Sfantul Antonie cel Mare scrie: "Daca vorbesti despre lucruri duhovnicesti unuia care nu este induhovnicit, toate aceste ii vor parea ridicole". In scrisoarea precedenta ti-am vorbit despre smerenie si-ti repet: "Smereste-te, copila mea: vrajmasul este foarte viclean si noi suntem slabi". Sfantul Macarie cel Mare scrie: "Am cunoscut oameni ce erau intr-o asemenea stare de desavarsire

duhovniceasca, incat contemplau slava sfintilor din ceruri; au trait 6 ani aceasta stare, si totusi - este cumplit sa o spunem - s-au pierdut". El mai citeaza cazul unor martiri ce au indurat chinuri groaznice, dar totusi au cazut. Cat despre iertarea pacatelor, Duhul Sfant graieste prin gura proorocului Iezechiel: "Dar daca cel rau se intoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a facut si pazeste toate legile Mele(...),nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi facut(...). Dar si dreptul, daca se abate de la dreptatea sa (...), toate faptele lui bune pe care le va fi facut nu se vor pomeni" (Iz.18,21-22,24)

Pastreaza-ti discernamantul, copila mea! Fii inteleapta ca sarpele si nevinovata ca porumbelul!

Trag mare folos din faptul ca traiesc intr-o incapere comuna si ca dorm alaturi de ceilalti, toti ingramaditi pe dusumele. Dumnezeu este unul, dar multe sunt caile care duc la El. Ne-o arata pilda Sfintilor Parinti: unii au inaintat in viata duhovniceasca practicand rugaciunea interioara, altii recitand psalmi, canoane si tropare. As mai adauga numai atat: Sfinti Parinti spun ca, chiar si la sfinti, cusururile firesti se pastreaza - si aceasta pentru smerenia lor.

Este cu siguranta foarte placut sa fii cu Mantuitorul pe Tabor; dar trebuie de asemenea sa fii cu El si pe Golgota; deci,inarmeaza-te cu rabdare! Cel ce are urechi de auzit sa auda (Lc. 14 35)

Domnul sa te lumineze!