1. Experienta in afara trupului

1. Experienta "in afara trupului"

Primul lucru care i se intampla unei persoane care a murit, potrivit acestor istorisiri, este acela ca omul paraseste trupul si se afla cu totul despartit de el, fara a-si pierde cunostinta. Adesea poate vedea totul in jurul lui, chiar si propriul sau trup mort, si incercarile care se fac pentru a-l readuce la viata; el se simte intr-o stare de caldura si usurare, lipsita de durere, ca si cum ar "pluti"; aceluia nu-i sta de loc in putinta sa schimbe ceea ce se afla in jurul lui, prin vorbe sau atingere, si astfel, simte adesea o mare "singuratate"; procesele de gandire ajung sa mofie de obicei cu mult mai rapide decat fusesera in launtrul trupului. Iata cateva extrase din aceste experiente:

"Ziua era foarte rece, totusi, pe cand eram in acea intunecime, tot ceea ce simteam era caldura si o stare de bine de nepovestit, pe care nu o mai traisem pana atunci ... imi aduc aminte ca ma gandeam ca trebuie sa fiu mort" (pag. 27).

"Am inceput sa am simtamintele cele mai minunate. Nu eram in stare sa simt nimic altceva decat pace, stare de bine, usurare - doar liniste" (pag. 27).

"I-am vazut aducandu-ma din nou la viata. Era cu adevarat uimitor. Nu eram foarte sus; era ca si cum as fi fost pe un suport, dar nu eram deasupra acelora; doar peste ei. Am incercat sa le vorbesc, dar nimeni nu ma putea auzi, nimeni nu ma asculta" (pag. 37).

"Oamenii mergeau in toate partile pentru a ajunge la trupul meu ... Cand ajungeau foarte aproape, incercam sa ma dau la o parte, sa ma feresc din calea lor, dar ei treceau prin mine" (pag. 37).

"Nu eram in stare sa ating nimic, nici sa ma inteleg cu vreuna dintre persoanele din jur. Este un simtamant ingrozitor, de singuratate, un simtamant de insingurare desavarsita. Stiam ca sunt cu totul singur, cu mine insumi" (pag. 43).

Uneori exista "dovada materiala" uimitoare ca o persoana este de fapt in afara trupului in vremea aceasta, cand oamenii sunt in stare sa istoriseasca convorbiri sau sa dea amanunte precise ale intamplarilor care au avut loc chiar si in camerele alaturate sau mai departe, in timp ce ei erau "morti". Printre alte exemple ca acesta, Dr. Kubler-Ross pomeneste un caz cu totul deosebit, cand o persoana oarba "a vazut" si apoi a povestit totul lamurit, din camera in care "murise", desi cand s-a intors la viata era tot oarba -este uluitor de limpede ca nu ochiul este cel care vede (nici creierul nu este cel care gandeste, fiindca lucrarile mintii sunt mai rapide dupa moarte), ci mai degraba sufletul savarseste aceste lucrari prin madularele cele trupesti, atata vreme cat trupul este viu, dar atunci cand trupul este mort, o face prin propria sa putere . (Dr. Elizabeth Kubler-Ross, "Moartea nu exista", The Co-Evolution Quaterly , Summer, 1977, pag. 103-104).

Nimic din toate acestea nu trebuie sa i se para foarte uimitoare unui crestin ortodox; experienta istorisita este ceea ce crestinii cunosc ca fiind despartirea sufletului de trup in clipa mortii. Este caracteristic vremurilor noastre, ale necredintei, ca acesti oameni rareori folosesc vocabularul crestin sau constientizeaza ca sufletul lor este cel care a fost slobozit din trup si acum trec prin toate experientele; ei sunt de obicei pur si simplu uimiti de noua stare in care se gasesc.

Relatarea unei experiente de dupa moarte, intitulata "De necrezut pentru multi dar de fapt o intamplare adevarata", a fost scrisa chiar de o astfel de persoana: un crestin ortodox botezat care, in spiritul sfarsitului de veac al XIX-lea, a ramas indiferent fata de adevarurile propriei sale credinte si nici macar nu a crezut in viata de dupa moarte. Experienta sa, de acum vreo optzeci de ani, este de mare pret pentru noi astazi, si pare chiar providential in cercetarile noilor experiente de astazi, ale vietii de dupa viata, fiindca este singura experienta intreaga despre ceea ce i se intampla sufletului dupa moarte (mergand mult dincolo de experientele scurte si fragmentare, descrise in literatura moderna care trateaza acest subiect), traita de catre o persoana sensibila, care a pornit de la starea moderna de necredinta si a sfarsit prin recunoasterea adevarurilor crestinismului ortodox -intr-o asemenea masura, casi-a continuat viata ca monah. Aceasta carte poate servi de fapt ca un "caz test" fata de care sa judeci noile experiente. Unul dintre tipografii-misionari ortodocsi de frunte de la sfarsitul veacului, Arhiepiscopul Nifon de Vologda, a marturisit ca acea carte nu cuprindea nimic care sa se impotriveasca invataturii ortodoxe despre viata de dupa moarte.

Dupa chinuirea cea din urma a mortii sale trupesti sia greutatii cumplite care il apasa in jos spre pamant, autorul acestei povestiri spune ca:

"Deodata am simtit o stare de liniste in launtrul meu. Am deschis ochii, si tot ceea ce am vazut in decursul acelui minut, pana la cele mai mici amanunte, s-au intiparit in memoria mea cu limpezime deplina.

Am vazut ca eram singur intr-o camera; in dreapta mea, se afla intreg corpul medical laolalta, stand in forma de semicerc ... Acest grup m-a surprins in chip izbitor: in locul unde stateau ei se afla un pat. Ce le atragea atentia acelor oameni, la ce se uitau ei, cand eu deja nu mai eram acolo, cand eu stateam in mijlocul camerei? M-am miscat inainte si m-am uitat unde priveau ei: acolo pe pat stateam eu intins.

Nu-mi amintesc sa fi incercat vreun simtamant care sa semene cu frica, atunci cand am vazut dublura mea; am ramas doar uimit: cum poate fi aceasta? Eu ma simt aici si in acelasi timp sunt si acolo ...

Am vrut sa ma ating pe mine insumi, sa apuc mana stanga cu mana dreapta: mana mi-a trecut prin trup ca printr-un loc gol ... Am chemat doctorul, dar starea in care ma gaseam, a inceput sa fie foarte neplacuta pentru mine; sunetele glasului meu nu se transmiteau si nici nu se auzeau, si mi-am dat seama ca nu puteam comunica cu nimeni din jurul meu. Am priceput starea mea ciudata de singuratate, si am avut un simtamant de infricosare. Aceasta insingurare prea mare era cu adevarat foarte greu de exprimat in cuvinte ...

M-am uitat, si aici, pentru prima data m-am gandit ca ceea ce mi s-a intamplat mie, in limbajul nostru, al oamenilor vii, se poate numi moarte. Mi s-a intamplat aceasta fiindca trupul meu, care zacea intins pe pat, avea infatisarea unui cadavru ...

Cu intelegerea pe care o avem noi asupra cuvantului moarte este greu de explicat ideea vreunui fel de pieire sau incetare a vietii. Cum ma puteam gandi ca am murit, cand eu nu-mi pierdusem cunostinta nici o clipa, cand ma miscam la fel de viu, vazand totul, auzind totul, fiind constient de toate, fiind in stare sa ma misc, sa gandesc, sa vorbesc? ...

Despartirea de toate cele ce se aflau in jurul meu, stricaciunea firii mele, m-ar fi facut sa inteleg mai mult ca orice ceea ce se intamplase, daca as fi crezut in existenta vreunui suflet, daca as fi religios; dar nu aceasta era situatia si am fost calauzit numai de ceea ce am simtit, si senzatia de viata era atat de limpede, ca eram uimit in fata acestui fenomen necunoscut, nefiind de loc in stare sa alatur simtamintelor mele, conceptia traditionala de moarte, altfel spus, in vreme ce simteam si eram constient de mine insumi, sa cred ca nu exist ...

Dupa aceea, cand imi aminteam si ma gandeam la starea mea de a fi de atunci, am vazut numai ca priceperile mintii mele lucrau cu o putere si o repeziciune mare" (pag. 16-21).

Starea sufletului, din primele doua minute de dupa moarte, nu este istorisita in astfel de amanunte in literatura crestina a antichitatii; acolo au intotdeauna insemnatate foarte mare experientele cu mult mai izbitoare, care vin mai tarziu. Probabil numai in vremurile moderne, cand identificarea "vietii" cu "viata in trup" a ajuns sa fie atat de intreaga si convingatoare, trebuie sa dam atentie primelor cateva clipe, cand asteptarile majoritatii oamenilor moderni se prabisesc cu totul, constientizand ca moartea nu este sfarsitul si ca viata continua, si o stare noua se deschide sufletului!

Desigur ca in aceasta experienta, nimic nu se impotriveste invataturii ortodoxe asupra starii sufletului, indata dupa moarte. Criticand aceasta experienta, unii si-au aratat indoielile fata de moartea unei persoane, daca ea a fost readusa la viata in cateva minute; dar aceasta este doar o problema tehnica, despre care vom vorbi la vremea potrivita. Este sigur ca in aceste putine minute (uneori si in minutele dinaintea mortii) sunt adesea experiente care nu pot fi explicate ca simple "halucinatii". Menirea noastra aici este de a descoperi cum trebuie sa intelegem aceste experiente.