CAPITOLUL IX

• « Inapoi
• Inainte »

Intelesul experientelor de "dupa moarte" de astazi

Daca nu ascultade Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti.
                                                                                         - Luca 16, 31

1. Ce "marturisesc" experientele de astazi

M vazut, de buna seama, ca experientele de "dupa moarte" Asi cele din "afara trupului", despre care se vorbeste atat de mult astazi, sunt foarte deosebite de experientele adevarate ale celeilalte lumi, care s-au petrecut de-a lungul veacurilor in vietile barbatilor si femeilor care-L iubesc pe Dumnezeu. Mai mult, experientele din zilele noastre au fost atat de dese si au ajuns sa fie "la moda" in ultimii ani, nu pentru ca sunt "noi" cu adevarat (s-au strans multe asemenea experiente in Anglia secolului al XIX-lea), si nu pentru ca s-au ivit in acesti ani mult mai des, ci mai ales pentru ca mintea oamenilor din apus, si indeosebi a celor din America, era "pregatita" pentru acestea. Interesul public pare a fi parte a unei urmari larg raspandite impotriva materialismului si a necredintei secolului al XX-lea, semn al unui interes fata de religie cu mult mai raspandit. Ne vom intreba care ar putea fi semnificatia acestui nou interes "religios".

Dar mai intai, sa stabilim inca o data ce "marturisesc" aceste experiente despre adevarul religiei. Cei mai multi cercetatori par sa fie de acord cu Dr. Moody, ca experientele nu adeveresc invatatura crestina "traditionala" asupra raiului (Viata dupa viata, pag. 70, 98); experientele acelora care cred ca au vazut raiul, nu-si arata trainicia cand sunt asemanate cu adevaratele vedenii din trecut ale raiului; iar experientele iadului sunt mai mult "sugerari" decat orice fel de dovada a existentei adevarate a iadului.

De aceea, trebuie sa se aiba in vedere faptul ca Dr. Kubler-Ross da o prea mare insemnatate cercetarii experientelor de "dupa moarte" contemporane care, zice ea, "vor adeveri ceea ce am fost invatati vreme de doua mii de ani - ca exista viata dupa moarte", si ca aceasta cercetare ne va ajuta mai degraba "sa cunoastem decat sa credem" aceasta (Prefata la Viata dupa viata, pag. 7-8). De fapt, se poate spune ca aceste experiente nu "dovedesc" decat cea mai mica doctrina a supravietuirii sufletului omenesc in afara trupului, si existenta unei realitati nemateriale, dar nu ofera nici o lamurire despre starea urmatoare sau chiar despre existenta sufletului dupa primele cinci minute de la "moarte", nici despre alcatuirea de baza a salasului nematerial. Din acest punct de vedere, experientele contemporane sunt cu mult mai putin multumitoare decat povestirile pe care le-au lasat peste veacuri Vietile sfintilor si alte izvoare crestine; cunoastem cu mult mai multe lucruri din aceste izvoare crestine - numai daca, desigur, avem incredere in cei care ne-au adus aceasta cunoastere, in aceeasi masura in care cercetatorii contemporani au incredere in cei cu care au stat de vorba. Dar chiar si asa, in esenta, noi mai degraba credem decat cunoastem lumea cealalta; putem sti cu oarecare siguranta ca exista "ceva" dupa moarte - dar ceea ce este cu adevarat, mai degraba credem decat cunoastem.

Mai mult, cele ce cred Dr. Kubler-Ross impreuna cu altii care gandesc asemenea si cred ca cunosc cele despre viata de "dupa moarte", bazandu-se pe experientele de "dupa moarte", sunt contrare celor ce cred crestinii ortodocsi despre aceasta, care se bazeaza pe invatatura crestina revelata si pe experientele de "dupa moarte" din literatura ortodoxa. Toate experientele crestine de dupa moarte adeveresc existenta raiului, a iadului si a judecatii, a nevoii de pocainta, a nevointei si a fricii pentru pierderea sufletului nemuritor. In contrast, experientele de astazi, ca acelea ale samanilor, ale paganilor initiati si ale mediumurilor par sa duca catre un "pamant vesnic verde", al experientelor desfatatoare din "alta lume", unde nu exista nici o judecata, ci numai "marire", si moartea nu este ca o sperietoare, ci este asteptata ca un "prieten" care ne introduce in dezmierdarile "vietii de dupa moarte".

Am aratat deja in capitolele anterioare, care este pricina deosebirilor dintre aceste doua feluri de experiente: experienta crestina este cu adevarat despre cealalta lume, a raiului si iadului, in vreme ce experienta spiritista este numai a partii vazduhului a lumii acesteia , "planul astral" al duhurilor cazute. Experientele de astazi sunt in chip lamurit din cea de a doua categorie -dar nu am putea sti aceasta daca nu am primi (prin credinta) descoperirea crestina a firii celeilalte lumi. La fel, daca Dr. Kubler-Ross si alti cercetatori primesc (ori le place) o talcuire necrestina a acestor experiente, nu este din pricina ca experientele de astazi dovedesc aceasta talcuire, ci din pricina ca aceste cercetari insele au deja credinta intr-o talcuire necrestina a lor.

De aceea, semnificatia experientelor de astazi sta in faptul ca sunt tot mai cunoscute, chiar in clipa potrivita pentru a sluji ca o "adeverire" pentru parerea necrestina despre viata dupa moarte; aceste experiente sunt folosite ca parte a unei miscari religioase necrestine. Sa privim mai indeaproape la firea acestei miscari religioase.

2. Legatura cu ocultismul

limpede, cu ideile si practicile oculte. Aici putem defini termenul "ocult" (care se refera la ceea ce este "ascuns") ca si cum ar fi vorba de vreo legatura a oamenilor cu duhurile si puterile nevazute intr-un chip care este oprit de revelatia lui Dumnezeu (vezi Levitic 19, 31; 20, 6, etc.). Aceasta legatura poate fi cautata de oameni (ca in sedintele de spiritism) sau pricinuita de catre duhurile cele cazute (cand se arata oamenilor pe neasteptate). Opusul termenului "ocult" este "duhovnicesc" sau "religios", care se refera la acea legatura cu Dumnezeu, impreuna cu ingerii si sfintii Lui, care este ingaduita de Dumnezeu: pe de o parte rugaciunea omului, iar pe de alta parte lucrarile cele adevarate si datatoare de har, ale lui Dumnezeu, ale ingerilor si ale sfintilor.

Ca un exemplu al acestei legaturi oculte, Dr. Hans Holzer (Dincolo de aceasta viata, Pinnacle Books, Los Angeles, 1977) socoteste ca semnificatia experientelor de "dupa moarte" se afla in deschiderea oamenilor de a vorbi cu mortii, si gaseste ca acestia aduc acelasi fel de vesti ca cele aduse de "morti" la sedintele spiritiste. Dr. Moody, si intr-adevar foarte multi cercetatori de astazi, dupa cum am vazut, se indreapta catre textele oculte, cum ar fi scrierile lui Swedenborg si Cartea tibetana amortilor, pentru a deslusi experientele de astazi. Robert Crookall, poate cercetatorul cel mai stiintific din acest domeniu, foloseste comunicarile mediumurilor ca pe unul dintre izvoarele principale de informare despre "lumea cealalta". Robert Monroe si altii care sunt atrasi in experientele din "afara trupului", sunt lucratori deschisi la experimentarile oculte, chiar pana la masura de a primi calauzire si sfatuire de la "entitatile fara trup" pe care le intalnesc.

Poate ca dintre toti acesti cercetatori, Dr. Elizabeth Kubler-Ross este femeia care a ajuns sa vorbeasca in numele tuturor, despre noua atitudinea fata de moarte, asa cum se desprinde din experientele de "dupa moarte" de astazi.

De buna seama, ca nici un crestin nu poate gresi, daca este de partea opiniei pe care o apara Dr. Kubler-Ross: purtarea omeneasca si plina de ajutor fata de oamenii care sunt pe moarte, care se impotriveste purtarii reci, lipsite de ajutor, si adesea plina de frica, ce deseori a pus stapanire nu numai pe doctorii si surorile din spitale, ci chiar si pe cei din randul clerului, care se presupune ca au "raspunsul" la intrebarile ridicate de imprejurarea mortii.

De la publicarea cartii ei, Despre moarte si muribunzi (Macmillan Publishing Co., New York) in 1969, intregul subiect al mortii a devenit cu mult mai putin "oprit" printre cadrele medicale, ajutand si la randuirea unei atmosfere intelectuale prielnice, pentru a cerceta cele ce se intampla dupamoarte -a inceput sa se vorbeasca despre acest subiect si pana la publicarea primei carti a Dr. Moody, in 1975. Nu este intamplator faptul ca atat de multe carti care se editeaza astazi despre viata de dupa moarte sunt insotite de prefete sau cel putin de scurte comentarii facute de Dr. Kubler-Ross.

Fara indoiala, oricine primeste invatatura crestina traditionala a vietii, ca proba de cercetare a vesniciei si a mortii, ca intrare in fericirea vesnica sau in suferinta vesnica potrivit credintei si chipului de viata de pe pamant al omului -va socoti cartea ei descurajatoare. A ne purta omeneste cu un muribund, a-l "pregati" de moarte, fara a-i sadi mai intai credinta intru Hristos si nadejdea in mantuire -inseamna, atunci cand s-a spus si s-a facut totul, sa ramai in acelasi salas jalnic al "umanismului" la care s-a stramtorat omenirea prin necredinta moderna. Experienta mortii se poate face mai placuta decat este de obicei in spitalele de astazi; dar daca nu se cunoaste nimic din cele ce vin dupa moarte, sau nu se stie ca existaceva dupa moarte, munca oamenilor ca Kubler-Ross se reduce la masura administrarii de pastile colorate nevazatorilor pentru boli care nu se vindeca, pentru a-i face pe bolnavi sa simta ca cel putin "se face ceva".

Cu toate astea, in decursul cercetarii (desi nu a spus in prima sa carte), intr-adevar, Dr. Kubler-Ross a lamurit faptul ca exista viata dupa moarte. Desi inca nu si-a publicat cartea care cuprinde experientele de "dupa moarte", ea a aratat limpede in desele ei conferinte si interviuri, ca a vazut destule pentru a sti cu certitudine ca exista viata dupa moarte.

Totusi, ea a avut ca izvor de "cunoastere" a acestei probleme, propriile ei experiente uimitoare cu "duhurile", iar nu ale altora. Cea dintai experienta a ei de felul acesta s-a ivit in biroul ei de la Universitatea din Chicago in 1967, cand s-a simtit descurajata si s-a gandit sa lase cercetarea de curand inceputa, asupra mortii si muribunzilor. A venit o femeie in biroul ei si s-a prezentat ca fiind o pacienta care murise cu zece luni in urma. Kubler-Ross a fost neincrezatoare, dar povesteste ca in cele din urma a fost lamurita de catre "stafie": "Ea a spus ca stie ca ma gandesc sa renunt la munca mea cu pacientii care sunt pe moarte si ca ea a venit la mine sa-mi spuna sa nu renunt ... Am ajuns sa o emotionez. Cautam adevarul. Eu eram om de stiinta, psihiatru si nu credeam in asemenea lucruri." In cele din urma ea a convins "stafia" sa scrie o nota, iar analiza de mai tarziu a scrisului de mana, a adeverit ca acel scris de mana era al pacientei care murise. Dr. Kubler-Ross spune ca aceasta intamplare "a venit la o rascruce, cand as fi luat o hotarare gresita daca nu as fi ascultat-o."51 Mortii nu se arata niciodata in chipul acesta printre cei vii. Aceasta aratare din "alta lume", daca a fost adevarata, ar fi putut fi numai a unui duh cazut pentru a-si insela victima. Pentru un astfel de duh, imitarea desavarsita a scrisului de mana omenesc este un lucru foarte usor.

Mai tarziu, legaturile Dr. Kubler-Ross cu "lumea duhurilor" s-au adancit mult mai tare. In 1978, in fata unui public captivat, alcatuit din 2200 de persoane, din Ashland, Oregon, ea a intrat mai intai in legatura cu "calauzele ei spiritiste". S-a pregatit pentru ea un grup spiritist, care nu era la vedere, in California de sud, alcatuit din 75 de persoane, care cantau impreuna pentru a "aduna energia necesara savarsirii acestei intamplari. Am fost miscata si emotionata pentru cele ce faceau pentru mine. Nu au trecut mai mult de doua minute, cand am vazut in fata mea picioare foarte mari. Inaintea mea se afla un om urias." Acest "om" i-a spus ca ea urma sa-i invete si pe altii, si avea nevoie de aceasta experienta directa, care sa-i dea putere si curaj pentru lucrarea ei. "Dupa vreo jumatate de minut, o alta persoana materializata cu adevarat, cam la 12 mm de la picioarele mele ... Am inteles ca era ingerul meu pazitor ... Mi-a spus Isabelle si m-a intrebat daca imi aminteam cum, cu 2000 de ani in urma, noi doi lucraseram cu Hristos." Mai tarziu a venit un al treilea "inger" ca sa o invete mai multe despre "bucurie". Experienta mea cu acesti calauzitori a fost una dintre cele mai insemnate, de dragoste neconditionata. Si vreau doar sa va spun ca niciodata nu suntem singuri. Fiecare dintre noi are un inger pazitor, care niciodata nu este mai departe de noi de 0,6 m. Iar noi le putem chema pe aceste fiinte. Ele ne vor ajuta.

La o conferinta despre sanatatea holistica din San Francisco, din septembrie 1976, Dr. Kubler-Ross a impartasit unui public de 2300 de medici, surori si alte cadre medicale, o "experienta profund mistica", care i se intamplase numai cu o noapte inainte. (Aceasta experienta pare sa fie aceeasi pe care a povestit-o in Ashland.) "Noaptea trecuta a venit la mine Salem, calauza mea spirituala, care era impreuna cu Anka si Willie. Au stat cu noi pana la ora trei dimineata. Am stat de vorba, am ras si am cantat impreuna. Mi-au vorbit si m-au emotionat cu dragostea lor de necrezut si cu blandetea lor de neinchipuit. Aceasta a fost partea esentiala a vietii mele." In randul publicului, "cand a terminat, a fost o liniste foarte scurta si apoi toata lumea s-a ridicat in picioare. Cei mai multi, medici si alte cadre medicale, erau miscati pana la lacrimi."53

In cercurile oculte, se stie ca "duhurile calauzitoare" (care, de buna seama sunt duhuri cazute ale vazduhului) nu sunt grabnic lucratoare daca o persoana nu este destul de inaintata in deschiderea mediumnistica. Dar poate si mai uimitor decat adancirea Dr. Kubler-Ross in legaturile cu "duhurile obisnuite", este raspunsul inflacarat, pe care povestirile ei despre aceste legaturi, il dau publicului, alcatuit nu din ocultisti si mediumuri, ci din oameni obisnuiti din clasa de mijloc si specialisti. De buna seama ca acesta este unul dintre "semnele" religioase "ale vremii": oamenii s-au deschis spre legaturile cu "lumea duhurilor" si sunt gata sa primeasca explicarea oculta a acestor legaturi, care se impotriveste adevarului crestin.

Destul de recent, s-a facut o mare publicitate valvei la retragerea de curand hotarata a Dr. Kubler-Ross in California de sud, "Shanti Nilaya". Potrivit acestei relatari, in multe dintre "atelierele" din Shanti Nilaya au loc sedinte spiritiste mediumnice de moda veche, si mai multi participanti ai fostelor sedinte spun ca acestea sunt inselari.54 Se poate intampla sa existe o gandire mai lacoma decat realitatea in "legaturile spiritiste" ale Dr. Kubler-Ross; dar aceasta nu afecteaza teoria pe care o aduc atat ea, cat si altii, despre viata de dupa moarte.

3. Teoria ocultaa cercetatorilor din zilele noastre

Teoria despre viata dupa moarte a Dr. Kubler-Ross si a altor cercetatori ai experientelor de "dupa moarte" de astazi, poate fi rezumata in cateva puncte. Trebuie sa vedem ca Dr. Kubler-Ross spune aceste probleme cu certitudinea cuiva care crede ca a avut experienta "lumii celeilalte"; dar oamenii de stiinta ca Dr. Moody, in vreme ce sunt cu mult mai atenti si nesiguri in ton, nu pot decat sa sprijine aceeasi teorie. Aceasta este teoria despre viata dupa moarte, care s-a raspandit in ultima parte a sec. al XX-lea si pare "fireasca" fara nici o indreptatire, tuturor celor care cerceteaza problema si care nu au o intelegere neclintita, asupra oricarei alte teorii.

(1) Nu trebuie sa ne infricosam de moarte. Dr. Moody scrie: "Intr-un fel sau altul, aproape fiecare persoana mi-a spus ca nu se teme de moarte" (Viata dupa viata, pag. 68). Dr. Kubler-Ross comenteaza: "Relatarile facute dau la iveala faptul ca intalnirea cu moartea este dureroasa dar moartea insasi... este o experienta de pace intreaga, slobozita de durere si de frica. Fiecare om, fara nici o abatere, descrie un simtamant de liniste sufleteasca si desavarsire." Se poate vedea aici increderea esentiala in experientele spiritiste ce caracterizeaza pe toti cei care sunt inselati de duhuri cazute. Nu exista nimic in experientele de "dupa moarte" de astazi care sa arate faptul ca moartea va fi o simpla repetitie a acelora, si nu va avea o durata de numai cateva clipe, ci va fi vesnica. Aceasta incredere in experientele spiritiste desfatatoare este o parte a spiritului religios, care ne insufleteste acum si plasmuieste o simtire aparenta de bunastare, care aduce stricaciune vietii duhovnicesti.

(2) Nuvaveni niciojudecata si niciuniad. Pe baza interviurilor sale, Dr. Moody spune ca "in cele mai multe cazuri, modelul rasplata - pedeapsa ce ar urma dupa aceasta viata este lepadat si tagaduit, chiar de catre multi dintre cei care se obisnuisera sa gandeasca cu aceasta masura. Spre marea lor uimire, aceia au aflat ca si atunci cand faptele lor, care erau aparent cele mai ingrozitoare si pline de pacat, s-au vadit inaintea fiintei de lumina, fiinta nu a raspuns cu manie si cu inversunare, ci numai cu intelegere si chiar cu veselie" (Viata dupa viata, pag. 70). Dr. Kubler-Ross observa la cei cu care a vorbit, un ton mai doctrinar: "Totul are un sens de desavarsire. Dumnezeu nu este judecator, ci omul este" (Kemf, pag. 52). Aceasta nu pare sa se intample unor asemenea cercetatori, astfel ca, aceasta lipsa a judecatii in experientele de "dupa moarte", ar putea fi o prima parere gresita, sau ca primele cateva clipe ale mortii nu reprezinta locul pentru judecata; ci pur si simplu socotesc experientele potrivit cu spiritul religios al vremii, care nu doreste sa creada in judecata si iad.

(3) Moartea nu este o experienta la fel de unicasi hotaratoare precum a descris-o invatatura crestina, ci este mai degraba doar o trecere blanda catre o "stare de constiinta mai inalta". Astfel o defineste Dr. Kubler-Ross: "Moartea este pur si simplu o lepadare de trupul material, tot asa cum fluturele iese afara din cocon. Aceasta este o trecere catre o stare de constiinta mai inalta, in care continui sa pricepi, sa intelegi, sa razi, sa-ti stea in putinta sa cresti, si singurul lucru pe care il pierzi este ceva de care nu mai ai nevoie, si acel ceva este trupul material. Este ca si cum ai pune deoparte haina de iarna, atunci cand vine primavara... si aceasta este moartea" (Kemf, pag. 50). Vom arata mai departe cum se impotrivesc toate astea adevaratei invataturi crestine.

(4) Scopul vietii pe pamant si al vietii dupa moarte nu este mantuirea vesnica a sufletului, ci un drum nemarginit de "sporire" in "dragoste" si "intelegere" si "constiinta de sine". Dr. Moody socoteste ca "se pare ca multi s-au intors cu un model nou si cu o intelegere noua a lumii de dincolo -o vedenie care se caracterizeaza nu prin judecata unilaterata, ci mai degraba prin dezvoltare cooperanta catre limita esentiala a constiintei de sine. Potrivit acestor pareri noi, imbunatatirea sufletului, mai ales in insusirile cele duhovnicesti ale dragostei si cunoasterii, nu se opreste odata cu moartea. Mai degraba aceasta imbunatatire se continua pe o alta latura, poate vesnic..." (Viata dupa viata, pag. 70). O asemenea parere oculta asupra vietii si mortii nu vine din experientele fragmentare, care se publica astazi; mai degraba vine din filosofia oculta care ne impresoara in zilele noastre.

(5) Experientele de "dupa moarte" si "in afara trupului" sunt o pregatire pentru viata dupa moarte. Pregatirea crestina traditionala pentru viata cea vesnica (credinta, pocainta, participarea la Sfintele Taine, nevointa duhovniceasca) este de mica insemnatate fata de "dragostea" si "intelegerea" sporita care sunt insuflate de experientele de "dupa moarte". Si anume (ca in programul recent desfasurat de Kubler-Ross si Robert Monroe), ca cineva sa-i poata pregati pe oamenii care se afla pe patul de suferinta, in experientele din "afara trupului", astfel incat acestia sa dobandeasca degraba o intelegere asupra celor ce ii asteapta in cealalta lume cand vor muri" (Wheeler, Calatorie catre partea cealalta, pag. 92). Unul dintre cei chestionati de Dr. Moody spune hotarat: "Nu-mi este frica sa mor pentru ca stiu unde voi merge atunci cand voi pleca de aici, caci am fost acolo mai inainte" (Viata dupa viata, pag. 69). Ce optimism tragic si fara temei.

Fiecare dintre aceste cinci puncte reprezinta o parte a teoriei spiritismului secolului al XIX-lea, asacumeradezvaluit la vremea aceea chiar de catre "duhuri" prin mijlocirea mediumurilor. Aceasta este o teorie nascocita de draci cu scopul limpede de a alunga invatatura crestina traditionala despre viata dupa moarte si de a schimba intreaga socotinta a oamenilor asupra religiei. Filosofia oculta care, aproape in chip neschimbat insoteste si indeamna la experientele de "dupa moarte" de astazi, este pur si simplu o transmitere catre masa mare de oameni a spiritismului esoteric al epocii victoriene. Este un semn al inlaturarii adevaratelor invataturi crestine din mintile oamenilor din lumea apuseana. Se poate spune ca experienta de "dupa moarte" este intamplator potrivita cu filosofia oculta care se raspandeste prin aceasta. Experienta raspandeste filosofia nu pentru ca materia ei este oculta, ci pentru ca paza si invatatura crestina de baza care ocrotea odinioara oamenii de o asemenea filosofie straina, s-au schimbat acum in mare masura, si cu adevarat orice experienta a "celeilalte lumi" va fi folosita pentru raspandirea ocultismului. In sec. al XIX-lea, doar putini liber cugetatori si oameni izgoniti din sanul Bisericii credeau in aceasta filosofie oculta. Dar acum, aceasta ne impresoara, ca oricine nu are o filosofie treaza, proprie, este atras sa o primeasca pe aceasta in chip foarte "firesc".

4. "Vestea" adusade experientele de "dupa moarte" de astazi

Dar de ce, in cele din urma, experientele de "dupa moarte" ne impresoara atat de mult astazi, si care este intelesul lor ca parte a "duhului acestor vremuri"? Cea mai limpede pricina pentru sporirea discutiilor despre aceste experiente de astazi este descoperirea in ultimii ani a unor tehnici de reanimare din "moartea clinica", fapt ce a pricinuit desimea sporita a acestui fel de experiente, fata de vremurile de dinainte. Fara indoiala, aceasta explicatie nu ajuta la indreptatirea cresterii relatarilor de "dupa moarte", dar este prea lipsit de temei sa se indreptateasca inraurirea spirituala a acestor experiente asupra oamenilor si schimbarea conceptiei despre viata de dupa moarte, pe care acestea le ajuta sa aiba loc.

Trebuie sa se gaseasca o explicatie mai profunda pentru cresterea deschiderii si sensibilitatii oamenilor fata de experientele "spirituale" si "spiritiste" in general, sub influenta sporita a ideilor oculte pe de o parte, iar pe de alta parte, slabirea atat a materialismului umanist cat si a credintei crestine. Oamenii incep sa accepte starea de a intra in legatura cu "alta lume".

Mai mult, aceasta "alta lume" pare sase deschidamai mult catre o lume care este dornicasao experimenteze. "Explozia oculta" a ultimilor ani a pricinuit - si la randul ei a sprijinit -o crestere uimitoare a experientelor "paranormale" adevarate de toate felurile. Experientele de "dupa moarte" se afla la un capat al spectrului acestor experiente, fiind nevoie de vointa slaba sau o vointa lipsita de constiinta pentru a lua legatura cu "cealalta lume". Lucrarile vrajitoriei contemporane si ale satanismului se afla la celalalt capat al spectrului, avand nevoie de o incercare constienta de a intra in legatura si chiar de a sluji puterilor "celeilalte lumi". Marea diversitate a experientelor spiritiste de astazi -de la "indoirea lingurii" lui Uri Geller si experientele parapsihologice din calatoria "in afara trupului" si altele asemenea, legatura cu fiintele extraterestre si rapirile de catre acestea -se afla undeva intre aceste doua capete. In chip semnificativ, un mare numar dintre aceste experiente "paranormale" li se intampla "crestinilor", si un gen de astfel de experiente (cele "harismatice") este in mare masura primit ca o lucrare crestina adevarata.56 Cu toate astea, este adevarat ca atragerea "crestina" in toate experientele de acest fel, este un semn uimitor al accentuarii pierderii constiintei crestine in vremurile noastre, ca urmare a experientei oculte.

Unul dintre mediumurile cele mai demne de incredere din sec. al XX-lea, Arthur Ford, care s-a bucurat de o apreciere sporita printre crestini, dar si printre umanistii necredinciosi, este unul dintre "semnele vremii"; el si-a exprimat parerea deschis despre cele ce inseamna acceptarea sporita a experientelor oculte si sensibilitatea fata de acestea: "Vremea mediumului de profesie se apropie de sfarsit. Am fost folositi ca niste cobai. Prin noi, oamenii de stiinta au invatat ceva despre conditiile necesare pentru asemenea experiente (legatura cu "lumea duhurilor")." Adica: experienta oculta care a fost marginita pana nu demult la cativa "initiati", a ajuns acum sa fie accesibila pentru mii de oameni obisnuiti. De buna seama ca nu stiinta a dus la aceasta, ci mai ales instrainarea sporita a oamenilor de crestinism si setea lor de "experiente religioase" noi. Cu cincizeci sau saptezeci si cinci de ani in urma, numai mediumurile si ocultistii de la marginea societatii aveau legaturi cu "calauzele spirituale", obisnuiau sa aiba experiente "in afara trupului" sau "vorbeau in limbi"; astazi aceste experiente au ajuns sa fie destul de obisnuite si sunt primite ca ceva obisnuit pe toate treptele societatii.

Aceasta crestere insemnata a experientelor din "cealalta lume" de astazi, este, fara indoiala, unul dintre semnele apropierii sfarsitului acestei lumi. Sf. Grigorie cel Mare, dupa ce a istorisit felurite vedenii si experiente ale vietii dupa moarte in Dialogurile lui, a vazut ca "lumea duhurilor se apropie de noi, aratandu-se prin vedenii si descoperiri ... Fiindca lumea actuala se apropie de sfarsit, lumea cea vesnica se arata mai aproape ... Sfarsitul lumii se uneste cu inceputul vietii vesnice" (Dialoguri IV, 43, pag. 251).

Cu toate astea, Sf. Grigorie adauga faptul ca prin aceste vedenii si descoperiri (care sunt cu mult mai obisnuite in vremea noastra decat pe vremea lui), vedem si acum adevarurile vietii viitoare in chip nedesavarsit, fiindca lumina este inca "slaba si stearsa, ca lumina soarelui in primele ore ale diminetii, inaintea zorilor". Cat de adevarat este acest lucru despre experientele de "dupa moarte" de astazi! Niciodata inainte, nu i s-au dat omenirii marturii atat de uimitoare si limpezi -sau cel putin "idei" -ca exista o alta lume, ca viata nu se sfarseste odata cu moartea trupului, ca exista un suflet care ramane viu dupa moarte. Pentru o persoana cu o intelegere limpede a invataturii crestine, experientele de "dupa moarte" de astazi pot fi doar o adeverire uimitoare a invataturii crestine despre starea sufletului indata dupa moarte; iar experientele oculte de astazi pot numai sa adevereasca existenta si firea salasului din vazduh al duhurilor cazute.

Dar pentru restul omenirii, din care fac parte cei mai multi care isi mai spun crestini, experientele de astazi, departe de a intari adevarurile crestinismului, se dovedesc a fi un semn ascuns catre inselare si teorii mincinoase care pregatesc venirea domniei lui Antihrist. Intr-adevar, chiar cei care se intorc din "morti" in vremea noastra, nu pot lamuri omenirea sa se pocaiasca: Dacanu ascultade Moise si de prooroci, nu vor crede nici dacaar invia cineva din morti (Luca 16, 31). In sfarsit, numai cei care sunt credinciosi lui "Moise si proorocilor" - adica desavarsirii adevarului descoperit -sunt in stare sa priceapa intelesul adevarat al experientelor de astazi. Ceea ce invata restul omenirii din aceste experiente nu este pocainta si apropierea de judecata lui Dumnezeu -ci o noua evanghelie straina, amagitoare a experientei desfatatoare a celeilalte "lumi" si inlaturarea celor pornite de Dumnezeu pentru a destepta omul la realitatea celeilalte lumi adevarate a raiului si iadului: frica de moarte mintile oamenilor" . Aceasta vesteste si Dr. Kubler-Ross, si este in acelasi timp si concluzia "stiintifica" a cercetatorilor, precum Dr. Moody: "cealalta lume" este desfatatoare, iar omului nu trebuie sa-i fie frica sa intre in ea. Cu doua veacuri in urma, Emanuel Swedenborg a rezumat "spiritualitatea" celor care cred astfel: "Mi s-a ingaduit sa ma bucur nu numai de placerile trupului si ale simturilor, ca cei care traiesc in lume, ci mi s-a mai ingaduit sa ma bucur de astfel de desfatari si fericiri ale vietii, care erau mai mari si mai alese decat isi poate inchipui sau crede cineva ca, dupa parerea mea, nici o persoana din lumea intreaga nu s-a mai bucurat vreodata inainte ... Credeti-ma, daca as sti ca Dumnezeu m-ar chema la El maine, as chema astazi cantareti, ca sa fie inca o data veselie adevarata in aceasta lume." Cand a vestit data mortii sale femeii lui, el a fost asa de multumit "ca si cum urma sa primeasca o vacanta, pentru a merge la o petrecere".

Vom pune acum fata in fata aceasta purtare cu adevarata purtare crestina fata de moarte de-a lungul veacurilor. Vom vedea cat este de primejdios pentru suflet sa nu ai nici un fel de socotinta cu privire la "experientele spirituale" si sa te lepezi de ocrotirile invataturii crestine!

5. Purtarea crestina fata de moarte

Desi sfarseste atat de departe de adevarul lucrurilor, teoria oculta despre viata dupa moarte porneste de la un adevar crestin de netagaduit: moartea trupului nu este sfarsitul vietii, ci numai inceputul unei noi stari a fiintei omenesti, care isi urmeaza viata departe de trup. Moartea, care nu a fost facuta de Dumnezeu, ci a fost adusa in zidire prin pacatul lui Adam, savarsit in rai, este chipul cel mai uimitor prin care omul infrunta caderea firii sale. Soarta omului in vesnicie atarna in mare masura de felul in care isi socoteste propria lui moarte si cum se pregateste pentru aceasta.

Adevarata purtare crestina fata de moarte are in alcatuirea ei atat stari de frica, cat si de indoiala, tocmai acele emotii pe care ocultismul doreste sa le inlature. Totusi, purtarea crestina nu are nimic din frica cumplita pe care o au cei care mor fara nici o nadejde pentru viata vesnica, iar un crestin a carui constiinta a adormit, si se apropie linistit de moarte, are chiar un simtamant de incredere, prin harul lui Dumnezeu. Sa cercetam moartea crestina a catorva dintre marii sfinti monahi ai veacului al V-lea, din Egipt.

"Cand a venit vremea pentru odihna cea vesnica a Sf. Agaton, acesta si-a petrecut trei zile intr-o purtare de grija adanca fata de sine, fara sa stea de vorba cu nimeni. Fratii l-au intrebat: Avva Agaton, unde esti? Ma aflu in fata judecatii lui Hristos, a raspuns el. Fratii au zis: Chiar si sfintia ta te temi, Parinte?" El a raspuns: Eu m-am straduit dupa puterile mele sa pazesc poruncile lui Dumnezeu, dar sunt om, si cum sa stiu daca faptele mele I-au placut lui Dumnezeu? Fratii l-au intrebat: Nu ai cu adevarat nici o nadejde in chipul de vietuire al sfintiei tale, care a fost dupa voia lui Dumnezeu? Nu pot sa am asemenea nadejde, caci judecata omului este una, iar judecata lui Dumnezeu este alta, a raspuns el. Doreau sa-l intrebe mai multe, dar el le-a spus: Aratati-mi dragoste acum, si nu mai vorbiti cu mine, caci nu sunt slobod. Si a murit cu bucurie. L-am vazut bucurandu-se ca si cum ar fi vazut si ar fi fost intampinat de prieteni dragi, au spus ucenicii sai."

Chiar marii sfinti care mor in mijlocul unor semne limpezi ale harului lui Dumnezeu, pastreaza o smerenie adevarata pentru mantuirea lor. "Cand a venit ceasul mortii pentru marele Sisoe, fata i s-a luminat si a spus Parintilor care stateau cu el: Iata, a venit Avva Antonie. Dupa o clipa de tacere, a zis: Iata, a venit ceata proorocilor. Apoi s-a luminat mai tare si a zis: Iata, a venit ceata apostolilor. Si iarasi fata lui s-a facut de doua ori mai stralucitoare si a inceput sa vorbeasca cu cineva. Batranii l-au intrebat cu cine vorbea. El a raspuns: Au venit ingerii sa ma ia, dar eu ma rog fierbinte sa-mi mai dea putin ragaz pentru pocainta. Batranii i-au spus: Parinte, sfintia ta nu ai nevoie de pocainta. El le-a raspuns: Cu adevarat, nici nu stiu daca macar am pus inceput pocaintei. Dar toata lumea stia ca era desavarsit. Asa vorbea si simtea un crestin adevarat, chiar daca in timpul vietii sale, inviase morti numai cu cuvantul sau si era plin de darurile Duhului Sfant. Si iarasi fata lui a stralucit inca si mai mult: stralucea ca soarele. Tuturor le era teama. El le-a spus: "Uite, a venit Domnul si a grait: "Aduceti la Mine vasul cel ales din pustiu." "Cu aceste cuvinte si-a dat duhul. S-a vazut un fulger si chilia s-a umplut de mireasma" (Patericul egiptean , citat de episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 110).

Cat de aleasa este aceasta purtare crestina adancasi neabatuta, cand o asemanam cu purtarea de suprafata a unor crestini neortodocsi de astazi care cred ca ei sunt deja "mantuiti" si nu vor fi judecati ca toti ceilalti oameni, si de aceea nu au de ce sa le fie frica de moarte. O astfel de purtare, care este foarte raspandita printre protestantii de astazi, este de fapt destul de aproape de ideea oculta ca moartea nu trebuie sa ne pricinuiasca frica pentru ca nu exista nici o osandire; de buna seama, chiar daca a fost purtare necugetata, aceasta a ajutat la plasmuirea celui de al doilea fel de purtare.

Fericitul Teofilact al Bulgariei, in talcuirea sa din veacul al XI-lea la Evanghelii, a scris: "Multi se insala cu o nadejde desarta; ei cred ca vor fi primiti in Imparatia cerului si vor intra in ceata celor raposati intru desavarsirea faptelor celor bune, plasmuind in inimile lor inchipuiri despre ei ... Multi sunt chemati, fiindca Dumnezeu pe multi ii cheama, intr-adevar pe toata lumea; dar putini sunt cei alesi, putini sunt mantuiti, putini sunt cei care sunt vrednici de alegerea lui Dumnezeu" (Talcuire la Matei 22, 14).

Asemanarea dintre filosofia ocultasi teoria protestanta obisnuita este poate pricina de capetenie pentru care incercarile unor protestanti evanghelisti (vezi Bibliografia) de a critica experientele de "dupa moarte" dupa "crestinismul biblic", au fost lipsite de biruinta. Acesti critici au pierdut atat de mult din invatatura crestina traditionala despre viata dupa moarte, salasul vazduhului, lucrarile si inselarile dracilor, ca impotrivirile lor sunt adesea nedeslusite si facute la intamplare; adesea, acesti critici nu inteleg aceasta problema mai cu dreptate decat cercetatorii laici pe care ii atrag in experientele inselatoare "crestine" sau "biblice" din salasul din vazduh.

Adevarata purtare crestina fata de moarte se bazeaza pe constientizarea deosebirilor hotaratoare dintre aceasta viata si cea care va veni. Mitropolitul Macarie al Moscovei a rezumat invatatura scripturistica si patristica despre aceasta problema in aceste cuvinte: "Moartea este hotarul la care se sfarseste pentru om vremea luptelor si incepe vremea rasplatei, astfel incat dupa moarte nu-i mai sta omului in putinta nici pocainta, nici indreptarea vietii. Mantuitorul Hristos a spus acest adevar in pilda Sa despre omul cel bogat si Lazar, din care este limpede ca atat unul cat si celalalt si-au primit rasplata indata dupa moarte, iar omul cel bogat, oricat de mult a fost chinuit in iad, nu a putut sa fie slobozit din suferintele sale prin pocainta (Luca 16, 26)."

De aceea, moartea este adevarul care trezeste in noi socotinta deosebirii dintre lumea aceasta si cea viitoare si ne insufleteste sa punem inceput vietii de pocainta si de curatire, de vreme ce ni se da acest timp de mare pret. Cand Avva Dorotei a fost intrebat de catre un frate oarecare de ce si-a petrecut vremea vietii lui cu nepurtare de grija in chilia sa, acesta a raspuns: "Pentru ca tu nu ai priceput nici odihna cea mult asteptata nici chinurile viitoare. Daca le-ai cunoaste asa cum ar trebui, ai rabda si nu te-ai slabanogi nici daca chilia ta ar fi plina de viermi si ai sta printre ei pana la gat."

La fel, Sf. Serafim de Sarov, din vremurile noastre moderne, ne-a invatat: "O, numai daca ati sti ce bucurie, ce dulceata le asteapta pe sufletele cele drepte in rai, atunci ati fi hotarati intru aceasta viata vremelnica sa rabdati orice suferinta, orice prigonire si batjocura, cu recunostinta. Daca chilia noastra ar fi plina de viermi, si daca acesti viermi ar fi sa se hraneasca cu carnea noastra de-a lungul intregii noastre vieti vremelnice din lumea aceasta, atunci cu cea mai mare dorinta am primi aceasta, numai ca sa nu fim lipsiti de acea bucurie cereasca pe care Dumnezeu a gatit-o celor care Il iubesc."

***************************

Lipsa de frica a ocultistilor si protestantilor dinaintea mortii este urmarea nemijlocita a lipsei lor de constiinta pentru cele ce ii asteapta in viata viitoare si a celor ce se pot face acum ca sa se pregateasca pentru ea. Pentru aceasta pricina, adevaratele experiente sau vedenii ale vietii dupa moarte il cutremura pe om pana in strafundurile fiintei sale si (daca cineva nu a dus o viata crestina plina de ravna) ii schimba intreaga viata ca sa se pregateasca pentru viata ce va sa vina. Cand Sf. Atanasie din pesterile Kievului a murit si s-a intors la viata dupa doua zile, fratii sai calugari "s-au infricosat vazandu-l intorcandu-se la viata; apoi au pornit sa se intrebe cum s-a intors acesta la viata si ce vazuse si auzise in vreme ce fusese departe de trup. Tuturor intrebarilor, le-a raspuns numai cu cuvintele: "Mantuiti-va!" Si cand fratii l-au intrebat staruitor, cerandu-i sa le spuna ceva de folos, el le-a lasat ca testament al sau, ascultare si pocainta neincetata. Indata dupa aceasta, Atanasie s-a inchis intr-o pestera si a ramas acolo vreme de doisprezece ani fara sa o paraseasca, petrecand zi si noapte in lacrimi nesfarsite, mancand putina paine si apa la doua zile, si fara sa vorbeasca cu cineva in toata vremea asta. Cand i-a venit ceasul mortii, a repetat fratilor adunati laolalta, sfaturile sale despre ascultare si pocainta, si cu pace a adormit intru Domnul."

La fel, in apus, Bede cel Vrednic povesteste cum omul din Northumbria, dupa ce s-a aflat o noapte intreaga in stare de moarte, a revenit la viata si a spus: "Cu adevarat m-am ridicat din stransoarea mortii, si imi este ingaduit sa traiesc din nou printre oameni. Dar de acum incolo nu mai trebuie sa traiesc asa cum obisnuiam, ci trebuie sa pun inceput unui chip de vietuire foarte ales." A dat la saraci toate cele ce avea si a plecat la o manastire. Mai tarziu a povestit ca vazuse atat raiul cat si iadul, dar "acest barbat al lui Dumnezeu nu obisnuia sa vorbeasca despre aceste lucruri si despre altele pe care le vazuse, cu oricare oameni nepasatori sau care vietuiau fara purtare de grija, ci numai cu cei in care salasluia frica de osanda sau care se veseleau de nadejdea bucuriei vesnice si voiau sa puna cuvintele lui la inima si sa sporeasca launtric in sfintenie."

Chiar in vremurile noastre moderne, autorul cartii "De necrezut pentru multi" a fost atat de uimit de adevarata sa experienta a celeilalte lumi, incat si-a schimbat in intregime viata, s-a calugarit si a scris istorisirea experientelor sale cu scopul de a-i trezi pe altii ca si pe el insusi, pe cei care traiau cu o incredere gresita a necredintei cu privire la viata viitoare.

Asemenea experiente sunt numeroase in Vietile sfintilor si in alte izvoare ortodoxe, si acestea se afla intr-o mare impotrivire fata de experientele oamenilor de astazi, care au vazut "raiul" si "lumea cealalta" si totusi raman cu o incredere nepotrivita ca ei sunt deja "pregatiti" pentru viata de dupa moarte si ca moartea insasi nu are nimic de care sa se infricoseze.

Locul aducerilor aminte de moarte in viata crestina, poate fi vazut in indrumarul luptei crestine, Scara Sfantului Ioan (a carei treapta a sasea vorbeste mai ales despre aceasta): "Dupa cum dintre toate mancarurile painea este de cel mai mare pret, tot la fel gandul mortii este cel mai trebuincios dintre toate lucrurile ... Este cu neputinta sa petreci ziua de astazi cu evlavie daca nu o socotim ca pe ultima din viata noastra" (Treapta 6, 4; 24). Scriptura spune bine: In tot ce faci adu-ti aminte de sfarsitul tau si nu vei gresi niciodata(Sirah 7, 38). Marele Sf. Varsanufie de Gaza si-a sfatuit fratele: "Intareste-ti gandurile cu aducerea aminte de moarte al carei ceas nu este cunoscut de nici un om. Sa ne straduim sa facem bine inainte de a ne desparti de aceasta viata - caci nu stim ziua in care vom fi chemati -ca nu cumva sa ne aflam nepregatiti si sa ramanem in afara camarii de nunta, dimpreuna cu cele cinci fecioare nebune" (Sf. Varsanufie, Raspuns 799).

Marele Avva Pimen, cand a auzit de adormirea Sf. Arsenie cel Mare al Egiptului, a zis: "Fericit esti Arsenie! Ai varsat lacrimi de-a lungul intregii tale vieti pamantesti! Daca nu plangem cu durere aici, vom plange vesnic. Nu avem nici o scapare de lacrimi: ori aici, de bunavoie, ori acolo, in chinuire, fara de voie" (Patericul egiptean , dupa Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 108).

Numai un om cu aceasta conceptie crestina adevarata despre viata poate cuteza sa spuna, impreuna cu Sf. Apostol Pavel, doresc sa ma despart de trup si sa fiu impreuna cu Hristos

(Filipeni 1, 23). Numai cel care a vietuit viata crestina de nevointa, de pocainta si de lacrimi pentru pacatele sale, poate sa spuna impreuna cu Sf. Ambrozie al Milanului: "Prostilor le este frica de moarte ca de relele cele mai mari, dar oamenii cei intelepti o cauta ca pe o odihna dupa ostenelile lor si ca pe sfarsitul celor rele."66

Episcopul Ignatie Brianceaninov incheie cunoscuta sa "Omilie despre moarte" cu cuvintele care sunt potrivite si pentru noi, cu o suta de ani mai tarziu, ca o chemare de a ne intoarce la singura purtare crestina adevarata fata de moarte, dand la o parte toate inselarile trandafirii ale starii noastre spirituale de astazi, ca si toate nadejdile lipsite de temei pentru viata viitoare:

"Sa desteptam in noi aducerea aminte de moarte prin mergerea la cimitire, vizitarea bolnavilor, fiind de fata la moartea si inmormantarea celor care ne sunt apropiati, prin cercetarea deasa si reinnoirea in mintea noastra a feluritelor morti din zilele noastre, despre care am auzit sau am vazut ... Intelegand cat de scurta este viata noastra pamanteascasi desertaciunea tuturor agonisirilor si profitului pamantesc; intelegand viitorul infricosator care ii asteapta pe cei care L-au batjocorit pe Mantuitorul si rascumpararea, si s-au dat pe ei insisi in intregime ca jertfa pentru pacat si stricaciune -sa ne intoarcem ochii mintii de la vederea cea staruitoare a frumusetii inselatoare si desfatatoare a lumii acesteia, care prinde cu usurinta inima omeneasca slaba si o sileste sa o iubeasca si sa o slujeasca. Sa ne indreptam catre privelistea cea infricosatoare, dar mantuitoare a mortii care ne asteapta. Sa varsam lacrimi cat mai este vreme; sa ne spalam, sa ne curatam cu lacrimi si cu spovedirea pacatelor noastre, care sunt scrise in cartile Stapanului lumii. Sa dobandim harul Duhului Sfant -aceasta pecete, acest semn al alegerii si mantuirii; este de folos pentru trecerea libera prin vazduh si pentru intrarea prin portile si palatele ceresti ... O, voi, cei care ati fost izgoniti din rai! Raiul nu este pentru desfatari, nici pentru veselie, nici pentru ca sa petrecem intru veselie ca ne aflam pe pamant -ci pentru credinta, pocainta si crucea cu care am putea sa ucidem moartea care ne-a ucis pe noi si sa ne rascumparam raiul pierdut! Fie ca Milostivul Dumnezeu sa dea cititorilor acestei Omilii si celui care a alcatuit-o, aducerea aminte de moarte in vremea acestei vieti pamantesti, si prin aceasta aducere aminte si prin infranarea de la toate cele ce sunt desertaciune si printr-o viata traita pentru vesnicie, sa alunge de la sine frica de moarte cand va veni ceasul, si prin aceasta sa intre in viata cea fericita, vesnica, adevarata. Amin." (Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 181-183).

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Adevarurile in care cred