CAPITOLUL III

• « Inapoi
• Inainte »

Aratari ale ingerilor si dracilor la ceasul mor tii

N aceste experiente, proaspatul disparut este de obiceiI intampinat de doi ingeri. Iata cum il infatiseaza autorul lucrarii "De crezut pentru multi": "Nici nu incepuse bine batrana sora sa rosteasca aceste cuvinte (Sa mosteneasca Imparatia Cerului!), ca s-au aratat langa mine doi ingeri; pentru o pricina oarecare am cunoscut intr-unul dintre ei pe ingerul meu pazitor, dar celalalt imi era necunoscut" (pag. 22). (Mai tarziu, un pustnic cucernic i-a spus ca acela era "ingerul de intalnire".) Sf. Teodora, a carei calatorie dupa moarte prin "vamile" vazduhului este istorisita in viata Sf. Vasile cel Nou (sec. al X-lea, 26 martie), relateaza ca "atunci cand am fost la capatul puterilor, deodata am vazut doi ingeri stralucitori ai lui Dumnezeu, care erau ca niste tineri minunati, de o frumusete cu neputinta de grait prin cuvant. Fetele lor erau mai stralucitoare decat soarele, privirea lor era plina de dragoste, parul capului lor era alb ca zapada, in jurul capului aveau aureole aurii, stralucitoare, care se raspandeau in jur, vesmintele lor straluceau ca fulgerul, si pieptul le era incins cu esarfe aurii in chip de cruce" (vezi traducerea in Taine vesnice dincolo de mormant, pag. 70). Sf. Salvie, Episcopul Galiei, din sec. al VI-lea, povesteste astfel propria sa experienta de moarte: "Cand chilia mea s-a cutremurat acum patru zile, si m-ati vazut zacand mort, am fost ridicat de doi ingeri si dus pana in cele mai inalte suisuri ale cerului" (Sf. Grigorie de Tours, Istoria francilor , VII, 1; vezi Viata Sf. Salvie in The Orthodox Word, 1977, nr. 5).

Menirea acestor ingeri este de a lua sufletul nostru iesit din trup, in calatoria sa in viata de dincolo. Nu este nimic nelamurit in privinta lor, nici in infatisare nici in lucrare; avand infatisare omeneasca, ei apuca "trupul usor" al sufletului si il duc departe. "Ingerii purtatori de lumina mi-au luat indata sufletul in bratele lor" (Sf. Teodora, vezi Taine vesnice ..., pag. 71). "Luandu-ma cu bratele, ingerii m-au purtat chiar prin peretele camerei ..." (De crezut pentru multi ..., pag. 22). Sf. Salvie a fost "ridicat de doi ingeri". Astfel de exemple s-ar mai putea aduce.

De aceea, nu se poate spune ca "fiinta de lumina" din experientele de astazi, este un inger calauzitor in viata de dincolo. "Fiinta de lumina" nu are chip vazut, nu duce sufletul nicaieri, nu intra cu sufletul intr-un dialog, si arata in succesiune rapida faptele savarsite in viata de pe pamant. Nu orice fiinta care se arata ca inger, este inger cu adevarat, caci chiar satana se preface in inger de lumina (II Cor. 11, 14). Astfel, aceste fiinte, fara sa aiba macar infatisarea ingerilor, cu siguranta nu pot fi recunoscute ca atare. Intalnirile de netagaduit cu ingerii, par sa nu aiba loc aproape niciodata in experientele de "dupa moarte" din zilele noastre - vom incerca sa lamurim aceasta mai jos.

Este posibil ca "fiinta de lumina", care este de fapt un drac, sa se ascunda sub chipul unui "inger de lumina", nedeslusit, pentru a-l ademeni pe muribund chiar in clipa cand sufletul se desparte de trup? Dr. Moody (Viata dupa viata, pag. 107-108; Consideratii, pag. 58-60) si alti cercetatori ridica aceasta problema, doar pentru a inlatura posibilitatea de a nu fi impacat cu efectele cele "bune" pe care le poate savarsi in muribund, aratarea lor. De buna seama, socotintele acestor cercetatori asupra "raului" sunt foarte copilaresti. Dr. Moody crede ca "satana probabil ar spune celor pe care el ii stapaneste, sa urmeze un drum al urii si al pierzarii" (Viata dupa viata, pag. 108) si pare a fi cu totul inconstient de faptul ca literatura crestina infatiseaza adevarata fire a ispitelor dracesti, care sunt prezentate in chip neschimbat ca ceva "bun".

Deci, ce ne invata ortodoxia despre ispitele dracesti din ceasul mortii? Sf. Vasile cel Mare, in talcuirea Psalmilor, la cuvintele: Mantuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc si ma izbaveste,canucumva sa rapeasca sufletulmeu caunleu

(Psalm 7, 1-2), da aceasta lamurire: "Eu cred ca marii razboinici ai lui Dumnezeu care s-au luptat din destul cu vrajmasii cei nevazuti intru toata lungimea zilelor vietii lor, dupa ce au scapat de toate prigonirile, si au ajuns la capatul zilelor lor, sunt cercetati de catre mai marele lumii acesteia pentru ca, daca sunt aflati cu rani din lupta, sau murdarie, sau urmari ale pacatului, sa fie opriti. Dar, daca sunt aflati fara rani, si fara de pacat, ei pot fi adusi de catre Hristos la odihna lor, ca fiind de nebiruit si slobozi. De aceea, Proorocul se roaga atat pentru viata lui de aici cat si pentru viata lui viitoare. Iata ce zice el: Mantuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc, si acolo, la vremea judecatii, si ma izbaveste, ca nu cumva sa rapeasca sufletul meu ca un leu . Si poti invata aceasta chiar de la Dumnezeu, care inainte de a patimi a spus: Caci vine si stapanitorul acestei lumi si el nu are nimic in Mine (Ioan 14, 30)" (Sf. Vasile cel Mare, Predici exegetice, Catholic University of America Press, 1963, pag. 167-168).4

Cu adevarat, nu numai luptatorii crestini trebuie sa infrunte incercarile dracilor la ceasul mortii. Sf. Ioan Gura de Aur, in Omiliile sale la Evanghelia dupa Matei, istoriseste cu inflacarare ce se intampla adesea cu pacatosii obisnuiti, la ceasul mortii. "Cei mai multi oameni pot fi auziti atunci, povestind grozavii si vedenii infricosatoare, priveliste pe care muribunzii nu sunt in stare sa o rabde, iar adesea cutremura chiar si patul lor cu mare putere, ii privesc infricosator pe cei ce stau imprejur, sufletul se straduieste sa ramana in launtrul trupului, nedorind sa fie izgonit, si nu este in stare sa rabde privirea ingerilor care se apropie. Daca fiintele omenesti, care sunt inspaimantatoare, ne pricinuiesc chinuire privindu-le, cand vedem ingerii amenintand, si puteri mari printre vizitatorii nostri, cum sa nu suferim cand sufletul este smuls din trup si tras afara, si plange mult, si totul este in desert?" (Omilia 53 la Evanghelia dupaMatei, Parinti niceeni si post-niceeni, Editura Eerdmans, 1973, vol. 10, pag. 331-332).

Vietile sfintilor ortodocsi cuprind numeroase istorisiri cu astfel de privelisti cu draci, care se arata la ceasul mortii, de obicei cu scopul de a infricosa persoana care moare, si sa o sileasca sa doreasca cu dinadinsul mantuirea. Sf. Grigorie, de pilda, in Dialogurile sale, povesteste despre un oarecare om bogat, care era robul multor patimi: "Cu putina vreme inainte de a muri, el a vazut duhuri uracioase stand inaintea lui, amenintandu-l cumplit ca-l vor duce in adancul iadului ... Intreaga familie s-a strans in jurul lui plangand si tanguindu-se. Cu toate ca ei nu puteau sa vada cu adevarat duhurile cele rele si

4 Acest pasaj se refera probabil mai ales la vamile intalnite dupa moarte; in Cap. VI de mai jos, se afla o istorisire amanuntita a experientei incercarilor si ispitelor dracesti, la care este supus sufletul inainte si dupa moarte.

lovirile lor ingrozitoare, ei puteau sa-si dea seama chiar din povestirile omului bolnav, din tremuraturile trupului si din galbejeala fetei aceluia, ca duhurile rele se aflau acolo. Din pricina infricosarii cumplite a acestor privelisti groaznice, el se rasucea in pat de pe o parte pe alta,... Apoi, aproape sfarsit de puteri si lipsit de orice alinare, a strigat: "Mai da-mi vreme pana dimineata! Mai tine-ma macar pana dimineata!" Si cu aceasta, viata lui a fost insfacata" (Dialoguri IV, 40, pag. 245-246). Sf. Grigorie povesteste si alte intamplari asemanatoare, asa cum face si Bede in Istoria Bisericii si a poporului englez (Cartea V, 13, 15). Asemenea experiente nu erau deloc neobisnuite in America, inca din sec. al XIX-lea. O antologie recenta cuprinde numeroase vedenii de pe patul de moarte, din timpul sec. al XIX-lea, ale pacatosilor nepocaiti, cu titluri ca: "Ma aflu in flacari -scoate-ma de aici!"; "Of, mantuiti-ma! Aceia ma trag in iad!" si "Vine diavolul sa-mi traga sufletul in jos, la iad!" (John Myers, Glasuri de la capatul vesniciei, Spire Books, Old Tappan, N. J., 1973, pag. 71, 109, 167, 196, etc.).

Totusi, Dr. Moody nu a povestit nimic asemanator: cu adevarat, toate experientele muribunzilor din cartea sa (in afara sinucigasilor, vezi pag. 127-128), sunt dintre cele placute, fie ca oamenii sunt crestini sau nu, religiosi sau nu. Doctorii Osis si Haraldsson, pe de alta parte, au aflat lucruri asemanatoare asupra acestei experiente, in studiile lor.

Acesti cercetatori au ajuns la aceleasi rezultate ca Dr. Moody: aratarea vizitatorilor din alta lume este privita ca un lucru bun, pacientul primeste moartea, experienta este placuta, pricinuind liniste si inaltare, si adesea durerea inceteaza inaintea mortii. Oricum, in studiul indian, o treime dintre pacientii care au vazut aratari, pastreaza o amintire de frica, de scarbe si tulburare, care vin din aratarea de "yamdoots" (vestitori hindusi ai mortii), sau alte fiinte; acesti indieni se impotrivesc si incearca sa scape de vestitorii din alta lume. Astfel, intr-o experienta, un cleric indian a povestit atunci cand era pe moarte: "Sta cineva acolo! Are o caruta cu el, asa ca trebuie sa fie un yamdoot! Trebuie sa ia pe cineva cu el. Ma supara ca vrea sa ma ia pe mine! ... Va rog, tineti-ma; nu merg! Durerea lui a sporit si a murit" (La ceasul mortii, pag. 90). Un hindus care era pe moarte, "a zis deodata: Yamdoot vine sa ma ia cu el. Dati-ma jos din pat ca yamdoot sa nu ma gaseasca.’ El a aratat inspre afara si in sus: Iata-l. Acea incapere de spital era la parter. Afara, la fereastra cladirii era un copac mare, cu o multime de ciori care stateau pe crengi. Chiar atunci cand bolnavul a avut vedenia, toate ciorile au zburat din copac, cu zarva mare, ca si cum cineva trasese cu pusca. Am fost atat de uimiti de aceasta, ca ne-am repezit afara, dar nu am vazut nimic care sa fi tulburat ciorile. Ele erau de obicei foarte linistite, asa incat toti cei care eram de fata, am vazut zborul lor brusc si zgomotos, tocmai in clipa cand bolnavul a avut vedenia. Era ca si cum ciorile se facusera constiente de ceva infricosator. Indata dupa ce s-a intamplat aceasta, pacientul a cazut in coma si cateva clipe mai tarziu si-a dat ultima suflare" (pag. 41-42). Unii "yamdoots" au o infatisare inspaimantatoare, si aduc chiar si mai multa uimire asupra muribunzilor.

Aceasta este deosebirea cea mai izbitoare intre experienta de moarte americana si indiana, din studiul doctorilor Osis si Haraldsson, dar autorii nu pot oferi nici un fel de lamuriri pentru aceasta. Apare in chip firesc intrebarea: De ce experienta americana moderna este aproape cu totul lipsita de acest element -frica pricinuita de aratari infricosatoare, din alte lumi -care sunt atat de obisnuite atat in experienta crestina din trecut, cat si in experienta indiana actuala?

Nu este nevoie sa deslusim desavarsit firea aratarilor din fata muribunzilor, pentru a vedea ca ele atarna, intr-o oarecare masura, dupa cum am vazut deja, de asteptarile muribundului sau de ceea ce el este pregatit sa vada. Astfel, crestinii veacurilor trecute, care aveau o credinta puternica in iad, sia caror experienta ii osandea in sfarsit, adesea vedeau draci la moarte.

Indienii de astazi, care, de buna seama, sunt mai "primitivi" decat americanii, in credintele si intelegerea lor, vad adesea fiinte care sunt pe masura fricii lor, inca foarte adevarate, de viata de dupa moarte; in vreme ce americanii contemporani, cu parerile lor "luminate", vad aratari in armonie cu viata lor "indestulata" si cu credinta lor, care in general nu cuprinde o frica foarte adevarata de iad, sau constiinta de draci.

Obiectiv vorbind, dracii aduc ispitiri care sunt pe masura starii sufletesti sau a asteptarilor celor ce sunt ispititi. Pentru cei carora le este frica de iad, dracii pot sa se arate in chipuri infricosatoare pentru a-l face pe om sa moara intr-o stare de deznadejde; dar pentru cei care nu cred in iad (sau pentru protestanti, care cred ca ei sunt "mantuiti" fara gres, si de aceea nu trebuie sa le fie frica de iad), dracii le aduc in chip firesc ispite, in vreo alta aratare, ca sa nu-si arate limpede scopul lor rau. La fel, chiar unui luptator crestin, care a suferit deja foarte mult, dracii pot sa i se arate intr-un asemenea chip, incat sa-l atragamai degraba, decat sa-l infricoseze.

Ispitele dracilor, cu care au impresurat-o pe Sf. Mavra, mucenita din sec. al III-lea, in vreme ce murea, ne dau o pilda buna pentru cel din urma chip de ispite, din ceasul mortii. Dupa ce a fost rastignita pe cruce vreme de noua zile, dimpreuna cu barbatul ei, Sf. Timotei, ea a fost ispitita de diavol. Viata acestor sfinti ne spune cum Sf. Mavra insasi a povestit ispitele barbatului ei, care a fost impreuna mucenic cu ea:

"Fa-ti curaj, frate, si alunga somnul de la tine. Fii cu trezvie si ia aminte la ceea ce am vazut eu. Mi s-a parut ca inaintea mea, cand ma aflam intr-o uimire oarecare, se afla un om care tinea in mana un potir cu lapte si miere de albine. Acest om mi-a spus: Ia asta si bea. Dar eu i-am spus: Cine esti tu? Si el a raspuns: Eu sunt un inger al lui Dumnezeu. Atunci eu i-am zis: Hai sa ne rugam lui Dumnezeu. Atunci el mi-a zis: Eu am venit la tine ca sa-ti usurez suferintele. Am vazut ca iti doreai foarte mult sa mananci si sa bei, caci pana acum n-ai mancat cu adevarat nimic. Atunci i-am zis: Cine ti-a insuflat atata mila pentru mine? Ce inseamna nevointa si postul meu pentru tine? Nu stii ca Dumnezeu este puternic, ca sa faca ceea ce este cu neputinta la oameni?" Cand m-am rugat, am vazut cum acest om si-a intors fata catre apus. Din aceasta, am priceput ca era vorba de o inselare satanica. Satan dorea ca sa ne incerce chiar pe cruce. Indata dupa aceea, vedenia a disparut.

Apoi, un alt om a venit la mine si mi s-a parut ca m-a dus la un rau de lapte si miere, si mi-a zis: Bea. Dar eu am raspuns: Eu ti-am spus deja ca nu voi bea nici apa, nici vreun alt fel de bautura pamanteasca, pana cand nu voi bea potirul mortii intru Hristos, Dumnezeul meu, pe care il va pregati El Insusi pentru mine, cu mantuirea si cu viata vesnica a nemuririi. Cand am rostit aceasta, omul acela a baut din rau, si grabnic, el dimpreuna cu raul s-au facut nevazuti" (Vietile sfintilor, in lb. rusa, 3 mai; vezi traducerea in lb. engleza in J. A. M. Fastre, S. J., Faptele celor dintai mucenici , seria a V-a, Philadelphia, 1878, pag. 227-228). A treia ararate in fata Sfintei Mavra, aceea a unui inger adevarat, va fi prezentata mai tarziu in acest studiu, dar aici este deja limpede ce purtare de grija au crestinii adevarati in primirea "descoperirilor" din ceasul mortii.

Deci ceasul mortii este cu adevarat vremea ispitirii dracesti, iar "experientele duhovnicesti", pe care le au oamenii in vremea aceea (chiar daca ele par sa fie "dupa" moarte - o chestiune ce se va discuta mai jos), trebuie judecate cu aceleasi judecati ale invataturii crestine, asa cum sunt socotite si celelalte "experiente duhovnicesti". La fel, "duhurile" care se pot intalni in aceasta vreme, trebuie puse la incercarea lumii, pe care Apostolul Ioan o spune in cuvintele: Cercetati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindcamulti prooroci mincinosi au iesit in lume (I Ioan 4,1).

Unii critici ai experientelor de "dupa moarte" de astazi, au aratat deja asemanarea dintre "fiinta de lumina", si "calauzele duhovnicesti" si "prietenii spirituali" ai spiritismului mediumnistic. De aceea, sa aruncam o scurta privire asupra teoriei spiritiste, unde se vorbeste despre "fiintele de lumina" si vestirile lor. Un text spiritist obisnuit (J. Arthur Hill, Spiritismul, istoricul, fenomenele si doctrina lui, New York, George H. Doran Co., 1919), observa ca "doctrina spiritelor este pururea, sau sub aspect lucrator pururea, intru buna potrivire cu inalte masuri morale. In problema credintei, ea este intotdeauna teista, bazata pururea pe smerenie, dar nu cu multa purtare de grija asupra mintii, ca aceea care se observa la Sinoadele ecumenice ale Bisericii" (pag. 235). Mai mult, aceasta carte spune ca iubirea este "nota cheie" si "doctrina centrala" a teoriei spiritiste (pag. 238); ca "slavita cunoastere" este primita de la spirite, determinandu-i pe spiritisti sa-si asume raspunderea lucrarii misionare de a raspandi "stirea ca viata dupa moarte este o certitudine" (pag. 185-186); si ca spiritele "inaintate" isi pierd "marginirile" personalitatii si ajung sa lucreze mai mult ca "inrauriri" decat ca persoane, "luminandu-se" din ce in ce mai mult (pag. 300-301). Intr-adevar, spiritistii, in laudele lor, invoca intocmai "fiintele de lumina";

"Stapani sfinti ai luminii!
Ascunsi de la privirile noastre adormite ...
Trimiteti vestitorii vostri de lumina
Deschideti privirea noastra launtrica" (pag. 186-187).

Toate acestea sunt de ajuns pentru a ne face banuitori asupta

"fiintei de lumina" care se arata acum oamenilor, care nu sunt constienti de firea si subtirimea lucrurilor diavolesti. Banuiala noastra se intareste mai mult, cand auzim ca Dr. Moody spune ca unii descriu aceasta fiinta ca "o persoana vesela", cu "simtul umorului", care ii aduce persoanei care moare "buna dispozitie" si "distractie" (Viata dupa viata, pag. 49, 51). O astfel de fiinta, cu vestirea ei de "iubire si intelegere", pare cu adevarat foarte josnica si "spiritele" bine-dispuse, de la sedintele de spiritism sunt draci, fara nici o indoiala (cand sedinta de spiritism nu este o inselaciune).

Acest fapt i-a facut pe unii sa socoteasca, ca toate intamplarile de "dupa moarte" de acum, nu sunt adevarate, si ca sunt prezentate ca o inselare draceasca. Protestantii evanghelici, spun intr-o carte ca, "ne dam seama ca exista primejdii noi si necunoscute in aceasta intreaga inselare a vietii de dupa moarte. Crezand chiar si foarte putin in istorisirile experientelor clinice, ne dam seama ca pot fi urmari primejdioase pentru oamenii care cred in Biblie. Crestinii adevarati au considerat ca fiinta de lumina nu este altceva decat Iisus Hristos si, din nefericire, acesti oameni se afla in situatia cea mai prielnica de a fi prostiti" (John Weldon si Zola Levitt, Exista viata dupa moarte? Harvest House Publishers, Irvine, California, 1977, pag. 76). Pentru a se intoarce la aceasta chestiune, autorii acestei carti citeaza cateva asemanari insemnate, intre unele experiente de "dupa moarte" din zilele noastre si experientele mediumurilor si ale ocultistilor din vremurile recente, in plus, atragand atentia asupra faptului de netagaduit, ca un numar de cercetatori ai vietii de "dupa moarte" sunt interesati si de ocultism, si chiar au avut legaturi cu mediumuri (pag. 64-70).

Exista, de buna seama, mult adevar in aceste observatii. Din nefericire, fara invatatura crestina intreaga asupra vietii dupa moarte, chiar si "oamenii care cred in Biblie" si o inteleg cel mai bine, sunt inselati, alungand adevaratele experiente ale sufletului dupa moarte, dimpreuna cu experientele care pot fi cu adevarat inselari diavolesti. Astfel de oameni sunt deschisi sa primeasca experientele inselatoare ale vietii de "dupa moarte", asa dupa cum vom vedea.

Doctorii Osis si Haraldsson, care au avut "experiente largite nemijlocite cu mediumuri", fac o asemanare intre aratarile dinaintea ochilor muribunzilor si lucrarile spiritismului. Cu toate acestea, ei observa o "deosebire prea mare", de baza, intre aceste doua feluri de experiente: "In loc sa continue un fel oarecare de viata pamanteasca (asa cum povestesc mediumurile), supravietuitorii de dupa moarte, patrund intr-un fel de existenta si experienta cu totul noi" (La ceasul mortii, pag. 200). Intr-adevar, domeniul experientelor de "dupa moarte" pare in general sa fie deosebit de domeniul mediumnistic si spiritist

obisnuit. Dar acesta este inca un domeniu in care inselarile diavolesti si sugestiile, nu numai ca sunt cu putinta, ci sunt de asteptat, mai ales in ultimele zile de viata, cand vedem deja ispite duhovnicesti cu totul noi si mult mai subtiri, chiar semne mari si minuni pana acolo incat sa insele, daca ar fi cu putinta, chiar si pe cei alesi (Matei 24, 24).

De aceea, este foarte bine sa fim banuitori (cel putin) in legatura cu "fiintele de lumina", care se pare ca se arata la ceasul mortii. Ele par foarte asemanatoare cu dracii care se dau drept "ingeri de lumina" pentru a atrage, nu numai pe muribund, ci chiar mai mult decat atat, pe cei carora acela le va istorisi aceasta povestire mai tarziu, daca va fi readus la viata din moartea clinica.

Cu toate acestea, de o mare insemnatate este ca socotirea acestor fenomene de "dupa moarte", si a altora asemenea, sa aiba in vedere doctrina care vine din acestea, daca este oferita de "fiinta duhovniceasca" vazuta la ceasul mortii, sau pur si simplu este presupusa sau dedusa din intamplari. Vom socoti problema acestei judecari dupa ce vom termina cercetarea experientelor.

Unii oameni care au "murit" si s-au intors -de obicei, aceia care sunt sau au ajuns sa fie foarte "religiosi", au asemanat "fiinta de lumina" pe care o intalnesc, nu cu un inger, ci cu un "chip" nevazut al lui Hristos Insusi. In launtrul unor astfel de oameni, aceasta intamplare este adesea legata de alt fenomen, care pentru crestinii ortodocsi este poate, la prima vedere, cel mai incurcat dintre toate cele intalnite in experientele de "dupa moarte" de astazi: vedenia "raiului".

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Cum sa supravietuim duhovniceste