OMILIA INTAI IMPOTRIVA DOCTRINEI CATOLICE A PURGATORIULUI

• « Inapoi
• Inainte »

OMILIA INTAI IMPOTRIVA DOCTRINEI CATOLICE A PURGATORIULUI

VAND in vedere ca, pastrand dreapta noastra credintaAortodoxa si dogmele Bisericii transmise de Parinti, trebuie sa raspundem cu dragoste la cele ce ati spus, ca regula generala a noastra, vom cita mai intai fiecare dovada si marturie pe care ne-ati adus-o in scris, pentru ca fiecare raspuns si lamurire sa urmeze pe scurt si limpede.

1. Si astfel, la inceputul relatarii voastre, vorbiti asa: "Daca cei care cu adevarat se pocaiesc, s-au despartit de aceasta viata in dragoste (fata de Dumnezeu), inainte de a-si putea ispasi pacatele cu ajutorul faptelor bune pentru calcarea legii sau pentru ocarile pe care le-au adus in viata, sufletele lor sunt curatate dupa moarte cu ajutorul suferintelor din purgatoriu. Dar pentru usurarea (sau slobozirea) lor din aceste suferinte, ei sunt ajutati de credinciosii care sunt in viata, prin rugaciuni, Liturghii, milostenii si alte lucruri de evlavie."

La acestea raspundem urmatoarele: Despre faptul ca cei raposati in credinta sunt negresit ajutati de Liturghiile si rugaciunile si milosteniile facute pentru ei, si ca acest obicei este obisnuit din vremuri stravechi, exista marturia multor si diferitelor relatari ale dascalilor Bisericii, atat romani, cat si greci, spuse si scrise in vremuri si in locuri duferite. Dar nu aflam nici in Scripturi, nici in rugaciunile si stihirile pentru cei morti, nici in cuvintele dascalilor, faptul ca sufletele sunt slobozite pentru o oarecare suferinta din purgatoriu si pentru un foc trecator care are asemenea putere (de ispasire) si caracterul unui ajutor. Dar am socotit ca pana si sufletele care se afla in iad si au fost deja date chinurilor celor vesnice, fie in adevar si traire adevarata, fie in asteptare lipsita de nadejde, pot fi ajutate si li se poate da un oarecare sprijin mic, desi nu in sensul dezlegarii lor intregi de chinuire, nici ca li se da nadejdea pentru o mantuire la urma. Si acestea sunt aratate in cuvintele marelui pustnic egiptean Macarie care a fost invatat despre aceasta de o teasta pe care a gasit-o in pustiu prin lucrarea puterii dumnezeiesti. Si Sf. Vasile cel Mare, in rugaciunea citita la Pogorarea Duhului Sfant, scrie urmatoarele: "Stapane Atottiitorule, Dumnezeule al Parintilor... Care si la acest praznic, cu totul desavarsit si mantuitor, ai binevoit a primi rugaciuni de mijlocire pentru cei tinuti in iad, dandu-ne noua mari nadejdi ca vei trimite usurare si mangaiere celor cuprinsi de intristari apasatoare, auzi-ne pe noi, smeritii robii Tai, care ne rugam Tie, si odihneste sufletele robilor Tai, celor mai inainte adormiti, in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea" (Rugaciunea a treia de la Vecernia din Duminica Pogorarii Duhului Sfant, care se citeste in genunchi).82

Dar daca sufletele au plecat din aceasta viata in credinta si in dragoste, cu toate ca au adus cu ei si oarecare greseli, fie unele mici, pentru care nu s-au pocait deloc, fie pacate grele pentru care - chiar daca s-au pocait - nu au izbutit sa arate roadele lor de pocainta: noi credem ca asemenea suflete trebuie sa fie curatate de acest fel de pacate dar nu cu ajutorul vreunui foc curatitor sau vreo osanda in vreun loc (dupa cum am spus, pentru aceasta nu ni s-a spus noua nimic). Dar unii trebuie sa se curete chiar la iesirea din trup, numai din pricina fricii, dupa cum arata in chip neabatut Sf. Grigorie Dialogul;83 in vreme ce altii trebuie sa fie curatati dupa iesirea din trup, fie pe cand se mai afla in acelasi loc pamantesc, inainte de a veni sa se inchine lui Dumnezeu si sunt cinstiti cu soarta celor binecuvantati, fie -daca pacatele lor au fost mai grele si i-au orbit pe ei vreme indelungata -sunt tinuti in iad, dar nu pentru a ramane pururea in foc si chinuire, ci ca si cum s-ar afla in temnita si stramtorare sub paza.

Sustinem ca toti acestia sunt ajutati de rugaciunile si Liturghiile facute pentru ei, cu conlucrarea bunatatii lui Dumnezeu si a iubirii Sale de oameni. Aceasta impreuna lucrare a lui Dumnezeu nu mai socoteste unele pacate, ci le iarta de indata pe acelea savarsite din slabiciune omeneasca, asa cum spune Dionisie cel Mare (Areopagitul) in "Cugetari despre taina savarsita pentru cei adormiti intru dreapta credinta" (in Ierarhia bisericeasca, VII, 7); pe cand alte pacate, dupa o vreme oarecare, prin drepte judecati, fie ca de asemenea se lasa si se iarta -si asta in intregime - fie se usureaza vinovatia pentru aceste pacate pana la Judecata de Apoi. Si de aceea socotim ca nu este nevoie de vreo alta osandire ori vreun foc de curatire. Caci unii se curata prin frica, in vreme ce altii sunt macinati de mustrarile de constiinta cu chinuri mai mari decat orice foc, iar altii se mai curata numai prin chinul dinaintea slavei dumnezeiesti si frica pentru cele ce vor aduce viitorul. Si faptul ca acest adevar este cu mult mai chinuitor si mai osanditor decat orice altceva, este confirmat de experienta insasi, si Sf. Ioan Gura de Aur ne marturiseste in aproape toate omiliile sale morale, care spun acelasi lucru, ca si pustnicul Dorotei in omilia sa "Despre constiinta ..."

2. Asadar, Il rugam staruitor pe Dumnezeu si nadajduim sa-i mantuiasca (de chinul cel vesnic) pe cei plecati, iar nu de vreun alt chin sau foc in afara de acele chinuri si de acel foc care au fost randuite pentru vesnicie. Si, mai mult decat atat, faptul ca sufletele celor plecati sunt slobozite prin rugaciune de la ramanerea in iad, ca dintr-o temnita, este marturisit, printre multi altii, de Teofan Marturisitorul, numit Insemnatul (fiindca el a pecetluit cu sange cuvintele marturiei sale pentru icoana lui Hristos, scrise pe fruntea lui). Intr-unul dintre canoanele pentru cei raposati, el se roaga pentru ei astfel: "De lacramile si de suspinurile cele din iad slobozeste pre robii tai Mantuitorule", (Canonul de sambata pentru cei raposati, glas 8, cantarea 6, la Slava).

Auziti? A zis "lacrami" si "suspinuri", si nici un fel de osanda sau foc curatitor. Si daca trebuie sa se afle in aceste laude si rugaciuni vreo pomenire a focului, nu este vorba de unul vremelnic, unul care are puterea de a curata, ci este vorba chiar de focul vesnic si osanda fara de sfarsit. Sfintii, fiind insufletiti de dragostea de oameni si de mila fata de aproapele lor, dorind si cutezand cele ce sunt aproape cu neputinta, se roaga pentru mantuirea celor adormiti intru dreapta credinta. Pentru aceasta, Sf. Teodor Studitul, duhovnic si marturisitor al adevarului, spune la inceputul canonului sau pentru cei adormiti: "Toti sa ne rugam lui Hristos, facand astazi pomenire mortilor celor din veac, ca sa izbaveasca de focul cel vesnic pe cei ce au adormit in credinta si nadejdea vietii celei vesnice" (Triod, Sambata lasatului sec de carne, canon, cantarea 1, stihira 1). Si apoi, intr-un alt tropar, in cantarea a 5-a a canonului, stihira 4, spune: "De focul cel pururea arzator si de intunericul cel neluminat, si de scrasnirea dintilor, si de viermele cel ce chinuieste neincetat si de toata pedeapsa, izbaveste Mantuitorul nostru, pe toti cei ce in credinta au adormit."

Unde este aici "focul purgatoriului"? Si daca ar exista cu adevarat, unde ar fi mai potrivit pentru Sfant sa vorbeasca de el, daca nu aici? Daca sfintii sunt auziti de Dumnezeu, atunci cand ei se roaga pentru aceasta, nu este treaba noastra sa o cercetam. Dar ei stiau, asa cum stia Duhul care salasluia in ei, si care ii purta pe ei, iar ei graiau si scriau intru aceasta cunoastere; si la fel stia aceasta si Stapanul Hristos, Care a poruncit sa ne rugam pentru dusmanii nostri, si Care S-a rugat pentru cei care L-au rastignit pe Cruce si l-a insufletit pe intaiul Mucenic Stefan cand era ucis cu pietre, sa faca asemenea. Si desi cineva ar putea spune ca atunci cand ne rugam pentru oameni ca acestia, nu suntem auziti de Dumnezeu, noi inca vom face cele ce stau in putinta noastra. Si vedeti, unii dintre sfintii care s-au rugat nu numai pentru cei credinciosi, ci chiar si pentru cei lipsiti de evlavie, au fost auziti, si prin rugaciunea lor i-au mantuit de chinul cel vesnic, asa cum Intaia Mucenita Tecla a mantuit-o pe Falconila, si Sfantul Grigorie Dialogul l-a mantuit pe imparatul Traian, dupa cum se istoriseste.

(Capitolul 3 arata ca Biserica se roaga si pentru cei care petrec deja intru bucuria binecuvantarii lui Dumnezeu -care, de buna seama, nu au nevoie sa treaca prin "focul purgatoriului".)

4. Dupa aceasta, mai departe, vreti sa aduceti marturii despre dogma pomenita mai sus despre focul purgatoriului, citand mai intai ce se spune in cartea Macabei: Sfant si cucernic gand a fost... a se ruga pentru cei morti... ca sase slobozeasca de pacat (II Macabei 12, 44-46). Apoi luand din Evanghelia dupa Matei locul in care Mantuitorul spune ca celui care va zice impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta lui, nici in veacul acesta, nici in cel viitor (Matei 12, 32), zici ca din aceasta se poate vedea ca exista iertare a pacatelor in viata viitoare.

Dar din aceasta nu reiese in nici un chip ideea focului purgatoriului, care ar fi mai limpede ca lumina soarelui. Caci ce legatura este intre iertarea pacatelor pe de o parte, si curatarea prin foc si osanda pe de alta parte? Caci daca iertarea pacatelor se face pentru rugaciuni sau numai prin iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, nu mai este nevoie de nici un fel de osanda si curatare (prin foc). Dar daca osanda si curatarea sunt randuite (de Dumnezeu) ... atunci, s-ar parea ca rugaciunile (pentru morti) sunt facute in desert si in desert aducem laude iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Asadar, aceste citate nu sunt o marturie a existentei focului din purgatoriu, ci mai degraba o respingere a acestuia: fiindca iertarea pacatelor acelora care au calcat poruncile se arata in ei, ca urmare a unei anumite puteri imparatesti si a iubirii de oameni, iar nu ca o scapare de osanda ori curatare.

5. In al treilea rand, (sa luam) pasajul din Epistola intai a Apostolului Pavel catre Corinteni, in care, vorbind despre zidirea temeliei, care este Hristos, din aur, argint sau pietre scumpe, lemne, fan, trestie , adauga: Lucrul fiecaruia se va face cunoscut; il va vadi ziua (Domnului). Pentru ca in focse descopera, si focul insusi va lamuri ce fel este lucrul fiecaruia. Dacalucrul cuiva, pe care l-a zidit, va ramane, va lua plata. Dacalucrul cuiva se va arde, el va fi pagubit; el insase va mantui, dar asa ca prin foc (I Cor. 3, 11-15). S-ar parea ca acest citat, mai mult decat oricare altul, aduce ideea focului purgatoriului; dar cu adevarat, mai mult decat oricare altul i se impotriveste.

Mai inainte de toate, Sf. Apostol Pavel nu l-a numit foc din purgatoriu, ci unul doveditor. Apoi el a spus ca prin foc trebuie sa treaca si lucrurile cele bune si cinstite si astfel este limpede ca acestea nu au trebuinta de nici o curatare. Apoi mai spune ca cei care aduc fapte rele, dupa ce aceste fapte se vor arde, aceia vor fi pagubiti, pe cand cei care sunt curatati, nu numai ca nu au nici o paguba, ci dobandesc chiar mai mult. Apoi spune ca aceasta trebuie sa se intample "intr-o zi" anume, in ziua Judecatii si a vremii viitoare, pe cand existenta aparenta a unui foc al purgatoriului dupa venirea infricosatoarei Judecati si a osandei de pe urma -nu este aceasta o prostie intreaga? Pentru ca Scriptura nu ne spune nimic de felul acesta, ci ca El Insusi ne va judeca, zice: Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica (Matei 25, 46); si iarasi: Si vor iesi din morminte cei ce au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, spre invierea osandirii (Ioan 5, 29). De aceea, nu ramane nici un fel de loc mijlocitor; dar dupa ce El a impartit in doua pe toti cei care vor veni la judecata, punand pe unii la dreapta iar pe altii la stanga, si numindu-i pe cei dintai "oi" iar pe cei din urma "capre" -El nu a pomenit nimic de faptul ca ar exista unii care ar urma sa fie curatati prin acel foc. S-ar parea ca focul despre care vorbeste Sfantul Apostol Pavel este acelasi despre care vorbeste Proorocul David: Foc inaintea Lui va arde, si imprejurul Lui, viformare (Psalm 49, 4); si iarasi: Foc inaintea Lui va merge si va arde imprejur pe vrajmasii Lui

(Psalm 96, 3). Proorocul Daniil vorbeste de asemenea despre acest foc: Un rau de foc se varsa si iesea din el (Daniil 7, 10).

Intrucat sfintii nu aduc cu ei nici un lucru sau fapta rea, acest foc ii arata cu si mai mare stralucire, asa cum aurul este incercat in foc, sau asa cum este azbestul, care, asa cum se spune, cand este pus in foc se innegreste ca si carbunele, dar cand este scos afara se face si mai curat, ca si cum ar fi spalat cu apa, asa cum au fost si trupurile celor trei tineri din cuptorul Babilonului. Cu toate acestea, pacatosii care aduc cu ei raul sunt folositi ca material potrivit pentru acest foc, care ii inghite de indata, iar "lucrarea" lor, adica starea sau fapta lor cea rea se arde si piere cu totul si sunt lipsiti de cele ce au adus cu ei, adica sunt lipsiti de raul lor care se arde, in vreme ce ei sunt "mantuiti" -adica, vor fi ocrotiti si cinstiti vesnic, ca sa nu mai piara dimpreuna cu faptele lor.

6. Dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur (pe care noi il numim "gura lui Pavel", asa cum Pavel este "gura lui Hristos"), socoteste si el ca trebuie sa talcuiasca acest pasaj in comentariul sau asupra Epistolei (Omilia 9 la I Corinteni). Si Pavel vorbeste prin Ioan Gura de Aur, dupa cum s-a aratat prin vedenia lui Proclu, ucenicul si urmatorul lui.87 Sf. Ioan Gura de Aur a scris un tratat aparte despre acest pasaj, astfel incat origenistii nu au citat aceste cuvinte ale Apostolului pentru intarirea felului lor de a cugeta (care, s-ar parea, este mai potrivit pentru ei decat pentru voi), si care socoteau ca nu ar aduce rau Bisericii prin introducerea unui sfarsit al chinurilor iadului si o restaurare finala (apocatastaza). Caci afirmatia ca pacatosul este mantuit ca prin foc semnifica faptul ca el va ramane sa se chinuiasca in foc si nu va pieri dimpreuna cu faptele sale cele rele si cu starea cea rea a sufletului.

Sf. Vasile cel Mare vorbeste de asemenea despre aceasta in "Asceticele"88, in talcuirea pasajului Scripturii, glasul Domnului cel ce varsa para focului (Psalm 28, 7): "Focul gatit pentru chinuirile diavolului dimpreuna cu ingerii sai este randuit de glasul Domnului, astfel ca dupa aceasta s-ar putea afla in el doua puteri: o putere care arde si alta care lumineaza. Puterea de a chinui si a osandi a acelui foc este randuita celor vrednici de chinuire. Pe cand luminarea si puterea iluminarii este menita stralucirii acelora care se bucura. De aceea glasul Domnului desparte flacara focului pentru aceasta este: ca partea cea intunecata ar putea fi foc al chinuirii iar partea care nu arde sa fie o lumina a bucuriei" (Sf. Vasile, Omilie la Psalm 28).

Asadar, dupa cum se poate vedea, aceasta impartire si despartire a acelui foc va fi atunci cand vor trece cu totii prin el: lucrarile luminoase si stralucitoare se vor arata si mai stralucitoare, iar cei care le aduc vor fi mostenitorii luminii si vor primi rasplata cea vesnica. Cei care fac fapte vrednice de osanda vor fi trimisi la iad, vor ramane vesnic in foc si vor mosteni o "mantuire" care este mai rea decat pierzarea, caci, strict vorbind, cuvantul "mantuit" inseamna ca puterea pierzatoare a focului nu va lucra asupra acelora si ei nu vor fi arsi cu totul. Urmandu-i pe acesti parinti, multi alti invatatori ai nostri au inteles si ei acest pasaj in acelasi sens. Si daca cineva a talcuit in alt chip si a inteles "mantuirea" ca "scaparea de osanda" si "trecerea prin foc" ca "purgatoriu", unul ca acesta a priceput acest fragment in intregime gresit. Si nu este de mirare, ca este si el om, si se pot vedea chiar multi dintre invatatori, care talcuiesc parti din Scriptura in felurite feluri, si nu toate au dobandit in aceeasi masura intelesul cel adevarat. Nu este cu putinta ca unul si acelasi text sa fie talcuit in chipuri felurite, si sa fie potrivit in aceeasi masura tuturor talcuirilor. Dar noi, alegand cele mai importante si cele care sunt cele mai potrivite cu dogmele Bisericii, ar trebui sa lasam la o parte celelalte talcuiri. De aceea, nu ne vom abate de la talcuirea despre care am vorbit mai sus, a cuvintelor Sfantului Apostol, chiar daca Augustin sau Sf. Grigorie Dialogul sau altul dintre invatatorii vostri ar aduce alta talcuire; fiindca o asemenea talcuire raspunde mai putin ideii unui foc al purgatoriului vremelnic, decat teoriei lui Origen, care vorbind despre o iertare finala a sufletelor prin acel foc si o scoatere din chinuire, a fost oprit si anatemizat la al V-lea Sinod ecumenic si teoria lui a fost inlaturata in intregime ca o neascultare generala fata de Biserica.

(In capitolele de la 7 la 12, Sf. Marcu raspunde impotrivirilor ridicate de citatele din lucrarile Fericitului Augustin, Sf. Ambrozie, Sf. Grigorie Dialogul, Sf. Vasile cel Mare si altor Parinti, aratand ca ele au fost talcuite gresit sau poate citate gresit si ca acesti Parinti propovaduiesc de fapt invatatura ortodoxa, iar daca nu, atunci invatatura lor nu trebuie primita. Mai mult, el arata ca Sf. Grigorie de Nissa nu ne invata nimic despre "purgatoriu", ci sustine greseala cu mult mai mare a lui Origen, ca va fi un sfarsit al flacarilor vesnice ale iadului -desi se poate ca aceste pareri sa fi fost asezate in scrierile lui mai tarziu de catre origenisti.)

13. Si in cele din urma spuneti: "Adevarul mai sus pomenit este limpede din Sfanta Dreptate care nu lasa nepedepsit nimic din ce s-a facut gresit, si de aici urmeaza neaparat ca, pentru cei care nu au primit osanda aici, si nu pot plati pentru cele ale lor nici in rai nici in iad, ramane de inteles ca exista un al treilea loc, deosebit, in care se face aceasta curatare, prin care se curata fiecare si indata este dus sus, catre bucuria cea cereasca."

La aceasta raspundem urmatoarele: si tinem seama cat este de simplu si in acelasi timp drept: se cunoaste in general ca iertarea pacatelor este totodata izbavire de osanda; pentru ca cel care primeste iertarea de pacate este in acelasi timp mantuit de osanda pricinuita de acelea. Iertarea este data sub trei chipuri si la vremuri felurite: (1) in timpul botezului; (2) dupa botez, prin schimbare si suferinta si oprirea de la pacate prin faptele cele bune din viata de acum; (3) dupa moarte, prin rugaciuni si fapte bune si prin toate cele pe care le face Biserica pentru morti.

Astfel, cea dintai iertare a pacatelor nu este deloc legata de osteneala. Ea este la fel pentru toti, la fel de dreapta, ca revarsarea luminii si stralucirea soarelui, si schimbarea anotimpurilor anului, pentru ca acesta este numai harul (lui Dumnezeu) si de la noi nu se cere in schimb nimic altceva decat credinta. Dar cea de a doua iertare a pacatelor este plina de suferinta pentru cel care isi plange pacatele: Spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda (Psalm 6, 6), pentru cel care numai aducerea aminte de pacat ii pricinuieste suferinta, pentru cel care umbla plangand si fata lui graieste pocainta, pentru cel care urmeaza cainta ninivitenilor si umilinta lui Manase, si a celui care a facut milostenii. Cea de a treia iertare a pacatelor vine de asemenea prin suferinta, fiindca este legata de pocainta si de constiinta ca se caieste si sufera ca nu face destule fapte bune. Cu toate astea, nu se amesteca deloc cu osanda, daca este o iertare a pacatelor: caci iertarea si osanda nu pot sta laolalta cu nici un chip. Mai mult, in cea dintai si cea de a treia iertare a pacatelor, harul lui Dumnezeu are partea cea mai mare, impreuna cu lucrarea rugaciunii, iar noi aducem partea cea mai mica. Pe de alta parte, cea de a doua iertare, dupa botez, are o parte mica de la har, pe cand partea cea mai mare vine din osteneala noastra. Cea dintai iertare a pacatelor se deosebeste de cea de a treia iertare, prin aceea ca cea dintai este o iertare a tuturor pacatelor in aceeasi masura, in vreme ce cea de a treia este numai o iertare a acelor pacate care nu sunt de moarte si pentru care omul s-a pocait in viata.

Asa socoteste Biserica lui Dumnezeu, si cand se roaga staruitor pentru iertarea pacatelor celor adormiti si crede ca li se da iertarea, Biserica nu spune ca o lege, cate un fel de pedeapsa pentru pacate, stiind bine ca bunatatea lui Dumnezeu biruieste ideea de dreptate.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an