CAPITOLUL VI

• « Inapoi
• Inainte »

Vamile vazduhului

LOCUL in care salasluiesc dracii in aceasta lume cazuta, si locul in care sufletele de curand plecate ale oamenilor ii intalnesc pe acestia, este aerul. Episcopul Ignatie descrie acest loc, care trebuie lamurit limpede, pentru a se intelege corect experientele care au loc "dupa moarte" in zilele noastre.

"Cuvantul lui Dumnezeu, impreuna lucrator cu Duhul, ne descopera prin vasele Sale cele alese, ca locul dintre cer si pamant, intreaga intindere azurie a vazduhului, care ni se face noua vazuta sub ceruri, slujeste drept salas pentru ingerii cazuti, care au fost izgoniti din cer...Sf. Apostol Pavel ii numeste pe ingerii cei cazuti duhurile rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12), si pe capetenia lor o numeste stapanitorul puterii vazduhului (Efeseni 2, 2). Ingerii cazuti sunt raspanditi in multime mare in vazduhul pe care il vedem deasupra noastra. Ei tulbura pururea toate lumea si pe fiecare om in parte. Pentru fiecare fapta rea, ori ucidere, ei s-au facut atatatori si impreuna lucratori cu faptasul. Ei ii apleaca pe oameni spre pacat, si ii invata cum sa-l savarseasca in toate chipurile cu putinta. Sf. Apostol Petru zice: Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita (I Petru 5, 8), atat in timpul vietii noastre pamantesti, cat si dupa iesirea sufletului din trup. Cand sufletul unui crestin lasa salasul sau pamantesc, si porneste urcusul prin vazduh, catre salasul lui din cer, dracii il opresc, ostenindu-se sa afle in acela vreo asemuire de vreun chip cu ei, cu pacosenia lor, cu caderea lor, si sa-l traga in jos catre iad, care este gatit diavolului si ingerilor lui (Mat. 25, 41). Ei lucreaza in chipul acesta prin dreptul pe care l-au dobandit" (Episcopul Ignatie, Opere complete, vol. III, pag. 132-133).

Dupa caderea lui Adam, continua episcopul Ignatie, cand raiul a fost inchis pentru om si un heruvim cu sabie de foc a fost pus sa-l pazeasca (Facerea 3, 24), mai-marele ingerilor cazuti, satana, dimpreuna cu hoardele de duhuri stapanite de el, "s-a salasluit in locul dintre pamant si rai, si din ceasul acela si pana la jertfa mantuitoare si moartea de viata datatoare a lui Hristos, acela nu a ingaduit nici macar unui singur suflet, dupa iesirea lui din trup, sa treaca pe calea aceea. Portile raiului au fost inchise oamenilor. Atat cei drepti cat si cei pacatosi coborau in iad (dupa moarte). Portile vesniciei si calea de netrecut erau deschise (numai) pentru Domnul nostru Iisus Hristos" (pag. 134-135). Dupa rascumpararea noastra de catre Iisus Hristos, "toti cei care L-au prigonit pe fata pe Mantuitorul au primit mostenirea lui satan: dupa iesirea din trup, sufletele lor coboara drept in iad. Iar crestinii care sunt aplecati spre pacat sunt la fel de nevrednici ca sa fie ridicati de la viata pamanteasca la slavita vesnicie. Dreptatea cere ca aceste aplecari spre pacat, aceste vinderi ale Mantuitorului sa fie cantarite. Sunt de trebuinta dreapta socoteala si dreapta judecata pentru cunoasterea masurii aplecarii spre pacat a sufletului crestinului, pentru a hotari ce covarseste in el -viata vesnica ori moartea vesnica. Dreapta judecata a lui Dumnezeu asteapta sufletul fiecarui crestin dupa iesirea lui din trup, dupa cum a spus Sf. Apostol Pavel: Si precum este randuit oamenilor, o datasamoara, iar dupaaceea safie judecata (Evrei 9, 27).

Pentru cercetarea sufletelor care strabat vazduhul, puterile intunericului au statornicit locuri anume de judecata si pazitori intr-o aleasa randuiala. In salasurile de sub rai, de la pamant pana la cer, stau pururea de paza legiuni de duhuri cazute. Fiecare salas avand cunoscatori ai vreunui oarecare chip al pacatului, cauta cu multa grija pacatul acela in sufletul care ajunge in acel loc. Strajile dracilor vazduhului si salasurile de judecata sunt numite in scrierile patristice vami, iar duhurile care slujesc in acelea sunt numiti vamesi" (vol. III, pag 136).

1. Cum sa intelegem vamile

Poate ca nici un chip al eshatologiei ortodoxe nu a fost atat de gresit inteles ca acest fenomen al vamilor vazduhului. Multi absolventi ai seminariilor ortodoxe moderne de astazi sunt aplecati sa ignore aceasta realitate, ca pe vreo "adaugire mai tarzie" la invatatura ortodoxa, sau ca pe vreun taram "inchipuit", fara temelie in textele scripturistice, ori patristice, ori in realitatea duhovniceasca. Astfel de studenti sunt victimele unei educatii rationaliste, careia ii lipseste intelegerea subtilitatilor despre lumea de dincolo, descrise adesea in scrierile scripturistice si patristice. Intarirea prea rationalista a intelesului "neabatut" al textelor si socotirea "realista", sau in sens lumesc, a intamplarilor infatisate in Scriptura si in Vietile sfintilor au dus la amestecarea si chiar la pierderea completa a intelesurilor si a experientelor duhovnicesti care sunt adesea de cea mai mare insemnatate in izvoarele ortodoxe. De aceea, episcopul Ignatie care, pe de o parte a fost un intelectual modern "de mare subtirime", iar pe de alta parte un fiu simplu si adevarat al Bisericii -poate sluji cu dreptate ca punte pe care intelectualii ortodocsi de astazi si-ar putea afla calea inapoi, catre adevarata predanie a ortodoxiei.

Inainte de a continua prezentarea invataturii episcopului Ignatie, sa luam aminte la atentionarile a doi cugetatori ortodocsi, unul modern iar altul din vechime, pentru cei care pornesc la cercetarea adevarului lumii celeilalte.

In sec. al XIX-lea, Mitropolitul Macarie al Moscovei, in cuvantul sau despre starea sufletelor dupa moarte, scrie: "Trebuie sa luam aminte ca, asa cum in general in infatisarea lucrurilor lumii spirituale, pentru noi cei care suntem imbracati in trup, sunt de neocolit unele caracteristici care sunt mai mult sau mai putin antropomorfice si legate de simturi -tot asa, in chip deosebit, aceste insusiri sunt aplicabile si in invatatura despre vamile prin care trece sufletul omului dupa iesirea din trup. Si de aceea omul trebuie sa-si aduca aminte cu hotarare ce l-a invatat ingerul pe Sf. Macarie al Alexandriei, cand acesta incepuse sa-i povesteasca despre vami: "Socoteste lucrurile pamantesti de aici ca pe cea mai imputinata aratare a lucrurilor celor ceresti." Nu trebuie sa intelegem vamile in vreun chip material, ori sa le cunoastem prin simturi, ci -pe cat ne sta noua in putinta -in sens duhovnicesc si fara amanunte care, la feluriti autori si la felurite relatari ale Bisericii insasi, sunt infatisate in chipuri diferite, desi intelesul vamilor este neschimbat, in esenta ei."

Unele exemple cu astfel de amanunte care nu trebuie socotite in chip "material si prin simturi", sunt date de catre Sf. Grigorie Dialogul in cartea a patra a Dialogurilor sale care, infatiseaza mai ales problema vietii dupa moarte.

Astfel, istorisind vedenia de dupa moarte a unui oarecare Reparatus, care a vazut un preot pacatos ce ardea in varful unui rug urias, Sf. Grigorie spune: "Rugul de lemn pe care l-a vazut Reparatus nu inseamna ca lemnul arde in iad. Asta s-a intamplat, mai degraba, ca sa-i arate aceluia chipul viu al flacarilor iadului, astfel incat, povestind oamenilor, sa capete frica de focul cel vesnic prin asemanarea cu focul cel material cunoscut de ei" (Dialoguri, IV, 32, pag. 229-230).

Si iarasi, dupa ce Sf. Grigorie povesteste cum un om a fost trimis inapoi dupa moarte din pricina unei "greseli" -altcineva cu acelasi nume fiind de fapt cel care fusese chemat din viata (asemenea cazuri sunt cunoscute si in experientele de "dupa moarte" de astazi) -adauga Sf. Grigorie, "Oricand se intampla aceasta, dreapta socotinta va arata ca nu a fost o greseala, ci o atentionare. In marea Sa milostivire, Bunul Dumnezeu ingaduie unor suflete sa se intoarca in trupurile lor indata dupa moarte, astfel incat privelistea iadului sa-i invete in cele din urma sa se infricoseze de pedepsele vesnice. Numai cuvintele singure nu i-ar putea face sa creada in ele" (Dialoguri, IV, 37, pag. 237).

Si cand cineva a vazut salasuri de aur in rai, in vedenii care au avut loc dupa moarte, Sf. Grigorie spune: "De buna seama, nici un om cu bun simt nu va socoti aceasta vorbire in mod literal ... Intrucat rasplata slavei vesnice se castiga prin milostenii, se pare ca este cu putinta zidirea unui salas vesnic din aur" (Dialoguri, IV, 37, pag. 241).

Mai tarziu vom spune mai multe despre deosebirea dintre vedeniile din alta lume si experientele adevarate "din afara trupului" (experientele vamilor si multe dintre experientele de "dupa moarte" de astazi tin de cele adevarate, in chip limpede); dar pentru noi este destul acum sa socotim cu luare aminte si cu dreapta judecata toate experientele din lumea cealalta. Nici un om adancit in invatatura ortodoxa nu ar spune ca vamile nu sunt "adevarate", ca nu sunt traite cu adevarat de suflet dupa moarte. Dar trebuie sa nu uitam ca aceste experiente nu au loc in lumea materiala invartosata in care traim noi. Cu toate ca exista cu adevarat, atat timpul cat si spatiul, sunt foarte deosebite de intelegerile noastre pamantesti despre timp si spatiu. Povestirile acestor experiente in limbaj pamantesc nu pot exprima intru totul realitatea de dincolo. Oricine citeste in chip obisnuit literatura ortodoxa, care infatiseaza cele ce se afla dupa moarte, va cunoaste cum sa socoteasca cu dreptate cele duhovnicesti aratate acolo si amanuntele intamplatoare care se pot spune uneori in limbaj simbolic ori imaginar. Astfel, de buna seama, nu se afla "case" ori "casute" in aer, unde sa se plateasca "vama", sau unde se afla "zapisuri" si liste cu toate pacatele, ori "cantare" pentru masurarea faptelor celor bune, si nici "aur" cu care sa se plateasca "datoriile" -in toate aceste imprejurari, trebuie sa intelegem cu dreptate ca aceste privelisti sunt folosite ca mijloace vii si pilduitoare pentru a arata cele ce trebuie sa rabde sufletul in ceasul acela (al mortii n. t.). Daca sufletul vede cu adevarat aceste privelisti in ceasul acela, din pricina obiceiului dintru toata lungimea zilelor lui de a cunoaste adevarul duhovnicesc numai prin chipuri materiale, sau mai tarziu isi poate aduce aminte de intamplare numai cu ajutorul acestor privelisti, sau ii este de-a dreptul cu neputinta sa spuna in vreun alt chip despre cele ce s-au intamplat -toata aceasta problema este de mai mica insemnatate, pe care nu au socotit-o de pret cei ce au scris despre aceste experiente: nici Sfintii Parinti, si nici cei ce au scris Vietile sfintilor. Existacu adevarat o cercetare facuta de catre draci, care se arata cu chip de om, dar foarte infricosator, care ii osandesc pentru pacate pe cei de curand plecati si cauta numaidecat sa puna stapanire pe trupul nematerial al sufletului, care este apucat cu hotarare de catre ingeri. Toate acestea se petrec in vazduh, deasupra noastra si pot fi vazute de aceia ai caror ochi sunt deschisi spre lumea duhovniceasca.

Sa ne intoarcem acum la prezentarea invataturii ortodoxe despre vamile vazduhului, facuta de episcopul Ignatie.

2. Marturia Patristicadespre vami

"Invatatura despre vami este invatatura Bisericii. Nu-i nici o indoiala (subliniere in original) ca Sf. Apostol Pavel vorbeste despre ele atunci cand zice despre crestini, ca ei trebuie sa ia parte la razboiul cu duhurile rautatii de sub ceruri (Efeseni 6, 12). Gasim aceasta invatatura in intreaga predanie a Bisericii din primele veacuri si in rugaciunile bisericesti" (Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 138).

Episcopul Ignatie citeaza multi Sfinti Parinti care ne invata despre vami. Vom pomeni numai cativa dintre ei.

In Viata Sfantului Antonie cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare scrie cum, odata, la apropierea ceasului al noualea, dupa ce Sf. Antonie a inceput sa se roage inainte de a manca, a fost numaidecat rapit de Duhul, si ridicat de ingeri la cer. Dracii

vazduhului s-au impotrivit urcusului lui: ingerii, opunandu-se, au cerut sa le faca cunoscute pricinile impotrivirii lor, caci Sf. Antonie nu avea nici un pacat. Dracii s-au straduit sa faca cunoscute pacatele savarsite de el chiar de la nastere; dar ingerii au inchis gurile defaimatorilor, spunandu-le ca nu trebuie sa numere pacatele de la nastere, care fusesera deja sterse prin harul lui Hristos; ci sa spuna ei -daca cunosc vreunul - pacatele pe care le-a savarsit el dupa ce a intrat in monahism si si-a inchinat viata lui Dumnezeu. In osandirile pe care le-au facut, dracii au rostit multe minciuni nerusinate; dar fiindca defaimatorilor le-a lipsit temeiul, cale libera s-a deschis inaintea lui Antonie. Indata ce si-a venit in sine, a vazut ca se afla in acelasi loc unde statuse pentru rugaciune. Uitand de mancare, a petrecut intreaga noapte in lacrimi si suspine, cugetand la multimea de vrajmasi ai omului, la razboiul impotriva unei osti ca aceea, la greutatea drumului prin vazduh, catre rai, si la cuvintele Apostolului care zice: Lupta noastra nu este impotriva trupului siasangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12; Efeseni 2, 2). Stiind ca puterile vazduhului cauta doar un singur lucru, ca se apleaca asupra lui cu toata ravna, ca se ostenesc si se straduiesc sa ne lipseasca de o cale libera catre cer, Apostolul ne sfatuieste: Luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva in ziua cea rea (Efeseni 6, 13), pentru ca cel potrivnic sa se rusineze, neavand de zis nimic rau despre noi (Tit 2, 8)".

Facandu-ne cunoscute cele se intampla in ceasul mortii, Sf. Ioan Gura de Aur ne invata: "In ceasul acela vom avea nevoie de multe rugaciuni, de multe ajutoare, de multe fapte bune, de mare mijlocire de la ingeri, in calatoria prin salasurile vazduhului. Daca atunci cand calatorim intr-o tara straina sau intr-un oras necunoscut, avem nevoie de o calauza, cu atat mai mult avem nevoie de calauze si ajutoare care sa ne indrume in cealalta lume, nevazuta, printre stapaniile si puterile si stapanitorii lumii, din salasurile vazduhului, care sunt numiti prigonitori si strangatori de dajdii si vamesi."10

Sf. Macarie cel Mare scrie: "Cand auziti ca exista multimi de balauri, si guri de lei, si puteri intunecate sub ceruri, si focuri care ard si pocnesc in madulare, voi nu credeti nimic din toate astea, fiindca nu stiti ca daca nu primiti arvuna Duhului Sfant (II Cor. 1, 22), acelea iti cuprind sufletul cand iese din trup, pentru ca nu rabda sa-l vada ca se ridica la cer."11

Sf. Isaia Pustnicul, un Parinte al Filocaliei din sec. al VI-lea, ne invata ca noi crestinii trebuie "zilnic sa avem moartea inaintea ochilor si sa purtam de grija cum vom savarsi iesirea din trup si cum vom trece de duhurile cele rele, care ne vor intampina in vazduh" (Omilia 5, 22). "Cand sufletul iese din trup, ingerii il insotesc; insa puterile intunericului ies in intampinarea lui, dorind sa-l opreasca si sa-l cerceteze, ca sa vada daca ar putea gasi in acel suflet ceva asemenea lor" (Omilia 17).

Sf. Isihie, preot din Ierusalimului (sec. al V-lea), ne invata: "Ceasul mortii ne va afla, acesta va veni, si va fi cu neputinta sa scapam de moarte. O, numai daca stapanul lumii si al vazduhului care trebuie sa ne intampine la ceasul acela, ne-ar putea socoti nedreptatile noastre mici si neinsemnate, si de nu ne-ar putea osandi cu dreptate!" (Omilie despre cumpatare in Filocalia).

Sf. Grigorie Dialogul (604), in omiliile sale la Evanghelie, scrie: "Omul trebuie sa cugete adanc la cat de infricosator va fi pentru noi ceasul mortii, ce chinuire cumplita va rabda sufletul la vremea aceea, ce aducere aminte a tuturor pacatelor, ce uitare a fericirii trecute, ce frica si ce teama de Judecata. In ceasul acela, duhurile cele rele vor cerceta faptele sufletului care pleaca. In ceasul acela, duhurile vor infatisa privelistile pacatelor spre care l-au impins aceia (diavolii) pentru a-l trage pe el la impreuna chinuire cu ei. Dar de ce vorbim numai de sufletul pacatos, cand duhurile vin in aceeasi masura si la muribunzii cei alesi, si cauta in ei pacate asemenea cu ale lor, daca au izbutit sa-i ispiteasca? Dintre oameni a fost numai Cel Unul Care inainte de patima Sa, a zis fara frica: Nu voi mai vorbi multe cu voi, caci vine si stapanitorul acestei lumi si el nu are nimic in Mine (Ioan 14, 30)", (Omilii la Evanghelii, 39, la Luca 19, 42-47; Episcopul Ignatie, op. cit. III, pag. 278).

Sf. Efrem Sirul (373 ) infatiseaza ceasul mortii si judecata in chipul acesta: "Cand vin duhurile cele infricosatoare, cand puterile cele dumnezeiesti poruncesc sufletului sa iasa din trup, cand acelea ne indeparteaza cu sila si ne duc la locul de judecata cu neputinta de ocolit - vazandu-i in ceasul acela, sarmanul om ... se cutremura cu totul ca din pricina unui cutremur ... puterile ceresti, luand sufletul, porneste urcusul prin vazduh, unde stau capeteniile, puterile si stapaniile lumii. Acestia sunt osanditorii nostri, vamesii inspaimantatori, registratorii, perceptorii; toti acestia intalnesc sufletul in calea lor, iau zapisul la socoteala, il cerceteaza, numara pacatele si datoriile acestui om -pacatele tineretii si ale varstei celei adunate cu anii, cele de voie si cele fara de voie, savarsite cu fapta, cuvantul sau cu gandul. Mare este teama aici, mare este cutremurul sarmanului suflet, de nepovestit este rusinea pe care o rabda in ceasul acela de la multimea fara de numar de vrajmasi care il impresoara cu mii si mii, ocarandu-l, ca sa-i opreasca urcusul catre cer, ca sa nu se salasluiasca in lumina celor vii, si ca sa nu intre in imparatia vietii. Dar sfintii ingeri, luand sufletul, il duc mai departe."

Sfintele sfujbe ale Bisericii Ortodoxe au de asemenea multe pomeniri ale vamilor. Astfel, in Octoih, lucrarea Sfantului Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea), citim: "O, Preasfanta Fecioara, la ceasul mortii mele, slobozeste-ma din mainile dracilor si de judecata si de osandire si de cercarea cea infricosatoare, si de vamile cele chinuitoare, si de capetenia cea cumplita si de osanda vesnica, o, Maica a lui Dumnezeu" (Glas 4, vineri, cantarea a 8-a, canonul utreniei). Iarasi: "Cand se va desparti sufletul meu cu sila din madularele trupului, dumnezeiasca mireasa stai langa mine .... ca sa pot trece neoprit de stapanitorii intunericului, care stau in vazduh."13 Episcopul Ignatie citeaza alte 17 astfel de exemple din cartile de cult, care, de buna seama, nu reprezinta o lista intreaga.

Cea mai desavarsita infatisare a invataturii despre vamile vazduhului, a Parintilor Bisericii din primele veacuri, este prezentata in omilia despre iesirea sufletului din trup a Sf. Chiril al Alexandriei (444) care se afla intotdeauna in editiile Psaltirii slavone alcatuita din catisme (adica, Psaltirea randuita pentru folosirea in Sfintele Slujbe). Printre multe alte lucruri care se afla in aceasta omilie, Sf. Chiril spune: "Ce frica si cutremur te asteapta, o, suflete, in ziua mortii! Vei vedea draci infricosatori, fiorosi, nemilostivi si uraciosi, ca intunecosii etiopieni, stand inaintea ta. Chiar numai privelistea lor este mai rea decat orice chinuire. Vazandu-i, sufletul se tulbura, se nelinisteste, cauta sa se ascunda, se grabeste catre ingerii lui Dumnezeu. Sfintii ingeri iau sufletul; trecand impreuna cu ei prin vazduh, sufletul se ridica, si ajunge la vamile care pazesc drumul de la pamant la cer, care opresc sufletul, impiedicandu-i suisul la cer. Fiecare vama cerceteaza pacatele de care raspunde; fiecare pacat, fiecare patima isi are vamesii si socotitorii sai."

Multi alti Sfinti Parinti, de dinainte si de dupa Sf. Chiril, vorbesc sau pomenesc despre vami. Dupa pomenirea multora, istoricul dogmelor bisericesti, din sec. al XIX-lea, despre care s-a spus mai sus, concluzioneaza: "O punere in lucrare a invataturii despre vami in Biserica, atat de permanenta, de neschimbatasi de cuprinzatoare, mai ales printre dascalii veacului al IV-lea, marturiseste fara putinta de tagada, ca o primisera ca predanie de la invatatorii veacurilor de dinainte si se intemeiaza pe traditia apostolica."14

3. Vamile in Vietile sfintilor

In Vietile sfintilor ortodocsi se afla multe relatari -unele dintre ele foarte vii - despre felul in care trece sufletul prin vami, dupa moarte. Cea mai amanuntita infatisare se afla in Viata Sf. Vasile cel Nou (26 martie), care istoriseste trecerea prin vami a Sfintei Teodora, asa cum o povesteste intr-o vedenie chiar ea, unui ucenic al Sfantului, pe nume Grigorie. In aceasta relatare sunt pomenite douazeci de vami, fiecare dintre ele cercetand cate un pacat oarecare. Episcopul Ignatie se refera la aceasta povestire din destul (vol. III, pag. 151-158). Aceasta istorisire se mai afla intr-o traducere engleza (Tainele vesnice de dincolo de mormant, pag. 69-87), si nu cuprinde nimic semnificativ, care sa nu se mai afle si in alte izvoare ortodoxe despre vami, drept pentru care vom trece peste aceasta, dand alte izvoare care desi cuprind mai putine amanunte, urmeaza aceeasi istorisire de baza a faptelor.

In relatarea soldatului Taxiot, de pilda (Vietile sfintilor, 28 martie), se povesteste ca el s-a intors la viata dupa sase ore petrecute in mormant si a povestit despre urmatoarea experienta traita:

"Cand am murit, am vazut aratandu-se inaintea mea niste etiopieni. Infatisarea lor era infricosatoare; cand ii vedeam, sufletul meu se tulbura. Atunci am vazut doi tineri minunati, si sufletul meu a sarit in bratele lor. Am inceput sa urcam incet spre inaltimi, ca intr-un zbor, si am ajuns la vamile care pazesc urcusul si opresc sufletul fiecarui om. Fiecare vama cerceta un pacat: o vama cerceta minciuna, alta pizmuirea, alta mandria; fiecare pacat isi are vamesii sai in vazduh. Si am vazut ca ingerii tineau toate faptele mele bune intr-un cufar mic; scotandu-le afara, le cantareau cu faptele mele cele rele. Asa am trecut de toate vamile. Iar cand ne apropiam de portile raiului, am ajuns la vama pacatului trupesc. Cei care pazesc calea acolo, m-au oprit si mi-au aratat toate pacatele trupesti, savarsite din copilaria mea pana acum. Ingerii care ma duceau, au zis: Toate pacatele pe care le-ai savarsit in cetate au fost iertate de Dumnezeu, pentru ca te-ai pocait pentru ele. La aceasta, potrivnicii mei au raspuns: Dar cand ai plecat din cetate, in sat, ai savarsit adulter cu femeia unui taran. Ingerii, auzind aceasta si neafland nici o fapta buna care ar fi putut ierta pacatul meu, m-au lasat si au plecat de la mine. Atunci, duhurile cele rele m-au apucat, si sufland peste masura asupra mea, m-au aruncat jos, la pamant. Pamantul s-a crapat si am fost azvarlit acolo jos, prin povarnisuri stramte, cu duhori spurcate, catre temnita iadului, de sub pamant." (Sfarsitul acestei Vieti, il puteti citi in limba engleza, in Tainele vesnice de dincolo de mormant , pag. 169-171. Vezi si Vietile sfintilor, luna martie, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1995, pag. 402 - 404.).

Episcopul Ignatie mai da si alte experiente ale vamilor din Vietile altor sfinti: Sf. Mare Mucenic Eustratie (sec. al IV-lea, 13 decembrie), Sf. Nifon de Constantia (Cipru), care a vazut multe suflete urcand-se prin vami (sec. al IV-lea, 23 decembrie), Sf. Simeon cel Nebun pentru Hristos al Emesei (sec. al VI-lea, 21 iulie), Sf. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (sec. al VII-lea, Prolog, 19 decembrie), Sf. Simeon al Muntelui Minunat (sec. al VII-lea, Prolog, 13 martie), si Sf. Macarie cel Mare (19 ianuarie).

Episcopul Ignatie nu cunostea multe dintre izvoarele ortodoxe timpurii din apus, care nu au fost traduse niciodata in limba greaca sau rusa; si acestea cuprind multe descrieri ale vamilor. Numele de "vami" se pare ca se margineste la izvoarele rasaritene, dar cele ce sunt infatisate in izvoarele apusene sunt asemenea.

Sfantul Columba, de pilda, intemeietorul manastirii de pe insula Iona din Scotia (597), a vazut de multe ori in viata sa razboiul diavolilor din vazduh, pentru sufletele de curand plecate. Sf. Adamnan (704) povesteste despre acestea in Viata Sf. Columba; iata o intamplare:

Sf. Columba si-a chemat intr-o zi calugarii si le-a spus: "Sa-i ajutam acum prin rugaciune pe calugarii Staretului Comgell, care se ineaca in lacul Calf, in ceasul acesta; caci iata, chiar acum ei se lupta in vazduh cu puterile vrajmase care incearca sa insface si sa duca departe sufletul unui strain care se ineaca impreuna cu ei." Apoi, dupa rugaciune, a spus: "Multumiti-I lui Hristos, pentru ca acum sfintii ingeri au intampinat aceste suflete curate si l-au slobozit pe acel strain si l-au mantuit intru slava, de dracii fiorosi."15

Sf. Bonifatie, "apostol anglo-saxon al germanilor" din sec. al VIII-lea, prezinta intr-una dintre scrisorile sale, istorisirea pe care i-a dat-o un calugar al Manastirii Wenlock, care a murit si apoi a venit din nou la viata, dupa cateva ore. "Ingerii de o stralucire atat de minunata l-au purtat in sus, pe cand pleca din trup, ca el nici nu putea sa se uite la ei ... M-au dus in sus, sus de tot, in inaltul vazduhului ..., a continuat el. Mai tarziu, a povestit ca in locul si in vremea cat s-a aflat in afara trupului, s-a adunat in locul unde era el, o mare multime de suflete, care si-au parasit trupurile, si se gandise ca era o multime cu mult mai mare de suflete decat socotea el ca alcatuia intreaga suflare omeneasca de pe pamant. A mai zis ca era o multime de duhuri diavolesti, dimpreuna cu un cor slavit de ingeri mai inalti. Si a zis ca duhurile cele ticaloase si sfintii ingeri au avut razboi aprig pentru sufletele iesite din trupuri, dracii aducand asupra lor povara pacatelor lor, ingerii usurand povara si aducand indreptatiri pentru acelea.

Si-a auzit toate pacatele pe care le savarsise din copilarie si scapase din vedere sa le spuna la spovedanie, ori le uitase, ori nu le cunoscuse ca pacate. Duhurile rele strigau la el, osandindu-l necrutator ... Toate cele cate le facuse in toate zilele vietii lui si nu purtase de grija sa le marturiseasca si multe cate nu le cunoscuse ca sunt pacate, toate acelea erau acum rostite cu strigat mare catre el, cu cuvinte infricosatoare. In acelasi chip, duhurile cele rele adevereau patimile, osandind si purtand marturie, numind ceasul si locul pentru fiecare pacat, au adus marturiile pentru faptele cele rele ... Si astfel, pentru toate pacatele lui adunate si socotite, vrajmasii aceia de demult au hotarat ca este vinovat si l-au tras fara mila la judecata lor.

Pe de alta parte," a zis el, "putinele fapte bune, lipsite de insemnatate, pe care le-am spus, au vorbit cu nevrednicie si neputincios in apararea mea ... Iar ingerii, in iubirea lor fara de margini, m-au aparat si m-au sprijinit, in vreme ce faptele cele bune, mult sporite, mi s-au parut cu mult mai mari si mai minunate decat daca s-ar fi savarsit numai cu puterile mele."16

4. O experienta a vamilor din zilele noastre

Raspunsul obisnuit al unui om "luminat" din vremurile moderne, atunci cand a intalnit vamile dupa "moartea clinica" (care a durat 36 de ore), poate fi vazut in cartea pomenita mai sus, "De necrezut pentru multi dar de fapt o intamplare adevarata". Luandu-ma de brate, ingerii m-au dus in strada, chiar prin peretele salonului de la spital. Se intunecase deja. Zapada cadea linistit in fulgi mari. Vedeam tot ce era in jurul meu dar nu puteam simti frigul, si in general diferenta dintre temperatura din camera si cea de afara. Era limpede ca aceste lucruri nu mai aveau nici o insemnatate pentru trupul meu care era schimbat. Am inceput sa urcam repede. Si din inaltimea la care ne ridicaseram, cuprinsul se largea tot mai mult si se arata inaintea ochilor nostri, facandu-se necuprins, aducandu-mi infricosare, dandu-mi seama ca eram un nimic in acel pustiu nesfarsit ...

Mintea mea nu pricepea atunci ce este timpul, si nu stiu cat a durat urcusul nostru, ca la un moment dat am auzit, ca venind de undeva, la inceput o galagie nedeslusita, mai apoi tipete si un ras zgomotos al unor fiinte uracioase, care se apropiau de noi grabnic.

Duhurile rele! -am inteles indata si am socotit aceasta neobisnuit de repede, iutime ce venea din spaima pe care o traiam in ceasul acela, pe care nu o mai cunoscusem niciodata, mai inainte. Duhurile rele! O, ce dureros era! Cat de mult as fi ras din toata inima la toate astea, doar cu putine zile in urma! Chiar acum cateva ore, povestirea cuiva ar fi starnit in mine aceeasi purtare, nu pentru ca acela ar fi vazut duhuri rele cu ochii sai, ci doar pentru ca credea in existenta acelor duhuri ca fiind ceva foarte adevarat! Asa cum era potrivit pentru un om "invatat" de la sfarsitul sec. al XIX-lea, am socotit ca astfel de credinte erau aplecari nebunesti, patimi in fiinta omeneasca, si de aceea nici macar cuvantul nu avea pentru mine semnificatia vreunui nume, ci a unui termen care definea o notiune abstracta oarecare. Si indata aceasta "notiune" de pana acum, mi s-a aratat ca ceva foarte viu! ...

Impresurandu-ne din toate partile, cu tipete si cu galagie mare, duhurile cele rele au cerut sa le fiu dat lor. Au incercat sa ma apuce si sa ma scoata de la ingeri, dar n-au izbutit sa faca asta. In mijlocul urletelor lor de neinchipuit si la fel de potrivnice auzului, cum era si privelistea aceea pentru mine, au ajuns uneori la urechile mele cuvinte si grairi de ale lor. "Este al nostru: s-a lepadat de Dumnezeu" -au strigat indata cu totii, si ne-au lovit cu o asemenea indrazneala ca pentru o clipa frica mi-a inghetat curgerea gandurilor. "E minciuna! Nu este adevarat!" -am vrut sa strig, venindu-mi in sine; dar o aducere aminte binevoitoare mi-a legat limba. Intr-un chip necunoscut mie, mi-am amintit indata de o intamplare scurta si lipsita de insemnatate, care facea parte dintr-o perioada indepartata a tineretii mele care, se pare ca eu n-as fi fost in stare cu nici un chip sa mi-o amintesc singur."

Aici autorul istoriseste o intamplare din anii de scoala: Odata, intr-o discutie filosofica, asa cum obisnuiesc studentii, unul dintre camarazi si-a spus parerea: "De ce trebuie sa cred? Si, este imposibil ca Dumnezeu sa existe?" La aceasta autorul a raspuns: "Poate ca nu exista." Acum, vadit de dracii care-l acuzau, autorul isi aminteste:

"Aceasta graire era in deplinul inteles al cuvantului o "afirmatie neintemeiata": parerea fara judecata a prietenului meu n-ar fi putut starni in mine indoiala cu privire la existenta lui Dumnezeu. Nu ascultasem in chip deosebit ce spusese el -si acum mi-a atras atentia ca aceasta afirmatie neintemeiata a mea nu disparuse fara sa lase o urma in vazduh. A trebuit sa ma indreptatesc, sa ma apar de acuza care fusese indreptata impotriva mea, si in chipul acesta, cele ce sunt spuse in Noul Testament s-au adeverit: Cu adevarat trebuie sa dam socoteala pentru toate cuvintele noastre nesocotite, daca nu prin voia lui Dumnezeu, care vede ascunzisurile din inima omului, atunci prin mania vrajmasului mantuirii.

Acuza aceasta a fost de buna seama, marturia cea mai temeinica pe care au adus-o duhurile cele rele spre pierzarea mea. Acelea pareau sa prinda puteri noi pentru a ma lovi, si acum s-au indreptat spre noi cu strigate manioase, impiedicandu-ne sa mergem mai departe.

Mi-am amintit o rugaciune si am inceput sa ma rog, chemand in ajutor pe sfintii ai caror nume le cunosteam si care imi veneau in minte. Dar aceasta nu i-a infricosat pe vrajmasii mei. Crestin numai cu numele, sarman nestiutor, se pare ca pentru prima oara in viata mea, mi-am adus aminte de cea care este numita Mijlocitoarea crestinilor.

Si este limpede ca strigarea mea a fost atat de aprinsa, atunci cand sufletul meu era cuprins de spaima, caci, numai ce mi-am amintit si am rostit numele ei, cand, deodata, s-a ivit o ceata alba intre noi si duhuri, care, indata a inceput sa cuprinda laolalta multimea cea uracioasa a duhurilor rele. Ceata le-a ascuns de la ochii mei mai inainte ca ele sa fuga dinaintea fetei noastre. Vorbirea lor galagioasa s-a mai auzit multa vreme, dar cu cat auzirea lor scadea treptat, mi-am putut da seama ca urmarirea cea cumplita fusese data uitarii."17

5. Experientele vamilor traite inainte de moarte

Astfel, se poate vedea din numeroase exemple, cat este de nelipsita pentru suflet experienta intalnirii cu dracii vamilor vazduhului dupa moarte. Totusi, aceasta experienta traita nu se margineste numai la cele ce se petrec dupa moarte. Am vazut mai sus ca experienta vamilor pe care a avut-o Sf. Antonie cel Mare a fost o experienta "in afara trupului", pe cand se afla la rugaciune. La fel si Sf. Ioan Scararul povesteste o intamplare petrecuta cu un calugar inainte de moartea sa.

"Cu o zi inainte de moarte, a intrat in extaz si, cu ochii deschisi, a privit in stanga si in dreapta patului sau si, ca si cum ar fi fost chemat de cineva sa dea socoteala, a strigat in auzul tuturor celor de fata si a zis: "Da, este adevarat; dar pentru aceea am postit multi ani." Si apoi iarasi: "Da, este foarte adevarat, dar am varsat lacrimi pentru aceea si le-am slujit fratilor." Si iarasi: "Nu, voi ma defaimati." Si uneori mai spunea: "Da, este adevarat. Da, nu stiu ce sa spun despre asta. Dar Dumnezeu este milostiv." Si era cu adevarat o priveliste cumplitasi infricosatoare -aceasta chinuire nevazuta si nemiloasa. Dar cel mai cumplit a fost ca era osandit pentru cele ce nu le facuse. Ce uimitor! Despre cateva dintre pacatele sale, pustnicul a zis: "Nu stiu ce sa spun despre asta", desi fusese calugar vreme de aproape patruzeci de ani si avusese darul lacrimilor ... Si in vreme ce era astfel chemat sa dea socoteala, era scos din trup, lasandu-ne fara sa cunoastem cum a fost judecata, ori sfarsitul, ori osanda, ori cum s-a sfarsit judecata."18

Intr-adevar, intalnirea cu vamile dupa moarte este doar partea hotaratoare si ultima, a razboiului intreg, purtat de sufletul fiecarui crestin de-a lungul tuturor zilelor vietii sale. Episcopul Ignatie scrie: "Asa cum invierea sufletului crestin din moartea pacatului se savarseste pe tot parcursul vietii, tot asa se savarseste in chip mistic, aici pe pamant, cercetarea sufletului de catre puterile vazduhului, sa vada de s-a inrobit lor, ori de s-a slobozit de ele; la calatoria prin vazduh (dupa moarte) aceasta slobozire ori inrobire se pune doar intru lucrare (vol. III, pag. 159). Unii sfinti, cum ar fi Sf. Macarie cel Mare -a carui trecere prin vami a fost vazuta de cativa ucenici ai sai -trec printre vamesii draci fara sa fie opriti pe cale, pentru ca deja s-au luptat cu ei si au castigat razboiul din timpul vietii. Iata intamplarea din viata sa:

"Cand Sfantului Macarie i s-a apropiat sfarsitul, heruvimul care era ingerul sau pazitor, insotit de o multime de salasluitori ai cerului, au venit sa-i intampine sufletul. Impreuna cu cetele de ingeri au mai coborat grupuri de apostoli, prooroci, mucenici, ierarhi, calugari si cei drepti. Dracii s-au asezat in siruri si grupuri in vami pentru a vedea trecerea sufletului celui purtator de Dumnezeu. Sufletul sau a pornit suisul. Stand departe de el, duhurile intunericului au strigat din vamile lor: "O, Macarie, de cata slava te-ai invrednicit!’ Smeritul barbat le-a raspuns: ’Nu! Inca ma tem, fiindca nu stiu daca toate cele ce am facut sunt bune." Intre timp, el urca cu repeziciune spre cer. De la vamile asezate pe suisuri mai inalte, puterile vazduhului au strigat iarasi: ’Chiar asa! Ne-ai scapat, Macarie." "Nu, a raspuns el. Mai am de strabatut o cale." Cand el ajunsese deja la portile raiului, aceia au strigat tanguindu-se de rautate si de pizma: "Chiar asa!

Ne-ai scapat, Macarie! El a raspuns: Fiind pazit de puterea lui Hristos al meu, am scapat de vicleniile voastre!" (Pateric).

"Marii sfinti ai lui Dumnezeu trec cu mare usurinta printre strajile vazduhului care sunt in paza puterilor intunericului, pentru ca de-a lungul vietii lor pamantesti ei intra in lupta neintinata cu ele, si castigand biruinta asupra lor, agonisesc in adancul inimii lor slobozenie desavarsita fata de pacat, ajung templu si locas al Duhului Sfant, facand salasul mintii lor nepotrivit pentru ingerii cazuti" (Episcopul Ignatie op. cit. Vol. III, pag. 158-159).

6. Judecata particulara

In teologia dogmatica ortodoxa, trecerea prin vamile vazduhului este o parte a judecatii particulare, prin mijlocirea careia se hotaraste soarta sufletului pana la judecata cea de obste. Atat judecata particulara, cat si judecata cea de obste sunt savarsite de catre ingeri, care slujesc drept lucratori ai dreptatii lui Dumnezeu: La sfarsitul veacurilor vor iesi ingerii si vor desparti pe cei rai din mijlocul celor drepti si ii vor arunca in cuptorul cel de foc (Matei 13, 49).

Crestinii ortodocsi au o sansa buna prin invatatura despre vamile vazduhului si judecata particulara care este infatisata limpede in numeroase scrieri Patristice si in Vietile sfintilor, dar de fapt orice om care va cugeta cu atentie numai la Sf. Scriptura, va ajunge la aceeasi socotinta. Astfel, evanghelistul protestant Billy Graham, scrie in cartea sa cu privire la ingeri: "In clipa mortii, sufletul iese din trup si umbla prin aer. Dar Scriptura ne invata ca acolo sta la panda diavolul. Este "stapanitorul puterii vazduhului" (Efeseni 2, 2). Daca ochii intelegerii noastre s-ar deschide, probabil ca am vedea vazduhul plin de draci, vrajmasii lui Hristos. Daca satan a putut sa-l faca pe ingerul lui Daniel sa zaboveasca trei saptamani ca sa-si implineasca menirea sa pe pamant, ne putem inchipui impotrivirea pe care o poate intampina un crestin la moarte ... Clipa mortii este ultimul prilej al lui satan in care sa-l loveasca pe adevaratul credincios; dar Dumnezeu Si-a trimis ingerii ca sa ne pazeasca la vremea aceea."19

7. Vamile: o piatrade incercare a adevaratei experiente de dupamoarte

Tot ce s-a aratat in acest capitol este, de buna seama, altceva decat "revederile rapide ale faptelor trecute" (flashbacks) ale vietii, care sunt povestite astazi atat de des in experientele traite "dupa moarte". Acestea din urma - care se arata adesea si inainte de moarte -nu au nimic de la Dumnezeu, nu au nici o legatura cu judecata. Se pare ca acestea sunt mai degraba o experienta psihologica, o revedere a vietii cuiva dimpreuna cu cercetarea constiintei proprii. Lipsa judecatii si chiar "simtul umorului" pe care multi au observat-o in fiinta nevazuta, care sta de fata la "revederile rapide ale faptelor trecute", reprezinta, mai inainte de toate, o oglindire a cumplitei lipse de pretuire pe care o au majoritatea oamenilor din lumea apuseana, cu privire la viata si moarte. Si de aceea chiar si hindusii din India cea "inapoiata" au experiente ale mortii mai infricosatoare decat majoritatea celor din apus: chiar fara luminarea adevarata a crestinismului, ei au pastrat o purtare mai curata fata de viata decat o au majoritatea oamenilor din apusul usor "post-crestin".

Trecerea prin vami -care este un fel de piatra de incercare a experientei adevarate de dupa moarte - nu este deloc infatisata in experientele traite astazi, si pricina pentru aceasta situatie nu trebuie sa o cautam departe. Din multe semne -lipsa ingerilor care vin sa ia sufletul, lipsa judecatii, usuratatea multor istorisiri, chiar si scurtimea timpului in care are loc experienta (de obicei cinci pana la zece minute, in comparatie cu o vreme de cateva ceasuri pana la cateva zile, in intamplarile Vietilor sfintilor si in alte izvoare ortodoxe) -este limpede ca experientele de astazi, desi uneori sunt foarte uimitoare si nu se pot deslusi prin nici o lege fireasca cunoscuta de stiinta medicala, nu sunt foarte adanci. Daca acestea sunt experiente adevarate ale mortii, atunci ele presupun doar inceputul calatoriei sufletului dupa moarte. Ele au loc inaintea mortii, cum ar fi, inaintea hotararii lui Dumnezeu pentru ca sufletul sa ramana dezlegat de trup (care se arata prin venirea ingerilor dupa suflet), in vreme ce, in experientele de astazi, mai exista o cale pentru suflet de a se intoarce in trup prin mijloace firesti.

Oricum, ne mai ramane sa lamurim bine experientele care sunt traite astazi. Ce sunt aceste privelisti frumoase care se vad adesea? Unde se afla aceasta cetate "cereasca" care se vede? Ce este tot acest salas "din afara trupului" cu care se intra in legatura astazi fara nici o tagada?

Raspunsul la aceste intrebari se poate gasi prin cercetarea literaturii care se deosebeste de izvoarele ortodoxe pomenite mai sus -literatura care se bazeaza si pe experienta personala, si este cu mult mai complexa in observatii si concluzii decat experientele de astazi de "dupa moarte". Catre aceasta literatura se indreapta Dr. Moody si alti cercetatori, si in aceasta gasesc ei intr-adevar asemanari importante cu acele cazuri clinice care au aprins in zilele noastre interesul pentru viata de dupa moarte.

8. Invatatura episcopului Teofan Zavoratul despre vamile vazduhului

Episcopul Ignatie Brianceaninov a fost aparatorul de frunte al invataturii ortodoxe despre vamile vazduhului, din Rusia secolului al XIX-lea, cand necredinciosii si modernistii incepeau deja sa o ia in ras. Dar nici Episcopul Teofan Zavoratul nu a fost un aparator mai putin hotarat al acestei invataturi, pe care a socotit-o ca parte a invataturii ortodoxe despre razboiul nevazut sau a luptei duhovnicesti impotriva dracilor. Iata ce spune el despre vami, in comentariul sau la versetul 80 al Psalmului 118:

Sa fie inima mea fara prihana intru indreptarile Tale, ca sa nu marusinez.

"Proorocul nu spune cum si unde "sa nu se faca omul de rusine". Cel mai bine "sa nu se faca de rusine" la vremea razboaielor launtrice ...

Cel de al doilea moment cand nu trebuie sa se faca de rusine este in ceasul mortii si la trecerea prin vami. Oricat de nesocotita poate sa li para "oamenilor informati" ideea vamilor, nu-i va scapa de trecerea prin ele. Ce cauta vamesii la cei care trec prin vami? Ei cauta sa vada daca oamenii au ceva din cele ce sunt ale lor. Care sunt lucrurile lor? Patimile. De aceea, in omul a carui inima este curata si este straina de patimi, vamesii nu pot afla nimic pentru care sa porneasca razboiul; dimpotriva, insusirile potrivnice ii vor lovi ca sagetile fulgerului. La aceasta, cel care are mai putina invatatura ar spune urmatoarele: Vamile sunt infricosatoare. Dar este posibil ca dracii, in loc sa arate ceva infricosator, sa arate ceva atragator. In trecerea prin vami, una dupa alta, dracii ar putea arata ceva inselator si atragator, potrivit feluritelor feluri de patimi. Cand, de-a lungul vietii pamantesti, patimile au fost alungate din inima, si faptele cele bune au fost sadite si li s-au impotrivit acelora, atunci nu mai are nici o insemnatate ce lucru atragator i se arata sufletului, caci el nu va arata nici o slabiciune fata de lucrul acela, si isi intoarce fata de la el cu scarba. Dar, atunci cand inima nu s-a curatat, sufletul va alerga catre patima pentru care inima are cea mai mare slabiciune; si dracii il vor lua ca pe un prieten, si dupa aceea ei stiu unde sa il aseze. De aceea, este foarte problematic, ca un suflet, atata vreme cat mai raman in el slabiciuni pentru lucrurile vreunei patimi, sa nu se faca de rusine la vami. Fiind facut de rusine aici, inseamna ca sufletul este aruncat in iad.

Dar hotararea definitiva de a fi rusinat se va da la Judecata de Apoi, inaintea Judecatorului Atoatevazator ..."

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Invataturi din Evanghelie pentru omul modern. vol. 2