VIATA DUPA MOARTE

VIATA DUPA MOARTE
de Arhiepiscopul Ioan Maximovici

Astept invierea mortilor, si viata veacului ce va sa vina

- Simbolul credintei

Durerea noastra ar fi fost fara margini si fara mangaiere pentru cei care se apropie de moarte, daca Dumnezeu nu ne-ar fi dat viata vesnica. Viata noastra ar fi fara sens daca s-ar sfarsi odata cu moartea. Ce folos s-ar primi atunci de la vrednicie si de la faptele cele bune? Atunci ar avea dreptate cei ce spun: "Sa mancam si sa bem pentru ca maine vom muri!" Dar omul a fost zidit pentru nemurire, si prin invierea Sa, Hristos a deschis portile Imparatiei lui Dumnezeu, a fericirii vesnice pentru cei care au crezut in El si au vietuit intru dreptate. Viata noastra pamanteasca este o pregatire pentru viata viitoare, si aceasta pregatire se sfarseste odata cu moartea noastra. "Si precum este randuit oamenilor, o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata" (Evrei 9, 27). Dupa aceea omul se leapada de toate grijile cele pamantesti; trupul se desface in cele din care a fost alcatuit, pentru a se inalta din nou la invierea cea de obste.

Dar sufletul sau continua sa fie viu, si nu-si inceteaza existenta nici macar o singura clipa. Prin multe lucrari ale mortilor, ni s-a dat sa cunoastem in parte ce se intampla cu sufletul cand iese din trup. Cand vederea ochilor celor trupesti inceteaza, incepe vederea cea duhovniceasca.

Episcopul Teofan Zavoratul ii scrie unei femei care era pe patul de moarte: "Nu vei muri. Trupul tau va pieri, dar tu vei trece intr-o alta lume, deosebita, vei ramane in viata, iti vei aduce aminte de tine si vei recunoaste lumea intreaga care te va inconjura."67

Dupa moarte, sufletul este cu mult mai viu, nu mai putin, si este mai constient decat inainte de moarte. Sf. Ambrozie al Milanului ne invata: "Intrucat viata sufletului urmeaza si dupa moarte, ramane un bun care nu se pierde prin moarte, ci sporeste. Sufletul nu este tras inapoi de nici o piedica a mortii, ci este mai lucrator, caci este lucrator in salasul lui, fara vreo legatura cu trupul, care este mai mult o povara pentru el, decat un folos."68

Sf. Avva Dorotei, calugar din veacul al VI-lea, din Gaza, rezuma invatatura celor dintai Parinti despre aceasta problema: "Caci dupa cum ne spun Parintii, sufletele mortilor isi aduc aminte de toate cele cate li s-au intamplat lor aici -ganduri, cuvinte, dorinte -si nimic nu se poate uita. Dar precum spune in psalm, in ziua aceea vor pieri toate gandurile lor (Psalm 145, 4). Gandurile despre care vorbeste el sunt acelea ale acestei lumi, despre case si avutii, parinti si copii si negutatorie. Toate lucrurile astea pier de indata ce sufletul iese din trup... Dar cele ce a facut el impotriva vredniciei ori impotriva faptelor celor rele ale lui, isi aduce aminte si nimic din toate astea nu se pierde... De fapt, sufletul nu pierde nimic din cele ce a facut in aceasta lume, ci isi aminteste de toate la iesirea lui din acest trup, mai limpede si mai deslusit, de indata ce este slobozit din desertaciunea trupului."69

Marele Parinte monah din veacul al V-lea, Sf. Ioan Casian, spunea destul de limpede despre starea lucratoare a sufletului dupa moartea trupului, in raspunsul catre ereticii care credeau ca sufletul este constient dupa moarte:

"Dupa iesirea din acest trup, sufletele nu sunt nelucratoare, nu raman fara cunostinta; aceasta se dovedeste prin pilda omului celui bogat si a saracului Lazar (Luca 16, 22-28) ... Sufletele mortilor nu numai ca nu-si pierd constienta, nu-si pierd nici macar firile lor -adica, nadejdea si frica, bucuria si mahnirea, si ceva din cele ce acestea asteapta sa primeasca la judecata cea de obste, pe care incep sa o guste mai dinainte ... Sufletele sunt si mai vii si prea ravnitoare intru slavirea lui Dumnezeu. Cu adevarat, daca am socoti pe temeiul celor ce ne marturiseste Sf. Scriptura despre firea sufletului, dupa masura intelegerii noastre, ca de nu ar fi asa, nu voi spune prea mare prostie, ci doar nebunie, ca cel putin sa credem ca sufletul este partea cea mai de pret a omului, in care, potrivit Sf. Apostol Pavel, se afla chipul si asemanarea cu Dumnezeu (I Corinteni 11, 7; Coloseni 3, 10), iar dupa lepadarea carnii trupesti in care se afla in viata aceasta, ar trebui sa fie inconstient - acea parte care are in sine si intreaga putere de judecata, da simtire chiar si materiei carnii mute si inconstiente? De aceea urmeaza, si insasi firea ratiunii o cere, ca dupa lepadarea trupului, de care acum este usurat, sufletul trebuie sa-si sporeasca puterile mintii, trebuie sa le curete si sa le imbunatateasca, nu trebuie sa se lipseasca de acestea."

Experientele de "dupa moarte" de astazi au trezit in oameni, in chip uimitor, constiinta sufletului din afara trupului si o stare mai ascutita si mai rapida a insusirilor mintii. Dar aceasta constientizare, prin ea insasi, nu este destul pentru a ocroti pe cineva in acea stare, si sa-l fereasca de inselare prin aratarile din "afara trupului"; omul trebuie sa cunoasca invatatura crestina intreaga despre acest subiect.