Ce este Biserica dupa invatatura ortodoxa?

Ce este Biserica dupa invatatura ortodoxa? Mareste imaginea.


Ce este Biserica dupa invatatura ortodoxa?

Este intrebarea fireasca pe care si-o pune omul mai putin familiarizat sau deloc familiarizat cu adevarurile credintei noastre ortodoxe. Dar este si intrebarea care i se pune credinciosului nostru de catre un semen al sau care nu impartaseste aceeasi credinta religioasa. Dar nu numai atat. Aceasta intrebare i se pune deopotriva crestinului dreptcredincios, teologului de adancime si preotului ca slujitor al lui Hristos si al Bisericii Sale, iar raspunsul plenar dat acesteia inseamna o marturisire si o traire concreta a lui Hristos insusi in tot locul si cu toata fiinta, inseamna realitatea si continutul mantuirii, insesi a aceluia care a inteles intrebarea si a raspuns la ea.

Prin urmare, ce este Biserica? Pentru unii este o intrebare, pentru altii o intrebare ce asteapta un raspuns si o atitudine, iar pentru altii o marturisire a lui Hristos si o certitudine a mantuirii lor, ca madulare al Trupului lui Hristos, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfant in cei care apartin obiectiv si dinamic lui Hristos.

Termenul si notiunea de Biserica indica, fireste, doua lucruri sau realitati: Biserica-locas de comuniune si inchinare si Biserica-comunitate de credinciosi ai lui Hristos si impreuna cu Hristos, in biserica lacas. Intre aceste doua intelesuri fundamentale exista o legatura foarte stransa, in sensul ca Biserica-comunitate determina si explica biserica-lacas de inchinare.

1. Biserica este viata de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi extinsa in umanitate si comuniunea de iubire si viata a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant

Ca o comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica incepe de la intrupare, fiind deci o prelungire a intruparii si este intemeiata obiectiv de Hristos pe Cruce si in invierea Sa din morti, iar ca o comunitate concreta, vazuta, a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica intra in istorie la Cincizecime.

Prin urmare, Biserica apare ca un rezultat al lucrarii rascumparatoare a lui Hristos si ca o prelungire fireasca a acesteia, mai exact a lui Hristos Cel intrupat, rastignit si inviat si inaltat la ceruri intru slava, stand de-a dreapta Tatalui, in relatie cu Dumnezeu-Tatal, ca Dumnezeu-Omul slavit pentru noi, dar si cu noi prin Duhul Sfant care ne mentine si ne da putere sa crestem in comuniunea de viata cu El. Prin Hristos, viata de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi coboara in umanitate, si anume in Biserica, si constituie Biserica, iar Biserica, datorita Capului ei, Hristos, tinde desavarsindu-se spre Sfanta Treime, prin Duhul Sfant.

Ca comuniune si comunitate a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica tine, deci, de Hristos si de Duhul Sfant in acelasi timp. Caci acolo unde este Duhul Sfant, acolo este si Fiul, si unde este Fiul, este si Duhul Sfant. Mantuitorul insusi, inainte de inaltarea Sa la ceruri, trimitand pe Apostoli la propovaduirea Evangheliei, ii asigura pe ei si pe urmasii lor: "Si Eu voi fi cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Mt. 28, 20). Si El este cu noi toti prin Duhul Sau cel Sfant, dupa cum El insusi ne-a spus: "Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (In. 14, 26).

Duhul Sfant nu va vorbi de la Sine, ci cate va auzi va vorbi si cele viitoare va vesti, El ne va face parte de tot ceea ce este in Hristos (In. 16, 13) si, deci, de ceea ce are Tatal: "Toate cate are Tatal ale Mele sunt; de aceea am zis ca din al Meu ia si va vesteste" (In. 16, 15). Duhul Sfant va da o marturisire despre Hristos (In. 15, 26). Dar tot Duhul Sfant este Acela care il face prezent pe Hristos si in care Hristos lucreaza mantuirea noastra. Dar unde? In Biserica, cea care este Trupul lui Hristos si plenitudinea Duhului Sfant (Efes. 1, 23).

2. Biserica, plenitudine de viata dumnezeiasca si lucrare a Duhului Sfant prin Hristos in umanitate

Prin Intrupare, Rastignire, Inviere si Inaltare, Mantuitorul Hristos pune temelie Bisericii Sale. Prin acestea toate si indeosebi prin Cruce si inviere, Biserica ia fiinta in mod obiectiv, dar virtual. Fiul lui Dumnezeu nu s-a facut om pentru Sine, ci ca din trupul Sau sa extinda mantuirea ca viata dumnezeiasca in noi. Or aceasta viata dumnezeiasca extinsa din trupul Sau in umanitate, mai exact in cei care se incorporeaza dinamic in Hristos, constituie Biserica insasi.

Pogorarea Duhului Sfant sau Cinicizecimea este actul de trecere de la lucrarea mantuitoare a lui Hristos insusi in umanitatea Sa personala la extinderea acestei lucrari in oameni. Duhul Sfant, care este Duhul lui Hristos, ca unul ce odihneste deplin peste El (In. 1, 33) si straluceste din Hristos tuturor, coboara in chipul limbilor de foc peste Apostoli, peste fiecare in parte in mod distinct, umplandu-i (Fapte 2, 1, 3, 4), precum si peste cei care, ascultand predica Apostolilor, s-au botezat (Fapte 2, 37, 38, 41), dand nastere Bisericii ca o comunitate vazuta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu, intrata in istorie.

Prin lucrarea Duhului Sfant, coborat in chip de limbi de foc peste Apostoli, distinct peste fiecare, dar toti gasindu-se impreuna, in acelasi loc, si prin primirea Duhului Sfant de catre cei care fiind patrunsi la inima s-au pocait si s-au botezat, adaugindu-se Apostolilor si celor impreuna cu ei, in mijlocul lor fiind Maica Domnului (Fapte 1, 14; 2, 1-4), Hristos se prelungeste in toti acestia facandu-i Siesi Biserica vie.

Caci Biserica este alcatuita din oameni (barbati si femei) si ingeri, adica din "pietre vii", cum spune Sfantul Apostol Petru (I Petru 2, 5), formand o casa duhovniceasca si un "popor agonisit de Dumnezeu" (I Petru 2, 5, 9) care sa aduca jertfe duhovnicesti bineplacute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos si sa vesteasca in lume bunatatile Lui. Si "pietre vii" ale Bisericii sunt toti aceia care marturisesc dumnezeirea lui Hristos, adica pe Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu intrupat, ca odinioara Simon din Cezareea lui Filip, invrednicindu-se sa fie "piatra vie" (Mt. 16, 16, 18), si care "impreuna sa se zideasca pe temelia Apostolilor si a proorocilor, piatra din capul unghiului fiind insusi Iisus Hristos" ca sa fie lacas si comunitate a lui Dumnezeu in Duhul Sfant si plina de Duhul Sfant, care este Duhul lui Hristos (Efes. 2, 20-22).

Cel care ii zideste pe oameni in Hristos, ca Biserica vie, vazuta, adica comunitate concreta a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos, este Duhul Sfant, odata cu venirea lui personala in lume la Cincizecime, de la Tatal, trimis de Fiul (In. 15, 26). Prin Sfantul Duh, in ziua Cincizecimii, adunarea Apostolilor si ucenicilor la care s-au adaugat, chiar din prima zi, cei care au primit cuvantul Evangheliei lui Hristos si s-au botezat, ca la trei mii de suflete, a levenit loc si lacas al prezentei Cuvantului, adica al prezentei lui Hristos insusi, a devenit Biserica. Aceasta poarta Cuvantul si il propovaduieste, asa cum Fecioara Maria L-a purtat si L-a crescut. Iar acest Cuvant este Logosul Tatalui, adica Fiul lui Dumnezeu intrupat, prezent in Biserica, asa cum a fost prezent in sanul Fecioarei.

Biserica este, deci, prin Duhul Sfant, venit in lume in chip personal, a Cincizecime, loc al prezentei lui Hristos cel mort si inviat pentru mantuirea noastra a tuturor Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Duhului Sfant in lume, de la Tatal prin Hristos sau de catre Tatal (In. 14, 26) si Fiul Sau intrupat (In. 15, 26) ca despre un act prin care Duhul Sfant trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos insusi, deci nu trebuie conceput sau vazut in niciun fel despartit de Hristos.

Este total falsa imaginea unui Hristos in cer si a Duhului Sfant in Biserica, fiindca nu ia in serios unitatea si comuniunea Persoanelor treimice care se inconjoara, ce cuprind si se oglindesc reciproc. La Dumnezeu cele trei Persoane nu sunt despartite. De aceea nici nu se poate vorbi in sens propriu de numarul trei: "In fiecare sunt si ceilalti Doi, avand aceeasi fiinta si aceeasi lucrare. Intr-un fel sunt in acelasi timp Unul. Dar nu sunt nici simplu unul, pentru ca fiecare are aceeasi fiinta si aceeasi lucrare intr-un mod propriu. "Ei sunt o Tri-Unitate? Nu se poate deci disocia intre lucrarea si iconomia Fiului pe de o parte si lucrarea si iconomia Duhului Sfant pe de alta parte, ca sa se poata spune ca Biserica tine numai de Hristos si este lucrarea lui Hristos sau ca ea tine si este lucrarea exclusiva a Duhului Sfant, incepand din ziua Cincizecimii.

Aceasta disociere "duce sau la rationalism sau la sentimentalism sau la amandoua ca atitudini paralele, ducand fie la instituirea unui loctiitor al lui Hristos, ca in catolicism, fie la afirmarea unui individualism, inspirat de capriciile sentimentale, considerate ca impulsuri ale Duhului Sfant si netinute in frau de prezenta unui Hristos care ne infatiseaza o umanitate de model bine conturata si ne ofera prin Duhul Sfant puterea de a ne dezvolta dupa chipul ei"?

Fiul si Duhul sunt cele doua Persoane divine care efectueaza Revelatia in mod solidar. Amandoua reveleaza pe Tatal si se reveleaza una pe alta ca si in viata interna dumnezeiasca. Dar Cuvantul si Duhul Sfant sunt prezenti si lucratori impreuna in iconomia mantuirii noastre. Caci Duhul Sfant si Cuvantul lui Dumnezeu nu erau despartiti in perioada in care Duhul Sfant pregatea intruparea Cuvantului si in cea in care Cuvantul intrupat pregatea venirea personala a Duhului in lume, precum nu sunt despartiti nici in acea prezenta in care Duhul Sfant ne deschide accesul la Cuvantul inaltat cu trupul la cer.

Subliniind ideea, Paul Evdokimov spune: "Cincizecimea restituie lumii prezenta interiorizata a lui Hristos si il reveleaza acum nu inaintea, ci inauntrul ucenicilor." "Eu voi veni la voi.. Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor"; "In aceasta zi (ziua Cincizecimii) voi veti cunoaste ca Eu sunt in voi".

Prin Duhul Sfant, Hristos patrunde in interiorul omului, in umanitatea pe care El a rascumparat-o prin Jertfa Sa si a innoit-o prin lucrarea Sa, intrucat Trupul Lui a fost total umplut si strabatut de Duhul. Aceasta idee o subliniaza Sfantul Apostol Pavel prin cuvintele: "Iubirea lui Dumnezeu a fost raspandita in inimile voastre prin Duhul Sfant" (Rom. 5, 5). Prin Duhul strigam: "Avva! Parinte!" (Rom. 8, 15) si numim pe Iisus Domn (I Cor. 21, 3).

Cincizecimea deschide Istoria Bisericii, inaugureaza Parusia si anticipeaza imparatia. Duhul Sfant incorporeaza in Trupul lui Hristos, Biserica, ca "impreuna mostenitori cu Hristos ai lui Dumnezeu" (Rom. 8, 17), ne face "fii in Fiul" si in Fiul noi aflam pe Tatal. Duhul Sfant lucreaza infierea noastra divina, dupa har, si ne ridica si mentine in comuniune cu Tatal, datorita Fiului Sau intrupat.

3. Biserica, comunitate teandrica, sacramentala

Biserica este viata de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant, manifestata concret prin acte de credinta, prin participarea la aceleasi Sfinte Taine si slujbe savarsite de cei investiti cu puterea Duhului Sfant in acest sens de catre Hristos insusi, episcopii, preotii carora le revine, tot datorita puterii Duhului Sfant cu care au fost imbracati de Hristos, conducerea credinciosilor pe calea mantuirii, odata cu propovaduirea Evangheliei si sfintirea lor (Mt. 28, 18-20). Constitutia Bisericii este, deci, teandrica, pastrand ca existente distincte pe cei uniti, pe Dumnezeu si pe oameni, dupa cum si comuniunea din sanul Sfintei Treimi pastreaza distincte Persoanele divine.

Cel ce coboara viata de comuniune a lui Dumnezeu in umanitate si o extinde in comunitatea oamenilor, pe de o parte, si care ridica pe oameni la comuniunea cu Dumnezeu, este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat: "Si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, Ma rog ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una", si "Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime" (In. 17, 21 si 23).

Fiul se uneste dupa har atat de mult cu oamenii, precum este unit dupa fiinta cu Tatal, avand fata de ei aceeasi iubire. Fiul adunand in Sine pe oameni, Tatal iubindu-L pe El, ii iubeste si pe ei cu aceeasi dragoste. "Iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei" (In. 17, 26). Comentand aceste locuri scripturistice, Sfantul Simeon Noul Teolog exclama: "O, adanc al Tainelor! O coborare negraita a iubirii lui Dumnezeu fata de noi. Caci ne fagaduieste ca de voim, va avea cu noi dupa har aceeasi unire, pe care o are El cu Tatal Sau dupa fire. Dar si noi vom avea aceeasi unire cu El, daca vom implini poruncile Lui. O fagaduinta infricosata! Caci aceeasi slava pe care Tatal a dat-o Fiului, ne-o da Fiul si noua dupa har. Si ceea ce este si mai mult este ca precum este Fiul in Tatal si Tatal in Fiul, asa si Fiul lui Dumnezeu este in noi, si noi in El dupa har, daca vrem."

Toate acestea arata clar de ce Sfintii Parinti indica temeiul divin al Bisericii nu numai in Sfanta Treime, adica in viata de comuniune a Sfintei Treimi, in mod general, ci in mod special in Fiul lui Dumnezeu intrupat. De aceea, Biserica este Hristos unit cu umanitatea rascumparata si innoita prin Cruce si inviere, sau, altfel spus, Hristos extins in umanitate si umanitatea incorporata personal si dinamic in Hristos cel mort si inviat, plin de tot Duhul.

a. Biserica - Trupul lui Hristos extins in umanitate

Biserica uneste in sine tot ceea ce exista sau este destinata sa cuprinda tot ceea ce exista: Dumnezeu si creatia. Sfantul Apostol Pavel arata ca Biserica este insusi Trupul lui Hristos (Efes. 1, 23; 5, 23), care are multe madulare: "Caci precum trupul unul este si are multe madulare, iar toate madularele trupului multe fiind, sunt un trup, asa si Hristos. Pentru ca intr-un Duh ne-am botezat noi toti, ca sa fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, si toti la un Duh ne-am adapat. Caci si trupul nu este un madular, ci multe" (I Cor. 12, 12-14). Dar fiecare madular isi are cinstea si locul sau in trup, fara sa se substituie trupului intreg (I Cor. 12, 18) si nici altui madular (I Cor. 12, 21), dupa cum nici trupul nu poate fi conceput fara madulare (I Cor. 12, 19).

Madularele isi au identitatea lor, dar nu in afara trupului, ci intrucat sunt madularele trupului. De aceea intre ele nu trebuie sa fie dezbinare pe motiv ca unele ar fi mai de cinste decat altele, ci "sa se ingrijeasca deopotriva unele de altele. Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna, si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna" (I Cor. 12, 25, 26).

Biserica este trupul sobornicesc, comunitar sau social al lui Hristos in care El se prelungeste si lucreaza sau care este alcatuit din toti aceia care s-au incorporat in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant in Taine, dupa ce au auzit si primit Cuvantul lui Dumnezeu, intocmai ca aceia "ca la trei mii de suflete care s-au adaugat" Apostolilor, ucenicilor si fratilor in ziua Cincizecimii (Fapte 1, 13, 14; 2, 1-4, 9-12, 37-38, 41). Biserica este un trup, un tot, care nu anuleaza madularele ci dimpotriva le afirma si ele se afirma reciproc: "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte" (I Cor. 12, 27).

Ca trup al lui Hristos, Biserica nu este suma numerida a membrelor sau madularelor, ci ea este uniunea catolica cu Hristos a ipostasurilor create pe care ea le zamisleste intr-o noua nastere (Botezul), le intareste si pecetluieste cu Duhul lui Hristos (Mirungerea) si le uneste cu Trupul si Sangele Lui pline de Duhul Sfant (Euharistia). Biserica nu face numar cu madularele sale.

Parintii vad in Mireasa din Cantarea Cantarilor atat Biserica intreaga, cat si pe fiecare dintre persoanele unite cu Cuvantul intrupat. Explicatia acestui fapt, precum si constitutia teandrica a Bisericii, o avem in Hristos insusi, care dupa firea dumnezeiasca este unit cu Tatal si cu Duhul, iar dupa firea omeneasca cu toti oamenii laolalta si cu fiecare in parte. Fiind cuprinsa in ipostasul intrupat al Fiului, Biserica este Hristos extins in umanitate.

Hristos si umanitatea sunt asa de uniti in Biserica incat nici Hristos si nici umanitatea nu pot fi vazuti sau conceputi unul fara celalalt, sau altfel spus, unul cheama si implica pe celalalt. De aceea Hristos este capul Bisericii, iar umanitatea, adica cei incorporati personal in Hristos, Biserica, ca trup al lui Hristos, extins peste veacuri ".

Pozitia speciala a lui Hristos in Biserica consta esential in aceea de cap al Bisericii (Col. 1 18), de factor care uneste pe credinciosi cu Sine ca pe un trup al Sau si in calitatea de izvor de putere si model dupa care se orienteaza si de care se umplu si se imprima cei incorporati in El, facandu-se tot mai mult dupa chipul Lui.

Hristos a devenit capul Bisericii prin faptul ca ipostasul divin al Fiului si-a asumat chipul uman, adica parga firii noastre, intrand deci in relatie cu toti insii umani care ipostaziaza aceeasi fire umana, si fiind pentru toti un Om central care ii implica si care ii sustine. Iar aceasta calitate devine eficienta intrucat Hristos ne comunica in forma omeneasca puterea Sa dumnezeiasca prin Duhul Sfant si ne daltuieste dupa chipul Sau.

Dar Hristos a devenit cap al Bisericii si prin faptul ca "El a ridicat aceasta parga la stare de jertfa superioara oricarei preocupari egoiste de Sine, si la starea de inviere, purtand prin aceasta cele doua stari imprimate in mod imbinat in trupul Sau ca sa ne comunice si noua puterea de a ni le insusi sau de a ne ridica umanitatea noastra la ele. Iar aceasta inseamna a ridica umanitatea noastra la unirea cu infinitatea lui Dumnezeu cel personal, caci numai prin jertfa, predandu-ne lui Dumnezeu, daramam zidurile care ne inchid in marginirea noastra si intram in comuniune deplina cu Dumnezeu si cu semenii" .

Sfantul Apostol Pavel numeste in mod propriu si direct pe Hristos Cap al Bisericii: "Hristos este capul trupului, al Bisericii" (Col. 1, 18, 24). "Si pe toate le-a supus sub picioarele Lui si mai presus de toate intru toti" (Efes. 1, 22-23). De Hristos, in calitatea Lui de cap, depinde si cresterea trupului precum si lucrarea fiecarui madular in parte al acestuia: "Si marturisind adevarul in iubire, sa crestem intru toate spre El care este capul, Hristos. Si din El tot trupul bine alcatuit si bine incheiat, prin toate legaturile care ii dau tarie, isi savarseste cresterea, potrivit lucrarii masurate fiecaruia dintre madulare si se zideste intru iubire" (Efes. 4, 15-16).

"Barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui si Mantuitor este" (Efes. 5, 23), de aceea, crestinii, dupa indemnul Sfantului Apostol Pavel, nu trebuie sa se lase amagiti de cei "care ii trag spre intelesurile cele slabe ale lumii" (Col. 2, 20), ci "sa se tina strans de Capul de la care Trupul intreg - prin incheieturi si legaturi indestulandu-se si intocmindu-se - sporeste in cresterea pe care I-o da Dumnezeu" (Col. 2, 19).

Hristos este cap al Bisericii si in sensul ca in acest trup, Biserica, se traieste viata Capului, adica viata cea noua dupa Hristos in Duhul Sfant, ca Hristos insusi traieste in Biserica si lucreaza in ea, prin Duhul Sau, precum si in fiecare madular al ei si ca El ne ofera aici, prin Duhul Sfant, harul dumnezeiesc si, deci, mantuirea. Viata lui Dumnezeu se revarsa si pulseaza in tot trupul, prin Capul acestuia, adica prin Hristos care S-a facut prin Duhul viata noastra a tuturor (Col. 2, 4).

Prin Hristos, Capul ei, Biserica se structureaza ca un intreg armonios, ca un organism sobornicesc in care fiecare madular isi implineste lucrarea corespunzatoare lui (Efes. 4, 15-16) si se simte legat de celelalte madulare cu care se bucura de plenitudinea vietii dumnezeiesti facuta accesibila omului de catre Hristos si impartasita de El prin Duhul Sfant intregului trup si fiecarui madular in parte, prin Sfintele Taine care sunt incheieturile si legaturile Trupului insusi, de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel (Efes. 4, 16; Col. 2, 19).

b. Biserica - comunitate sacramentala in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant

Umanitatea rascumparata si innoita, prin Crucea si invierea lui Hristos, nu se constituie in trup al lui Hristos, adica Biserica, decat prin incorporarea ei activa in Hristos. Dar aceasta incorporare nu poate fi conceputa decat ca personala si aceasta de ambele parti. Caci Hristos se prelungeste sau extinde personal numai in cei care vin la El, raspunzand chemarii Lui la comuniune cu Dumnezeu, adresata lor prin Apostolii Sai si urmasii acestora: episcopii si preotii: "Mergeti in toata lumea sfpropovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Mc. 16, 15-16).

Toti oamenii sunt chemati sa devina madulare ale Trupului lui Hristos, caci: "El voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Tim. 2, 4), deoarece "El s-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti" (I Tim. 2, 6). Dar Hristos nu sileste pe nimeni sa fie urmator si madular al Trupului Sau: "Iata, Eu stau la usa si bat, de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apoc. 3, 20).

Prin aceasta se adevereste cuvantul Mantuitorului din parabola cu lucratorii trimisi sa lucreze in vie: "ca multi sunt chemati, dar putini sunt alesi" (Mt. 20, 16), precum si din parabola nuntii fiului de imparat la care, in locul celor poftiti la nunta si care n-au raspuns, au fost chemati cei de la raspantiile drumurilor, dar dintre care a fost dat afara cel gasit fara haina de nunta caci "multi sunt chemati, dar putini sunt alesi" (Mt. 22, 22, 1-14). Haina de nunta este vesmantul luminos pe care il dobandeste cel incorporat in Hristos.

Hristos se prelungeste si se extinde personal in oameni, si anume in cei care sunt strapunsi la inima de Cuvantul Sau (Fapte 2, 37), facandu-i madulare ale Trupului Sau, prin Botez, Mirungere si Euharistie. Prin aceste Taine au acces oamenii la Hristos, se incorporeaza in El ca madulare ale Trupului Sau, devin Biserica lui Hristos plina de Duhul Lui.

Prin Botez, Hristos incorporeaza pe om in Sine, extinzandu-se si salasluind in el. Botezul realizeaza, deci, o incorporare personala si fiintiala a omului in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant in Biserica si in oameni. "Cand iesim din apa Botezului, arata Nicolae Cabasila, noi avem in suflete pe insusi Mantuitorul nostru, si inca nu numai in suflet, ci si pe frunte, in ochi, ba si in madulare si in cel mai ascuns ungher al fiintei noastre si anume Il avem plin de marire, curat de orice pacat si lipsit de orice stricaciune, asa precum a inviat, asa cum S-a aratat Apostolilor, precum era cand S-a inaltat la cer si, in sfarsit, cum va veni iarasi sa ne ceara comoara pe care ne-a incredintat-o.?

Ca incorporare in Hristos, Capul Bisericii, Botezul este, in invatatura Bisericii noastre Ortodoxe, inceputul relatiei comuniunii noastre personale cu Hristos, care se adanceste si creste prin celelalte Taine, Mirungerea si Euharistia. Botezul apare nu numai ca un dat, sau rezultat, ci si ca o misiune si drum spre intreaga viata a Duhului Sfant care ne vine prin Hristos, Capul Bisericii.

Prin Hristos, cel botezat intra in relatie personala cu toate persoanele Sfintei Treimi. Formula trinitara a Botezului, indicata chiar de Mantuitorul Hristos odata cu trimiterea Apostolilor la propovaduirea Evangheliei si instituirea Tainei insesi dupa inviere (Mt. 28, 19-20), subliniaza tocmai acest lucru. Cel botezat intra in relatie personala cu Hristos cel interiorizat de Duhul Sau inauntrul nostru, bucurandu-se de dragostea Tatalui al carui fiu dupa har a devenit prin Botez.

Ca, prin Hristos, cel botezat intra in relatie personala cu fiecare persoana a Sfintei Treimi, ni se arata si prin pronuntarea distincta a numelui fiecarei persoane a Sfintei Treimi, odata cu cele trei cufundari in apa si inaltari ale primitorului Tainei. Hristos insusi se naste in noi, in Botez si odata cu El ne nastem si noi la o noua viata, la viata lui Hristos, prin Duhul Sfant pe care ni-L impartaseste El in adancul fiintei noastre prin Botez. Neofitul primeste in fiinta sa pe insusi principiul vietii.

Relatia personala cu Hristos in Duhul Sfant realizata de Botez are drept consecinta eliberarea omului din robia pacatului si, deci, a mortii, renasterea lui la o viata noua, salasluirea lui Hristos inlauntrul fiintei noastre innoite, precum si cresterea noastra in Hristos prin Duhul Lui. Este ceea ce Sf. Ap. Pavel subliniaza cat se poate de concis prin cuvintele: "In Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat" (Gal. 3, 27).

Cei ce sunt impreuna ziditi cu Hristos prin Duhul Sfant, in Trupul tainic sau sacramental al lui Hristos, Biserica (Col. 2, 7; Efes. 2, 22), nu sunt numai botezati, ci poarta si pecetea Duhului Sfant primita prin Taina Ungerii cu Sfantul Mir. Celor botezati de diaconul Gilip in Samaria a trebuit sa li se impartaseasca de indata harul Mirungerii de catre Sfintii Apostoli Petru si Ioan, care s-au coborat din Ierusalim la ei ca sa-si puna mainile peste ei (Fapte 8, 14-17), spre a ajunge si ei partasi cu Hristos, prin ungerea imparateasca a Duhului la indumnezeire. Cel botezat este ca o planta tanara care are nevoie de hrana si de sustinere pentru a creste drept. De aici si necesitatea Tainei Sfantului Mir, caci cresterea celui botezat in Hristos nu poate fi decat in Duhul Lui, care ne impartaseste bogatia darurilor Sale in Taina Mirungerii.

Taina Mirungerii realizeaza o prezenta mai intensa a lui Hristos prin Duhul Sfant in cel nou botezat, prin darurile dumnezeiesti necreate impartasite acestuia. Prin aceasta Taina, omul inainteaza in incorporarea sa in Hristos ca madular al Bisericii realizata de Botez. Prin ea se realizeaza, de asemenea, o intalnire si mai intima a credinciosilor cu Hristos si o mai stransa inchegare a lor in Trupul lui Hristos, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfant.

Mirungerea este, deopotriva, lucrarea lui Hristos in Duhul Sfant, precum si cea a Duhului Sfant datorita lui Hristos, in cel botezat. Caci "ar fi gresit sa credem, cum se spune uneori, ca la Botez credinciosii se unesc numai in Hristos, iar in Taina Ungerii cu Sfantul Mir primesc numai darurile Duhului Sfant care-i diversifica ca persoane. Duhul care ii pecetluieste in Taina Mirului este persoana de relatie intre Tatal si Fiu, deci El ne face pe noi cei deveniti la Botez fii ai Tatalui prin incorporarea noastra in Hristos, sa simtim iubirea Tatalui fata de noi si iubirea noastra fata de Tatal, asa cum la Botezul Sau Hristos primeste indata ce iese din apa, din cerurile deschise, pe Duhul, ca adeverire a iubirii Tatalui, ca relatie iubitoare a Tatalui fata de El nu numai dupa Dumnezeirea Sa, ci si dupa omenitatea Sa" .

Botezul si Mirungerea sunt atat de strans legate incat s-ar putea spune ca formeaza impreuna un singur tot cu doua parti distincte, Mirungerea fiind un fel de continuitate a Botezului. Aceasta idee ar putea fi sustinuta si de faptul ca in slujba Bisericii, Taina Mirungerii nu incepe cu o introducere deosebita ca celelalte Taine, ci direct dupa botezarea si imbracarea celui ce a primit botezul, bineinteles dupa ce preotul citeste o rugaciune prin care cere lui Dumnezeu sa-i daruiasca "celui nou luminat prin apa si prin Duh" si "pecetea darului Sfantului si intru tot puternicului si inchinatului Duh", precum si "cuminecarea Sfantului Trup si a scumpului Sange al Hristosului Sau". in realitate, ele sunt doua Taine distincte, dar legate prin lucrarea lor de incorporare a omului in Hristos, ca madular al Bisericii.

In Botez, Fiul isi imprima calitatea Sa de Fiu in noi prin lucrarea Duhului Sfant, iar Tatal binevoieste sa ne infieze. In Taina Mirungerii insa apare pe primul plan simtirea noastra de fii revarsata in noi de la Tatal prin Fiul de catre Duhul Sfant. Dar ambele lucrari si stari au devenit posibile prin Fiul lui Dumnezeu care S-a facut om adevarat. Dumnezeu Omul Iisus Hristos a patimit, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri, ramanand si pe Scaunul Slavei, de-a dreapta Tatalui, in relatie cu noi si fiind Unul dintre noi, Dumnezeu Omul, in Treime, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant.

Mirungerea este Cincizecimea personala a omului, intrarea lui in viata Duhului Sfant, adica in viata adevarata a Bisericii, ca madular al acesteia. Caci prin aceasta Taina primitorul este consacrat ca om deplin, deschis lucrarii Duhului Sfant in el si prin aceasta, vrednic sa se uneasca cat mai deplin cu Hristos plin de tot Duhul, in Sfanta Euharistie. Prin Mirungere, deci. incepe aratarea lui Hristos in comportarea omului botezat, si lumina si lucrarea Duhului Sfant in fiinta omului. Prin aceasta Taina omul devine un chip activ al lui Hristos si un lacas viu al Duhului Sfant.

Incorporarea omului in Hristos inceputa prin lucrarea Botezului, adancita si intarita prin Taina Mirungerii, se realizeaza deplin prin Sfanta Euharistie. Daca Mirungerea da puterea dezvoltarii vietii celei noi in Hristos primita prin Botez, prin Euharistie se desavarseste aceasta viata ca unire deplina cu Hristos si cu Biserica.

"Desigur, noul membru al Bisericii, desi primeste indata dupa Botez si dupa Ungerea cu Sfantul Mir, Euharistia, nu se poate socoti ajuns la starea de desavarsire, din punct de vedere al contributiei pe care trebuie sa o dea si el. Dar el are concentrat in sine tot drumul sau in Hristos, care, pornind de la Botez, are sa inainteze prin contributia adusa de el sau prin folosirea puterii date pentru acest drum intreg, pana la starea care incoroneaza straduintele sale de a dezvolta viata cea noua primita in cele trei Taine".

Adevarata unificare dintre noi si Hristos si extensiunea comunitar-soborniceasca a lui Hristos in oameni care constituie Biserica, se realizeaza in Euharistie. Numai prin Euharistie Hristos este deplin in comunitatea ecleziala si in fiecare membru al acestei comunitati, iar comunitatea si fiecare membru al acesteia cresc in Hristos care s-a situat in centrul ei si in adancul de taina al fiecarui madular al ei.

Unitatea si comunitatea oamenilor cu Hristos si intreolalta in Hristos, realizata de Euharistie, este semnificata in Traditia primara a Bisericii prin speciile euharistice insesi, de paine si de vin. Painea este formata din numeroase boabe de grau care macinate dau o singura framantatura. Tot asa si multiplicitatea subiectelor crestine trebuie sa se zideasca intr-o unitate. Si aceasta o realizeaza Euharistia. Constiinta de sine a unitatii ecleziale a tuturor in Hristos euharistie strabate ca un fir rosu intreaga Traditie si gandire patristica, incepand cu Didahia, in care se afirma: "Cum aceasta paine este raspandita pe munti si adunata a devenit una, astfel sa fie adunata si Biserica Ta, de la marginile pamantului in imparatia Ta... Adu-ti amine, Doamne, de Biserica Ta... si adun-o din cele patru vanturi, sfintita in imparatia Ta..."

Euharistia este Taina unirii si comuniunii depline a omului cu Hristos, ca madular al Bisericii, precum si Taina constituirii insesi a Bisericii. Caci nimeni nu se impartaseste de Hristos in mod izolat, ci impreuna cu toti care marturisesc aceeasi credinta una si deplina in Hristos. Prin Euharistie se realizeaza, deci, si o comuniune a credinciosilor intre ei in acelasi Hristos. Toti se intalnesc la acelasi Trup al lui Hristos, toti formeaza impreuna extinderea Trupului-Hristos. in acest sens, Euharistia este prin excelenta Taina unitatii si comunitatii ecleziale.

"Prin faptul ca acum credinciosii nu se impartasesc numai de o energie a lui Hristos, corespunzatoare unei anumite stari din viata Lui, ci din insusi Trupul Lui care devine in ei izvor al tuturor energiilor divine, in calitate de trup inviat, prin Euharistie se realizeaza si se mentine Biserica in sensul deplin al cuvantului, ca Trup al Domnului ca unitate potential completa a credinciosilor cu El si intreolalta."

Trupul si Sangele lui Hristos din Euharistie nu raman statice in Biserica, ci sunt hrana si bautura adevarata a Bisericii lui Hristos, iar prin impartasire nu Biserica le preface pe ele in trup omenesc, ca pe oricare alta hrana, ci Biserica se preface in ele insile, cum spune Nicolae Cabasila, deoarece cele mai tari biruiesc; precum fierul inrosit in foc ni se arata ca foc, nu ca fier, tot asa si cu Biserica lui Hristos: daca cineva ar putea s-o cuprinda cu privirea, n-ar vedea in ea decat insusi Trupul lui Hristos prin aceea ca este unita cu El si ca se impartaseste din Trupul Lui47, dar un Trup cu multe madulare, cum spune si Sf. Ap. Pavel: "Iar voi sunteti Trupul lui Hristos si fiecare in parte madulare ale acestuia" (I Cor. 12, 27).

Euharistia este, deci, acea Taina care constituie comunitatea celor botezati si pecetluiti de Hristos cu Duhul Lui, Duhul Sfant, ca Trup si Biserica a lui Hristos. Desigur, Biserica este numai Trup al lui Hristos, si anume un Trup comunitar, sobornicesc, avand Cap pe Hristos. Ea nu este una cu Capul. De aceea, este gresit sa se identifice in general Biserica cu Hristos sau sa se substituie lui Hristos ca loctiitor al Sau o persoana.

In relatia ei cu Hristos, Biserica ramane totdeauna ca Trup al Lui, si deci deosebita de El, intr-o tensiune si atitudine de rugaciune continua catre Capul ei: "inca ne rugam Tie, pomeneste, Doamne, Sfanta Ta soborniceasca si apostoleasca Biserica cea de la o margine pana la cealalta a lumii, pe care ai castigat-o cu scump Sangele Hristosului Tau, si o impaca pe dansa, si sfant lacasul acesta intareste-1 pana la sfarsitul veacului."

Intre Euharistie si Biserica este o legatura foarte stransa, atat in sensul ca de Euharistie nu se pot impartasi decat cei botezati si unsi cu Sfantul Mir, si prin aceasta deveniti madulare ale Bisericii, cat si in acela ca Euharistia este aceea care constituie si realizeaza Biserica. In afara ei nu exista Biserica.

Trebuie spus aici ca este tot atat de adevarat ca nu orice Euharistie face Biserica, ci numai aceea in care avem prezent cu adevarat pe Hristos Cel mort si inviat, cu insusi Trupul si Sangele Lui, prin prefacerea cinstitelor daruri de paine si vin in acestea cu puterea Duhului Sfant invocata de episcopul sau preotul Bisericii, conditia obiectiva a acestei prefaceri si prezente a lui Hristos insusi in Euharistie fiind credinta Bisericii.

Dar aceasta inseamna ca Euharistia este a Bisericii care pastreaza fara schimbare sau micsorare plenitudinea adevarului dumnezeiesc de la Apostoli, Tainele instituite de Hristos despre care dau marturie cartile Noului Testament si Traditia apostolica, si preotia sacramentala de succesiune apostolica. Deci, conditionarea Bisericii de catre Euharistie se tine in cumpana cu conditionarea Euharistiei de catre Biserica.

La Euharistia Bisericii n-au acces decat aceia care impartasesc aceiasi credinta una si plenara a Bisericii insesi. Iata aici si pricina pentru care Biserica Ortodoxa este impotriva intercomuniunii cu cei din afara ei, fiind numai pentru comuniunea euharistica plenara care implica in prealabil unitatea de credinta a celor ce se apropie de acelasi sfant potir si ramanerea in aceasta.

Toate Tainele Bisericii sunt in relatie cu starea de jertfa si inviere a lui Hristos si o exprima in masuri diferite. Dar nu numai atat. Prin ele Biserica se imprima de Jertfa si invierea lui Hristos si odata cu ea madularele ei. Prin Euharistie insa, mai mult decat prin Botez, Biserica intreaga, luand putere din Jertfea lui Hristos, traieste sentimentul predarii vietii sale lui Dumnezeu, spre a o primi umpluta de viata Lui vesnica, asemenea lui Hristos prin inviere. Dar aceasta se intampla nu numai cu ea, ci si cu fiecare madular al ei care se impartaseste cu Hristos euharistie.

Ca lucrari ale Duhului Sfant in Biserica sau ale lui Hristos insusi in Duhul Sfant, Tainele sunt respiratia continua a Bisericii, prin care ea inspira si expira neincetat pe Duhul Sfant care ne face prezent pe Hristos si in care lucreaza Hristos in Biserica si in fiecare madular al Trupului Sau. Prin Taine, deci, Biserica, cea care are pe Duhul Sfant in ea de la Cincizecime prin Capul ei, Hristos, se umple cu viata dumnezeiasca a Duhului care vine acum de sus in ea, "reaprinzand" sau "innoind" "legaturile" si "intalnirile" Bisericii si credinciosilor cu Hristos.

Iata aici si ratiunea pentru care unele Taine se repeta, in timp ce altele nu se repeta. Astfel, pe de o parte, pe Hristos il avem deplin in Biserica si in madularele ei prin Euharistie, iar pe de alta parte simtim nevoia sa-L avem si mai mult si de aceea dorim sa ne impartasim si de mai multe ori. Dar pentru aceasta trebuie sa ne cercetam si mai des, despovarandu-ne de greutatea pacatelor prin cainta, pocainta si Taina Spovedaniei.

In fiecare Taina are loc o intalnire sau reintalnire proaspata, innoita a omului cu Hristos, precum si a Bisericii insasi cu Hristos in Duhul Lui. in aceasta intalnire sau reaprindere a intalnirii cu Hristos sta necesitatea insasi si lucrarea tuturor Tainelor in Biserica si in viata credinciosilor, deci nu numai a Botezului, Mirungerii, Euharistiei si Pocaintei sau Spovedaniei, ci si a Nuntii, Maslului si a Hirotoniei. Fiecare Taina insa, pe langa articularea generala, are si o articulare si lucrare specifica in viata Bisericii.

Ca rezultat al Tainelor si conditie a propriilor sale Taine, Biserica, asa cum am spus, este o comunitate sacramentala. Temeiul si izvorul acesteia este Hristos insusi care isi prelungeste in Biserica intreita Lui chemare sau slujire prin care ne-a rascumparat sau mantuit obiectiv prin organele vizibile ale Preotiei Sale nevazute.

4. Preotia lui Hristos in Biserica

Biserica se mentine si inainteaza in planul vietii dumnezeiesti si in umanitatea rascumparata, hranindu-se din Jertfa si invierea lui Hristos, si avand in ea plenitudinea vietii si lucrarii Duhului Sfant, prin Capul ei Hristos, din ziua Cincizecimii cand a luat fiinta ca comunitate concreta, sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu. Dar Biserica se mentine si creste in umanitatea rascumparata nu numai pentru ca are in ea pe Hristos ca ipostas divin intrupat, care S-a jertfit si inviat pentru rascumpararea intregului neam omenesc din robia pacatului si a mortii si care are pe Duhul si ca om, indumnezeindu-si propria umanitate si prin aceasta pe noi toti, ci pentru ca Hristos continua sa ramana in ea.

Si anume: El este Arhiereul care Se aduce pe Sine jertfa Tatalui in Euharistie pentru noi, pentru Biserica si impreuna cu Biserica, Trupul Sau; invatatorul sau Profetul care isi propovaduieste invatatura despre Sine si despre mantuirea noastra in Sine; si imparatul care conduce spre Tatal pe cei rascumparati prin Sangele Sau, fiind Capul Bisericii, Trupul Sau sobornicesc extins peste veacuri si spatii, prin care viata de comuniune a lui Dumnezeu si puterea Lui salasluiesc in Biserica si in lume.

Hristos este Capul Bisericii, nu numai intrucat e ipostasul divin, ipostas al umanitatii si intrucat se mentine in oameni cu Trupul Lui jertfit, inviat si inaltat, ci si pentru faptul ca El continua sa exercite si sa sustina cele trei slujiri mantuitoare ale Sale in Biserica.

Dar Hristos nu se adreseaza Bisericii ca unui obiect, exercitand in ea cele trei slujiri, ci ca unei comunitati de persoane chemate la comuniune libera cu Sine. Caci Biserica este formata din persoane inzestrate cu libertate si chemate la libertate si iubire netrecatoare. Aceasta primeste, pe de o parte, invatatura, jertfa si conducerea lui Hristos, iar pe de alta raspunde la ele in mod liber si pozitiv ca la o chemare, invatand ea insasi, jertfindu-se si conducand ea insasi sau participand la slujirile Lui de invatator, Arhiereu si imparat.

Continuand cele trei slujiri in Biserica, Hristos intretine cu Biserica si cu fiecare madular al ei un dialog progresiv in care nici El, nici Biserica si nici madularele acesteia nu sunt intr-o stare pasiva . Acesta este, de astfel, si sensul preotiei imparatesti a credinciosilor chemati sa vesteasca si ei, alaturi de episcopi si preoti, bunatatile lui Hristos si sa se fereasca de poftele trupesti (I Ptr. 2, 8-11; 1 In. 2, 20).

Ca invatator suprem, Hristos invata Biserica in continuare, luminand-o, in intelegerea cuvintelor Lui si a lucrarii ei mantuitoare in lume, in contextul fiecarui timp. In activitatea ei de invatator spre mantuire, vorbind despre desavarsirea indumnezeirii omului care va ajunge la statura barbatului desavarsit Hristos (Efes. 4, 13), in imparatia cerurilor, iese in evidenta calitatea profetica a Bisericii.

Hristos Arhiereul isi infatiseaza necontenit, in Biserica, Trupul Sau jertfit Tatalui si odata cu aceasta ne aduce si pe noi impreuna cu El jertfa de buna mireasma Tatalui, prin puterea Trupului Sau jertfit continuu. In Euharistie, Hristos ne atrage si pe noi. Aceasta o arata, de altfel, si asezarea miridelor pe Sfantul Disc in jurul Agnetului. El nu ne jertfeste ca obiecte, ci ne atrage la o autojertfire ca subiecte, la o autodaruire activa, impartasindu-ne de starea Lui de jertfa, El insusi autodaruindu-Se Tatalui. Dar prin Hristos Jertfa si Jertfitor, devenim si noi nu numai jertfe, ci si jertfitori, sau preoti ai jertfei noastre in acest sens restrans.

Mantuitorul Hristos este Arhiereul continuu, pentru ca El mijloceste continuu intrarea noastra la Dumnezeu si Tatal prin starea Lui de predare fata de El, chiar si pe Scaunul slavei de-a dreapta Tatalui (Evr. 4, 14, 16; 8, 1, 2; 9, 24, 25), infatisandu-Se inaintea lui Dumnezeu pentru noi (Evr. 9, 24-25). Intrarea noastra la Tatal este si un act al nostru, adica o predare a noastra din puterea predarii lui Hristos insusi Tatalui, cum zice Sf. Ap. Pavel: "Intru El avem apropiere in Duh catre Tatal" (Efes. 2, 18; Rom. 5, 2).

Prin incorporarea noastra deplina in Hristos prin Botez, irungere si Euharistie, noi toti devenim preoti si jertfe in Biserica, invatatori si calauzitori spre mantuire ai nostri si ai altor credinciosi apropiati sau ai altor oameni, fara o raspundere formala pentru comunitatea bisericeasca. Exista deci o preotie generala, universala sau imparateasca careia apartin toti cei incorporati in Hristos prin Botez, Mirungere si Euharistie ca madulare ale Bisericii. Aceasta isi ia puterea din aducerea continua a Jertfei lui Hristos si din impartasirea de ea.

Exista insa o deosebire neta intre preotia generala aducatoare de daruri lui Dumnezeu, din puterea aducerii continue a jertfei lui Hristos si preotia prin care ni se comunica, in mod obiectiv si verificat, Hristos ca jertfa sub chipuri vazute ca sa putem lua din aceasta puterea de aduce darurile noastre, adica intre preotia generala, obsteasca ca aducatoare de daruri lui Dumnezeu care apartine tuturor crestinilor, ca fapturi noi in Hristos si popor agonisit lui Dumnezeu (I Ptr. 2, 5, 9-11) si preotia sacramentala cu cele trei trepte ale ei: episcop, preot si diacon.

Hristos are nevoie, pentru comunicarea Sa ca jertfa catre noi, si de niste organe umane vazute, sau altfel spus de preotii slujitori ai jertfei Lui in chip vazut, randuiti in mod vizibil din imputernicirea Lui. Prin aceste organe vazute, deosebite de noi, El trebuie sa ne arate ca este deosebit de noi ca Arhiereu aducator de iertfe, ca invatator si ca imparat.

Aceste organe vazute ale Preotului nevazut Hristos, sau mai exact ale Arhiereului, invatatorului si imparatului nevazut Hristos in Biserica, sunt episcopul si preotii, si ca ajutatori ai acestora, diaconi toti investiti cu puterea preotiei treptei respective de catre Hristos insusi in Taina Hirotoniei, instituita de El indata dupa invierea Sa cand a dat Apostolilor pe Duhul Sau (In. 20, 21-23) si I-a trimis la propovaduirea Evangheliei la toata faptura (Mt. 28, 18-20; Mc. 16, 15-16; Lc. 24, 47-48).

Si imbracandu-se cu toata puterea de sus, asa cum le fagaduise (Le. 24, 49) in ziua Cincizecimii, odata cu venirea personala a Duhului in lume cand li s-au aratat, in casa unde se gaseau toti impreuna, impartite limbi ca de foc sezand pe fiecare dintre ei si umplandu-i (Fapte 2, 1-4), Apostolii au inceput sa vorbeasca multimilor "in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai" (Fapte 2, 4).

Si cei strapunsi la inima de cuvantul Evangheliei propovaduit de Apostoli, care s-au convertit si s-au botezat, primind pe Duhul, s-au adaugat Apostolilor si fratilor, fiind ca la trei mii de suflete in prima zi a Cincizecimii (Fapte 2, 37, 38, 41), cu totii "staruind in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni" (Fapte 2, 42). Cei ca la trei mii de suflete s-au adaugat comunitatii Apostolilor si fratilor chiar din prima zi, datorita predicarii cuvantului lui Dumnezeu de catre Apostoli si s-au incorporat in Hristos ca madulare ale Bisericii si au staruit in comuniune cu Hristos, Capul Bisericii, prin invatatura Apostolilor si prin Tainele administrate lor de catre acestia (Fapte 2, 42).

Episcopul, preotul si diaconul sunt deci organele de instituire divina de la Hristos insusi ale Bisericii ca comunitate vazuta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos, in Duhul Sfant, inca din perioada apostolica a acesteia (In. 20, 21-23; Fapte 20, 28; Fii. 1, 1; I Tim. 4, 14; I Tim 5, 22; II Tim. 1, 6; Tit 1, 7; Fapte 14, 23; I Tim. 5, 17-22; Tit. 1, 5; I Ptr. 5, 1-2, 5; Iac. 5, 14; Fapte 6, 3, 5-6; Fii. 1, 1; I Tim. 3, 8-12).

Prin episcop si preot sunt primite Tainele Bisericii de catre credinciosi sau acestia din urma se alipesc simplu de Biserica si cresc ca madulare ale Bisericii prin propovaduirea Evangheliei lui Hristos si Tainele savarsite de preotii Bisericii (Mt. 28, 19-20; Mc. 16, 15-16; II Tim. 2, 15).

Hristos insusi este cel care imbraca cu puterea Duhului Sfant pe episcop, preot si diacon, in Taina Hirotoniei pentru a propovadui cu autoritate Cuvantul lui Dumnezeu (Mt. 28, 19; Mc. 16, 15; II Tim. 2, 15), pentru a sfinti, savarsind Sfintele Taine (Mt. 28, 19; Mc. 16, 16) si a conduce pe calea mantuirii pe cei incredintati spre pastorire (Mt. 28, 20; Fapte 20, .28; I Tim. 4, 16). Harul Preotiei isi are izvorul direct in insasi Preotia sau Arhieria nevazuta a lui Hristos, exercitand, in numele si cu puterea lui Hristos, adica cu puterea Duhului data lor de Hristos, intreita chemare sau slujire a Lui in Biserica.

Toate Tainele Bisericii implica preotia sacramentala, adica pe episcop si preot, dar in mod plenar si direct Sfanta Euharistie, lasata ca porunca Apostolilor si prin ei episcopilor, urmasii lor si preotilor (Lc. 22, 19). Euharistia si Hirotonia merg impreuna, se implica si se explica reciproc, datorita lui Hristos care ramane in veac Arhiereul nostru la Tatal.

Hirotonia este conditia celorlalte Taine, desi ea nu-si poate indeplini menirea fara acelea, dar este si conditia ei insesi, caci pe preot si pe diacon ii hirotoneste episcopul (I Tit 1, 5; Fapte 14, 23), iar pe episcop trei sau cel putin doi episcopi, reprezentand episcopatul Bisericii autocefale respective si intregul episcopat al Bisericii.

Biserica cuprinde insa si pe episcop si pe preot si tot ce se savarseste in Biserica este savarsit de intreaga Biserica, pentru ea, dar si pentru fiecare madular in parte al ei. Dar nu exista Biserica fara episcop si preoti, ca organe vazute ale Preotiei nevazute a lui Hristos, investite cu putere de catre Hristos insusi in Taina Hirotoniei pentru Biserica si in Biserica.

Asa-zisul ministeriu comun al tuturor crestinilor ca madulare ale Bisericii, sau preotia obsteasca, implica cu necesitate ministeriul sacramental al episcopatului, sursa a celorlalte trepte harice ale Preotiei, ca unul ce tine de fiinta Bisericii si este pentru Biserica, fara sa-si aiba obarsia in cel al credinciosilor, ci izvorand direct din Arhieria lui Hristos, Capul Bisericii. intre masa credinciosilor si preotia sacramentala (episcop, preot si diacon) exista o interconditionare sau, mai exact, o impreuna-lucrare si rugaciune, insa trebuie pastrate proportiile. Laicii n-au acces la savarsirea Tainelor, insa sfera vietii lor este viata harului, penetrarea lor si a lumii de lucrarea harului dumnezeiesc, care este in Biserica si de care se si impartasesc prin Sfintele Taine.

5. Insusirile Bisericii

Acestea sunt consecinta fireasca a constitutiei ei teandrice, ca trup al lui Hristos cel Unul si Sfant, extins peste veacuri, si notele distinctive al adevaratei Biserici a lui Hristos. Simbolul Niceo-constantinopolitan infatiseaza Biserica drept una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca. Fiecare dintre acestea este strans legata de celelalte si le presupune pe celelalte.

a. Unitatea Bisericii tine de constitutia Bisericii ca Trup extins al Cuvantului intrupat. Hristos se extinde in oameni incorporandu-i in Sine, ca sa-i faca asemenea Lui si sa-i uneasca intr-un singur trup, umplandu-i de aceeasi iubire a Lui fata de Dumnezeu Tatal si de a lui Dumnezeu Tatal fata de El.

Sfintii Parinti vad temeiul unitatii Bisericii in prezenta aceluiasi trup jertfit si inviat strabatut de plenitudinea Duhului Sfant, in toate madularele Bisericii. Euharistia cea una implica Biserica cea una.

Unitatea Bisericii consta, de asemenea, in pastrarea aceleiasi credinte dogmatice ca expresie a prezentei si lucrarii plenare a lui Hristos in Biserica. Credinta dogmatica si totalitatea Tainelor formeaza un tot (Efes. 4, 4-6).

Biserica este una si in sens de unitara, pentru ca avand pe Hristos lucrator in ea, prin Duhul Sfant, ea este cu adevarat Trupul Lui extins in umanitate, adica este unita deplin cu Capul ei, Hristos, si deplin unita in ea insasi prin "intocmirile" si "legaturile" date ei de Hristos (Efes. 4, 16) . In temeiul acestei unitati de viata, Biserica este unitara si in organizarea ei. Bisericii Ortodoxe ii este specifica unitatea simfonica, adica unitatea de comunitate care se impaca cu libertatea si imprejurarile variate din diferite locuri.

b. Sfintenia Bisericii este strans legata de unitatea ei, provenind din relatia nemijlocita a Bisericii cu Hristos, Capul ei. Nu se poate dobandi mantuirea fara participarea la sfintenia lui Hristos lucratoare in Biserica prin Sfintele Taine ca lucrari ale Duhului Sfant, savarsite cu puterea aceluiasi Duh Sfant de catre preotii Bisericii. Hristos este sfant mai intai pentru ca este Dumnezeu, sfintenia fiind o insusire a lui Dumnezeu. La aceasta sfintenie nu se ajunge decat prin participare, care se realizeaza prin Sfintele Taine.

Sfintenia Bisericii nu exclude prezenta pacatosilor in ea aici pe pamant, cum ni se arata prin pildele imparatiei (a neghinei, Mt. 13, 24-30; 37-40; a navodului, Mt. 13, 47-50), caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut. Hristos se sfinteste pe Sine si ca om, ca si noi sa fim sfintiti intru adevar (In. 17, 19).

Biserica este laboratorul in care Duhul lui Hristos ne face sfinti sau chipuri tot mai depline ale lui Hristos insusi. Ea este Cincizecimea Duhului extinsa in umanitate. Sfintenia are un caracter dinamic, nu static, antrenand si pe om in propria lui desavarsire si sfintire. Credinciosii sunt sfinti in mod tainic din momentul Botezului, dar ei trebuie sa arate aceasta sfintenie prin fapte si sa creasca in sfintenie.

Cum zice Paul Evdokimov: "Biserica este sfintita cu sfintenia lui Hristos (Efes. 5, 25-27) si in virtutea faptului ca este sursa Tainelor si a sfinteniei, ea aduce la existenta comuniunea sfintilor. Biserica, chiar pe pamant, traieste nu o viata pamanteasca, ci una dumnezeiasca, in chip uman.

c. Sobornicitatea Bisericii indica atat destinatia Bisericii de a cuprinde in sine intreaga umanitate rascumparata de Hristos (Mt. 28, 18-20; Mc. 16, 15-16), cat si trairea intregului de catre fiecare madular in parte, dat fiind faptul ca Biserica este un trup cu multe madulare care exprima viata Trupului si participa la viata intregului.

Dupa definitia data Bisericii de Sf. Ap. Pavel, ca Trup al lui Hristos si plinire a Duhului Sfant (Efes. 1, 23), urmeaza ca Biserica intreaga are pe Hristos intreg cu toate darurile Lui mantuitoare si indumnezeitoare, precum si fiecare Biserica locala si fiecare credincios il are daca ramane in intregul acestui Trup, dupa cum si intregul traieste in partile lui, dar cu o conditie: sa fie sanatoase si depline si mereu in comunitate cu intregul, Biserica universala, adica cea una, traieste si se manifesta in fiecare Biserica locala care are si traieste plenar pe Hristos al credintei si al Euharistiei si prin aceasta al tuturor Tainelor. Sobornicitatea mai indica si faptul ca Biserica adevarata sta pe temelia soboarelor ecumenice.

d. Apostolicitatea este insusirea care arata ca Biserica Ortodoxa a pastrat intreaga si neschimbata invatatura lui Hristos asa cum au comunicat-o Sfintii Apostoli, ca ea sta pe temelia Apostolilor si este expresia plenara a Traditiei apostolice.

Apostolicitatea implica pentru Biserica succesiunea apostolica a ierarhiei, in sensul transmiterii neintrerupte a harului episcopiei si a intregii credinte de la Apostoli prin episcopii hirotoniti de ei si prin aceasta prin episcopii tuturor timpurilor pana la ultimul de astazi.

Credinta apostolica "o primim de la preotii si de la crestinii existenti, deci care au crezut inaintea noastra, iar ei de la cei dinaintea lor si asa pana la Apostoli, primii care au stiut despre Hristos si au crezut in El?.

Biserica ne transmite pe Hristos din ea si prilejuieste salasluirea lui Hristos Cel din Cer in noi toti care am devenit si am crescut ca madulare ale Trupului Sau. Adevarata imagine a ei ne-o da Hristos insusi in cuvintele: "Eu sunt vita cea adevarata si Tatal Meu este lucratorul. Orice mladita care nu aduce roada intru Mine, El o taie; si orice mladita care aduce roada, El o curata, ca mai multa roada sa aduca.. Ramaneti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate aduce roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa si voi daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane in Mine si Eu in el acela aduce roada multa caci fara de Mine nu puteti face nimic." (In. 15, 1-2, 4-5). Biserica este cuprinsa in butucul vitei, Hristos, care ne cuprinde pe toti, si in care trebuie sa ramanem daca vrem sa aducem roada, caci seva in mladite vine din butucul vitei, de la Tatal.

Cel ce ne da puterea sa ramanem in acest butuc este Duhul Sfant, care este Duhul Fiului, venit in noi prin umanitatea lui Hristos, indumnezeita prin intrupare, Cruce si inviere. Prin El Hristos ne incorporeaza in Trupul Sau si tot prin El noi strigam pe Tatal zicand: "Avva! Parinte!" (Rom. 12, 15), numim pe Iisus Hristos Domn (I Cor. 12, 3) si inaintam spre statura barbatului desavarsit Hristos (Efes. 4,13).

Ramanerea in Hristos si rodirea in El este conditionata de pazirea poruncilor (Mt. 19, 17) si a tot adevarul, fara nicio stirbire, marturisindu-L si traindu-L ca madulare ale Bisericii. Iar aceasta inseamna a trai in Hristos, cu Hristos si viata lui Hristos in Sfintele Taine. Iar in aceasta marturisire si traire plenara a lui Hristos este exprimat, in modul cel mai concis, insusi continutul mantuirii care nu se poate obtine decat in Biserica (In. 15, 5).

Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu

 

 

 

28 Mai 2015

Vizualizari: 13712

Voteaza:

3.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE