Dumnezeu nu tine cont de soroacele fixate de oameni

Dumnezeu nu tine cont de soroacele fixate de oameni Mareste imaginea.

Ca de fiecare data cand se apropie un ceas al delimita­rilor vremii, apar tot felul de supozitii privind sfarsitul lumii. Aceste fenomene s-au intamplat mereu, in special atunci cand a fost un soroc de mileniu sau cand lumea a fost zguduita de mari evenimente tragice - cutremure, epidemii, razboaie etc. - care cresteau mizeria generala, suferinta si disperarea in sanul omenirii. Este neindoielnic ca evenimentele tragice universale - vorbesc de calamitati - sau razboaiele, cu tot cortegiul sufe­rintelor umane, sunt, intr-un fel sau altul, "semne ale vremii", dar asta nu inseamna ca atunci va fi sfarsitul.

In ceea ce pri­veste sorocul anilor, in special al mileniilor, este in afara orica­rei indoieli ca a lega sfarsitul lumii de aceste soroace inseamna a-I aplica lui Dumnezeu masurile omenesti. Numararea anilor si dimensiunea lor este o masura omeneasca, pe care Dumne­zeu ne-a dat-o in clipa in care incepe istoria vazuta, adica la in­ceputul Creatiei. Aceasta se desfasoara in timpul si spatiul cre­ate de Dumnezeu o data cu aparitia universului vazut. El a randuit stelele, luna si soarele spre masura vremilor noastre, dar nu Si-a conditionat niciodata pronia de astfel de soroace. Dumnezeu nu traieste in timp si este greu de crezut ca are ne­voie, ca noi, de implinirea sorocului de o mie sau de doua mii de ani pentru a-Si pune in aplicare planul de desavarsire a lu­mii, hotarat din eternitate in Sfatul de Taina al Sfintei Treimi.

Crestinii (dar si necrestinii - ma refer mai ales la anu­mite secte derivate din iudaism, chiar daca sunt amestecate cu elemente de doctrina crestina) au prevestit dintotdeauna sfarsitul lumii la soroace de timp sau la catastrofe. Uneori au mers atat de departe incat si-au vandut averile celor care nu credeau in sfarsitul lumii si, imbracandu-se in haine albe, s-au suit in munti, spre a-L primi acolo pe Iisus Hristos Judecatorul. Iisus nu a venit. Deziluzia si regretul pierderii averilor i-au tulburat o vreme pe actorii acestei piese, dar apoi faptele s-au uitat, iar povestea s-a repetat de mai multe ori, cu alte secte sau cu alte generatii. Numai ortodocsii si catolicii nu s-au implicat in ast­fel de istorii, chiar daca unii s-au lasat ispititi sa creada in sfar­situl lumii, atunci ca si acum. Biserica insa, in magisteriul ei, a descurajat astfel de manifestari si a insistat pe spusele lui Iisus referitoare la sfarsit: "Dar de ziua si de ceasul acela nimerii nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal" (Matei 24, 36).

Literatura eshatologica, relativa la cea de a doua venire a Mantuitorului si la sfarsitul lumii, nu este numai o angoasa crestina. Cand Iisus a venit in lume, literatura eshatologica evreieasca era atat de bogata si atat de presanta incat sute de "apocalipse" circulau printre iudei, toate vorbind de un sfarsit apropiat: venirea lui Mesia, falimentul acestei lumi corupte de "pacatul adamic", instalarea unei noi imparatii ceresti, in care neamul evreiesc trebuia sa-si aiba pozitia lui sacra de "popor ales", confirmata de Iehova.

Crestinismul primar traia si el in aceeasi atmosfera es­hatologica dupa moartea si invierea lui Iisus. Pentru crestini, istoria omenirii fusese ca si consumata, redemptiunea, pe de o parte, si condamnarea, pe de alta, se implinisera, nimic nou nu se mai putea intampla in lume, decat instalarea unui "cer nou" si a unui "pamant nou", cum spune Sf. Apostol Petru: "Vi se cuvine voua sa umblati intru viata sfanta si in cucernicie, as­teptand si grabind venirea Domnului, din pricina careia ceru­rile, luand foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi. Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui, ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea" (II Petru 3, 11-13). Evi­dent, insusi Sf. Apostol Petru credea ca sfarsitul era aproape si ca, printr-o pocainta fierbinte, crestinii puteau grabi acest sfar­sit, catre care inima lor, plina de iubirea lui Iisus, aspira fier­binte.

La randul sau, Sf. Apostol Pavel invata despre a doua venire si despre Antihrist ca apropiata "plinire a vremii", dar el mai face aluzie si la o anumita "piedica", precizata credinciosilor tesaloniceni intr-o convorbire anteri­oara, asa ca nu mai da detalii asupra ei. Insa nici pentru el sfar­situl lumii nu era departe, deoarece Antihristul era deja in lu­me, numai ca, din cauza piedicii amintite, inca nu se putea ma­nifesta: "Potrivnicul, inaltandu-se mai presus de tot ce se nu­meste Dumnezeu, sau e facut pentru inchinare, asa incat sa se aseze el in Biserica lui Dumnezeu si pe sine sa se dea drept Dumnezeu. Nu va aduceti aminte ca, pe cand eram inca la voi, va spuneam aceste lucruri? Si acum stiti ce-l opreste ca sa nu se arate decat la vremea lui. Pentru ca taina faradelegii se lu­creaza, numai ca este unul care o tine acum pe loc, pana ce va fi dat la o parte" (2 Tesaloniceni 2, 4-7). Este foarte greu sa in­telegem la ce se refera Apostolul Neamurilor, pentru ca el vor­beste despre ceva deja cunoscut tesalonicenilor. Oricum, este evident ca aceste versete erau destinate sa potoleasca tendinta prea exagerata a celor din Tesalonic de a se pregati pentru imi­nenta venirii celei de a doua a lui Hristos, parasind lucrul si ru­gaciunea in lume si privind numai spre aparitia Judecatorului.

Fenomenul asteptarii infrigurate a "sfarsitului lumii" din momentul de fata, legat de sfarsitul mileniului nostru, si in­cercarea de a identifica in diferite persoane istorice figura lui Antihrist nu fac decat sa reia, in versiune contemporana, incer­carile facute de mistici necontrolati si neacceptati de Biserica, de a descifra, in sute de persoane si in perioade istorice diferi­te, pe Antihristul profetit de Sfantul Ioan, incepand cu Nero si sfar­sind cu Hitler sau Stalin. Aceste identificari au traversat toate perioadele istorice, iar "antihristii" erau localizati nu numai pe baze biblice, ci si pe cele nationale: Napoleon Bonaparte pen­tru rusi, ca si Hitler in epoca noastra, sau Stalin pentru popoa­rele din lagarul comunist etc. Deoarece in epistola paulinica referitoare la aceasta sunt unele conotatii care ne duc la ideea ca "potrivnicul" (Antihristul) ar putea fi nu o persoana, ci un grup, unii crestini de astazi (si nu numai dintre sectanti) sunt inclinati sa vada imaginea Antihristului in anumite organizatii internationale - ONU, NATO, FMI s. a. - asimilate cam abrupt "conspiratiei masonice", un fel de "antihrist de grup", care se substituie Bisericii sau ideii nationale, manipuleaza po­pulatia, decide destinul natiunilor si se instituie ca un organism universal cu resorturi presupus oculte.

Semnele sfarsitului, despre care vorbeste Mantuitorul in cuvantarea eshatologica din capitolul 24 de la Matei, sunt foarte clare pentru cine citeste cu atentie. Iisus incepe prin a ne preveni: "Vedeti sa nu va amageasca cineva.." (24, 4). Apoi enumara toate nenorocirile care se vor abate asupra lumii, pe care le vedem si astazi si care niciodata nu au lipsit din lume: cutremure pe alocuri, razboaie, ridicarea unui neam impotriva altui neam, foamete, ciuma sau alte epidemii, arestari ale cre­dinciosilor, schingiuiri, ucideri, prooroci mincinosi, sminteala, racirea iubirii.

Toate aceste fenomene au fost mereu, dar ele nu au adus sfarsitul. Ele puteau fi referiri pentru crestinii din Iudeea, pe care Iisus ii pregatea pentru persecutie si pentru nenorocirile care urmau sa se abata asupra poporului evreu, pentru ca Iisus le spune celor credinciosi sa fuga in munti, sa se as­cunda, ceea ce ucenicii si discipolii lor au si facut atunci cand Titus a cucerit si a distrus Ierusalimul (anul 70 d. Hr.). De unde se vede ca apostolii au inteles exact ce voia Iisus sa spuna si ca numai noi facem confuzii, pentru ca spusele Mantuitorului par a fi fost intrerupte de intrebari ale apostolilor pe care evanghe­listul nu le mai mentioneaza, fiind insa destul de limpede ca revenirile in cuvantarea Domnului, cand la cele ce li se vor in­tampla celor din Iudeea, cand la sfarsitul veacului, erau deter­minate de astfel de intrebari. In fond, de ce i-ar fi sfatuit Man­tuitorul pe ucenicii Sai sa fuga in munti atunci cand toate acestea se vor intampla? Nimeni nu poate scapa de sfarsitul lu­mii, oriunde s-ar ascunde.

Exista insa un verset care arunca o lumina limpede asupra sorocului "plinirii vremii" si care nu ne lasa sa fabulam fara a incalca adevarul Scripturii: "Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea, spre marturie la toate neamurile; si atunci va veni sfarsitul" (24, 14). Acest verset pa­re, la prima vedere, a le da dreptate celor ce sustin ca sfarsitul mileniului ar insemna si sfarsitul lumii. Tinand cont de exten­siunea extraordinara a mijloacelor de comunicare din prezent, de contactele dintre persoane, in mod direct, de telefon si de Internet, se mai poate spune ca exista neamuri care sa nu fi au­zit cuvantul Domnului, carora nu li s-a propovaduit acest cu­vant, propovaduire menita sa grabeasca venirea Domnului, cum spune Sf. Apostol Petru? Incontestabil ca exista.

Sa nu uitam cuvintele exacte folosite de Iisus. El spune: se va pro­povadui. Propovaduire nu inseamna informare, nici macar anuntare - kerigma. Propovaduire inseamna a anunta cu intentia de a converti, de a aduce la credinta, si sunt nenumarate nea­muri carora nu li s-a propovaduit decat in taina si de la om la om. Ma refer la acele tari unde crestinismul este interzis, une­ori chiar sub pedeapsa mortii, propovaduirea catre intregul neam nefiind practic posibila. Ma refer, de asemenea, la unele popoare primitive traitoare prin codrii Amazonului, unde me­reu se descopera triburi care nu au avut nici o legatura cu predicatorii. Si mai este ceva la care trebuie sa ne gandim: una este predicarea cuvantului biblic si alta este marturia minci­noasa, care rataceste mai mult decat necunoasterea insasi.

Oare propovaduirea crestinismului de catre anumite secte, precum Martorii lui Iehova, Mormonii sau altele, nu sunt o piedica grea in raspandirea adevaratei credinte la toate neamurile? Am auzit de grupe de mormoni care vin pe la casele oamenilor vorbindu-le despre sfarsitul lumii, ba chiar cauta sa se instaleze in casele acestora - daca ii vad prea naivi - spre a-i "feri de o mare nenorocire care ii asteapta" din cauza ca nu cunosc "adevarul credintei" (care ar fi cel mormon).

Pe de alta parte, grupurile extremiste, asa-zis crestine eshatologice, intelegand gresit cuvintele apostolice din citatul de mai sus (II Petru 3, 11-13: "Asteptand si grabind venirea Domnului."), cred ca ei vor grabi aceasta venire prin acte de terorism, prin atacuri armate impotriva altor confesiuni sau religii, prin crearea unei stari de haos si durere, in masura sa-L determine pe Mantuitorul sa vina mai curand.
Toate aceste acte sunt intentionate de-a lungul anului 2000. In Israel, unde se crede ca va avea loc Judecata din ur­ma, astfel de grupuri s-au si strecurat, dar autoritatile israeliene, instiintate de intentiile lor, au luat masuri severe: pe unii i-au expulzat, pe altii ii tin sub supraveghere. Aceasta nu inseamna insa ca toate grupurile sunt cu­noscute, sau ca nu s-ar putea produce asemenea tulburari si in alte parti ale lumii.

In afara de aceste incidente posibile (dar care, fara in­doiala, nu vor avea decat un caracter restrans, de grupuri exce­sive), exista inca un eveniment pe care crestinii il considera ca avand o semnificatie eshatologica si care poate grabi venirea lui Iisus. Pentru prima data, de la inceputurile asezarilor cres­tine in Tara Sfanta, insisi crestinii au hotarat inchiderea biseri­cilor din Ierusalim, ca protest impotriva hotararii guvernului israelian de a le permite musulmanilor sa construiasca o gea­mie exact in fata Bisericii Nasterii Domnului din Nazaret, o geamie uriasa, care ar masca total vechea biserica crestina. in ciuda protestelor crestine, hotararea autoritatilor evreiesti a ra­mas, cel putin deocamdata, neschimbata.

Unele Biserici crestine vad in acest demers al guvernu­lui israelian o alianta anticrestina cu musulmanii, spre a perse­cuta crestinismul si spre a impiedica accesul pelerinilor la Locurile Sfinte. inchiderea bisericilor este forma de protest adop­tata de liderii crestini locali, un fel de greva tacuta si indure­rata.

Pentru grupurile eshatologiste, faptul acesta, petrecut chiar la finele mileniului doi, capata semnificatie apocaliptica, fiind vazut ca un ultim "asalt al satanei" impotriva credintei, el incercand sa impiedice astfel venirea cea de-a doua a Dom­nului. De aceea, cred ei, o reactie violenta ar dovedi Dreptului Judecator ca suferinta crestina in lume a devenit insuportabila si ca, prin actul lor, ei grabesc venirea Domnului!

Toate aceste acte si credinte nastrusnice nu au nimic de-a face cu Biserica Ortodoxa, care este impotriva oricaror exagerari doctrinare si de actiune, nici cu Biserica Romano-Catolica si nici cu majoritatea Bisericilor protestante mai ve­chi. Pentru noi, a grabi "venirea Domnului" consta in a ne pre­gati cu grija sufleteasca si pocainta, ca si cum moartea ne-ar sta mereu in fata, gatind candelele noastre si asteptand sosirea Mirelui, cea de la miezul noptii ("Iata, Mirele vine la miezul noptii si fericita e sluga pe care-o va afla priveghind.")

Sub presiunea scurgerii rapide a ultimelor luni ale anu­lui 1999, crestinii eshatologi se disting tot mai mult si s-au im­partit in doua grupuri, dupa modul cum au inteles ei "sa grabeasca venirea Domnului": violentii si non-violentii; cei dintai cred ca, provocand haos si ducand suferinta umana pana la paroxism, omorand sau sinucigandu-se in masa, il indupleca pe Iisus sa puna capat durerilor noastre si sa vina a doua oara, conform promisiunii, ca sa instaureze "imparatia de o mie de ani".

In general, toti acesti eshatologisti sunt hiliasti, adica sunt convinsi ca va exista "o imparatie de o mie de ani" instaurata pe pamant de Iisus Hristos. Eshatologistii non-violenti nu par atat de presati "sa grabeasca" cea de-a doua venire a Mantu­itorului, ci ei cred ca posibilitatea de a grabi aceasta venire este de a forta intr-un fel, dar nu pe cale violenta, implinirea pro­fetiilor iudaice privind venirea mult asteptatului Mesia, pe care aceste secte o identifica pe deplin cu cea de-a doua venire a lui Iisus.

Cetatea Ierusalimului are Poarta de Aur - poarta de sud a cetatii - inchisa. Se presupune ca pe aceasta poarta va intra Iisus la cea de-a doua venire a Sa, conform proorociei lui Isaia: "Zdrobi-voi portile cele de arama si zavoarele cele de fier le voi sfarama" (45, 2). Grupurile eshatologice non-violente cred ca, prin deschiderea anticipata a acestei porti, sau macar prin daramarea zidului care o blocheaza, L-ar determina pe Iisus sa vina mai repede, socotind aceasta deszidire drept o invitatie la grabirea Parusiei! Este cam ciudata aceasta credinta. Iisus este Soarele Dreptatii, Rasaritul cel de Sus, si El ar trebui sa intre pe Poarta de Rasarit. Zdrobirea zavoarelor nu se refera la rupe­rea materiala a incuietorilor, ci la "descuierea" spirituala.

De fapt, singurul care ar putea deschide poarta ar fi gu­vernul israelian, caruia, probabil, nici unul dintre aceste gru­puri nu i s-a adresat efectiv. Pe de alta parte, deschiderea portii ar putea da nastere la doua conflicte grave: unul religios, cu grupul numeros si foarte influent al iudeilor ortodocsi, care considera statul Israel o creatie a diavolului, pentru ca numai Mesia evreu pe care ei il asteapta putea sa infiinteze un ade­varat stat iudeu, in continuitatea gloriei regatului lui David; al­tul politic, intre statul evreu si musulmanii care, probabil tot pentru a impiedica venirea lui Mesia iudaic sau a lui Iisus, au facut un cimitir mahomedan prin care, sub amenintarea ucide­rii imediate, i se interzice sa treaca oricarui nemusulman.

Un fermier american, crescator de vite mari, a citit pro­fetia iudaica referitoare la semnele venirii lui Mesia, care va fi precedata de aparitia unei vaci rosii, fara niciun fir de par de alta culoare. (Poate ca unii isi amintesc din ziare ca aceasta vitica se nascuse anul trecut, dar s-a constatat, dupa lungi exa­minari, ca ea avea totusi si cateva fire de par de alta culoare.) Fermierul american pretinde ca el ar fi realizat vaca rosie, dar, conform profetiei, vitica trebuie sa se nasca pe teritoriul Isra­elului, in consecinta, el doreste sa transporte in Israel un numar de vaci rosii insarcinate, pentru ca acolo sa se nasca vitica.. complet rosie! Pentru a creste cat mai mult probabilitatea, el vrea sa duca mai multe vaci gravide in Israel. Pentru transpor­tul atator vaci, fermierul grabitor al sfarsitului lumii ar avea ne­voie de circa un milion de dolari, drept care face apel la "cre­dinciosi" sa-l ajute sa incropeasca la vreme milionul hotarator pentru destinul universului!

Cat priveste violenta celor care doresc sa grabeasca "venirea Domnului" prin teroare, asasinate si sinucideri in ma­sa, mai cu seama in Tara Sfanta, citim in ziare ca guvernul israelian a expulzat un mare grup de astfel de "crestini", care ulterior au ajuns prin Grecia, incercand sa faca acolo acelasi lucru pe care il intentionau in Israel. La randul sau, guvernul grec a expulzat din Atena aproximativ 18 persoane, intre care si 5 copii sub 12 ani; acestia au fost escortati pana la aeroportul din Atena si expediati la New York; toti apartin unui cult intitulat "Crestinii carora le pasa" - aluzie, desigur, la faptul ca le pasa de sfarsitul lumii si vor sa-l grabeasca (inca una dintre mi­ile de secte ce apar si dispar zilnic pe pamantul Americii!). Au mai ramas insa aproape 50 de persoane din acelasi grup, cu sediul central in Denver (SUA), care s-au aciuat intr-un mic port de langa Atena - Rafina - si care nu au fost expulzati, fi­indca nu pot fi inca acuzati de instrumentarea unor atentate in masa. Seful lor este un anume Monte Kim Miller, "care a pro­fetit ca va muri la Ierusalim in 1999 si ca va invia dupa trei zile" (cf. Washington Post, 6 dec. 1999, p. A 18).

Toti acesti asa-zisi "chemati sa grabeasca venirea Mantuitorului" sunt cetateni americani. Dar oare cati astfel de "crestini" americani si ne­americani mai sunt inca in Israel sau in alte parti ale lumii, punand la cale atentate si masacre? Faptul ca ei renunta cu usu­rinta la Israel, teritoriu sacru al scenariului "apocaliptic", dove­deste mai putina lor preocupare pentru eshatologie si mai mul­ta lor pofta de.. terorism. Pentru ca afirmatia lor ca, prin expulzarea din Israel, teatrul apocaliptic se muta in Grecia, acolo unde au predicat apostolii Domnului, nu este decat o "faca­tura" satanica.

Intentia noastra n-a fost aceea de a face aici o interpre­tare a Apocalipsei (desi, in ultimul timp, se pare ca cea mai fascinanta carte din Biblie este profetia Sfantului Apostol Ioan, lumea fiind preocupata tot mai mult de ideea disparitiei uni­versului si cautand in aceasta carte identificarea "semnelor" actuale cu cele profetite), ci sa dovedim ca Dumnezeu n-are masurile timpului in sensul intelegerii noastre omenesti si ca 2000 de ani nu inseamna nimic in eternitatea si iconomia Lui. Este adevarat ca sfarsitul lumii se poate intampla oricand, dar nu neaparat la sfarsitul unui mileniu sau al unui secol. El poate veni in orice clipa.

Daca puterea noastra de prevedere a evenimeritului este mica sau inexistenta, cert este ca, atunci cand Fiul Omului va veni pentru Judecata Finala, lucrurile nu se vor mai petrece ca in timpul Nasterii lui Iisus, cand taina intruparii s-a descoperit in mod direct celor simpli (pastorilor), sau celor intelepti (magilor), sau indirect, prin vestire, tuturor, inclusiv lui Irod. La a doua venire, aparitia lui Iisus va fi un eveniment universal, o aratare teribila si coplesitoare pentru toti oamenii. Ea nu se va petrece in obscuritatea noptii, nici in spatiul limitat al unei pesteri, "caci precum fulgerul iese de la rasarit si se ara­ta pana la apus, tot asa va fi venirea Fiului Omului" (Matei 24, 27).

Sf. Teofan Zavoratul spune ca, in vremurile de pe ur­ma, "desi numele de crestin va putea fi auzit oriunde, si biseri­cile vor fi raspandite pretutindeni, si slujbele la fel, toate acestea vor fi doar aparente. In adanc, totul nu va fi decat o ade­varata apostazie." Sub aspectul intregirii acestui adevar, in per­spectiva istoriei, este greu pentru noi sa detectam cand va fi sfarsitul. Pentru ca apostazie, falsa credinta si rataciri au fost si vor fi mereu. Ceea ce ni se pare noua acum ca un fapt sufocant era tot asa de sufocant si in vremea crestinismului primar, per­secutia de acum este tot asa de acerba ca si cea in trecut si toate rautatile de acum au fost si in trecut. Nu cred ca noi suntem in stare sa facem o diferenta nuantata intre ce a fost in trecut si ce este astazi si nici nu este posibil ca sfarsitul lumii sa fie deter­minat strict de cantitatea de suferinta crestina.

Sfarsitul lumii este decis de catre Dumnezeu in Sfatul de Taina al Sfintei Tre­imi inca din eternitate si va fi atunci cand El l-a randuit. Scru­tarea umana a semnelor timpului si a soroacelor nu reprezinta decat calatorii aventuroase intr-un intuneric total, iar "lumi­nile" pe care calatorul pretinde a le vedea nu sunt altceva decat iluzii sau excitari mecanice subiective, pe care individul le considera obiective, inselandu-se astfel pe sine insusi.

O serie de crestini merg in Israel pentru praznuirea "mileniului". Multi dintre ei cad in stari psihotice, se confunda cu personaje biblice, fac lucruri si spun cuvinte dezordonate, ceea ce creeaza o stare de confuzie si mai mare, alaturi de anu­mite spaime "oficiale", cum a fost cea determinata de neconfir­matul esec al computerelor. Astfel, un predicator baptist, care si-a luat chiar numele de BIBLIE (!), a mers in Israel pentru a fi de fata, in noaptea Anului Nou, la momentul cand se va pro­duce "rapirea" de care vorbeste Sf. Apostol Pavel (I Tesaloniceni 4, 16-17): "Pentru ca insusi Domnul, intru porunca, la gla­sul Arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu, Se va pogon din cer, iar cei morti intru Hristos vor invia intai. Dupa aceea, noi, cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh, si asa pururea vom fi cu Domnul". Predicatorul cu pricina credea ca aceasta "rapire" se va implini in noaptea Anului Nou; de aceea, in acea noapte, el a stat pe Muntele Maslinilor, chiar aproape de locul unde Iisus S-a inaltat la cer, ca sa vada "venirea Domnului" si "rapirea celor vii". Desi d-l Biblie n-a adormit deloc in noaptea aceea, nu i-a fost dat sa vada "rapirea", nici macar in procentul prezis de el.

De altfel, multi dintre acesti asa-zisi crestini, care au plecat la Ierusalim pentru anul 2000, au ajuns pe la spitalele psihiatrice de acolo; psihoza lor le-a jucat feste: unii au inceput sa se creada Iuda tradatorul, altii Petru, altii Simon din Cirene, purtatorul crucii, iar altii chiar Iisus! Medicii evrei sunt sur­prinsi de numarul celor cu astfel de crize, exacerbate de psiho­za mileniului. Acestia sunt oameni care predica adevarul Bi­bliei si cuvantul lui Hristos in "bisericile" lor, comunicand pro­priul lor dezechilibru celor ce stau sa-i asculte. Acesti oameni, cu spiritul lor sectar, care i-a dus la ratacirea credintei, nu par a fi citit, un verset mai jos, ceea ce Sf. Apostol Pavel le spune tesalonicenilor, in chip de prevenire: "Iar despre ani si despre vremuri, fratilor, nu aveti nevoie sa va scriem, caci singuri stiti bine ca ziua Domnului vine asa, ca un fur noaptea." (I Tesaloniceni 5,1-2)

Sfarsitul va veni "ca un fur", iar cand va deveni evi­dent pentru noi, atunci va fi fapt implinit si nu va mai fi nevoie nici de interpretari si nici de confirmari omenesti. Important pentru noi nu este sa citim "semnele" (ceea ce dintotdeauna a dus la erori si la rataciri), ci sa ne pregatim inima ca si cum maine va fi sfarsitul, urmand sfatului dumnezeiesc: "De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nici nu ganditi, Fiul Omului va veni!" (Matei 24, 44).

Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

11 Martie 2015

Vizualizari: 3894

Voteaza:

Dumnezeu nu tine cont de soroacele fixate de oameni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE