Mana Sfantului Ioan Botezatorul, cea care l-a botezat pe Hristos

Mana Sfantului Ioan Botezatorul, cea care l-a botezat pe Hristos

In data de 7 ianuarie, Biserica Ortodoxa praznuieste atat Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, cat si aducerea mainii sale drepte, din Antiohia la Constantinopol.  Potrivit traditiei, Inaintemergatorul Domnului a fost inmormantat in cetatea Sevastia din Samaria. Sfantul Evanghelist Luca dorind sa mute trupul lui Ioan de aici in Antiohia, nu a reusit sa obtina si sa mute decat mana dreapta a sfantului.

Istoricii Teodoret si Rufinus mentioneaza ca mormantul Sfantului Ioan Botezatorul a fost profanat in 362, in timpul imparatului Iulian Apostatul, o parte dintre moaste fiind arse. Cealalta parte a fost dusa in Ierusalim, apoi in Alexandria, unde, la 27 mai 395, a fost asezata in biserica ce ii poarta numele.

Cronica lui Ioan Skylitzes (istoric bizantin din secolul al XI-lea) afirma ca mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul a fost mutata in 956 din Antiohia la Constantinopol de catre imparatul Constantin VII Porfirogenetul (913 – 959), pentru a fi depusa intr-una dintre capelele Marelui Palat, mai precis, in biserica Maicii Domnului Peribleptos.

Sfantul Ioan Botezatorul

La sfarsitul secolului al XII-lea, Antonie de Novgorod, Arhiepiscop rus aflat in pelerinaj la Constantinopol, mentioneaza in scrierile sale, tot ceea ce cuprinde tezaurul acestei biserici, amintind si mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul.

Potrivit lui Du Cange, in 1263, Othon de Cicon, atesta prezenta unei particele din mana dreapta a Sfantului Ioan, la Abatia Citeaux in Franta. Othon a asigurat refugiu lui Baudouin II, imparatul latin de Constantinopol, in 1261. In schimbul unei sume de bani, imparatul i-a oferit acestuia particle din sfintele moaste.

De la anul 1404, dateaza marturia unui ambasador spaniol, Clavijo, care atesta faptul ca, mana sfanta, inca se mai afla in biserica Maicii Domnului Peribleptos din Constantinopol. Dupa caderea Constantinopolului (1453), mana Sfantului Ioan Botezatorul, impreuna cu alte odoare, au fost confiscate de turci si pastrate in trezoreria imperiala.

In anumite dosare fiscale turcesti, pastrate in arhivele Topkapi si ale Ministerului Turc, se aminteste ca in 1484, mana Sfantului Ioan a fost trimisa Ordinului Ospitalierilor din Rodos, prezenti pe insula, din timpul primului sfert al secolului al XIV-lea, de catre sultanul Baiazid II (1481-1512), pentru a le castiga bunavointa. Acestia au dus-o in insula Malta, unde si-au stabilit sediul.

Botezul Domnului

La anul 1799, a urmat transferul mainii sfinte din insula Malta in Gatchina (Rusia). Mutarea s-a datorat faptului ca imparatul rus Paul I (1796-1801) devenise marele maestru al ordinului maltez dar si amenintarii razboiului lui Napoleon. Evenimentul e pomenit in sinaxarele ruse in ziua de 12 octombrie. Din 1799 moastele sfinte au apartinut tarilor rusi, dar au fost scoase din tara de catre Maria Fiodorovna in 1917 pentru a o feri de furia anti-crestina a bolsevicilor. Din acel moment, mana dreapta a lui Ioan Botezatorul a fost pastrata in Germania, Iugoslavia si, in prezent, in biserica Manastirii Cetinje din Muntenegru.

Manastirea Cetinje - Muntenegru

In luna iunie a anului 2006, pentru o perioada de doua saptamani, mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul s-a intors in Rusia. Sute de mii de pelerini s-au inchinat la sfintele moaste in catedrala cu hramul Hristos Mantuitorul din Moscova. Dupa Moscova si Nijni Novgorod, sfntele moaste au fost expuse spre inchinare la  Ecaterinburg, Rostov, Minsk, Saint-Petersbourg si la Kiev (Ucraina). In data de 16 iulie moastele s-au intors in Muntenegru.

Se pare, totusi ca o parte din mana Sfantului Ioan oferita de catre sultanul Baizid II Ordinului Ospitalierilor, a revenit in mainile otomanilor spre sfarsitul secolului al XVI-lea. Aceasta se pastreaza, in prezent, in Palatul Topkapi din Istanbul.

Este surprinzator sa gasesti sfinte moaste in posesia unui sultan. Insa locul pe care il ocupa Sfantul Ioan Botezatorul in religia islamica permite, intr-o anumit sens,  sa ne explicam acest fapt. In Coran, Sfantul Ioan Botezatorul este numit Yahya, profetul care il precede pe ‘Isa (Iisus).

Mana Sfantului Ioan Botezatorul          Mana Sfantului Ioan Botezatorul - Topkapi

Moastele, asa cum le putem vedea astazi, sunt protejate de o ferecatura medievala de tip occidental, din metal, care re-creeaza forma unui brat intr-o maniera realista. Aceasta ferecatura este fara indoiala, lucrata intr-un atelier venetian. Putem observa pe ferecatura doua peceti in argint reprezentand leul venetian si crucea malteza din secolul al XVI –lea, epoca in care Ordinul Ospitalierilor a devenit Ordinul Cavalerilor de Malta.

Mana Sfantului Ioan Botezatorul - Topkapi

Pozitia degetelor este binecunoscuta. Este un gest de binecuvantare pe care il intalnim in arta bizantina dar si ca gestul prin care Sfantul Ioan il desemneaza pe Hristos ca fiind "Mielul lui Dumnezeu". Ferecatura cuprinde trei inscriptii. Prima, in jurul incheieturii mainii: "Mana lui Ioan Botezatorul". Cea de-a doua, aflata pe degetul aratator, face referire la predica Sfantului Ioan care il arata pe Hristos ca fiind Mesia: "Iata, Mielul lui Dumnezeu". A treia, aflata la nivelul cotului, pomeneste numele unui calugar necunoscut: "O rugaciune a robulului lui Dumnzeu Daniel”.

Inscriptie - Mana Sfantului Ioan Botezatorul

De asemenea, particele din mana dreapta a Sfantului Ioan se mai afla la Manastirea Dionisiu din Muntele Athos, precum si la manastirea copta Sfantul Macarie cel Mare din Sketis, Egipt.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

05 Ianuarie 2025

Vizualizari: 59278

Voteaza:

Mana Sfantului Ioan Botezatorul, cea care l-a botezat pe Hristos 5.00 / 5 din 5 voturi. 4 review utilizatori.

Comentarii (4)

  • miron elenaPostat la 2014-01-07 13:26

    va multumim din inima pentru aceasta hrana duhovniceasca de care avem nevoie zilnic.Pe sfintul ioan botezatorul il rugam sa ne ajute prin sfintenia sa pentru mintuirea sufletului .Amin

  • Vasa NastaPostat la 2012-01-08 20:44

    Sfinte Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului nostru Iisus Hristos binecuvanteaza-mi sufletul, trupul, mintea si cugetul! Amin.

  • Claudiu BusuiocPostat la 2011-01-09 20:35

    Si la manastirea Vatopedi se afla particele din mana sf.Ioan Botezatorul,chiar unul din degete.L-am vazut.

  • Ortansa PanaitePostat la 2011-01-07 11:20

    Va multumesc ca me-ati dat posibilitatea sa ma aflu si eu prinrere credinciosii crestinortodox,sa pot sa-mi exprim si eu un gind curat , sa pot sa va citesc articolele ,cum ar fi acesta, din care am aflkat lucfruri minunate pe care , nu le stiam. Va multumesc ca existarti !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact