Despre fiinta, energiile, lumina si harismele dumnezeiesti

Despre fiinta, energiile, lumina si harismele dumnezeiesti Mareste imaginea.


Capitole silogistice impotriva ereziei akindynistilor si a latinilor despre fiinta, energiile, lumina si harismele dumnezeiesti

I. Despre distinctia intre fiinta si energia [ousia - energeia] divina

 

1. Daca fiinta si energia lui Dumnezeu sunt acelasi lucru, atunci cele din fiinta vor fi si din energie, si cele din energie vor fi si din fiinta. Si asa, pe de o parte, Fiul si Duhul vor fi si din energie, si [prin urmare] vor fi nu numai un rezultat al nasterii si al purcederii, ci rezultate ale energiei si efecte ale ei; iar, pe de alta parte, creatia va fi si ea din fiinta si nu numai un rezultat al energiei, ci si un rezultat al nasterii. Dar ambele aceste [concluzii] sunt necucernice si straine de adevar.

2. Daca fiinta si energia sunt acelasi lucru, atunci e negresit necesar ca Dumnezeu sa fie activ de cand exista; iar atunci creatia ar fi coeterna cu Dumnezeu Care e activ din eternitate, dupa cum sustin elinii [paganii].

3. Daca realitatile care primesc aceeasi definitie sunt identice intre ele, atunci Petru si Pavel, care primesc aceeasi definitie a omului, vor fi si ei identici intre ei. Dar nu este asa. Prin urmare, nici fiinta si energia, desi primesc aceeasi definitie a simplitatii, necreatului si necorporalului, nu sunt numaidecat si identice intre ele. Identitatea este fie in gen, fie in specie, fie in numar. Dar nu s-ar putea spune ca energia e identica cu fiinta in gen; ramane deci ca ele sa fie identice in numar ca la cele care au mai multe nume, ca atunci cand spunem ca la Dumnezeu "fiinta", "forma" si "natura" sunt acelasi lucru. Dar una [energia] se poate spune, iar alta [fiinta] se trece sub tacere, ba mai mult, interzice orice vorbe, caci, potrivit dumnezeiescului Chirii, "natura" si "energia" nu sunt acelasi lucru.

4. Daca singur Fiul este o energie a Tatalui, cum li se pare ereticilor, iar Acesta este si ipostasa, iar energia si fiinta sunt acelasi lucru, atunci ipostasa si fiinta vor fi acelasi lucru, iar asa se va reintroduce o contopire sabeliana. Daca singur Fiul este energia Tatalui, dar potrivit Marelui Vasile nici o energie nu este enipostatica, adica subzistand de sine, atunci Fiul va fi o energie anipostatica; iar aceasta este flecareala ereticilor Marcel [al Ankyrei] si Fotin [al Sirmiumului].

5. Daca, potrivit dogmei Sinodului VI Ecumenic [681], Hristos Care are doua naturi avea si unirea a doua energii, acestea sunt atunci patru: o natura divina si una umana, o energie divina si una umana; si asa cum energia umana e alta pe langa natura [umana], dar e creata ca apartinand unei [naturi] create, tot asa si energia divina e alta pe langa natura [divina], dar e necreata ca apartinand unei naturi necreate. Luptand cu

ereticii care desfiintau in Hristos energia umana, Parintii nu au desfiintat-o in schimb pe cea divina, multumindu-se doar cu natura divina din pricina simplitatii ei extreme, cum li se pare akindynistilor, ci au proclamat raspicat doua energii, cum sunt si naturile. Stiau, prin urmare, ca si energia divina e alta decat natura divina, precum si ca energia umana e alta decat natura umana.

6. Daca la Dumnezeu nu exista o dispunere de membre corporale, de aici urmeaza ca toate cele spuse si cantate de Scriptura drept membre ale Lui arata "energiile Lui care coboara pana la noi, fiinta Lui ramanand insa inaccesibila", cum zic teologii.

7. Daca despre energie se spune ca iese/emana si izvoraste vesnic din fiinta Lui, ceea ce nimeni n-ar indrazni sa spuna despre nici una din creaturi, de aici urmeaza ca energia Lui nu este creatura, cum nu este nici insasi fiinta [divina].

8. Daca am spune ca Dumnezeu e cu desavarsire imobil si inactiv, cum li se pare ereticilor, atunci, pe de o parte, El va pune in miscare lumea numai ca scop si obiect ultim al dorintei acesteia, neavand nici o purtare de grija, nici iradiind o putere asupra ei, si, pe de alta parte, lumea ar fi o entitate vie vesnica inzestrata cu vointa, guvernandu-se pe sine si pusa in miscare doar de dorinta divinului. Dar acestea sunt speculatii mitice eline [pagane], demne de respins de cei bine-credinciosi.

9. Daca despre cele ce Dumnezeu este se spune ca Acesta le si are, deoarece El si este viata si are viata, si este intelept si are intelepciune, la fel si toate celelalte [atribute], atunci, pe de o parte, intrucat sunt Dumnezeu, acestea nu se disting nicidecum de El, caci sunt [atribuite] fiintiale si naturale ale lui Dumnezeu, iar, pe de alta parte, intrucat Acesta le are, ele se disting de El si coboara pana la noi: acestea sunt energiile inmultite unitar si divizate indivizibil ale unicei fiinte.

10. Daca "cele nevazute ale lui Dumnezeu, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, se vad de la creatia lumii intelegandu-se din fapturi" [Rm 1, 20], iar potrivit glasuirilor teologilor plecand de la creaturi ajungem la intelegerea nu a fiintei, ci a energiei Lui, de aici urmeaza ca altceva e fiinta lui Dumnezeu si altceva puterea si dumnezeirea Lui vazuta si inteleasa din fapturi, macar ca si aceasta e vesnica.

 

11. Daca ratiunile celor ce sunt in Dumnezeu fara de inceput si vesnic, precum zic toti teologii, nu sunt insa nici fiinta lui Dumnezeu - caci cum anume ele, care sunt sesizabile de noi, ar putea fi cumva ale aceleia, care ramane insesizabila? -, dar nici nu sunt in afara lui Dumnezeu - caci cate vin dupa Dumnezeu sunt toate creaturi, si atunci plecand de la acestea am face loc totodata ideilor platonice -, de aici urmeaza ca nu este necreat doar un singur lucru: fiinta lui Dumnezeu, precum bombanesc cei bolnavi de cele ale lui Akindynos.

12. Fata de Fiul si de Duhul, zic cei care gandesc cele ale lui Akindynos, Dumnezeu se ia ca natura, iar fata de creatie, ca vointa si lucrare; ei gandesc acestea ca sa excluda distinctia [intre fiinta si energie], dar aceasta se arata de la sine, chiar daca ei nu inteleg cele pe care le spun. Caci fata de care El este natura nu este si vointa, iar fata de care e vointa nu este si natura. De unde au si astfel de expresii, ca insusi Tatal e natura sau vointa. Fiindca de aici vor fi siliti sa spuna ca El este si nastere. Dar altceva este, se spune, cel ce naste si nasterea, cel ce vrea si vointa, cel ce cu vanteaza si cuvantul, afara daca nu cumva ei se

imbata si nu mai asculta. De altfel, daca vorbesc de natura ca de un subiect, iar de vointa drept ceva contemplat in acesta, vin la acelasi lucru cu noi; daca insa acestea doua sunt doar cuvinte, ca samanta si rodul la grau, atunci sa spuna ei ce altceva este subiectul pe langa natura si fiinta.

13. Daca fiinta lui Dumnezeu nu se spune la plural, fiindca una e fiinta Lui, dar energia se spune cu privire la lucruri multe si diferite, caci energiile Lui sunt multe, de aici urmeaza ca altceva e fiinta Lui si altceva energia Lui.

14. Daca orice putere se spune cu referire la altceva, caci e atribuita cu referire la ceea ce poate ea face, lucru pe care il afirma explicit Toma [d'Aquino] dascalul latinilor?, de aici urmeaza ca altceva este fiinta lui Dumnezeu si altceva puterea Lui, afara numai daca ar spune cineva ca fiinta face parte dintre cele relative.

15. Chiar daca ceea ce se spune va parea paradoxal mai ales ereticilor akindynisti, este insa un lucru foarte adevarat ca la naturile inteligente si rationale mai apropiate de Dumnezeu si la in susi Dumnezeu energia se distinge de fiinta mai mult decat la cele mai indepartate si cu totul straine si altele decat El. Caci, asa cum invata teologii, toate cele ce sunt, sunt definite de acestea trei: de fiinta, putere si energie, fiindca ceea ce nu are putere si energie, spun ei, nici nu exista, nici nu este ceva.

Dar la cele neinsufletite si insensibile puterea activa e cumva impletita cu natura, fiind una care le conserva si care le da doar sa fie si sa ramana ceea ce sunt; si chiar daca la unele s-ar putea distinge, ca energia termica la foc, ea este doar o parte, irationala si involuntara. La vietuitoarele necuvantatoare insa, si mai ales la cele cuvantatoare, lucrul puterii e mai eficace si mai manifest: acestea pot si activeaza lucruri; multe si mari nu numai fata de ele insele, ci si fata de cele din afara, putand si activand nu numai aceleasi lucruri, ci si lucruri contrare, folosindu-se ca de niste unelte de corpurile lor, multe alte unelte facandu-si-le prin energiile lor proprii.

Dupa care vin naturile inteligente si sesizabile numai cu mintea, care se vor gasi fiind cu mult mai puternice decat cele ce vin dupa ele si, pe cat sunt mai aproape de Dumnezeu prin simplitatea fiintei lor, pe atat [sunt mai aproape de El] si prin diversitatea si multiplicitatea energiei lor, caci cei mai gratiosi din dascalii latinilor spun ca ele isi plasmuiesc corpuri din orice materie si forma potrivit vointei lor pentru aratari potrivite celor care le vad.

Iar Dumnezeul a toate, fericita Natura, pe cat transcende toate acestea, pe atat este de simplu si suprafiintial, si nu are numai puteri multe si mari, ci si toate puterile, ca Unul Care pre-are si supra-are in Sine orice putere, cum zice vestitul Dionisie, si ca Unul a Carui putere si energie strabate toate, fiindca o are urmand vesnic vointei Lui si mergand impreuna cu ea, iar amandoua pot fi contemplate dintr-o parte in fiinta. Astfel distinctia energiei nu vatama cu nimic simplitatea fiintei.

 

16. Prin negatii teologii spun ca Dumnezeu, Care potrivit fiintei nu este nimic din cele ce sunt, e mai presus de toate, iar prin afirmatii, El, Care potrivit cauzei este toate, e teologhisit drept Cauza a toate. Trebuie cercetat, asadar, cum anume se spune aceasta, fiindca la noi zidarul, care e cauza casei, n-ar putea fi vreodata numit casa, iar medicul, care e cauza a sanatatii, n-ar putea fi vreodata numit si sanatate. Cum anume converg, asadar, la El faptul ca nu e nimic din cele ce sunt si, in acelasi timp, este toate? Nu exista oare ceva intermediar [ti metaxy] intre fiinta lui Dumnezeu si cele ce sunt, potrivit caruia El sa poata fi numit Cauza plecand de la cele ce sunt, iar nu potrivit insesi fiintei Lui? Iar aceasta ce altceva ar putea fi afara de energia pe care daca ar voi cineva sa o numeasca ratiune sau forma a celor ce sunt nu ne vom supara? Aiara numai ca la noi mestesugarul nu este numit plecand de la aceste forme, avandu-si si numele propriu fiintei lor, si ratiunea si forma mestesugului adaugata si desavarsita din afara. Fiind dupa fiinta fara nume si pre-avand si supra-avand din veci in Sine insusi formele celor ce sunt, Dumnezeu e insa pe drept cuvant numit acestea si plecand de la acestea.

17. Vrednica de mirare este lipsa de ratiune a akindynistilor pentru ca auzind, pe de o parte, ca - asa cum spun adevaratii nostri filozofi, dascali si teologi - puterile sufletului, care au crescut in el dupa pacat din viata irationala din cauza impletirii lui cu caracterul patimitor al trupului, sunt numite de unii si parti ale lui, dar n-au auzit pe nimeni pana astazi sa-l numeasca plecand de la ele si compus, caci atunci sufletele vietuitoarelor necuvantatoare, si inca mai mult cele ale zoo-fitelor si plantelor, ar fi inca si mai simple, intrucat le sunt harazite puteri mai mici; dar, pe de alta parte, pe Dumnezeu, daca s-ar spune despre El ca are multe puteri, socotesc ca devine compus prin energia lucrurilor luptandu-se impotriva ei. Caci compozitiile sunt si se zic a fi proprii nu celor imateriale si necorporale, ci materiei si formei sau a doua naturi care pot subzista de sine.

18. Daca mintea nu e compusa cu gandirea, care este o iesire a ei spre cele sensibile si uneori este numita si ea minte, cu mult mai mult Dumnezeu nu e nici El compus cu energia Lui, desi si ea ar putea fi denumita dumnezeire.

19. Daca gandirea nu e ceva strain de minte, caci e o putere naturala a ei prin care sesizeaza cele aratate in cuvant, atunci nici energia nu e ceva strain de Dumnezeu, ea fiind o putere naturala a Lui.

20. Din nebunia lui Eunomie vine si aceasta teza a akindynistilor: aceea de a aplica numele "dumnezeire" numai fiintei, fiindca admitand intre fiinta si energie o diferenta mentala cred ca aceasta operatiune mentala e cu desavarsire inexistenta constand doar dintr-o simpla proferare a cuvantului si intelesului nostru. Sa-l auda insa pe de-Dumnezeu-purtatorul nostru Vasile atat respingandu-l pe acela, cat si rasturnandu-i pe ei, fiindca zice: "Naturile care converg in Hristos le vedem si distingem doar mental, dar prin aceasta proprietatile fiecareia nu sunt cu nimic mai mici.

 

Tot asa si cele spuse despre Dumnezeu si toate energiile Lui, chiar daca se spune ca se disting mental, nu sunt din aceasta pricina inexistente, doar ca acolo [in Hristos] e o compozitie a proprietatilor lor, deoarece flecare natura poate subzista in sine, aici insa [la Dumnezeu] nicidecum".

21. Daca ratiunile celor care sunt in Dumnezeu mai inainte de veci nu dau o forma, nici o compozitie mintii lui Dumnezeu, atunci nici energiile care ies din El nu-L arata compus.

22. Daca mintea noastra care are sau primeste o stiinta nu e compusa cu aceasta, cu atat mai mult Dumnezeu nu este nici El compus de proprietatile care-I sunt inerente prin natura.

23. Si la ochi altceva e vazul ca forma si habitus, si altceva puterea vazatoare si vederea ca act; cel dintai face compozitie, dar cealalta nicidecum, caci ochiul nu e compus cu actul, ci cu habitusul.

Dumnezeul a toate insa, ca forma si habitus nu are nimic prin care sa fie compus, ci din pricina simplitatii intelepciunea, bunatatea si orice alt ceva asemanator cofiinteaza cu El, dar avandu-le pe aceleasi distincte ca energii, nu este vatamat cu nimic din aceasta in simplitatea Sa potrivit fiintei. Acestea deci le invata pe fata teologii, ereticii insa, neprimindu-le, prin faptul ca spun si par a pazi simplitatea conglasuiesc cu noi, dar prin faptul ca refuza distinctia se lupta cu adevarul, cu toti teologii si cu noi in acelasi mod ca si iudeii. Caci si aceia spunand ca Dumnezeu e Unul convin acelasi lucru cu noi, neprimind insa distinctia Persoanelor se intorc spre pierzanie luandu-i impreuna cu ei si pe akindynisti.

24. Daca Dumnezeu ne daruie prin har cele ce El este prin fiinta, de aici urmeaza ca fiinta lui Dumnezeu nu este acestea, fiindca ele nu comunica nimic din fiinta lui Dumnezeu.

25. Daca Dumnezeu ne daruie prin har cele ce El este prin fiinta, de aici urmeaza ca acelea pe care ni le daruie nu sunt straine de El, intrucat fiind potrivit glasuirilor sfintilor ele sunt contemplate in mod fiintial in jurul Lui.

26. Daca nici un om nu e bun decat Unul Dumnezeu [Mt 19,17], de aici urmeaza ca in nimeni din cei buni virtutea nu este inerenta prin natura, daca n-ar verii de la Dumnezeu. De aceea spunea dumnezeiescul Maxim: "Orice virtute este fara inceput, neavand ceva mai vechi in timp decat ea, intrucat il are drept nascator al ei in chip vesnic doar pe Dumnezeu Singur".

27. Daca vom desfiinta in Dumnezeu insusirile/proprietatile naturale prin care se recunoaste comunul Lui, atunci vom desfiinta impreuna cu ele si pe cele ipostatice, prin care se recunosc ipostasele, si asa se va face loc contopirii sabeliene.

28. Daca cele spuse despre Dumnezeu difera numai prin ratiune, cum bombane noii dogmatisti, cum atunci nu exista?, caci in fiecare din ele existenta sta in insasi ratiunea lor.

 

29. Daca intelepciunea lui Dumnezeu se spune si este multivariata [Ef 3,10], dar fiinta Lui nu este multivariata, de aici urmeaza ca altceva e fiinta Lui si altceva e intelepciunea Lui; nu fiinta este din intelepciune, ci intelepciunea din fiinta, zice [Ioan] Hrisostom; la fel si bunatatea si orice altceva asemanator. "De aceea", spune el [Hrisostom], "si Filip cauta sa afle nu intelepciunea, nici bunatatea, ci insasi fiinta, insasi ceea ce este Dumnezeu".

II. Despre lumina dumnezeiasca

30. Daca dupa fiinta Dumnezeu nu-si schimba forma, nici nu devine variat, de aici urmeaza ca toate aratarile lui Dumnezeu [teofaniile] care prezinta vedeniile Lui in chip variat sunt dupa energia dumnezeiasca.

31. Daca lumina aratata apostolilor pe Tabor ar fi fost insasi divinitatea Fiului, asadar divinitatea Tatalui si a Duhului stralucind in Fiul Unul-Nascut, de aici urmeaza ca nici aceasta lumina nu e creata, nici fiinta lui Dumnezeu, fiindca aceea e cu totul nevazuta.

32. Daca in veacul viitor Dumnezeu va fi pentru cei vrednici toate, iar o lumina nu va fi straina nicicand de cei drepti, de aici urmeaza ca aceasta lumina, care va fi mostenirea celor drepti, este a lui Dumnezeu, fiind numita "imparatie a lui Dumnezeu".

 

33- Daca ereticii cer ratiunea vederii imaterialului cu ochi trupesti, sa dea ei ratiunea cuprinderii ipostasei intrupate a Unului-Nascut de natura trupeasca a Nascatoarei de Dumnezeu; dar daca acel lucru e mai presus de ratiune, atunci sa admita ca asa este si acesta, fiindca si acesta a fost vestit ca fiind mai presus de fire. "Nu vor gusta moarte, pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind cu putere" [Mc 9,1], spune Hristos, aratand ca acel lucru care va fi cu cei vrednici dupa moarte, acestia il vor culege drept rod inca fiind in viata, fiindca de aceea i-a ales dintre ceilalti.

34. Daca numai vederea sesizeaza figurile, cu lorile si insasi lumina, care sunt imateriale prin ratiunea lor, ce este de mirare daca Lumina imateriala dumnezeiasca a putut fi primita candva cu puterea lui Dumnezeu?

35. Daca inainte de cadere Adam vedea insusirile animalelor, prin care le-a si pus nume, si inainte de acestea il vedea pe insusi Dumnezeu, dar goliciunea sa n-o vedea, de aici urmeaza ca atunci vedea cu alti ochi care dupa pacat s-au inchis, deschizandu-se ochii trupului. Deschizandu-i iarasi pe aceia in ucenicii Lui, Domnul S-a schimbat la fata inaintea lor, facandu-i din orbi vazatori, spune Ioan Damaschinul.

36. Daca "Dumnezeu este lumina" [1 In 1, 5] si "locuieste intr-o lumina neapropiata" [1 Tim 6,16], de aici urmeaza ca prima [lumina] e inseparabila de El ca una fiintiala si naturala Lui, iar cealalta [lumina] e distincta potrivit energiei.

37. Daca prin venirea harului sufletul se trans forma in ceva mai divin, ce e de mirare daca el face activitatile acestuia prin trup mai dumnezeiesti si putand sa sesizeze cele dumnezeiesti si mai presus de simtire?

38. Daca ajutata de puterea lui Dumnezeu natura trupului a actionat mai presus de natura in raport cu creatura - vorbesc de picioarele lui Petru care au pasit pe valuri [Mt 14,29] -, de ce sa nu poata fi ea dispusa in chip asemanator de catre aceeasi putere si in raport cu necreatul - vorbesc de ochii sai in raport cu Lumina dumnezeiasca? Caci unde e Dumnezeu nimic nu e cu neputinta.

39. Daca stim ca puterea potrivnica [demonica] activeaza ceva in jurul vazului omului, il transforma si dispune in chip contrar naturii spre ceea ce nu este - lucru pe care-l arata facatorii de minuni si farmecele cantate si descantate in vechime -, cum atunci nu vom atribui puterii lui Dumnezeu putinta de a schimba si transforma mai presus de natura ochii, si aceasta cu referire la ceea ce este: lumina dumnezeiasca?

40. Daca intaiului ucenic Stefan, care a vazut in lumina prin Duhul pe Fiul, fata i-a stralucit asa [FA 6,15], urmeaza ca prin aceeasi lumina a vazut vedenia si i-a stralucit si fata, si atunci cum sa fie aceasta creata, ea fiind Duhul Sfant, cum zice de-Dumnezeu-graitorul Grigorie al Nyssei?

 

Daca lumina care s-a aratat dumnezeiescului Antonie era insusi Domnul, caci acela zice: "Doamne, unde ai fost pana acum?", iar Domnul i-a spus: "Aici eram, Antonie", de aici urmeaza ca lumina aratata sfintilor nu e o creatura. Asa a fost si cea aratata lui Pavel, numai ca aceea era infricosatoare din pricina aratarii ei naprasnice, iar aceasta e blanda din pricina mangaierii pe care o aduce.

41. Daca insusi Dumnezeu mergea inaintea fiilor lui Israel in stalp de foc si nor vazut de toti [Is 13, 21-22], de aici urmeaza ca teofaniile sunt daruite nu numai celor vrednici si curati, ci tuturor pur si simplu. Fiindca totul tine aici de puterea dumnezeiasca, nu de deprinderea celor ce vad, numai ca la primii luminarea pe cat le strabate sufletul si mintea, pe atat le iese din suflet si pe trup, ca la Moise si la intaiul mucenic [Stefan], iar la ceilalti se intoarce doar in jurul vazului lor din afara ca neputand trece de o intiparire materiala.

42. Daca asa cum fata Domnului a stralucit ca soarele [Mt 17, 2], asa si dreptii vor straluci ca soarele in imparatia cerurilor [cf. Mt 17,2; 13,43], urmeaza ca dreptii vor straluci prin aceeasi lumina prin care a stralucit si Domnul, iar aceasta este raza Dumnezeirii care e fara de inceput si necreata, cum spun teologii, si atunci cum va fi creata lumina vazuta si impartasita de sfinti?

43. Daca pentru a fi luminati e nevoie doar de intoarcerea noastra spre Dumnezeu, nu si de intoarcerea Lui spre noi, atunci n-am mai avea nevoie sa spunem: "Sa nu intorci fata Ta de la mine" [Ps 26, 9] si iarasi: "Arata fata Ta si ne vom mantui" [Ps 79, 4], prin care arata energia Lui vazatoare intoarsa binevoitor spre noi.

44. Daca puterea vazatoare nu e ceva strain de sufletul imaterial, fiindca ea depinde de pneuma psihica, dupa cum spun cei iscusiti in acestea, ce e de mirare daca ea a fost intarita de puterea dumnezeiasca si pentru cele imateriale inrudite cu sufletul? Caci potrivit acestei ratiuni au fost vazuti de multi atat ingerii, cat si trupul Domnului ajuns dupa inviere indumnezeit si nestricacios.

45. Daca aceasta Lumina dumnezeiasca e impartasita si vazuta mai presus de fire si e altceva decat lumina sensibila, tot asa si intelepciunea lui Dumnezeu, cunoasterea Lui si efectele activitatii puterilor Lui si, simplu zis, toate harismele vin in cei vrednici mai presus de natura si sunt altele decat cele ce sunt in noi naturale si produse prin sarguinta proprie. Caci intreaga viata a celor ce vietuiesc potrivit lui Dumnezeu e alta decat cea naturala, fiind una duhovniceasca si deiforma; pe aceasta a trait-o Pavel nemaivietuind pentru trup, ci avandu-L vietuind in el insusi pe Hristos [Ga 2, 20], Care e deplinatatea harismelor.

III. Despre harismele duhovnicesti

46. Daca duhurile se spune ca sunt multe [Is 11, 2; Ap 1,4], dar ipostasa Duhului nu devine mai multe, de aici urmeaza ca altceva e ipostasa Lui si altceva harismele Lui.

 

47- Daca suflarea de viata suflata de Dumnezeu in om de la inceput si plecand de la care omul s-a facut suflet viu [Fc 2, 7] nu era insusi sufletul omului, caci atunci el ar fi o parte a fiintei divine, dar nici ipostasa Duhului Sfant, fiindca atunci S-ar fi intrupat Duhul Sfant, de aici urmeaza ca altceva este ipostasa Duhului si altceva harul suflat [in om].

48. Daca Duhul dat de Domnul dupa inviere apostolilor prin suflare peste ei [In 20, 22] nu era insasi ipostasa Duhului, caci inca nu venise Mangaietorul, fiindca Domnul nu mersese inca la. Tatal, de aici urmeaza ca altceva este ipostasa Duhului si altceva harul comun Treimii dat prin suflare.

49. Daca inainte de Patima Domnului nu era inca Duh Sfant, pentru ca Iisus inca nu Se prea marise [In 7,39], de aici urmeaza ca Duhul Cel ce este vesnic e altceva decat harul Lui care avea sa fie in oameni dupa Patima, har numit si el "duh sfant".

50. Daca ceea ce ia cineva e dat de cel care da, iar cei ce iau iau nu ipostasa, ci harul Duhului, de aici urmeaza ca altceva este ipostasa Duhului si altceva energia si harul Duhului dat de Fiul. 51. Daca Dumnezeu Care e pretutindeni nu se schimba din loc in loc, fiind o data aici si alta data acolo, de aici urmeaza ca nu ipostasa divina a Duhului se da; se revarsa sau izvoraste, ci harul si energia Lui aratate, caci toate acestea au loc candva, pentru unii si dintr-o cauza anume.

 

52. Daca Dumnezeu luand duhul de la Moise l-a dat altora [Nm 11,17; Dt 34, 9], iar prin punerea mainilor apostolilor Duhul Sfant s-a dat [FA 6, 6] si de da pana acum credinciosilor ii Biserica de catre aceia prin succesiune, de aici urmeaza ca nici duhul dat de Domnul apostolilor prin suflare [In 20, 22] nu era ipostasa Duhului , ci harul care umplea acel templu [trupul Domnului], caci din deplinatatea Lui am luat toti [In 1,16]

53. Daca credinciosii iau harul lui Dumnezeu cu masura si in parte [Ef 4, 7], dar prin fiinta Dumnezeu nu se masoara si nu se imparte, de aici urmeaza ca altceva e fiinta cu neputinta impartit si altceva harul impartit si masurat.

54. Daca nu S-a intrupat insusi Duhul Sfant Care a venit peste Fecioara, ci ipostasa Cuvantului, de aici urmeaza ca altceva este ipostasa Duhului si altceva este harul si energia care au venit asupra Fecioarei spre sfintirea trupului ei - spun teologii - si pentru a putea purta sarcina mantuitoare, caci de aceea duhului i s-a adaugat puterea Celui Preainalt [Lc 1, 35].

55. Daca puterea care iesea din Domnu] si-i tamaduia pe toti era Duhul Sfant - caci "cu pu erea Duhului scot Eu demonii", spunea Domnul [Lc 11, 20] -, dar nu era insasi ipostasa Duhului - caci altfel n-ar fi spus: "Cunoscand [Iisus] puterea iesita din El" [Lc 8,46] -, de aici urmeaza ca altceva este ipostasa Duhului si altceva puterea si harul date de Fiul.

 

56- Daca apostolii si ceilalti se impartasesc din Duhul dumnezeiesc revarsat peste tot trupul, potrivit fagaduintei [FA 2,17], de aici urmeaza ca Duhul Care este in ei si prin care se fac duhovnicesti nu este creatura.

57. Daca Pavel avea un duh creat, atunci creata va fi si mintea lui Hristos pe care o avea [1 Co 2,16] si insusi Hristos Care graia intru el [Rm 15,18] ; dar toate acestea arata harul si energia dumnezeiasca care sunt necreate si vesnice.

58. Daca Nascatoarei de Dumnezeu si apostolilor li s-au fagaduit un duh sfant si o putere a Celui Preainalt [cf. Lc1, 35], dar la Nascatoarea de Dumnezeu n-a venit ipostasa Duhului, caci nu Acesta S-a intrupat ntru ea, de aici urmeaza ca nici duhul suflat peste apostoli n-a fost ipostasa Duhului, ci harul si energia Lui care i-a umplut aratandu-se si impartindu-se in chip de limbi de foc [FA 2, 3]; .se spune insa ca atunci El a venit in chip fiintial fiindca atunci nu s-a revarsat o parte a energiei Lui ca mai inainte ci intreaga lui energie unita inseparabil cu fiinta comuna celor Trei ca si fiinta.

59. Daca harul dumnezeiescului Duh Care vine peste Taine le preface in Trup si Sange indumnezeit, cum va fi creatura El Care poate face in chip supranatural lucruri atat de mari?

60. Daca cele sapte duhuri care se odihneau peste Hristos potrivit profetiei [Ap 1,4; is 11, 2] erau insusi Duhul Care venea peste El prin energiile Lui, caci asa se arata, atunci Acesta insa nu este niste creaturi, adica harismele duhovnicesti.

 

61. Daca "tot darul desavarsit este de sus pogorand de la Parintele luminilor" [Iac 1,17], de aici urmeaza ca nimic din cele ce sunt in noi naturale sau dobandite prin sarguinta nu e desavarsit, nu insa si indumnezeirea, care este doar a lui Dumnezeu singur.

62. Daca impartasindu-ne de darul indumnezeitor "ne facem partasi ai naturii dumnezeiesti", cum spunea dumnezeiescul Petru [2 Ptr 1, 4], atunci n-ar putea fi creat acest dar care se numeste "obarsie dumnezeiasca", "indumnezeire" si chiar "dumnezeire".

63. Daca suntem indumnezeiti printr-o creatura, atunci vom adora o creatura, dar acest lucru e paganesc si plin de ateism.

64. Daca indumnezeirea ar fi o samanta naturala aruncata [in om], atunci n-am mai avea nevoie nici de o renastere, nici de celelalte Taine, din care vine peste cei cu viata curatita harul dumnezeiesc.

Marcu Eugenicul - Arhiepiscopul Efesului

12 Iulie 2012

Vizualizari: 4713

Voteaza:

Despre fiinta, energiile, lumina si harismele dumnezeiesti 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE