Faptele bune in invatatura ortodoxa si catolica

Faptele bune in invatatura ortodoxa si catolica Mareste imaginea.

 

Faptele bune in invatatura ortodoxa si catolica

 

Ortodoxia si Catolicismul afirma necesitatea faptelor bune pentru mantuirea omului care crede. Protestantismul sustine ca omul nu trebuie sa contribuie la mantuirea sa decat cu credinta. In invatatura ortodoxa si catolica se afirma ca omul trebuie sa-si manifeste credinta prin fapte bune, caci "credinta fara fapte este moarta" (Iacob 2, 26), si "cel ce nu pazeste poruncile mincinos este si nu se afla in adevar" (I Ioan 2, 4), deci nu se mantuieste.

 

Intalnim insa, o diferenta intre modul in care sunt intelese faptele bune in ortodoxie si catolicism. Ordodoxia a ramas la invatatura Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti, potrivit carora, omul dupa ce a primit credinta, se innoieste prin fapte, se preschimba din zi in zi. Prin fapte "ne curatim de toata spurcaciunea carnii si a duhului, desavarsind sfintenia intru frica lui Dumnezeu"(II Cor. 7,1). Prin ele crestem dupa chipul lui Hristos "la starea barbatului desavarsit" (Efes.4,13). Prin fapte inaintam in imparatia lui Dumnezeu sau imparatia lui Dumnezeu inainteaza in noi. Aceasta invatatura despre rostul faptelor bune, corespunde in ortodoxie cu invatatura despre pacat. Daca pacatul a ranit firea omeneasca, faptele bune o vindeca.

 

In catolicism s-a pierdut in mare masura intelegerea acestui rost ontologic al faptelor bune. In catolicism se afirma ca pacatul nu a adus nici o modificare firii omenesti, astfel incat faptele au primit un rost juridic, am putea spune - caracterul de obiect al unui contract intre om si Dumnezeu. Ele se implinesc de omul credincios nu pentru a se reface prin ele, ci pentru ca Dumnezeu le cere in schimbul bunurilor vesnice cu care le raspalteste. Astfel, credinciosul face faptele bune pentru merite si nu pentru a se innoi si desavarsi prin ele.

 

Mentalitatea iudaica si romana, atat de staruitor combatuta de Sfantul Apostol Pavel, despre mantuirea printr-o dreptate proprie, nu prin harul lui Hristos, a reinviat in catolicism sub forma doctrinei despre meritul faptelor bune ale crestinului botezat.

 

Ceea ce reproseaza ortodoxia catolicismului despre rostul faptelor bune, este nu faptul ca ele se fac pentru ca le vrea Dumnezeu, ci faptul ca se fac pentru a obliga prin ele pe Dumnezeu.

 

Trebuie sa amintim ca in ortodoxie, harul este o energie necreata a persoanelor divine, comunicata noua de Sfantul Duh. Omul credincios, ajutat de Sfantul Duh, nu-si lucreaza singur mantuirea, nu lucreaza numai prin puterile lui. La catolici gratia fiind creata, puterea ajutatoare nu este puterea Sfantului Duh. Gratia este o entitate deosebita de persoana Sfantului Duh. Deci, nu este o putere personala, o lucrare personala.

 

Stim ca atunci cand omul face ceva din iubire pentru semenul sau, nu se gandeste la meritul faptei sale. Iubirea il face sa nu se gandeasca deloc la interesul sau, ci numai la celalalt. Iubirea nu pretinde nimic si nu se pretinde. Iubirea este o chenoza voluntara a unei persoane, pentru a face sa creasca cealalta persoana. Nimeni nu ti se daruieste cand pretinzi ca ai un drept la acesta. Cu cat te socotesti mai nevrednic de acesta, cu atat ti se daruieste mai sigur. Cel smerit considera mereu ca a facut prea putin pentru lauda lui Dumnezeu, si in acesta socotinta are un impuls tot mai mult. Dimpotriva, cel care face fapte bune pentru a se impune, pentru a pretinde o rasplata, se grabeste sa se socoteasca ajuns la masura, pentru ca acesta este dispozitia celui pornit sa pledeze pentru sine.

 

In concluzie, putem afirma ca in ortodoxie vorbim prin faptele bune de o comuniune intre om si Dumnezeu, pe cand in catolicism intalnim o conceptie contractuala care face pe credincios si pe Dumnezeu exteriori unul altuia, care face pe credincios sa-si distinga precis sfera sa de interese in fata lui Dumnezeu. Conceptia catolica despre meritul faptelor a dus si la teoria meritelor prisositoare ale Sfintilor. Dupa teoria meritelor prisositoare, credinciosul poate sa-si castige un drept asupra unor bunuri care intrec trebuinta lui de fericire vesnica. Surplusul acesta de merit si de fericire echivalenta poate fi trecut apoi altor credinciosi care au mai putin. Nu credinciosul este cel ce da lui Dumnezeu mai mult decat are lipsa sa primeasca el de la Dumnezeu, ci Dumnezeu ii da aceluia nesfarsit mai mult decat i-a dat el.

 

 

 

 

 

 

 

16 Iulie 2012

Vizualizari: 7001

Voteaza:

Faptele bune in invatatura ortodoxa si catolica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE