Transfigurarea credinciosului prin lucrarea harului necreat al Duhului Sfant, in Tainele Bisericii

In vederea intalnirii omului cu Dumnezeu, este nevoie ca roadele rascumpararii sa fie insusite de natura decazuta, iar aceasta sa fie restaurata in Taina Botezului. Potrivit Sfantului Simeon Noul Teolog, in aceasta Taina murim pacatului si inviem lui Hristos, ne facem din trupesti duhovnicesti, suntem "nascuti din nou si reziditi in Duhul Sfant". Odata cu harul Botezului, celor ce cred li se da Duhul Sfant. Acum se salasluieste Duhul Sfant in credincios in mod obiectiv si de aceea Botezul este privit ca o adevarata nastere din nou, "nastere de sus" (Ioan 3, 3), "nasterea din apa si din Duh" (Ioan 3, 5), dar si ca o intrare "in lumea Duhului".

Avand ca baza unirea ipostatica dintre divin si uman din Persoana lui Hristos, Botezul realizeaza unira dupa har intre om si Dumnezeu, caci il imbraca pe om in Hristos, ceea ce inseamna "primirea prin Botez a vietii Lui ca viata a noastra si asemenea, a credintei Lui, a iubirii Lui, a dorintei Lui ca pe insusi continutul vietii noastre". Odinioara, in Hristos firea si vointa umana s-au conformat firii si vointei divine, iar acum, prin Botez, se hristifica mintea, inima si simtirea omului, persoana umana intreaga se adapteaza lucrarii harului necreat.

De aceea, s-a spus ca "Botezul ofera supremul prilej de bucurie infiorata: acela al impreunarii unui suflet cu Hristos", si ca "prin Botez fiecare credincios se uneste si-si face ale sale simtirile si functiile trupului lui Hristos"- Caci "iesind din apa purtam in sufletele noastre pe insusi Mantuitorul nostru pe cap, pe ochi, in chiar maruntaiele noastre, pe toate madularele, curat de pacat, izbavit de toata stricaciunea, asa cum a inviat", zice Nicolae Cabasila.

Aceasta "conectare" si "transformare" a dimensiunilor si functiilor biologice ale omului in functii ale trupului lui Hristos nu produce distrugerea primelor, ci transformarea lor, vitalizarea lor prin amplificarea capacitatilor lor de a sesiza si urma vointa divina. Hristos isi "impropriaza" aceste functii, Se amesteca fara confuzie, dar real cu toate facultatile noastre psihosomatice si prin aceasta tainica amestecare naturala, sub influenta activa a trupului Sau inviat, transforma, remodeleaza si innoieste functiile noastre psihosomatice, facandu-le functii ale propriului Sau trup.

Dupa initierea prin Botez si pecetluirea cu darul Duhului Sfant in Taina Sfantului Mir, noi trebuie sa cautam Duhul in trupul nostru sfintit. Botezul este doar inceputul unei vieti "in Hristos". Roadele nasterii de sus trebuie actualizate si reactivate necontenit prin celelalte Taine, care ne tin ancorati in Duhul Sfant si ne confera o conaturalitate tot mai deplina cu Dumnezeu. Prin Taina Nuntii, legatura dintre barbat si femeie devine o mica biserica, iar crucea convietuirii lor, devine un efort ascetic indreptat spre dobandirea imparatiei lui Dumnezeu. Taina Hirotoniei confera celui botezat harul si indreptatirea de a face viu si obiectiv prezent in Biserica Duhul lui Hristos. Taina Spovedaniei si Taina Maslului refac comuniunea credinciosului cu Biserica, intrucat aceasta comuniune a fost afectata de pacat si de consecintele lui asupra trupului si sufletului credinciosului si a relatiilor acestuia cu semenii.

 

Indumnezeirea omului, inceputa in lucrarea Botezului si intarita in Taina Mirungerii - Cincizecime personala a omului - este intretinuta necontenit prin toate Tainele si se realizeaza treptat prin ele, dar numai daca harul primit in celelalte Taine, conjugat cu efortul ascetic, sunt incununate de primirea Trupului si Sangelui Domnului in Taina Euharistiei. Superioritatea Euharistiei fata de celelalte Taine provine din faptul ca ea singura il da pe Hristos ca mancare si bautura. in Euharistie omul traieste unirea cu Hristos in mod real si actual, dar in acelasi timp, prin Euharistie este atras spre o tot mai deplina hristificare si spre unirea vesnica, superioara unirii din viata pamanteasca. Tinta urcusului spre indumnezeire este lumina taborica, adica vederea trupului transfigurat al Mantuitorului, care ne este ingaduita in chip tainic si permanent, in Taina Sfintei Euharistii. Prin aceasta ne unim imediat si sensibil cu trupul mistic al Mantuitorului.

Taina Sfintei Euharistii ne ajuta mai mult decat oricare alta Taina sa realizam unirea cu Dumnezeu si vederea mistica. Prin "hrana euharistica" noi suntem asimilati de Hristos, ne transfiguram, ne indumnezeim, suntem creati din nou in Hristos. Acum insa Hristos, zice Nicolae Cabasila, nu ne creeaza din aceeasi materie, ca la origine; atunci a folosit tarana pamantului, acum face apel la propria Sa carne, in care ne creeaza ca fii ai Sai adoptivi".

Prin procesul de asimilare divina din Taina Sfintei Euharistii se realizeaza adoptiunea noastra harica deplina, integrarea noastra desavarsita in corpul mistic al lui Hristos. Procesul acesta de asimilare a noastra in trupul lui Hristos se face prin toate cele trei Sfinte Taine esentiale ale Bisericii, adica, potrivit lui Nicolae Cabasila, prin Botez, Hristos isi naste in noi membrele, prin Mirungere le intareste, iar prin Euharistie El e prezent de-a pururi in ele si le ajuta sa cucereasca desavarsirea, sau indumnezeirea noastra.

In Taine se lucreaza permanent convertirea lucrarii membrelor omenesti in actiuni rationale, potrivite firii restaurate, facandu-le unelte ale cultivarii virtutilor, potrivit cuvintelor Sfantului Apostol Pavel: "Caci Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi ca sa voiti si ca sa savarsiti, dupa a Lui bunavointa" (Filip. 2, 13).

Tainele, ca prelungiri ale intruparii, Mortii si invierii lui Hristos, prelungesc si indumnezeirea, fiindca se adapa din trupul lui Hristos indumnezeit, plin de har si lumina dumnezeiasca, unit cu dumnezeirea pe veci si inaltat de-a dreapta Tatalui. Intrucat in Hristos trupul omenesc a fost indumnezeit prin unirea cu ipostasul Cuvantului, trupul nostru se indumne-zeieste prin unirea cu puterea ce izvoraste din acest trup in toate Tainele si in mod culminant in Sfanta Euharistie, consumand Trupul si Sangele lui Hristos.

Ca si in Hristos, transformarea este urmarea unirii, dar crestinul nu se uneste cu Hristos in mod ipostatic, ci prin har. Cu toate acestea, primind harul, energie necreata dumnezeiasca izvorata din fiinta lui Dumnezeu, si lucrare personala dumnezeiasca, in har il primim pe Hristos ca persoana divino-umana, nedespartita de Sfanta Treime.

 

Ideea ca suntem indumnezeiti prin har o gasim la majoritatea Sfintilor Parinti si scriitori bisericesti. Sfantul Simeon Noul Teolog vede incununarea desavarsirii mistice in transfigurarea Mantuitorului pe muntele Taborului, fiindca lumina care a facut sa straluceasca trupul Mantuitorului poate sa ne transforme si pe noi chiar fiind in aceasta lume, adica poate umple de lumina si trupurile noastre.

Lumina aceasta este, de fapt, manifestarea harului la intalnirea cu fiinta receptiva la ceea ce este dumnezeiesc. Iar inima se deschide in masura receptivitatii ei fata de proiectia umana a misterului intruparii, a locuirii Cuvantului asa cum se opereaza si este prelungita in Euharistie. Numai Dumnezeu il poate face cunoscut pe Dumnezeu si Duhul Sfant este Acela care ne uneste cu Fiul, iar prin el, cu Tatal. Dupa Sfantul Simeon, varful vietii mistice este intalnirea personala cu Hristos care vorbeste in inimile noastre prin Duhul Sfant.

"Energia sau lumina necreata pastreaza o legatura interna cu fiinta omului. Asa dupa cum lumina soarelui nu se confunda cu ochiul, dar nimeni nu poate sa vada pana ce lumina soarelui nu devine interioara ochiului, tot astfel nici lumina necreata a Dumnezeirii nu se confunda cu fiinta omului, dar omul se poate dezvolta duhovniceste numai prin prezenta interioara a harului sau a luminii divine in fiinta lui".

Asa cum ochiul trebuie sa fie activ si sa vada el insusi lumina soarelui, la fel, sufletul, mintea si inima omului trebuie sa aiba o anumita sensibilitate pentru cele dumnezeiesti, pentru a "simti" harul necreat sau lumina dumnezeiasca.

Aceasta idee este dezvoltata de Sf. Grigorie Palama intr-una din omiliile sale, astfel: "...Ceea ce este pentru cele sensibile soarele, aceasta este pentru cele inteligibile Dumnezeu. Iar asa cum atunci cand e activ, ochiul devine el insusi lumina, se uneste cu lumina si vede impreuna cu lumina..., in acelasi mod si cel ce are parte de activitatea dumnezeiasca si s-a schimbat cu schimbarea dumnezeiasca, este el insusi ca o lumina, e impreuna cu lumina si impreuna cu lumina vede in chip constient cele care fara acest atat de mare har sunt nearatate pentru toti, ajungand nu numai mai presus de simturile trupesti, ci si

 

mai presus de orice din cele cunsocute de noi si care negresit sunt nearatate si pentru cele mai presus de noi prin puterea noastra naturala. Caci pe Dumnezeu il vad cei curati cu inima, potrivit fericirii nemincinoase spuse de Domnul (Matei 5, 8), Care fiind lumina, potrivit expresiei foarte teologice a lui Ioan, fiul tunetului (Ioan 8, 12; 9, 5; 12, 46), locuieste si Se arata celor ce-L iubesc si sunt iubiti de el potrivit fagaduntei facute Lor de El insusi (Ioan 14, 23).

Din analogiile de mai sus se desprinde, intre altele, ideea ca pentru ca omul credincios sa devina purtator al luminii necreate trebuie sa dobandeasca acea stare de compatibilitate, de potrivire cu harul necreat. Numai asa va fi receptiv la energia divina creatoare, iar aceasta compatibilitate si aceasta receptivitate se dobandesc in mod treptat, prin impartasirea din harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine.

Primirea harului trebuie sa fie insotita insa de efortul ascetic, de inaintarea spre Dumnezeu prin virtuti. Paralel cu viata mistica, credinciosul traieste viata ascetica. Uneori il realizam in noi pe Hristos - Omul prin indelunga-lucrare ascetica mai intai, ca sa putem, cu ajutorul lui, sa il realizam pe Hristos - Dumnezeu in unirea mistica, alteori vine puterea lui Dumnezeu prin har in intampinarea noastra, sprijinind inceputul nevointei noastre, iar alteori harul lui Dumnezeu insoteste elanul nostru ascetic. Dar nici efortul ascetic si nici viata mistica nu pot urma calea indumnezeirii decat in Biserica, prin Sfintele Taine. Caci numai in Biserica avem garantia ca viata noastra se umple de Hristos si ca efortul nostru este sfintit prin har. Fiind Trupul tainic al Domnului si avand esenta divino-umana, Biserica este singurul mediu in care se poate realiza transfigurarea omului.

Noi nu putem avea certitudinea ca ni se comunica energia divina decat in Biserica, prin Tainele ei. Iar pentru ca Dumnezeu coboara ca sa raspunda elanului omului care urca si sa-l sustina prin har, trebuie sa-I aducem lui Dumnezeu in taine jertfele duhovnicesti ale efortului nostru ascetic pentru a le sfinti si a le uni cu Jertfa lui Hristos. Astfel, in Taine are loc o comunicare reciproca de energie intre Dumnezeu si om, pe care teologia ortodoxa o numeste sinergie. Caci desi omul se transforma, neindoielnic, ca urmare a energiei divine coborate in el, se transforma si ca urmare a faptelor bune pe care le savarseste si ale caror efecte se intorc asupra lui, imbunatatindu-l duhovniceste. Din omul ajuns la sfintenie razbate in afara lumina, caci in unul ca acesta traieste Hristos (Gal. 2, 20), Care schimba la infatisare trupul smereniei sfantului, "ca sa fie asemenea trupului slavei Sale" (Filip. 3,21).

 

Prin faptul ca Duhul lui Hristos patrunde tot mai adanc in trupul nostru, natura noastra primeste o forma noua. Este acea revivificare substantiala care "face organul creat capabil de a asimila realitatea divina". Pregatita astfel de Sfantul Duh, natura omeneasca se afla pe calea unirii cu Dumnezeu, unire descrisa in chip magistral de Sfintii Parinti. Energiile dumnezeiesti, "razele dumnezeirii" (numite asa de Sfantul Dionisie Areo-pagitul), lucrarile sau energiile necreate (numite asa de Sfantul Grigorie Palama), sunt focul nematerial care lumineaza natura umana transfigurand-o. "Daruite crestinilor de Duhul Sfant, energiile nu mai apar ca forte exterioare, ci ca har, lumina launtrica ce preschimba firea, indumnezeind-o". invaluita de aceasta lumina launtrica, natura poate straluci ca o lumina supranaturala si este transportata deasupra propriilor limite printr-o supraabundenta de marire.

Treptele purificarii si desavarsirii sunt nenumarate si urca pana acolo unde doreste si se straduieste cel ce vrea sa se uneasca cu Dumnezeu. Unirea aceasta nu are limite, fiindca Dumnezeu este inepuizabil si infinit si - cu toate ca este imanent prin energiile Sale - ramane transcendent prin fiinta Sa. Unindu-se insa cu Dumnezeu prin energiile necreate, omul tinde spre izvorul acestora, spre fiinta dumnezeiasca si Persoanele dumnezeiesti. impartasindu-se din energii, credinciosul se impartaseste din Dumnezeu, chiar daca fiinta dumnezeiasca este neimpartasibila. Dar tocmai faptul ca Dumnezeu este transcendent dupa fiinta si imanent dupa energiile Sale necreate provoaca tensiunea omului catre Dumnezeu, dorul dupa unirea tot mai intima cu Dumnezeu, sau dorinta vesnicei "epectaze" de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa.

Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-l atrage spre Sine prin iubire. Iubirea din om se doreste mai aproape de Iubirea-sursa, cauta permanent iubirea infinita a lui Dumnezeu. Chemat la existenta de Dumnezeu, omul isi gaseste adevarata odihna in Dumnezeu. Dar setea omului dupa Dumnezeu nu se manifesta numai prin dorinta de a-L contempla ca pe ceva "de dincolo", ci este dorinta de a se uni cu El in cea mai intima comuniune, a-L face al sau. Setea omului de infinit si dorinta omului de a se uni cu Dumnezeu, a fost potolita si satisfacuta prin unicul eveniment istoric, irepetabil si de o noutate absoluta, care a fost intruparea Fiului lui Dumnezeu. Asumarea trupului si firii omenesti de catre Fiul lui Dumnezeu a facut posibila transfigurarea umanului in Hristos prin energiile necreate, iar prin aceasta au fost fundamentate Sfintele Taine.

Asa cum Persoana lui Hristos raspunde nevoii de unire cu Dumnezeu a omului, tot asa, tainele raspund nevoii omului de a sorbi din Hristos prin energiile Duhului Sfant care se impartaseste in Biserica prin lucrarile ei sfintitoare. Transfigurarea credinciosului in Biserica prin lucrarea harului Duhului Sfant nu este altceva decat actualizarea in fiecare credincios a indumnezeirii trupului lui Hristos.

Pr. Conf. Dr. Vasile Citiriga

• Sfantul Simeon Noul Teolog
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Teologia lacrimilor, la Sfantul Simeon Noul Teolog
  Publicat in : Editoriale