Taina Spovedaniei - urcus catre Hristos

Taina Spovedaniei - urcus catre Hristos Mareste imaginea.

Un Mare duhovnic al bisericii noastre a dat una dintre cele mai frumoase definitii ale pocaintei. El zicea asa: ,,Taina Pocaintei sau marturisirea este judecata milostiva a lui Dumnezeu, ascunsa sub chip smerit.

               Din punct de vedere teologic, spovedania este taina prin care credinciosul  caindu-se de pacatele sale si marturisindu-le inaintea episcopului sau preotului duhovnic dobandeste iertarea pacatelor de la Dumnezeu prin dezlegarea episcopului, respectiv a preotului, fiind reasezat in starea harica din care cazuse datorita lor.

                 Aceasta taina a mai fost numita si al doilea botez, adica taina prin care se curatesc pacatele personale marturisite inaintea preotului duhovnic si se reface legatura spirituala cu Biserica, legatura slabita din  pricina pacatelor, locul apei de la botez fiind luat de lacrimile pocaintei.

                a) Savarsitorul Tainei Spovedaniei: in chip nevazut, Hristos Domnul, iar in chip vazut, arhiereii, precum si preotii duhovnici, care au primit prin hirotesie puterea de a lega si dezlega pacatele. Savarsitorii Sf. Taine a Pocaintei sunt episcopii si preotii hirotoniti in mod valid. Se intelege, deci, ca nu si episcopii sau preotii eretici, incluziv acei preoti din zilele noastre care au fost caterisiti.

              De fapt, iertarea propriu-zisa a pacatelor va fi savarsita tot de Mantuitorul Hristos, asa cum ne zice si Sfantul Ioan Gura de Aur in Tratatul despre preotie: ,,Cate le fac preotii jos le intareste Hristos sus, si judecata robilor o confirma Stapanul”. ,,Ei au fost ridicati la aceasta putere, intrucat s-au mutat mai inainte in cer si au despartit firea omeneasca si s-au eliberat de patimile noastre”.,,Prin preoti se savarseste si Sfanta jertfa si alte slujbe si in ce priveste vrednicia preoteasca si in ce priveste mantuirea noastra. Oameni, care traiesc pe pamant si locuiesc pe el, au primit ingaduinta sa administreze cele ceresti si au o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici ingerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus ingerilor ci oamenilor: ,, Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer”  (Matei 18;18)

                  Puterea sau insusirea necesara pentru administrarea acestei Sfinte Taine a fost data Sfintilor Apostoli de catre insusi Mantuitorul: ,,Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei. 18; 18). Intr-un chip si mai graitor spune: ,,Lua-ti Duh Sfant, Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi, si carora le ve-ti tine, tinute vor fi” (Ioan 20; 22-23).

            Inzestrandu-i pe Sf. Apostoli prin lucrarea Duhului Sfant, cu puterea de a lega si de a dezlega pacatele oamenilor, acestia au transmis aceeasi putere si episcopilor si preotilor, pe care i-au instituit.

               Motivul pentru care duhovnicia se dobandeste prin hirotesie pana astazi, este unul de natura istorica si canonica. La inceput atat episcopii cat si preotii, dobandeau prin actul hirotoniei (care potrivit prevederilor canonice se savarsea la varsta de 30 de ani  canonul 14  Sin. V+VI Ec.5) calitatea si puterea de a administra Taina Spovedaniei. Aceasta stare a durat pana tarziu cand au inceput a fi hirotoniti in treapta de preoti si persoane sub varsta de 30 ani, precum si unele care nu corespundeau intru totul pentru intreaga lucrare la care erau indatorati ca preoti. De aceea s-a introdus o noua randuiala, si anume aceea de a nu li se permite tuturor preotilor sa administreze Sf. Taina a Pocaintei indata dupa hirotonie, ci numai dupa trecerea unui timp oarecare, necesar pentru formarea corespunzatoare si pentru maturizarea celor prea tineri, ca astfel dobandind experienta si ajungand la o constiinta superioara a misiunii preotesti, sa poata administra in mod corespunzator Sfanta Taina a Pocaintei.

                     De fapt ei aveau starea harica, in baza careia puteau administra Sf. Taina a Pocaintei, dar intrucat aceasta Sfanta Taina are o insemnatate deosebita, iar administrarea ei reclama cunostinte si insusiri deosebite si experienta, preotii socotiti necorespunzatori pentru a o administra au fost si mai sunt si astazi opriti de la savarsirea acestei Sfinte Taine. Cand se socoteste, dupa aprecierea episcopului, ca preotul, oprit de la savarsirea Sfintei Taine a Pocainte, a ajuns la maturitatea necesara pentru administrarea ei, i se ridica aceasta opreliste si i se confera dreptul de a o administra, folosindu-se in acest scop de o ierurgie speciala, numita ,,duhovnicia” sau ,,facerea duhovnicului”.

                 Pe de alta parte se intelege ca Taina Spovedaniei savarsita de catre un preot care este hirotonit valid, dar care nu a primit hirotesia in duhovnic isi produce efectele harice specifice in mod deplin, dar pentru ca randuiala traditionala a Bisericii nu ingaduie acest lucru, cel care incalca aceasta randuiala este supus pedepselor canonice. 

                 De asemenea, trebuie spus ca in ceea ce priveste pacatele mari, cum ar fi lepadarea de credinta, pacatul uciderii si pacatele legate de slujirea preoteasca acestea trebuie marturisite inaintea arhiereului.  Monahii care nu sunt hirotoniti preoti nu pot savarsi Taina Spovedaniei, deoarece neavand harul preotiei nu pot da iertarea pacatelor.

                Din cele spuse, se vede ca duhovnicia nu este o Taina aparte, prin care celui care i se confera i s-ar da un har prin care s-ar completa harul primit prin Sfanta Taina a Hirotoniei intru preot si   l-ar face astfel apt sa administreze Sfanta Taina a Pocaintei, ci i se da numai dezlegarea si imputernicirea legala sau binecuvantarea de a savarsi sau de a administra Sfanta Taina a Pocaintei, de la care fusese oprit. Asadar duhovnicia nu este o noua hirotonie si nici o completare a hirotoniei propriu-zise ci este numai o hirotesie.
                
Cu privire la episcopi, nu se aminteste si nu s-a practicat vreo randuiala asemanatoare, deoarece la instituirea in treapta de episcop i s-a observat intotdeauna conditia de varsta, stabilita cu timpul la minimum 30 de ani si anume in mod cu totul exceptional s-a admis si cate o hirotonie in aceasta treapta si sub varsta de 30 de ani. Cum la varsta de 30 de ani slujitorul bisericesc era socotit deplin matur si suficient de bine format, nu s-a mai simtit nevoia ca el sa fie oprit temporar de la administrarea Sfintei Taine a Pocaintei, in scopul de a i se da posibilitatea si ragazul necesar spre a se forma mai bine.

             Astfel, se intelege ca administrarea Sfintei Taine a Pocaintei din partea unui preot care nu a primit hirotesia intru duhovnic, isi produce efectele sale harice in chip deplin, dar intrucat acest lucru nu este ingaaduit dupa randuiala traditionala a Bisericii, cel ce incalca randuiala in cauza, este supus pedepselor canonice. Exceptii se admit, insaa in cazuri de forta majora, adica in cazul cand nu exista preot duhovnic si cineva se afla in primejdie de moarte, precum si in alte cazuri, la staruinta credinciosilor care sunt indreptatiti sa ceara a li se administra aceasta Sfanta Taina, atunci cand le-o cere constiinta lor.

              Duhovnicul, ca savarsitor al Spovedaniei, trebuie sa se incununeze cu virtuti, deoarece este un om al Duhului, un om in care lucreaza Duhul lui Dumnezeu, care va lucra si asupra celorlalti in masura in care el este viu si lucrator in viata duhovnicului. Calitatea de duhovnic nu este un drept al preotului, ci este dar de la Dumnezeu, care trebuie sustinut de ravna pentru slujirea preoteasca in general, preocupare pentru dobandirea  priceperii pentru duhovnicie si pentru  modelarea propriei persoane in lumina pruncilor lui  Dumnezeu, care sunt sfinte si sfintitoare . De aceea in vechime, duhovnicia se dadea  preotului la ceva vreme de la hirotonia lui, pentru ca acesta sa confirme odata cu trecerea timpului ca a dobandit experienta duhovniceasca, maturitate si sporire intru intelepciune.

                    Duhovnicul trebuie sa fie pe masura fiecarui penitent. ,,Aici in acest scaun de duhovnicie, preotul are putere cat Dumnezeu, (Matei. 18;18). Convorbirea cu un duhovnic este intotdeauna sacaramentala. Fiecare parinte duhovnic, este imaginea vie a lui Hristos, iar ucenicul este dator sa-l asculte si sa-l respecte. In scaunul dohovnicesc el este model, nu legislator. Canoanele pe care se administreaza sunt orientative, el le poate atenua, aplicandu-le la cazuri concrete, diferite unele de altele. Cu unii le aplica in litera legii, cu altii in spirit, pentru unii sunt neinduplecate, pentru attii mai blande. Duhovnicul are puterea sa aprecieze. De duhovnic nu se poate lipsi nimeni.”


              b) In ceea ce priveste primitorii Tainei Marturisirii mentionam faptul ca acestia sunt totii crestinii ortodocsi care au constiinta impovarata de pacate si care doresc sa isi indrepte si sa isi schimbe viata. Este adevarat ca sunt crestini care nu isi simt constiinta incarcata de  pacate, dar asta nu inseamna ca sunt lipsiti de pacate si ca nu au motiv pentru a se spovedi. Sfantul Ioan Evanghelistul ne atrage atentia in acest sens atunci cand spune  ,, Daca zicem ca  pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este la noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata dreptatea (I Ioan 1; 9-10).

              Ca si in cazul mirenilor, preotul trebuie sa se spovedeasca ori de cate ori isi simte cugetul incarcat de pacate  si mai ales trebuie sa se spovedeasca marturisindu-si pacatele si neglijentele savarsite in timpul exercitarii slujirii liturgice. Cultivarea de catre preot a Spovedaniei in calitatea de penitent ii aduce si un alt castig, altul decat cel de natura morala, un casti care se refera la formarea si pregatirea pastorala. In dialogul care are loc la spovedanie intre preotul care se spovedeste si duhovnicul sau, acesta are posibilitatea sa lamureasca pentru sine o serie de situatii fie de natura liturgica, fie de natura pastorala sau duhovniceasca, o serie de decizii, sfaturi si recomandari pe care el insusi le-a intrebuintat in calitatea de duhovnic, imbunatatindu-si astfel propria sa slujire, in urma sfaturilor si recomandarilor primite de la duhovnicul sau. Astfel, la Spovedanie, atat in cazul clericilor cat si al mirenilor, pe langa scopul moral se realizeaza si un alt scop, acela formativ, instructiv si  pastoral in ultima instanta.
                   
Biserica recomanda ca fiecare credincios sa aiba duhovnicul sau care sa nu fie schimbat decat pentru cazuri deosebite  :
         - trecerea la Domnul a duhovnicului,
         - mutarea intr-o alta localitate etc

                             Intre duhovnic si credincios se creeaza o legatura de suflet, de incredere, duhovnicul avand  posibilitatea ca de la o spovedanie la alta sa urmareasca si sa observe indreptarea credinciosului si progresul lui spiritual, poate observa daca sfaturile pe care le-a recomandat credinciosului au fost folositoare sau nu, si nu in ultimul rand poate constata daca epitimia stabilita credinciosului a fost indeplinita si daca ea a avut efectele avute in vedere atunci cand a fost stabilita. In legatura cu epitimia sau canonul trebuie sa spunem ca daca un credincios se afla sub canon, dezlegarea o poate da numai duhovnicul care l-a stabilit si in nici un caz alt duhovnic  (Canonul Apostolic) .


              c) Un alt aspect legat de Taina Spovedaniei este cel legat de timpul marturisirii. Trebuie sa spunem de la inceput ca, in principiu, spovedania nu este legata de termene fixe din cursul anului bisericesc, credinciosii putand merge la duhovnic pentru spovedanie ori de cate ori si oricand simt nevoia de a-si usura cugetul de povara pacatelor si a primi mangaiere si dezlegare din partea duhovnicului. Asadar este vorba de asa numitul criteriu al necesitatii individuale.

               Insa, avand in vedere faptul ca nu toti credinciosii au constiinta datoriei si sentimentul necesitatii in ceea ce priveste Spovedania, Biserica randuieste prin a patra  porunca bisericeasca ca marturisirea pacatelor sa se faca de patru ori pe an, in cele patru  posturi, al Craciunului, al Pastilor, al Sfintilor Apostoli si al Adormirii Maicii Domnului, iar daca nu este cu putinta, macar in postul Pastilor. Pentru cei inaintati in virtute, Biserica prevede marturisirea in fiecare luna. „Cei ce sunt inaintati in cuviosie si in cucernicie sa se marturiseasca in fiecare luna” , prescrie „Marturisirea Ortodoxa”. Dar nu numai lunar, ci de cate ori gresesc, crestinii pot merge la scaunul marturisirii.

               Parintele Arhimandrit Ilie Cleopa , ne vorbeste despre foloasele desei spovedanii care sunt cinci :
1.Pacatul nu prinde radacini in noi si se strica din suflet cuibul satanei;
2.Omul tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie
3.(Este)Folosul celui ce se marturiseste des
4.(Pe cel ce se marturiseste des) Il afla moartea curatit si in harul lui Dumnezeu;
5.(Unul ca acesta) Se opreste si se infraneaza de la pacate.
                  
Fara indoiala ca aceasta porunca, a patra a Bisericii,  este valabila si ar fi foarte bine daca toti credinciosii s-ar spovedi in cele patru posturi de peste an sau cel putin in postul Pastilor potrivit poruncii amintite, insa nu trebuie inteles ca porunca ne obliga sa ne spovedim doar atunci, ci dimpotriva, ofera libertatea ca fiecare credincios sa se spovedeasca ori de cate ori simte nevoia. Daca un credincios are nevoia de spovedanie, nu trebuie sa astepte perioada de post pentru a se spovedi, ci el trebuie, are libertatea, de a alerga la duhovnic deindata, pentru a primi iertarea si a afla linistea sufleteasca ce se dobandeste in urma marturisirii pacatelor.

d) Locul spovedaniei: in biserica, in fata icoanei Mantuitorului Hristos, Care primeste pocainta si iarta pacatele, preotul fiind doar martor. In cazul bolnavilor si al celor privati de libertate, spovedania se oficiaza in locurile in care acestia se afla (acasa, spital etc.).

             Sintagma frecvent intalnita, ,,scaunul spovedaniei”, nu se refera strict la un scaun de sedere, ci la procedeul confesional in sine. Chiar daca pozitia duhovnicului este, in mod obisnuit, asezat pe scaun, expresia se refera mai degraba la o ,,asezare” (tihna) de tip psihologic si duhovnicesc, decat la pozitia fizica a preotului duhovnic. In vechime, unii interpretau in sens literal aceasta formula: ,,constructia si forma lui vor asigura o pozitie dominanta a duhovnicului fata de penitent si, credem noi, este necesar a avea anexe, care sa ofere loc lesnicios, pentru ingenunchere, in timpul rugaciunii finale de iertare sau dezlegare”.

               Sa vedem mai intai cum intelegeau autorii mai vechi problema locului de spovedanie: ,,in tot cazul - sustinea pr. prof. P. Vintilescu -punctul (locul, n.n.) in care are sa se faca spovedania, trebuie sa asigure secretul marturisirii, chiar pentru cei surzi. El va fi ferit de imbulzeala, asa incat sa nu se poata auzi nici marturisirea penitentului si nici cuvintele duhovnicului sa nu poata fi descifrate de cei care l-ar privi din fata...; conditiunile de decor sau de aspect exterior ale scaunului de spovedanie nu sunt lucruri de neglijat; el trebuie, pe deoparte, sa corespunda caracterului religios al marturisirii si sa fie propriu a facilita psihologiceste intoarcerea penitentului, impacarea si unirea lui din nou cu Dumnezeu...; locul cel mai nimerit si indreptatit pentru asezarea scaunului de spovedanie este biserica; ea este ,,casa lui Dumnezeu”, aici El este prezent de preferinta, aici a fixat El intalnirea Sa cu omul, aici se impartasesc mai ales harurile si darurile Sale...; unde ar putea cauta si gasi credinciosii pe Dumnezeu, in conditii psihologice mai corespunzatoare, intr-un cadru vrednic de maiestatea Lui...? Deci, in chip obisnuit, marturisirea pacatelor trebuie primita in biserica, intr-un loc, intr-o strana, intr-un scaun sau o catedra anume amenajata. ,,Spovedania trebuie a se face nu oricum o fi, ci in loc cinstit, sfant si osebit (separat, n.n.) si fara zgomot (Simion, arhiepiscopul Tesalonicului)”... in cazuri exceptionale sau particulare, cancelaria parohiala, decorata religios si corespunzator, ar putea servi cea dintai dupa biserica, pentru scaunul de spovedanie...”.

                  Iata si alte modalitati de a practica spovedania, culese cu grija de prarintele Ilarion Felea, potrivit declaratiilor unor duhovnici din vremea sa:
- ,,cand marturisesti in biserica, stai in mijlocul bisericii imbracat cu epitrahilul si felonul; cat timp pui intrebarile si asculti Marturisirea, pentru oboseala si pentru a putea asculta mai bine Spovedania, poti sta pe un scaunas, iar in timpul dezlegarii te ridici” (arhim. Atanasie Chirii, din manastirea Varatic) ;

- ,,in biserica, la Spovedanie, stai in tinda sau in pridvor, intrebi dupa cum sta scris in carte (Molitfelnic), fara abatere, sa le intrebuintezi pe toate” (arhim. Atanasie Popescu);

- „eu primesc Spovedania numai in paraclisul bisericii, care se gaseste langa sfantul altar, cu care comunica printr-o usa; numai in cazuri de boala si cu totul extraordinar  admit la spovedit afara din biserica, dar si atunci dupa pregatirea completa ceruta de tipic” (prot. Pavel Borzea din Fagaras);

- „de obicei stau intr-una din strane; simt lipsa unui scaun al Spovedaniei; parte pentru a sta si preotul comod (sezand), parte pentru credincios, care sta in genunchi cu epitrahilul pe cap, raspunzand cu ragaz” (pr. Caius Turicu, Arad);

- „spovedania o fac in loc separat, unde nu se afla decat duhovnicul si penitentul; marturisirea o fac stand in picioare...; penitentul... sta si dansul in picioare... si va ingenunchia numai cand duhovnicul ii citeste rugaciunea de dezlegare; starea in picioare a penitentului cand se marturiseste e practica, pentru ca il privesc in fata si ma conving astfel de sinceritatea Marturisirii, caci daca s-ar marturisi in genunchi, acoperit cu epitrahilul, nu as putea avea aceasta proba psihologica” (pr. D. Morariu, Pecica, Arad);

- „pe credincios il va tine in picioare in fata sa, tot timpul cat il intreaba; duhovnicul sade cu un aer linistit, cu fata si un ton care sa transpire iubire, intelepciune, blandete, rabdare si iertare...; de ce recomand sa tina pe credincios in picioare? Din doua motive: facand spovedania temeinica, vei avea convorbire de lunga durata; de-1 vei tine in genunchi sub epitrahil, ii vei obosi genunchii asa de mult, ca ii vei cauza dureri, care abat atentiunea de la cele spuse, iar tu duhovnic, trebuie sa stai cu urechea plecata intr-o parte ca sa prinzi sunetele de sub epitrahil si de la o vreme te indispune; al doilea motiv, mi l-au sugerat parohienii prin cuvintele: „La popa acesta trebuie sa-i spui drept, ca se uita tot in ochii tai si daca nu te uiti si tu la el, iti zice sa te uiti”; nu stiu sa o fi facut tocmai asa, dar mi-au spus ca e bine s-o fac”.
 
Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1749

Voteaza:

Taina Spovedaniei - urcus catre Hristos 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE