A avea o bogata traditie, asa cum avem noi, crestinii ortodocsi, implica si mari primejdii. Una dintre primejdii a fost scoasa in evidenta de istoricul Gibbon ce descrie cateva din decaderile crestinismului la invatatii greci din veacul al zecelea, care transmiteau scrierile si vorbeau limba celor duhovnicesti, dar nu aveau trairea lor: “tineau in mainile lor neinsufletite bogatiile parintilor lor fara sa le mosteneasca duhul care a nascut si a impartasit acea sfanta mostenire. Citeau, laudau, compilau, insa sufletele lor istovite pareau a nu fi in stare de cugetare si faptuire".
Fara indoiala, Gibbon ignora in mare parte Biserica Rasariteana si era pornit impotriva ei. Cu toate acestea, a scos in evidenta o primejdie reala pentru cei ce au mostenit un patrimoniu atat de bogat.
O alta primejdie este aceea ca teologia noastra sa devina doar o teologie a repetarii. In vreme ce trimiterea la Parinti este o metoda de a pastra continuitatea cu credinta Bisericii primare, aceasta practica poate submina si limita vigoarea teologica a teologiei ortodoxe. Nu suntem atrasi doar de trecut, suntem atrasi si de viitor. Trebuie sa existe dreapta cumpanire intre cele doua.
Atractia trecutului poate fi atat de puternica incat sa neutralizeze atractia viitorului. Trebuie sa fim deschisi catre cele vechi fara a ne inchide fata de nou. Viitorul este mai mult decat simpla agatare de trecut. Pr. Florovski scria: "Este un obicei primejdios a transmite doar "citate" de la Parinti..., in afara intregii oranduieli a credintei, in care doar ei sunt cu adevarat vii. "A urma pe Parinti" nu inseamna doar a cita spusele lor; inseamna a dobandi cugetul lor, descoperirile lor”.
O alta primejdie a mostenirii bogatei predanii a Parintilor e subliniata de Prof. Van Campenhausen: "Parintii au ajuns atat de sfinti, incat pana la urma nu au mai putut sa zamisleasca nici un fel de fii care sa aiba aceeasi vitalitate ca ei ... Inchisi in propriile hotare teritoriale si culturale, Biserica lor se sprijinea pe propria sa desavarsire. Ea credea intr-o neschimbata si nepieritoare continuitate cu Apostolii si Parintii din trecut, ale caror impliniri le admira atat de mult, incat nu mai reusea sa observe firea schimbatoare a problemelor ce stateau in fata teologiei. Ea pastra mostenirea lor intelectuala, fara a face nimic spre a o reinnoi."
Putem formula acelasi lucru spunand ca noi traim taind cecuri. Parintii si bunicii nostri au adunat capitalul. Noi traim din dobanda laudandu-ne cu cat au adunat ei in cont, fara a adauga nimic la capital. Dar cand capitalul s-a epuizat, cecurile nu mai au valoare. Trebuie sa continuam a adauga la capital.
Avem doua feluri de averi - lucrurile mostenite si lucrurile dobandite. O mostenire prea bogata ne poate face sa ne multumim cu ce avem, fara a mai dobandi ceva. Pastrarea comorilor trecutului este un lucru insemnat. Insa crestinatatea ortodoxa nu este doar o maretie trecuta. Parintii Bisericii au pus temeliile. Noua ni se cade sa continuam a zidi pe temeliile lor.
Parintele Anthony Coniaris
-
Sfanta Nina; Sfintii Parinti ucisi in Sinai si Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului
Publicat in : Calendar ortodox -
Ce au in comun Sfintii Parinti si reclamele ?
Publicat in : Editoriale -
Sfintii Parinti de la Sinodul al II-lea Ecumenic
Publicat in : Vietile sfintilor -
Sfintii Parinti despre starea din rai si iad, dupa judecata universala
Publicat in : Viata vesnica -
Sfintii Parinti - Despre Trup
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.