Imparatia lui Dumnezeu intre aparenta si potenta

Imparatia lui Dumnezeu intre aparenta si potenta Mareste imaginea.

"O alta pilda le-a pus inainte zicand: Imparatia Cerurilor este asemenea grauntelui de mustar, pe care, luandu-l, omul l-a semanat in tarina sa, si care este mai mic decat toate semintele, dar cand a crescut este mai mare decat toate legumele si se face pom, incat vin pasarile cerului si se salasluiesc in ramurile lui. Alta pilda le-a spus lor: Asemenea este Imparatia Cerurilor aluatului pe care, luandu-l, o femeie l-a ascuns in trei masuri de faina, pana ce s-a dospit toata." (Matei 13, 31-32)

"Si zicea: Cum vom asemana Imparatia lui Dumnezeu sau in ce pilda o vom inchipui? Cu grauntele de mustar care, cand se seamana in pamant, este mai mic decat toate semintele de pe pamant; dar, dupa ce s-a semanat, creste si se face mai mare decat toate legumele si face ramuri mari, incat sub umbra lui pot sa salasluiasca pasarile cerului." (Marcu 4, 30-32)

"Deci zicea: Cu ce este asemenea Imparatia lui Dumnezeu si cu ce o voi asemana? Asemenea este grauntelui de mustar pe care, luandu-l, un om l-a aruncat in gradina sa, si a crescut si s-a facut copac, iar pasarile cerului s-au salasluit in ramurile lui. Si iarasi a zis: Cu ce voi asemana Imparatia lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului pe care, luandu-l, femeia l-a ascuns in trei masuri de faina, pana ce s-a dospit totul." (Luca 13, 18-21)

Imparatia lui Dumnezeu aratata in doua pilde: grauntele de mustar si aluatul

Centralitatea "Imparatiei lui Dumnezeu" in predica Mantuitorului nostru Iisus Hristos si marea influenta pe care aceasta a avut-o asupra gandirii teologice crestine sunt cel mai putin contestabile si contestate probleme ale teologiei Noului Testament. Evanghelistul Marcu consemneaza ca "dupa ce Ioan a fost prins, Iisus a venit in Galileea, propovaduind Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu si zicand: S-a implinit vremea si S-a apropiat Imparatia lui Dumnezeu. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie" (Mc 1, 14-15). Marcu considera, astfel, ca intreaga activitate de propovaduire a Mantuitorului Iisus Hristos poate fi rezumata in sintagma "Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu".

Imparatia lui Dumnezeu apare asadar ca ceva cunoscut ascultatorilor lui Iisus, constituind obiectul asteptarilor lor, asa cum au fost formulate ele in repetate randuri in cartile vechi-testamentare. Impotriva ingustelor asteptari mesianice ale unui popor care traia cu speranta unei eliberari politice de sub tirania popoarelor straine si o restabilire si extindere a stapanirii lui Israel asupra neamurilor, predica lui Iisus exprima caracterul duhovnicesc si eshatologic al Imparatiei lui Dumnezeu, care necesita a anumita tinuta morala: pocainta.

Dimensiunea cosmica a Imparatiei lui Dumnezeu are de-a face cu atat de gresit inteleasa notiune de "crestere" a Imparatiei. Teologia biblica liberala considera Imparatia lui Dumnezeu drept o forta sociala, morala sau spirituala, care se dezvolta treptat in lume, prin cucerirea inimilor oamenilor. Insa aceasta idee este complet straina invataturii Mantuitorului si viziunii Sfintelor Evanghelii. Pentru a sustine ideea de "crestere" a Imparatiei lui Dumnezeu, s-au adus, de cele mai multe ori, in discutie parabola grauntelui de mustar si a aluatului. Aceste parabole, desi sunt foarte mici si, la o prima vedere, nu par a ridica probleme deosebite, s-au dovedit totusi, de-a lungul timpului, a fi printre cele mai controversate pasaje din Scriptura.

Facand parte din categoria parabolelor neexplicate de catre Mantuitorul Iisus Hristos si asupra carora contextul nu ofera lamuriri directe, in istoria interpretarii lor s-au formulat numeroase teorii cu privire la sensul si relevanta lor pentru teologia Noului Testament. Tratatele de teologie sistematica apeleaza la aceste parabole de numeroase ori, pentru a argumenta diferite puncte doctrinare complet diferite si, uneori, chiar contradictorii. De aceea se vede necesara o analiza potrivit metodelor specifice de cercetare a unui text scripturistic, pentru a fi stabilite oarecum limitele teologice in care se poate incadra semnificatia acestor doua mici parabole.

Ambele parabole sunt intr-o stransa legatura, fapt care i-a facut pe Matei si Luca sa le aseze una dupa alta si care face necesara studierea lor impreuna. Formula de deschidere a lor este "asemenea este Imparatia lui Dumnezeu", la Matei, sau formula prescurtata "asemenea este", la Luca. Iar ideea transmisa este aceeasi, fapt care face ca elementele care intra in alcatuirea lor sa fie intr-o corespondenta aproape perfecta: mica samanta de mustar corespunde micii cantitati de aluat; tufisul sau copacul corespund, in acelasi mod, celor trei masuri de faina; iar actiunea omului corespunde cu cea a femeii.

Acest fapt i-a facut pe unii sa considere aceste versete drept o "parabola dubla". Insa alti cercetatori considera, pe baza separarii lor in Evanghelia lui Toma si a lipsei aluziilor biblice din parabola aluatului, ca la origine acestea nu se prezentau ca o parabola dubla, ci au luat aceasta forma doar in urma redactarii evanghelistilor. Cu toate acestea, majoritatea comentatorilor considera ca originea lor se afla in predica Mantuitorului.

Istoria interpretarii celor doua pilde

Diversitatea de sensuri, considerate relevante pentru intelegerea acestor parabole, face necesara o scurta trecere in revista a istoriei interpretarii lor de-a lungul timpului. Au fost formulate mai multe teorii cu privire la semnificatia lor, care grupeaza, fiecare in parte, mai multi reprezentanti ai exegezei scripturistice sau ai teologiei biblice.

In primul rand, in istoria interpretarii acestor parabole, a fost formulata o teorie ecclesiologica cu privire la insemnatatea Imparatiei lui Dumnezeu. Astfel, multi exegeti au considerat aceste parabole ca vorbind despre dezvoltarea miraculoasa a Bisericii. Imparatia lui Dumnezeu este Biserica! Hristos este Semanatorul, El fiind Cel prin care ia nastere Biserica. Cuviosul Eftimie Zigaben arata ca "Atica si filosofia grecilor, care este folosita in mod minunat pentru argumentare, au fost coplesite de maretia Evangheliei, care era acasa la ea in aceasta tara".

Intr-un fragment din Clement Alexandrinul gasim urmatorul comentariu cu privire la parabola grauntelui de mustar: "La o dimensiune atat de mare a ajuns cresterea Cuvantului, incat copacul care a rasarit din el (adica Biserica lui Hristos, stabilita peste intreaga lume) a umplut lumea, astfel incat pasarile aerului, adica dumnezeiestii ingeri si sufletele alese, s-au salasluit in el". "Cea mai mica dintre religii" a devenit "Biserica universala a intregii lumi", afirma teologul si umanistul francez Jacobus Faber Stapulensis.

Fericitul Augustin completeaza imaginea oferita de aceasta parabola printr-o alta, la fel de sugestiva: cea a lunii, care este aproape invizibila in faza de luna noua, insa devine imposibil de ignorat cand ajunge la faza de luna plina. Luther afirma direct: "Biserica este Imparatia lui Dumnezeu, deoarece toate celelalte imparatii seculare se lupta impotriva ei, care este singura si slaba si dispretuita si nimic, insa nu o cuceresc. In schimb, la sfarsit, ea cucereste toate imparatiile si le converteste la sine."

Iar iezuitul spaniol Jean Maldonat (1534-1583) declara triumfator: "Odata Biserica era in stat, acum statul este in Biserica." Catolicul Bernhard Schultze a incercat sa foloseasca parabola grauntelui de mustar ca referindu-se la papalitate, care era prezenta "in restul Bisericii" (in afara Romei) doar ca un germene la inceput; astazi acel germene s-a transformat intr-un copac; nu pot sa creasca mai multi copaci din aceeasi samanta de mustar, ceea ce este implicit o respingere a tuturor non-catolicilor, spune el.

Apropiata de teoria ecclesiologica este si interpretarea Sfantului Petru Hrisologul (406-450), care, intr-o omilie la aceasta parabola, spune: "Hristos, ca om, a primit grauntele de mustar; aceasta inseamna ca Hristos, ca om, a primit Imparatia lui Dumnezeu, pe care, ca Dumnezeu, a stapanit-o intotdeauna. El arunca samanta in gradina Sa, adica in mireasa Sa, Biserica. El se refera adesea la gradina Sa in Cantarea Cantarilor, unde vorbeste de "gradina incuiata" (Cant 4, 12). Biserica este gradina, raspandita prin inchinarea ei in intreaga lume, prin plugul Evangheliei. Ea este o gradina incuiata prin imboldurile disciplinei sale si curatata de toate buruienile prin lucrarea Apostolilor. (...) Astfel, Hristos arunca acest graunte de mustar in gradina Sa, datorita promisiunii facute cu privire la Imparatia Sa. Samanta isi are radacinile in Patriarhi si creste in Apostoli. In Biserica ea a devenit un copac mare si, prin darurile ei, produce numeroase ramuri, pe care le enumera Apostolul, cand spune: "Unuia i s-a dat cuvant de intelepciune, iar altuia cuvantul cunostintei, altuia darul vindecarii, altuia facerea de minuni, altuia proorocia, altuia deosebirea duhurilor, altuia feluri de limbi." (cf. 1 Co 12, 8-10)."

Pilda aluatului a fost interpretata in acelasi sens. Cele trei masuri de faina au fost interpretate de multe ori ca reprezentandu-i pe cei trei fii ai lui Noe sau natiunile care au descins din ei; sau ca cele trei continente (Europa, Asia, Africa); sau, in mod oarecum diferit, ca reprezentandu-i pe evrei, samarineni si greci (cf. FA 1, 8). Toate aceste interpretari au o nuanta triumfalista si au la baza confundarea notiunilor "Imparatia lui Dumnezeu" si "Biserica". Insa ratiuni de ordin exegetic si istoric demonstreaza ca nu poate fi vorba de o asemenea interpretare.

Multi au vazut in grauntele de mustar o referire la persoana lui Hristos ca Logos, dand nastere la o serie de interpretari hristologice. Aceasta interpretare a devenit comuna mai ales o data cu Clement al Alexandriei si Sfantul Irineu de Lyon. Astfel, Clement Alexandrinul spune: "Pedagogul, definindu-Se prea frumos pe El insusi, s-a asemanat cu grauntele de mustar. A aratat prin aceasta acoperit puterea duhovniceasca a invataturii, pe care a semanat-o; a aratat marea varietate a naturii ei, maretia si totodata vitalitatea puterii ei rationale. Pe langa acestea, prin grauntele de mustar, a aratat acoperit ca asprimea si curatenia mustrarii sunt aducatoare de folos, datorita usturimii ei. Prin acest mic graunte, interpretat alegoric, se exprima o idee foarte mare, mantuirea, care se daruieste intregii omeniri. Mierea, care este foarte dulce, poate da nastere fierii, dupa cum binele poate da nastere dispretului, care este cauza pacatului; mustarul, la randul lui, poate micsora fierea, adica mania si poate opri si umflatura, adica mandria. Asadar, din Cuvantul lui Dumnezeu se naste adevarata sanatate a sufletului si o continua buna intocmire."

Sfantul Irineu, intr-un fragment dintr-o opera care nu ni s-a transmis in intregime, arata ca "prin grauntele de mustar din parabola, se face referire la invatatura cereasca care este sadita ca o samanta in lume, ca intr-o tarina, samanta care are o forta proprie arzatoare si plina de putere. Deoarece astfel este proclamat Judecatorul intregii lumi, Care, fiind ascuns in inima pamantului, intr-un mormant timp de trei zile, si devenind un copac maret, si-a intins ramurile Sale pana la marginile pamantului. Inmugurind din El, cei doisprezece apostoli, devenind niste ramuri frumoase si roditoare, au fost facuti niste adaposturi pentru neamuri, sub care ramuri, refugiindu-se toti, ca niste pasari intr-un cuib, au devenit partasi la acea hranitoare mancare cereasca care vine de la ei."

De asemenea, Sfantul Ilarie de Poitiers il vede pe Hristos simbolizat de samanta de mustar, deoarece El a fost sadit in camp si ucis si ingropat si exact prin aceasta i-a intrecut pe toti in slava. Sfantul Ilarie face apel la "Cruce" pentru intelegerea tainei semintei de mustar. In aceeasi sfera de interpretare se incadreaza si Sfantul Maxim de Turin, cand spune despre grauntele de mustar ca "este mai potrivit sa fie comparat cu Domnul Hristos insusi, Care, prin faptul ca S-a nascut om, a fost micsorat ca un graunte si, prin inaltarea la cer, a fost inaltat ca un copac. Este evident ca Hristos este un graunte cand sufera si un copac cand inviaza. Este un graunte, spun, cand indura foame si un copac cand satura cinci mii de oameni cu cinci paini. Pe de o parte indura saracia in conditia Sa umana, pe de alta El ofera saturarea prin dumnezeirea Sa. As spune ca Domnul este un graunte cand este lovit, batjocorit si criticat, dar un copac cand lumineaza orbii, invie mortii si iarta pacatele."

Iar in ceea ce priveste parabola aluatului, dupa ce face apel la In 12, 24, explica: "De aceea, daca Domnul este (graunte de) grau, este si aluat, deoarece aluatul este facut numai din grau. Cu dreptate, apoi, este aluatul comparat cu Domnul care, cand era om dupa forma, micsorat in smerenie si aplecat in slabiciune, era in interior atat de puternic datorita intelepciunii Sale, incat lumea a imbratisat invatatura Sa. Si cand a inceput sa se raspandeasca pe suprafata intregului pamant prin puterea dumnezeirii Sale, a tras imediat intreaga natura umana in substanta Sa, prin puterea Sa. Astfel, prin revarsarea energiei Duhului Sau asupra tuturor sfintilor, a facut ca fiecare crestin sa fie ceea ce este Hristos." Iar mai jos: "Iar femeia care ascunde aluatul in faina, cine sa fie decat Sfanta Biserica, care zi de zi cauta sa ascunda invatatura lui Hristos Domnul in inimile noastre?"

La fel, si Sfantul Simeon Noul Teolog ne spune ca adevaratul aluat este Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, devenit om. El pune urmatoarele cuvinte in gura Mantuitorului: "Eu sunt aluatul pe care sufletul il primeste si il pune in cele trei facultati ale sale, si astfel este dospit si devine cu totul asemenea Mie, deoarece asemenea aluatului devine si ceea ce este framantat cu el."

Apoi, gasim grauntele de mustar asociat cu cuvantul proclamat, Evanghelia sau doctrina Bisericii: Sfantul Ioan Gura de Aur, Fericitul Ieronim, Eftimie Zigabenul, Sfantul Teofilact al Bulgariei, Maldonat etc. Astfel, Fericitul Ieronim comenteaza: "Predicarea Evangheliei este ultima dintre toate invataturile. La o prima vedere, pare sa nu fie nici un adevar in aceasta invatatura care proclama un Hristos mort si nebunia Crucii. Compara aceasta invatatura cu sistemele filosofilor, cu cartile lor, cu splendoarea elocventei lor, cu stilul lor subtil si vei vedea cat de mica este samanta Semanatorului Evangheliei fata de toate celelalte seminte. Dar toate acelea, dupa ce cresc, nu arata vigoare, viata, vitalitate. Dar aceasta predica, care pare atat de mica la inceput, dupa ce a fost semanata in sufletul credincios sau in lumea intreaga, creste intr-un copac, incat pasarile cerului vin si locuiesc in ramurile sale."

Apoi, Sfantul Teofilact al Bulgariei declara: "Grauntele de mustar este propovaduirea si apostolii, ca putin parand a fi au cuprins toata lumea, incat pasarile cerului - adica cei cu minte despovarata de patimi si zburatoare la cele de sus - se odihnesc intr-insii." El considera insa cresterea ca un fapt deja realizat, deoarece scrie despre predica Mantuitorului si a apostolilor ca, "fiind semanata in pamant, s-a intins si a crescut, asa incat pasarile cerului, adica toate cele ceresti si inalte pentru cuget si pentru , cunostinta, isi fac salas in ei. Caci cati intelepti, lasand intelepciunea cea elineasca, s-au odihnit prin propovaduire? Deci mai mare decat toate a ajuns predica si ramuri mari a facut."

Pe aceasta linie merg si unii exegeti moderni, precum Ioannis Karavidopoulos si altii. Mai mult de atat, intelegand probabil simultaneitatea celor doua aspecte aflate in contrast, Sfantul Teofilact isi indeamna cititorii: "Deci fii si tu graunte de mustar - adica mic la aratare, caci nu se cuvine a-ti vadi fapta cea buna -, dar fierbinte si ravnitor si iute si mustrator. Caci asa te vei face mai mare ca legumele."

In acelasi sens intelege si parabola aluatului: "Aluat ii numeste pe Apostoli. Unii inteleg prin aluat propovaduirea. Iar trei masuri sunt cele trei puteri ale sufletului: cugetarea, mania si pofta. Iar femeie este sufletul care a ascuns propovaduirea intru toate puterile sale si s-a amestecat si s-a dospit si s-a sfintit cu totul de aceasta propovaduire."

Grauntele de mustar a fost, de asemenea, identificat cu credinta. Asociind aceasta pilda cu Matei 17, 20, Sfantul Ambrozie concluzioneaza ca grauntele de mustar este credinta. "Daca Imparatia cerurilor este precum grauntele de mustar si credinta este precum grauntele de mustar, credinta este in mod sigur Imparatia cerurilor si Imparatia cerurilor este credinta. Astfel, avand credinta inseamna a avea Imparatia cerurilor."

Dupa Fericitul Augustin si dupa Luther, credinta si Imparatia cerurilor sunt doua notiuni inter-schimbabile. Pe aceasta linie de interpretare, tarina in care este plantat grauntele de mustar a fost considerata a fi persoana cea dinauntru; iar pasarile care se odihnesc pe crengile copacului - fie popoarele, fie imparatii, dar mai ales sufletele care contempla cele ceresti. Sfantul Maxim de Turin, din nou, se intreaba de ce un lucru atat de maret, cum este Imparatia lui Dumnezeu, este asociat cu micul graunte de mustar, folosindu-se de aceeasi asociere cu logion-ul despre "credinta ca un graunte de mustar"; si explica: "Daca exista o atat de remarcabila credinta, care poate smulge muntii din temeliile lor, atunci si grauntele de mustar cu care suntem indemnati sa o asemuim este un lucru maret. As mai spune si ca este un lucru maret nu in infatisarea sa, ci in puterea sa; si ar trebui comparat cu credinta nu in ceea ce priveste fiinta sa de planta, ci datorita tariei asprimii sale" si continua apoi, aratand caracteristicile sale biologice, culinar, si medicinale: "La fel si credinta crestina, la o prima vedere pare mica, saraca si neinsemnata, nearatandu-si puterea, nici dand dovada unui spirit inalt, nici oferind har. Insa, cand incepe sa fie macinata de diferite ispite, apare deodata vigoarea sa, se manifesta asprimea sa, izbucneste afara caldura credintei lui Hristos si se raspandeste printr-o atat de mare fierbinteala a focului divin, incat se arde pe sine si face ca orice ia parte la ea sa arda la fel. Mustarul arde umorile trupului, iar credinta mistuie potopul patimilor."

Si isi incheie discursul oferind modelul vietii si martiriului Sfantului Mucenic Laurentiu. Iar Ava Macarie asociaza grauntele de mustar cu ratiunea (nous), caci "daca cineva are cunoasterea Domnului nostru Iisus Hristos, se spune despre el ca ratiunea sa este agera; asa cum grauntele de mustar este ager si experimentat, in asa fel se spune ca invatatorul este experimentat si intelegerea sa este fina." Si explicand parabolele noastre, spune: "Cresterea se refera la virtutile spirituale; ierburile sunt cel nevinovat, cel curat si cel simplu. Este un copac in care pasarile cerului pot veni si face cuiburi in ramurile sale. Sa fim si noi gasiti ca fapturi ceresti! Copacul este invatatorul care invata; invataturile si incurajarile sale sunt ramurile sale. Grauntele de mustar are inauntrul sau doar o singura inima; fratilor, sa putem si noi sa fim o singura inima in Domnul nostru Iisus Hristos si sa fim una in virtute, ca sa putem primi aluatul, adica harul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care il avem ascuns in cele trei masuri: sufletul si trupul si spiritul. Cele trei masuri cuprind intreaga fiinta omeneasca, perfecta si completa, masura staturii desavarsite a Domnului nostru Iisus Hristos."

Fericitul Augustin sustine si o interpretare morala a aluatului, pe care il identifica cu virtutea iubirii. Iar in ceea ce priveste numarul de trei masuri, unii le-au considerat ca referindu-se la impartirea fiintei omenesti in trei parti: trup, simturi si ratiune. Sau, dupa cum afirma Sfantul Ambrozie al Milanului, "sunt trei masuri de faina, adica cea a carnii, cea a sufletului si cea a spiritului". Si continua: "Insa deoarece egalitatea acestor masuri se mentine greu fara ajutorul Bisericii si a doctrinei, aceasta femeie care intruchipeaza Biserica le amesteca virtutea doctrinei spirituale, pentru ca intregul om interior, omul inimii, omul nevazut, sa dospeasca si sa se inalte la demnitatea de paine cereasca. Asa ca este bine sa numim aluat invatatura lui Hristos, deoarece Hristos este painea, iar apostolul spune: Ca o paine, un trup suntem cei multi. (1 Co 10, 17)."

Cei ce au fost influentati de filosofia platonica au considerat ca avem de-a face cu alte trei elemente: dorinta, curaj si ratiune. Iar Fericitul Augustin se gandeste la inima, suflet si tarie. Scopul acestui proces de dospire este unificarea intregii firi omenesti si punerea ei sub stapanirea lui Dumnezeu; acest proces este dominat de ratiune. Aceste aplicatii individuale, insa, pierd din vedere dimensiunea eshatologica si cosmica a Imparatiei, mergand pe linia de interpretare a lui Luca 7, 21 ca "Imparatie lui Dumnezeu este inlauntrul vostru". In perioada moderna, unii cercetatori au indepartat accentul pus pe interpretarea eshatologica si au incetat sa mai limiteze Imparatia lui Dumnezeu la granitele Bisericii, adoptand unele teorii cosmopolite.

In acest sens, in catolicismul modern, unii cercetatori au vorbit despre Biserica, ca fiind chemata sa "dospeasca" intreaga lume. Knabenbauer declara in acest sens: "Prin Imparatia mesianica, toate practicile si conditiile vietii, atat private, cat si publice, toate institutiile, curtile de justitie, relatiile comerciale si toate afacerile sunt, intr-un fel de a spune, infiltrate si consacrate printr-o noua culoare - prin religie, dreptate si sfintenie." Fara a insista pe elementul ecclesiologic, asemenea interpretari au fost adoptate si de protestantismul liberal. "Imparatia lui Dumnezeu - spune B. Weiss - trebuie sa se extinda asupra intregii natiuni si sa se infiltreze in intreaga sa viata nationala."

Astfel, toate domeniile vietii omenesti trebuie sa fie impregnate "de actiunea profunda a moralei si idealurilor crestine". Iar C.H. Dodd vede in parabola aluatului un simbol al influentei tulburatoare a crestinismului; asa cum aluatul actioneaza asupra intregii mase de faina prin fermentatie, la fel si influenta crestinismului era profund tulburatoare. Aceste teorii evita atat accentul pus pe ecclesiologie, cat si cel pus pe aspectul individual din textele noastre. Intrebarea care se ridica este daca exista vreo diferenta intre Imparatia lui Dumnezeu si lumea reinnoita.

In fine, in contextul scolilor eshatologice, care recunostea in Imparatia lui Dumnezeu strict o realitate viitoare, respingand opiniile ce o identificau cu Biserica ori cu puterea lui Dumnezeu ce se manifesta in sufletul omului, au aparut o serie de interpretari eshatologice ale acestor parabole. Acest curent a considerat mai exacta din punct de vedere exegetic interpretarea parabolelor noastre ca parabole ale contrastului, nu ale cresterii.

A. Schweitzer remarca faptul ca "ceea ce accentueaza parabolele este, ca sa spunem asa, caracterul intrinsec negativ, inadecvat al faptului initial, dupa care, ca printr-un miracol, intr-un timp hotarat, prin puterea lui Dumnezeu, este urmat de altul. Accentul este pus nu pe natural, ci pe miraculosul unor asemenea intamplari. Dar care este faptul initial al parabolelor? Este semanatul. Nu se spune ca, prin omul care seamana samanta, Iisus ar vorbi despre Sine. Omul nu are importanta. in parabola grauntelui de mustar el nici macar nu este mentionat. Tot ceea ce se spune este ca faptul initial este deja prezent, deoarece timpul semanatului este trecut in momentul in care vorbea Iisus. Astfel, Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa urmeze cu certitudinea cu care secerisul urmeaza semanatului. Asemenea unui om care crede in seceris, fara sa fie capabil sa explice cum dintr-o samanta se inalta iarba si sute de boabe se formeaza, ci asteapta timpul lor, deoarece au fost semanate, cu aceeasi necesitate se poate crede in Imparatia lui Dumnezeu. Si faptul initial? Iisus se putea referi doar la un singur lucru: miscarea de pocainta, evocata de Botezatorul si acum intensificata prin predica Sa."

J. Weiss, pe de alta parte, atribuie subiectivitatea aceasta lui Iisus insusi. Doar El cunoaste inceputul atat de neobisnuit al Imparatiei lui Dumnezeu, manifestat intr-o asemenea maniera, si asteapta calm victoria sa deplina. Ceea ce este important pentru Weiss este increderea desavarsita a lui Iisus in succesul sau, care la un moment dat va depasi toate asteptarile. Insa ideea ca Iisus credea nu in Imparatia lui Dumnezeu, ci in propriul Sau succes, este inconsistenta si inacceptabila dintr-o perspectiva ortodoxa.

Joachim Jeremias considera ca circumstantele rostirii acestor doua parabole sunt "o oarecare expresie de indoiala cu privire la misiunea lui Iisus". Si exclama: "Cat de deosebite apareau inceputurile erei mesianice anuntate de Iisus fata de ceea ce se astepta indeobste! Cum ar putea aceasta ceata nenorocita, cuprinzand atat de multe persoane rau famate, sa fie oaspetii de nunta ai comunitatii rascumparatoare a lui Dumnezeu? Cu aceeasi certitudine stringenta care face dintr-o marunta samanta de mustar sa se inalte un falnic arbust sau ca dintr-o bucatica de aluat sa se produca o cantitate mare de framantatura, minunata putere a lui Dumnezeu va face ca mica ceata sa creasca si sa devina puternica ostire a lui Dumnezeu, in epoca mesianica cuprinzand si pe pagani."

Altii considera ca, de fapt, contrastul se face intre epoca Mantuitorului si Ziua Judecatii, cand Hristos Se va manifesta in intreaga Sa slava. "Astfel este Imparatia lui Dumnezeu ca un graunte de mustar: un inceput mic in activitatea lui Iisus, insa un rezultat imens in Ziua Judecatii", declara Bart D. Ehrman. Si continua: "La fel in parabola femeii care pune aluatul in trei masuri de faina... Astfel este Imparatia lui Dumnezeu: inceputuri nefavorabile cu consecinte imense."

Dificultatea principala a interpretarii scolii eshatologice consta in faptul ca un contrast inteles in sensul absolut distruge posibilitatea descoperirii unei relatii intre inceput si sfarsit in parabolele noastre. Iar aceasta relatie constituie un element esential in parabola noastra: grauntele de mustar devine un copac mare, aluatul devine o masa uriasa de framantatura.

Relatia aceasta arata ca Imparatia lui Dumnezeu nu este ceva complet diferit fata de realitatea prezenta. Intrebarea este insa unde este pozitionata realitatea concreta a timpului lui Iisus si al Bisericii, in raport cu elementele prezente in parabola.

Ilie Chiscari

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 10280

Voteaza:

Imparatia lui Dumnezeu intre aparenta si potenta 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE