Ne vorbeste parintele Dionisie de la Colciu

 

 

Cum se poate duce o viata de sfintenie in lume, unde sunt ispite la tot pasul? Intr-un fel, in lume e mult mai multa ispita, sa zicem a ochilor, a auzului. Stim ca in manastire ispitele sunt mai mari ca in lume, dar ma refer la ispitele acestea grosolane care sunt in lume. Cum putem sa le depasim?

 

Cu indelunga rabdare, cu hotarare duhovniceasca in sufletul tau. Eu stiu ca un lucru e pacat. De ce sa ma uit la fata aceea ca-i asa frumoasa, si pe urma sa ma ranesc cu inima? Vezi ca Sfanta Scriptura spune: "cand te-ai uitat cu patima la parte femeiasca, iata ca ai preacurvit in inima ta cu ea". De aceea trebuie sa ne osarduim sa fim cu barbatie duhovniceasca in noi. Sa zicem asa: "e frumoasa fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Daca ea e asa frumoasa, dar ingerii lui Dumnezeu, cum or fi?". S-o admiri ca-i frumoasa, dar fara patima, ca ea-i zidirea lui Dumnezeu. Daca aici, pe lumea asta, omul, asa vai de capul lui cum este, si are asa frumusete, dar ingerii lui Dumnezeu? Sa-ti indrepti ideea si mintea la ingerii lui Dumnezeu si la frumusetea pe care o are Dumnezeu in ceruri. Si atunci nu patimesti. Dar trebuie, cum am zis, o barbatie duhovniceasca. Si Dumnezeu ajuta. Spui "Doamne, ajuta!", si El te aude si te ajuta, ca nu-i departe Dumnezeu, Dumnezeu e pretutindeni.

Si cum sa se apere tinerii de ispita pe care le-o aduc femeile care umbla din ce in ce mai sumar imbracate?

Trebuie sa arati barbatie: "Eu sunt barbat si respect curatenia si sfintenia, ca sa pot primi harul Sfantului Duh". Cum spunea odata unul, ca fuma mult, mult, mult si pe urma, deodata, a taiat fumatul. N-a mai fumat. Si-l intrebau: "Dar cum te-ai lasat, tu, care fumai doua pachete din cele mari pe zi? Cum?". Si a raspuns: "Mi-a fost foarte greu, vreo doua luni de zile credeam ca am sa patimesc ceva, dar am zis cuvantul acela: "Sunt barbat, si nu vreau sa-mi calc cuvantul!". Si m-a ajutat Dumnezeu si-am scapat". Si la orice lucru poate fi vorba asta: "Sunt barbat! Stiu ca daca ma apropii de fata asta, ma vatam, ma vatam sufleteste, ma vatam si trebuie apoi lacrimi multe, ca sa pot sa ocolesc boala asta". Sa-ti spui: "Da, ea-i femeie, e fata frumoasa, dar eu sunt barbat si am hotarat sa fiu curat". Si atunci te ajuta harul Sfantului Duh. Casatoria nu-i obligatorie. Daca poti sa te pazesti, sa-ti pastrezi fecioria curata, aceea e chiar mai sus. Dar Dumnezeu a lasat la voia omului.

In ziua de astazi au crescut neintelegerile intre tineri si varstnici. Libertatea e inteleasa ca o revolta fata de tot ce inseamna educatie. Tanarul spune: "Eu sunt liber, ce vii sa-mi spui mie tu, tata, mama sau bunicule, ca trebuie sa fac asa?". Tot ce inseamna educatie, tot ce incearca profesorul sau parintii sau familia sa-l invete, copilului i se pare ca e o restrangere a libertatii. Cum pot fi evitate tensiunile dintre parinti si copii?

Copilul este dator vesnic, pana se face mare, sa asculte de parinti. Nu numai atat, dar Sfanta Scriptura spune: " Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ca sa traiesti multi ani pe pamant si fericiti". inca din Legea Veche scrie asta. De exemplu, parintii au atata har dat de Dumnezeu, ca daca te-ar blagoslovi, daca te-ar binecuvanta parintii, sa stii ca binecuvantat esti toata viata. Daca, Doamne pazeste!, i-ai amarat si nu i-ai ascultat si i-ai enervat si te-au blestemat, ...

Ce sa faca parintele daca apoi ii pare rau ca a blestemat?

Bine, daca-i pare rau, te dezleaga.

Dar Dumnezeu asculta astfel de blesteme? Uneori sunt spuse la manie si din prostie.

Ei, nu. Dar chiar daca parintele a zis un cuvant catre copil, daca se pocaieste si unul si celalalt, iarta Dumnezeu. Dar trebuie respectati parintii. Oricat de, sa zicem asa, inapoiati ar fi parintii. Acum, vezi, tot tineretul invata studii inalte, inalte, dar vezi cum zice Sfanta Scriptura? "inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu". Orice intelepciune, daca o inveti, sa fie intai frica Domnului in inima ta, ca sa fie intelepciunea ta buna. Ca toata intelepciunea lumii acesteia nebunie este inaintea lui Dumnezeu. A dat Dumnezeu intelepciune omenirii, si-a facut atat de multe inlesniri omenirii. Dar nici unul nu zice ca l-a ajutat Dumnezeu. Nu zice! Zice doar: "Eu! Eu!" Egoismul, adica il da pe Dumnezeu la o parte. Ei, ce astepti acum de-acolo? Acum, sunt unele lucruri bune, dar sunt si unele pe care le intrebuintam rau. Televizorul, de pilda; dusmanii adevarului pun multe feluri de vederi la care e rusine si numai sa te gandesti. Acuma, tineretul, de mic, se pleaca la ce vede, si acest lucru devine periculos. Si nu numai Ortodoxiei, ci chiar omenirii. Devii neom de mic copil. Daca nu esti la locul tau de mic copil, copil cum te-a lasat Dumnezeu, daca vezi atatea scene care te vatama si tu te pleci la acelea, vezi, acelea distrug omenirea intreaga.

Intra patimile prin astfel de imagini. Dar, oricum, oamenii, oricat de ocupati ar fi, mirenii mai ales, isi gasesc timp sa priveasca televizorul. Sunt si preoti care fac asta.

Ai vazut? Ai vazut cat de mestesugaret e vrajmasul?

Mai ales cand esti obosit. Vii seara de la serviciu si ai vrea sa te-ntinzi, sa ai un pic de liniste, si deschizi televizorul, ca e foarte usor sa te uiti la el, si uneori sunt si emisiuni interesante sau care par de folos. Numai ca, spre exemplu, te uiti la o emisiune interesanta sau de folos, si dupa aia uiti sa-l mai inchizi. Zici: "ia sa ma mai uit la inca una, capoate-i la fel de interesanta... ", si asa mai departe. Adica te fura foarte lejer, foarte usor.

Te fura, te fura. Ei, ia sa ne osarduim, ca Imparatia lui Dumnezeu se ia cu sila, si silitorii o dobandesc.

Sunt unii care lucreaza zece-doisprezece ore pe zi, si seara cand vin acasa sunt istoviti, nu mai stiu de ei, nici nu se gandesc sa se roage, si sunt ca niste morti vii...

Da, da, si-n loc sa faca o rugaciune, deschid televizorul! Vezi? A cui e lucrarea asta? Nu e a satanei? De aceea trebuie sa ne osarduim sa fim duhovnicesti. Chiar si obosit fiind, omul tot ar avea timp de rugaciune, si asta o dovedeste tocmai faptul ca-si gaseste fel de fel de ocupatii, ca televizorul si altele. In loc sa urmaresc televizorul, de la care n-am nici un ajutor sufletesc, sa fac o rugaciune, sa citesc un paraclis, sa am un tipic al meu de rugaciune de seara. Ispititorul, cand da de barbatie, cauta sa sufle in mintea oamenilor, singuri sa se pacaleasca: "Sa iei televizor, ca daca n-ai televizor, nu esti om". Si de la televizor cele mai mari faradelegi se fac. Multe am auzit la spovedanii. Erau oameni curati, si vazand rele acolo, la televizor - ca la televizor da si lucruri bune - s-au aplecat spre rele.

Totusi, uneori pare ca sunt si lucruri bune la televizor, mai vezi lumea incotro se indreapta, mai sunt si emisiuni religioase...

Vezi cat e de diplomat satana? Arata intai un folos, arata intai o icoana, doua-trei lucruri bune, ca sa poata pe urma sa darame tot cu celelalte, care-s rele. Ca firea omului se pleaca automat spre cele ce-i arata lucrurile folositoare trupului - dar de fapt nici macar trupului nu-i sunt folositoare, ci ii atrag doar poftele, patima...

Si atunci, ar fi mai bine ca lumea sa nu se uite deloc la televizor?

Aceea-i mult mai bine!

Dar considerati ca e un impediment sa te impartasesti daca te uiti la televizor? Ca un duhovnic spunea credinciosilor din parohia sa: " Cine se uita la televizor, nu-l mai impartasesc!". Sau doar in post sa nu ne uitam, sau cum e mai bine sa facem?

Sfantul Apostol Pavel spune: "de tot lucrul rau sa ma feresc ". Tot ce-i bun sa tineti, si de tot lucrul rau sa va feriti. Daca vezi ca te vatama, de ce sa mai dai drumul la televizor? De-acuma s-a schimbat mintea ta, si nu mai poti sa zici "Doamne Iisuse Hristoase..." Ce sa zici, ca de-acuma tu te gandesti la ce-ai vazut, faradelegile pe care le practica in fata ta si tu te indulcesti, si daca te-ai indulcit, de-acuma te duci si te culci, si-n loc sa zici "Doamne Iisuse Hristoase...", tu te gandesti la faradelegea pe care ai vazut-o.

Este nevoie de multa atentie, si de nevointa...

In timpul istoriei Ortodoxiei au fost multi sfinti care n-au fost nici calugari, n-au avut nici familie, au ramas curati, cum s-au nascut. Daca poti, si aceea este o cale, dar ne cere o hotarare. Ori de mic te calugaresti, ori de mic te casatoresti.

Ce inseamna "de mic"?

Adica de tanar. Vechile randuieli spun asa, ca fata de la 15 ani sa se casatoreasca, iar baiatul de la 18 ani. De ce asa devreme? Asa, pentru ca pana atunci pot sa reziste sa fie curati, ca atunci cand se duc in biserica sa fie amandoi feciorelnici, ca sa-i binecuvanteze harul Sfantului Duh, si copiii pe care-i nasc sa fie si mai frumosi si mai isteti si mai apropiati de Dumnezeu. De-aceea a pus hotar Biserica, a avut grija de asa ceva. Daca ramai necasatorit la o varsta mai inaintata, e bine, dar numai sa fii curat. "Fiti sfinti", zice Sfanta Scriptura. "Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfant sunt".

Parinte, dar nu ar fi devreme la 15-16 ani? Nici legile statului nu permit acum sa se casatoreasca tinerii sub 18 ani.

Eu spun ce ne invata vechile pravile ale Bisericii.

Dar atunci si unii pagani se casatoreau la varste fragede, nu era ceva ce sa tina strict de credinta crestina. Dar daca tinerii tot amana casatoria, gasind tot felul de justificari, in cele din urma cad in pacat. Sunt mai interesati sa cunoasca ce inseamna viata de cuplu fara sa primeasca harul casatoriei. Din ce in ce mai putini tineri tin cont de invatatura Bisericii.

Biserica e facuta de harul Sfantului Duh. Toate invataturile Bisericii nu sunt de la oameni, ci vin din harul Sfantului Duh. De aceea, pentru binele sufletesc si trupesc al fiecaruia din noi, daca respectam cu sfintenie ceea ce ne sfatuieste Biserica, suntem castigati si trupeste si sufleteste. Daca stai insa sa asculti ca un doctor spune una, alt doctor spune alta, cutare intelept a gasit altceva de cuviinta, asta e cu totul altceva. Noi vorbim de ceea ce potriveste insusi Dumnezeu Mantuitorul, Dumnezeu care S-a coborat din ceruri. Acela ne sfatuieste asa. Si daca putem sa ascultam ceea ce ne invata, suntem castigati. Iar daca nu, pentru drumurile lumii acesteia ne trebuie altceva.

Totusi, in zilele noastre, la varste din acestea mici, copiii trebuie sa studieze, merg la liceu, si daca esti la liceu si te casatoresti, nu mai ai voie sa termini decat la seral. Apoi multi vor sa faca facultate in acelasi timp, ca sa isi gaseasca un loc mai bun de munca. E greu sa-ti intemeiezi o familie si sa vina copiii si sa faci lucrurile acestea. Si atunci toti studiaza si amana casatoria, si bineinteles ca pe masura ce trece timpul ispita caderii este din ce in ce mai mare. Apar tot mai multe prilejuri de a pacatui, de la petreceri pana la excursii...

Trebuie sa fii curat, si atunci esti adevarat ortodox, adica daca este ascultare de dogmele Bisericii. Dar Biserica de aceea a hotarat casatoria la varste tinere, pentru ca pana atunci tinerii se pot pastra curati.

Daca tot amana casatoria, ajung la pacat, apoi se despart, si se alege praful de ceea ce ar fi putut fi o familie frumoasa. Ispita este foarte mare, si placerea trupeasca este preferata curatiei.

"Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru sfant sunt." Dar daca nu poti sa te pastrezi curat, si esti daramat la o varsta ca aceea, atunci ce astepti? Harul Sfantului Duh? Cat putem respecta cu sfintenie ceea ce ne hotaraste Biserica, suntem cu speranta ca va merge totul bine si ca putem sa capatam fericirea cea adevarata: vesnicia. Ca omul oricat ar trai, tot trebuie sa inchida ochii; Dumnezeu nu ne-a facut pentru lumea asta. Lumea asta inselatoare si plina de necazuri e data ca sa ne pregatim pentru vesnicie. De aceea ne-a pus legi si ne ajuta in tot momentul, ca sa putem capata vesnicia.

Parinte, care ar trebui sa fie diferenta de varsta intre cei doi soti? E bine sa fie sotia mai tanara? Sau nu are importanta lucrul acesta? Daca ar fi amandoi foarte tineri, ei nici nu ar sti bine sa se aleaga unul pe altul.

Inainte, parintii hotarau asta, inca de pe cand copiii erau mici: "tu ai sa iei pe fata cutare, tu pe cutare".

Asa era obiceiul inainte, si nu numai la crestini.

Dar acum nu mai e asa, fiindca lumea s-a modernizat.

Dar poti sa iubesti asa? Nu trebuie sa fie dragoste la mijloc? Nu trebuie sa se indragosteasca unul de altul, in loc sa hotarasca altcineva pentru ei? Ca au fost si cazuri cand unul iubea pe altcineva, si atunci casatoria aceea n-a mai fost din dragoste, a fost mai mult formalism.

Asa era atunci. Nu ca acum. Sunt sute si mii si milioane de fete, si zici: "aceea e a mea" si o alegi pentru tine. Daca nu te-mpaci, o dai la o parte si iei alta, si alta, si tot asa. De aceea inainte hotarau parintii: "iei pe fata asta", si aceea era, ea ramanea. Parintii ii logodeau, si asta era. Dar acum tinerii mai mult isi aleg ei, ca sunt liberi. Acum o iei pe care vrei.

Poate ca aceasta e o incercare pentru care cei care o trec cu bine vor avea plata. Responsabilitatea este mult mai mare cand alegi tu, nu mai poti da vina pe parinti ca lucrurile nu merg bine. Dar este foarte trist faptul ca sunt foarte putini tineri care se pregatesc asa cum trebuie pentru a intemeia o familie. Ar trebui sa existe o pregatire serioasa. Dar tinerii intra cu capul inainte in familie, si cand apar problemele se despart. De multe ori nici nasii nu se pricep sa ii ajute, pentru ca nici ei insisi nu duc o viata crestina. La preot se rusineaza sa alerge, si incet-incet relatia se destrama. De altfel, tinerii nici nu se mai gandesc la cununia religioasa, se gandesc numai la cum sa aiba parte de placeri si desfatari trupesti. De purtarea crucii familiei fug toti.

Dar si acum, pe fata pe care o vrei n-o poti lua decat prin Biserica.

Ar trebui sa se puna problema asa, dar nu se pune de catre toti...

Si dupa ce ai luat-o prin Biserica, sub nici un motiv n-o poti lepada. Oricat de rea ar fi ea, n-o poti lepada. Atunci cand o iei, zici: "asta-i cea mai frumoasa fata, cea mai cuminte, cea mai, cea mai, pe asta am s-o iau". Si te casatoresti in Biserica. Dar dupa aceea nu mai este asa cum ai gandit tu. Traind impreuna, o sa fie nervoasa, n-o sa te asculte, o sa se intample fel de fel, se amesteca patimile cele blestemate pe care le arunca satana in sufletul si in cugetul tineretului; si-ti zici: "ei, nu-i asa cum am gandit eu, cred c-o s-o lepad". Sub nici un motiv n-ai dreptul s-o lepezi. Sub nici un motiv! Aceea e crucea ta. Nu s-a potrivit, de-acuma sa faci rabdare. Sau invers: poate barbatul e rau. Fata n-are dreptul sa-1 lepede, sub nici un motiv. Sa faca rabdare, ca aceea-i crucea sa. Chiar daca atunci cand s-au luat n-avea patima aceea, iar acuma o are; trebuie sa faca rabdare. Si unul si altul trebuie sa faca rabdare. Te-ai casatorit, esti legat, ca n-ai luat-o de la om, ai luat-o de la Dumnezeu, din Biserica ai luat-o. Si numai daca - Doamne pazeste! - unul dintre ei a alunecat si a cazut cu alta persoana, atunci iti da voie Biserica s-o lepezi. Dar altfel nu ingaduie Biserica.

Ce parere aveti despre cei care se recasatoresc.

Cu mare iconomie, doar a doua nunta. Nu a treia si a patra. Nu, sub nici un motiv!

La a doua cununie, rugaciunile sunt asa, mai de pocainta. Zice: "Pentru neputinta voastra..."

Trebuie bagare de seama.

E foarte raspandita acum aceasta mentalitate: "daca nu ne potrivim, lasa ca ne despartim, dar de comun acord".

Asta e desavarsita paganatate. Paganatate! Nu Biserica, nici Ortodoxie, nici Adevar.

Unii tineri se intreaba: "De ce sa se chinuiasca amandoi, daca nu se impaca? Mai bine sa se desparta in pace si sa se duca fiecare cu cine simte ca se implineste mai mult".

Adica sa ia pe alta? Vezi, astea sunt legi omenesti, diavolesti, ca sa-ti faci poftele. Ei nu zic ca-si fac poftele.

Ei zic ca nu merge relatia, ca nu s-au potrivit.

Nu s-au potrivit?! Nu s-au potrivit pentru ca au o patima. Taie patima aceea, gandul ca nu te potrivesti, ca aceea e patima sataniceasca. "Din tineretile mele, multe patimi se lupta cu mine", dar patimile acelea nu-s de la om. Patimile acelea le-a aruncat insusi vrajmasul, satana, in sufletul meu, ca el e duh si el se apropie de fiecare dintre noi fara sa observam. El e duh si n-are osteneala, si arunca in cugetele si-n ideile noastre samanta faptelor celor rele. Si daca tu l-ai absorbit si l-ai bagat in sufletul tau, incet-incet incepe sa incolteasca. Si daca incolteste in inima ta, incet-incet face radacini. Atunci satana fuge departe de la tine si te lasa, ca el e convins ca de-acum ai sa-l asculti prin patima pe care a pus-o in sufletul tau. Deci, daca vrei sa-ti faci toate poftele tale, baga de seama ca poftele acelea nu-s ale tale, ci ele sunt samanta faptelor celor rele, a omului vechi, samanta rautatilor.

Parinte, pana unde sa mearga relatia tinerilor inainte de casatorie? Vedeti, multi se saruta, danseaza, merg la petreceri unii, merg si la biserica! Dar exista aceasta mentalitate. De pilda, cand li se spune tinerilor ca poate n-ar fi bine sa se sarute, ca sa nu li se starneasca patima des-fraului, se uita foarte ciudat: "cum, ce-i asta?!".

Prin sarut te-a prins, si daca te-a prins, trebuie de-acuma sa savarsesti faradelegea. O data, nu. De doua ori, nu. Poate ti-e rusine, poate te gandesti ca-i pacat, dar daca incepi sa saruti, te-ai aprins, si cum te-ai apropiat de foc, te-ai ars. De aceea inainte, cum se logodeau, nu treceau patru-cinci zile, o saptamana cel mult, ca sa se pregateasca de nunta, dar nu sa stea saptamani, cum am observat acum. Acuma, daca s-au logodit, deja tinerii dorm intr-un pat amandoi: "Pai, sunt logodit, e logodnica mea!" Si se duc impreuna, merg la toate distractiile. Aceea e o faradelege. Poate sa mai fie curatie in tinerii aceia? Nu este ceea ce face bunatate. Cum a inceput omenirea, spre daramare merge.

Parinte, in urma intalnirilor pe care le-ati avut cu mirenii, care ati observat ca sunt problemele cu care se confrunta familia crestina in ziua de azi? Si care ar fi mijloacele de a face fata acestor probleme?

Mai intai sa respecte dragostea dintre dansii. Si daca nu merge, sa se sfatuiasca cu Biserica. Vedeti ca exista multa saracie in zilele noastre. Intre principalele probleme din zilele noastre se numara divorturile si avorturile.

Atunci n-ai temelie ca esti crestin. Daca te gandesti la divort, inseamna ca nu esti crestin. Sau sa faci avorturi! Oare da Biserica vreo invoire cat de mica sa faci avorturi? Sunt situatii cand -Doamne pazeste! - a murit copilul in pantece, atunci sa-l scoata doctorul, nu sa faci avort. Sub nici un motiv! Avortul e ucidere. Cati ani trebuie sa nu te impartasesti, cand ai ucis? Daca e saracie, sau altceva - atunci, daca e saracie si nu poti creste copilul, sa traiesti in feciorie cu sotia, ca fratii. Si atunci esti si impodobit de harul Sfantului Duh, si nici probleme nu ai. Biserica, Ortodoxia, sub nici un motiv nu-ti dau voie sa faci avort.

Multi soti vor sa aiba parte de unire trupeasca, si totusi sa nu aiba copii, si atunci folosesc fel defel de anticonceptionale sau ajung la avorturi.

Ai vazut? E o faradelege pe care Biserica si Ortodoxia nu o aproba sub nici un motiv. Daca ai sotie si a ajuns sa zamisleasca, atunci sub nici un motiv nu poti sa nu-l lasi sa se nasca. Copilul, daca s-a zamislit, de-acuma are suflet intr-insul. Si daca l-ai scos, l-ai omorat, va sa zica esti ucigas de oameni. Pe el nu l-ai lasat sa se bucure nici de viata asta, nici de cea viitoare, adica l-ai distrus: de-acuma tu esti ucigas.

Cum sa se raporteze sotii crestini la unirea trupeasca, la viata sexuala?

Barbatul si femeia sa fie asa: cati copii le-a dat Dumnezeu, atatia sa aiba. Sub nici un motiv sa nu-i avorteze. Daca vor sa nu aiba copii, atunci sa traiasca in feciorie.

Dar poate fi periculoasa infranarea, daca nu sunt amandoi sotii pregatiti? E o perioada cand la femeia care a nascut mai multi copii poate sa apara o oboseala trupeasca, sau o stare de astenie. Unii duhovnici recomanda infranarea in aceasta perioada, pentru ca femeia sa se mai refaca. Dar apare si problema ispitei: daca se abtin, unul dintre ei, mai ales sotul, poate sa cada cu altcineva...

Daca respectam ceea ce ne invata Biserica, suntem desavarsiti, apropiati de Dumnezeu, ca sa putem capata fericirea. Cum cautam dupa ideile noastre, cadem in bratele vrajmasului.

Sfintia voastra recomandati infranarea. Dar nu poate fi periculoasa? Tocmai pentru a evita pericolul unii parinti zic ca in perioada aceea sotii trebuie sa se roage mai mult, ca nu cumva unul dintre ei sa cada. Si totusi e greu.

Sigur ca-i greu! Dar trebuie hotarare barbateasca, duhovniceasca. Iar daca-i greu, du-te, fa copii, ca sa nu fii sub calcarea legii. Fa copii si mergi inainte. Dar daca vrei sa n-ai copii, retrage-te. Pai, cum? Vrei sa-ti faci poftele trupesti, si copilul nu? Pai de-aceea este lasat de Dumnezeu barbat si femeie, nu pentru altceva, decat ca sa se inmulteasca; asa cum a zis Dumnezeu inca de prima data: " Cresteti si va inmultiti si mosteniti pamantul". De aceea a lasat Dumnezeu sa se casatoreasca.

Se spune ca daca ai copii multi si trebuie sa ai grija de ei te cam risipesti...

Noi am fost opt. Si daca tata nu murea, cum a murit, de tanar, poate ca mai faceau. Si ce? Eram agricultori. O mamaliga, acolo, si ce mai dadea Dumnezeu, si au crescut oameni toti, si-a fost bine... Sigur, nu erau desfatarile care sunt astazi, si cum e omenirea astazi, dar noi, fiindca nu stiam de altele, o mamaliga si oleaca de branza si ce mai dadea Dumnezeu, ce mai era acolo, ca oamenii de la tara, care au un ou, un porc, ceva...

Da, asta la sat, dar la oras e mai greu. Multi n-au nici casa la oras, ii da afara din casa, ca n-au bani sa-siplateasca intretinerea, curentul, toate astea...

Oricat de rau ar fi, daca avem grija sa capatam sfanta mantuire, sa nu ne indepartam de invataturile Bisericii si ale Sfintilor Parinti, care ne indruma la adevar. Si atunci avem speranta, ori de-am avut parte de bune, ori de rele in lumea asta, dar vom capata odihna sufletului in viata viitoare.

Telul casatoriei e mantuirea celor doi parteneri, indumnezeirea lor, apropierea lor de Dumnezeu, iar copii sunt fructul acestei uniri.

Sigur ca da! Cat timp nu alunecam dincolo de adevarul Bisericii, dincolo de Ortodoxie, e bine si avem sperante sa capatam mantuirea. Ca oricat am trai, tot trebuie sa plecam din lumea aceasta. Da, plecam din lumea aceasta, dar incepem alta viata: vesnica. De aceea trebuie sa ne pregatim, sa respectam ceea ce ne-a hotarat Biserica, Sfintii Parinti si insusi Mantuitorul Hristos, care S-a coborat din cer pentru mantuirea noastra, ca sa putem capata vesnicia. Ca omul nu-i facut pentru lumea asta.

Exista mentalitatea ca familia este ceva ingaduit de Dumnezeu pentru a ne bucura de cele de aici. Se observa o ispita de a considera familia ca un fel de ingaduinta pentru fel defel de patimi, pana la urma, si pacate. Pe de alta parte, unii spun ca viata de familie este lipsita de traire duhovniceasca. Adica ea e un fel de desfrau binecuvantat. Unii nu vad o alta valoare dincolo de problema sexualitatii in familie. Iar cei care vor sa il slujeasca pe Dumnezeu trebuie sa se calugareasca. Sunteti de acord cu acest punct de vedere?

Nu, nu sunt. Dumnezeu a lasat doua drumuri pentru mantuirea sufletului nostru: ori te casatoresti si aduci copii pe lume, si-i cresti in frica lui Dumnezeu, si cand vei ajunge la scaunul Dum-nezeirii, vei zice: "Iata, Doamne: eu si pruncii pe care mi i-ai dat!". Sau, daca nu vrei aceea, si te lipsesti de bucuria casniciei, ca si casnicia are bucuriile ei, atunci te faci calugar. Dar nu alta. Va sa zica: ori calugar, ori casatorit. Dar sa respecti ceea ce spune Sfanta Scriptura.

Despre asa-numita casatorie alba, in care cei doi soti traiesc ca frate si sora, ce parere aveti? Poate fi periculoasa?

Casatoria e lasata de Dumnezeu pentru inmultirea omenirii. Dumnezeu ar fi putut sa lase sa se inmulteasca oamenii altfel, in alt mod. Dar asa, pentru pacatele omului, vazand ca-i plecat catre cele rele, a lasat sa se inmulteasca omenirea din barbat si femeie. De aceea i-a binecuvantat. Dar, bineinteles, poti sa traiesti in feciorie cu o fata pe care o iubesti, si atunci o mare plata ai de la Dumnezeu. Au fost si sfinti care au trait astfel. Spuneau ca sunt sterpi, si ei traiau ca fratii. Si nu-i stia nimeni, decat duhovnicul. Daca, cu timpul, unul din ei sau amandoi nu mai rezista, si ajung sa-si doreasca copii, atunci - cum nici unul nu-i stapan, sa nu zica: "eu nu vreau!" - trebuie sfatuire. De aceea se face casatoria. Nu mai esti stapan pe tine. Ci esti barbat si femeie, uniti de Dumnezeu, si acum ei amandoi devin un trup. Numai daca amandoi sunt plecati spre gandul cel dumnezeiesc sa traiasca in curatie, atunci ei sunt binecuvantati si de Dumnezeu.

Sa revenim putin la tema conflictelor dintre parinti si copii. Copiii parca vor altfel, trag spre altele, nu spre biserica, parintii i-ar vrea in biserica. Cum sa-si conduca copiii spre Dumnezeu fara sa fie conflicte? Ca parintii se mantuiesc prin copii buni.

Da, si copiii se mantuiesc prin parintii buni... Sa nu ne indepartam de invataturile Bisericii sub nici un motiv.

In Epistola catre Efeseni, Sfantul Apostol Pavel zice: " Voi, parintilor, sa nu-i intaratati pe copiii vostri". Ca unii ajung la certuri cu copiii lor...

Trebuie sa-i sfatuiesti cu blandete, ca atunci nu se intarata; dar daca tu esti sever, si incerci sa-l fortezi, se intarata, se tulbura, se indaratniceste. Sa-l inveti cu blandete, ca daca-l inveti cu blandete copilul te asculta; dar daca vrei sa-i ordoni, nu te mai asculta. Dar daca-l inveti cu blandete, de-acum se pleaca inima lui, ca acolo e harul Sfantului Duh. Blandetea e dar dumnezeiesc. Tu uneori vezi ca ar trebui sa-l ocarasti, dupa adevar, dar tu iti calci patima aceea si il indrumi cu blandete... Blandetea e un har dumnezeiesc. Si atunci il castigi.

Sa il lasi pe copil sa ajunga el singur la concluzia pe care vrei sa o traga, adica sa il lasi putin liber, sa nu-i impui... Alta problema este cu parintii care sunt departe de Biserica, exact invers, pentru ca au trait pe vremea comunistilor. Dar copiii incep sa se apropie de Biserica. Si au conflicte cu parintii lor. Sunt oameni care se supara ca le pleaca copiii la manastire. Altii se supara ca nu sunt lumesti copiii. Copiii cum ar putea sa ii traga pe parinti spre Biserica?

Sa le vorbeasca, sa le spuna ca a fost o lege contra lui Dumnezeu comunismul, si sa-i convinga pe parinti ca acesti comunisti au fost oastea lui antihrist. Trebuie sa-i sfatuiasca.

Deci sunt copii care-s mai crestini ca parintii?

Cum sa nu! La noi in tara si-n alte tari unde a fost comunismul, au ajuns copiii sa-si duca parintii la biserica.

Vezi, bunatatea lui Dumnezeu... nu-i lasa, cu toate ca au fost nevrednici, iar copiii aceia - ca e sangele parintilor, nu? - vezi, ca-i lumineaza acum Dumnezeu pe copii, ca sa vada adevarul.

Dar copiii aceia cum sa procedeze? Pentru ca e mult mai delicat, ca se zice: "copiii sa asculte de parinti". Si unii se supara cand copiii lor duc o viata evlavioasa, sau cand se fac preoti, sau cand se duc la manastire, si zic ca nici nu mai vor sa-i vada in ochi.

Aceia se duc inainte, in prapastie, si n-ai ce le face.

Dar cum sa ii atraga? Sa stea pe langa ei mai mult cu zaharelul, cum se zice: "vorba dulce mult aduce "?

Da, asa da.

Profesorii de religie ar putea sa-i convinga pe parinti sa vina la biserica? Se discuta lucruri frumoase la ora de religie, cate-n luna si in stele...

Noi trebuie sa fim cei mai buni din neam, ca ne-am nascut deodata crestini ortodocsi, noi trebuie sa reflectam cu sfintenie natiunea si credinta. Daca ne despartim de credinta, ne-am prapadit si sufleteste, si trupeste.

Dar pentru tineri ideea aceasta nu are rezonanta, adica asta nu ii convinge pe ei sa mearga la biserica, pentru ca ei zic asa: "Ne plictisim la slujba, nu intelegem, e mai frumos la discoteca".

De acelea se bucura satana, de patimile care sunt in tineri. Ei, aici trebuie tot cu povete, cu blandete, ca sa intre in mintea lor ca acesta-i adevarul. Uite, hai sa ne socotim, ca omul nu traieste vesnic in lumea asta, o sa murim, si apoi pentru tot ce facem, o sa dam seama inaintea lui Dumnezeu, ingerul lui Dumnezeu sta si scrie tot ce-i bun, ca sa ne ajute. Dar satana, in apropiere, scrie tot ce-am facut rau. Si cand ajungem la vamile vazduhului,... Trebuie sa le vorbim despre Judecata de apoi, dar si despre rugaciune.

Unii profesori de religie vorbesc mai mult despre bucuria rugaciunii, ca sa nu-i infricoseze pe copii.

Bine, bucuria rugaciunii e buna, dar sa le spuna care e plata de la rugaciune si care-i ne-plata cand nu facem rugaciune.

Ar fi bine sa le vorbeasca elevilor cate ceva si despre rugaciunea lui Iisus?

Ei, rugaciunea lui Iisus... Eu n-o am... Fiecare poate s-o dobandeasca, dar numai in linistea adevarata poti s-o agonisesti. In lume, cu greutate. Si prima data trebuie sa fii sfant. "Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfant sunt". Apoi tu esti sfant, cand tu ai uraciune pe celalalt? Daca celalalt iti spune ceva si tu nu-l poti ierta, acum vrei sa ai rugaciunea mintii? Sub nici un motiv! Trebuie sa ne curatim cu desavarsire sufletul de rautate, si atunci harul Sfantului Duh se pogoara in sufletul si-n inima noastra si putem sa mentinem harul asta asa de mare. Dar daca tu zici ca unul ti-a zis ceva, altul altceva, altul s-a uitat nu-stiu-cum la tine, atunci e greu! Dar sa ne osarduim sa zicem si noi o ora, cat putem: "Doamne Iisuse Hristoase..."

Si cei din lume, prinsi in vartejul ispitelor?

Sigur ca da!

Dar e bine ca mirenii sa practice o anumita metoda? Unii duhovnici iscusiti le recomanda mirenilor sa nu foloseasca metodele explicate in Filocalie, pentru ca apare riscul de a face greseli. Spun ca mirenii sa se roage cu gura cat mai mult, si rugaciunea va deveni de la sine rugaciune a mintii si apoi a inimii. Ce parere aveti, cum trebuie rostita rugaciunea lui Iisus de catre mireni?

Cum poti. Daca esti in lume si vesnic esti cu lumea, daca poti sa ai mintea atat de curata si sa practici asa ceva...

Dar Sfintii Parinti scriu ca inainte erau oameni din Senat care aveau rugaciunea mintii.

 

 

Spuneti-ne cate un cuvant si despre monahism, despre nevointa...

 

La manastire e nevointa... Aici se fac slujbe de noapte...

Considerati ca e o mare greseala sa nu se faca slujba la miezul noptii?

"Iata, Mirele vine la miezul noptii... si fericita e sluga pe care o va afla priveghind."

Da, dar in tara sunt multe manastiri in care nu se fac slujbe de noapte.

In care nu-i scoala pe calugari la slujba de noapte?

In care fac slujba de la sase dimineata. Si fac utrenia de cu seara, sa zicem. Pana pe la opt-nuoa seara e terminata utrenia.

Si doar lucrul acesta s-ar putea indrepta foarte lesne: daca ar fi ordin de la Patriarhie, manastirile sa aiba tipicul de a se scula noaptea la 1, la 2, sa se faca randuiala. Vezi, cand incepi slujba, zici: "Miezonoptica", adica atunci s-o citesti.

Un motiv ar fi ca unele manastiri romanesti sunt sarace, monahii sau monahiile nu au din ce trai, si-atunci lucreaza toata ziua si sunt seara obositi, si atunci dorm.

Daca nu pot sa faca slujba, sa nu se duca la calugarie. E sfintenie calugaria. Calugaria cere osteneala, cere hotarare, astea nu-s din partea noastra, sunt din partea Bisericii, din partea Sinoadelor Ortodoxe. Dar ce sa mai zici, ca Sfantul Vasile spune ca nu numai pentru calugari e ca sa te scoli la miezul noptii, sa te rogi, dar si pentru tot crestinul. Bine, Sfantul Vasile era om sfant, de-aceea sfatuieste sa se faca rugaciunile dupa tipicul lor. Dar uite-asa, cu "delicatetea" de acum se dezradacineaza obiceiurile cele bune.

Dar sunt manastiri care pentru misiune fac asta. De exemplu, la o manastire parintii spuneau: "Staretul ne-a dat ascultare sa facem slujbele de dimineata, la sase-sapte, sa se termine pe la unsprezece-doisprezece ziua, ca vin multe autocare si e bine sa prinda lumea slujba ". Ca sunt oameni care au evlavie, si vin la manastire sa prinda slujba, Sfanta Liturghie, ca daca se termina la sase-sapte dimineata liturghia, cand sosesc mirenii nu prind nici un fel de slujba.

Ei... s-a modificat. Cu atata "delicatete" intra rautatea, fara s-o observi. Parca ar intra pentru motive bune, nu? Da, asa zic ei, dar nu-i adevarat.

Deci nu sunteti de parere ca este un lucru bun ca manastirea sa fie centrata pe misionarism, pe pastoratie?

Nu, manastirea e pentru mantuirea monahilor, ca sa se nevoiasca. Nevointa!

Si totusi sunt oameni care s-au folosit mergand in vizita la manastiri, fiind primiti cu dragoste de catre parintii de acolo. Stand, rugandu-se cu ei, le-a placut viata de manastire si au ramas in manastire sau au revenit mai tarziu, pentru totdeauna...

Bine, calugarul - adica persoana care-i superioara si duhovniceasca, totdeauna trebuie sa-si calce pe inima si sa mearga totdeauna in dragoste, ca Dumnezeu dragoste este. Si asa pentru cine vine trebuie sa aiba dragoste, ca indeplinesti porunca lui Dumnezeu. Daca ai dragoste, si omenirea se foloseste.

Dar sa nu schimbi randuiala pentru asta. Faci ce ai de facut in cadrul randuielii. O problema de acelasi gen: in unele manastiri s-a ajuns sa se manance carne. Si asta pentru ca zic ca au mult de munca.

Asta-i pricina? O da vrajmasul. Calugarul are alta viata, alt drum.

E adevarat. Si duhovnicii mai cunoscuti sunt de parere ca nu e bine sa se munceasca prea mult si sa se lase rugaciunea deoparte. Dar acum, dupa '89, se construiesc manastiri; sau, daca o manastire s-a darapanat, incearca s-o refaca, sau sa consolideze biserica. Nu au bani din ce sa traiasca, zic ei, si atunci trebuie sa munceasca la camp, la fan, la vaci, la toate. Pana se istovesc de munca. Pentru ca nu stiu cum altfel sa faca rost de bani. Cum se poate rezolva problema asta? Ca nici ei nu ar vrea sa munceasca asa de mult pe camp. Cineva a spus ca "unele manastiri au ajuns CA.P-uri duhovnicesti". Ce sa faca monahii? E mai bine sa nu mai construiasca nimic, si sa nu aiba unde sa stea? Sa lase manastirea sau biserica sa se darame?

Nu s-o lase sa se darame, dar ei le fac moderne pe toate, cu cheltuieli titanice, si n-au bani, si-alearga prin tara cu catrafusele si cu toate, asta nu-i o viata sfanta, nu-i dupa Dumnezeu. Asa-i moda. Si-n tara la noi se construiesc - vezi ca si aici in Grecia au dat niste sume titanice ca sa refaca manastirile toate; toate le refac, le modernizeaza.

De ce e rea modernizarea la manastire? Pentru ca te lipeste cu mintea de lucruri?

Manastirile astea vechi au o mie de ani. Si au stat in picioare. Si s-au construit cu mari greutati. Era lumea evlavioasa. Si-au facut manastire care a tinut pana astazi si are o mie de ani. Dar acuma le strica, si le refac din nou. Dar ele inca n-au cazut. Ele "merg inainte", se mentin asa.

Dar sunt darapanate. Undeva langa Careia aproape ca s-a daramat o manastire. Si acum vor sa vina acolo niste parinti, sa incerce sa o refaca, sa construiasca niste chilii. Dar s-a darapanat rau. Acum cativa ani nu era asa. Aproape ca pica jos. Unele parti din manastire au cazut la pamant.

Sunt la pamant. Sunt. Dar vezi ca le-au dat foc. Dusmanii le-au dat foc. Sunt vreo treizeci de ani de atunci. Si spuneau ca a luat foc de la... nu mai stiu, dar erau minciuni. La toti spuneau minciuni, ca au vazut palalaie de foc in afara... Dar cum sa ia foc, cand peretele e lat, e gros de un metru si jumatate, cum s-a dus focul acolo? Asa se vorbeste, ca expres i-au dat foc niste dusmani bagati inauntru. Dupa aceea au luat foc chiliile. Si-n momentul cand au dat foc, au furat odoarele din manastire.

Ispite diavolesti, rautate, nedreptatire... Parinte, cum trebuie suportata nedreptatea?

Orice s-ar intampla, tu te socoteste inferior. Orice s-ar intampla. Cu toate ca altul vrea sa te certe, sa te ocarasca, tu, daca ai smerita cugetare, sa accepti greutatile pe care ti le-arunca... Doar cine va rabda pana in sfarsit, scrie Sfanta Scriptura, se va mantui.

Parinte, un alt subiect: doi-trei tineri care au terminat Facultatea de Teologie s-au gandit ca poate e mai bine sa incerce sa faca un fel de chilie undeva in tara. Dar le lipseste un batran povatuitor. Credeti ca e buna ideea lor de a incerca asa o vietuire?

Daca n-au batran, ii inseala ispitele. Vor sa mearga la o viata pustniceasca? Foarte bine, dar trebuie sa aiba un duhovnic experimentat, apropiat de Dumnezeu, si sa nu iasa din cuvantul lui sub nici un motiv. Dar trebuie atentie, ca te inseala vrajmasul. Prima data, vezi cum te invata Sfintii Parinti? Pentru o asemenea viata, trebuie sa te dezbraci de omul cel vechi si sa te imbraci in omul cel nou. Toate rautatile pe care le avem in sufletul nostru trebuie sa le scoatem, sa ne imbracam in haina mantuirii. Satana se osarduieste ca toate patimile pe care le-am avut sau le avem sa le bage in sufletul nostru. Si daca traim cu nevrednicie, cu greutate se dezradacineaza. Daca vrei, sa mergi la o manastire de obste, trebuie sa faci ascultare, sa-ti tai voia, ca sa poti capata smerita cugetare, si atunci e speranta ca sa putem capata sfanta vietuire.

Dar daca nu au un batran care sa stea cu ei, dar au duhovnic si merg sa-l cerceteze in fiecare saptamana. E bine asa sau tot nu e bine?

Trebuie sa poata rezista. Daca n-ai trait in monahism, atunci cu anevoie iti tai voile tale, dupa cum te sfatuieste duhovnicul. E mai bine sa mergi intr-o manastire, sa faci ascultare, oriunde te-ar pune. Daca esti hotarat sa faci ascultare si taierea voii, oriunde te-ar pune, nu carti. Sa socotesti asa: ca insusi Dumnezeu i-a inteleptit pe iconom si pe staret ca sa iti dea acea ascultare.

Si daca un monah primeste ascultare sa lipseasca de la Liturghie ca sa se duca la camp, sau sa faca cine stie ce lucruri de acest fel? In unele manastiri s-a ajuns de multe ori sa se inteleaga prin ascultare faptul ca trebuie sa lipsesti de la slujbe. Intr-o manastire au vrut sa termine cu munca asta si au angajat niste oameni care sa munceasca, pentru ca parintii sa vina la slujbe. Dar parintii s-au invatat atat de mult cu munca, in atatia ani, incat tot la munca se duc si lipsesc de la slujbe. Au devenit intr-un fel dependenti de munca fizica. Cat despre ascultarea de staret, apare o problema: unii stareti au inceput sa gandeasca lumeste. Vor sa faca manastiri mari, cu marmura, cu geamuri speciale si cate si mai cate. Si cel care traieste acolo, in loc sa se ocupe de cele duhovnicesti, trebuie sa traga acolo ca un fel de muncitor, nu de calugar. Si atunci cum sa faca ascultare? Ca se gandeste ca poate nu-i bineplacuta lui Dumnezeu ascultarea asta.

Trebuie in toate dreapta socoteala. Si staretul si iconomul trebuie sa aiba grija sa nu faca greutati mari in Postul Mare, ca sa lucreze parintii si, din cauza muncii grele, sa inceapa a dezlega mancarurile.

Dar numai in Postul Mare trebuie sa aiba grija de parinti?

Totdeauna trebuie. Dar primavara e mult de lucru, si omul e slab in Postul Mare. Si daca e mult de lucru, omul e nevoit sa manance cu untdelemn.

Dar ce sa faci daca intri intr-o manastire si te tine asa, zicand: "lasa, ca faci Liturghia pe camp", cum avea o vorba un parinte. Adica zici: "Doamne, Iisuse..." si faci ascultare. Ei prin ascultare inteleg sa te duci la munca. Si zic: "fa ascultare, ca nu te mantuiesti daca nu te duci acolo, la munca ", in loc sa stai la slujba.

Daca e dreapta socoteala si el daca poate face rabdare, ascultare, se mantuieste: "Ei, a zis parintele asa, asa fac. La Sfanta Liturghie nu ma duc, dar zic: Doamne, Iisuse...", sa se impace sufletul si inima. Daca nu esti in pace, nu poti face nici o rugaciune, ca te gandesti ca e cu nedreptate.

Greutati in familie, greutati in manastire. La Dumnezeu e mai mare lucru fecioria, traiul in manastire?

Sigur. Pentru ca Dumnezeu n-a pus legi pe care omenirea sa nu le poata tine, ci a pus legi asa, cu iconomie. Acela ce-i calugar e obligat sa fie curat. Si cu toate acestea, se intampla de cade. De aceea a lasat Dumnezeu omului sa aleaga. Inainte si monahismul, ce era? Trei ani de zile te tinea in manastire ca frate. Dupa trei ani de zile iti ziceau: "Frate, ne-am hotarat sa te facem calugar, ca esti ascultator", si celelalte. "Nu, vreau sa mai stau ca frate!". "Nu! Sub nici un motiv, nu poti sta nici o zi mai mult! Ori te faci calugar, ori te duci si te casatoresti!". Timp de trei ani de zile il necajeau si-n dreapta si-n stanga, ca sa vada daca e plecata mintea lui spre monahism, spre curatie, spre ascultare. Asta era incercarea, trei ani de zile, dupa trei ani se hotarau. Si nu-l tineau nici o zi mai mult, pentru ca socoteau ca a avut timp in cei trei ani sa ia o hotarare, sa-si dea seama daca va rezista sau nu ispitelor care vin la monahism, in manastire. Si daca acela nu se putea hotari in trei ani, manastirea nu-l mai primea.

Dar cum isi poate da seama cineva daca va rezista sau nu?

Sa gandesti asa: esti de trei ani de zile, dar patimile trupesti nu te lasa. Si nu numai cele trupesti. Mai vine si ideea sa faci ceva, ideea unei "realizari" in viata; ideile, gandurile astea sunt patimi. Daca in trei ani de zile n-ai constatat ce poti rabda, n-ai putut lua o hotarare, atunci pentru manastire nu mai esti. Daca te hotarasti, te faci calugar, ti se da ascultarea ta, smerenia ta, si celelalte, si ramai acolo. Dar daca tu inca nu vrei, daca vrei sa mai incerci, manastirea este hotarata ca tot acum sa-ti spuna ce sa faci. Adica du-te sa te casatoresti. Daca tu nu esti hotarat dupa trei ani de zile, manastirea nu te mai primeste.

Unii spun ca daca cineva a intrat ca frate si apoi nu a vrut sa ramana in manastire, satana l-a luat, ca e rau, si-l duc pe om aproape la disperare. E bine sa se puna problema asa? Totusi sunt niste ani de incercare, nu trebuie sa-l osandesti pe frate ca n-a ramas in manastire.

Nu, nici vorba, n-ai nici un drept sa-l osandesti.

Unii il opresc chiar de la impartasanie, zicand ca daca a fost frate in manastire si apoi pleaca si se casatoreste, atunci doi-trei ani sa nu se impartaseasca. Vi separe corect?

Nu, nu e corect. Cei doi-trei ani cat ai stat in manastire ai incercat. Si dupa doi-trei ani de manastire ai hotarat ca nu poti rezista ascultarilor si vietii de manastire. Atunci, ce canon sa ai tu? Tu te-ai dus, ai incercat, dar n-ai putut.

Dar daca te tunde rasofor atunci nu mai ai voie sa pleci?

Ei, de-acuma rasofor e altceva.

Sunt unii calugari care vorbesc cu dispret despre casatorie. O considera ceva fara valoare si spun ca numai calugaria este adevarata cale, sfintenia deplina.

Sigur, monahismul e superior, pentru ca respecta curatenia sufleteasca si trupeasca. Nu spune: " Cel ce iubeste pe tata, pe mama, pe frate, pe sora mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de imparatia lui Dumnezeu'"? Dar monahismul da de inteles ca a lepadat toate: si tata, si mama, si frate, si sora, si cunoscuti si toate, pentru dragostea lui Dumnezeu. Atunci esti vrednic de imparatia lui Dumnezeu.

O alta problema: sunt oameni care au facut Facultatea de Teologie, dar inainte de a ajunge la Dumnezeu, poate in adolescenta, au avut unele caderi trupesti, si si-au pierdut fecioria... Ce sa faca? Sa se gandeasca sau nu la preotie? Unii dintre ei au incercat sa se pocaiasca, sa duca viata evlavioasa. Ce parere aveti: e bine sau e rau? Sfintii Parinti au zis ca cine nu e fecior nu e bun sa fie preot. Dar unii duhovnici ii trimit pe tinerii care dupa cadere s-au pocait sa isi asume crucea preotiei, numai pentru a fi de folos celorlalti. Duhovnicul spune: "Ar fi bine sa te indrepti spre preotie... ". Dar Sfintii Parinti spun altceva.

Asa scriu Sfintii Parinti, sigur, asa este hotararea. Dar duhovnicii mari si episcopii dupa voia lui Dumnezeu judeca lucrurile. Daca intamplator dau in niste nevoi mari, ii dau binecuvantare cate unei persoane in felul asta. Dar el singur nu poate sa ceara lucrul asta. Si nu poti sa zici: "nu-i nimic ca a cazut".

Dar daca episcopul si duhovnicul judeca totul, si dau binecuvantarea, iar cel in cauza are framantari, nu e sigur ca e bine sa fie hirotonit, si are ganduri de indoiala?

Daca episcopul si duhovnicul dau binecuvantarea, atunci acela sa aiba pace: se cunoaste ca a gresit, dar Dumnezeu l-a iertat, fiindca a facut ascultare. Episcopul si duhovnicul vad niste greutati mari, de aceea i-au dat binecuvantarea; este nevoie de preot. Pe cine sa trimita? E atata lume care cere Liturghie, cere botezuri, cere fel de fel de slujbe.

Dar e vreun pericol ca cel care a primit astfel hirotonia sa nu se mantuiasca?

Nu, nu e pericol. Sunt multi asa cum spui. Totusi, la batranete, taie Liturghia. Adica vad ca a venit batranetea, fac iar o spovedanie, se smeresc si nu mai slujesc, in semn de pocainta. Dar, odata ce i-au dat binecuvantare duhovnicul si episcopul, el este preot.

Acum o intrebare care a generat controverse intre unii episcopi si preoti: ce parere aveti despre ecumenism?

Eu nici nu stiu ce vor sa faca ei cu ecumenismul. Adica cum, toate credintele sa fie la un loc, ca toate-s bune, nu?

Nu e rau totusi sa existe o deschidere pentru a-i apropia si pe cei de alte credinte sau confesiuni de adevarul Ortodoxiei, numai sa nu se intample invers, sa nu se treaca la credinta acestora...

Aia face diavolul. Nu vezi ca porunceste Scriptura: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si pe aproapele tau ca pe tine insuti "1 Cine e aproapele tau? Tot omul, nu numai ortodoxul. Tot omul este aproapele tau. Fata de orice om, de oriunde de pe pamant, sa ai dragoste. Dar nu sa ai dragoste ca sa iei eresurile lumii. Ca om, sa ai pace, dragoste. Ca Dumnezeu dragoste este. Tu tii cutare, sau cutare, treaba ta! Dar noi, in primul rand, sa avem dragoste... Cata dezbinare s-a facut si in Biserica: "Nu, asa trebuie, cum zic eu!", "Ba nu, cum zic eu!". Stai, sa ne descurcam, sa discutam, o zi, doua, trei! Credeti ca soboarele care s-au facut, cele sapte Sinoade Ecumenice, s-au facut intr-o zi, doua? Nu, au stat la discutii, au discutat, pana cand s-a hotarat care e adevarul.

Si au incercat sa-i primeasca pe cei rai si sa-i indrume cu blandete.

Daca stai cu blandete sa discuti chestiunea, ca poate si celalalt are dreptate cumva, poate are dreptul, dar intelege gresit aceasta dreptate, si acum, daca el are rabdare, tu din partea astalalta, care vezi adevarul, il sfatuiesti cu indelunga rabdare pana cand se convinge care-i adevarul.

Uneori, atunci cand unii ortodocsi se intalnesc cu neortodocsii, cu ereticii, ii iau cu duritate, fara dragoste: "Mai, ca voi faceti asa, ca nu stiu cum, ca nu stiu ce... ", si nu-i castigi, ii indepartezi de adevar. Ba chiar intre parintii ortodocsi, daca e vreunul care are o idee gresita, sunt unii care sunt gata sa spuna: " Uite, ala e eretic, e asa, asa!", dar fara a incerca o discutie in duhul blandetii. Sunt gata sa arunce cu piatra, si atunci pe celalalt il pierzi, nu-l mai castigi.

Il pierzi, si de-acuma se face o ruptura mai mare. Uite cum s-a amestecat vrajmasul, ca cei pe calendar vechi si cei pe nou nu au nici o dragoste unii fata de altii, ba au uraciune. Ei fiind de acelasi neam, fiind de aceeasi credinta, si uite, au uraciune unii pe altii. Asta e lucrarea vrajmasului, ca Dumnezeu dragoste este. Dar daca nu ai dragoste, si ai uraciune, de-acuma te-ai dat de partea satanei. Mila lui Dumnezeu sa fie cu noi, ca noi suntem asa cum suntem... Mila lui Dumnezeu...

Privitor la problema misionarismului.... La noi in tara nu prea exista un duh misionar, adica nu putem spune ca din Romania au plecat misionari la musulmani sau in cine stie ce tara necrestina...

Numai catolicii si grecii fac lucrul asta.

Si protestantii. Ai nostri vor sa faca misiune in tara mai mult, ca e nevoie. Se ocupa mai mult de pastoratia turmei din staulul Bisericii.

Dar nici in tara nu prea fac misiune. De aceea e cel mai rau.

Totusi se mai face cate ceva. Dar se axeaza mai mult pe pastoratie, nu pe misiune.

Sa faci misiune in tara inseamna sa faca o propaganda titanica. Aici, grecii au patru-cinci posturi de radio, unde de dimineata pana noaptea, si toata noaptea, se vorbeste despre natiune si ortodoxie. Vorbesc asa niste invataturi pe care nu le-am mai auzit in atatia ani de zile.

Danion Vasile

Marian Maricaru