Despre arta crestina, cunoastere, iubire, trezvie si modelele crestine

Despre arta crestina, cunoastere, iubire, trezvie si modelele crestine Mareste imaginea.


Despre arta crestina, cunoastere, iubire, trezvie si si modelele crestine

Reporterul: Dumnezeu v-a daruit multi talanti; pe care il socotiti a fi cel mai stralucitor?

Dan Puric: E greu sa decizi astfel. Cred ca lucrul pe care l-am perceput este ca atunci cand oamenii m-au nedreptatit, m-au lovit, m-au jignit, Dumnezeu mi-a dat aceasta capacitate de a nu ura, de a nu tine in mine si de a alerga si a ma intoarce catre El. Si atunci, parca simti dragostea Lui si mai tare; cand o lume te nedreptateste, ii multumesti lui Dumnezeu pentru aceasta nedreptate, pentru ca prin nedreptatea lor cunosti si mai tare iubirea lui Dumnezeu. E un paradox. Iar apoi, capacitatea de a vedea in lucrurile care par normale, comune e lucrarea lui Dumnezeu.

Se zice ca Dumnezeu nu este numai cel mai mare, este si cel mai mic si in lucrurile foarte mici se ascunde lucrarea lui Dumnezeu; apoi intr-un puric (aluzie la numele sau -n.rep.) va dati seama!

Maica Tereza a fost intrebata: "Maica, dati-mi exemplu de ceva sfant!". Ea raspunde: "Uite, matur bine prin curte!". Ce raspuns interesant! A face un lucru bun, cat de mic este esential pentru concretetea crestinismului. Iata, biserica nu este monofizita, rupta de realitatea lumeasca, are grija de ea!

Acum m-am intors dupa o calatorie incredibila cu Preasfintitul Damaschin; mi-a aratat complexul acesta social, de un firesc extraordinar; cred ca e unicat in Romania. Sunt impresionat! In mod normal, la Slobozia, nu putea sa se intample asa ceva. Aici e un lucru de inalta civilizatie, de gospodarire crestin-ortodoxa. Am vazut o catedrala care are frumusetea si liniile de forta care imi amintesc de Biserica Sfanta Sofia, avand o pictura exceptionala; va spun lucrul acesta fiindca am facut Arte Plastice si observ acest lucru in Baragan. In plin desert se face o lucrare crestina de nebanuit. De unde asemenea resurse?!

Reporter: Domnul Hristos e numit Cuvantul lui Dumnezeu, Cel prin care toate au prins viata. Parintele Slaniloae il numeste si Arhetipul Imaginii. Sunt asadar doua cai de hierofanie, accesibile omului: imaginea si cuvantul. In teatru, ele sunt refolosite, atat dialogal si monologic, cat si imagologic prin mimica. Vedeti formele acestea imbisericite si, totodata, forme ale teatrului coexistand?

Dan Puric: Sigur ca da. In primul rand, crestinismul merge foarte mult pe imagistica, nu pe imagine. Eu am zis ca cea mai slaba imagine, pe care a avut-o vreun om pe pamant, a fost cea a Domnului Hristos. A avut imaginea tandari, dar din acele tandari s-a constituit icoana. El n-a fost un om cu imagine, chiar i-au rupt imaginea, slava, tot.

Imaginea o folosesc de fapt politicienii; imaginea in termenii mei este un act de impostura. Imagistica (de aceea, eu spun ca nu raspund de imaginea Romaniei in lume, ci de icoana neamului meu - sunt doua lucruri total diferite!) are in teatru dimensiunea unei reprezentari mimetice - sa zicem radacina teatrului grec -, in care eu prezint viata si care face parte din bucataria teatrului; omul trebuie sa recunoasca viata.

La un moment dat, cand teatrul depaseste spatiul mimetismului si devine marturisitor, atunci se naste arta crestina. Scenele de teatru religios sunt scene ilustrative, ele nu sunt arta crestina. Arta bisericeasca este in cadrul bisericii.

Teatrul bisericesc nu este pentru crestini; el a fost imagistic. Abia acum se naste teatrul crestin. Teatrul crestin il ia pe om de la fast-food-uri cu ale lui (cu obisnuintele lui), il ia pe copil de la computer si il duce usor-usor, ca pe Scara Sfantului Ioan Scararul, catre zona unde incepe sa palpeze credinta; ca o propedeutica, il duce pana la poarta bisericii. Acesta este un lucru foarte important care se naste acum sub ochii nostri.

Vorbesc eu; in lume este insa o arta mercenara, usor patologica. Dar nu lumea da sensul lumii, ci Dumnezeu. Un crestin nu e in lume, e in rostul ei. Lumea poate sa fie iesita din rostul si randuiala ei.

A fi lamurit inseamna a fi in taina lui Dumnezeu. A avea dreptate poate sa fie exact aceeasi catastrofa, pe care o anunta Noica, atunci cand spunea ca nu se poate pune semnul "egal" intre exactitate si adevar. Sunt doua lucruri total diferite. A avea dreptate - poate aduce stupiditate dreptatea; a fi lamurit - se petrece cu ajutorul lui Dumnezeu. Asa si in aceasta situatie.

Hegel spunea ca arta secolului XX va muri sub suflul rece al conceptului. A intuit ceva. Dar el, saracul, nu si-a dat seama ca va muri sub suflul cald al pornografiei si violentei. Arta sec. XXI este o arta din ce in ce mai degradanta pentru conditia omului. Uitati-va la toata cinematografia mondiala, la piesele de teatru.

Si totusi, de ce in Romania s-a nascut acest filon de arta crestina? Inseamna ca ceva se intampla! De ce lumea, acolo unde ma duc (lumea musulmana, asiatica, Europa, America) vibreaza la un lucru cu care piata nu i-a obisnuit deloc? Eu vin cu lucruri rudimentare.

De ce vibreaza? Inseamna ca au pierdut ceva, inseamna ca le este sete de ceva. Si atunci, timpul se da inapoi. Este singura zona unde timpul este reversibil: in Biserica. In spatiul fizic si in spatiul nostru uman, timpul este ireversibil, sageata are directie inainte.

Numai in timpul liturgic este inapoi. Este ca in spatiul microfizic cuantic, ca un film care se deruleaza inapoi. Cand intri la Liturghie, timpul filmului vietii tale se da inapoi pana la Hristos si pleci din nou la viata cu El. Si lucrul acesta il simte ultimul taran roman, ultima baba, fara sa judecam la nivel conceptual. Ea simte Camasa lui Hristos, ea se leaga cu mosii si stramosii.

Prin Biserica te doare ca Stefan cel Mare a fost infrant de turci, sau Mihai Viteazul, rememorezi momentul infrangerii, istoria este adunata acum si aici si retraita: pleci cu ea. Nu devine un act de rememorare pasiva, este un act de anamneza care te pune pe pozitii.

Astfel, teatrul are si cuvantul - eu am folosit tacerea, care nu este mutenie, este limbaj divin, limba vremii ce va sa vina; tacerea este o asceza. Cuvantul este alienat si alienant. Astazi este la fel: nu mai avem capacitatea sa comunicam de la roman la roman pentru ca majoritatea dintre noi foloseste romana europeana. Multi din cei care lucreaza au devenit "clone".

Am fost acum cateva zile la un studiou de televiziune si aveam un "robotel" langa mine si nu puteam sa-i spun ca este robotel, ca il jigneam. In timp ce vorbeam, am accesat incet-incet copilul din el, la sensibilitate si am vazut ca a inceput sa pauzeze cuvintele. Miracolul cel mai tare este ca atunci cand s-a introdus robotul in telefonele noastre, prin 1975, ridicai telefonul si formai un numar si auzeai: este ora 2,15 minute si 30 de secunde, iar tatal meu care era de conditie veche, era de o anumita varsta si civilizatie zicea: "multumesc, duduita, sarut-mainile, sunteti foarte draguta, nu mai trebuie sa repetati! Nu va obositi!". Era efortul increstinarii unei masini.

Sigur ca masina este necesara, dar el ramasese din plamada aceea, era un Don Quijote. Culmea e ca cine il auzea, nu inregistra robotul, ci efortul lui de a umaniza masina. Acest lucru nu pot sa-l uit.

Cand ma cheama cineva de la televiziune care vorbeste automat, eu intreb atat: "Iertati-ma, sunteti viu sau sunteti pe robot automat?". Mi-a spus cineva ca e de la BBC; i-am spus ca atunci cand imi spune ca e de la BBC, parca culege graunte in curte. "Stati mai usor ca eu nu va inteleg, in primul rand sunteti din plastic!" Lucrul acesta este de Pateric.

Sfintii sparg pojghita aceasta. Ma duc la Parintele Arsenie Papacioc si ii zic: "Parinte, cred ca e cazul sa facem o societate civila!". Si el imi spune: "De ce imi vorbesti in limbi straine?". Nu este exceptional?! A zis: "Nu trebuie sa faci nimic din ce ai zis! Trebuie sa refaci legatura cu cerul!" Si-atunci vedem ca trebuie un alt sistem de referinta. Actul acesta transcende.

Pe mine nu ma intereseaza pozitia poetica, pe mine ma intereseaza martiriul crestin. Au iesit niste flori uriase de pe acest mal, Romania. De aceea, zic ca noi putem da la export sfinti in America, Franta. Nu-i vindem, pentru ca sfintii n-au pret. Ii daruim ca sa mai sfinteasca locurile de acolo.

Reporter: "Cunoasterea umfla, iar iubirea zideste", spune Lactantiu. Cum vedeti arta fara Dumnezeu?

Dan Puric: Umflata. A zis-o atat de bine, ca eu nu pot altceva, decat sa subscriu. Filosofii greci au fost atat de destepti. Cunoasterea aceasta umflata a creat crime, orori si creeaza in continuare. Acestia au trufie, sunt stapani pe ei insisi, ca noi nu avem nimic de spus. Ei au solutia, sunt infailibili.

Cunoasterea seaca face pe om infailibil, adica stupid. Credinta smereste. Este ca si cum eu as intra pe scena fara fiorul intalnirii, as intra in virtutea unei profesii. Beligan are si la 89 de ani fiorul intalnirii. Asta inseamna si bunul-simt crestin pe care ti-L plaseaza Dumnezeu acolo prin mama. Asta ar trebui data la Bruxelles: Lactantiu.

Unii au obezitate de cunoastere. De aceea nu se mai vede nici poporul sarb, nici poporul roman, nu se mai vede nimic. Astfel s-a petrecut si cu Africa, iar acum au aparut cu afro-americanii. Cand am fost in Australia i-am intrebat ce au de gand sa faca cu populatia aborigena si mi-au zis ca de ce folosesc acest cuvant cu sens de primitivism; in corectitudinea politica, noi trebuie sa-i privim ca pe frati. Mi-era greu sa-i spun ca pana in 1975 nu ii tratau ca pe oameni, impuscandu-i. Ce era sa mai zic? Am tacut, ca tacerea-i sfanta. Daca i-as fi spus, el nu stia nici de unde vine. E o lume rasturnata.

Dupa ce mi-a tinut teoria, am iesit pe strada si in fata Parlamentului era o casuta construita din carton, facuta de aborigeni (care nu se lasau nici macar fotografiati, pentru ca aveau credinta ca le iese sufletul). Daca sunteti ca fratii, de ce puneti acesti oameni in rezervatii? Ei sunt cu administratia de bloc, eu sunt cu Dumnezeu. Si-atunci le dau lectia inapoi si le zic: extemporalul il scrieti voi, nu eu.

Pozitia aceea smerita a lui Mircea cel Batran in fata fiarei numita Baiazid este a incercarii de imblanzire. Nu s-a putut. Dar l-a avertizat: "Nu ti-as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti!". Este un punct-cheie pentru rabdarea si indurarea crestina.

Pe langa smerenie, milostenie mai este si furia sfanta. Ea pleaca de la nenegocierea Mantuitorului cu cei ce vindeau in templu si care vand si acum. Nu le-a zis: "puteti vinde la un pret mai mic!". A pus mana pe bici si i-a dat afara, furios fiind.

Zicea Sfantul Apostol Pavel: "Manie-te, dar nu pacatui!". Crestinul se poate mania, dar nu trebuie sa pacatuiasca. Ati mai vazut un asemenea paradox? Altul este manios si uraste; crestinul are dreptul la aceasta revolta: "Manie-te, dar nu pacatui!". Nu o sa gasiti niciodata, in nici o religie, asemenea adevar fantastic, asemenea ruptura in care adevarul tasneste printr-un act paradoxal.

Reporter: Maturati poteca spre Biserica - este un crez al dumneavoastra. S-a mai intamplat sa mai bata vreodata vantul si sa aduca resturile inapoi?

Dan Puric: Tot timpul. Aici e ca la soselele germane: trebuie sa le intretii. Traim intr-o lume care se ocupa cu murdarirea, nu cu curatenia. Trebuie sa-mi exprim recunostinta fata de Preasfintitul Damaschin, pentru ca mi-a dat aceasta ocazie sa matur pana in treptele bisericii. Un lucru concret. Eu am declarat-o, Dumnezeu a vazut-o si a facut-o.

Ieri s-a facut la Slobozia. Da, ea (poteca - n.rep.) se intineaza tot timpul, dar acest lucru nu inseamna ca omul trebuie sa cedeze. Intr-un fel, este starea de veghe. Trezvia duhovniceasca isi gaseste in gandirea romaneasca, metaforic, in Praslea cel voinic si merele de aur (taranul roman stie ca atunci cand trebuie sa pazesii ceva, trebuie sa fii permanent treaz), analogia cu tepusele acelea de sub barba.

Trebuie ca omul sa fie peste fire; este o asceza total crestina. Pune tepusa sub barba; este un lucru important pentru poporul roman si pentru om, in general. Altfel, omul nu poate sta treaz. Ceilalti, bazati pe ei, au adormit. Sunt anumite structuri in gandirea arhetipala romaneasca ce denunta o fiziologie a crestinismului. Exista o stransa sudura. Noi nu suntem convertiti, noi suntem luminati.

Convertitul are zbucium, se intoarce; n-ati vazut ce se intampla in Occident? El tot la linia pagana vrea. Simion Mehedinti a surprins perfect ca peste aceasta nemurire planeaza ingerul lui Dumnezeu. Erau simpli pastori (romanii n.ed.) care au zis: asta o asteptam de mult timp. Era acel ceva care ne lipsea, dar noi pregatisem aeroportul pentru el. Toata starea si manifestarea noastra marturisesc acest lucru.

Reporter: Intr-o reala saracie de modele, tinerii va asculta si va privesc cu entuziasm. Ce calitati credeti ca trebuie sa aiba un model?

Dan Puric: In primul rand, sa nu se considere model, sa se considere ceva viu, sa se considere ceva marturisitor. Modelul poate deveni abstract; daca tanarul te considera model, este altceva. Eu ma consider un om care are enorm de lucru si de reparat in propriul suflet. Sunt in drum; niciodata nu m-ara dat rotund. Ma trezesc cu spaima sa nu ma lase Dumnezeu; e cumplit sa le lase Dumnezeu. Il rog pe Dumnezeu sa nu ma lase in lume; e ca si cum ai fi intr-un orfelinat. Ce-ar fi ca eu sa fiu al lumii? Imi aduc aminte, cand eram mai tanar, de cate ori l-am tradat pe Dumnezeu, crezand in Occident, crezand intr-un soi de bunastare materiala. Il plasam in alta parte.

Toate izbanzile mele artistico-socialee erau de fapt indreptari spre cale. Toate realizarile, elanul sunt opera lui Dumnezeu. Abia acum imi dau seama cat de mult m-a iubit. As fi fost lipsit de toate. Daca ma lasa in lume, intr-un firesc al lucrurilor, fara aceasta lupta, eram pe raul acesta namolos.

Taindu-mi voile mele, dorintele mele, visele mele, mi-am creat un alt vis, mi-am facut o alta cale. Si lucrul acesta este semnul iubirii lui Dumnezeu. La inceput, te revolti. Abia mai tarziu intelege omul. Pana si limbajul meu s-a nascut dintr-o disperare.

Poate as fi vrut sa fiu un actor obisnuit. Dumnezeu mi-a refuzat total acest lucru cu o tenacitate minunata. Mi-a dat calea aspra a ascezei. In clipa in care am aflat acesat lucru, I-am multumit. De aceea, il rog pe Dumnezeu sa nu ma lase in lume. Lume este o cadere. Lumea alearga. Crestinul o ia in raspar cu lumea. Nu ca ar fi cel care se opune gratuit; toti crestinii au mers invers decat lumea.

Sfantul Stefan se afla sub pietrele aruncate ale necredinciosilor. Totul s-a transformat intr-un peisaj, el vedea pe Dumnezeu. Acei bolovani n-au incetat sa cada. Sunt bolovanii unei omeniri care si acum se arunca?

Se poate spune ca Biserica Ortodoxa Romana are conditia Sfantului Stefan, primul martir. Bolovanii lumii sunt pe ea, chiar si bolovanii celor din tara. Sfantul Stefan s-a uitat in sus printre bolovani si L-a vazut pe Dumnezeu, in mod concret. N-a ramas inghetat.

Sfintii lucreaza in continuare. Daca n-ar fi lucrat sfintii, noi eram un popor disparut din istorie. Oricare alt popor, fara sfinti, era disparut din istorie. Taria poporului (zicea Petre Tutea ca "o caruta de tarani a tinut in sah imperii") este data numai prin forta crestina.

Un crestinism asumat, puternic, la fel ca al lui Stefan cel Mare, care a ridicat biserici si unde era infrant. El punea pe soldati sa posteasca si le poruncea sa nu socoteasca victoria meritul lui, ci mila bunului Dumnezeu. Acelasi crestinism a fost asumai la talie universala de Sfantul Constantin Brancoveanu.

Care tara se poate arata in fata lui Dumnezeu cu asa ceva? Este o nestemata, o poarta deschisa spre rai a intregului popor roman. Sunt lucruri clare, de la soldatii morti pe front, la cei ce au murit in inchisorile comuniste. Istoria este "evenimentiala"; crestinismul transcende istoria. Sare si o aduce aici.

Reporter: Ce sfat dati tinerilor?

Dan Puric: Aceste lucruri ma blocheaza pentru ca tinerii de astazi nu trebuie sa fie loviti; ei sunt foarte confiscati. Le spun doar atat: celor care nu cred in Dumnezeu, sa aiba incredere, fiindca Dumnezeu nu o sa-i lase; celor care cred, nu le zic nimic, caci Domnul Hristos spune ca nu a venit pentru cei drepti, ci pentru cei pacatosi. Ei nu sunt pacatosi, ci impacatositi de altii. Sa creada in Dumnezeu, pentru ca nu o sa-i lase. Deocamdata sa ramana asa, nu-i forteaza nimeni. Sa nu uite ca Dumnezeu nu-i va lasa.

Reporter: Va multumesc!

Interviu realizat de preot Ovidiu Dinca

Baraganul Ortodox

25 Iulie 2012

Vizualizari: 9423

Voteaza:

Despre arta crestina, cunoastere, iubire, trezvie si modelele crestine 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE