Ezoterism si exoterism in crestinism

Ezoterism si exoterism in crestinism Mareste imaginea.


Ezoterism si exoterism in crestinism

 

Parintele Galeriu : Noi ne dam seama ca se poate vorbi despre Revelatie la nivelul inteligentei, al speculatiei, adica la un mod abstract sau, dimpotriva, sentimental. As face o precizare: in orizont crestin nu trebuie folosit cuvantul mistic ci cuvantul duhovnicesc. Totusi este cu totul altceva sa abordezi Evanghelia la nivelul duhovnicesc al gandirii.

Sorin Dumitrescu: Ce deosebire faceti ? Ma refer la deosebirea intre mistic si duhovnicesc.

Parintele Galeriu. : Mistica e in toate religiile, implicit in cele dinainte de Hristos. Cuvantul grecesc "mio" se refera la o lume tainica, in acelasi timp derivatele lui au o forta de mare incarcatura ezoterica. Pe cata vreme in Revelatia crestina, in care noi credem si marturisim ca Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioare, aici e vorba de lucrare in Duhul Sfant. Sfantul Ioan Botezatorul zice : "Eu va botez cu apa, El va va boteza cu Duh Sfant".

Andrei Plesu: Sa intelegem, atunci, ca ezoterismul este in crestinism eludat ? Ca, deci, crestinismului nu i-ar fi propriu ezoterismul ?

Parintele Galeriu. : Nu-i e propriu in sensul unui ezoterism voit de om, sau in care omul este cenzurat. As face si o distinctie intre cele doua teologii: teologia apofatica si cea catafatica.

Andrei Plesu : "Via negations si "via afirmationis"

Parintele Galeriu. : Ei bine, in Apus, aceasta viziune este proprie teologiei catolice, in sensul, ca in Dumnezeire e o sfera tainica si o alta sfera revelata. Ele raman intr-o stare neschimbata. In ortodoxie nu este de conceput o asemenea viziune, Dumnezeu adica este deodata mister si revelatie, deodata taina si descoperire.

Sorin Dumitrescu : Reiese ca nu e intrutotul adecvat sa spunem ca teologia rasariteana este apofatica ?

Parintele Galeriu : Nu este numai apofatica, este deodata si mister si revelatie. Dar hotarul intre mister si revelatia nu este imuabil. Dimpotriva, si in eternitate Dumnezeu va ramane mister si revelatie. In Hristos avem revelatia totala, El este plenitudinea. Dar cat ni s-a descoperit in veacul de acum din Hristos si prin Hristos, in Duhul Sfant, nu inseamna ca va ramane numai aceasta. in eternitate Dumnezeu se comunica neincetat dar si neincetat ramane mister. Aici este dat progresul nesfarsit al fapturii caci misterul este un zacamant.

Andrei Plesu : Daca ramane mister, reiese ca El ramane integrat in anumite ordini ezoterice. Ce vreau sa va intreb ? Eu vad trei tipuri de ezoterism : intai un ezoterism de tip disciplinar, adica discipolul trebuie sa invete ca anumite lucruri, nu se vorbesc si nu se comunica, al doilea tip se refera la diferentierile individuale, adica anumite lucruri nu sunt accesibile pentru unele categorii umane dar sunt accesibile altora, deci exista ezoterism care spune ceva despre diferentierile existente de la om la om ; si, in sfarsit, exista un ezoterism esential care se refera la acel aspect al lui Dumnezeu care nu este accesibil in general, care este prin definitie inaccesibil.

Parintele Galeriu : Da, ati pus punctul pe i. Intr-adevar Dumnezeu nu este participabil prin esenta ci prin persoana si har. De aceea ortodoxia distinge in Dumnezeire trei categorii teologice : persoana, fiinta si energie. Nu fiinta si acesta ar fi panteismul, ci energiile sunt comunicabile, fiind comunicate de persoana. Noi vedem deodata persoana, fiinta si energiile, deosebindu-ne de Apus, care proclama un fel de primat al esentei.

Sorin Dumitrescu : Care sunt consecintele acestei viziuni apusene ?

Parintele Galeriu: Grave. Intai este vorba de o viziune esentialista, imprumutata din gandirea antica si se intreaba chiar teologii catolici, spre exemplu M. Schmaus : daca pe arriere-fondul existentei este esenta, atunci cui i se adreseaza actul de adorare ? Esentei ? Si iarasi cum ne-am putea reprezenta esenta ? intrebarile ii apartin. Si iarasi, alt aspect : nici Treimea nu o pot teologhisi in adevarul ei profund. Ortodoxia nu are de infruntat asemenea situatii. Scriptura insasi, cum observa Karl Rahner, ne dezvaluie pe Dumnezeu ca Parinte, ca Persoana. Atunci m-ati intreba dumneavoastra : daca Ortodoxia afirma simultan persoana si fiinta, unde este unitatea Treimii ? Unitatea Treimii sta in dumnezeirea-izvor care este Tatal, dumnezeirea iz-voritoare, cum zice Dionise Areopagitul, din care se naste Fiul si Duhul Sfant purcede. Amandoua Persoanele ca brate ale Tatalui. Psalmistul spune : "Mainile tale m-au facut si m-au zidit" (118, 73), iar Sfantul Irineu talcuieste ca Fiul si Duhul sunt mainile Tatalui. Daca esenta este fondul ultim al existentei, se impune un primat al esentei asupra persoanei. In Ortodoxie Tatal este izvorul, si fiinta se comunica Fiului prin nastere si Duhului prin purcedere. E o unitate si o egalitate absoluta si ca persoane si ca fiinta. Si inca un aspect complementar al viziunii ortodoxe : fiinta e continutul persoanei, intrucat nu poti concepe persoane fara fiinta. De aici se vede ce insemnatate fundamentala confera ortodoxia persoanei nesituind in prim-plan esenta (masa) care poate strivi persoana.

Andrei Plesu: Intradevar, in crestinism ai sentimentul ca "ezoterismul", ca termen, nu este bine folosit. Crestinismul a socotit ca doctrina sa se poate difuza dinspre altar catre masa de credinciosi si ca ce li se spune acestora este adevarul intreg, chiar daca unii din ei cu lecturi si experiente suplimentare, il pot adanci. Dar nu exista ideea unei gandiri exoterice pentru mase si a alteia, exoterice, pentru elita, desi in orice tip de relatie cu Dumnezeu este implicata o anumita categorie de ezoterism. Ce s-a intamplat dupa parerea mea, datorita acestei "democratizari" a propovaduirii ? S-a intamplat ca avand de-a face cu masa credinciosilor, crestinismul a trebuit sa gandeasca mai atent decat o face reprezentantul oricarei alte religii. De ce ? Fiindca criteriul nu mai este cel numai al adevarului pur, ca intervine si unul de tehnica a provaduirii, de natura strategica. Trebuie sa stii cum sa-i iei pe oameni, ce din doctrina sa le spui si mai ales ce sa nu le spui. Eu m-am izbit de o diferenta intre ce mi se parea ca este adevarul unei probleme si ce se comunica in cateheza obisnuita. Intr-o anumita imprejurare a trebuit sa scriu despre vise. Personal am o atitudine, polemica fata de psihanaliza. Am vrut sa demonstrez ca psihanalistii nu au venit cu o noutate, ci cu o eroare ; am constatat, compa-rand cu Parintii Bisericii ca tot ce spune psihanaliza se spusese deja intr-un chip mai interesant si mai pertinent. Am gasit, de pilda, la Ioan Scararul, la Casian Romanul etc. (care vorbesc despre vise cu mult discernamant), lucruri extrem de interesante. Sfantul Ioan Scararul zice : Daca te scoli dimineata tonic, visele au fost de la draci, daca te scoli adumbrit, cu gandul la vinovatiile tale, atunci ai avut vise de la ingeri. Nici daca te scoli disperat nu este in regula. Deci el vine cu un criteriu extrem de subtil. Scriptura vorbeste despre vise benefice si putem constata ca visul, nu apare decat rareori in postra demonica, de obicei mijlocind o realitate inspirata, o prezenta angelica. Un parinte de azi, sa zicem parintele Cleopa, intrebat despre vise, declara : rele ! Punct. Eu inteleg ce face dansul. Dansul nu viseaza adevarul absolut, ci mai cu seama strategia mantuirii ; nu mai e timp sa spui oamenilor ca unele vise sunt asa si altele altfel. Risti sa-i smintesti. Dar nu este mai putin adevarat ca, inlauntrul unei religii in care exista ezoterism si exoterism, la nivelul ezoteric spui adevarul pur despre vise, iar la nivel exoteric il eludezi. Eu zic ca in Patristica aceste doua nivele exista, pe cand in raspunsul Parintelui Cleopa el dispare. dum face deci biserica spre a se impaca sapientialul, cu strategia mantuirii ? Crestinismul traieste sub urgenta de a recupera oamenii, de a-i mantui ; n-are timp de nuante si de analize, dar insatisfactia noastra in fata adevarului mutilat, nu este mai putin elocventa. Gandesc, de altfel, ca o insatisfactie de acest tip ii tine pe multi departe de biserica...

Parintele Galeriu : Ati citit probabil din Jung o seama de lucrari si banuiesc ca ati citit si autobiografia. El trebuie respectat pentru aceste cercetari si noi sustinem ca si el ca fiecare persoana in adancul ei, contine ne-moria experientei colective, a arhetipurilor umanitatii. Putinta insasi a dialogului se bazeaza pe tezaurul de arhetipuri comune, pe toata aceasta agonisire.

Andrei Plesu. : Pentru Jung, problema nu este atat una de discernamant, cit una functionala ; a sti ce faci cu visele, cum sa folosesti bagajul oniric.

Parintele Galeriu : Noi observam ca exista vise datorita unei excitatii extreme, apoi vise de montaj, care tin de dorinta noastra profunda de urcus si vise profetice. Eu as avea in vedere o corelare intre cele subliniate adineauri din Sfantul Ioan Scararul si as aplica aici criteriile existente in Scriptura si Patristica, dupa care putem sti daca avem o impartasire de adevar sau de fals. Care este criteriul prezentei binelui "in mine si care este cel ai prezentei raului? Sfantul Pavel spune : "Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, credinta, bunatatea, blandetea, infranarea poftelor". (Gal. 5,22). Sfintii parinti adauga : "Atunci cunosti ca orice lucrare a harului este autentica in tine cand lasa in tine pace, bucurie, putere activa de a lucra binele si nu cand te arunca in anxietate, neliniste, deznadejde". Si mai asociaza ei un fenomen vizual in sens de lumina de un rosu inchis, pe cand lumina harului este alba, stralucitor aurie ca aureola Sfintilor. Mai avem precis criterii ale lucrarii harului, semne ale prezentei lui Dumnezeu"'. Noi nu putem vorbi despre har in chip abstract, ademeni impartirilor si subimpartirilor scolastice ; omul vrea sa-l simta in viul vietii. Cand citim in Peri-copa despre Zaheu, ca el cauta sa-l vada pe Iisus, cautarea lui negresit era expresie si rod al harului. Psalmul 26 zice : "Tie a zis inima mea: pe Domnul voi cauta. Te-a cautat fata mea; Fata Ta, Doamne, voi cauta" (Vers 13). Cautarea binelui, a adevarului, a frumusetii autentice, cautarea de a te angaja in rodire sacra!

Andrei Plesu. : Dar drama, parinte, in viata practica, este atunci cand nu stiu care este binele, atunci cand apar nuantele, dilemele ; binele camuflat, mai cu seama raul, purtand stralucirea binelui etc. Eu ilustram, problema folosind problema visului. Oricum, ce ati spus despre vis nu este in totala concordanta cu ce declara azi biserica in legatura cu aceasta teza.

Parintele Galeriu : Eu va raspund in duhul teologiei noastre ortodoxe.

Andrei Plesu : Predomina, totusi, parinte, pozitia strategica. Invoc, in sprijin, si problema tripartitiei omului. Am fost la ultima dumneavoastra predica si m-a interesat, in special, distinctia facuta de Dumneavoastra intre suflet si spirit.

Parintele Galeriu. : Va spun precis ca nu sunt trihotomist, ceea ce nu indeparteaza distinctia intre suflet si spirit. Spiritul este sufletul deschis harului si adevarului, purtator de har si de adevar. Deci este vorba in fapt de o chestiune dihotomica.

Andrei Plesu : Pavel nu afirma o conceptie trihotomica ?

Parintele Galeriu : Tot asa trebuie privit si textul de la Tessaloniceni, adica in chip dihotomic : "insusi Dumne* zeul pacii sa va sfinteasca pe voi desavarsit, si in treg duhul vostru si sufletul si trupul sa se pazeasca fara de prihana intru venirea Domnului nostru Iisus Hristos" (I, Tes ; 5,23) Este tot dihotomica viziunea fiindca in esenta sunt doua realitati fundamentale : trup si suflet.

Andrei Plesu. : Eu simt ca sunt trei: adica corp, afectivitate si intelectualitate.

Parintele Galeriu : Acestea ce le-ati enumerat sunt facultati ale sufletului. As merge la a preciza ca animalul atat in instinctul conservarii, al reproducerii s.a.m.d. poseda un sens si are o inteligenta, o orientare. Ce nu are animalul ? Nu are spirit. Care este dimensiunea fundamentala a spiritului ? O putem experimenta pe viu: este credinta, in bogatia ei care se constituie in ceea ce numim noi-un crez, o tabla de valori. Deci animalului ii lipseste dimensiunea axiologica.

Andrei Plesu : Intr-o dogmatica in care centrala este Treimea cum se poate ca omul, care este dupa Chip, sa ramana o realitate dihotomica ?

Parintele Galeriu : Se stie ca teologia apuseana (Fericitul Augustin Sf. Toma d'Aquimo) au folosit psihologia pentru a explica taina Sfintei Treimi postuland prin analogie ca Tatal este primul principiu, Fiul este intelectul iar Duhul Sfant vointa, iubirea. Dar noi ortodocsii, cand zicem Treime, ne referim la persoane, nu la puteri.

Andrei Plesu. Ma refer la prestigiul lui trei !

Parintele Galeriu : Acest prestigiu se afla in persoana umana, in inteligenta, sentiment, vointa sau credinta, nadejde, dragoste.

Andrei Plesu. : Mie mi se pare ca la intrebarea sprivind structura trihotomica a omului mi-ati raspuns strategic, lasand sa se inteleaga ca e complicat sa explicam oamenilor nuantele acestor alcatuiri si atunci simplificam si spunem ca sunt doua. intrebarea mea este legata in fond de intelectuali si cult. E un fapt ca intelectualii tind sa se indeparteze de cult, ori alearga la religii orientale al caror nivel ezoteric li se pare mai atragator. Pe de alta parte, avem senzatia ca dificultatile misticii sunt, in cultul public, escamotate.

Parintele Galeriu : Nu, eu nu dibui, ci sunt incredintat din plin, ca existenta mea e ambivalenta, dihotomica, adica e vorba de mine de lumea spirituala si de lumea somatica, deci suflet cu care stabilesc veriga cu celelalte fapturi, caci si animalul are psihism, iar cand sufletul se deschide, el devine vasul purtator de har caci a suflat Dumnezeu asupra lui si "s-a facut Aaam suflet viu".

Andrei Plesu : Consecinta nefasta, cred eu, a unirii sufletului cu spiritul intr-o singura instanta este confundarea psihicului cu spiritualul : omul este inteles ca o corporalitate animalica cu un "frison" difuz. Asa se intampla ca religia cade in pietism, credinta devenind un fenomen de natura frisonului efectiv si nu de gan-dire. Tot astfel gandirea, e discreditata in raport cu credinta, pina la discreditarea gandirii personale in raport cu textul teologal.

Parintele Galeriu : Cred ca reflectia teologica va trebui sa mai adanceasca problema, fara a cadea in gnosticism care opera cu cele trei categorii. Ceea ce stim insa precis este ca trebuie sa facem neta distinctie intre psihism. As merge pina la a spune ca daca in experienta stiintifica se vorbeste de transmiterea mesajelor, gandurilor, extrasenzorial, si stim ca e o intercomunicare intre suflet si trup, reiese ca la nivel spiritual persoana fiind mult mai independenta de trup, intr-o asemenea stare, se poate asigura aceasta transmitere.

Andrei Plesu. : Dupa Jung si dupa Eliade, crestinismul ar fi incercat sa-si alcatuiasca un ezoterism propriu si anume in alchimie. Problema trihotomiei este expusa de alchimie astfel : sufletul este legat de corp, este o instanta intermediara si tot jocul luptei tale pentru Dumnezeu, este sa muti sufletul din starea lui de intermediar inclinat spre spirit. Aceasta este, in ca-teva cuvinte, separatia alchimica. Deci el, sufletul, este un intermediar care poate participa si la spirit. Parintele Galeriu : Totusi, nici o clipa sa nu separam spiritul de corp. Pentru noi trupul participa si el la chipul divin, templu al Duhului Sfant. Pe Thabor intreg trupul participa, de asemeni la sfinti ca la Sfantul Macarie, la Sfantul Simion Noul Teolog, unde trupul intreg e inundat din interior de lumina divina de har, deci este partas. Ati observat ca noi am spus ca apofaticul si catafaticul se intrepatrund si nu se separa radical, inseamna ca in eternitate. Dumnezeu fiind mister si revelatie, misterul este, repet, zacamantul din care Dumnezeu ne comunica permanent noua descoperiri, prin Hristos in Duhul Sfant. Putem conta astfel pe un permanent viitor, permanent suis, cum si zice Sfantul Grigore de Nyssa : binele, are doua capete : sau de a fi fara capat, sau pacatul care ii pune capat. Din pricina transcendentei binelui simti inceputul ca o realitate continua. De aceea Cuvantul spune : "Vino, celor ce deja au sosit" si "Suie-te; celui ce deja este sus" pentru ca celor care alearga nu le lipseste spatiul si celor ce cauta nu le lipseste infinitul adevarului. De aceea cel ce suie nu se opreste niciodata ci merge din inceput in inceput, prin inceputuri care nu au niciodata sfarsit. Deci nu poate fi vorba de un exoterism in sensul conceput de antichitate, ci din clipa in care Fiul lui Dumnezeu s-a facut om; El este Lumina si Iubire, atunci permanent Dumnezeu este taina care neincetat se dezvaluie. Si tot de aceea nu vom spune om mistic, ci om duhovnicesc.

Sorin Dumitrescu : Bag de seama ca faceti o deosebire intre duh si spirit. In fapt, de ce se spune in Rasarit Duhul Sfant si nu Sfantul Spirit ?

Parintele Galeriu : Noi am folosit in Rasarit acest cuvant da origine slava, care si-a capatat in limba noastra o anume greutate si semnificatie, mai cu seama la nivelul adjectivului : deci cuvantul duh care formeaza duhovnicescul si nu spiritul. Cand zic duhovnicesc, cuvantul este inserat, adica este si inserare si expresie a Revelatiei ; cand zic spiritual, nitel parca trec in sfera culturii. Noi, romanii beneficiem de aceasta nuanta. Cuvantul duh traduce pneuma din greaca si care la randu-i traduce ruach - suflare, din abraica. Mantuitorul spune in continuare in discutia cu Nicodim (Ioan. III) : "Daca nu se va naste cineva din apa si din Duh nu va intra in imparatia lui Dumnezeu. Ce e nascut din Duh este Duh si nu te mira ca v-am spus ca trebuie sa va nasteti de sus ; vantul sufla unde voieste si tu auzi glasul Lui dar nu sti de unde vine si incotro se duce. Astfel este cu oricine care este nascut cu Duhul. "Observati relatia analogica dintre Duh si vant, ca reprezentare a miscarii, a vietii, a lucrarii Duhului Sfant. Sunt framantat mereu de sesizarea lucrarii Duhului Sfant in viul vietii si atunci noi stim ca in momentul in care ne rugam, cand facem binele, cand sunt inaripat de credinta, nadejde, dragoste - cainta, lacrimile, lumina, pacea, toate acestea sunt semne ale Duhului Sfant, simbolizate adesea prin apa, ca datatoare de viata. Sintagma "Sanul Tatalui" (Ioan 1,18) numeste chiar Duhul Sfant ca purtator, ca receptacol al Logosului.

Andrei Plesu: Cum interpretati cele doua locuri din Evanghelie ; cel in care Iisus face deosebire intre cum vorbeste in Templu si cum vorbeste in afara Templului si cel in care Pavel face deosebire intre intelepciunea cereasca si pamanteasca, cea pamanfeasca fiind in oglinda, in ghicitura si in parte?

Parintele Galeriu. : Plec de la Pavel : "Acum vedem ca in oglinda, in ghicitura... Atunci vom vedea fata catre fata". Aceasta explica perfect viziunea ortodoxa privind relatia dintre apofatic si catafatic, a caror distinctie nu poate, fi absoluta si statica, ca atunci cand am vorbi de o teologie negativa si afirmativa. Din moment ce acum vedem "ca in oglinda, ca in ghicitura..." si apoi "fata catre fata" inseamna ca permanent se stabileste relatia dintre mister si revelatie, omul sesizand, deci, ca in duh i se dezvaluie viitorul conditiei umane. Se intreaba unii de ce, dupa ce Dumnezeu a creat pe om n-a mai creat o noua specie ? "Tocmai fiindca in spirit i se da omului posibilitatea unui progres, infinit. Asa cum in spatele nostru exista o bogatie infinita a creatiei si in viitor ne este data posibilitatea unui suis nesfarsit si acesta poate fi inteles numai datorita unei viziuni, in care misterul si revelatia comunica. Astfel este Hristos, - in care locuieste plinatatea Dumnezeirii si din El in Duhul Sfant, care se uneste cu noi si care ca un san, incalzeste Logosul si ne uneste spre asemanare. Spuneam de altfel la ultima predica : cum creeaza Dumnezeu in prezent. Daca chipul ne este dat fundamental fiecaruia din noi, asemanarea cu El o lucram noi, in sinergie cu El. Opera creatoare a lui Dumnezeu in prezent sunt sfintii, geniile, care sporesc neincetat in asemanarea cu Dumnezeu...

Andrei Plesu. : Eu am castigat din acest dialog un lucru, la care nu ma gandeam. Si ma explic : ezoteristii de tip Guenon, separa radical, in orice religie, ezoterismul si exoterismul si zic ca exoterismul fara suport ezoteric e imposibil, in vreme ce ezoterismul fara exoterism e posibil. Or din ceea ce spuneti, si eu sunt perfect cucerit de acest, punct de vedere, rezulta ca nici varianta ultima nu este posibila si aceasta tocmai din pricina intruparii. Se poate spune, ca Dumnezeu inainte de Facere era ezoteric in sens pur, manifestat. Prin Facere. El a iesit din recluziunea ezoterica, iar prin intrupare a aratat ca ezotericul nu poate fi conceput fara sa se intrupeze la nivel exoteric.

Parintele Galeriu : Prin intrupare, intr-adevar, infinitul divin a irumpt in trup, in concret, in vizibil.

Andrei Plesu. : Atunci tocmai fiindca mi s-a dat aceasta extraordinara libertate, aceea de a avea printre noi "ezotericul insusi" - ca sa ramanem la terminologia propusa - de a avea adica taina in fata ochilor, aceasta ne creeaza si o raspundere pe masura acestei libertati.

Sorin Dumitrescu : Observ, legat de cele spuse de tine, un mod al credintei contemporan, de a ravni la foarte putin si nu pot sa nu ma gandesc la gestul Sfantului Simion Noul Teolog de a defermina o intreaga manastire, unde era higumen, sa aiba experienta luminii in create ; aceasta convingere a "democratiei" pe care ar avea-o aceasta experienta, tocmai pe aceasta vreau sa o subliniez si adaug afirmatia Mantuitorului : "Indrazniti, Eu am biruit lumea" Aceasta afirmatie creeaza o perspectiva care la noi, in zilele noastre, a devenit extrem de domoala. Cerandu-mi iertare pentru cele ce voi spune, trebuie sa constat, ca mai repede vrem sa ne mantuim, decat sa inviem ! Ori cred ca mai intai trebuie sa vrem sa ne mantuim, decat sa traim profund faptul invierii ceea ce inseamna ca pe loc obtinem temeiurile de efort si ale mantuirii. As zice ca exact cum asceza nu este un scop in sine ci o cale spre "dobandirea Duhului Sfant", cum se exprima atat de concentrat si ferm Sfantul Serafim, fot asa scopul mantuirii trebuie sa fie perspectiva vie a invierii si nu natura lugubra a unei mantuiri in sine. Spun asta, fiindca predica dumneavoastra poarta pecetea unor sensuri mult mai largi si a unor extraordinare deschideri, dincolo de sensul castrator al catehezei obisnuite si al prudentei omiletice contemporane.

Andrei Plesu. : In fapt, e problema raportului intre indrazneala si cumintenie. Senzatia mea, cand citesc texte teologice contemporane, e ca ele fac un efort de consolidare, de pastrare, de colaj de texte si foarte putin unul de forare in adancime. Ceea ce ni se pune in fata este un lucru cuminte, exact (in sensul unei conformitati prudente), ceea ce marcheaza puterea duhovniceasca a textului, ce apare sec, fad, intr-un fel neutilizabil. Senzatia pare a fi aceasta : Da, da, asta stiu, vreau altceva...

Sorin Dumitrescu: Revin si eu la intrebarea mea si aduc in sprijin ideea ca mi se pare ca este absolut inexplicabil martiriul primelor secole crestine fara peceta ideii invierii, a credintei absolute in realitea ei credinta care a animat gestul suprem marturisirilor al martirilor.

Parintele Galeriu : Aveti totala dreptate, Dumneavoastra ati pus in paralel doi termeni : mantuirea si invierea, oarecum disociindu-i, in sensul ca in Biserica s-ar predica mantuirea mai mult si mai adumbrit invierea.

Problema oricum ma preocupa si pe mine. In mod obisnuit cuvantului mantuire i se acorda o semnificatie mai cuprinzatoare, adica nu numai un aspect negativ - ma mantuiesc de rau - ca o jumatafe a parcursului. De altfel e greu sa aplici o masura in viata duhovniceasca si Sfantul Antonie precizeaza : "Niciodata sa nu masori drumul parcurs in virtute ci tot timpul sa ramai cu cele doua dimensiuni active : vointa si dorinta". Mantuirea pare a fi, deci, propovaduita accentuindu-se mai cu seama izbavirea de rau.

Andrei Plesu : Aparitia traducerii cuvantului "metanoia" prin pocainta sau cainta, va atrag atentia, este si ea o consecinta a stergerii diferentierii intre suflet si spirit.

Parintele Galeriu : Da, poate, si gandit asa in orice caz aceasta intelegere a caintei il situeaza pe om in sfare de suspin, care nu rareori degenereaza in obsesia pacatului si uneori chiar in deznadejdie. Ajungi, cum zice Berdiaev, "sa contempli mai mult pacatul". Cuvan-tul mantuire este folosit in dogmatica ortodoxa mult mai cuprinzator incat nu se poate situa in opozitie cu invierea. Teologii (P. Evdokinov), au sesizat ca in cazul mantuirii verbul grecesc sozo (de unde soterio-logie) si care ca participiu trecut este sos, mantuit, in latina a dat sanus, egal, sanatos. Fiind coplesita de rau, de pacat, ideea de salvare, de insanatosire a primat in omenire. Dar in nici un chip nu este cu putinta vindecarea, fara lucrarea harului, fiindca insasi cainta este semnul harului, si deci al invierii.

Sorin Dumitrescu : Este arvunit !

Parintele Galeriu. : Cu certitudine, asa. Si atunci, vis-a-vis de ce ati intrebat, raspund : in cainta este un semn al lucrarii harului care in plenitudinea cea fara de sfarsit inseamna si acel moment al transfigurariii, al anticiparii, trait de Pavel si de alti sfinti !... Toate acestea reprezinta o culme si o arvunire a veacului viitor, fiind direct implicate in actul mantuirii. Eu nu pot vorbi de mantuire si sensul etic, cum se vorbeste obisnuit la unele culte crestine, unde acest aspect se are mai mult in vedere, ci numai in sensul duhovnicesc, ontologic.

In ce priveste raportul dintre indrazneala si cumintenie, ortodoxia se caracterizeaza prin smerenie cu semnificatia deopotriva curativa si de ocrotire. Dar nu vorbim niciodata despre lucrarile tainice ale harului caci: "Vederea ochiului maninca binele". Nu se face deci propaganda acestor fenomene harice atat de deosebite. De ce romanii au canonizat atat de putini sfinti daca nu din aceasta cuviinta, cumintenie ? Asta nu inseamna ca ortodoxul nu poarta in el taina indraznelii care-l mistuie neincetat in dumnezeiescul dor. In cultul Bisericii, se spune, ca cei ce se mantuiesc - "de aici se inalta" iar Sfantul Simion Noul Teolog, zice, ca daca noi nu avem o arvuna a lucrarii harului, sensibil constatata in noi, inca de aici, nu avem garantia mantuirii. Retineti insa, noi nu facem reclama acestor "impliniri", pentru ca imediat demonul mandriei se amesteca si pierzi harul. Vreau sa revin si asupra arvunei staruind o clipa asupra temei mortii. La Heideger moartea este implicata in insasi inima vietii, exact ca la Pateric, in care ss afirma ca gandul la moarte este cel ce ma tine in stare de veghe continua. Deci sa-ti aduci aminte de momentul mortii. "Memento mori", cum ziceau romanii, nu ca spaima ci ca o raspundere pentru pacat. Celalalt aspect, al fricii de moarte, nu-i mai caracterizeaza pe oamenii duhovnicesti, deoarece sfintii care au dobandit arvuna invierii prin har, deja la ei instanta mortii este depasita. Dupa judecata noastra modesta, cand Sfantul Pavel zice ca moartea este plata pacatului, nu putem sa nu legam de ea afirmatia Sfantului Antonie : "Nu bea din apele mortii". Orice experienta a pacatului inseamna in chip absolut a lucra in tine moartea. Deci moartea petrecandu-se nu la capatul vietii ci in cursul vietii, cand lucrezi moartea in tine. Pavel zice : "Stiu ca chiar daca se trece cortul (omul) de afara, cel dinlauntru se innoieste din zi in zi". E deci in noi ceva care se trece si ceva care se innoieste. Altminteri moartea devine momentul culminant al introvertirii eului, al acestui autism. Sfantul care traieste cu iubirea nesfarsita si fata de Dumnezeu si fata de semeni, el cu adevarat experimenteaza arvuna invierii.

Sorin Dumitrescu ; Existenta noastra e deci in mers ?

Parintele Galeriu. : Da, da. Am simtit nevoia, inainte sa adaugati acest lucru, sa spun ca adevarul este in continua revelare si ca, in acelasi timp, omenirea si Biserica reprezenita o existenta pe cale, catre imparatia lui Dumnezeu unde va fi detronat pacatul si egocentrismul, - sursa a raului in lume. Sa nu uifam de dialogul in lume dintre istorie si revelatie, adica dintre Evanghelia dumnezeiasca a lui Hristos si Istorie, dialog constant, si in simbioza, si in confruntare.

Andrei Plesu : Ce este mai grav, a fi ateu sau eretic ?

Parintele Galeriu : Si una si alta ! As spune ca erezia este un fapt foarte grav. Ereticul oscileaza intre adevarul credintei si diversele lui alienari. Dar cand crede si cu inversunare este mai greu sa-l situezi. in fond si ateul, sarmanul de el, poate fi un om care crede, dar unii mai ales in mancare si bautura, si nu pot vedea mai departe. Altii, dintr-o confruntare, in urma unui esec in viata, sau poate de a nu fi fost in stare sa raspunda la o- intrebare launtrica. As invoca aici chiar cazul lui Camus care zice : "E de ajuns sa vezi un copil suferind sa te intrebi unde mai poate fi Dumnezeu", grabindu-se sa judece si neaducand, de pilda, suferinta lui Iov. Si acesta avea constiinta nevinovatiei lui si deci ca suferinta pe care o suporta nu este consecinta vreunui pacat. Aceasta dezvaluie un adevar mai adanc despre suferinta, pe care il aflam la Parinti : Suferinta nu este pacat afirma ei si totodata, de aceea "nu trebuie repudiata". Suferinta, infrangerea, rabdarea in incercari, asemenea realitati existentiale sunt virtuti si daca le traiesc ca virtuti, atunci am capatat intelesul lor si nu le mai resping. Si revenim. Se afla Ortodoxia in criza ? Se afla, fiind pe cale si fiind alaturi de toata lumea in stare de judecata. Eu simt ca Ortodoxia raspunde la toate problemele vitale si spun aceasta nu in chip oportunist sau fiindca port in fata dumneavoastra aceasta haina, ci fiindca simt in ea plenitudinea.

Sorin Dumitrescu : Reiese ca respingeti cumva motivatia si temeiul miscarii ecumenice ?

Parintele Galeriu : Eu cred in ecumenism, dar in sensul ca fiecare confesiune crestina sa devina in albia ei of-todoxa. Nu cum se spunea in texte catolice de pana acum 50 de ani, cum ca "toti sa vina in staulul papal". In nici un caz asa. Fiecare sa creasca in adevarul credintei, acolo unde se afla si astfel sa ajungem la unitatea credintei depline si adevarate. Totodata, in smerenie, noi insine, ca ortodocsi, atat poporul cat si clerul, eu ca preot, altul ca ierarh, noi putem fi in criza, deci debitori si perfectibili ca oameni. Daca nu cunoastem si nu traim adevarul, putem fi in criza, il pomenesc pe Sf. Marcu Ascetul : "Trei sunt uriasii care ucid sufletul - uitarea, ignoranta, lenea." Sfan-tul Antonie subliniaza de asemenea importanta cunoasterii si a credintei in cautarea lui Dumnezeu. Spun, deci, folosind expresia unui alt teolog, ca nimic nu-i lipseste Ortodoxiei, decat sa fie cunoscuta si traita. Va refereati mai inainte la starea ortodocsilor, a celor care se complac intr-o stare de platitudine si pasivitate. Nu este intrutotul adevarat. Asa cum dumneavoastra insiva precum si eu, suntem mistuiti de acest dor neincetat al adevarului, si cum Sfintii au si reusit sa concretizeze adevarul prin marile lor osteneli, acest dor facand din ei vase ale prezentei harului, negresit si alti crestini cred ca-l dobandesc.

Sorin Dumitrescu : Rezultatul acestui fenomen de pasivitate si pietism a constituit totusi un tip de societate crestina in care nu se mai vorbeste nimic, fiindca totul, ramanand la nivelul faptei si deci partea de cunoas tere ramanind secunda, apare spaima de "taifasul" teologic, de ceea ce poate omori reactia vie a comentariului. Tot ce surprinde in scrierile patristice, un fel de duh polemic, care le face atat de active, de vii, reactiile Parintilor atat de spontane, pare a se datora unei atmosfere a credintei care risca indrazneala si care urmarea asumarea totala a unei probleme sau taine a credintei, care nu eluda o intrebare dificila datorita fricii de blasfem. in societatile crestine, pe care adesea le intalnesti, auzi fie despre ce a spus o personalitate duhovniceasca, fie recenzia vreunei predici mai deosebite fara ca nimeni sa incerce sa-si adauge concluziile proprii, consecutive efortului viu al ganclirii si trairii lui. E lipsit de smerenie sa va in treb acest lucru si sa gandesc astfel asupra acestui context ? .

Parintele Galeriu. : Nu, nici vorba, aveti dreptate ! Adaosul harului, de astfel, este un termen ortodox. intr-o rugaciune citam : "Ca indepartandu-va de patimi, sa am adaugirea harului tau..."

Sorin Dumitrescu : Chiar dumneavoastra in mod public sunteti cu mult mai disponibil, mai polemic si mai deeschis decat prototipul omologat al pastorului in intelesul comun.

Parintele Galeriu : Am precizat : cunoasterea si vietuirea in adevar, iata ce ne trebuie noua. Eu, iertati ca am sa intervin si am sa completez subliniind ca azi Ortodoxia pune asemenea probleme. Si sa observati ca marile opere ale teologiei ortodoxe romanesti au fost create in aceasta perioada: Filozofia romaneasca in editia ei cea mai completa ; apare acum un sistem dogmatic ortodox romanesc, al Parintelui Staniloae, care se situeaza, indubitabil, intre marile sisteme dogmatice.

Andrei Plesu : Parinte, revin si va intreb : ce fac cu prietenul ?

Parintele Galeriu : Pai are la dispozitie, de exemplu, acest sistem dogmatic si Filocaliile. Apoi vietile Sfintilor si mai ales Sfanta Scriptura. Dar depinde si de trezirea in el a dumnezeiescului dor.

Andrei Plesu : Cine o face ?

Parintele Galeriu : Aici e o taina. Aceasta o face harul care lucreaza pe felurite cai, raspunzand insa la cautarea ta cu ravna si foc nestins. in epoca patristica vedeti cum s-au nascut marile personalitati si opere, si afund istoria se afla in convulsie; lumea greco-romana, cu intreaga mostenire filosofica: Socrate, Platon, Aris-tot etc, aceste mari personalitati. Pe Socrate, pe Platon pe Arisiot noi nu-i numim pagani, si cum am putea sa-i numim "asa cand ii zugravim pe peretii exteriori ai manastirilor noastre ?

Sorin Dumitrescu : li anexati ?

Parintele Galeriu : Nu, nu. Iertati-ma, cand cineva imi spune despre un cuvant din Evanghelie : "Pai asta s-a mai spus, iar cutare religie sustine acelasi lucru", zic .

Sorin Dumitrescu : Parinte, ceea ce spuneam era legat de faptul ca populatia ortodoxa, cel putin cea cu care sunt eu in contact, situeaza sfintii intr-o perspectiva total intangibila, care poate fi invocata spre a scapa de boli, necazuri s.a.m.d., dar pe care nu-ti trebuie sa gandesti ca ai avea vreo sansa s-o atingi. Deci un fel de exaltare a temei smereniei, care scoate din cim-pul faptei crestine aspiratia, adica actiunea de "a dobandi harul Duhului Sfant" ca arvuna inca de pe acum, din timpul vietii. Crestinul de azi asa spune : - Ei, aceia sunt sfinti, noi ce sa facem, asta este !

Parintele Galeriu ; Adevarul credintei nu va cultiva niciodata un asemenea mod de a privi sfintenia. De ca ? Mantuitorul spune : "In casa Tatalui Meu sunt multe lacasuri" (Ioan 14,2), cum am zice, multe stari de sfintenie, diverse trepte ale ei. Sfantul Apostol Pavel invata ca : "Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina". (I. Tim. 2,4). Toti suntem chemati ! Nu exista categorii privilegiate in Hristos ba chiar mai mult in Biserica primara, - si avem marturii pentru aceasta - toti se numeau sfinti. Cuvantul "sfant" inseamna pus de-o parte, adica omul care a trecut de partea lui Dumnezeu, de partea adevarului, a binelui. Cand spunem "Sfant" - si in primul rand Dumnezeu este Sfant - ne gandim la viziunea lui Isaia (cap. 6), care a vazut cerul deschis si ingerii in jurul Tronului ceresc rostind "Sfant, Sfant, Sfant...", dupa care si noi in Liturghie invocam "Sfant, Sfant, Sfant, Bomnul Savaot", Smerenia este insa faptul fundamental care ne tine in sfintenie si in adevar. De aceea la intrebarea : "Ce este raiul" Sf. Isaac Sirul raspunde : "prapastie de smerenie". Insa una este o smerenie in sens social, care urmareste sa-l tina pe celalalt umilit fata de semenul lui, si alta este smerenia care se deschide harului, si face ca "Hristos sa fie viata noastra". Dar tot smerenia ne tine intr-o reala cuviinta in fata harului, pentru ca nu cumva sa cadem in inselaciune, intr-o paruta sfintenie. Semnele unei adevarate sfin-tenii pot fi cunoscute si dupa aceasta marturie a Sf. Apostol Pavel : "Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, inaelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranatea, curatia..." (Gal. 5, 22, 23). Noi sa cultivam antinomic si indrazneala si cumintenia, si dorul, cautarea harului, dar cu constiinta fragilitatii noastre in aceasta "aventura" umana, cum o numesc unii ganditori.

Sorin Dumitrescu ; De ce va displace cuvantul "aventura" ?

Parintele Galeriu. : Pentru ca are si nitica incarcatura romantica !...

Sorin Dumitrescu : Parinte, ma incapatinez sa va intreb : Credeti ca la cuvantul "bateti si vi se va deschide", lumea cu adevarat bate ? Si la celalalt, "cautati si veti gasi", credeti ca lumea cauta ? Vreau sa spun, ca simt o prudenta impusa, care parca paralizeaza centrii nervosi ai credintei. Intr-un fel, existenta fata de calugari a Sf. Simion Noul Teolog, anume ca ei sa-si atinteasca atentia pe faptuirea poruncilor si nu pe urmarirea obstinata a splendorii unei viziuni, aceasta exigenta este in stare sa taie aripile unuia sau altuia. Prin "ricoseu", cele afirmate de Sfant le observasem deja in interiorul profesiunii mele de pictor, caci atunci cand pornesti cu intentia de-a face un lucru extraordinar adica cu dorinta de a fi bantuit de talent, cel mai adesea te intampina esecul. in munca ta zilnica trebuie sa lupti sa ai inceputul, ravna si simplitatea plugarului. Ceea ce mi-a facut cu putinta intelegerea textului Sf. Simeon Noul Teolog este vocatia aparte pe care o impune profesiunea mea, in care "capacitatea negativa" cum ar spune Keats, este moneda curenta.

Parintele Galeriu. : V-am inteles. Dar nu trebuie omis faptul clar exprimat. Pentru Sf Simeon Noul Teolog, trebuie sa pregustam de aici dobandirea harului, altfel nu vom avea parte de viata de har in veacul viitor, asa precum de aici trebuie sa lucram curatia care ne faca vas al harului. De aceea s-a zis : "Se curata mai intai vasul si apoi se toarna mirul". Dar repet trebuie gandit antinomic. Harul si ni se ofera si totodata este absolut liber, atat in oferire, cat si in primire. Libertatea e si a lui Dumnezeu si a noastra. Dumnezeu ne cheama, ne doreste, dar nu ne constrange. Noi sa indraznim, dar cu dor smerit.

Sorin Dumitrescu : Eu va rog sa talmaciti atunci partea aceasta din convorbirea purtata de Iisus cu Nicodim : "Van-tul bate si ii auzim vuietul, dar nu stii de unde vine si incotro se duce. Astfel este cu cel ce este nascut din Duhul". Sa inteleg ca celui nascut din Duh trebuie sa-i fie familiar, adica "natural", acest comportament al Harului ?

Parintele Galeriu. : Da ! Este vorba tot de libertatea Persoanei si a harului. Interventia lui Dumnezeu, a harului tine de initiativa libera a lui Dumnezeu, ca spre exemplu in cazul Sf. Apostol Pavel, a chemarii si convertirii lui (Fapt IX). Interventie care il priveste insa pe om starea lui si raspunsul lui. Iar lucrarea harului o privim prin analogie cu cea a semintei ce trebuie neincetat cultivata si ea creste in noi. Niciodata nu ne instalam comod, fara conlucrarea cu harul, si dupa roade se judeca toate.

Sorin Dumitrescu : Intr-un fel ca si cum te-ai "tolani" pe realitatea exploziva a Harului.

Parintele Galeriu. "Cel ce sta sa ia aminte sa nu cada", zice "dumnezeiescul dor" si sa lucreze neincetat. In acest chip se produce acea mare rasturnara care se infaptuieste prin cainta, prin care poti iesi din pacat, din introvertirea originara. Ganditi-va la Zaheu si la modul cum comentau fariseii intrarea Mantuitorului in casa lui, casa unui pacatos. Dupa judecata si intelesul pe care il putem dobandi in duh ortodox, greseala fundamentala se afla in insusi faptul ca fariseii il socotesc pe acela pacatos, ei socotindu-se drepti, astfel incat pacatul lor depasea poate pacatele lui Zaheu. "Cel ce spune ca n-are pacat mincinos este", zice Sfantul Apostol Ioan. Textul este exceptional si ingaduiti sa vi-l expun direct din Noul Testament : "Daca zicem ca pacat nu avem ne amagim pe noi insine si adeiiar nu e intru noi, iar daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept ca sa ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea". Deci cei ce-l judecau pe Zaheu, considerandu-se drepti, se aflau staruind in pacat, iar Zaheu se afla in starea marturisirii pacatului. Deci cainta si marturisirea te fac drept inaintea lui Dumnezeu, si nu calculul meritelor, si virtutilor etc. Caindu-ma, nu ma incred orgolios in mine insumi, ci ma deschid. Eul meu nu se constituie drept centru, ci Dumnezeu devine centru al fiintei mele, lucrand pentru mine. Ce va spun este fapt capital. De ce credeti ca-rugaciunea incepatoare a crestinului incepe cu "imparate ceresc" ? Fiindca imediat ce-ai rostit cuvantul imparat, il declari pe Dumnezeu imparat si nu pe tine ; El e imparat vietii noastre. Asta inseamna in fapt smerenia. Ce reprezinta ea in chip autentic ? Smerenia ne conduce la recunoasterea starii noastre autentice in raport cu Dumnezeu, anume aceea de creatura fata de Creator, iar fata de semeni, constiinta ca toti suntem egali distingandu-ne fiecare prin darul lui ; prin talent, prin vocatie, prin slujire. Deci nici vorba, ca smerenia ar insemna anularea valorii persoanei ci afirmarea ei. De aceea Mantuitorul a zis : "Cel ce-si iubeste egoist viata, o va pierde, cel ce-si pune, isi jertfeste viata o va castiga". Deci, retineti, o va castiga. Nicidecum nu poate fi vorba de anulare. Asa trebuie sa intelegem si cuvantul: "Iubes-te-ti aproapele ca pe tine insuti", in sensul ca tu insuti nu trebuiesti anulat ca identitate.

Sorin Dumitrescu : Atunci putem spune ca pentru o lume care nu crede in har, pentru o lume atee se poate spune ca ea ignora, ca ea nu foloseste puterea acestuia ?

Parintele Galeriu. : Eu cred ca ateismul insusi s-a nascut in context social, intre altele si din pricina celor ce se instituiau ca purtatori ai harului instalandu-se comod in zona unei mantuiri "asigurate", si din acea stare acuzandu-i pe ceilalti cu dispret si nedreptati. Almiteri ests cu neputinta de explicat, fiindca dimensiunea credintei este fundamental umana, fiindca nu se poate umanul fara un crez, fara un sistem de valori. Crezul este fundamental, axiologic. Chiar daca este vorba de valori materiale, acestea oricum sunt concepute, tot la nivel uman, spiritual, acordandu-li-se demnitatea, in masura in care participa la implinirea umanului in planul existentei. Deci omul nu poate fi conceput fara un crez.

Andrei Plesu : Da, dar nu orice crez este credinta. V-as intreba ceva pornind de la un fapt personal : incepi sa te apropi de zona credintei, nu te poti numi insa practicant, dar esti pe drumul credintei, ai intuitia directiei. Totodata ai un bun, prieten, pe care-l iubesti, care are felurite calitati si care din nefericire nu are intuitia acestei directii si prieteneste suferi ca n-o are.

Parintele Galeriu. : Suferi in duhul dragostei adevarate, fiindca nu te poti mantui daca nu doresti mantuirea lui.

Andrei Plesu : Da. Exista si cazuri cand prietenul iti spune ca ar vrea din suflet sa creada dar nu reuseste. Iti da senzatia unei limite, care-i este pusa, pe care vrea s-o depaseasca, si ceva il impiedica de-a accede la aceasta realitate. Tu la randul tau nu-i poti ajuta cu nimic din ceea ce constituie mica ta reusita. intrebare : e o culpa aceasta stare ? Se poate numi ateism ? E o forma de vinovatie ? Daca da, cum se impaca cu buna intentie ? De asemeni, prietenul meu declara, cum ca si a anumita inertie si atmosfera pasiva a bisericii il intampina ca un obstacol. intrebarea mea, in fapt, este urmatoarea : Este biserica ortodoxa in criza ? Credinta e in criza in lumea de azi ? Prietenul meu cel apropiat, evident, este si purtatorul acestei crize temporare. Biserica ortodoxa isi asuma o criza ? E o intrebare brutala, sa ma iertati, dar vadit vitala, fiindca din ea decurg o seama de consecinte.

Parintele Galeriu : Da, va inteleg. Lumii intregi cred ca am putea sa-i aplicam termenul criza in sensul autentic al cuvantului. Cuvantul criza vine de la crisis, care inseamna judecata, crano-judec. Or, sub acest aspect putem vorbi despre lume ca este intr-o stare da criza, adica de judecata si atunci e foarte bine, fiindca inseamna ca se judeca pe ea, ca isi judeca gre-salele si incearca sa-si afirme adevaratele optiuni. in acest sens si Ortodoxia isi asuma aceasta conditie actuala, contemporana, de a se judeca pe sine.

Andrei Plesu ; Observ ca uneori, cand discuti cu un om duhovnicesc si-i pui intrebari se intampla un lucru, care pe de o parte e firesc, pe de alta, poate ca este semnul acestei crize. Tot timpul exista raspunsuri. Senzatia ca la orice intrebare te servesti promt cu raspunsul eficace si indestulator. Totul este etans, fiindca la totul exista raspuns. Totul e lamurit. Sigur ca se spune ca totul trebuie inteles deschis, in chipul exploziv al antinomiei, dar nimic nu este pus in criza. Poate ca Biserica, nu este in situatia sa-si asume zone de ignoranta, dar nu-i mai putin adevarat ca si corpul dogmatic se faureste prin reactii, el nefiind inchis si osificat, ci in desfasurare si impresia este cum ca este incheiat, rezolvat.

Parintele Galeriu. : Biserica e intemeiata pe "Piatra - Hristos. Adevarul ei apartine tezaurului umanitatii intregi. Dar operele mari s-au nascut in aceste cautari si convulsii istorice. Or aceste cautari sunt stimulate de har. Aici apare teologia istoriei, teologia incercarilor, o teologie a confruntarilor, a luptelor pentru adevar, spuneati de omul care ar vrea si totusi nu poate sa creada. imi spunea odata parintele Staniloaie, ceea ce repeta adesea Lucian Blaga : "Doamne, nu pot sa cred .'" "Roaga-te !" ii spunea parintele, cauta s.a.m.d. Cineva mi-a spus, insa, ca sfarsitul lui Blaga a fost acela al omului credincios, care s-a spovedit si s-a impartasit ! Noi nu stim cum lucreaza si care sunt caile extrem de originale ale harului. In Epistola catre Romani, Sf. Pavel evoca faptul trait experimental, cum ca la un moment dat, acolo unde predica el, in lumea neamurilor, a observat ca parca s-a inchis sufletul lui Izrael intr-un fel de retinere fata de Evanghelie. Sfantul Pavel ramane uimit in fata acestui fapt si exclama : "Oare lepadat-a Dumnezeu pe poporul sau ?..." Ce-i spune dumnezeiescul raspuns : "Mi-am pus deoparte sapte mii de barbati care nu si-au plecat genunchiul inaintea lui Baal, asa si cei de acuma sunt o ramasita aleasa prin har, iar daca este prin har, nu mai este din fapte, altfel harul nu mai este har". Uneori noi credem ca biruim cu faptele noastre, dar de fapt lucreaza harul tainic si atunci cand ne socotim mai parasiti, tocmai atunci intervine. Citim mai departe in Pavel: "Dumnezeu le-a dat duh de amortire, ochi ca sa nu vada si urechi ca sa nu auda pina in ziua de astazi", si ajunge la acea marturie : "Caci Dumnezeui i-a inchis pe toti in neascultare ca pe toti sa-i miluiasca. O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al dragostei lui Dumnezeu, cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat de nepatrunse caile Lui..." Fiecare are o cale a lui. Pentru moment este impietrif si acest suflet daca observa acut acest fenomen, trebuie sa se cerceteze si sa-si zica : "Nu cumva eu situez eul meu in centrul existentei ?" Pana cand nu va uita de el insusi, spre a se deschide harului - si cine stie cum, printr-o incercare, ori o vestire etc, sunt atatea cai prin care Dumnezeu lucreaza, nu va fi un vas prielnic. Zice Simone Weil ; "...trebuie sa astepti, sa fii in starea aceea de asteptare continua si sa iei seama la tine ca nu cumva nefiind atent la vremea cercetarii, cand va lumina harul, tu sa nu fii acolo". Cum spunea si Fericitul Augustin in cercetarile lui: "Doamne, tu erai in mine dar eu eram departe, in afara de mine."

Andrei Plesu : Parinte, pun alte doua cazuri in discutie. Deci cazul cand esti atent, respectiv in asteptare, si evenimentul nu se produce si mori inainte sa se produca...

Parintele Galeriu. : Exista si pentru aceste situatii un raspuns din partea ieroschimohanului Vasile de la Poiana Marului si pe care acum 30-40 de ani il citeam cu mare dragoste. El spune despre rugaciune si do-bandirea harului lucruri deosebit de detaliate : "In-chipuiti-va uleiul fierband in clocote". Asa marturiseste el ca se produce lucrarea harului, ca o ardere, ca o mistuire launtrica si care are loc in zona inimii. De asemenea, de o astfel de caldura harica, si iluminare, zice el, se invredniceste abia 1 la 10.000, ganditi-va, se refera la o populatie a secolului XVIII romanesc, mai mica si mult mai compacta in credinta ca azi. Dar, el mai adauga la un moment dat : "Sa nu fie nimeni nemangaiat. Harul te poate cerceta cand nu te astepti si chiar in clipa mutarii de aici, sau imediat dupa plecarea de aici". Esentialul este sa fii in asteptare.

Andrei Plesu : Si daca nu esti ?

Parintele Galeriu. : Trebuie sa fii in cautare, in dorul duhovnicesc, in rest, obstacolul este aceasta situare ego-centrista a sufletului. Aici e toata tragedia noastra.

Andrei Plesu : Si, deci, oamenii acestia au o vina ? Pot, adica, fi considerati culpabili ?

Parintele Galeriu. : Da, nu au grija sa detroneze eul lor din centrul fiintei lor, pentru a intra in comuniunea divina.

Sorin Dumitrescu : Parinte, daca aceasta putere a Duhului Sfant lucreaza sinergic, in clipa in care se produce aceasta "descentrare" de care vorbiti, asa cum de fapt face sfantul deprinzand un fel de tactica de a

se abandona, sau mai bine zis de a se deschide, aceasta se petrece in interiorul credintei si al luminii dumnezeiesti. Vreau sa va intreb, daca la sfinti in chip negrait lucreaza harul Duhului Sfant la o planeta ca a noastra intoarsa in chip tragic cu spatele spre acest har si necunoscandu-l, vedem totusi ca ea realizeaza fapte si creatii autentice, atunci ce putere lucreaza inlauntrul ei ?

Parintele Galeriu. : Doua raspunsuri vin in intampinarea dumneavoastra. Primul : noi nu putem cataloga omenirea in diverse sertare si sa spunem ca atata sau atata lume este intoarsa cu spatele la Dumnezeu. E greu de-spus asa ceva, mai ales, ca noi nu putem sti total cum se manifesta omul si in discretia lui. Modul de a crede se manifesta intr-o multitudine negraita de chipuri. Sfantul Evanghelist Ioan spune in Epistola a III-a, la versetul 11 : "Iubitule nu urma raul ci binele. Cel ce face binele din Dumnezeu este." Orice om si oriunde s-ar afla el, binele care-l face, Dumnezeu il lucreaza in el. Totodata, fapta buna ca sa fie in adevar, trebuie s-o faci in numele lui Dumnezeu, caci aceea de-abia te mantuieste pe tine personal. Cand fapta buna o faci in numele tau, ea poate sa fie buna, dar te are pe tine in centru si nu pe Hristos, deci este nelucratoare pentru mantuirea ta. Revenind, Dumnezeu nu poate parasi aceasta lume. De ce ? Vedeti, Dumnezeu nu lucreaza in chip omenesc, razbunator. Adica "ticalosiile esti raul ? Apai iti dau eu tie ! Te lepad de la fata mea !" etc. Nici pomeneala. Dumnezeu nu-si ia nici darul nici chemarea, aceasta este un lucru extraordinar care m-a framantat mult, mult de tot de-a lungul anilor.

Sorin Dumitrescu : Ce v-a framantat atat de mult ?

Parintele Galeriu. : Se fac fapte bune in omenire si nu intotdeauna in numele lui Dumnezeu si al dreptei sale credinte. Si atunci mi-a venit acest cuvant al Sfan-tului Pavel din Romani, capitolul 11, versetul 29 : "Caci darurile si chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua inapoi". Da, toti au fost daruiti cu ceva. Nu exista om care sa nu aiba un dar, un talent si el trebuie sa-l fructifice creator si cu smerenie, uneori tainic. Ce minunat si uimitor ! Atat misterul divin nu-l putem epuiza, si nici ascunsul tainic al omului, caci omul dupa chipul lui Dumnezeu este si el un "homo absconditus", inepuizabil. Sfantul Apostol Petru vorbeste deosebit de luminos despre "omul tainic al inimii." Deci Dumnezeu nu-si ia in chip vindicativ darul inapoi, caci fara har si creativitate omenirea s-ar prabusi. Stateau de vorba cativa teologi si intelepti : "- Ce crezi Dumneata, spune unul din ei, Dumnezeu trebuie pe buna dreptate sa-l pedepseasca pe pacatos?" Altul spune: "- Da, dar Dumnezeu este iubire, este salvare, El trebui sa-l ierte pe pacatos !" Si se aflau in confruntarea aceasta, pe cand unul, care era slujitorul lor, fiindca acestia care vorbeau erau oameni mari, vestiti, cu "situatii", iar acesta, umilul, zice : "- Daca imi ingaduiti sa-mi spun si eu cuvantul. Eu cred ca in intelepciunea lui, Dumnezeu va osandi raul, pacatul si va mantui pe pacatorisi; raul din el il va distruge, dar va mantui pe om". Or, eu cred ca aplicand aici sensul acestei dispute, putem spune ca Dumnezeu milostivindu-se de creatia Lui, toate darurile Lui le lasa sa lucreze, iar pe el, pe pacatos, il lasa liber sa vrea sau sa nu vrea sa se mantuiasca. E clar ca ce-am facut este o extrapolare, sa fiu bine inteles !

Andrei Plesu : Atunci cum ramane cu focul vesnic ?

Parintele Galeriu. : In focul vesnic se afla cel ce-a refuzat totul ; pe planul eternitatii totul se va deschide intr-o anvergura care ne va face sa privim cu alti ochi si trecutul si viitorul. Darul lui Dumnezeu trebuie sa fie fructificat intr-un fel, indiferent in ce nume fructifica un artist, un om de geniu, un savant ; darul din el e fructificat spre binele creatiei, iar el, persoana lui, se afla aici in stare de criza si de judecata a lui Dumnezeu. Ce sa mai vorbim de marii creatori, care au creat in chip autentic, un Planck, un Einstein, Bohr, un Heisemberg etc. sau alti mari artisti si care s-au marturisit in chip manifest credinciosi. Dar mai exista o mare intrebare pe care e bine sa n-o ocolim : Cat a slujit zidirii omului in har creatia unui om ? De cand omul a gustat din pomul cunostintei binelui si raului, permanent exista primejdia ca opera omului sa rodeasca si sa hraneasca si in sens pozitiv si in sens negativ. Cand am vazut, de exemplu, Beaubourg-ul si mai apoi Versailles-ul, in final ghidul m-a intrebat ce parere am. I-am zis : "- Iarta-ma, de prea multa paanatate !" Ca sa vezi la Versailles camera Venerei, toata numai "guri" si "gesturi", asa... ca un fel de "deferlement", aceasta inchinare la patimi te poate ului. De altfel n-am gasit la Versailles decat doua tablouri religioase, cu scene biblice, si acelea daruite de italieni. Acolo este o creatie, est o opera si nu poti sa nu te intrebi cat slujeste aceasta camera a Venerei adevarului omului ? Cu cat progreseaza omul prin ea ? Dupa ce cunosc ca un gand al meu, un cuvant al meu, o fapta a mea sunt bune, sunt in ordinea binelui si nu contra lui ? Totdeauna dupa sensul creator, caci binele este tot ceea ce zideste, ceea ce da viata ceea ce salveaza iar raul este tot ceea ce este lipsit de sens creator, respectiv placerea, pofta, patima si tot ceea ce distruge.

Andrei Plesu : Dar suferinta este ziditoare ?

Parintele Galeriu. : Este. Depinde cum este inteleasa. Cand este altoita la cruce, in perspectiva invierii, da, iar fara, trimite adesea la sinucidere.

Andrei Plesu : Atunci si raul este ziditor.

Parintele Galeriu. : Pai aici e dezlegarea ! Ca raul nu se identifica cu suferinta !

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 17819

Voteaza:

Ezoterism si exoterism in crestinism 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE