Controversa colivelor si disputa cu privinta la deasa Impartasanie

Controversa colivelor si disputa cu privinta la deasa Impartasanie Mareste imaginea.

Ceea ce numim astazi "controversa colivelor" este de fapt o disputa care a avut loc in Sfantul Munte Athos, pe la jumatatea secolului al XVIII-lea. Discutiile ce au luat nastere atunci vizau doua mari subiecte: savarsirea sau nesavarsirea parastaselor (pomenirii mortilor) in ziua de duminica si frecventa primirii Sfintei Euharistii, anume cat de des sa se impartaseasca omul.

Controversa "colivelor" si a impartasirii frecvente a agitat intreaga lume ortodoxa din Athos si Fanar de-a lungul a mai bine de sapte decenii, ultimele ei ecouri avand loc prin anii 1821-1829, odata cu evenimentele dure ce au incadrat Revolutia de Eliberare Nationala a Greciei.

Controversa "colivelor" si disputa cu privinta la deasa Impartasanie !

Cadrul istoric este simplu, insa consecintele sunt adanci si foarte importante. Intre anii 1754-1755, monahii de la Schitul Sfanta Ana au inceput a ridica o noua biserica, mai incapatoare decat cea veche. Numarul pelerinilor aflat in crestere, cat si venirea aici a mai multor vietuitori, a dus la nevoia unei biserici mai incapatoare.

Astfel, cu ajutorul multor donatii din partea crestinilor mai instariti din Levant, calugarii de la Sfanta Ana au inceput a zidi biserica. Totul a inceput si a decurs bine, pana la un anumit moment cand, din pricina programului extrem de solicitant, cu munca si rugaciune, calugarii au luat o hotarare liturgica noua. Donatiile fiind foarte multe, numarul celor de pe pomelnice (adormiti) ajunsesera pana la un total de 12.000 de nume.

Datorita faptului ca monahii au inceput a lucra si sambata, spre a termina mai repede lucrarile, dar si pentru faptul ca sambata, o parte dintre ei, erau nevoiti a merge in Careia, spre a-si vinde rucodelia si a cumpara cele necesare continuarii lucrarilor, ei au hotarat a face pomenirea mortilor (parastasele) si duminica, considerand ca nu exista nici o incompatibilitate intre pomenirea mortilor si Invierea Domnului.

Modificarea liturgica hotarata de calugarii de la Sfanta Ana a atras imediat atentia ierodiaconului Neofit Kavsokalivitul, care a reactionat brusc si destul de dur la adresa acelora. Fiind o fire mai iute si mai apriga in apararea canoanelor, el a denuntat eroarea "de ordin dogmatic" savarsita de calugarii de la Sfanta Ana, care au incalcat canoanele si semnificatia duminicii, socotita ca zi a Invierii si a bucuriei.

Plansul si pomenirea mortilor nu se pot uni cu bucuria pascala, practica celor de la Sfanta Ana incalcand Constitutiile Apostolice (V, 20; VII, 24). Inca si mai mult, singura zi de pomenire a mortilor s-a hotarat a fi sambata, cand Hristos s-a pogorat la iad, spre a vesti si celor adormiti Invierea.

Pornind de la aceasta contradictie de pareri, privind aspectul pascal-eshatologic al zilei de duminica, s-a ajuns foarte usor la o noua disputa, anume la cat de des trebuie sa se impartaseasca monahii si crestinii din lume. Comuniunea euharistica a tuturor crestinilor in Sfanta Liturghie a inceput a se arata o realitate neinteleasa de multi din acea vreme, precum vedem inca si astazi.

Controversele athonite din secolul al XVIII-lea, privind pomenirea mortilor numai sambata sau si duminica, cat si rara ori frecventa impartasire, au revitalizat interesul fata de adevaratele valori ale Traditiei Apostolice si Patristice. Traditiile locale incepusera a capata o valoare prea mare in fata Traditiei Apostolice, care era deja privita in mod idealist, deci lipsita de pragmatism.

Cele doua tabere au inceput a se acuza de "erezie" si de "cadere din har", fiecare sustinandu-si cat mai polemic parerea. Neofit Kavsokalivitul isi numea adversarii drept "defaimatori ai Invierii", "vorbitori de morti in zi de duminica", "idolatri" si "lipsiti de har", in vreme ce el era acuzat de "recadere in iudaism", impreuna cu cei ai lui fiind numiti "sambatari" si "colivari".

In initiativa fostului patriarh ecumenic, Chirul al V-lea, retras la Schitul Sfanta Ana, calugarii din Manastirea Marea Lavra, de care depindea schitul, i-au afurisit pe "colivari". Odata cu aceasta hotarare, ei nu au mai putut ramane in Sfantul Munte Athos, inainte de plecarea lor, doi dintre ei fiind chiar omorati: Paisie Caligraful si Teofan.
Liderii "colivarilor" de atunci erau Neofit si Atanasie de Paros. Mai tarziu, ei vor fi urmati de Mitropolitul Macarie al Corintului si de Sfantul Nicodim Aghioritul, ca unii ce vor pasi moderat in disputa, aparand cu blandete si consecventa dreapta credinta si canoanele acesteia.

Traditia Apostolica privind continua Impartasire a credinciosilor.

In marturia "colivarilor", reafirmarea sensului pascal-eshatologic al duminicii era strans legata de redescoperirea sensului de comuniune euharistica al Sfintei Liturghiei si de apologia impartasirii continue (frecvente) a crestinilor, ca realizare concreta a acestor sensuri intr-un etos pascal-eshatologic-euharistic.

"Colivarii" vroiau a fi respectata Traditia Apostolica, vazuta in vreme ca "teoretica", insa marturisita de canoane si de cartile de cult, care prevede in mod foarte clar drept zi de pomenire a mortilor sambata, iar nu duminica, si vorbesc clar despre o impartasire continua a credinciosilor la fiecare Sfanta Liturghie de duminica si de sarbatori, iar nu doar de patru ori pe an.

Adversarii "colivarilor" se sprijineau mai mult pe "traditiile" aparute in timp si impamantenite, mult mai pragmatice decat cele teoretice din carti, ei insistand ca pomenirile mortilor sa se faca in orice zi a saptamanii, inclusiv duminica, iar impartasirea credinciosilor sa fie mai rara, si numai dupa o aspra pregatire ascetica individuala.

"Colivarii" urmareau in primul rand o recuperare a izvoarelor vii ale Traditiei Apostolice, a duhului ecleziastic-duhovnicesc ortodox. Cea mai mare rezistenta o primeau acestia din partea celor cuprinsi de ritualism si formalism clerical, create insa pe un fond rationalist teologic de tip scolastic.

Indiferenta poporului fata de Euharistie crescuse intr-un mod infricosator, majoritatea aflandu-se in inselarea cum ca din pricina evlaviei nu sunt vrednici a se apropia mai des decat de patru ori pe an. Orice ar face, omul nu poate fi vrednic de Sfintele Taine, drept aceea sa renunte fiecare la a veni la Altar dupa o perioada de uitare si delasare.

Controversa colivelor si implicarea celor din Fanar.

Atanasie de Paros se va intoarce in Sfantul Munte in anul 1771, ca director al Academiei Athonite, de langa Manastirea Vatoped. In anul 1775 soseste in Sfantul Munte si tanarul Nicolae, devenit ulterior Sfantul Nicodim Aghioritul (1749-1809), iar in anul 1776 ajunge aici si si mitropolitul Macarie al Corintului (1731-1805).

Patriarhul ecumenic Teodosie al II-lea scrie o scrisoare athonitilor, in luna iulie 1772, spre a inceta certurile si a aduce pacea in Munte. Scrisoarea patriarhala si sinodala, semnata de alti zece mitropoliti, nu aduce nici un fel de roade, ea neluand partea nici unei tabere si neprecizand nimic in vederea celor discutate in Munte. Vorbeste neclar despre pomenirea mortilor, iar despre Sfanta Euharistie, el spune ca nu timpul este important, ci pocainta si marturisirea pacatelor.

In anul urmator, in 1773, patriarhul va mai scrie alte doua scrisori patriarhale si sinodale athonitilor, in acestea el analizand mai atent problema pomenirii celor adormiti. El spune ca nici unii, nici altii nu gresesc, fiecare putand face pomenirea mortilor fie sambata, fie duminica. Se ridica pedeapsa pronuntata de Marea Lavra asupra "colivarilor" si li se interzice a se mai numi intre ei drept "eretici".

La cateva luni distanta, patriarhul Samuil Hangeri, speriat de faptul ca Sfantul Munte ajunsese "mai mult salbatic, decat sfant", scrie o ultima scrisoare patriarhala si sinodala athonitilor, cu rugamintea de a face pace. Solutia acestuia era una destul de pragmatica: fiecare calugar sa tina randuiala locului de care depinde.

In lunile martie-aprilie 1774, "anticolivarii" se vor aduna la Manastirea Cutlumus, unde vor tine un sinod impotriva "colivarilor". Neparticipand la aceasta adunare, "colivarii" se vor aduna si ei la Chilia lui Partenie Scurtu, unde vor redacta o "marturisire de credinta". Marturisirea acestora cuprindea mai multe puncte de intemeiere si lamuriri a acuzelor primite, dupa cum urmeaza:

1. Impartasirea credinciosilor nu tine de o pregatire temporala (la 40 de zile), ci numai de una existentiala, subiectiva. Nu timpul este important in pregatirea pentru Sfanta Euharistie, ci constiinta pacatoseniei proprii si pocainta, marturisita in Taina Sfintei Spovedanii si in post. Nu incurajeaza impartasirea zilnica, insa nici pe cea rara, cel ce doreste sa se apropie de Altar des, putand sa o faca cu toata linistea. Ei anatemizeaza pe cei care sustin ca pentru impartasire "nu e necesara pregatirea si o curatie puternica prin pocainta".

2. Pomenirea mortilor trebuie facuta numai sambata, precum indeamna si canoanele Apostolice. Sambata si duminica sunt incompatibile intre ele, plansul neputand fi in comuniune cu bucuria pascala. Cartile de tipic si de cult numesc numai sambata ca zi de savarsire a parastaselor, iar nu si duminica. Aceia care fac parastase duminica sunt idolatri si au pierdut harul, ei fiind anatemizati.

3. Potrivit marturiilor si canonelor date la Sinodul VII Ecumenic (787), se marturiseste ca Sfintele Icoane sunt sfinte si venerabile prin insasi intiparirea lor, ele nemaiavand nevoie de o rugaciune speciala de sfintire, ori de ungere cu mir. Aceasta din urma este o practica apuseana, latina, introdusa in Molitfelnicele moderne.

4. "Colivarii" mai raspund si altor acuze aduse lor de adversarii acestora. Ei marturisesc realitatea excluderii din Biserica a celor eretici, ca instrument de aparare a dreptei credinte. De asemenea, ei fac distinctie clara intre Aghiasma Mare, care isi trage puterea din apele Botezului Domnului, si cea Mica, care se trage din minunea de la Izvorul Tamaduirii. Aghiasma Mica este echivalenta cu Anafura, care este paine sfintita la Proscomidie, deosebita de Sfintele Daruri.

Ambele partide vor inainta hotararile lor Patriarhiei Ecumenice. Visarion din Rapsani, adversar al "colivarilor" a reusit sa-l convinga pe patriarhul Sofronie al II-lea si pe sinodali impotriva "colivarilor". Sofronie a intrunit in iulie 1776, in Fanar, un sinod prin care conducatorii "colivarilor" sunt denuntati si exclusi din comunitate. Atanasie din Paros, Iacob Peloponezianul, Agapie Cipriotul si Hristofor din Arta sunt depusi din Preotie, exclusi din monahism si redusi la starea de simpli laici, iar adeptii lor sunt anatemizati.

In anul 1776, Atanasie de Paros pleaca din Sfantul Munte Athos. Abia in anul 1781, in urma unei scrisori personale trimise patriarhului Gavriil al IV-lea, el va fi reabilitata in Preotie. Tot acum se vor reanaliza actele sinodului din iulie 1776, ajungandu-se la concluzia inselarii de atunci. Drept urmare, "colivarilor" li se va da dreptate, marturisirile lor ajungand normative in toata Biserica.

Concluzii: Cat de des sa ne impartasim ?

Practica cea mai potrivita in acest sens a impartasirii continue sau frecvente e calea de mijloc, anume a impartasirii duminicale, care evita extremele periculoase duhovniceste atat ale impartasirii anuale sau de patru ori pe an, dupa marile posturi bisericesti, cat si ale celei zilnice. Impartasirea duminicala implica zile de post, rugaciune zilnica sustinuta, Spovedanie si pocainta. Citirea de fiecare data a Canonului de Impartasanie il face pe credincios sa constientizeze nevrednicia personala, oricat de nevoitor si rugator ar fi el, cat si nespusa dragoste a lui Dumnezeu fata de om.

Prima practica, anume impartasirea duminicala (deasa) este tipic rasariteana, ea punand accentul pe pregatirea ascetica prealabila prin Spovedanie si post. O asceza continua, lipsita de Euharistie, poate naste mari probleme duhovnicesti, facand din nevointe scop in sine si indepartare de Izvorul Vietii. Se poate ajunge chiar la inselarea ca Euharistia se primeste in urma eforturilor personale, ca un merit.

Cea de-a doua cale, anume impartasirea de patru ori pe an (rara) este tipic apuseana, ea fiind adoptata insa si de unii teologi ortodocsi din diaspora, insistand pe Euharistie fara asceza, minimalizand importanta pregatirii ascetice, a Spovedaniei si a postului. Aceasta duce insa la banalizare si formalism. Pentru a nu cadea din dreapta credinta, trebuie sa nu stam prea departe de Sfintele Taine, insa niciodata sa nu ne apropiem fara de "credinta si frica", fara post, rugaciune si pocainta.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

06 Septembrie 2012

Vizualizari: 6461

Voteaza:

Controversa colivelor si disputa cu privinta la deasa Impartasanie 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Icleanu AnamariaPostat la 2010-06-09 04:26

    Este bine de stiut! Doamne ajuta! Ne folosim mult din acest articol!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE