Ritul "caldurii" are loc dupa ce preotul a frant paine euharistica. Amintim ca preotul, avand in maini Sfantul Trup, Il frange in cele patru parti taiate in miez la proscomidie si le asaza pe disc in chipul crucii: pe verticala, IS HS, pe orizontala, NI KA, rostind incet: Se sfarama si Se imparte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se sfarama si nu Se desparte, Cel ce pururea Se da de mancare si niciodata nu Se sfarseste, ci pe cei ce se impartasesc ii sfinteste.
Diaconul ii ofera preotului, prin partea dreapta, caldura, adica apa calda, intr-un vas special pentru acest lucru si rosteste: "Binecuvinteaza, stapane, caldura", iar preotul zice, binecuvantand-o : "Binecuvantata este caldura sfintilor Tai, totdeauna, acum si pururea si in. vecii vecilor". Diaconul raspunde : "Amin" si apoi o toarna in Potir in chipul crucii, atat cat chibzuieste ca ajunge sa incalzeasca Sfintele, zicand in acelasi timp : "Caldura credintei plina de Duhul Sfant".
Ritul este atestat pentru prima oara in anul 582. In acest an, imparatul Mauriciu (582-602) l-a invitat pe catolicosul armean Mose II Egivatedze sa vina la Constantinopol, la o disputa hristologica. Patriarhul armean a raspuns: "Sa ma fereasca Dumnezeu sa trec fluviul Azat, ca sa mananc paine coapta in cuptor si sa beau caldura". Ceea ce inseamna ca patriarhul respingea atat painea dospita, cat si intrebuintarea "caldurii".
Simbolismul "caldurii"
Apa calda simbolizeaza apa care a curs odata cu sangele din coasta Mantuitorului, atunci cand trupul Sau a fost strapuns de lancea unui soldat roman. Prin turnare in sfantul potir, aceasta apa devine ea insasi Sange al lui Hristos.
Nicolae Cabasila considera insa ca turnarea caldurii si formula ce insoteste acest act liturgic aminteste si simbolizeaza pogorarea Sfantului Duh peste Biserica. "Odinioara, acest lucru s-a petrecut dupa ce se savarsise de Hristos toata iconomia mantuirii, iar acum, dupa ce Jertfa a fost adusa si Darurile s-au sfintit, se salasluieste in cei care se impartasesc cu vrednicie dintr-insele... Venirea Sfantului Duh in Biserica n-a fost altceva decat efectul si urmarea patimirilor, invataturii si faptelor Mantuitorului. Se cuvenea deci ca, dupa cele dinainte, sa se reprezinte in Liturghie si aceasta venire. Ea este reprezentata prin turnarea apei calde in Sfintele Taine, cand aceasta apa, prin ea insasi apa, dar totodata impartasita si de caldura focului, inchipuieste pe Sfantul Duh, Care e numit si apa (Ioan 7, 38-39), dar care S-a aratat si in chip de limbi de foc, atunci cand S-a revarsat peste Sfintii Apostoli. Iar momentul acesta din Liturghie pe cel de atunci il simbolizeaza. Atunci, Sfantul Duh S-a pogorat dupa ce se implinisera toate cele privitoare la Hristos, iar acum aceasta apa calda se toarna peste Sfintele Daruri, dupa ce au fost sfintite. Iar prin Sfintele Taine este semnificata si Biserica, ea fiind Trupul lui Hristos, si credinciosii ei, fiecare in parte, fiind membre ale acestui Trup" (I Cor. 12, 27).
Interpretarea data de Nicoale Cabasila nu este straina de duhul Ortodoxiei, daca avem in vedere ca in vechime, pe langa formula obisnuita in ritualul pentru turnarea caldurii se canta si primul tropar din oda a patra a Canonului compus de Sfantul Ioan Damaschin pentru sarbatoarea Cincizecimii.
Este de retinut canonul 13 al patriarhului constantinopolitan Nichifor Marturisitorul, in care prescrie ca "nu se cuvine ca preotul sa liturghiseasca fara apa calda, decat numai de mare nevoie si numai daca nicidecum nu se afla apa calda".
Sursa: CrestinOrtodox.ro
-
Impartasirea credinciosilor - intre traditie si inovatie
Publicat in : Viata liturgica -
De la lingurita ca obiect liturgic, la lingurita de unica folosinta
Publicat in : Editoriale -
Cand si cum se impartasesc credinciosii
Publicat in : Liturgica -
Dualismul liturgic - un fel de crux interpretum
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.