Cu inmormantarea nu s-a incheiat datoria fata de cei raposati, ci ea continua pentru cei ramasi in viata si pentru urmasii lor, pana la Ziua de apoi. Dupa moartea trupului si dupa judecata particulara, sufletele isi continua viata, fie in ceata celor binecuvantati, fie in a celor osanditi. Sufletele sunt constiente de sinea lor, pastrandu-si toate facultatile pe care le-au avut in viata lor in trup : vederea, graiul, auzul, simtul si mirosul, cum se intelege din parabola cu saracul Lazar si bogatul nemilostiv (Luca, 16, 23-31). Apocalipsa ne vorbeste de activitatea sfintilor, care se roaga pentru cei de pe pamant si slavesc pe Dumnezeu, zi si noapte (Apoc, 4, 8; 7, 10-15; 8, 3-4) ; ceea ce dovedeste strinsa legatura care este intre cei care vietuiesc in trup si sufletele celor raposati.
De aceea sunt necesare rugaciunile, milosteniile si pomenirea celor raposati, la sfintele Liturghii, pentru usurarea lor de pacate, daca bineinteles n-au murit in "pacate de moarte" (Ioan, 5, 16), in necredinta, in erezie, in apostazie. Mantuitorul spune : "Toate cate veti cere cu credinta, veti primi" (Matei, 21, 22; Luca, 18, 7; 21, 36); sau: "Orice veti cere intru numele Meu, aceea voi face, ca sa fie slavit Tatal intru Fiul" (Ioan, 14, 13 ; 15, 7 ; 16, 23). Si apostolii s-au rugat si au indemnat "sa ne rugam" unii pentru altii (Iacov, 5, 16 ; cp. Efes., 1, 16 ; Filip., 1, 3 ; Col., 4, 3; I Tes., 1, 2 ; I Tim., 1,3; 2, 1-2). Prin rugaciunile Bisericii, apostolul Petru a fost izbavit din inchisoare in chip minunat, fiind scos de ingerul Domnului (Fapte, 12, 4-17).
Ierurgiile de dupa inmormantare sunt: a) sarindarele ; b) parastasele individuale si c) parastasele de obste, la zilele randuite de Biserica.
a) Sarindarele inseamna pomenire la patruzeci de Liturghii a celor nou-raposati. De regula, indata dupa ce a decedat cineva, familia aduce la biserica un pomelnic cu numele raposatului, mentionand felul in care a murit : nespovedit, neimpartasit, sau fara lumanare etc. O data cu pomelnicul se aduc si prescuri, vin, untdelemn, lumanari si tamaie pentru slujba.
b) Parastas - Termenele acestor parastase dupa deces sunt: la 3 zile; la 9 zile si la 40 de zile ; in unele parti si la 21 de zile, sau la trei saptamani; apoi la 3 luni, 6 luni, 9 luni si un an. Mai departe, in fiecare an - in ziua decesului - pana la 7 ani, fiecare din aceste date avand semnificatia ei.
Acestor soroace li s-au dat diferite explicatii : simbolice, analogice si fiziologice sau naturale. Astfel, pomenirea a treia zi dupa moarte ar aminti pe de o parte invierea Domnului a treia zi, precum, si Sfanta Treime ; parastasul de 9 zile inseamna ceasul al noualea, in care Mantuitorul Si-a dat duhul pe Cruce (Matei, 27, 46 ; Ioan, 19, 30), dupa ce spusese talharului din dreapta : "astazi vei fi cu Mine in rai" (Luca, 23, 43), cum si partasia celor 9 cete ingeresti, sau cele ale sfintilor ; pomenirea la 40 de zile sau sase saptamani se face in amintirea inaltarii Domnului Hristos la cer la 40 de zile, pentru ca si sufletul mortului sa se inalte la cer.
Parastasele de trei luni, sase si noua luni, ultimele fiind multiplul lui trei, toate sunt in cinstea si slava Sfintei Treimi, iar pomenirea de un an si apoi in fiecare an, pana la al saptelea, se face dupa exemplul primelor veacuri, cand crestinii praznuiau anual ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de veci.
La pomenirea de sapte ani, cand unii crestini obisnuiesc a face deshumarea osemintelor, trupul fiind complet descompus, se face iar un parastas.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.