Biserica si problemele sociale

Biserica si problemele sociale Mareste imaginea.


Biserica si problemele sociale

 

Constituie o convingere comuna tuturor crestinilor nevoia participarii Bisericii la abordarea si solutionarea problemelor sociale. Ceea ce este firesc, intrucat scopul Bisericii nu este sa ramana deoparte, ci sa se apropie de om in toate aspectele si manifestarile vietii lui. Doar astfel ii slujeste dupa pilda Mantuitorului, Care n-a venit sa I se slujeasca, ci sa slujeasca si sa isi dea viata "rascumparare pentru multi".

Dar, in acelasi timp, exista deosebiri importante intre Biserica Ortodoxa si confesiunile crestine apusene in ceea ce priveste viziunea asupra acestor probleme sociale. Biserica Ortodoxa nu gaseste cu cale dezvoltarea unui sistem de referinta special destinat vietii sociale, precum face romano-catolicismul, ca de altfel - pana la un punct - si protestantismul. Aceasta perspectiva a Ortodoxiei se afla, de altminteri, in absoluta armonie cu invatatura Noului Testament si cu traditia Bisericii sobornicesti. Morala sociala a protestantismului sau doctrina sociala a romano-catolicismului nu isi au corespondent in traditia teologica ortodoxa. Iar acest fenomen nu se datoreaza unor motive exterioare, ci naturii insasi a acestei traditii. Biserica Ortodoxa nu abordeaza morala sau viata sociala a omului dintr-un sistem special de referinta, pentru ca acest fapt duce inevitabil la relativa sau chiar absoluta denaturare si autonomizare a acestora. Sistem de referinta foloseste doar pentru Dumnezeu, Care este adevarul absolut. Iar sistemul acesta are caracter simbolic si se pastreaza, autodezmintit si realcatuit, in experienta Sfintilor.

Adevarul lucrurilor nu se abordeaza prin concepte si teorii, ci prin anularea si disparitia inselaciunii sau ratacirii pe care o creeaza simturile si cugetarile: "Toate cele vazute se cer dupa cruce [...]. Iar cele inteligibile toate au trebuinta de mormant". Este cuprinsa aici sinoptic absoluta negare a lumii, dar si absoluta ei acceptare, intr-un mod analog sunt abordate si problemele sociale. Pozitia Bisericii fata de acestea poate fi numita deopotriva ca taf atica si apof atica. Este catafatica intrucat le abordeaza in duhul slujirii omului. Dar totodata este si apofatica, fiindca nu inceteaza sa creada ca "un singur lucru trebuie". Nici urmarirea acestui scop final unic nu justifica indiferenta fata de cotidian, nici grija de cotidian nu indreptateste lasarea deoparte a unicului scop final. Gasirea si urmarea „caii imparatesti", in fiecare caz, constituie un exercitiu ce presupune intelepciune si cumpatare si care trebuie sa se faca "intru cunostinta si intru toata simtirea ".

Hristos nu a adus lumii moduri noi de organizare a vietii sociale, ci harul Lui innoitor. Iar Biserica nu constituie un organism social, ci taramul aratarii harului lui Dumnezeu. Scopul Bisericii nu este acela de a ameliora lumea, ci de a aduce harul innoitor al lui Dumnezeu. Aducand, insa, acest har, nu amelioreaza superficial lumea, ci o transfigureaza in esenta ei. in sfarsit, aceasta transfigurare trebuie sa se vada mai intai in insesi comunitatile de credinciosi, adica in Bisericile locale. Cand aceste comunitati nu se transfigureaza, cand in ele nu isi afla - cel putin intr-o anumita masura-solutia problemele care chinuie lumea sau, mai mult, cand in cadrul lor problemele acestea sunt mai intens prezente decat in lume, atunci e firesc sa nu poata influenta pozitiv lumea. Totodata, insa, nu trebuie uitat nici ca scopul Bisericii, in calitatea ei de comuniune si comunitate divino-umana, nu este refacerea raiului inlauntrul lumii. Cautarea raiului inlauntrul lumii cazute dovedeste persistare in pacatul stramosesc si este sortita totdeauna esecului.

Raul care ii chinuieste pe oameni si provoaca problemele sociale nu este creat de catre lucruri, ci de catre persoane. Iar persoanele creeaza raul nu doar prin savarsirea directa a lui, ci si prin indiferenta lor fata de bine. De aceea combaterea in esenta a raului se realizeaza doar la nivelul persoanelor, adica in planul spiritual. De altfel problemele sociale isi au totdeauna obarsia in problemele morale si spirituale ale omului.

In Noul Testament si in traditia ortodoxa stapaneste intaietatea persoanei fata de lucruri si fata de legile impersonale. Dar si principiul social fundamental al Bisericii, filantropia, are un caracter absolut personal si se intemeiaza pe iubirea de oameni pe care Dumnezeu a aratat-o fata de om. Totodata insa, raul - ca si binele - se obiectualizeaza in structuri ale vietii sociale, care contribuie la transmiterea si dainuirea lui. Importanta acestor structuri au subliniat-o initiatorii reformelor sociale, care au ajuns pana la aceea de a asimila raul cu aceste structuri. Astfel s-a cultivat conceptia ca problema raului social este o problema de structuri. Si pe baza acestei conceptii s-au creat miscari care au avut ca scop exclusiv rasturnarea si inlocuirea structurilor sociale.

Experienta dovedeste, insa, ca structurile si sistemele vietii sociale nu pot aborda si combate cauza raului, care are dimensiuni metafizice. Pe de alta parte raul poate fi savarsit si in cadrul unor structuri sociale mai drepte, dupa cum si binele se poate manifesta si in cele mai nedrepte structuri sociale. In fine, nu rareori raul se infaptuieste sub masca aplicarii dreptatii sau a restaurarii unor legi drepte. in politica este sustinuta adesea dreptatea sociala cu pretul libertatii umane sau este ocrotita libertatea umana cu pretul nedreptatii sociale sau al samavolniciei. Interventia factorului juridic impersonal nu este in stare sa distruga raul. Raul izvoraste din folosirea gresita a libertatii si apare pe trupul binelui. De aceea nu se limiteaza la anumite situatii concrete ale proximitatii, nici nu pastreaza forme stabile, ci creeaza neincetat situatii noi si se deghizeaza adesea in "inger de lumina". Dar nici binele nu se afla niciodata pe de-a'ntregul in planul proximitatii. La acest nivel binele se prezinta fragmentar. De aceea cautarea lui, precum si incercarea de realizare a lui la nivelul proximitatii, este insotita de opozitii si conflicte.

Cu toate acestea, nu trebuie omisa importanta structurilor vietii sociale pentru promovarea binelui si pentru restrangerea raului. Structurile care exprima si mentin stari de nedreptate il oprima pe om si submineaza viata sociala, indeosebi in epoca noastra, in care relatiile sociale primare se comprima si cedeaza locul lor unor structuri sociale impersonale, care tind sa acopere intreg spectrul relatiilor sociale, interesul pentru aceste structuri este de la sine inteles. Se creeaza astfel o problematica anexa, care necesita o abordare speciala. De aceea indiferenta credinciosilor fata de nivelul structurilor sociale, cu neincetat sporita lor importanta, dovedeste lipsa "cunostintei" si a "simtirii". Iubirea crestina nu poate ramane nepasatoare inaintea structurilor nedrepte si actiunilor sistematice din cadrul vietii sociale, care creeaza si multiplica probleme sociale. Problemele acestea sunt abordate, desigur, prin politica. Insa politica nu poate functiona corect fara spirit si morala. Adevarul acesta este astazi tot mai evident. Pe de alta parte, transformarea oamenilor in numere si caracterul mecanic capatat de viata sociala si relatiile sociale creeaza o nevoie stringenta de inviorare a legilor impersonale si a relatiilor formale prin respectarea persoanei si prin simtamantul iubirii.

Biserica nu "personalizeaza" legile sau institutiile societatii, nici nu preface persoanele in mecanisme, ci urmareste punerea in valoare a persoanelor in cadrul legilor sau institutiilor societatii si dincolo de acestea. Dar nici grija modificarii structurilor sociale nedrepte nu trebuie sa il lase nepasator pe crestinul care este membru viu al societatii. De altfel lupta impotriva lor este, in ultima analiza, lupta duhovniceasca.

Este lupta "impotriva incepatoriilor (sau principiilor), impotriva stapaniilor (sau puterilor), impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac". In spatele nedreptelor institutii sau legi sociale sta duhul celui rau. De aceea crestinii sunt datori sa se ingrijeasca de solutionarea problemelor create de modul organizarii vietii sociale, economice si politice. Nedreptatea sociala, tirania, exploatarea, razboiul etc. constituie probleme esentiale, care este firesc sa ii intereseze pe credinciosi. Dar interesul fata de ele nu isi afla implinirea finala daca nu il ajuta pe om in implinirea acestuia ca persoana "dupa chipul lui Dumnezeu". Cata vreme omul se limiteaza la nivelul social, fara a inainta catre cel ontologic, ajunge inevitabil la esec. Implinirea omului se realizeaza prin desavarsirea lui dupa modelul Dumnezeului Treimic. Desavarsirea aceasta nu este amanata pentru viata viitoare, ci se urmareste inca din cea prezenta, pentru ca incadrarea in imparatia lui Dumnezeu nu se realizeaza in viitor, ci incepe din prezent. Biserica - spatiul savarsirii tainice a incadrarii omului in imparatia lui Dumnezeu - este totodata si spatiul in care este cultivata desavarsirea lui.

Nu orice ordine sociala de tip eclesial este neaparat si Biserica, ci comuniunea sau comunitatea divino-umana, aceea care savarseste tainic mantuirea si innoirea omului. Dar intrucat in vremea noastra viata eclesiala a devenit foarte conventionala, este nevoie de alcatuirea unor centre eclesiale vii, care sa functioneze in duhul evanghelic ca "lumina a lumii" si "sare a pamantului" si sa devina centrele unei mai largi reevanghelizari. Pe de alta parte Biserica este chemata sa abordeze si problemele sociale. Iar aceasta nu este posibil daca nu incepe de la persoanele concrete, care traiesc aceste probleme ca probleme ale lor proprii si isi simt responsabilitatea lor personala. Repartizarea nedreapta a bunurilor materiale si a mijloacelor de dezvoltare, care submineaza convietuirea pasnica si da nastere conflictelor sociale, constituie o problema vitala si pentru Biserica. Greutatea consta aici in trezirea simtului dreptatii sociale.

Cand cineva cunoaste ca o mica minoritate a umanitatii are la dispozitia ei cea mai mare parte a mijloacelor de dezvoltare si a bunurilor economice, in vreme ce majoritatea este lipsita de mijloacele elementare de civilizatie si este subnutrita sau chiar moare de foame, nu poate ramane indiferent. Astfel cea mai bogata cincime a populatiei mondiale detine 86% din produsul mondial net, in vreme ce cea mai saraca cincime detine abia 1%. Constientizarea acestei nedreptati constituie si primul pas in combaterea ei. Al doilea pas este punerea in actiune pentru refacerea dreptatii sociale. Desigur aceasta nu se poate realiza doar prin eforturi individuale. Necesita mobilizari mai ample si schimbari la nivelul institutiilor (legilor) sociale, Biserica fiind chemata sa fie in fruntea acestor miscari.

In afara de problema dreptei repartizari a bunurilor exista, insa, in societatea actuala si alte probleme, inca si mai serioase. Putem aminti aici problemele razboaielor, refugiatilor, comertului cu droguri, somajului, nationalismului, filetismului, minoritatilor, violentei, crimei organizate, dezorientarii in grup, dezinformarii in masa, destabilizarilor politice s.a. Problemele acestea nu au pretutindeni si totdeauna aceeasi forma, nici nu apar cu aceeasi intensitate. Insa semnalarea lor prompta si abordarea lor de catre Biserica are o mare importanta.

O dispozitie speciala in semnalarea si abordarea problemelor vitale contemporane ale asa-zisei lumi a treia au prezentat-o teologiile mai noi. Dezvoltarea excesiva de catre crestinatatea apuseana a unei teologii de tip catafatic si secularizarea incoercibila au dus la teologia mortii lui Dumnezeu si au provocat in mod dialectic teologia revolutiei si celelalte teologii mai noi. Este foarte sugestiv faptul ca teologia revolutiei a succedat temporal si logic teologia mortii lui Dumnezeu. In ultima analiza teologia mortii lui Dumnezeu incearca sa il reinvie pe neputinciosul si decedatul - pentru ea -Dumnezeu printr-o puternica activare politica a omului. Cu alte cuvinte, de vreme ce omul nu simte prezenta lui Dumnezeu inlauntrul lumii - conform cu conceptia pe care el o are in ceea ce priveste aceasta prezenta - si de vreme ce nu vede ca ar domni dreptatea - iarasi, conform cu intelesul pe care el il da acestei dreptati - considera de datoria lui sa intervina. O evolutie ulterioara a acestei teologii este teologia eliberarii, precum si celelalte teologii moderne secularizate.

Initiatorii acestor teologii au incercat sa prezinte credinta crestina astfel incat sa corespunda mentalitatii si asteptarilor oamenilor contemporani, asa cum acestea au fost cultivate de spiritul renasterii si iluminismului. Este, desigur, de la sine inteles faptul ca toate aceste teologii, care au un caracter efemer (teologia mortii lui Dumnezeu, a sperantei, a revolutiei, a eliberarii etc), sunt clar determinate de conceptiile si aspiratiile initiatorilor lor. Aproximativ in aceeasi perspectiva se incadreaza si asa-zisa teologie contextuala.

Teologiile acestea, oricat ar fi corespuns anumitor nevoi concrete, inlaturand conceptii teologice anacronice si promovand adevaruri vitale ale crestinismului, nu au incetat de-a avea un caracter selectiv si o orientare imanenta. Nu au vazut relatiile orizontale pe baza verticalei, ci verticala pe baza orizontalelor. Mai mult, nu au promovat Noul Testament in intregul lui, ci selectiv. Un element comun al lor este faptul ca au inlaturat sensul crucii si al invierii si au absolutizat datele sociale directe.

Prin globalizare se promoveaza deja sincretismul religios, iar problemele sociale capata o noua infatisare. Globalizarea economiei in societatea actuala este direct legata de globalizarea exploatarii celor slabi din punct de vedere economic de catre cei tari din punct de vedere economic. La randul ei globalizarea exploatarii acesteia duce la globalizarea reactiei celor slabi. In acest climat apare si globalizarea terorismului, care provoaca mai apoi globalizarea masurilor si normelor de siguranta. in modul acesta este promovata globalizarea puterii politice, care isi insuseste si promoveaza supraputerea mondiala. De altfel, insasi aceasta supraputere se ingrijea mai de demult sa promoveze globalizarea ei si sa dicteze celorlalte state, indirect sau direct, politica pe care acestea sa o urmeze.

Georgios Mantzaridis

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5786

Voteaza:

Biserica si problemele sociale 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Larisa Maria MustataPostat la 2011-04-01 15:49

    frumos articol bravo!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE