Cinstirea Sfantului Arhidiacon Stefan

Cinstirea Sfantului Arhidiacon Stefan Mareste imaginea.

Cinstirea Sfantului Arhidiacon Stefan

Se poate oricine intreba de ce il praznuieste Biserica pe Sfantul Arhidiacon Stefan, cel dintai martir al crestinatatii, in chiar ziua a treia de Craciun, numaidecat dupa Nasterea Domnului si dupa Soborul Prea Curatei Maicii Sale?

De ce aceasta mare si exceptionala cinstire?
Spre a raspunde, bine este a ne opri nitel asupra unei distinctii de ordin gramatical; ea ne va usura talmacirea exacta (si descoperirea semnificatiei adanci) a textului principal referitor la acel pe care il praznuim.

Limba noastra cunoaste doua verbe vecine, totusi nu identice. A sedea vrea sa zica in romaneste a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita .

), iar a sta inseamna a se tine in picioare, vertical. Oamenii, in vorbirea curenta, incurca lucrurile si folosesc nediscriminatoriu (si deci gresit) cei doi termeni. Ei spun, pleonastic, sezi jos ori stai in picioare. Mai zic, vrand sa pofteasca pe careva sa sada: stati, va rog, ceea ce, din nou, e o eroare. Dar pentru a intelege cum se cuvine textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56 trebuie neaparat sa luam aminte la sensul corect al verbelor a sedea si a sta. Ce anume citim la Fapte, 55-56? "A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu."

Cum este caracterizat acel care a vorbit astfel in vreme ce aruncau cu pietre asupra lui. Ca un barbat plin de credinta si de Duh Sfant, plin de har si de putere, facator de minuni si semne mari in popor, intelept; iar fata lui "ca o fata de inger".

Sfantul Arhidiacon Stefan, caci despre el e vorba, era unul din cei sapte diaconi alesi spre a sluji la mese. A fost dat in judecata sinedriului in temeiul unor marturii mincinoase, invinuit a fi rostit cuvinte de hula impotriva templului si a Legii, si osandit a fi ucis cu pietre. Ceea ce a si avut loc, victima rugandu-se, intocmai ca Domnul Hristos, pentru iertarea ucigasilor sai.

De ce, ne intrebam iarasi, foloseste textul Noului Testament verbul a sta, adica a se afla in picioare, iar nu pe a sedea? In icoane, doar, Hristos e mereu infatisat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc. Iar textele liturgice si exegetice mereu se refera la Iisus sezand in slava, niciodata stand.

Nu incape indoiala ca pentru a privi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Si pentru care pricina? Din respect pentru Archidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire. La acest dintai act de jertfa, marturisire si curaj, Domnul intelege sa asiste din ceruri intr-o atitudine cinstitoare. Domnul il respecta si-l admira pe Stefan pentru curajul de care da dovada, pentru ca Il marturiseste si nu se leapada si nu se rusineaza de Mantuitorul sau, pentru ca si-a infruntat potrivnicii si s-a straduit sa le demonstreze adevarul dreptei credinte.

Iata care este talcul simplu al prezentei verbului a sta in textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56. Nu e o prezenta intamplatoare ori o inadvertenta, o confuzie de vocabule. Verbul a sta este preferat celuilalt, obisnuit tocmai spre a marca vointa lui Hristos de a da in vileag consideratia si iubirea Sa pentru un om curajos si care nu se rusineaza de El, care-i gata sa-si dea viata pentru credinta pe care, fara sfiala, a expus-o

Ce deducem? Ce concluzie tragem din relatarea de la Fapte? Una si neindoielnica: Hristos iubeste curajul, El care de atatea ori a spus: nu te teme, nu va temeti, nu va inspaimantati, nu fiti fricosi, pentru ce sunteti fricosi, indrazneste, indrazniti, indrazniti, Eu am biruit lumea. In vreme ce la Apocalipsa dezvaluita Sfantului Evanghelist Ioan, fricosii sunt cei dintai mentionati (cap. 21, v. 8) printre cei sortiti iezerului de foc.

Sfantul Stefan aceasta chiar este: pilda de curaj crestinesc: el crede, isi marturiseste credinta, nu se leapada ori rusineaza de Hristos si primeste sa moara pentru El.

Textele evanghelice fundamentale fata de care martirul Stefan si-a dovedit prin moarte devotamentul, sunt patru la numar si suna cum nu se poate mai limpede, aratand deslusit ce asteapta Hristos de la aceia care cuteaza a spune ca-i sunt ucenici. Sa le citim in intregime, cu toate ca tuspatru exprima aceeasi idee: Matei 10, 32-33: "Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri."

Marcu 8, 38: "Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri."

Luca 9, 26: "Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina, cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri."

Luca 12, 8-9: "Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Fiul Omului va marturisi pentru el inaintea ingerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, lepadat va fi inaintea ingerilor lui Dumnezeu."

Textelor acestora le-a dat ascultare deplina Sfantul Stefan, care nu s-a rusinat, nu s-a lepadat, si-a infruntat acuzatorii si a ramas neclintit in credinta sa pana la moarte.

Un alt text fundamental pentru problema curajului si a lepadarii de Hristos, il gasim in Epistola catre romani, capitolul 10, versetul 10: "Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire."

Textul acesta pare a-i fi fost calauza celui pe care-l praznuim astazi si gandesc ca trebuie sa ne fie si noua indreptar permanent.

Sfantul Apostol Pavel ne invata ca nu ajunge credinta launtrica, oricat ar fi ea de sincera, de calda, de adanca. Nu ajunge. Mai este negresit nevoie, de vrem sa ne mantuim, de marturisirea ei cu gura ori de cate ori suntem pusi in situatia de a vadi cine suntem, ce credem si ce hram purtam. Despre aceasta indatorire a crestinilor am mai avut prilejul sa vorbim. Nu strica totusi deloc sa repetam: daca nu-l marturisim pe Hristos cu gura, adica public, cu glas puternic si nesovaitor, oricare ar fi riscurile implicate de aceasta profesiune de credinta a noastra, in zadar ni se pare ca-L iubim pe Hristos si ne amagim cu iluzia ca suntem crestini. Ori poate ca-L si iubim, in parte, nevolnic, temporar, subred, necinstit. Sfantul Stefan ne arata cum se cade sa ne purtam si in ce fel va sa ne dovedim, la nevoie, crestinatatea.

Textul de la Romani 10, 10, va invit, frati crestini, sa-l luati foarte in serios si-n intelesu-i cel mai categoric. Nu va imbatati cu apa rece rostind in sinea voastra: Il iubesc pe Domnul in taina, nu indraznesc a-L marturisi cu glas tare, de va fi nevoie ma voi si lepada de forma de El, Il voi lepada pentru ca sa nu mi se intample necazuri ori sa intampin greutati. "De forma" nu exista, e o iluzie, un siretlic pe care vi-l pune la indemana diavolul, o minciuna a sa. Daca - in orice fel - Il tagaduim pe Hristos in fata oamenilor, a semenilor nostri, daca le dam acestora impresia ca nu suntem tari in credinta noastra, ca ne jucam cu ea de-a v-ati ascunselea, ca o schimbam ca pe o haina, l-am si lepadat pe Hristos fara a mai fi nevoie sa aducem jertfe idolilor. A lua, bunaoara parte la adunari ateiste, a sustine o doctrina ateista (ori a si achiesa la formularea ei), a ne feri sa facem acele gesturi ori a rosti acele cuvinte care ne vadesc a fi ceea ce suntem, inseamna a ne rusina de Hristos si prin urmare a ne meni sa fim lepadati de El in ziua Judecatii.

Sa nu uitam, sa nu uitam niciodata ca Hristos iubeste curajul, ca S-a ridicat in picioare spre a-l cinsti pe viteazul martir Stefan; ca ne cere sa fim netematori, indrazneti, neinfricati si nestaviliti de necazuri, suferinte, ba si de moarte.

De nu, va fi vai si amar de noi: vom fi inrobiti si batjocoriti in lumea aceasta, ne vom pierde libertatea pe pamant prin lasitatea noastra data pe fata si ne vom pierde si mantuirea, dandu-ne noua insine cea mai grea si mai jalnica lovitura ce poate fi, osandindu-ne singuri la ocara si obida in viata aceasta si la osanda in viata de dincolo. Crezand ca-L putem pacali pe Dumnezeu - mare nerozie - pe noi ne lipsim dintr-odata de tot binele si pe pamant si in ceruri. Sa nu fie asa! Sa retinem lectia Archidiaconului-marturisitor: pentru cei curajosi si nerusinati de El, Hristos se ridica in picioare, cu dragoste si respect, pe cei fricosi ori caldicei ori fatarnici ori cu doua sau mai multe fete ori crezand in vic1enii ieftine de tipul "am facut-o numai de forma" ii leapada, se rusineaza de ei, ii stie ca se sortesc de buna voia lor iezerului de foc. Sa fii crestin inseamna, in istorie, sa asumi anumite riscuri, sa poti infrunta pericole de pe pozitii de tarie sufleteasca. Curajul, frati crestini, se dovedeste pana la urma a fi si calea cea mai inteleapta si e nu numai o virtute ci si o datorie crestineasca.

Suntem intrupati si traim in lume. De aceea relatia noastra cu Hristos nu este numai de ordin pur intim. Ea presupune legatura dintre suflet si Mantuitorul sau dar imbraca si chipul legaturii indirecte ins-comunitate-Dumnezeu. Ne indreptam, ne curatim si ne inaltam crezand cu inima; ne adeverim insa fiinta si credinta prin marturisire in fata oamenilor; nu putem face abstractie de "ceilalti ". Domnul ne-o spune deslusit si pilda stralucita a Sfantului Stefan confirma dumnezeiestile cuvinte relatate de evanghelisti.

Nicolae Steinhardt

.

09 Mai 2012

Vizualizari: 4896

Voteaza:

Cinstirea Sfantului Arhidiacon Stefan 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE