Caracterul neptic si isihast al monahismului athonit

Caracterul neptic si isihast al monahismului athonit Mareste imaginea.

Purtarea de grija a lui Dumnezeu mentine pana astazi Sfantul Munte ca pe un centru monahal ortodox infloritor, sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice. Ca institutie a Bisericii, Sfantul Munte se gaseste in legatura neintrerupta, atat dogmatica, cat si spirituala, cu Biserica. Aceasta unitate asigura si pastreaza caracterul sau neptic si isihast si ii permite sa ofere poporului lui Dumnezeu roadele vietii neptice si isihaste.

Monahismul ortodox, in integralitatea sa, in conformitate cu traditia apostolica si patristica a Bisericii, este neptic si isihast. Acesta nu isi propune transformarea exterioara a lumii precum in cazul ordinelor monahale apusene, ci tinteste transformarea launtrica prin pocainta, purificare de patimi si indumnezeire. Mai mult, trezvia si isihia constituie punctele esentiale ale vietii in conformitate cu Evanghelia.

Potrivit Sfintilor Parinti, trezvia ("nepsis") este vigilenta mintii si paza la "portile inimii”, astfel incat orice gand care se misca sprea ea sa poata fi controlat. Lucrarea trezviei este practicata in moduri variate, insa in toate formele sale presupune renuntare la lume, ascultare si isihie (linistire).

Isihia este indepartarea de buna voie – insingurarea – de lucrurile lumesti, in timp ce isihia sfanta a inimii este respingerea gandurilor care nu sunt conforme cu Dumnezeu.

Radacinile vietii neptice si a isihiei sunt intalnite in Vechiul Testament. Moise a facut experienta cunoasterii lui Dumnezeu pe Muntele Horeb cand, stand inaintea rugului care ardea dar nu se mistuia, a fost initiat in respingerea "celor lumesti", aratata prin indepartarea incaltamintei.

Sfantul Proroc Ilie a facut experienta cunoasterii lui Dumnezeu, in timp ce se afla in desertul Muntelui Horeb. Vantul lin, pe care prorocul l-a simtit dupa vantul puternic, cutremur si foc, a fost potrivit Sfintilor Parinti, un mijloc prin care Dumnezeu i S-a descoperit.

Si prorocul David spune, in psalmi, despre cunoasterea lui Dumnezeu ca presupune incetarea imprastierii in ocupatiile lumesti:” Opriti-va si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu,” (Ps. 45, 10) Restul Prorocilor si Dreptilor din Vechiul Testament fac de asemenea experienta slavei dumnezeiesti in urma lucrarii neptice.

In principal, calea isihasta a vietii este prezenta in Noul Testament ca fiind cea mai potrivita pentru a ajunge la cunoasterea si experierea lui Dumnezeu. Inaintemergatorul Domnului a petrecut singur in desertul Iordanului din copilarie, in singuratate extrema, rugandu-se numai lui Dumnezeu. Aici, in liniste, a primit instiintarea ca Cel care va veni sa fie botezat in Iordan si peste care va vedea "Duhul coborand”  este Mesia cel asteptat.

Domnul Iisus Hristos a trait in liniste treizeci de ani, in timp ce in vremea celor trei ani de activitate publica s-a retras in mod frecvent in pustiu pentru a se ruga. Potrivit Sfantului Nicodim Aghioritul, intreaga Evanghelie si invataturile apostolice, tintesc purificarea interioara a omului de patimi si pregatirea, pentru ca harul Sfantului Botez sa poata din nou lumina omul intreg.

Prin Schimbarea la Fata, Domnul Hristos a aratat calea catre adevarata cunoastere a lui Dumnezeu si modalitatea contemplarii luminii dumnezeiesti necreate in Persoana Sa. Calea incepe cu respingerea celor de jos, a celor pamantesti, continua cu inaltarea prin virtuti catre purificarea simturilor duhovnicesti  si se incheie prin iluminarea indumnezeitoare. Aflandu-se pe sine in aceasta stare dumnezeiasca, omul este capabil sa contemple frumusetea inefabila a lui Dumnezeu.

Maica Domnului ne-a dat exemplul deplin al vietii isihaste si a lucrarii neptice, dupa cum spune Sfantul Grigorie Palama. In Sfanta Sfintelor, in Templul lui Solomon, a lucrat virtutile si s-a rugat vreme de doisprezece ani, si, prin ele, a putut sa-si unesca intrega fiinta cu harul Duhului Sfant.

Sfintii Apostoli au activat exclusiv in lume si in mijlocul agitatiei si pericolelor acesteia, insa in adancul lor au ramas isihasti si lucratori ai trezviei si rugaciunii. Activitatea lor apostolica nu a fost un program de reforma sociala, ci renasterea sufletelor in Hristos.

Parintii Apostolici si, dupa aceea, intreaga Biserica a primelor veacuri au trait in acelasi mod caracterizat de trezvie. Sfantul Grigorie Teologul vorbeste despre practicarea virtutilor ca despre purficare, deoarece acestea pregatesc sufletul sa-L primeasca in inima pe Hristos si despre linistire ca indumnezeire, deoarece aceasta inalta mintea la Dumnezeu. Sfantul Vasile cel Mare, de asemenea, datorita lucrarii trezviei si isihiei pe care le-a practicat  in pustie, s-a invrednicit de contemplarea luminii dumnezeiesti necreate.

In timpul aceleiasi perioade desertul s-a evidentiat pentru prima data ca loc prin excelenta al trezviei si vietii isihaste. De asemenea, Sfantul Pahomie in Egipt, Sfantul Eftimie, Teodosie cel Mare si Sfantul Sava, au intemeiat monahismul cenobitic. Ambele forme ale monahismului au un caracter isihast.

Trezvia si linistirea caraterizeaza de asemenea viata din manastirile Asiei Mici si Constantinopol. Acestea apar in scrierile Sfantului Simeon Noul Teolog si Nichita Stithatul. "Everghetinosul", o scriere ascetica fundamentala, prin care multe generatii de monahi au sporit duhovniceste, a fost compus in Manastirea Nascatoarei de Dumnezeu Evergetissa din Constantinopol, de catre monahul Pavel reprezentand spiritul monahal al acelei perioade.

Din sec al VI-lea inainte, traditia isihasta patrunde de asemenea si in Muntele Athos, cu Sfantul Eftimie cel Nou, Sfantul Petru Athonitul si, ulterior, Sfantul Atanasie, intemeietorul Manastirii Marea Lavra. Sfantul Grigorie Palama in scrierea sa despre Sfantul Petru Athonitul descrie in culori vii nazuinta dupa viata ca monah a Sfantului in pustia Muntelui Athos, luptele sale ascetice impotiva demonilor si experientele impartasirii de harul dumnezeiesc. De atunci inainte, alti pustnici au urmat exemplul sfantului.

In secolele ulterioare mari isihasti si parinti neptici s-au sfintit pe Muntele Athos, precum Sfintii Maxim, Nifon si Acachie Kavsocalivitul, Teofil si Nil Myriovlitul, Sfantul Grigorie Sinaitul cu ucenicii sai, Sfantul Grigorie Isihastul (intemeietorul Manastirii Grigoriu) si intreaga ceata de isihasti a secolului al XIV-lea, in frunte cu Sfantul Grigorie Palama.

In mod special, Sfantul Grigorie Palama a dezvoltat si a sustinut teologic experienta neptica de secole a Bisericii, s-a confruntat cu ereziile lui Valaam apuseanul cu privire la aceasta, a respins acuzatiile nedrepte impotriva metodei isihaste a rugaciunii mintii, si a dat forma definitva teologiei isihaste.Confirmarea teologiei sale care a avut loc in cadrul celor trei sinoade tinute in Constantinopol (1341, 1347 si 1351) l-a aratat ca aparator suprem si invatator al experientei neptice si isihaste a Bisericii.

Parintii athoniti cu viata de obste au dat de asemena un caracter isihast-neptic monahismului athonit cenobitic, deoarece ei insisi au fost isihasti si oameni trezvitori. Sfantul Nicodim Aghioritul scrie despre Sfantul Atanasie Athonitul: ”Precum un alt Moise, a urcat pe Athos, ca pe un alt Munte Sinai  [...] a primit, precum pe tablele de piatra, modelul, regulile si invataturile vietii monahale de obste ale monahilor si al chipului ingeresc al Bisericii, si le-a predat pe acestea tuturor parintilor in Sfantul Munte”.

Asa cum arata viata Sfantului Atanasie Athonitul si sfaturile pe care le dadea ucenicilor sai, respectarea regulilor vietii cenobitice de zi cu zi tinteste purificarea monahului de patimi si invingerea egoismului. Prin Slava lui Dumnezeu, acest indemn este pastrat pana in prezent in manastirile athonite. Ascultarea, saracia, altruismul, slujirea, sunt virtutile fundamentale care il elibereaza pe monah de egoism si egocentrism si il introduc pe primele trepte ale isihiei.

Asa-numitii "parinti colivari”, mai corect numiti in maniera ortodoxa parintii filocalici ai sec. al XVIII-lea, au reinnoit traditia isihasta in manastiri, schituri si chilii in acest secol. Sfantul Nicodim Aghioritul este cel mai cunoscut reprezentant al miscarii de renastere a Filocaliei. Cartile pe care le-a scris in singuratate in pustia Muntelui Athos pastreaza parfumul vietii vietii isihaste, acestea constituind o hrana duhovniceasca pentru monahii contemporani.

Traditia isihasta de durata, pe care o intalnim continuand in viata monahilor din Sfantul Munte, s-a facut cunoscuta prin aparitia "Filocaliei”, pe care Sfantul Nicodim a editat-o si careia i-a scris prefata la rugamintea Sfantului Macarie, Episcopul Corintului.

Secolul al XX-lea a aratat un mare numar de monahi isihasti, care au atins inaltimi duhovnicesti si au dat dovada de daruri admirabile. Oameni invatati, precum batranii Daniel Katunakiotul si Gherasim Managias; stareti ai manastirilor, precum Ieronim Simonopetritul, Atanasie Gregoriatul, Filaret Konstamonitul si Kodrat Karakalitul; simpli monahi, precum Kalinic Isihastul; monahi de obste, precum Sfantul Siluan Athonitul, si ucenicul sau Sofronie Saharov, monahii Isaac si Arsenie de la Manastirea Dionisiu, care s-au evidentiat mai ales ca lucratori admirabili ai rugaciunii mintii in pustie sau in viata "mai agitata” a marilor manastiri de obste. Toti acestia continua traditia isihasta a "colivarilor" din sec, XVIII-XIX si a isihatilor de la sfarsitul sec. al XIV-lea.

Nici timpul nostru nu duce lipsa de reprezentanti ai barbatilor neptici in Muntele Athos. Batranii Paisie Aghioritul, Porfirie Kavsocalivitul, Efrem Katunakiotul, si Haralambie Dionisiatul sunt cei mai cunoscuti. Contributia lor admirabila pe care au adus-o lumii nu le-a impiedicat lucrarea neptica. Mai degraba, a presupus-o. Cartile care au fost scrise despre ei si despre experientele traite de catre cei care ii cunosc, sunt capabile sa descopere in mod cert ca acesti batrani binecuvantati au fost lucratori exceptionali ai rugaciunii mintii si ca au primit darurile supranaturale ale Sfantului Duh care ii urmeaza acesteia.

In zilele noastre, multi altii, isihasti necunoscuti traiesc in chinoviile, schiturile si chiliile din Sfantul Munte. Literatura contemporana a Sfantului Munte descopera,  numai dupa ce au parasit lumea, viata lor si luptele duhovnicesti.

Insa, pe langa acesti parinti, ale caror vieti neptice si isihaste sunt pilduitoare, se afla intregul climat athonit, care urmeaza traditiei neptice a Muntelui Athos. Generatia actuala de monahi este hranita de o serie de scrieri ascetice, precum Filocalia, Everghetinosul, Avva Isaac Sirul si vietile vechilor parinti neptici. Astazi, monahii cunosc vietile si invataturile sfintilor neptici si se ostenesc sa le urmeze. Scrierile Sfantului Siluan sunt un exemplu tipic.

Cu binecuvantarea Maicii Domnului, manastirile athonite au reinviat ordinul cenobitic, care este temelia si punctul de pornire favorabil sporirii in lucrarea trezviei. In manastiri, este practicata ascultarea, iar regulile athonite, care ajuta la taierea vointei si elibereaza de iubirea de sine, sunt mentinute. Lupta este purtata pentru practica iubirii fratesti, temelia infrangerii egocentrismului. In masura in care este posibil, este practicata ospitatlitatea, o expresie a dragostei monahilor pentru fratii care traiesc in lume.

Slavirea lui Dumnezeu, slujbele lungi din Biserica, studiul si rugaciunea la chilie, care ajuta un novice sa se adapteze mediului monahal, si ajuta pe cel care este inaintat duhovniceste sa pastreze harul dumnezeiesc in inima sa si sa se pazeasca de "talharii mintii”, diavolii, sunt indatoririle monahilor.

Trezvia si isihia sunt esenta vietii monahale din Muntele Athos. Prin ele, monahul continua urcusul inspre Dumnezeu si unirea cu El in Hristos.

Extras din articolul "Caracterul neptic si isihast al monahismului ortodox athonit” de Arhimandrit Georgios, Staret al Manastirii Grigoriu din Muntele Athos

Traducere de Radu Alexandru

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3295

Voteaza:

Caracterul neptic si isihast al monahismului athonit 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE