Preotul

Preotul Mareste imaginea.

Preotul

I.ACTUALITATEA TEMEI.

Despre preotie s-a vorbit si s-a scris enorm,au curs rauri de cerneala in cei doua mii de ani de crestinism, si e normal sa fie asa de vreme ce preotul si activitatea sa ocupa un loc central in crestinism.

De la capul locului trebuie spus ca referatul de fata nu isi propune sa dea lectii de pastorala unora care cunosc prea bine domeniul acesta,nici sa aduca lucruri noi,ci doar sa evidentieze anumite aspecte ale temei,sa traga unele semnale de alarma,cu alte cuvinte sa indemne la meditatie.

A vorbi despre preotie e un lucru si greu si frumos.Greu pentru ca te apropii de o taina care uneste cerul cu pamantul,si frumos pentru ca tot ce vine dela Dumnezeu nu poate fi decat frumos.

Frumusetea preotiei vine de la intemeietorul ei, ”Dumnezeul cerului si al pamantului” Cel care a randuit asezarea unor persoane alese ca mijlocitori intre El si oile sale cele cuvantatoare .

“Preotul e un generos,el e un factor de bine,daca se poate spune asa de profesie. Preotia nu e o profesiune, dar a fi de profesie facator de bine e un act de daruire”, spunea pe buna dreptate vrednicul de pomenire I.P.S. Antonie Plamadeala.

Preotia incepe in cer “Nu voi m-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi (Ioan XV,16),si se prelungeste pe pamant in persoane alese.

Din pacate,sau din fericire contextul social,economic si politic in care ne gasim,obliga preotimea sa paraseasca inrtrucatva vechile metode si tipare si sa vina in intampinarea unei lumi in continua schimbare, pastrand totusi valorile perene ale ortodoxiei.

II.PREGATIREA PREOTULUI.

“Multi sunt chemati ,dar putini sunt alesi”(Matei XX,16),afirma Mantuitorul,si in aceasta ordine de idei trebuie spus ca preotia are la baza o chemare,o vocatie.

Chemarea aceasta e vocea launtrica pe care o simte fiecare in sufletul sau,dar are si caracteristici exterioare pe care remarcabilul profesor de pastorala Spiridon Candea incerca sa le identifice,sa le lamureasca cu intentia de a fi mai bine observate la cei ce doresc sa urmeze teologia. Situatia pe care el o constata la vremea sa este inca valabila si astazi”. Se intelege ca lipsind cu totul criteriile si modalitatile de selectionare au patruns in scolile noastre elemente care n-aveau nici o vocatie pentru misiunea preoteasca.Adeseori indivizi,care nu au putut sa patrunda la alte facultati si-au gasit refugiul la Teologie.

Tineri care n-aveau nici o chemare launtrica ,oameni lipsiti de orice vocatie pentru sfanta slujba a preotiei, si-au inabusit constiinta, si determinati de consideratii de ordin pur extern,de interese materiale, familiale,etc,s-au inscris la Teologie si s-au facut preoti.

Se intelege ca ,din asemenea elemente n-au putut iesi aproape niciodata pastori de suflete ideali,preoti devotati cu toata fiinta lor,indeplinirii misiunii sacerdotale.”

La aceasta realitate deosebit de trista se aduga indulgenta exagerata de care beneficiaza unele elemente,cu totul incapabile de studiu.”Dar si mai dureros este faptul ca tinerii candidati la preotie prezinta dovezi de insuficienta morala. S-a intamplat, si se intampla adeseori ca studentii la Teologie fac dovada lipsei de character, dovada lipsei de vaita virtuasa, a lipsei de inchinare,de dragoste, de vocatie pentru misiunea de a fi conducator sufletesc al crestinilor.Uneori anumiti tineri au in general o purtare care este incompatibila, nu numai cu starea lor de candidati la preotie, dar este de-a dreptul reprobabila si pentru crestinii aceeia, care nu s-au gandit niciodata sa devina indrumatori sufletesti ai altora”.

Si toate aceste deficiente sumar enumerate provin din lipsa de vocatie, la ele adaugandu-se si “intelectualismul unilateral si exagerat”de care da dovada sistemul de pregatire a preotilor,punand accentual numai pe dobandirea de cunostinte in detrimentul formarii duhovnicesti.

Vocatia,acest sentiment launtric si tainic,trebuie deci verificat si de cel in cauza dar si de duhovnic sau de profesori ”Recomandati pot fi deci numai tinerii aceia, care dintr-o porunca launtrica a lor au mers, impreuna cu preotul sau singuri si au cercetat pe bolnavii parohiei, care au cautat, intr-o forma oarecare sa ajute pe saracii satului,care s-au simtit bines a fie aproape de preot, cand acesta a facut anumite slujbe in biserica sau prin casele credinciosilor”.

Nu putem vorbi despre pregatirea viitorului preot fara a evidentia rolul esential al familiei din care acesta provine.Familia este mediul in care viitorul preot isi petrece cea mai mare parte din viata,si rareori s-au vazut preoti buni provenind din familii dezorganizate.

Rolul mamei pe tot parcursul vietii este unul crucial,caci incepand de la primele rugaciuni si terminand cu hirotonia,ea este cea care isi sprijina fiul neconditionat. Mamele si bunicile unor mari sfinti ca Sfantul Grigorie de Nazianz,Sfantul Vasile cel Mare sau Sfantul Ioan Gura de Aur,sunt exemple edificatoare in acest sens. Deasemenea un rol covarsitor il are parintele duhovnicesc,omul care prin exemplul sau,prin sfaturile si experienta sa ajuta la formarea tanarului teolog.

Adeseori preoti devotati,luand pe langa ei tineri iubitori de cele sfinte, i-au format prin participare la sfintele slujbe,prin spovedanie,impartasanie si neincetata sfatuire,dar mai ales prin exemplul personal,formandu-le atat bazele unei culture duhovnicesti,cat si un profund atasament de cele sfinte.

Sigur ca lucrul acesta nu e deloc usor,presupunand daruire si sacrificiu “Cine este celce crede ca poate plasmui, intr-o singura zi,ca pe o statuie de lut, pe preot,pe aparatorul adevarului, pe cel ce va sta impreuna cu ingerii, pe cel ce va slavii pe Dumnezeu impreuna cu arhanghelii, pe cel ce va inalta jerfele la jertfelnicul cel de sus, pe cel ce va fi preot impreuna cu Hristos, pe cel ce va plasmui din nou pe om,pe cel va restaura in om chipul lui Dumnezeu,pe cel ce va lucra pentru lumea cea de sus-si ca sa spun ce e mai mare-pe cel care va fi Dumnezeu si va face pe oameni Dumnezei?” se intreba Sfantul Grigorie de Nazianz.

Ar fi de prisos sa adaugam faptul ca tanarul candidat la preotie trebuie sa fie un om al rugaciunii, iubitor de post si de faptele cele bune, conform zicalei “cine se pregateste este deja”.

Pregatirea astfel inceputa se desavarseste in scoala teologica unde absolut toti factorii implicate ar trebui sa-si dea concursul nemijlocit la desavirsirea ei.”Printr-o pregatire care are drept scop formarea preotului ideal,formarea preotului moral, sfant si cult, clerul ortodox roman, ajunge sa fie din nou singurul indrumator adevarat al poporului pe drumurile care duc la multumire vremelnica si la fericire vesnica.

Printr-o pregatire care face mai presus de toate educatie crestineasca si trezeste constiinta preoteasca in sufletul fiecarui candidat la preotie, clerul ortodox roman isi recastiga toate pozitiil pierdute si ajunge iarasi sa fie conducatorul cel bun si adevaratul parinte al neamului nostru.

III.PREOTUL SI PAROHIA.

Odata dovedite calitatile sale intelectuale,si incheiata perioada de studii candidatul se prezinta inaintea episcopului pentru punerea mainilor.

Despre acest moment Sfantul Simeon episcopul Tesalonicului spunea: “Prin taina preotiei,preotul devine insusi serafimul care vede direct tainele lui Dumnezeu,se apropie de ele, se face partas lor, le detine si le savarseste.

Caci noi suntem detinatori ai tainelor lui Dumnezeu. Prin taina preotiei noi am devenit statatori inaintea lui Dumnezeu si organe prin care altii sunt pusi in legatura cu Creatorul,am devenit cale si povatuitori altora,spre lumina cea adevarata. Prin taina preotiei am devenit heruvimi care vad pe cel ce vede toate si purtatori de foc care tin carbunele cel viu. Prin taina preotiei noi suntem tronul pe care se odihneste cel ce este pretutindeni si vesnic neobosit. Prin taina preotiei noi suntem ingerii care liturghisesc jos pe pamant liturghia pe care ingerii o slujesc in ceruri “.

Aceasta fiind preotia e de la sine inteles ca nu te poti apropia de ea oricum.

Atat episcopul care hirotoneste,cat si candidatul poarta pe umerii lor o inalta raspundere pentru aceasta. Momentul hirotoniei, perceput de toti cei implicate cu maxima intensitate este totodata si momentul primului contact dintre preot si enoriasii sai. ”In fata lor preotul este omul lui Dumnezeu, randuit anume ca prin slujbe, prin rugaciuni si prin sfinte povatuiri sa ajute mantuirii sufletului fiecaruia”.

Modul in care este receptat in parohie depinde in mare masura de el insusi dar si de conceptiile de viata ale enoriasilor. Prima problema apare la alegerea parohiei,atunci cand aceasta se face in functie de numarul de enoriasi si de puterea lor financiara punandu-se un accent exagerat pe partea materiala.

“Cea dintai datorie si in acelasi timp cea mai mare lucrare a preotului in parohie este sa aiba si sa pastreze raporturi sufletesti ideale cu toti credinciosii sai.Cea mai mare si cea mai frumoasa lauda ce se poate aduce unui preot este aceea ca toti credinciosii sa spuna ca niciunde nu se simte preotul lor atat de bine si de fericit ca in lucrarea sa duhovniceasca si pastorala din parohie,adica in mijlocul pastoritilor sai.

Legatura intima dintre preot si credinciosii sai este o conditie fundamentala a oricarei bune pastoratii.In aceasta rezida puterea si toata autoritatea oricarui preot.”

O acuta problema a pastoratiei actuale o constituie faptul ca enoriasii in marea lor majoritate nu mai sunt dispusi sa-si acepte pastoral,ca pe o persoana superioara pusa acolo pentru a-i indruma spre cele bune,si pe care trebuie sa il asculte.

Dimpotriva preotul este nevoit sa-si argumenteze mereu pozitia sa, iar de multe ori argumentele nu ii sunt luate in seama. In viziunea unora dintre asa zisii credinciosi preotul a ajuns sa fie un fel de functionar public bisericesc,dator sa presteze activitatea la program si nimic mai mult. In multe cazuri enoriasii nu mai vad in el o sursa de har si de binecuvantare, ci doar un om care isi asigura un trai decent din veniturile bisericii, asupra lui planand mereu si invariabil suspiciunea de frauda.

Un alt lucru trist care ar trebui subliniat este disparitia aproape totala a muncii benevole in folosul bisericii.Daca in trecut majoritatea parohiilor isi puteau indeplinii muncile gospodaresti uzuale prin voluntariatul unor credinciosi, astazi aproape nicaieri nu mai gasesti enoriasi dispusi sa faca ceva bemevol in folosul bisericii. Situatia este cu atat mai trista cu cat resursele materiale sunt de cele mai multe ori reduse.

O ifluenta deosebit de nefasta asupra vietii religioase din parohie o au materialismul si secularismul lumii contemporane, care indeparteaza mereu si constant pe credinciopsi de pastoral lor de suflete. Observam ca in ciuda eforturilor unor preoti merituosi si datorita indiferentei altora, din ce in ce mai putini enoriasi frecventeaza sfintele biserici, din ce in ce mai putini postesc sau se intereseaza cat de cat de cele sfinte, relatia preot-enorias, rezumandu-se de cele mai multe ori la cele trei mari momente: botezul, nunta si inmormantarea, chiar si obiceiurile crestinesti legate de acestea cazand in desuetudine.

La toate aceste constatari se mai adauga faptul ca astazi avem de-a face cu noi tipuri de crestini,inexistente practic in vechile manuale de pastorala.

Avem de-a face mai mult decat oricand cu familii dezorganizate ,monoparentale,cu copii ai strazii, cu dependenti de alcool si droguri, cu fenomenul migratiei la munca in strainatate,cu cel al traficului de carne vie, cu homosexualitatea si chiar cu prostitutia.

In fata acestor fenomene ingrijorator de complexe metodele pastorale nu s-au actualizat preotimea fiind in buna masura nepregatita pentru a le intampina si solutiona.

Din pacate prea adesea ne vedem lipsiti si de mijloacele financiare strict necesare pentru elaborarea unor strategii coerente de rezolvare a acestor mari dureri ale neamului nostru.

Se impun deci strategii noi pentru a fi combatute aceste flageluri ale societatii contemporane, strategii care insa trebuie sa fie bine coordinate si centralizate,constienti fiind ca acel preot de molitfelnic,cu o atitudine preponderent pasiva nu mai este nici pe departe suficient necesitatilor actuale.

Sa vedem deci cam ce defecte ar denatura imaginea preotului si prin opozitie ce insusiri ii sunt strict necesare.

IV.VIATA SA MORALA

“Preotia se savarseste pe pamant,dar are randuiala cetelor ceresti. Si, pe foarte buna dreptate, ca slujba aceasta n-a randuit-o un om sau un inger, sau un arhanghel, sau o alta putere creata de Dumnezeu, ci Insusi Mangaietorul.

Sfantul Duh a randuit ca preotii,inc ape cand sunt in trup, sa aduca lui Dumnezeu aceeasi slujba, pe care o aduc ingerii in ceruri. Pentru aceea preotul trebuie sa fie atat de curat, ca si cum ar sta chiar in cer printer puterile ingeresti” spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Mantuitorul le-a adresat apostolilor si prin ei preotilor cuvintele ”Voi sunteti sarea pamantului, daca sarea se strica, de nimic nu mai este buna, fara numai de aruncat afara,ca sa fie calcata de oameni” (Mt 5,13).

“Preotul care nu radiaza in ordinea vietii morale,razele curateniei si ale desavarsirii morale,nu are niciun rost de existenta. Este de preferat totdeauna o parohie fara preot,decat o parohie cu un preot care nu traieste el mai intai legile crestinismului”.

Una dintre virtutile esentiale ale unui bun preot este cumpatarea sau dreapta socoteala” prin cumpatare intelegem infranarea instinctelor,stapanirea poftelor, intelegem o traire si o manifestre masurata si bine chibzuita in toate actele vietii publice si particulare.”

Preotul trebuie sa fie infranat,veghetor,sa aiba ochii in patru,pentru ca el traieste nu numai pentru el,ci si pentru o atat de mare multime de oameni.”

Fara cumpatare preotul poate ajunge la abuzuri condamnabile,la pacate care smintesc pe credinciosi si le pierd sufletele. Astfel se ajunge la preotul iubitor de mancaruri si bauturi,la cel iubitor de slava desarta,etc,de care din pacate auzim din ce in ce mai des in zilele noastre.

Socot ca ar fi cazul sa insistam putin asupra unor flageluri ce afecteaza in mod deosebit imaginea preotului in parohie.Castitatea preotului, o virtute strict necesara are si opusul ei desfranarea.

“Neprihanirea sau castitatea preotului pretinde respectarea integrala a legilor morale si nu permite niciun fel de iesire din cadrul granitelor vietii de familie.Orice depasire a acestor granite surpa intreg piedestalul moral al preotului si face din el un povatuitor orb, un om lipsit total de autoritatea necesara conducerii altora”.

Avertizand pe preot asupra pericolului ce il paste Sfantul Ioan Gura De Aur spunea: ”Frumusetea chipului femeiesc, miscarile afectate, mersul leganat, dulceata vocii, incondeierea ochilor, rumenitul obrajilor, impletitul si vopsitul parului, luxul hainelor, felurimea bijuteriilor de aur, frumusetea pietrelor pretioase, mirosul placut al parfumurilor si toate celelalte la care se pricep femeile, sunt in stare sa tulbure sufletul daca nu ajunge ca de piatra prin asuprimea castitatii.”

Preotul casatorit este ajutat in lupta cu aceasta patima si de sotia sa,casatoria avand aceasta ca unul dintre scopuri.Trebuie sa stim ca dintotdeauna preoteasa a fost apreciata de popor intru-un chip aparte,ca model de sotie,crestina si mama. Ea a fost cea care s-a aplecat mai cu precadere catre enoriase in momentele lor de tulburare si ispita,sfatuindu-le povatuindu-le. Ea a fost reazem sotului in momente de tulburare si ispita,si nu deputine ea care a stiut sa aduca linistea in familia preotului.

Acelasi Ioan vrand sa arate pericolul care il paste pe preot atunci cand nu are o astfel de sotie spune: ”Multi preoti au scapat de mrejelefemeilor frumoase impodobite cu bijuterii de aur, parfumate cu parfumuri, imbracate cu haine scumpe, au scapat de toate farmecele femeiesti amintite mai sus dar au cazut usor si au pieri din pricina unor femei urate si pocite. Cand si femeia saraca, dar sic ea bogata, cand si femeia gatita si impodobita, dar si ea imbracata prost, cand si femeia cu purtari cautate dar si cea cu purtari neprefacute, si, ca sa spun pe scurt, cand si femeile frumoase dar si cele urate isca razboi in sufletul barbatului care le priveste, iar mestesugirile femeiesti il inconjoara de pretutindeni, spune-mi te rog, cum va mai putea preotul rasufla, cand stau in jurul lui atatea curse?”.

Am cunoscut preotese despre care se poate spune ca sunt adevarate apostolite,adevarate maici ale neamului nostru,langa preoti care au dus cu tarie zaduful zilei.Iata insa ca in ultimultimp influentele nefaste au inceput sa se resimta si in familiile preotilor,caci se intalnesc tot mai des cazuri de preoti divortati fara motive binecuvantate,sau de preoti adulterini, care “isi macina prestigiul,isi surpa autoritatea,si nu mai pot fi in fata credinciosilor adevarati reprezentanti ai lui Hristos in lume.”

Un alt pacat care desfigureaza chipul pastorului de suflet este arghirofilia(iubirea de arginti). De la inceput trebuie spus ca aceasta patima abate pe preot cu totul de la slujirea sa sacerdotala, determinandu-l sa urmareasca alte cai,si alte scopuri,transformand intreg cultul divin intr-o sursa de venit.

„Chipul ideal al unui asemenea preot este pe deantregul desfigurat si preocuparile sale de fiecare clipa sunt cu totul incompatibile cu misiunea sfanta a preotiei.”

Un astfel de preot ii va exploata pe credinciosii sai, va pretinde mai mult decat se ofera de catre ei, va urmari intotdeauna beneficiul material, lucru pe care credinciosii il vor sanctiona neindurator.

Aceasta este abaterea ce li se reproseaza celor mai multi dintre preotii nostri, uneori pe drept alteori pe nedrept si legat strans de ea trebuiesc facute cateva precizari.”Cel ce slujeste la altar de la altar de la altar sa si manance” si virtutea acestui drept apostolic, preotul poate si trebuie sa isi asigure cele necesare traiului sau si al familiei sale. Ca orice salariat are dreptul la retributia sa lunara precum si la alte decontari prevazute de regulament, lucru care in foarte multe parohii a starnit mari nemultumiri.

In fata acestora unii preoti au aplicat anumite medode nu tocmai fericite: fie au renuntat partial la aceste drepturi, fie au incredintat administrarea financiara a parohiei unei terte persoane (contabil,epitrop), caci si intr-un caz si in celalalt nemultumirile au continuat sa se manifeste, si s-a ajuns la diminuarea prestigiului preotului in fata unei terte persoane.Triste sunt insa cazurile in care preotul nu-si poate asigura cele necesare din veniturile parohiei, impunandu-se cu necesitate un ajutor din afara. Cu toate acestea „intre dreptul de a primi ofranda credinciosilor, necesara existentei preotului si intretinerii familiei sale si intre deplasarea constiintei preotesti pana la caderea in patima arghirofiliei este distanta intre cer si pamant, intre lumina si intuneric. Fiecare preot este in drept si chiar obligat sa se ingrijeasca de agonisirea lucrurilor necesare intretinerii vietii, dar este cu totul interzis ca preocuparile lui sa degenereze pe terenul bunurilor materiale pana la punctual de a face scop din castigul material al servirii preotesti.

Intr-un asemenea caz preotul nu mai slujeste ci profaneaza, nu mai apropie de sine nici de Dumnezeu pe credinciosi, ci ii dezgusta si ii instraineaza de preot si de Biserica.”

Cumpatarea preotului trebuie neaparat sa se manifeste in toate aspectele vietii sale, in vorbe, in mancare si bautura, in imbracaminte, in toate acestea dovedindu-se un om echilibrat.

Si nu ar fi cred de bun augur sa nu pomenim fie si pe scurt de inca doi mari dusmani ai preotului clevetirea si slava desarta.

Spunea cineva pe buna dreptate ca aproape nu exista preot care sa nu fie acuzat si judecat pentru ceva in parohia sa,si din pacate avea dreptate.

Judecata aceasta se manifesta in trei directii:de la enoriasi catre preot,de la preot catre enoriasi si intre preoti.Privind la aceasta trista realitate Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: „Toti il judeca pe preot, nu ca pe un om imbracat cu trup si el, cu fire omeneasca si el, ci ca pe un inger, slobozit de orice slabiciune omeneasca.

Si,dupa cum de un tiran toti se tem si-l lingusesc,cata vreme are puterea in mana, pentru ca nu-l pot dobora, dar cand vad ca lucrurile se intorc impotriva, cei care erau prieteni cu putin mai inainte leapada respectul fatarnic ce i-l aratau si ajung dintr-o data vrasmasi si inamici; si, pentru ca ii cunosc bine toate scaderile si pacatele lui, se napustesc asupra-i si il alunga de la putere; tot asa se intampla si cu preotii; cei care cu putin mai inainte, pe cand preotul rera puternic, il cinsteau si il slujeau,indata ce ii gasesc o mica slabiciune, se pregatesc cu inversunare sa il alunge din scaun, nu numai ca pe un tiran,ci cu mai multa asprime decat pe un tiran. Si dupa cum tiranul se teme de garda sa personala, tot asa si intaistatatorul Bisericii tremura de frica celor de langa el, iar de frica coliturghisitorilor lui mai mult decat de toti; ca nu ravnesc altii inalta dregatorie a aceluia cat o ravnesc cei din jurul lui, coliturghisitorii lui; ca acestia mai bine decat toti, ii cunosc toate tainele lui. Fiind aproape de el, simt inaintea altora de se intampla ceva si de aceea pot fi crezuti cu usurinta chiar cand clevetesc; si facand mari micile lui greseli, il pierd pe cel clevetit.

S-au schimbat cuvintele apostolului! In loc sa spunem: ”Si daca patimeste un madular patimesc toate madularele, impreuna cu el; iar daca este slavit un madular, se bucura toate madularele impreuna cu el” ar trebui sa spunem: daca patimeste un madular se bucura toate celelalte madulare iar daca este slavit un madular, sufar toate celelalte madulare. Daca nu ai multa credinta nu poti tine piept acestor clevetiri.”

Iata ce trista situatie a cuprins lumea crestina,situatie care l-a facut pe acelasi sfant sa creioneze imaginea crestinatatii in culori cenusii.

De pre multe ori crestinii sesizeaza la preotii lor o anume distanta intre ceea ce zic si ceea ce fac,intre cuvant si fapta, de unde si vorba ”Sa faci ce zice popa,nu ce face popa.”, vorba care nu a facut niciodata cinste hainei preotului, cu atat mai putin astazi cand pe langa altele preotului i se mai cere si o vasta cultura generala. Avand credinciosi intelectuali, preotul nu mai poate ramane la nivelul unei pregatiri elementare, ci trebuie sa isi insuseasca o pregatire generala,asa incat sa poata fi capabil sa poarte discutii pe orice tema fara a da dovada de incultura,si reusind astfel sa ii castige si pe intelectuali pentru misiunea sa.

Desi pana aici am pastrat oarecum involuntar un ton pesimist, dar realist, cu scopul de a atrage atentia asupra catorva dintre greselile care pot pata prestigiul preotesc,ne facem o datorie de onoare din a spune ca Biserica noastra are inca destui preoti vrednici care au stiut sa se fereasca da aceste ispite, si de multe altele dovedindu-se asa cum spune poetul: „Suflet din sufletul neamului meu si ii simt bucuria si amarul”.

Sa ierte deci pre cucernicii frati preoti putinatatea ideilor,repetarea unor lucruri pe care poate le stiau,eventualele inadvertente sau incoerente si sa ramana in suflete cu indemnul pe care Octavian Goga il dadea preotimii:

„Ni-e sufletul tanar,si binele tel
Juram ca de-a pururi sa mergem spre el
Eternei lumini vom aduce prinos
Spre soare inalta-vom poporul de jos!”

AMIN.

Pr. paroh Adrian Dragusin





 

Despre autor

ADRIAN DRAGUSIN ADRIAN DRAGUSIN

Colaborator
9 articole postate
Publica din 24 Februarie 2012

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7588

Voteaza:

Preotul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE