Kirbet Qumran si cele 11 grote cu manuscrise eseniene


Kirbet Qumran si cele 11 grote cu manuscrise eseniene

 

Dupa ce a trecut de piatra care marcheaza nivelul marii, drumul care coboara de la Ierusalim la Ierihon serpuieste inca de-a lungul catorva kilometri, inainte de a oferi privirii un peisaj incantator pe care il mar­ginesc la orizont, aspru dar calm, muntii Moabului. Privelistea este o adevarata cufundare in vatra celei mai adanci depresiuni a pamantului, un desert de un alb impunator, imbibat ici si colo cu alte culori, pe care il onduleaza in departare dunele Iordanului si pe care il limiteaza, la dreapta, scantaietoarea oglinda a Marii Moarte. Ajungand in partea de jos a depresiunii, crezi ca regasesti tarmul, cand, deodata, drumul coteste la dreapta, in directia unei terase care se profileaza pe fondul unui lant de faleze stancoase. O scurta escaladare si iata-ne in prezenta rui­nelor manastirii eseniene de la Qumran. Marea Moarta este in fata vizi­tatorului,  nemiscata  si  sumbra.

  La dreapta,  o  pata verde  inveseleste monotonia acestui tarm incolor : oaza de la Aim Feshkha.

 

"Telegraful roman" si revistele centrale bisericesti au avut deseori prilejul sa prezinte cititorilor ceea ce s-a convenit sa se numeasca "des­coperirile de la Marea Moarta", insa, implinirea a 40 de ani de la prima descoperire ne ofera prilejul unei necesare si utile rememorari. O re­luare, oricat de sumara, a problemelor pe care le-a ridicat si le ridica inca abordarea acestor epocale descoperiri este imposibila, daca tinem cont de spatiul restrans al unui articol. Ne vom multumi sa prezentam pe cateva pagini situatia geografica-geologica a locului acestor desco­periri si etapele identificarii celor 11 grote de la Qumran, in care au fost gasite manuscrisele.

 

Regiunea Qumranului se intinde intre tarmul Marii Moarte (-395 m astazi) si muchia falezei abrupte care limiteaza perspectiva (aproximativ -100 m). Se pot distinge aici trei etaje, despartite de pante mai mult sau mai putin povirnite si decupate. Sa pornim de la nivelul cel mai de jos, pe unde trecea drumul antic, si unde se afla si azi cel modern de la Sodoma la Ierihon.

 

Plaja de marna, cu o mare concentrare de sare (marna peninsulei Lisan), se prelungeste in panta foarte lina sub nivelul marii. Ea se lar­geste spre nord, unde se continua lin, prin cimpia Ierihonului, Ghor-ul.

 

Spre sud, ea se ingusteaza, spre a se sfarsi la Ras Feshkha, la 5 km de Qumran. In dreptul lui Kirbet-Qumran (sau ruinele de la Qumran), la­timea ei este de aproape 2 km. Ea urca lin pana la pantele primei terase. Terasa marnoasa, cu aproximativ 50 m deasupra nivelului actual, este ramasita unui stravechi nivel al Marii Moarte. Este inclinata, dar in mod foarte uniform, astfel incat te poti aseza si poti circula aici fara difi­cultate. Pe aceasta terasa se afla ruinele de la Qumran si, de cativa ani, micul Kibhutz, care ocroteste peisajul si cultiva o plantatie de palmieri in jurul izvoarelor Ain Feshkha si Ain Ghazal, pe aproximativ 100 de hectare.

 

Intre aceasta terasa si plaja pe care o domina, pantele sunt abrupte, dar adanc brazdate de rigole care coboara dinspre masiv, sapate in decursul secolelor in marna moale. Chiar de la primele sapaturi arheolo­gice a fost destul de usor sa se traseze o cale stabila si sa se realizeze drumul actual. Putin spre sud de ruine, terasa este taiata de Wadi Qumran, o rapa a unui torent sezonier, care iese dintr-o crapatura a ma­sivului. Cascada pe care o formeaza uneori apa acestui "wadi", deosebit de puternica, a maturat totul in calea ei si a indepartat roca dura pana la nivelul de baza. Vazand-o curgand, in timpul sapaturilor din 1955, ea a fost pentru arheologi un spectacol tulburator.

 

Terasa calcaroasa se ridica deasupra celei precedente cu ceva mai mult de 150 m. Este marginita de un banc de roca cenomaniana foarte dura, crestata in mari blocuri masive, cu pereti aproape verticali. Intre ele, pante de grohotis foarte abrupte lasa sa se scurga apele ploilor, rare, dar uneori violente.

 

Destul de numeroasele grote de aici, sapate in peretii stancilor, do­vedesc un fost climat ploios, contemporan cu glaciatiile din Europa si, deci, cu mult anterior vremurilor biblice. Cum insa eroziunea se mani­festa inca, peisajul are un aspect cu totul aparte.

 

Avantajele naturale ale Qumranului. Regiunea nu este, desigur, o gradina a Edenului. Ea insa ofera cateva avantaje celui ce doreste sa se stabileasca in desert, si anume :

 

-  Un climat ceva mai bland si, mai ales, un aer mai placut de res­pirat decat cel de pe tarmul Marii Moarte; cei 50 m diferenta de nivel conteaza mai mult decat ne-am putea imagina, pentru aceasta;

 

-  Locul este aprovizionat cu apa dulce, este adevarat, putina, dar inteimitenta, incat exista posibilitatea crearii de rezerve;

 

-  Prezinta conditiile pentru o buna aparare, datorita rapelor destul de abrupte, care izoleaza aproape complet promontoriul pe care este ase­zata, in sfarsit, la o ora de mers de la Qumran spre Sodoma, prezenta unor izvoare,  salcii dar abundente, permite irigarea unei plantatii de palmieri.

 

Iata motivele care au determinat asezarea in acest loc a esenienilor, comunitate din sanul careia provin manuscrisele. Totul a inceput in 1947, cand, pe piata de antichitati a Ierusalimului, au aparut sapte mari suluri de piele fina, acoperite cu scriere ebraica veche. Ulterior, s-au adus pe piata si cele doua ulcioare de pamant ars, in care se spunea ca s-ar fi aflat aceste manuscrise. Niste beduini din desertul Iudeii, din tribul Ta'amireh, le-au prezentat unui anticar din Betleem, orasul in care isi faceau de obicei cumparaturile.

 

Grotele in care s-au gasit manuscrisele. Patru suluri au fost cum­parate de episcopul de rit sirian Mar Athanasie Jose Samuel; care le-a lasat sa fie examinate si fotografiate de catre cercetatorii J. C, Trever si W. H. Brownlee, de la American School of Oriental Research. Cele­lalte trei suluri au fost cumparate de Dr. Sukenik, specialist de laUni­versitatea ebraica, care a recunoscut indata autenticitatea lor.

 

Incepand cu 1948, apar primele dari de seama, carora le urmeaza intr-un ritm accelerat, comentarii, critici si ipoteze. Ar fi fost indispen­sabila examinarea arheologica a locului pentru studierea multor mate­riale si culegeri de date literare si paleografice. Dar evenimentele care au urmat in regiune, legate de sfarsitul Mandatului britanic, din 14 mai 1948, au facut ca Serviciul Antichitatilor sa nu mai fie in stare sa-si exercite rolul moral de supraveghere si cercetare a regiunii.

 

In ianuarie 1949, a fost semnat armistitiul intre evrei si arabi. Chiar la sfarsitul acelei luni au fost trimisi oameni de paza in acest pustiu si, numai dupa cateva zile, a fost descoperita grota manuscriselor, stiuta din 1947 numai de beduini. Directorul Serviciului de Antichitati a venit sa verifice descoperirea : pestera fusese scormonita recent, dar numeroase ramasite de olarie si tesaturi prezentau un autentic aspect antic. Prima dare de seama a descoperirilor din cea dintai grota, facuta de Scoala Bi­blica si Arheologica Franceza din Ierusalim si de Muzeul Arheologic al Palestinei (sau Muzeul Rockefeller), in perioada 15 februarie - 5 mar­tie 1949, a aparut in "Revue Biblique" din acelasi an. Rezultatele cercetarilor au fost edificatoare : o gramada de cioburi de olarie elenistica a permis reconstituirea unui ulcior, asemanator cu celelalte doua, care ajunsesera mai demult in comert. O multime de fragmente de ceramica a aratat ca grota continuse odinioara vreo cincizeci de vase asemana­toare. Preocuparea celor din vechime de a conserva scrierile in acest mod este atestata in literatura egipteana, incepind cu a XX-a dinastie (sec. al XH-lea i.Hr.). dar si in Sfanta Scriptura (Ier. 32, 14) si in unele texte mai tarzii. Asocierea sulurilor scrise cu ulcioarele in care se con­servau a surprins pe moment pe unii eruditi, pana ce s-a stabilit ca acest mod de pastrare avea o traditie bine stabilita.

 

In sfarsit, in grota s-au mai gasit aproape 600 de fragmente de ma­nuscrise, al caror material (o piele fina) si mai ales scrierea lor (o ebraica bine conturata, cu scriere patrata) au lasat posibilitatea formu­larii ideii ca faceau parte din grupul sulurilor mari.

 

Istoria descoperirilor

 

Discutand cu membrii tribului Ta'amireh, pe atunci seminomazi, din pustiul Iudeii, si cu muncitori arabi, L. Harding, directorul Serviciu­lui de Antichitati si Roland de Vaux, directorul Scolii Biblice Franceze, au putut stabili urmatoarea istorie a descoperirilor de la Qumran :

QUMRAN

 

Ciobanul Mohamed el-Dib (lupul), insotit de varul sau Ahmed Mohamed, a descoperit, in februarie 1947, pe cand cauta o capra rata­cita, o spartura in stanca. A doua zi, au intrat in ea si vazand ulcioarele de pamant ars, le-au sfaramat. Unul din ele continea suluri scrise, care deindata au fost duse la un anticar din Betleem. Era vorba, probabil, de marele sul al cartii lui Isaia, de comentariul la cartea "Habacuc" si de "Manualul de disciplina" (numit atunci "Regula Comunitatii" - titlu ce se gaseste in text).

 

Ta'ramireh-ii, vazand interesul acordat descoperirii lor si avand in vedere efortul ce se facea pentru a le completa, au inteles ca aflarea de noi manuscrise le putea aduce castiguri. In decembrie 1951, un nou lot de "Manuscrise de la Marea Moarta"- cum li se spunea pe atunci - a starnit curiozitatea oamenilor de stiinta. Ele proveneau dintr-o alta parte a desertului. Acest lucru se datoreste faptului ca, specificul climatic al zonei nefiind propice pretutindeni conservarii textelor, esenienii le-au depozitat in locuri diferite, pentru a nu fi pierdute in intregime, dupa cum ar fi putut crede ei.

 

Agitatia a sporit cand au aparut noi fragmente, in februarie 1952, mai ales ca proveneau din imprejurimile grotei 1. Scoala Biblica, Scoala Americana si Muzeul Rockefeller si-au unit fortele materiale pentru a explora in amanuntime faleza terasei calcaroase, incepand de la Ras Feshkha, pe o distanta de 8 km spre nord, ingloband in largime sectorul primei grote. In aceasta expeditie, cu investigatii in 25 de adancituri sau crevase, s-a gasit numai olarie. Insa, tot acum s-au descoperit alte doua grote : grotele 2 si 3, care s-au dovedit foarte bogate in fragmente de ma­nuscrise, in cea de-a treia s-au aflat doua enigmatice foi de cupru rulate si foarte greu de desfacut din cauza oxidarii lor, care le corodase pana in interior. A trebuit mult timp pana s-au putut citi aceste rulouri de cupru ; ele contineau o lista de tezaure, a carei semnificatie ramane controversata.

 

S-au depus multe stradanii pentru a descoperi adevaratul tezaur, despre care se credea ca este foarte aproape. Un fost vanator si-a amintit ca vazuse mai demult o anumita adancitura, unde a banuit ca poate afla ceva. In septembrie 1952, doi tineri aventurieri au mers acolo sa vada ce era si, coborand cu franghii, au scos la lumina un nou lot de fragmente scrise. Se stia prea bine acum ca si cea mai mica ramasita de manuscris isi avea importanta ei si ca un adevarat curs al valorilor fusese fixat de aici inainte intre trib si arheologi. Grota astfel descope­rita urma sa pqarte numarul 4. Imediat, de la 22 la 30 septembrie, o noua expeditie a fost organizata pentru a o degaja complet. Au iesit la iveala mai multe manuscrise.

 

Aceasta grota este in realitate o pivnita sapata de mana omului in terasa marnoasa, foarte aproape de ruina de la Qumran. Savantii au trecut pe alaturi fara sa-i vada deschizatura. Spre consolarea lor, ei au gasit alaturi de grota 4, o alta, mult mai bine ascunsa, adica grota nr. 5.

Cu acelasi prilej, s-a descoperit in faleza o alta adancitura, neobser­vata pana atunci, adica grota nr. 6. Interesul s-a concentrat atunci asu­pra ruinei de la Qumran, a carei situare centrala atragea atentia. In 1955 s-au cautat locuri analoge celui al grotelor 4 si 5. Astfel, au fost des­coperite grotele 7, 8, 9, 10, surpate aproape cu totul si, deci, foarte sa­race, dar continand totusi cateva vestigii, printre care, exceptionale ra­masite scrise in limba greaca.

 

Profesorul Roland de Vaux a apreciat atunci ca cheltuielile unei expeditii nu erau mai mari decat pretul de cumparare a manuscriselor. Prin organizarea unei expeditii stiintifice, care a avut loc, nici tribul nu era lezat: ceea ce nu primea pentru materialele descoperite, era com­pensat de ceea ce primea ca salariu din partea expeditiei. Dibaci si cu spirit de observatie, prin insasi natura lor, beduinii n-au pierdut din ma­terialul existent. La aceasta se adauga, pentru specialitate, avantajul de a cerceta stiintific toate manuscrisele, lucru care era mai presus de orice.

 

Si, totusi, beduinii sunt cei care au avut ultimul cuvant. In 1956 ei au descoperit in terasa calcaroasa grota nr. 11, care a fost tot atat de bogata ca si grota nr. 1. Ea a fost exploatata complet in februarie-martie, ale aceluiasi an.

 

In rezumat : grotele 1, 2, 3, 6, 11 sunt deschideri naturale ale primei faleze calcaroase. Grota 11, asemanatoare cu prima, este o ascunzatoare, unde niste oameni au adapostit manuscrise intr-un moment de restriste. Aici nu s-a gasit nici o urma de locuinta, desi nu incape indoiala ca a putut sa fie locuita. Celelalte grote si vreo douazeci crevase, in care s-a gasit olarie, par sa fi fost adaposturi precare, unde niste oameni au putut trai ca eremitii, lipsiti de orice confort.

 

Grotele 4, 5, 7, 8, 9, 10 sunt, dimpotriva, anexe ale asezamantului co­munitar situat la Kirbet-Qumran. Ele sunt pivnite racoroase, vara, si calduroase iarna, in consecinta, relativ confortabile.

 

Una dintre ele, nr. 4, a continut cu siguranta o mare biblioteca, dupa cum arata abundenta si varietatea fragmentelor care au provenit de acolo.

 

Din februarie 1947, data cand s-au descoperit primele manuscrise si de cand, apoi, cu anul 1948 au aparut primele publicatii despre "aface­rea qumraniana", in decursul celor 4 decenii, a fost antrenata o multime de cercetatori-si arheologi din Tara Sfanta si din lumea intreaga, la un adevarat asalt de a da la lumina noi manuscrise si alte asezari umane din preajma-Marii Moarte.

 

Manuscrisele, fragmentele scrise, olaria si alte obiecte gasite aici dezvaluie, o data in plus, ca la Kirbet-Qumran a existat o asezare umana religioasa, al carei caracter a devenit bine cunoscut.

 

Gandirea si principiile religioase ale esenienilor, "oameni ai pustiu­lui", au fost descrise de Iosif Flaviu, contemporan cu ei, de Filon si de Pliniu cel Batran. Acesta din urma spune ca esenienii erau oameni singuratici, fara familie, fara bani, care, departe de lume fiind, "traiau in tovarasia palmierilor" (Ist naturala, I, Vr cap. XVII). Nici unul din ei nu vorbeste despre originea, evolutia si disparitia esenienilor. Arheologia moderna socoteste, totusi, ca sfarsitul lor s-a intimplat in anul 68 d.Hr., la 150 de ani de la fixarea lor in aceasta pustie, cand armatele romane conduse de Vespasian au nimicit, dupa Ierihon, si centrul comunitatii eseniene. Membrii comunitatii, care n-au putut sa fuga, au fost, dupa toate probabilitatile, ucisi sau vanduti ca sclavi. Prevazand cucerirea ro­mana, acestia si-au pus in siguranta pretioasa biblioteca in grotele din apropierea lor, pe care nadajduiau s-o regaseasca dupa trecerea primej­diei, unde insa nu s-au mai intors, se pare, niciodata sa-si ia manuscrisele.

 

Continutul bibliotecii eseniene

 

Descoperirile facute pe lungimea coastei occidentale a Marii Moarte si, in particular, cele 11 grote de la Qumran, au livrat insem­nate cantitati de documente eseniene, estimate la mai mult de 15 000 de manuscrise si fragmente. S-au gasit bucati din toate cartile Vechiului Testament si fragmente din lucrarile compuse de comunitatea de la Qumran.

 

- Manuscrise biblice. Printre manuscrisele biblice, cel mai cunoscut este "Marele manuscris" (1 Q.Is), aflat in grota nr. 1. Este vorba de un manuscris dupa cartea profetului Isaia. Este un rulou de 7,34 m lungime care contine 54 de coloane bine conservate. Se crede ca a fost realizat intre anii 125-100 i.Hr. Fara a intra in detalii de ortografie, retinem ca textul este foarte apropiat de cel al Bibliei oficiale, numit textul maso­retic, in concordanta cu cel al Septuagintei si cu vechea traducere siriaca "Pesito". Aceasta, de altfel, da valoare deosebita textului.

 

Manuscrisul Psalmilor (10 Q. Ps.) cuprinde psalmi canonici si unele poeme de compozitie mai recenta. Textul lui este apropiat de textul masoretic.

 

Manuscrisul Ecclesiastic (sau Bem Sira) era deja cunoscut in mai multe versiuni : ebraica, greaca si latina. Cel de Ta Qumran a fost rea­lizat, probabil, la inceputul secolului I i.Hr.

 

Targumul Iov (11 Q Tg Job) este o copie dupa o traducere aramaica, la inceputul erei crestine. Traducerea literala a targumului a fost mult folosita ia editarea critica a textului biblic.

 

Pe langa acestea, s-au mai descoperit multe alte fragmente de ma­nuscrise,  care sunt foarte importante, pentru urmatoarele motive:

 

- sunt conforme cu textul masoretic, necunoscut pana acum; - sunt in concordanta cu vechile versiuni biblice,  garantandu-se astfel fidelitatea textului oficial;

 

- ele sunt si punctul de reper in procesul de reconstituire a arhetipului.

 

Se poate spune ca s-au gasit fragmente din majoritatea cartilor Vechiului Testament. Nu s-au gasit, insa manuscrise de la doua cartii cartea intai a Macabeilor si cartea Estir. Acest fapt este explicabil : trai­torii de la Qumran respingeau cartea I Macabei, pentru ca erau in con­flict permanent cu dinastia hasmoneilor. Respingeau, de asemenea, car­tea Estir pentru ca istoriseste casatoria unei evreice cu un barbat pagan.

 

Manuscrise nebiblice. Comunitatea eseniana de la Qumran a folosit si diferite comentarii facute la cartile Vechiului Testament, avand con­tinut cu reglementari juridice, meditatii poetice si compozitii liturgice.

 

Comentariile, denumite deseori "peser" (pl. peserim) scoteau in evidenta prezicerile din cartile profetilor si a psalmilor, punandu-le (aceste preziceri) in situatia prezenta, implinite in istoria si viata co­munitatii qumraniene si a oamenilor de aici. Intre lucrarile "peser" citam : peser Habacuc (1 Q p Hab), peser Naum (4 Q p Nah) si Psalmul 37 (4 Q Ps.).

 

Compozitii apocrife. Printre acestea se numara cartea ebraica a Jubileelor si cartea Enoh, aflate fragmentar. Pana la Qumran ele se cu­nosteau numai din unele traduceri facute in diferite epoci.

 

Comunitatea de la Qumran, prin conducatorii ei, a elaborat reguli in limba ebraica (serek), valabile pentru viata de toate zilele, avand drept scop dobandirea vietii viitoare si anume: "Regula comunitatii" (1 Q s); "Documentul de la Damasc" (CD), cunoscut inca din Evul Mediu; "Cartea Razboiului" (1 Q M) si a "Congregatiei" (1 Q Sa) ; "Manualul de disciplina" si altele. Ele contin ample expuneri teologice, care ofera de­talii pretioase asupra gmdirii religioase a autorilor lor si asupra modu­lui de viata al celor ce le foloseau.

 

Imnele (Hadayot 1 Q H) cuprind culegeri de meditatii poetice, scrise, probabil, de "Invatatorul dreptatii". Din continut se vede ca au­torul lor avea o experienta profund religioasa. El face dese referiri la cartile profetice si la psalmi.

 

Compozitii liturgice. Cu continut liturgic sunt lucrarile : "Ferici­rile" (1 Q sb), in care se descrie "Ierusalimul cel Nou", si "Regula Cantarilor", folosite la serviciile de sambata, in care Dumnezeu era laudat pe pamant, asemenea cum in ceruri se lauda de catre ingeri.

 

La toate aceste manuscrise si fragmente biblice descoperite la Qumran se adauga altele care n-au fost inca descifrate sau publicate si care vor completa in viitor cunostintele oamenilor de stiinta despre va­loarea bibliotecii biblice de la Marea Moarta.

 

Se stie apoi ca textele descoperite si publicate in decursul celor patru decenii au o importanta deosebita atit pentru textul biblic, cat si pentru teologi, filologi si istorici. Ele sunt documente prin care se cu­nosc mai bine viata si gandirea religios-morala din Palestina, in vremea, Mantuitorului Hristos.

 

Lucian Tomitanul Episcop-vicar

.

09 Decembrie 2008

Vizualizari: 4964

Voteaza:

Kirbet Qumran si cele 11 grote cu manuscrise eseniene 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE