Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei - Duminica a V-a dupa Rusalii

Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei - Duminica a V-a dupa Rusalii Mareste imaginea.

Evanghelia duminicii a V a dupa Rusalii

"In vremea aceea, trecand Iisus dincolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intampinat doi demonizati care ieseau din morminte, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata, au inceput sa strige si sa zica: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii Il rugau, zicand: Daca ne scoti afara, lasa-ne sa intram in turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceti-va! Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si, iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus toate cele intamplate cu demonizatii. Si, iata, toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Si, intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa." (Matei 8, 28-34; 9, 1)

Evanghelia Duminicii a V-a dupa Rusalii
ne spune in putine cuvinte modul in care Mantuitorul Iisus Hristos isi arata iubirea Sa milostiva fata de oamenii care sunt chinuiti de demoni.

In Evanghelia de astazi se arata ca omul stapanit de duhurile rele se instraineaza de Dumnezeu, de semeni si de el insusi. Locuirea in morminte era simbolul faptului ca acesti oameni indraciti se aflau intr-un fel de moarte spirituala. Au cazut din starea de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii, s-au insingurat si s-au instrainat. Insingurarea si instrainarea exprima o existenta chinuita, o existenta diminuata, o existenta la limita vietii umane. Omul posedat de demoni nu mai este o persoana libera. Facultatile sale mintale si simtirile sale sufletesti sunt folosite de demon. Nu mai sunt folosite de omul propriu-zis. Omul posedat este instrainat de el insusi. Nu mai este el subiectul actiunilor sale, nu mai este el insusi subiectul gandirii sale, al vorbirii sale si al miscarii trupului sau. Sufletul si trupul sau sunt folosite de catre duhurile necurate ca instrumente de a face lucruri rele.

Insa, intr-un sens mai larg, oamenii chinuiti de demoni nu sunt numai cei posedati de acestia asemenea demonizatilor din Evanghelie, ci si oamenii stapaniti de pacate si patimi egoiste ca instrainare de Dumnezeu si de semeni. Adica oamenii care asculta mai mult de "sfatul diavolului" si de slujitorii lui, se despart de Dumnezeu Cel milostiv, deoarece folosesc in mod rau, egoist, libertatea lor, traind in pacate si mai ales in indiferenta fata de suferinta celor din jurul lor si fata de milostivirea lui Dumnezeu, care trebuie aratata oamenilor prin lucrarea noastra milostiva, prin faptele milosteniei, ale bunatatii.

Deci, omul se apropie de existenta demonica sau diavoleasca prin lipsa de iubire fata de oameni si, asemenea celor doi demonizati din Evanghelia de astazi, devin infricosatori pentru semeni prin rautatea pe care o manifesta in relatiile lor cu acestia. "Cand deci sufletul, supunandu-se patimilor, preda virtutea deprinderii pacatoase, respinge imparatia lui Dumnezeu si trece sub stapanirea aducatoare de stricaciune a diavolului" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia rom., Vol. II, p. 188).

Intelegem, asadar, ca viata crestina inseamna si o lupta cu duhurile rele. Inca de la Botez, avem un program duhovnicesc, acela al lepadarii de satana si de toti slujitorii lui si al unirii cu Hristos. Acest program arata ca in viata crestina exista o lupta intre Duhul lui Hristos, primit la Botez, si duhurile rele care-l ispitesc pe om si-l indeamna sa savarseasca raul. In Biserica noastra, prima dintre rugaciunile incepatoare este rugaciunea "Imparate ceresc" adresata Duhului Sfant.

Cerem ca Duhul lui Dumnezeu sa locuiasca in noi si sa ne daruiasca putere ca sa luptam impotriva duhurilor celor rele nevazute, care invidiaza pe omul smerit si iubitor de Dumnezeu si cauta sa-l impiedice in urcusul sau spiritual spre sfintenie, astfel incat "lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri" (Efeseni 6, 12).

"Diavolul este si dusman si razbunator al lui Dumnezeu. Este dusman, cand din ura fata de El isi da aparenta unei iubiri pierzatoare fata de noi, oamenii, indemnandu-ne prin patimile de bunavoie ale placerii sa alegem in locul bunurilor vesnice lucrurile vremelnice. Prin aceasta furandu-ne apoi toata dorirea sufletului, ne desface cu totul de la dragostea de Dumnezeu, facandu-ne dusmani cu voia ai Facatorului" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia rom., Vol. III, p. 124).

Pacatul si consecinta sa, moartea (cf. Romani 6, 23), sunt realitatile cele mai contrare firii omenesti, care este creata dupa chipul lui Dumnezeu Cel sfant si vesnic viu. Sfanta Scriptura considera pacatul ca fiind o perturbare sau o dezordine a creatiei si un obstacol permanent in participarea omului la viata si fericirea vesnica a lui Dumnezeu.

Pacatul primilor oameni s-a manifestat ca neascultare fata de Dumnezeu si rupere a comuniunii de iubire fata de El. Indemnul la pacat insa a venit din partea "sarpelui", prin care a lucrat diavolul (Intelepciunea lui Solomon 2, 24; Ioan 8, 44; I Ioan 3, 8; Apocalipsa 12, 9).

Demonii cauta sa-i piarda pe oameni, adica sa-i desparta de Dumnezeu prin tot felul de pacate savarsite cu gandul, cu vorba, cu fapta. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "diavolul face toate eforturile sale pentru a ne ispiti, el ne incearca de aproape si ne intinde din toate partile piedici si curse pentru ca sa ne piarda. Trebuie deci sa priveghem si sa-i inchidem portile; daca el afla cea mai mica intrare, imediat o face si mai mare, si, putin cate putin, el va face sa treaca toate fortele lui. Daca avem ceva virtute pentru mantuire, sa nu-l lasam sa se apropie nici in cele mai mici lucruri, pentru a ne scapa si in cele mai mari. Va fi in sfarsit de-o extrema nebunie, stiind cat este el de veghetor si atent pentru a pierde sufletul nostru, de a nu fi la fel de veghetori si a pune o grija egala pentru mantuirea noastra" (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXIII, 1).

Daca demonii cauta sa-i piarda pe oameni prin pacate, ingerii lui Dumnezeu, mai ales ingerul de la botez, indeamna pe oameni sa le para rau de pacate, sa se intoarca la Dumnezeu, sa puna inceput bun vietii lor. De aceea, viata crestinului este o permanenta lupta duhovniceasca, o lepadare de satana si o unire cu Hristos, dupa cum se spune in slujba Tainei Sfantului Botez.

Vedem in Sfintele Evanghelii ca Mantuitorul Iisus Hristos nu vindeca doar pe unii oameni care sufereau de boli ale trupului sau pe altii care erau posedati de duhuri necurate, ci, prin prezenta Sa iubitoare si prin cuvantul Sau mantuitor, vindeca si patimile pacatoase ale unor oameni, ca lucrare a duhurilor rele in sufletele lor.

Astfel, Hristos-Domnul vindeca sufletul cel iubitor de argint al vamesului Zaheu: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, pentru ca si el este fiul lui Avraam. Fiindca Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut" (Luca 19, 9).

In casa fariseului Simon, Hristos vindeca pe femeia pacatoasa, care a spalat cu lacrimi picioarele Lui si le-a sters cu parul capului ei, zicandu-i: "Iertate iti sunt pacatele… Credinta ta te-a mantuit; mergi in pace" (Luca 7, 48 si 50). Iar odata cu iertarea femeii, Mantuitorul vindeca si sufletul lui Simon fariseul, care judeca in sinea lui pe Iisus si osandea pe femeia pacatoasa.

De asemenea, vindeca de patima ei pacatoasa pe femeia prinsa in adulter, pe care fariseii voiau sa o ucida cu pietre. Iisus i se adreseaza prin cuvintele: "Mergi, de acum sa nu mai pacatuiesti" (Ioan 8, 11).

Din aceste cateva exemple putem intelege ca, pentru ridicarea din robia patimilor, omul cazut are nevoie de harul iubirii milostive a lui Hristos, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre.

Asadar, omul singur nu poate lupta impotriva patimilor si a duhurilor necurate care il chinuiesc din invidie si din ura fata de el, ci este nevoie ca omul sa fie in stare de comuniune vie cu Dumnezeu prin rugaciune si prin post. De ce? Pentru ca demonii nu se tem nici de cuvinte frumoase, nici de cuvinte aspre sau autoritare, ci se tem de smerenie, deoarece ei sunt mandri, dar mai ales se tem de prezenta Duhului Sfant in om, intrucat numai Duhul Cel Sfant si Bun poate alunga duhurile necurate si rele din oameni.

Numai prin rugaciune si post pot fi alungati demonii, pentru ca ei se tem numai de prezenta lui Dumnezeu in om. Adica, numai de harul Sfantului Duh prezent in om se tem demonii inselatori si chinuitori de oameni.

Demonii ii fac pe oameni sa sufere in primul rand prin faptul ca oamenii demonizati sau posedati nu mai sunt ei insisi in gandirea, simtirea, vointa si lucrarea lor proprie, ci facultatile sufletului lor se afla sub stapanirea demonilor, iar in al doilea rand, pentru ca demonii pun viata oamenilor in primejdie de moarte trupeasca si sufleteasca.

Din invidie si din ura, ei cauta sa umileasca si sa desfigureze fiinta umana creata dupa chipul lui Dumnezeu si chemata la asemanarea cu El, la sfintenie. Deci, din invidie si din ura fata de oameni, demonii nascocesc tot felul de ispite, pun stapanire asupra oamenilor si ii chinuiesc. Dar de unde aceasta ura si invidie a demonilor fata de oameni? Ne spune Sfantul Vasile cel Mare: "… fiind vasul intregii rautati, el (satana) a primit si boala pizmei si a invidiat cinstirea noastra. Caci nu a suportat viata noastra fara suparari in rai. De aceea amagind prin viclesuguri si mestesuguri pe om si dorinta ce acesta o avea de a se asemana cu Dumnezeu, si folosindu-se de ea spre inselarea lui, i-a aratat pomul si i-a fagaduit ca va deveni asemenea cu Dumnezeu prin mancarea din acela. Nu a fost creat ca dusman al nostru, ci a devenit dusman al nostru din pizma. Caci vazandu-se pe sine aruncat dintre ingeri, n-a suportat sa vada pe cel pamantesc inaltandu-se la treapta ingerilor prin inaintare".1

Lupta lui impotriva noastra dureaza apoi continuu. "Caci nimic nu-i atat de dulce duhurilor vrajmase decat sa rostogoleasca pe omul invidiat, cinstit cu chipul dumnezeiesc, pana la o astfel de stare de batjocura".2 Dar Dumnezeu a facut si din aceasta lupta a diavolului un prilej pentru noi de a ne intari in bine, cu ajutorul harului dumnezeiesc.3

Iata, asadar, de ce este necesar sa inmultim si sa cultivam rugaciunea noastra, ca ea sa devina, dintr-o rugaciune adesea formala si superficiala, o rugaciune fierbinte si staruitoare, care incalzeste inima, lumineaza mintea si pacifica simtirile. De asemenea, trebuie sa postim mai ales hranindu-ne in primul rand cu prezenta iubitoare a lui Hristos prin citirea Sfintei Scripturi, a Scrierilor si Vietilor Sfintilor, prin impartasirea cu Sfintele Taine si prin savarsirea faptelor bune.

Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa ne imbracam in Iisus Hristos, iar grija pentru trup sa nu o facem spre pofte (cf. Romani 13, 12-14), adica sa devenim interiori lui Hristos in asa fel, incat viata noastra sa fie luminata de viata lui Hristos. Apostolul nu spune sa nu mancam deloc, ci spune doar ca grija pentru trup sa nu o facem spre pofte. Altfel spus, postul semnifica o renuntare la ceea ce este imbuibare, la ceea ce este exces, la acele elemente care ne ingreuiaza fizic si duhovniceste, care nu ne predispun la rugaciune, ci mai mult la comoditate. In acest sens, Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "atunci cand afectele naturale sunt satisfacute peste trebuinta, sunt calea pe care vine diavolul in suflet", dar "cand sunt satisfacute potrivit cu trebuinta sunt calea pe care acela (diavolul) e nevoit sa se intoarca in tara lui" (Raspuns catre Talasie 49).

Deci, "puterile raului isi ascund lucrarile in sanul afectelor naturale, pentru ca biciuindu-le pe acestea sa le faca a se transforma din pricina necesitatilor firii in afecte contrare firii". Asadar, postul este o alegere, un discernamant al valorilor spirituale. Preferam lucrurile spirituale celor materiale, hranim mai mult sufletul decat trupul, il hranim mai mult duhovniceste cu rugaciunea intensa, cu citirea Scripturii, cu citirea din vietile sfintilor si cu dialoguri duhovnicesti, dar mai ales cu participarea la sfintele slujbe ale Bisericii, cu ascultarea cuvantului lui Dumnezeu, cu imbogatirea sufletului nostru prin cantare, prin milostenie si prin toata fapta cea buna.

De asemenea, fara rugaciune, expresie desavarsita a iubirii de Dumnezeu, nu ne putem izbavi de patimi si nici nu putem iesi de sub influenta duhurilor celor rele. Rugaciunea este o arma, adica un izvor de putere spirituala impotriva ispitelor si impotriva uitarii de Dumnezeu, care este inceputul pacatului ca instrainare de Dumnezeu.
Insa postul si rugaciunea trebuie sa aiba ca temelie dreapta credinta. Dreapta credinta este marturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si de asemenea ea este vedere duhovniceasca sau mod de cunoastere si traire a realitatilor netrecatoare, a vietii din Imparatia lui Dumnezeu.

In multele vindecari pe care le-a savarsit, Mantuitorul Iisus Hristos cere credinta de la oameni cand ii tamaduieste, pentru ca nu voieste sa savarseasca vindecari spectaculoase, magice, fara participarea omului la lucrarea harului Sau divin. Mantuitorul cere credinta vie si oamenilor din jurul celui suferind, pentru ca El voieste ca la vindecarile pe care le savarseste din iubire milostiva pentru insanatosirea bolnavilor, cei ce se afla in jurul bolnavilor sa nu fie pasivi, ci receptivi, sa nu fie spectatori, ci rugatori, avand credinta puternica si iubire milostiva fata de cei care se afla in suferinta si cauta vindecarea.

Deci, cele mai bune arme pentru izgonirea patimilor demonice din sufletul omului sunt lucrarea faptelor luminoase si virtutea, stiind ca "asa cum liliecii nu iubesc soarele si lumina, ci le socotesc dusmani, iubind, insa, noaptea si intunericul, tot asa si demonii, impreuna cu aceia pe care-i poarta in ratacire, iubesc viclenia si toate nelegiuirile, socotindu-le potrivite cu firea lor, iar dusmanii lor sunt virtutea si lucrarile luminii. Cand acestea stralucesc, celelalte se intuneca, incat cel ce-si petrece viata in virtute nu mai are trebuinta a se nevoi, de vreme ce e de ajuns sa apara virtutea si toata rautatea va disparea si se va desfiinta" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvant la Isaia, cap. II, in vol. Diavolul si magia, p. 58).

Intelegem ca Evanghelia Duminicii a V-a dupa Rusalii este o Evanghelie a vindecarii si o Evanghelie a intelepciunii lui Dumnezeu. Evanghelie a vindecarii, pentru ca Mantuitorul Iisus Hristos a vindecat doi oameni indraciti, stapaniti de duhuri rele sau necurate, precum si pe locuitorii cetatii Gadarei de duhul lacomiei, de prea multa lacomie dupa cele materiale si de uitare a vietii spirituale sau a vietii duhovnicesti. Este insa si o Evanghelie a intelepciunii lui Dumnezeu Care uneori nu pedepseste direct omul, ci il priveaza, il lipseste de lucruri din jur pentru ca sa-si aduca aminte ca toate cele din jurul sau sunt trecatoare si ca netrecator este numai harul lui Dumnezeu care se dobandeste prin credinta in Iisus Hristos, prin rugaciune, prin impartasirea cu Sfintele Taine si prin savarsirea faptelor bune.

Insa Dumnezeu nu ingaduie niciodata ca omul sa fie ispitit peste puterea lui si fara un scop anume. Astfel, "trebuie ca Insusi Dumnezeu sa ingaduie, precum singur stie, in grija Lui de lume si in iubirea de oameni, diavolului sa aduca, prin slujitorii lui, diferite pedepse asupra noastra pentru pacatele savarsite. Aceasta se arata limpede in istoria lui Iov, unde se spune ca diavolul n-a putut sa se apropie de Iov fara ingaduirea lui Dumnezeu" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia rom., Vol. III, p. 124).

Iata de ce Evanghelia ne indeamna la mai multa credinta in Hristos. Deci, daca suntem uniti cu Hristos, duhurile rele nu au putere asupra crestinului. Daca un crestin se roaga dimineata, la pranz si seara si foarte adesea spune "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!", duhurile rele nu au putere asupra celui care este plin de harul iubirii lui Hristos. Daca savarsim fapte bune, daca mergem la biserica, daca ne impartasim mai des cu Sfintele Taine, ne intarim duhovniceste si putem lupta impotriva duhurilor necurate, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria ingerilor din ceruri si mantuirea noastra. Amin.

Note
1 Sfantul Vasile cel Mare, De Spirito Sancto, cap. 16, citat de pr. prof. Dumitru Staniloae in Teologia Dogmatica Ortodoxa (I), E.I.B.M.O. Bucuresti, 2011, p. 479.
2 M. Psellos, De daemonum operatione P. G. 120, col. 829, citat de pr. prof. Dumitru Staniloae in Teologia Dogmatica Ortodoxa (I), E.I.B.M.O. Bucuresti, 2011, p. 479.
3 Pr. prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa (I), E.I.B.M.O. Bucuresti, 2011, p. 480.

+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Sursa: ziarullumina.ro

.

10 Iulie 2014

Vizualizari: 4535

Voteaza:

Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei - Duminica a V-a dupa Rusalii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE