Calea de mijloc

Calea de mijloc Mareste imaginea.

"Calea de mijloc", numita adesea si "calea de aur", este drumul cel mai sigur spre mantuire.

Calea "de mijloc" este acea cale care evita extremele iar, dupa cum bine stim, orice extrema poate fi daunatoare (fatala). Lucru daunator mantuirii este deci si acea viata cand rea, cand buna, "numai echilibrata sa fie", cat si acea extrema pietista, acea evlavie lipsita de discernamant si de dragoste, izvorata din mandrie.

Calea "de mijloc" a Bisericii inseamna evitarea a doua extreme, anume pe cea a unei prea mari ingaduinte, care favorizeaza o vietuire crestina "caldicica" si neautentica, cat si pe cea a habotniciei, cand mintea luminata se opacizeaza, iar "litera" stinge "duhul".

In vremurile noastre, caracterizate de incertitudini si dileme, din prea mult zel, chiar si unii dintre crestini ajung sa cada intr-o extrema periculoasa, straina de originile Bisericii Ortodoxe. Acestia sunt cei care ajung sa mearga pe extrema cea "de-a dreapta", a unei ravne gresit infaptuite, poate la fel de vinovata ca si cea "de-a stanga", anume a complacerii in pacate.

Incepand prin a avea o ravna buna, unii dintre crestini ajung treptat la a hrani o ravna periculoasa, avand drept cauza mandria si sentimentul de "a fi alesi special", care duce numai la jertfa, uitand de mila. Hristos ne aminteste insa neincetat calea cea "de mijloc", zicand: "Mila voiesc, iar nu jertfa. Caci nu am venit sa chem pe cei drepti, ci pe pacatosi la pocainta." (Matei 9, 13)

Nu voi cauta insa a spune mai multe despre aceasta extrema a ravnitorilor, ci imi voi indrepta atentia spre aceia care ajung sa se complaca in pacate, numite de ei "pacate mici", ori "pogoraminte datorate neputintelor".

Cand este inteleasa gresit "calea de mijloc" ?

Cand un om ajunge sa inteleaga calea "de mijloc" drept o vietuire crestina "caldicica", atunci el rataceste deja de pe calea cea spre mantuire. Sa ne punem inainte cuvintele pe care unii dintre noi le vom auzi la Judecata: "Fiindca esti caldicel, am sa te vars din gura Mea." (Apocalipsa 3, 16)

Calea "de mijloc" nu este sub nici o forma slujire la doi domni, care este lucru cu neputinta. "Caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce partasie are lumina cu intunericul? Si ce invoire este intre Hristos si Veliar? Sau ce are laolalta un credincios cu un necredincios? Sau ce intelegere este intre templul lui Dumnezeu si idoli?" (II Corinteni 6, 14-16)

Hristos a venit sa aduca pe pamant sabie, iar sabia adusa de El este cea mai ascutita dintre toate, ea taind si despartind vesnic cele rele de cele bune. Hristos a adus sabie impotriva pacatului si mila pentru pacatosi. "Nu am venit sa impac adevarul cu minciuna, intelepciunea si prostia, binele si raul, dreptatea si silnicia, bestialitatea si omenia, inocenta si desfranarea, pe Dumnezeu si pe mamona: ci am adus sabie, ca sa tai si sa le despart, incat sa nu se amestece. (Sfantul Nicolae Velimirovici)

Calea "de mijloc" nu inseamna a face compromisuri si neincetate pogoraminte. Pe multi i-am auzit spunand: "Lasa, ca nu strica putin din aceasta si putin din aceea (pacate), ca doar nu suntem calugari ori vietuitori in pestera". Mare inselare este a izola vietuirea crestina autentica (unica) in manastiri si pesteri, pe cand in lume sa fie lasat totul la aprecierea fiecaruia. Masura este una, iar calea este tot una. Cat despre pogoraminte, acestea au rostul de a sprijini neputintele, iar nu de a sustine patimile.

Pentru chinezii taoisti lumea este un echilibru fragil intre principii contrare aflate intr-o continua miscare. Faptele omului pot restabili echilibrul sau, din contra, pot destabiliza intregul sistem, ducand pana la ruperea armoniei universului. Ei sustin ca in fiecare lucru bun se afla si ceva rau, iar in oricare lucru rau se afla si ceva bun. Prin urmare, intr-o asemenea gandire nu conteaza "cantitatea" de rau prezent, ci numai o pastrare a unui echilibru intre cele doua forte.

Ajungand sa ascultam mai mult de invatatorii cei lumesti, decat de Evanghelia lui Hristos, care ne cere sa fim "desavarsiti precum Tatal" (Matei 5, 48), vom ajunge cu siguranta sa imbinam lucrurile cele bune cu cele rele, intr-o vietuire unica, pe care o vom mai si numi "crestina", ori "cale de mijloc".

Crestinul trebuie sa stiu una si buna: Cele contrariile nu pot fi impacate !

Calea de mijloc este o autentica vietuire intru Hristos !

Calea "de mijloc" este o autentica vietuire intru Hristos, este o schimbare radicala a vietii de mai inainte, fara a cadea insa in nici una dintre extreme. Sfintii nu au fost extremisti, in pofida tuturor nevointelor lor, adesea greu de imaginat, ei fiind oricand gata sa renunte la nevointele lor, de dragul oamenilor si pentru ascultare.

Sfantul Simeon Stalpnicul a fost primul care a practicat o asemenea nevointa. Pentru a verifica autenticitatea vietuirii sfantului, ceilalti parinti au hotarat sa-i porunceasca sa se coboare de pe stalp, caci nu ii este lucru de folos. Cand a auzit cuvantul lor, sfantul a inceput imediat a cobora de pe stalp. Vazand aceasta, parintii au cunoscut harul primit de sfant si si-au cerut iertare, ingaduindu-i sa ramana pe stalp.

Biserica Ortodoxa pastreaza, asadar, calea "de mijloc" prin reprezentantii sai cei mai inalti, adica prin sfinti. Calea "de mijloc" este deci pastrata si aratata neincetat de catre sfinti, care, desi nu au fugit de pacatosi, nu s-au amestecat cu faptele acestora. Desi sfintii nu au iesit din lume, ba inca multi dintre ei au vietuit chiar in orase si sate, ei au murit pacatelor din aceasta.

Calea "de mijloc" inseamna a intrupa Evanghelia lui Hristos si a urma sfintilor Sai.

Teodor Danalache

12 Noiembrie 2010

Vizualizari: 8740

Voteaza:

Calea de mijloc 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • a bPostat la 2010-11-12 11:17

    frumos articol, dar cred ca titlul e putin cam derutant, ma duce mereu cu gandul la o cale a compromisului

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE