Ce asteapta Dumnezeu de la preot

Ce asteapta Dumnezeu de la preot Mareste imaginea.


Ce asteapta Dumnezeu de la preot

M-am intalnit zilele trecute cu un preot tanar care, dupa ce m-a intrebat ce mai fac (asa cum te porti cu batranii, ii mai intrebi de sanatate, de una, de alta), m-a rugat sa-i spun un cuvant (cum se obisnuieste prin Pateric sa fie intrebat cate un Avva).

La noi, insa, asta e un fel de alint, parandu-ti-se ca esti in ton cu cei de demult si iscodind cate o vorba pe care s-o duci mai departe, printre altele culese in palmares, dar fara sa te arda cu adevarat setea de a auzi. A auzi presupune a asculta si a infaptui imediat; asa e ascultarea lui Hristos de Tatal: ascultand, El si implineste, concomitent.

Ma intreb, ce cuvant astepti, ca preot, tu, care ai toate cuvintele Scripturii si care aprofundezi zi de zi cuvantul lui Dumnezeu. Cand se citeste Sfanta Evanghelie, lucreaza insusi cuvantul lui Dumnezeu pe care-l auzi din gura Mantuitorului si pe care trebuie neaparat sa-l traiesti, punandu-l de indata in aplicare.

L-am intrebat care e cuvantul ultim al Mantuitorului, rostit in fata Tatalui, cu cateva ceasuri inaintea mortii Sale pe cruce si nu a stiut sa-mi spuna, pentru ca lor li se sugereaza doar cum sa tina predici frumoase si cum sa se descurce in cutare sau cutare situatie. Nu le atrage nimeni atentia, lipseste in Biserica sistemul de alarmare asupra punctelor fierbinti ale Scripturii, cum e si cel al Spovedaniei de pe urma a Mantuitorului.

In spovedania facuta sub forma de rugaciune inaintea Tatalui, Mantuitorul promite ca, dupa Inviere (se subintelege aceasta, deoarece, dupa marturisirea facuta in fata ucenicilor a fost prins si rastignit, nemaiavand timp de nimic atunci), va face cunoscut numele Lui (al Tatalui). "Si le-am facut cunoscut numele Tau si-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei".

Acest: "Eu in ei" trebuie sa ne cutremure. Ne trezim dimineata, in realitatea prezentei Lui in noi. El asteapta inarmat cu Duhul Sfant, Care ne aminteste Vorbele Sale: "Eu in voi", sa constientizam prezenta Lui, sa-L recunoastem! Ca Domn si Stapan al vietii noastre, deoarece, inviind, a dovedit ca este intr-adevar Domnul si Stapanul vietii. Ne-a adus viata Lui pentru a ne innoi cu ea si astfel sa-L putem urma. Iar puterea de a-L urma o avem impartasindu-ne cu Trupul si Sangele Lui (Cine nu ma mananca pe Mine nu are viata in el).

Cum sa-ti desfasori ziua fara El, cand, chiar si impartasit cu El, observi ca te afli de multe ori in situatia de a confunda raul cu binele!? Ne putem inchipui urmarile nefaste ale neimpartasirii zilnice cu Hristos. E adevarat ca des se impartaseau crestinii la inceput. Dupa aceea, inmultindu-se numarul lor, fara a creste si numarul preottilor care sa-i trezeasca, a inceput delasarea si neoranduiala.

Buna randuiala este aceea veche - cum spunea I.P.S. Serafim Joanta, bucurandu-se de cele vazute in biserica, la noi: "Tineti randuiala! Cine tine randuiala e sfant si e vrednic de a fi ascultat". Buna randuiala este, randuiala slujbei in care cuvantul lui Dumnezeu rasuna si pregateste inima omului, spre a-L primi real, impartasindu-se cu sete din Trupul si Sangele Mantuitorului, urmand ca inima lui sa devina una cu inima lui Hristos, dupa cum e sfanta voia Sa: "Ca una sa fim toti. Eu in voi, cu Tatal si cu Duhul Sfant, iar voi in Mine si cu Mine in Tatal."

E de neconceput sa rasune cuvantul lui Dumnezeu in gol, fara ca omul sa se impartaseasca, asa cum de fapt vestesc si cheama toate momentele Sfintei Liturghii. Preotul ii hraneste pe oameni cu dragostea lui Hristos si trebuie sa intreprinda totul pentru a le face cunoscuta dulceata hranei fara de care nu se poate trai.

Preotul detine toate cuvintele Mantuitorului. Sunt unele cuvinte-cheie care le explica pe celelalte (nu sunt unele mai mari decat celelalte). E ca atunci cand privesti de la o inaltime oarecare campia ce se desfasoara la picioarele tale, si tu, uitandu-te, analizezi, reflectezi, chibzuiesti cum anume sa-ti pui totul in aplicare, aceasta neinsemnand ca e mai nesemnificativa campia decat dealul pe care esti situat. Asa si cu ierarhia de intelesuri ale cuvintelor Mantuitorului.

Ultimul Lui cuvant a fost: "Eu voi fi in ei. Voi fi in ei fapta, cuvant-fapta." Cand rosteste Dumnezeu, rostirea Lui se si infaptuieste. Hristos a venit sa aduca cuvantul Tatalui facandu-Se pe Sine cuvant faptuitor. "Mi-ai dat sa le dau viata, si le-am dat-o." Rostul Cuvantului lui Dumnezeu nu este de a fi doar auzit, fara a fi pus rapid in fapta. Hristos a ascultat ceea ce I-a dat Tatal sa faca daruindu-Si viata pentru noi. "Tatal e mai mare decat Mine." Cum adica? Sfanta Treime detine egalitatea intre Persoane si totusi Mantuitorul, ca Fiu, trimite la Tatal. Daca I S-ar cere si Lui cuvant de folos (asa cum I-au cerut unii oameni, intrebandu-L cum sa intre in imparatia Cerurilor)? desigur, ar spune: "Peste ceea ce Mi-a spus Dumnezeu mai poate fi ceva? Ceea ce va spun Eu e cuvantul Tatalui Meu si mai mult decat atata ce poate astepta omul?"

Ce poate fi mai mult decat sa-I asculte cuvantul asa cum l-a ascultat Hristos faptuindu-l? Ce i-a spus Tatal sa faca, a facut-o desavarsit. A dat absolut tot, acel "totul" al lui Dumnezeu; perfectiunea iubirii ne-a adus-o nestirbita, nescazuta, exact asa cum a primit-o de la Tatal, pe care si noi, la randul nostru, trebuie sa o daruim la fel, adica integral.

Impartasindu-te, Hristos a facut daruire jertfelnica in inima ta. El ti Se face tie faptuire. Tu esti in El, in faptuirea Sa, te desfasori in viata Lui, din darul vietii Lui te hranesti, te luminezi si raspunzi situatiilor. El Se face raspuns in tine, devenind inima ta. Dragostea Tatalui adusa de Hristos este acolo, in inima ta, la locul ei; asteapta doar sa fie constientizata si valorificata.

Cum o daruiesti, cum trebuie sa fie ea? Calitate dumnezeiasca, adica sa o daruiesti la masura deplina, precum ti s-a oferit. Cum iti doresti tie, asa sa faptuiesti si sa te daruiesti aproapelui: "neconditionat, total perfect". Aceasta perfectiune a daruirii o asteapta Dumnezeu de la tine ca preot; asteapta sa oferi celorlalti din ale Lui. Holdele spre care a atras Mantuitorul atentia ucenicilor asteapta seceratori. Altul a semanat si a crescut holda (Tatal), iar noi trebuie doar s-o culegem, sa atragem atentia oamenilor asupra valorii imense pe care o poarta in ei, avandu-L pe Hristos lucrator in inima lor.

Duhul Sfant pregateste inima sa-L primeasca pe Hristos, care e acolo si asteapta sa luam la cunostinta ca este aplecat deasupra noastra, necontenit, cu dragostea Tatalui, iar noi, cand ne trezim dimineata, ne trezim in bratele Lui, in El, cu El si nu avem de facut decat sa ne incadram in viata Lui; pornim astfel la lucrul zilei (oricare ar fi el) odihniti, bucurosi de prezenta Lui asa cum sunt copiii care, trezindu-se cu mama aplecata inspre ei, adorm de indata linistiti, cu incredintarea ca daca mama e acolo nu mai au de ce se ingrijora.

Facandu-Se El insusi in noi inima desavarsit iubitoare, nu avem de facut decat sa dam curs acestei inimi sa se desfasoare; culegem ceea ce Altul a insamantat si crescut, intram bucurosi in lucrarea Altuia, pentru a beneficia de roade, atat noi cat si ceilalti. Cuvantul Lui cheie, cuvantul tuturor cuvintelor nu se afla in discutiile amicale avute pana atunci, ci in rostirea Sa solemna, sub forma de rugaciune-spovedanie catre Tatal (la Cina cea de Taina). I-a promis Tatalui ca va face ceea ce de fapt a fost trimis sa faca, si anume, sa se dea pe Sine noua, pentru a nu ne mai plange vreodata ca nu-L putem intelege, ca e prea mult si inalt lucru sa fii desavarsit, sa fii sfant etc.

Dupa inviere, El ni s-a facut totul, acel "tot" al Tatalui (Tot ce are Tatal mi-a dat Mie sa va dau voua, pentru a fi voi una cu Noi). Cum vom mai avea atunci indrazneala sa ne plangem ca nu avem dotarea necesara, cand insusi El ni Se face inima pentru a-L trai intr-o totala adeziune, cu tot focul si ardoarea (Foc am venit sa aduc in inimi si cum as vrea sa arda!).

Stiind Cine te trezeste dimineata si in viata Cui urmeaza sa-ti desfasori fgandurile si activitatea, nu vei putea reactiona altfel decat in modul unic al desavarsitei bucurii cu care vei rosti din adancul inimii tale: "Doamne si Stapanul vietii mele, fie voia Ta in mine!"

"A sosit ceasul! Vine momentul cand va voi dovedi ca tot ceea ce v-am spus e adevarat, ca prin Mine Tatal isi exprima iubirea pentru voi. Eu sunt iubirea Tatalui, a venit ceasul sa va arat aceasta iubire, dupa cum El a voit s-o fac, si o voi face de indata" (a si mers apoi, de la Cina cea de Taina, la rastignire). Dragostea nu e amanare, ci se arata prompt, este un vesnic "acum". "Vine ceasul, si a si venit Ceasul e acum."

Tatal concepe iubirea, Fiul o intrupeaza si Duhul Sfant sustine conceperea si intruparea ei. Si aceasta, prompt, cu precizie dumnezeiasca, fara intarziere, asa cum este tot ce vine de la Dumnezeu. "Acestea vi le-am grait, ca intru Mine pace sa aveti, fiindca in lume de necazuri veti avea parte, dar indrazniti, Eu am biruit lumea?" Acestea a vorbit Iisus si, ridicand ochii Sai la cer, a zis: "Parinte, a venit ceasul!" (Ioan 17, 1).

Evanghelistul Ioan accentueaza cele rostite de "gura Sa", adica de inima Sa; El graieste nu de la altii, ci din inima Lui, din propria traire si simtire ne daruieste totul. La fel si "ochii Sai" ("ridicand ochii la cer"). Ochii acestia care-L privesc pe Tatal, pe care nimeni nu L-a vazut; ochii acestia care stiu sa priveasca (sa stii sa vezi, in toate cele, adancul de taina al frumusetii lui Dumnezeu), El si i-a inaltat spre cer, adica spre Sfanta Treime; a intrat in Sfatul Sfintei Treimi, de Care nu s-a despartit nici o clipa, facand parte din Ea tot timpul, consultandu-Se asupra a ceea ce avea de facut.

Dupa cum ne-a spus noua ca fara El nu putem face nimic, tot asa si El a aratat ca fara a-Si inalta ochii spre Tatal, rugandu-Se, nu-Si putea duce misiunea pana la capat. Iubirea pentru noi nu se putea vadi in toata frumusetea-i dumnezeiasca, decat numai impartasindu-Se Hristos cu Tatal, sub forma rugaciunii, lucru pe care si noi trebuie sa-l facem necontenit. "Privegheati si va rugati neincetat!"

Sa auzim bataile inimii lui Hristos in inima noastra, asa sa ne trezim dimineata; sa incepem ziua cu iubirea Lui, pe care sa o dovedim la fiecare pas, cu fiecare vorba rostita sau gest facut. Pentru iubire, ceasul e in fiecare secunda; iubirea e binele pus in practica la modul desavarsit. De aceea trebuie sa-L intelegem bine pe Hristos, pentru ca, impartasindu-ne cu El, sa fim capabili de masurile dumnezeiesti ale iubirii Sale, masuri ce ni se cer prin insusi faptul ca Hristos ni Se face desavarsire a iubirii, facandu-Se una cu noi.

Ne integram in El, rugandu-ne si spunand neincetat: "Fie voia Ta, Doamne!". Mantuitorul ne-a asigurat ca orice am cere in numele Lui, Tatal ne va darui, daca-L credem pe cuvant. Mantuitorul L-a crezut si Si-a dat viata intr-o tacere totala, fara vreun semn vizibil, fara o dovada palpabila din partea lui Dumnezeu. Noi avem o dovada de la Botezul Domnului, cand Tatal a grait: "Acesta-i Fiul Meu, intru care am pus toata bunavoirea Mea. Pe El sa-L ascultati". Atat.

Dumnezeu trebuie crezut pe cuvant. Iubirea adevarata nu insala niciodata, nu e inceata, ci grabnica in a se dovedi total, pe loc, deci nu avem nici un motiv sa nu-L credem pe Dumnezeu, pe cuvant. Ceea ce a spus, a si facut. A spus ca ne iubeste si ca ne va arata aceasta, si a si savarsit prin Fiul, Care ni s-a facut iubirea vie a Tatalui, lucratoare pana la capat.

Mantuitorul si-a pus viata Lui in mainile Tatalui. Si-a ridicat ochii la cer, El, Care este in miezul Cerului, consultandu-Se neintrerupt cu Tatal. In tot ce urmeaza sa faptuiesti cu iubire, ni se arata. E nevoie sa te consulti, nu discursiv ("Doamne, acum ce ma fac, cum sa fac?"), ci multumindu-I neincetat pentru toate; aceasta inseamna a te consulta cu Hristos.

Mantuitorul, Care avea tot ce avea si Tatal, a ascultat si a facut exact ce I-a cerut Tatal sa faca pentru noi, fara a primi (pe cruce) vreun raspuns de la El, fara o anume dovada a prezentei Lui. Dragostea are motivatia in sine, nu asteapta nimic din afara pentru a se pune in miscare. "Cerul e taina Sfintei Treimi din inima ta." Cu Sfanta Treime te consulti, inainte de a intreprinde ceva; fara Sfatul acesta nu poti face nimic valabil, in desfasurarea iubirii cu care doresti sa iesi in intampinarea celorlalti.

Preotul, aflandu-se in fata Sfantului Altar, cu Darurile pe masa (la Prefacere), urmand a crede ca atunci cand invoca pe Sfantul Duh sa le prefaca real in Trupul si Sangele lui Hristos, oare pe ce se bazeaza el concret, pentru a crede cu adevarat, fara nici un semn sau minune care sa certifice ca se intampla chiar asa? Preotul se intemeiaza exclusiv pe cuvantul lui Dumnezeu, Care a promis ca asculta si savarseste lucrarea-I sfanta atunci cand I se cere.

Ca atunci cand Mantuitorul, afland ca este cautat de catre cei doi elini pentru ceea ce a promis ca va aduce (viata), S-a adresat Tatalui, in rugaciune: "Parinte, preaslaveste-Ti numele!". De indata a rasunat raspunsul Tatalui ("L-am preaslavit si iarasi il voi preaslavi") aproband si promitand ca El va fi acolo, ca El pur si simplu "este"; chiar daca nu-L vedem, noi sa fim asigurati ca, impreuna cu Fiul, vine sa locuiasca in inimile pentru pregatirea si sensibilizarea carora a trimis inainte pe Duhul Sfant.

Asa se intampla si la Prefacere: la cererea preotului - conform fagaduintei "cereti si vi se va da" - Tatal il trimite pe Sfantul Duh pentru a transforma painea si vinul in Trupul si Sangele lui Hristos. Se tine de cuvant, dupa cum a promis. Mantuitorul a promis si El, in ultima Lui spovedanie: "Voi fi cu voi si in voi, pentru a avea voi viata din belsug", viata noastra facandu-ni-Se chiar El.

Capitolul 17, de la Ioan este cel mai important capitol, deoarece contine spovedania Mantuitorului: "Tata, ceea ce mi-ai dat, am facut; M-am sfintit pentru a primi cuvantut Tau si a-l duce oamenilor, ca ei sa cunoasca dragostea Ta in viata ce le-o aduc de la Tine prin inviere."

Noi ne trezim in cunostinta de cauza ca, daca suntem vii, suntem asa fiindca Hristos este viu in noi (mai viu decat atunci cand era vizibil si palpabil), iar "osteneala (osteneala aceasta e de fapt asceza) in directia incordarii mintii trebuie sa fie, pentru a ne putea tine treaza atentia la Hristos Care este in noi". Acolo avem de cautat comoara si margaritarul de mult pret, nu altundeva (intr-un loc anume). El s-a rugat pentru noi ("Petre, m-am rugat pentru tine sa nu cazi") si noi ne sculam cu rugaciunea Lui in inima si, o data prinsi in realitatea prezentei Lui, de la sine inteles ne vom ruga, vom fi in duh de rugaciune toata ziua, savarsind cele ce le avem de savarsit sub privirea Lui.

"Uitati-va la Mine clipa de clipa si faceti ca Mine". Acest "ca Mine" este ritmul in care trebuie sa ne desfasuram viata, arsi de ravna de a-L urma in toate cele pe Domnul Hristos. Preotul trebuie sa fie martor autentic al celor intamplate si consemnate de Evanghelisti in Sfintele Scripturi si sa le faca oamenilor cunoscuta dorinta Tatalui de a ne iubi cu dragostea ce o are pentru Fiul. El (preotul) are misiunea de-a atentiona necontenit ca Hristos este in noi (suntem impartasiti cu El) si inspre descoperirea acestei coplesitoare taine trebuie, inca din zorii zilei (mai ales atunci), sa se indrepte mintea noastra neimprastiindu-se in grijile cotidiene.

Daca de dimineata pornim cu Hristos la drum, atenti la El toata ziua, chiar daca vom munci in domeniul nostru strict de activitate, vom fi situati pe un plan nevazut (acel nevazut care e "supranatural de normal"), in acea imparatie despre care Mantuitorul a afirmat, in fata lui Pilat, ca se afla peste lumea vizibila de aici.

Parintele Miron Mihailescu

.

10 Februarie 2009

Vizualizari: 4297

Voteaza:

Ce asteapta Dumnezeu de la preot 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE