Chemare catre noi insine

Chemare catre noi insine Mareste imaginea.


Chemare catre noi insine

Noi, cei ce suntem crestini numai pe dinafara, lipsiti de duhul lui Hristos, lipsiti de inima daruita Domnului pe de-a-ntregul, lipsiti de ravna pentru a fi numai pe placul Lui, adeseori ne socotim a fi intre cei care il iubesc pe Dumnezeu cu adevarat - atat cei ce inca sunt aici, pe pamant, cat si intre cei ce sunt deja dincolo, in cer. Insa de ochii lor pe care Dumnezeu ii lumineaza nu se ascunde. Cine suntem noi de fapt si, privindu-ne, ei zic pe buna dreptate: "iata niste oameni care desi dupa infatisare sunt de-ai nostri, nu sunt dintre noi". Simplu cuvant, dupa cat se pare, insa ce infricosator! Daca nu suntem ai lor, nici ei nu sunt ai nostri, si nimic din ce este al lor nu este al nostru; asadar, nici Hristos nu este al nostru, si nimic din ce a fagaduit El nu este al nostru, nici raiul nu este al nostru, nici vesnica fericire nu e a noastra. Iar daca toate acestea nu-s ale noastre, atunci ce trebuie sa fie al nostru! Vedeti ce mai necaz!

Iar pe de alta parte, uitati-va in jur - la noi, aproape totul e crestinesc: randuielile sunt crestinesti pe de-a-ntregul sau pe jumatate, conceptiile sunt crestinesti, vorbele sunt crestinesti, multe reguli si fapte sut crestinesti.

Si atunci, ce nu-i indeajuns? N-avem indeajuns inima crestineasca; inima noastra nu nazuieste unde trebuie, nu vede binele sau in Dumnezeu, ci in sine si in lume, si nu in cer, ci pe pamant este raiul ei; n-avem indeajuns ravna tare ca moartea pentru a fi pe placul lui Dumnezeu si a ne mantui. Parca am adormit, am amortit si ne miscam doar cum ne duce valul vietii. Haideti sa trezim in noi insine tocmai aceasta ravna, caci cine va face asta pentru noi, daca n-o vom face noi insine? Singuri ne-am legat de lume, singuri sa ne si rupem de ea. Sa intram in inima noastra rece, nepasatoare, si sa incepem a o indupleca prieteneste sa se invete odata minte, sa rupa lanturile patimilor lumii, pe care de bunavoie si le-a luat asupra-si, si sa tinda catre Domnul. Sa spunem sufletului nostru asa: "esti zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Cel nemarginit a binevoit sa te intocmeasca in asa fel incat sa Se rasfranga in tine cu desavarsirile Sale precum soarele se rasfrange intr-o mica picatura de apa, si sa fie vazut in tine atat de tine, cat si de toti cei care te vad, ceresti si pamantesti deopotriva. Iar tu te-ai departat de Dumnezeu si te-ai intors spre lume, ai primit chipul ei uracios si astfel ai inceput sa porti asemanarea cea de fiara a stapanitorului acestui veac. Adu-ti aminte de inalta si neasemuita ta noblete de la inceput, inrristeaza-te pentru slutenia ta de acum si in-toarce-te catre Domnul, ca sa te innoiasca iarasi dupa chipul Celui ce te-a zidit.

Dumnezeu te cauta si te inconjoara cu toate milele si purtarile Sale de grija: viata ta este a Lui; toate cele ce iti fac trebuinta pentru viata sunt tot ale Lui; si lumina, si vazduhul, si hrana, si hainele, si locuinta, si tot ce este in tine si la tine - toate ale Lui sunt. Si nu numai atat! Pentru tine S-a pogorat din cer, a patimit, a murit pe cruce, a inviat, S-a inaltat la cer, a trimis Duhul Sfant si a randuit pe pamant Biserica, in care a adunat toate cele de nevoie pentru mantuirea ta. Si - lucrul de capetenie - pe calea nasterii si prin randuiala vietii tale dinafara deja te-a bagat in aceasta vistierie a bunatatilor duhovnicesti, si pentru toate acestea cere de la tine numai inima ta. Si picatura incalzita de soare urca: tu de ce intarzii sa te intorci la Domnul, incalzit fiind din toate partile de caldura iubirii Lui? Oare nu vezi ca toti cei din jurul tau merg catre Domnul: si saraci, si oameni de rand, carturari si necarturari? Si atunci, tu de ce stai, lasandu-i pe toti sa ti-o ia inainte in imparatie? Ce, esti mai rau decat ceilalti? Es vaduvit de vreun lucru care li se da tuturor? Si atunci, stai? Misca-te, grabeste-te, pana cand nu s-a inchis usa care este deschisa pentru toti cei ce se intorc acum! Ce stai? Intoarce-te catre Domnul si incepe sa lucrezi Lui cu osardie! Vremea trece, puterile imbatranesc, devin grosolane si se apropie de nemiscare in indreptarea lor cea stramba - iar azi-maine va veni moartea. Ia seama sa nu ramai de tot in aceasta raceala impietrita fata de Domnul. Adu-ti aminte de sfarsitul cel infricosator, cand si Dumnezeu Se va intoarce de tot de la cei ce nu se intorc spre El si ii va lepada pe cei ce il leapada, si nazuieste catre Dansul macar de frica!

Cauta-l pe Domnul! Dumnezeu sau lumea - nu este cale de mijloc. Sau nu vezi ca acolo este totul, iar aici nu este nimic; ca acolo este adevarul, iar aici nalucire; ca acolo este odihna, iar aici dureri si griji; ca acolo este indestulare, iar aici stramtorare neincetata; ca acolo este bucurie si veselie, iar aici numai dureri si tanguire a inimii? Cunosti toate acestea, ai trecut prin ele, si totusi ramai in aceeasi desertaciune a mintii si a inimii. Doar nu vrei sa iti faci raiul pe pamant? Este deja a opta mie de ani de cand iubitorii acestei lumi fac tot ce le sta in putinta pentru a face raiul pe pamant - si nu numai ca nu reusesc nimic, ci totul merge spre mai rau. Nu o sa reusesti nici tu, ci doar o sa te istovesti alergand dupa nalucitele bunatati ale lumii cum alearga copiii dupa curcubeu".

Cu vorbe de acest fel sa ne induplecam sufletul a-L iubi pe Domnul, a se intoarce pe de-a-ntregul catre El si, in fine, a ravni cu hotarare propria mantuire.

Sfantul Teofan Zavoratul

.

12 August 2008

Vizualizari: 2376

Voteaza:

Chemare catre noi insine 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE