Ne mantuim acasa sau in manastire?

Ne mantuim acasa sau in manastire? Mareste imaginea.


Nu este mai bine sa parasim lumea si sa mergem la manastire?

Din partea mirenilor ne este dat foarte des sa auzim: "Ce mantuire este in lume - numai desertaciune. in jur sunt sminteli, ispita este la fiecare pas. Manastirea este altceva.

Acolo este liniste: nu este nici un necaz, nici o tulburare, nici o grija". De aceea se intampla ca oamenii cu caracter infocat, care sunt usor atrasi de orice pornire, la prima dezamagire de viata lumeasca nu rareori sunt gata sa paraseasca lumea imediat si sa mearga la manastire, luand in cea mai mare parte pornirile ocazionale drept o chemare deosebita a lui Dumnezeu. Insa de mult se stie ca, unde nu suntem noi, acolo este bine. Nici preasfintitul zavorat niciodata nu i-a incuviintat pe cei ce au rezolvat atat de superficial aceasta problema importanta, straduindu-se, cel putin pentru un timp, sa-i opreasca pe cei ce erau porniti in chip atat de nechibzuit spre viata de manastire. In scrisorile sale cu privire la aceasta problema el le-a spus tuturor si fiecaruia in parte ca mantuirea nu este numai in manastire si, in primul rand, ca mirenii nu au deloc conceptia cuvenita despre viata monahala.

- Ma rugati sa va spun unde este mai bine sa va mantuiti. Nici Dumnezeu nu va spune acest lucru. Iar daca nu va spune, inseamna ca va da de inteles ca nu are rost sa va rugati pentru aceasta. Pentru ca nici in starea de fata nu exista nimic care sa va poata impiedica mantuirea. Totul consta in buna vointa si in starea mantuitoare a inimii. Spre aceasta sa se si indrepte grija voastra!. Adica sa paziti (se intelege: cele bune - n.n.); iar cele ce lipsesc, pe acelea sa le adaugati. Potrivit carei programe? Potrivit fericirilor. Tot ceea ce este scris in fericiri, trebuie sa aveti in inima si iata raiul.

- Daca va este vie credinta, daca nu aveti pacate care sa va desparta de Dumnezeu si sa stinga harul Lui, daca unirea cu Sfanta Biserica si implinirea tuturor poruncilor bisericesti sunt trainice, sigure si pline de ravna, atunci starea voastra este mantuitoare si va ramane numai sa va paziti in aceasta randuiala de viata.

Cu aceasta stare si in manastire, si in afara manastirii va mantuiti.
-   Mantuirea   nu   depinde   de   loc,   ci   de   starea sufleteasca. in orice loc va puteti mantui si in orice loc puteti pieri. Primul inger intre ingeri a pierit. Apostolul (se intelege: Iuda - n.n.) intre apostoli, in prezenta Domnului insusi a pierit. Iar talharul - si pe cruce fiind, s-a mantuit.
-  Amintiti-va de Atena si de predica Apostolului Pavel.   Dionisie   a   crezut,   dar  ceilalti   au   spus:   "Ce talcuieste acest vorbitor in desert?"

Viata duhovniceasca, fara indoiala, nu se supune influentei mediului extern si poate inflori in orice loc si in orice situatie: caci ea se afla toata in alcatuirea launtrica si nu se inclina in fata mediului exterior, ci, dimpotriva, stapaneste asupra lui si il indruma. Parerea cum ca in lume este imposibil sa va mantuiti este adevarata daca vietuiti lumeste.

Dar daca in lume nu vietuiti lumeste, atunci nu exista nici o primejdie pentru mantuire din acest punct de vedere. Cati oameni care s-au mantuit in lume au existat si exista?! De ce sa nu intrati si voi in randul lor? Viata de familie si cea sociala nu sunt lumesti in sine, ci sunt asa atunci cand in randuielile acestor vieti patrund patimile si satisfacerea lor. Pentru viata de familie si cea sociala exista porunci. Daca duceti aceste moduri de viata asa incat in ele sa domneasca poruncile, izgonind toate patimile, atunci viata familiala si cea sociala nu vor fi lumesti, ci vor fi sfinte, binecuvantate de Dumnezeu.

-  Exista atatea cai de mantuire incat nu le putem enumera. Si toate sunt in suflet, nu in mediul exterior. Cineva a luat asupra sa vina altuia si a fost deportat. Iar acolo s-a trudit in mine cu smerenie pana la sfarsitul vietii. Dupa moarte s-a adeverit ca I-a fost placut lui Dumnezeu. Si ce este viata!.

-  Da, mantuirea nu este legata de loc. In orice loc este posibila si in orice loc se infaptuieste in realitate. in manastire, desigur, se infaptuieste mai bine. Insa si acolo exista neajunsuri. Pentru cei ce se mantuiesc, calea este stramta si dureroasa pretutindeni. Si nimeni inca nu a gasit mijlocul prin care sa o presare cu flori.

-  Este bine sa te retragi intre ziduri si sa fugi de distractii, dar sa te retragi in tine este si mai bine. Primul lucru fara ultimul este nimic, dar ultimul si fara primul este foarte important.
Caci poti sta dincolo de zid, iar cu mintea sa nu stii unde te afli. Prin urmare, insingurarea prin ea insasi este un lucru neinsemnat!

-  Toata lucrarea consta in a fi cu Domnul. Fiti asa! Iar El este pretutindeni, oriunde va aflati. indata ce sufletul striga si se indreapta catre El - El vine catre suflet, sau in suflet. Si iata biserica - iata manastirea!

Celor ce isi pun deosebita nadejde in manastire ca in locul cel mai potrivit pentru mantuire si liniste sufleteasca, preasfmtitul-zavorat le scrie:
-    Asteptati   prea   mult   din   partea   manastirii. Manastirea    este,     intr-adevar,     locul     mantuirii     si asezamantul celor ce se mantuiesc, dar si unul si celalalt sunt nevazute; iar tot ceea ce se vede este lumesc. Acolo exista doua randuieli de viata: una, launtrica, si alta, exterioara. Toate ascultarile care se dau in manastire se leaga de aceasta viata exterioara. Cel ce nu stie ca aceste ascultari sunt necesare numai pentru ca in manastire aducem cu noi si trupul si ca lucrarea mantuirii sufletului trebuie sa se infaptuiasca, la randul ei, printre aceste ascultari, inca de la primii pasi se poate intoarce de la manastire, socotind ca ele nu se potrivesc cu telurile si cu starea lui sufleteasca - ori, ramanand in manastire, toata lucrarea monahismului o poate reduce numai la aceste ascultari. si se poate trudi in zadar, nefacand nici un pas spre curatirea si desavarsirea sufletului sau. Dati-mi voie sa va atrag atentia asupra acestui lucru si potrivit cu el sa descriu in mintea voastra imaginea viitoarei voastre vieti monahale. si sa stiti dinainte ca lucrurile vor merge altfel decat banuiti voi. inchipuiti-va intr-o viata in care mainile si picioarele nu fac decat sa lucreze, iar sufletul trebuie sa se ocupe cu altceva, daca vreti sa va mantuiti. Multe din cele pe care asteptati sa le vedeti in manastire nu se vad, ci se vede altceva. Insa in viata launtrica gasiti aproape totul daca va uitati cu atentie.

Si acum sunteti aproape ca in manastire. Credeti ca in manastire veti trai mai bine decat acum? Nu va va fi dat sa traiti in liniste acolo; imediat vi se vor ingramadi treburi si in cadrul manastirii, si in legatura cu lucrurile din exterior, pentru ca in manastirile de maici exista putine persoane apte pentru treburi. Iar sa iesiti din viata de acum si sa mergeti in manastire este pentru dumneavoastra acelasi lucru cu a iesi din liniste si a merge la desertaciune. Mie mi se pare ca nu aveti de ce sa tindeti spre manastire, deoarece acolo nu veti gasi ceea ce cautati. Cum sa traiti, asadar? Sa traiti asa cum va aflati, in casa dumneavoastra, ca o mireanca evlavioasa. Atunci va va fi casa biserica, iar in casa veti avea indeletniciri pasnice, duhovnicesti. Traind asa, veti intalni, poate, o persoana, care sa vi se asemene ca fire. O puteti primi daca voiti si puteti imparti cu ea indeletnicirile dumneavoastra duhovnicesti. Dar si fara o asemenea convietuitoare puteti trai. Spuneti ca indrumare nu veti avea si nu veti sti ce sa faceti. Nici in manastire nu o veti gasi. Cum sa traiti, asadar? Sa luati indrumare din cuvantul lui Dumnezeu si din scrierile Sfintilor Parinti. Principalele porunci cine nu le stie? Iar in cazurile speciale veti gasi indrumare prin corespondenta scrisa, purtata cu cineva. Iata, dupa parerea mea, care va este calea cea potrivita! Ceea ce va atrage spre manastire este asemenea unei chemari, dar nu exista un indiciu hotarator pentru aceasta si este nevoie de chibzuinta deosebita. Va atrage acea conceptie despre manastire cum ca acolo este liniste, dar ea nu se afla intotdeauna acolo.

-  Cand si cum sa intrati [in manastire] - acestea trebuie sa le lasati in voia lui Dumnezeu si sa asteptati cu rabdare indrumarile Lui. Cand va veni momentul hotarat de Dumnezeu, atunci veti aluneca si va veti duce ca si cu sania pana la poalele muntelui si veti merge in orice manastire. Insa pana atunci traiti deocamdata intr-atat cat va   ingaduie   randuielile   dumneavoastra   casnice,   in nevointe   monahale.   Puteti   fi   monahie   si   in   afara manastirii, vietuind monahiceste, si puteti fi mireanca si in manastire.

Dar iata sfatul dat unei persoane care nu doreste sa se casatoreasca:
-  Manastirea nu este singurul loc pentru cei care nu vor sa se lege cu lanturile familiei. La inceput nici nu au existat   manastiri.   Unii   s-au   hotarat   sa-I   slujeasca Domnului fara sa se lege cu grijile vietii de zi cu zi, iar in casa lor si-au oranduit o camaruta retrasa si au locuit in ea departe de toate, in posturi, rugaciuni si cercetarea Dumnezeiestii Scripturi. Si acum, dintre cei necasatoriti, unii se mantuiesc acasa, altii merg la manastire, iar altii ii ingrijesc pe cei bolnavi.

- Va grabiti spre manastire ca spre libertate, spre rai. Acolo exista, intr-adevar, libertate deplina pentru duh, dar nu pentru trup, nici pentru lucrurile exterioare. Si raiul exista acolo, insa calugarii il gasesc fara sa mearga intotdeauna   pe   cale   presarata   cu   flori.   El   se   afla, intr-adevar, acolo, dar este ingradit de maracini si de spini, printre care trebuie sa treceti ca sa ajungeti pana la el. La rai, fara sa se intepe si fara sa se zgarie, nimeni nu ajunge. Acest lucru sa-l si aveti in vedere si sa incetati sa asteptati libertatea si raiul din partea manastirii. De ce va grabiti? Manastirile   nu   pleaca   nicaieri.   Acasa   aveti   toate randuielile    bunei    credinte.    Si    parintii    si    rudele dumneavoastra sunt oameni tematori de Dumnezeu. Nu aveti  de indurat nimic,  care  sa fie potrivnic hotararii dumneavoastra - aceea de a va dedica Domnului. Si va puteti maturiza in aceasta atmosfera.

-    Dumneavoastra   sunteti   jumatate   mireanca   si jumatate monahie, insa dragostea pe care o aveti pentru singuratate   si   ocupatiile   duhovnicesti   arata   clar   ca monahia o biruie pe mireanca. Continuati asa si veti ajunge  astfel  incat mireanca va muri  si  veti  ramane monahie adevarata, chiar daca fara tundere in monahism si voturi monahale.

-   Indemnul  catre insingurare si tacere.  si chiar pornirile pe care le simtiti nu sunt de bun augur. De aceea este mai bine sa le alungati, iar in locul lor sa nasteti in suflet   dorinta   de   osteneala,   de   intarire   a   sinelui. Straduiti-va sa va insingurati in inima si acolo sa puneti constiinta dumneavoastra inaintea fetei lui Dumnezeu.

Unei persoane casatorite preasfintitul ii scrie:
- Si dumneavoastra vreti sa intrati in manastire! Insa acum nu aveti ce cauta acolo. Faceti acasa manastire. Este foarte posibil acest lucru. Caci si sotul dumneavoastra are vocatie monahala. Acum este absorbit de saruri, acizi, gaze si altele [este chimist]. Se va plictisi si va renunta la ele. Latura aceasta nu ii va darui nimic - este prea pamanteasca.    Insa    intelepciunea    nemarginita    a    lui Dumnezeu, pe toate cu masura oranduindu-le, este mai perceptibila aici pentru ochi, chiar pentru cei trupesti. Lasati-l pe el sa discute cu Dumnezeu in aceste stihii, iar dumneavoastra in rugaciune si binefaceri sa ramaneti. Si cursul vietii voastre va merge spre bine.

Pentru a atinge, asa zis, deplina despatimire, ceea ce si doresc adevaratii nevoitori, pentru acest tel este mai potrivit, dupa cuvintele sfantului Teofan, sa ne nevoim in desertaciunile vietii de zi cu zi decat in singuratate.

-  Cei care se nevoiesc cu adevarat - spune el - au grija numai sa se curateasca de patimi si de simtamintele si gandurile patimase.
Pentru acest tel viata se afla in legatura cu alte lucruri folositoare, deoarece el presupune experiente reale de lupta cu patimile si de biruinta asupra lor. Aceste biruinte lovesc patimile in piept si in cap, iar repetarea lor ucid patimile repede, dintr-o lovitura.

In singuratate, insa, lupta are loc numai in plan mental si, de asemenea, este slaba, ca lovitura aripii de musca. De aceea omorarea patimilor in singuratate dureaza mai mult. Si mai mult decat acestea, intotdeauna este nu o omorare propriu-zisa a patimilor, ci o amutire vremelnica, pana la intalnirea cu obiectele patimilor. Iar atunci se intampla ca patima sa se aprinda dintr-o data, ca fulgerul. Si se intampla ca cel care in singuratate mult timp a avut liniste din partea patimilor, dintr-o data sa cada. Iar pe cel care a ajuns la liniste din partea patimilor prin lupta nu mentala, ci reala, atacul lor neasteptat nu il clatina. Iata pe ce temei ne poruncesc chiar si barbatii experimentati in viata duhovniceasca sa biruim patimile prin lupta reala cu ele, in comuniune cu ceilalti, iar dupa aceeasa ne insinguram.

Celor care fara trebuinta deosebita se opresc oarecum la raspantia cugetului, petrecandu-si timpul fara folos si reflectand la un singur lucru: pe ce cale trebuie sa mearga spre telul mantuirii lor, sfantul-zavorat le da o lectie foarte instructiva prin urmatoarea comparatie destul de originala:
- Moscova este una singura, dar caile catre ea sunt multe si fiecare ajunge la ea. Insa, daca cineva, plecand pe o cale, de exemplu, dinspre Sankt-Petersburg, si apoi auzind ca exista cale si dinspre Smolensk intr-acolo, renunta la calea sa. si se muta pe aceasta, iar de pe aceasta se muta- pe cea dinspre Kaluga, iar de pe cea dinspre Kaluga se muta pe cea dinspre Vladimir si de pe cea dinspre Vladimir se muta pe cea dinspre Iaroslavl numai pentru ca toti cunoscutii lui ii spun despre acele cai, atunci nu va ajunge niciodata la Moscova. Asa si in viata duhovniceasca exista un oras stralucit, spre care toti nazuiesc si caile catre el sunt diferite. si toti pot ajunge la el. Insa, daca vei incepe sa schimbi caile, chiar daca vei face acest lucru la indemnurile cunoscutilor, nu va fi deloc de mirare ca.nu vei ajunge la acel oras.

Cu privire la aceeasi intrebare, daca sa ramanem in viata lumeasca sau sa mergem la manastire, o cugetare destul de amanuntita gasim la Sfantul Teofan in urmatoarea scrisoare:
- NN, unii va sfatuiesc sa parasiti lumea, sa fugiti de dragostea lumeasca, iar altii va sfatuiesc sa va casatoriti. Pe ce se intemeiaza primul sfat - nu este evident, dar al doilea se bazeaza pe conceptia generala ca lumea (totalitatea oamenilor) se deosebeste mult de lume (totalitatea patimilor): unele lucruri trebuie sa le evitati, iar altele puteti sa nu le evitati; exista atractii lumesti pacatoase si exista atractii sfinte. Dragostea conjugala este dragoste, este binecuvantata de Dumnezeu. Pentru ce, asadar, sa fugiti de ea? Trebuie sa intelegeti cuvantul "lume". Scriptura spune: Nu iubiti lumea (I Ioan 2, 15); si tot ea spune: Dumnezeu asa a iubit lumea (Ioan 3, 16). Ceea ce Dumnezeu a iubit, si omul trebuie sa iubeasca. Trebuie sa procedam in toate cu chibzuinta! Imi cereti parerea despre acest sfat?

Iata, in cuvintele nu iubiti lumea, lumea nu inseamna deloc ceea ce inseamna in cuvintele: Dumnezeu asa a iubit lumea. In ultima propozitie, prin lume se intelege neamul omenesc care pierea si care, in acelasi timp, era iubit de Dumnezeu. Dumnezeu, ca urmare a acestui lucru, a si hotarat sa-l mantuiasca, dandu-L pentru el pe Fiul Sau Cel Unul Nascut. Iar in prima propozitie se intelege acea parte a neamului omenesc care nu vrea sa stie de Dumnezeu si nu se ingrijeste sa-I faca pe plac; toata grija acestei lumi este sa-si faca siesi pe plac prin satisfacerea propriilor patimi, sa nu pomeneasca de moarte si sa nu cugete la viata viitoare. Catre aceasta lume Dumnezeu nu binevoieste si isi intoarce fata de la ea, nu o iubeste si oamenilor le porunceste sa nu o iubeasca. Astfel, din cuvintele Dumnezeu asa a iubit lumea nu rezulta ca si noi trebuie sa iubim lumea fara nici o ingradire, ci trebuie sa adaugam: cu exceptia acelei lumi, pe care Dumnezeu nu o iubeste si de care ne porunceste si noua sa fugim, sau pe care ne porunceste si noua sa nu o iubim. Caci, iubind aceasta lume, este imposibil sa-L iubim pe Dumnezeu -este imposibil sa ne mantuim sufletele noastre. Am adus aceste vorbe datorita concluziei potrivit careia, intrucat Dumnezeu a iubit lumea, si noi trebuie sa o iubim pe ea. Acum ma indrept catre divergenta acelor persoane despre care am adus vorba la inceput. Acolo nu este deloc vorba despre oameni, ci despre casatorie. De obicei problema aceasta si-o pun cei care ravnesc la mantuirea sufletelor si doresc sa-si randuiasca un asemenea mod de viata care sa contribuie   mai   mult   la   lucrarea   mantuirii.   Problema aceasta   a   luat   nastere   inca   din   vremea apostolilor: fecioarele care ajungeau la varsta casatoriei si simteau in ele atractia de a fi numai cu Domnul declarau ca nu doresc sa  se   casatoreasca.   Parintii,   nestiind  cum   sa  rezolve aceasta problema, ii scriau Sfantului Pavel (din Corint in Efes)  si  il  intrebau cum  sa procedeze  cu  fiicele  lor. Raspunsul se afla in capitolul 7 din Epistola intai catre Corinteni. Esenta lui consta in urmatoarele cuvinte: nu este pacat sa te casatoresti, dar este mai bine sa nu te casatoresti, deoarece in ultimul caz exista deplina libertate sa-I fii bineplacut lui Dumnezeu, de vreme ce in primul exista multe piedici fata de acest lucru. El arata piedicile, care sunt inevitabile in viata de familie; dar esential aici este  faptul  ca,   obligandu-te  la  viata  de  familie,   este aproape imposibil sa eviti contactele cu lucrurile lumii, pe care ni s-a poruncit sa nu o iubim. Aici  se ascunde nenorocirea. De aceea cei care le opresc pe fecioare de la casatorie (in cazul in care ele inteleg acest mod de viata) le fac un serviciu foarte bun.

Din cea mai mare parte a scrisorilor redactate mai sus se vede ca Preasfintitul Teofan nu a binevoit sa dea sfaturi pentru intrarea in manastire nici macar acelor persoane care, probabil, isi doreau sincer acest lucru. Cu usurinta li se poate parea unora faptul ca sfantul insusi, nu se stie de ce, era cu totul impotriva manastirilor, dar asemenea presupuneri, dupa cum vom vedea mai departe, sunt cu totul neintemeiate. Si acest lucru este pe deplin inteles: fiind el insusi un mare nevoitor in ostenelile calugariei si un aspru insingurat al pustiei, putea, oare, sa-i abata pe ceilalti de la pornirea pe aceasta cale foarte potrivita a mantuirii, dupa cum nu rareori s-a exprimat in scrisorile sale? Nu, daca preasfintitul cel inteleptit de Dumnezeu in majoritatea cazurilor a dat chiar raspunsuri evazive mirenilor cu privire la dorintele lor de a parasi lumea, mai intai de toate a facut acest lucru pentru ca nu vroia sa inradacineze in oameni ratacirea puternic raspandita potrivit careia mantuirea se dobandeste numai in manastiri. De aceea, fiecaruia dintre cei care i-au cerut sfatul cu privire la intrarea in manastire, mai inainte de orice s-a straduit sa-i insufle acel gand ca, pentru cei ce cauta mantuirea, nu este nevoie sa fuga neaparat de lume ca de ceva pacatos; ca mantuirea este o lucrare launtrica si nu depinde de loc: Dumnezeu este peste tot. si asa mai departe. Pe de alta parte, ca un rar cunoscator al oamenilor, care a ajuns la cunoasterea profunda a naturii umane prin experientele duhovnicesti launtrice ale vietii personale si prin legatura nemijlocita cu oameni de diferite caractere, el a putut vedea clar ca multi dintre cei ce ii cereau sfaturi se avantau, ca sa spunem asa, spre viata monahala, neavand destula pregatire pentru ea si, in afara de aceasta, nu erau fara cusur in conceptiile pe care le aveau in general despre viata de manastire.

Iata adevaratele motive pentru care sfantul-zavorat a socotit necesar sa dea in multe cazuri asemenea sfaturi, foarte putin asteptate, pentru cei ce l-au intrebat despre retragerea in manastire: "Faceti-va acasa manastire. Acum nu aveti ce cauta acolo. Straduiti-va sa va retrageti in inima. Puteti fi monahie si in afara manastirii, vietuind monahiceste si puteti fi mireanca si in manastire." si asa mai departe.

Existau cazuri in care preasfintitul vedea in cineva ca intentia de a parasi viata lumeasca s-a maturizat indeajuns si nici atunci nu se hotara sa-i dea un raspuns direct in sensul dorit celui ce-l intreba, ci il sfatuia mai intai sa chibzuiasca cu toata atentia posibila hotararea sa. Astfel, ii scrie unei persoane:
- Dorinta de a intra in manastire este o dorinta buna. Daca  o  veti  implini,  nu veti  face  ceva potrivnic  lui Dumnezeu; numai ca, intrand in manastire, trebuie sa va puneti  in  inima  fagaduinta: tot sufletul vostru numai Domnului sa-i   predati,  toate  dorintele   si   nazuintele pamantesti lepadandu-le.

-    Toata  esenta lucrarii  consta in  schimbarea launtrica si potrivit acestei schimbari trebuie sa schimbati exteriorul. S-a produs inlauntru vreo schimbare care sa fie exprimata prin cererile staruitoare ale inimii sau doar au aparut ganduri bune in suflet? Si gandurile acestea sunt numai in minte sau au coborat si in inima?! Osteniti-va sa clarificati toate acestea cat mai bine ca sa nu faceti nici un pas care sa nu va poata duce la ceea ce cautati.

Va spun un singur lucru: incepeti acum, in starea de fata, sa va insingurati acasa si ceasurile de singuratate sa le dedicati cu precadere rugaciunii pentru un singur lucru: Arata-mi, Doamne, calea si pe ea voi merge. Nu numai cu cuvantul si nu numai cu cugetul, ci cu durere de inima sa strigati asa. Pentru asemenea insingurare sa dedicati fie anumite ore in fiecare zi (ceea ce este mai bine), fie anumite zile din saptamana. Si sa pastrati insingurarea asa cum trebuie, cautand mai ales invataturile si indrumarile lui Dumnezeu. Adaugati la acestea si postul.  simtit pentru trup. El va fi un ajutor bun pentru rugaciune. Si in acelasi timp faceti experienta lepadarii launtrice cand de una,  cand  de  alta devenind,  indiferenti  fata de toate lucrurile si indepartandu-va de ele, astfel incat nimic sa nu il va traga inapoi. Telul este sa ajungeti pana acolo incat sufletul sa se desprinda din actuala randuiala de viata, ca din lanturi si din temnita. Va propun schita generala. Iar adaosul si infaptuirea raman in grija voastra.
-  A te mantui in manastire, desigur, este mai bine; dar faptul ca este mai bine pentru dumneavoastra - acest lucru sa vi-l spuna altcineva,  caci eu nu pot.  Faceti rugaciune ca Domnul sa va arate clar cum sa procedati. Domnul este aproape, pe toti ne iubeste si doreste ca toti sa   ne    mantuim.    Nu   va   nesocoti   nici    rugaciunea dumneavoastra. Numai  sa va rugati  din toata  inima. Domnul sa va oranduiasca drumul asa cum ii este Lui bineplacut   si   dumneavoastra   mantuitor.   Lasati-va   in mainile Lui si El va lucra. Cele dumnezeiesti vor veni pe neobservate!

Unei   persoane   care   intrase   deja   in   manastire, preasfintitul i-a scris:
-    Ati   intrat   cu   bine   in   portul   cel   linistit. Binecuvanteaza,    Doamne,    aceasta   intrare.    Vi s-a intamplat, poate, sa intalniti versurile: "De dupa nori luna cea rosie s-a ridicat si in rau se priveste; prin bezna si intuneric cumplit calatorul merge in luntrea lui." Iata, tarmul deja se vede inaintea lui si el se gandeste la cum va pasi pe pamant, ii va intalni pe ai sai si celelalte. Cand deodata vine un val, rastoarna luntrea si calatorul ajunge la fund. Sa va amintiti mai des aceasta intamplare.

Totusi, in scrisorile preasfintitului cu privire la aceeasi problema, desi nu prea des, intalnim si asemenea locuri in care el, in mod direct si fara sa vorbeasca pe ocolite, spune ca viata in manastire prezinta mult mai multe inlesniri pentru mantuire decat viata in lume. Cu deosebire merita atentie in cazul de fata urmatoarele doua scrisori ale lui. In prima din ele scrie:
- Este mai bine, de un milion de ori mai bine, sa va lepadati cu totul de lume. Ce povara va asaza ea pe umeri incat nici cu mintea nu va puteti dumiri cum sa-i faceti fata. in afara, tot ce are ea este frumos si luminos, iar inauntru, in realitate - vai! - cat este de murdar si de intunecat. Iar viata in afara lumii pare aspra si cumplita, dar in interior este raiul lui Dumnezeu.

In urmatoarea scrisoare de mai jos Sfantul Teofan isi expune cu deosebita amanuntime punctul sau de vedere referitor la viata lumeasca si la cea calugareasca, intrucat si una si cealalta ii infatiseaza omului posibilitatea de a-si atinge telul lui principal - mantuirea.
- Dupa tot ce ati scris despre dumneavoastra se vede ca Dumnezeu va cheama spre monahism - caci toata structura dumneavoastra si toate gandurile intr-acolo vi se indreapta; si nu va veti gasi linistea in alt mod de viata. Iar daca aceasta este chemarea dumneavoastra, atunci cu cat mai repede o veti indeplini, cu atat mai bine va fi. Si parintele   Ambrozie   v-a   dat   un   sfat   direct.   Parintii dumneavoastra judeca lumeste, nu duhovniceste.  Daca ne-am lua dupa vorbele lor, atunci nimeni nu ar trebui sa devina monah sau monahie si ar reiesi ca monahismul este o  ratacire. Iar  a  gandi   asa  este  pacat.   Domnul   l-a incuviintat, apostolii l-au oranduit si Biserica a recunoscut in toate timpurile lucrarea lui cea placuta lui Dumnezeu. Parintii dumneavoastra ar judeca drept daca li s-ar spune ca mantuirea exista si in monahism. Dar nimeni nu le spune acest lucru. Li se spune numai ca cea mai buna si mai usoara cale de mantuire este monahismul - viata in lepadare de lume. Va tulbura parerile parintilor. Insa in aceste pareri nu exista temeinicie. Iata, fiti atenta! Ei va spun: "Ce lucru deosebit puteti face in manastire si nu l-ati putea face in lume?" Fapta nu este cea mai importanta in viata; cea mai importanta este starea inimii, indreptata catre Dumnezeu. Si unde este mai potrivit sa o pastrati - in lume vietuind sau de lume departandu-va? Apostolul scrie: si nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine; viata voastra este tainuita cu Hristos in Dumnezeu; Fiule, da-mi Mie inima; Rugati-va neincetat; de nimic sa nu va ingrijiti. Si exista o multime de asemenea povatuiri ce vestesc superioritatea vietii, in care, asemenea Mariei, se alege singurul lucru de trebuinta. Puneti-va intrebarea si spuneti: "Ce lucru exista in viata lumeasca si nu l-as putea face vietuind in manastire?" Tot ceea ce puteti face pentru aproapele, ramanand in convietuire cu mirenii, are legatura cu cinci, zece, rareori cincisprezece oameni. Iar in manastire intotdeauna este vorba de mai mult de o suta si chiar pana la o mie de oameni. Astfel, in manastire puteti face pentru aproapele de zece si de o suta de ori mai mult decat in viata lumeasca; si faptul ca acolo viata duhovniceasca iese la iveala intr-o viata de neatins pentru mireni este un adaos nou, de neinlocuit.

"Mantuitorul niciodata nu a rupt legaturile de familie, ci, dimpotriva, a propovaduit dragostea pentru aproapele si pacea".
- Nu a rupt?! Dar aceasta ce este: Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine (Matei 10, 37). Si chiar mai mult: Daca vine cineva la Mine si nu uraste pe tatal sau si pe mama si pe femeie si pe copii si pe frati si pe surori, chiar si sufletul sau insusi, nu poate sa fie ucenicul Meu (Luca 14, 26). Concluzia generala din cuvintele Domnului este astfel incat, potrivit ei, legaturile de familie trebuie sa fie supuse trebuintelor duhovnicesti. De legaturile familiale se ingrijea Marta cand L-a rugat pe Domnul: Spune-i deci (Mariei) sa-mi ajute. Iar Domnul ce i-a zis: Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti; dar un lucru trebuie: caci Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea (Luca 10, 40-42). Si, in general, tonul invataturilor Domnului nu este deloc favorabil legaturilor de familie si celor lumesti. Si, pentru ca a propovaduit dragostea si pacea, din cuvintele mele dinainte se vede ca pentru exersarea acestor virtuti exista mai mult loc in manastire decat in lume.

"Viata de manastire pare ca va este peste masura puterilor, deoarece aveti sanatatea slaba".
- Dar sunteti slaba pentru ca duceti viata lumeasca si se pare ca viata lumeasca nu va ofera sanatate puternica. Iar de aici mai degraba iata ce rezulta: pentru ca tu, viata lumeasca, nu imi oferi sanatate puternica, eu te voi lepada, caci nu esti buna pentru intarirea sanatatii mele. Luati aminte si la faptul ca sanatatea nu depinde numai de hrana, ci mai ales de linistea sufleteasca. Viata in Dumnezeu, departandu-se de valurile lumesti, acopera inima cu pace, iar prin aceasta si in trup tine totul in alcatuire sanatoasa. Si dintre bucate nu numai mancarea cu carne este prielnica sanatatii. Mancarea de post este mult mai prielnica pentru sanatate. Osteniti-va sa procurati si sa cititi cartea lui Guthland despre viata indelungata. El recomanda mancarea de post ca fiind cea care ajuta cel mai mult longevitatii.

"Nu voi gasi acolo (in manastire) ceea ce imi doresc, manastirile si-au pierdut insemnatatea si nu sunt deloc ceea ce trebuie sa fie, acolo calugarii nu traiesc deloc asa cum trebuie; lumea este mai buna acum decat era, iar aceasta pentru ca manastirea si-a pierdut insemnatatea si a cazut".
- Cei ce vorbesc asa au fost in manastire si au vietuit mai mult timp acolo? Multi vorbesc asa fara sa fi vazut deloc manastirile, ci s-au luat dupa zvonuri; iar zvonurile acestea sunt raspandite in cea mai mare parte de persoanele care nu cunosc manastirile, nici viata manastireasca. Putini sunt, oare, cei care, stand o zi, doua intr-o manastire si intalnind acolo cate ceva, atribuie acele lucruri manastirii, iar mai departe - tuturor manastirilor si tuturor monahilor? Puteti vedea, si fara sa va aduc dovezi, cat adevar exista in aceste vorbe. Mai departe: cei ce spun acestea, ce considera a fi monahal si ne-monahal? Manastiresc si ne-manastiresc? Cineva a plecat sa ramana in manastire. si scrie: "Ce este aceasta? Aici este tot ceea ce este si in familie: grija pentru masa, pentru haine, pentru vanzare si cumparare, iesiri si vizite in familie si primirea celor din familie!" (manastirea a ajuns sa nu mai fie cu viata de obste). Mirenii cred ca in manastire trebuie numai sa te rogi?! Si uita ca cei ce intra in manastire nu isi lasa stomacul dincolo de gardul manastirii, ci il iau cu ei. Si, unde este stomacul, acolo este si grija pentru hrana, unde este pielea, acolo se cere acoperirea ei cu vesmant, si casa pentru locuit, unde se procura cele necesare prin munca, acolo trebuie sa se munceasca, sa se vanda. si sa se cumpere. Toate acestea nu sunt monahicesti dupa duh, insa, cum fara ele nu se poate vietui, iar fara viata nu se poate savarsi monahismul, toate sunt necesare si pentru monahi. Dar se pot face toate monahiceste si astfel pot intra si ele in cercul lucrurilor monahicesti dupa duh.

In manastirile cu viata de obste partea aceasta, lumeasca, se afla in sarcina catorva. a celor mai puternici, iar ceilalti lucreaza pentru obstea lor monahala. In manastirile egiptene inca de la inceput s-au impartit sarcinile astfel incat unii au mers la munca si altii au ramas sa dea dispozitii si sa procure toate cele necesare tuturor, chiar si pustnicii vindeau si cumparau. uneori ei insisi, dar mai mult prin cineva dintre mireni. Cunoscutii dumneavoastra care mustra manastirile se refera, probabil, nu la latura lumeasca a vietii manastiresti, ci la viata morala sau la starea inimii. Insa acesta este un lucru tainic. Mergeti  in  ce manastire doriti. Dupa   infatisarea exterioara totul acolo se afla in buna cuviinta, dar tot asa este si in interior? Cine poate spune acest lucru?. Numai Dumnezeu stie constiinta celor ce vietuiesc in manastire. Strainii,  care judeca acest lucru, nu scapa de pacatul osandirii nedrepte si de cel al clevetirii. Eu presupun ca nu veti gasi nici o monahie si nici un monah care sa nu aiba deloc grija de bunastarea launtrica si sa nu se straduiasca sa alunge din inima orice slabiciune. insa izbanda nu este aceeasi la toti. De aceea, daca cineva cade in ceva, a spune ca el este intotdeauna asa este pacat. A cazut. s-a cait. s-a ridicat si continua sa se poarte corect si in interior. Manastirea este obstea celor ce se lupta cu sine pentru imparatia Cerurilor. Luati un pumn de gunoi si aruncati-l in apa. Ce este putin mai greu se va lasa la fund si se va ascunde.   La   suprafata   vor   ramane   numai   tandari   si pulbere. Asa este si in manastire. Cei care vietuiesc in duh si au firea puternica nu se vad si evita sa se arate, iar cei care au firea mai slaba, intotdeauna se vad si isi arata comportamentul. Monahii cei noi intotdeauna se intalnesc cu acestia din urma de prima data si unora li se intampla sa li se intunece mintea din aceasta cauza. si cine stie cand le este dat sa faca cunostinta cu monahi adevarati. Insa asemenea monahi exista in fiecare manastire, in numar mai mare sau mai mic. De aceea, a spune ca manastirile si-au pierdut insemnatatea este pacat. Aceasta este o minciuna. Iar faptul ca lumea a devenit mai buna - este adevarata nerozie.
                              
"Gresesc impotriva parintilor, renuntand la ei, si prin aceasta le provoc suparare desi ei nu ma impiedica sa ma rog lui Dumnezeu; si Mantuitorul ne porunceste sa renuntam la ei numai atunci cand ne impiedica sa ne rugam. Si, plecand din lume, eu tot voi trai printre oameni si inca intr-un cerc mai mare decat acasa; numai ca acolo sunt straini, iar aici sunt ai mei".
Daca va veti casatori si va trebui sa locuiti in Kazan, in Perm sau in Irkutstk, va fi, oare, pacat ca ii veti parasi pe parinti? Si acest lucru il faceti pentru un om - pentru sot. Iar aici faptul ca ii parasiti pe parinti pentru Domnul, unindu-va cu El duhovniceste, este pacat?! Cum sa fie asa?!  Parintii  dumneavoastra nu sunt nevoiasi.  Daca ajutorarea lor ar depinde intru totul de dumneavoastra, atunci ati putea vorbi asa, iar in aceasta randuiala nu ar fi nici un pacat. In acelasi timp, pentru ce ii parasiti? Pentru mantuirea sufletului si ascultand de chemarea Domnului, care va indeamna sa mergeti la manastire. Iar parintii pentru ce va retin? Pentru ca le place sa va vada aproape de ei. Ei nici nu se gandesc la mantuirea dumneavoastra, ci au numai grija sau dorinta de a nu pierde desfatarea cu prezenta dumneavoastra. Un sentiment egoist! Daca ii veti asculta, la baza ascultarii ce va fi? Sentimentul instinctiv al inrudirii. Iar acest sentiment ce valoare si ce rang are? Este   un   sentiment   destinat   numai   pentru   bunurile pamantesti si care dincolo de ele nu are loc. Cei ce cauta lucruri mai bune, duhovnicesti, nu trebuie sa asculte de el,  ci  trebuie  sa-l  supuna vederilor  lor duhovnicesti, punandu-se de acord cu randuielile care ii asteapta in cealalta viata. Ce va fi acolo? Acolo nu vor fi casatorii. Prin urmare, nici legaturile de rudenie de aici nu vor exista acolo. Caci ele toate se bazeaza pe cununie. Vor fi si acolo tati, mame, surori si frati, insa toti vor fi duhovnicesti. Aceasta inrudire duhovniceasca exista deja si aici pentru cei ce s-au lepadat de sine si au preferat modul duhovnicesc de viata inaintea celui sufletesc. Daca va alegeti modul duhovnicesc de viata, trebuie sa lasati la o parte sentimentele de inrudire. Mantuitorul, cand I s-a spus ca Maica si fratii Lui il asteapta afara. ce a facut? S-a repezit catre ei?! Dimpotriva, sezand linistit, a spus ca pentru El rude sunt numai cei care implinesc voia lui Dumnezeu. Nu este clar ca, dupa legea Mantuitorului, pentru cei ce il urmeaza pe El nu trebuie sa existe inrudire trupeasca, ci trebuie sa existe cealalta inrudire -duhovniceasca? Si bine este sa va puneti de acord cu aceasta lege.

"Nu ma impiedica sa ma rog" - adica parintii rabda faptul ca mergeti la biserica si ca savarsiti acasa rugaciunile randuite. Dar rugaciunea nu este de una singura. Exista o randuiala a rugaciunii, iar rugaciunea este inaltarea mintii si a inimii catre Dumnezeu potrivit nevoilor duhovnicesti. La aceasta va ajuta, oare, parintii? Nu numai ca nu va ajuta, dar va sunt principalul obstacol prin gandurile pe care vi le starnesc. Iar Mantuitorul a spus ca, daca mana sau piciorul sau ochiul va smintesc, idica impiedica bunastarea, trebuie sa le taiati. Si se refera aici si la rude.

"Plecand din lume, tot voi trai printre oameni". Desigur, si acolo, in manastire sunt oameni, dar nu sunt ca acestia, au cu totul alt duh. aici sunt lumesti, iar acolo, lepadati de sine si de toate cele pamantesti - pentru Domnul si pentru cer. Si in manastiri sunt unii asemenea mirenilor, dar sunt si unii care nu sunt asa. Trebuie sa intri in cercul lor. si lucrurile vor sta cu totul altfel.

"In lume sunt cu ai mei, iar in manastire sunt cu straini".

Dumneavoastra si acum aveti alt duh fata de cei ai casei si, prin urmare, sunteti pe jumatate straina de ei. Iar aolo sunteti straina intru totul.

"Sora are insuficienta cardiaca datorita intentiei dumneavoastra de a intra in manastire".

Ce nascocire! Boala se datoreaza starilor organice; sentimentele sufletesti o pot influenta doar indirect si nu intotdeauna. Si, totodata, oamenii cu insuficienta cardiaca traiesc cate o suta de ani. Ca va muri sora. cand veti pleca. este doar alarma falsa. Dar si dumneavoastra si ea in orice clipa puteti muri. Daca ati avea acest lucru in atentie, nici o miscare nu v-ar mai veni sa faceti. Parintele Ambrozie va sfatuieste bine sa va grabiti. Pentru ca Domnul cheama-cheama, dar si tace, si din aceasta pricina nu numai ca dorinta de a intra in manastire se va stinge, dar si insasi dorinta de a va mantui sufletul va disparea si veti fi mireanca pana in maduva oaselor.

"Pare ca vor sa va jefuiasca". Cele ce intra in manastirile de maici aduc contributii in manastiri dupa puteri, uneori destul de mare, insa pentru aceasta unele se bucura de anumite privilegii si, se pare, muncesc dupa bunul plac. desi savarsesc toate ascultarile. Acest lucru nu trebuie sa va opreasca. In afara de contributia aceasta, toate celelalte lucruri ale dumneavoastra le puteti pastra in ordinea lor. Si nimeni nu va va intreba nimic.

A cui este aceasta intelepciune care pune pe aceeasi linie atractia catre betie cu atractia dumneavoastra catre monahism? Atractia dumneavoastra este clar de la Domnul. Acest lucru se vede din statornicia ei si din faptul ca dumneavoastra nici nu aveti liniste din pricina nesatisfacerii ei si nici nu veti avea. Si, daca o satisfaceti, puteti intampina greutati. Insa acest lucru este nedespartit de tot binele. Si, intrand in manastire, sa nu cautati sa va odihniti. Asa este calea aceasta, este calea stramtorarilor si a luptelor. Si ea este calea cea adevarata. Iar cea linistita nu este calea cea adevarata. Amintiti-va ceea ce a spus Domnul despre calea cea larga si despre cea stramta.

Domnul va alege. si, daca veti intalni greutati, ele vor fi de la Domnul, spre binele dumneavoastra. Tot ceea ce mi-ati scris la sfarsit despre simtamintele, dispozitiile, hotararile si asteptarile dumneavoastra - totul este in firea lucrurilor. Iar ceea ce ati adaugat: "Nu este mandrie, oare, sa-mi doresc atat de mult?" - este un gand nepotrivit. Domnul a spus: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este (Matei 5, 48). Porunca aceasta este pentru cei creati dupa chipul lui Dumnezeu si pentru cei reinviati in Mantuitorul iarasi dupa chipul Celui ce i-a creat. Chibzuiti acum ce dorinta este mai presus de aceasta incat sa puteti spune despre ea: este mandrie?! Se pare ca toate framantarile dumneavoastra sunt desarte. Sa va daruiasca Domnul sa va linistiti si cu duhul linistit sa intrati in manastire.

Sfantul Teofan Zavoratul

NOTA: Despre cum ne putem mantui in lume, un exemplu extraordinar este viata Sfintei Iuliana din Lazarevo-Rusia, o mama a 13 copii, cu moaste izvoratoare de mir. Cartea, cu viata si acatisul ei, este in curs de aparitie.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7925

Voteaza:

Ne mantuim acasa sau in manastire? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE