Nu suntem facuti pentru lumea aceasta

Nu suntem facuti pentru lumea aceasta Mareste imaginea.

Dupa caderea in pacat si alungarea din rai, omul a fost asezat in apropierea raiului, in asa fel incat, vazandu-l pe acesta, el sa se pocaiasca pentru neascultarea si neiubirea sa. Inca si pamantul, cu toate podoabele lui, chiar daca se afla deja sub blestem, constituia o buna amintire a raiului. Astfel, pamantul apare ca loc de castigare a pocaintei, atat pentru Adam si Eva, cat si pentru urmasii acestora, pana la sfarsitul lumii.

Viata noastra este, deci, un timp acordat noua pentru a ne da seama de caderea in care ne aflam si pentru a cere mila lui Dumnezeu, atat pentru pacatele personale, cat si pentru pacatele celorlalti oameni, de la Adam si pana la noi. Pentru a ne putea intoarce la starea cea dintai, ba inca si mai presus de aceea, nu trebuie sa uitam niciodata ca "straini" suntem pe acest pamant.

Osteneala trupeasca, munca, suferintele, bolile si rautatile din jurul nostru sunt adevarate medicamente duhovnicesti, prin acestea putand ajunge mai usor la smerenie si pocainta. Daca cele necesare trupului se obtin cu greu, prin munca si rabdare, cu atat mai mult se vor obtine cu anevoie cele necesare sufletului, virtutile si pocainta. Pentru ca, adesea, omul uita starea lui cea dintai, el ajunge sa creada ca pamantul este singura lui casa, cele necesare sufletului fiind date uitarii.

Dreptii care au trait in Vechiul Testament au pastrat foarte bine amintirea raiului si a faptului ca, pe acest pamant, ei se afla in pribegie si alungare, pentru care au si suferit mult de la duhurile cele cazute: "Au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului. (...) Toti acestia au murit intru credinta, fara sa primeasca fagaduintele, ci vazandu-le de departe si iubindu-le cu dor si marturisind ca pe pamant ei sunt straini si calatori" (Evrei 11, 13-38).

Dupa caderea in pacat si alungarea din rai, pierzand odihna vietuirii in apropierea lui Dumnezeu, omul a ajuns sa traiasca in desfatari si bunastari trupesti, de parca ar fi uitat complet locul de unde a fost alungat. Daca protoparintii nostri s-au pocait pentru neascultarea lor, intorcandu-se cu toata inima spre Domnul, unii dintre urmasii lor au uitat complet de Dumnezeu, ajungand sa traiasca numai pentru lumea aceasta, in starea ei nefireasca, adica afectata de pacate.

In aceasta cadere, lucrurile firesti ale vietii noastre au ajuns sa fie denaturate de oamenii cei patimasi, care au uitat de Dumnezeu: foamea si setea, in loc sa fie potolite simplu si natural, au ajuns sa dea nastere la patimi precum lacomia, imbuibarea si betia; hainele, in loc sa fie folosite pentru a ne acoperi trupul, au ajuns sa fie obiect al poftelor si al mandriei, prin moda si lucruri sofisticate; casele calde si naturale au fost inlocuite cu betoane reci si plastic; luxul a impartit societatea in categorii diferite de oameni, unii avand totul, iar altii, nimic; apropierea trupeasca dintre barbat si femeie a ajuns izvor al celor mai murdare patimi, ca in Sodoma si Gomora; vietuirea fireasca a fost data complet uitarii, comportamente din ce in ce mai nefiresti luand nastere.

Puterea vitala a omului, nemaifiind pusa in lucrare spre cele bune, a ajuns sa slujeasca poftelor si inclinatiilor nefiresti ale duhurilor celor cazute. Astfel, pamantul a ajuns un locas plin de pacate si rautati, el fiind identificat cu "lumea". Sfantul Isaac Sirul defineste "lumea" astfel: "Lumea constituie viata oamenilor pe pamant cu scopul satisfacerii dorintelor pacatoase, a desfatarii trupesti, a prosperitatii materiale, scop care este radical opus celui inaltator si binefacator cu care Dumnezeu a asezat omul pe pamant; lumea este o denumire generala, data tuturor patimilor; lumea este viata si intelepciune trupeasca."

Cand omul a cazut in ispita diavolului, odata cu acesta cazand intreagul pamant, diavolul a ajuns stapanitor al acestei lumi. In aceasta privinta, Sfantul Macarie cel Mare, spune: "Vrajmasul, ispitindu-l pe Adam si luand stapanire asupra lui, l-a lipsit de toata puterea si s-a proclamat imparatul acestei lumi. Initial, Dumnezeu l-a pus pe om imparat si stapan al acestei lumi, precum si peste toate cele vazute. Insa, cand omul a cazut in ispita vrajmasului, el a fost pradat de ispititor impreuna cu puterea lui de stapanire."

Deoarece aceasta lume a ajuns straina de scopul crearii noastre, Dumnezeu ne porunceste sa lepadam lumea din inima noastra, spre a putea vedea maretia starii noastre celei dintai: "Nu stiti, oare, ca prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu? Cine deci va voi sa fie prieten cu lumea, se face vrajmas lui Dumnezeu" (Iacov 4, 4). "Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine, mai inainte decat pe voi, M-a urat. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste" (Ioan 15, 18-19). "Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume. Daca cineva iubeste lumea, iubirea Tatalui nu este intru el; pentru ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume. Si lumea trece si pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu ramane in veac" (I Ioan 2, 15-17).

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

28 Martie 2012

Vizualizari: 5713

Voteaza:

Nu suntem facuti pentru lumea aceasta 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • andriesei florentinaPostat la 2013-02-18 18:04

    Nu suntem facuti pentru lumea aceasta si intr-adevar sa ne punem doar intrebarea" pentru ce ne-a facut Dumnezeu"? si-apoi sa ne gandim ca trebuie sa murim, ca de ultimul moment depinde viata noastra vesnica:fericita sau nefericita,ca ne vom prezenta in fata unui Judecator Care ne va cere socoteala de toata viata noastra pe pamant. Eu ma ingrozesc si chiar si cei drepti cred ca se ingrozesc de acea clipa la care poate nu se gandesc permanent viu , in minte si in inima, faptul de a parasi totul,de clipa intrarii in viata de dincolo...insa numai cand sufletul va fi despartit de trup vom intelege ce durere este a nu-L vedea pe Dumnezeu! Pentru ca suntem in lume pentru Dumnezeu,pentru a-L lauda, a-L iubi, a-L sluji si a-L avea pentru totdeauna in viata cealalta .

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE