Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Biserica Ortodoxa se afla in perioada Penticostarului. Aceasta este, pe langa Triod si Octoih, una din cele trei perioade ale Anului Bisericesc.
Slujba Inaltarii Domnului ascunde o seama de sensuri, iscusit prezentate prin metafore, menite sa usureze intelegerea adevarului teologic. Dupa imnografi, sensul de baza al Inaltarii Domnului este promovarea firii omenesti a lui Hristos (a noastra!) la cea mai inalta forma a ei de existenta, dupa...
In Constitutiile Apostolice se recomanda ca biserica - lacas de cult sa fie construita in forma de corabie. Biserica a fost prefigurata de corabia lui Noe. Insa, pentru ca aceasta corabie avea doar menirea sa pluteasca deasupra apelor, salvandu-i de la moarte
Două locaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei au fost resfinţite de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Prima dintre ele, Biserica Sfântul Nicolae – Dorobănţia din Craiova, a fost resfinţită sâmbătă, 6 decembrie.
După Sfânta Înălţare,
în ritualuri creştine,
prăznuită-i sărbătoare
numită Sfânta Treime.
A crede că putem renunţa la post sau că îl putem înlocui cu alte forme de asceză mai confortabile pentru omul modern - cum ar fi îndeplinirea datoriei de stat, îndurarea greutăţilor vieţii, sau folosirea moderată a substanţelor excitante şi a tranchilizantelor - ar însemna să renun...
Zece leprosi se vindeca dupa ce Il intalnesc pe Mantuitorul Hristos. Vindecarea nu este imediat evidenta. Mantuitorul Hristos ii trimite la preoti, pe cei zece leprosi, iar Evanghelia ne spune ca, pe drum se afla curatati, se vindeca.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Tuturor Sfinţilor în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Prin aceasta se arată că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfinţirea oamenilor.
În perioada 16-18 iunie s-au desfășurat, la Timișoara, o serie de evenimente dedicate unui moment important al memoriei românești, 65 de ani de la punerea în mișcare a celei mai ample acțiuni de deportare din istoria contemporană a României
În Duminica Sfinților Români, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului si Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Sute de clujeni au fost prezenți, ascultând cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinției Sale, care a făcut referire...
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, aniversează miercuri, 06 iulie 2016, opt ani de la întronizarea ca Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord. Întronizarea a avut loc în data de 6 iulie 2008
Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, astăzi este cea din urmă zi de prăznuire a învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea din urmă zi calendaristică în care se pomeneşte praznicul Sfintelor Paşti şi când se repetă slujbele de la Sfintele Paşti.
Un oarecare pustnic a văzut un demon îmboldind pe un altul, ca să meargă să deştepte un monah ce dormea. Şi a auzit un astfel de răspuns: Nu pot să fac una ca asta, căci l-am deşteptat, şi trezindu-se din somn a început să-şi aprindă asupra mea rugăciunea şi cântarea de psalmi
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a resfinţit două sfinte locaşuri de închinare din judeţul Gorj. Sâmbătă 25 noiembrie, a fost săvârşită slujba de resfinţire a Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Parohia Brădetu, comuna Mătăsari...
Joi, 17 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor. Cu acest prilej, miercuri, 16 mai, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii la biserica Înălțarea Domnului de la mănăstirea Stejaru, așezământ monahal aflat în...
În zilele de până la înmormântare, preotul este chemat de familie, de regulă după amiaza sau seara, pentru a săvârşi slujba stâlpilor. Această slujbă este o rugăciune scurtă pentru sufletul celui răposat, la care se adaugă citirea unor părţi din cele patru Sfinte Evanghelii.
Pur şi simplu, am rămas marcat şi mi-am spus că dacă l-aş fi cunoscut mai devreme pe părintele Arsenie, cu siguranţă alte hotărâri aş fi luat. Pentru că eu m-am dus cu un scop acolo: să-l întreb dacă să mă căsătoresc sau să mă duc mai departe la teologie, să văd ce fac. P...
Anul acesta, Lasata secului pentru Postul Sfintilor Petru si Pavel are loc pe 15 iunie. Mentionam ca daca Invierea Domnului este praznuita mai tarziu de 1 mai nu mai sunt suficiente zile pentru post. S-a intamplat uneori ca sarbatoarea inchinata Sfintilor Petru si Pavel sa fie praznuita inainte de...
Misiunea Bisericii în lume înseamnă participarea ei la trimiterea Fiului de către Dumnezeu Tatăl și a Sf. Duh în lume. Alegerea și trimiterea celor 12 Apostoli arată universalitatea Evangheliei lui Hristos, ei fiind cei care au împlinit cu mare dăruire porunca Mântuitorului Iisus de a...
Invierea Domnului este praznicul de inceput al lecturilor biblice. Sfintele si Dumnezeiestile Evanghelii Il cuprind, Il ascund si Il descopera pe Hristos. In Evanghelia inchisa de pe Tetrapod si de pe Sfanta Masa, in Evanghelia de la Vohod si in Evanghelia deschisa de pe Analog din care se citeste...