Am deplina convingere ca istoria va sti sa-i recunoasca toate meritele

• « Inapoi
• Inainte »

Am deplina convingere ca istoria va sti sa-i recunoasca toate meritele

Am fost surprins de disparitia, oarecum neasteptata, a intaistatatoruluiBisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist Arapasu. Mai inainte de orice, se cuvine sa il rugam pe bunul Dumnezeu sa ii dea odihna vesnica si sa ii rasplateasca faptele bune, nu putine, in slujirea Bisericii lui si a poporului din sanul caruia s-a ridicat. Am avut bucuria sa il intalnesc, in mai multe randuri, pe de curand plecatul la Domnul Patriarh Teoctist. Imi aduc cu placere aminte, intre altele, de intalnirile prilejuite de diverse evenimente de pe cuprinsul Mitropoliei Ardealului (mai ales la instalarea, ca arhiepiscop al Clujului, a IPSS Bartolomeu Valeriu Anania), dar si de intalnirea, la Palatul Patriarhiei ca insotitor al lui Charles Colson, pe atunci Presedinte la Prison Fellowship International, sau de cea de la Gyula (Jula) din Ungaria. Charles Colson, in calitatea sa de consilier al Presedintelui Nixon, este arhitectul marelui scandal politic cunoscut in istorie drept cazul Watergate.

Abuzurile greu de crezut ca posibile intr-o democratie ca SUA, ilegalitatile de tot felul pe care Colson le-a facut, din proprie initiativa sau la solicitarea Presedintelui Nixon, au facut din el una dintre personalitatile cele mai temute ale scenei politice nord-americane. Nu e de mirare ca, odata cu demisia lui Nixon, el a fost condamnat si a ispasit in inchisoare mai bine de un an. Pe cand era in detentie, s-a convertit, devenind nu doar unul din principalii propovaduitori ai baptismului ci si initiatorul unei organizatii azi prezenta in aproape intreaga lume. La inceputul anilor '90 ai secolului trecut, a luat fiinta, cu sediul in Cluj- Napoca, Misiunea Crestina pentru Inchisori, ca filiala romaneasca a Prison Fellowship International. La invitatia fondatorului si presedintelui filialelei romanesti, dl. Constantin Asavoaie, Charles Colson a fost invitat in Romania.

Fiindca fusesem primul lucrator de radio si televiziune din Romania care a facut reportaje despre aceasta organizatie, am fost invitat sa il intalnesc pe Charles Colson in Bucuresti (publicasem, cu doar cateva luni inainte, in Adevarul de Cluj, un serial consacrat scandalului Watergate, in care subliniasem si contributia lui Colson). Intre punctele din agenda oaspetelui american, care mai vizitase Romania ca trimis al presedintelui Nixon, in anii '70, a fost si intalnirea cu Prea Fericitul Teoctist. Marturisesc ca aceasta vizita m-a emotionat foarte mult. Ma asteptam, fiind putin familiarizat cu comportamentul marilor ierahi, la o intalnire strict protocolara, sobra, chiar rece. In schimb, am avut surpriza sa descopar un om de o caldura cu totul speciala. Prea Fericitul si-a tratat oaspetii ca pe niste prieteni, desi nu ii desparteau doar limba, ci si optiuni religioase diferite. Intreaga discutie a fost deschisa si sincera. Inaltul ierarh a achiesat, inca din primul moment, la ideea interventiei Bisericii pentru a ameliora atat viata detinutilor, cat si a familiilor acestora. Mai mult, nu numai ca a agreat initiativa, dar, in foarte scurta vreme, a dispus masuri ample, de adevarata reforma, in intreaga Biserica Ortodoxa Romana. Am avut, in anii urmatori, prilejul sa constat ca, din acest punct de vedere, BOR nu a fost doar intre primele biserici ortodoxe din lume, dar si printre putinele care s-au implicat cu toata resposabilitatea, conlucrand armonios, nediscretionar, inclusiv cu gruparile neoprotestante, multe atrase de ideea unui posibil prozelitism mascat. Din cate se stie, pe langa Patriahia Romana s-a constituit un nou departament care a contribuit la organizarea de biserici si capele in toate penitenciarele din Romania. Am admirat, cu acel prilej, modul extrem de deschis cu care Patriarhul Teoctist aborda problemele, receptivitatea sa la nou, acordul colaborarii cu toti cei care puteau si doreau sa faca ceva pozitiv in acest domeniu. Intalnirea cu Patriahul l-a marcat vizibil pe oaspetele american.

Mi-a vorbit despre aceasta atat in restul timpului petrecut la Bucuresti, dar si la intalnirile noastre ulterioare la Washington sau Toronto. Retin, intre altele, sublinierea facuta cu privire la receptivitatea si franchetea Patriarhului si obstacolele altor sefi de biserici ortodoxe, mai ales din partea lui Alexei al II-lea al Rusiei. Nu e de mirare, asadar, ca, mai tarziu, Patriarhul Teoctist a adresat invitatia, istorica, de singulara semnificatie, Papei Ioan Paul al II-lea de a face o vizita in Romania, prima intr-o tara in care credinta ortodoxa este majoritara. Credem, cu sinceritate, ca gestul Patriarhului Teoctist, chiar daca politicienilor nu le place sa vorbeasca despre aceasta sau sa-i recunoasca importanta, a avut mult mai mare si decisiva influenta asupra urgentarii procesului de integrare a tarii noastre in structurile euro-atlantice. Si cu toate acestea, cu o modestie pe care doar marile spirite o poseda, nici Patriarhul, nici BOR, nu si-au trambitat meritele, reale, majore, in aceasta privinta.

Am deplina convingere ca istoria va sti sa recunoasca toate meritele, dar si ezitarile, celui de-acum plecat la Domnul. O alta fapta cu totul exceptionala a Prea Fericitului Teoctist a fost vizita, pe la mijlocul anilor '90 ai veacului trecut, la Jula, cea mai importanta asezare a romanilor ramasi pe teritoriul Ungariei post-trianonice. Vizita a fost un prilej de rara bucurie pentru atat de putinii romani ortodocsi inca nemaghiarizati prin politica sistematica - un adevarat genocid indreptat impotriva natiunii romane, de catre autoritatile de la Budapesta.Dupa cum se stie, dupa incheierea Tratatului de la Trianon, care punea, definitiv, capat sperantelor guvernantilor unguri, impotriva minoritatii romanesti ramase in Ungaria s-a pornit un agresiv razboi menit a o pedepsi pentru pierderea Transilvaniei. Una dintre primele masuri luate a fost aceea a izgonirii peste granite a tuturor preotilor si dascalilor romani ramasi sa ii slujeasca pe cei cca 980.000 de romani din satele intrate in componenta Ungariei. Cei care au refuzat sa-si paraseasca semenii au fost supusi la chinuri inimaginabile, ajungandu-se pana la cruzimi si crime care au inspaimantat lumea civilizata. Asa se face ca, in majoritatea localitatilor, pe atunci cu populatie majoritar romaneasca, multe lacasuri de cult au fost fie inchise, fie aflate in situatia de a nu-si mai putea continua activitatea.

Romanii au fost privati de dreptul fundamental de a-si continua credinta stramoseasca. In absenta Bisericii Ortodoxe, au luat un avant surprinzator cultele neoprotestante, mult mai docile in raporturile lor cu autoritatile, mai putin preocupate de a apara, pe langa credinta, si apartenenta credinciosilor la etnia romana. Dupa prabusirea comunismului, in aparenta, lucrurile s-au schimbat. Doar in aparenta. Foarte putine din fostele parohii si filii ortodoxe si-au putut relua activitatea, atat datorita lipsei resurselor materiale, cat mai ales datorita lipsei preotilor calificati. Anterior acestei vizite, avusesem prilejul sa ma conving de starea reala a romanilor si a credintei ortodoxe. Graitor era, in acel sens, ca din cei 980.000 de romani, la recensamantul din 1991 se mai declarau romani doar in jur de 25.000 de persoane. Autoritatile maghiare, fie ele horthyste, comuniste sau democratice au dus si continuau sa duca o acerba politica de deznationalizare in randul populatiei romanesti. Doar maghiarizarea, renuntarea la credinta ortodoxa si schimbarea numelor au permis romanilor sa beneficieze de conditii cat de cat omenesti. Ostilitatea fata de romani si credinta lor am simtit-o si constat-o chiar si pe timpul vizitei Patriarhului Teoctist la Jula. Biserica unde a avut loc slujba, ca si imprejurimile, au fost impanzite de mii de politisti si lucratori ai serviciilor secrete maghiare care se manifestau fatis. Ma gaseam la Jula in calitate de realizator de emisiuni religioase pentru studioul teritorial din Cluj-Napoca al Televiziunii Romane. Am urmarit cu mare atentie reactiile credinciosilor si am vrut sa le aflu, multora, opiniile. Nu mica mi-a fost surpriza sa constat ca destul de multi dintre cei ce venisera la intalnirea cu Patriarhul, desi vorbeau destul de stricat romaneste, se declarau ortodocsi si se simteau profund onorati de o asemenea vizita. Intalnirea Patriarhului Teoctist cu clerul local si credinciosii nu a fost una formala. La scurta vreme dupa aceea, dupa dificile negocieri cu autoritatile maghiare, s-a reusit infiintarea unei episcopii proprii pentru romanii din Ungaria incredintata tanarului si vrednicului ierarh Sofronie. Chiar daca autoritatile unguresti si-au continuat nepermisa si ignobila lor agresiune la adresa credinciosilor, clerului si episcopului Sofronie, Patriarhul Teoctist a reusit o performanta exceptionala: stoparea distrugerii credintei stramosesti si implicit a natiunii romane ramasa in Ungaria post-trianonica. Reusita Prea Fericitului Teoctist este cu atat mai semnificativa cu cat, in acea perioada, dar si in prezent, autoritatile centrale de la Bucuresti mimeaza doar actiuni menite a veni in sprijinul romanilor din Ungaria in vreme ce acasa, in mod las si rusinos, tolereaza inclusiv fapte de tradare ale unor reprezentanti ai minoritatii maghiare, acorda bisericilor acesteia bunuri patrimoniale ce nu le-au apartinut niciodata si admit umilirea si jignirea simbolurilor si istoriei noastre nationale. Ar fi multe alte lucruri de evocat in aceasta privinta.

As dori sa ma mai refer la un singur lucru doar. In anii 2000- 2002, in majoritatea satelor si localitatilor tarii, o serie de politicieni, cu preponderenta PSD, dar nu numai ei, exercitau presiuni asupra slujitorilor BOR, transformandu-i in, din pacate, foarte multe cazuri, in autentici agenti electorali. In calitate de deputat al Romaniei, mi s-a parut nefiresc acest fenomen. Si, in acelasi timp, extrem de pagubos, in timp, asupra imaginii BOR in randul populatiei. De aceea, am luat, in anul 2003, decizia de a adresa Patriarhului o scrisoare (publicata in nr. 3/57, octombrie-decembrie 2003, p. 75-77, al revistei Cetatea culturala). Exprimam, in scrisoare, opinii legate de nefirescul situatiei, subliniind inclusiv pericolul sporirii influentei prozelitismului neo-protestant, ca urmare a reactiei credinciosilor fata de inregimentarea politica a unor slujitori ai bisericii. Mai aratam ca, in opinia mea, preotul are o singura tribuna de la care este chemat sa vorbeasca - amvonul si un singur partid din care sa faca parte, al carui sef de necontestat ramane Iisus Christos. Am avut bucuria sa constat ca scrisoarea mea nu a ramas fara ecou.

In proxima sedinta a Sfantului Sinod, Patriarhul a propus masuri categorice in aceasta privinta. In felul acesta, spre norocul BOR, s-a mai facut inca un pas important pentru iesirea BOR de sub controlul, nefiresc, abuziv si ilogic, al unor vremelnici trepadusi politici. Am avut, de asemenea, bucuria de a-mi adus si eu contributia la luarea unei asemenea decizii importante.

Poate ca, in timp, daca destinul va vrea, voi extinde evocarea de azi. Asta si pentru a evoca si alte momente si intalniri de suflet cu de-acum de pioasa amintire Patriarh Teoctist. Fie-i tarana usoara! 

P.S. Decesul Patriarhului Teoctist este, la propriu, o pierdere insemnata pentru intreaga Biserica Ortodoxa Romana si credinciosii ortodocsi romani de pretutindeni. Poate ca cel mai indreptatit de a-i fi urmat in scaun ar fi fost Mitropolitul Antonie, daca moartea nu l-ar fi rapit atat de devreme. Nu ca ardelean vorbesc, ci ca unul care vrea, cu adevarat, binele BOR, cred ca Sfantul Sinod va avea intelepciunea de a face alegerea potrivita. Or, in aceasta privinta, cred ca se distinge de departe IPSS Bartolomeu, nu numai un teolog stralucit, dar si un literat si carturar pe care orice popor si l-ar dori sa il aibe. Plus experienta sa internationala, atat de necesara in contextul mutatiilor care se produc si la nivelul relatiilor in sanul Ortodoxiei si pe plan interconfesional. Dumnezeu sa dea liniste si armonie Bisericii neamului meu, iar Sfantului Sinod inspiratie si intelepciune!

dr. DAN BRUDASCU

• « Inapoi
• Inainte »