Patriarhul Teoctist vazut din America

• « Inapoi
• Inainte »

Patriarhul Teoctist vazut din America

Moartea Patriarhului a lasat in durere pentru o seama de credinciosi iar pe altii i-a lasat indiferenti, ca sa nu ne miram prea mult, ca pe unii i-a bucurat. Este aproape firesc (si nefiresc pentru crestini) asemenea sentimente contrare. Dar daca te gandesti la societatea (nefiresc) de "p estrita" in care suntem nevoiti ca sa traim, nu ne mai poate mira nimic. Ceea ce creeaza mirare totusi este faptul ca se uita repede un des citat din Sf. Scriptura care ne aminteste tuturor ca suntem trecatori pe acest taram si ne vom prezenta, si noi intr-o zi, in fata Dreptului Judecator pentru a ne "incasa" plata pe care o meritam, buna sau rea, dupa cum ne-am pregatit-o de acum. Iar cel ce este nevinovat in fata lui Dumnezeu, "poate arunca primul piatra" ne spune Sf. Scriptura. Si cum nevinovat a fost gasit atunci de demult si acuma intotdeuna singur Domnul nostru Iisus Hristos, oare cu ce drept ne substituim Celui Drept sa aruncam cu pietre atunci cand nu este cazul si cu atat mai mult in cineva care nu mai este ca sa poata raspunde? Este usor sa Va imaginati cele ce vreau sa marturisesc.

Cu acest trist si neasteptat eveniment al mortii Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane au aparut o sumedenie de articole in presa din Romania si de aiurea in care, in general, oameni cu bun simt, isi exprimau regretul, cum era si firesc pentru aceasta, la urma urmei, grea pierdere. Altii insa, fara nici un fel de menajamente sau poate cumva o vaga idee, ivita printre randuri, ca se poate, din intamplare, sa nu cunoasca intregul adevar asupra unui om plecat prea repede sau prea tarziu din aceasta viata. Este doar apanajul lui Hristos sa cunoasca intregul adevar despre toti. Si daca va avea nevoie de ajutorul lui AB, I-o va cere negresit. Dar dati-mi voie sa ma indoiesc. Si atunci de ce atata inversunare la unii, sa-l catalogheze in vreo unitate securistica sau legionara numai de ei stiuta. A fost Dl. AB coleg de celula comunista sau cuib legionar cu raposatul Patriarh? A cercetat el toate informatiile care exista, toate arhivele imprastiate prin lume, toate marturiile razlete despre personalitatea celui in cauza? NU. Si atunci de unde tonul atat de categoric - de parca nimic nu s-ar mai putea adauga la cele ce a binevoit sa puna el pe hartie? Iar ziarul, ca si oricare ziar, ii lanseaza aberatiile improscand cu noroi pe Patriarh - fiindca acuma este vorba de moartea lui - si pe oricine se iveste la orizont si asupra caruia vrea sa-si verse, cu sete proletara, naduful si noroiul gandurilor sale.
 
Draga Domnule AB si dragi frati romani de pretutindeni. Nu am competenta necesara si nici Patriarhul Teoctist nu are nevoie de serviciile mele, nici ca avocat nici ca aparator al memoriei sale. Istoria este mai dreapta decat ne imaginam si va spune adevarul si despre el si despre noi toti. Ca Patriahul o fi gresit cumva cu ceva, candva, nu este nici o indoiala. A avut el vreodata pretentia ca tot ceea ce a facut, a fost perfect? A sustinut el undeva, candva, ca a fost fara de greseala?

Insa a aparat, prin bunatatea lui, pe oricine era sau se considera nedreptatit si a incercat, intr-un fel sau altul, sa ajute. Dar oameni buni, trebuie sa existe un minim bun simt si un minim echilibru in tot ceea ce afirmam. Mai ales in scris. Se vede extrem de urat de aici, din America, si de ori unde din lume ne-am afla, atotstiinta afisata ostentativ, fara o minima unda de indoiala ca poate totusi nu stim chiar totul in lumea asta si altcineva poate adauga ceva,...candva. Astfel, ne facem usor de rasul lumii!

As mai vrea sa va marturisesc o scurta istorioara povestita mie de regretatul Parinte Gh. Calciu Dumitreasa. A fost deseori in Romania dupa '89 si dragostea sa netarmurita pentru Neamul Romanesc nu se pune la indoiala nici o clipa. Si nu cunosc pe cineva sa fi dorit cu mai multa ardoare impacarea Exilului cu Tara prin Biserica mai mult decat el. Atunci cand a fost acuzat de organele "patriotice" nimeni nu i-a luat apararea. L-au inchis; si unii oameni ai Bisericii au pactizat cu inchizitorii si l-au condamnat. Cert este ca el a fost in Tara de atatea ori si pentru ca sa-i ierte. Si i-a iertat din tot sufletul si cu adanca sa dragoste pentru aproapele. Asa a procedat si cu Patriarhul Teoctist.

Si a acceptat sa slujeasca cu el si cu ceilalti. Desigur, s-au gasit unii, reci la inima si mai ales nestiutori in cele canonice dar autoconsiderati atotstiutori, ca sa-l loveasca sentimental, sa-l condamne zicand, in soapta sau prin gazete:" ca nu ar fi trebuit sa slujeasca in sobor cu Patriarhul, sa-i ierte si asa mai departe. Si stiti ce a raspuns Parintele Calciu. "Acuma sunt fericit ca am fost in stare sa-i iert din toata inima pe cei care m-au condamnat atunci. Nu este mai mare bucurie duhovniceasca decat iertarea." Iata, exemple avem destule daca cumva suntem nedumeriti in vre-o actiune. Iar invataturile primite le avem de la adevarati marturisitori, adevarati martiri pentru Hristos si Neam. Le urmam? Cine poate arunca primul piatra?

Pr. GH. NAGHI, SUA

• « Inapoi
• Inainte »