In memoriam: Intru pomenirea lui din neam in neam

• « Inapoi
• Inainte »

In memoriam: Intru pomenirea lui din neam in neam

Cu intreaga sa faptura plina de inalta demnitate arhiereasca si jertfelnicie monahala, Cu mersu-i apostolic printre mii si mii de credinciosi ce asteptau cuvantul lui, smerit si cuvios, de  inteleapta povatuire, Cu fata-i iradiind lumina precum fetele sfintilor din stravechile noastre altare,  Cu vocea-i blanda si molcoma, invaluita in smirna dragostei de aproapele, dupa cum ne invata Sfanta Scriptura, Cu sufletu-i generos, larg deschis catre durerile si necazurile milioanelor de romani imprastiati de soarta prin intreaga lume, Cu zambetu-i incarcat de bunavointa ce-i inflorea in coltul gurii uneori cand ne aflam in preajma sa,  Pastorul sufletelor noastre ratacite pe drumurile intortocheate ale vietii, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, Intaistatatorul Bisericii noastre Ortodoxe Romanesti, a fost si va ramane in inimile noastre, ale tuturor celor care l-am cunoscut si l-am iubit, ca un adevarat parinte, gratie inaltelor calitati duhovnicesti si Harului cu care a fost investit de la nastere de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos pe care l-a slujit cu vrednicie apostolica multe decenii la rand.

In aceste clipe ale vietii noastre pamantesti indoliate de plecarea sa, ma gandesc ca slujitorii bisericilor din satele noastre ar trebui sa dispuna sa fie trase clopotele in ziua cand Prea Fericitul nostru parinte patriarh va fi petrecut pe ultimul drum si sa faca serviciile divine cuvenite intru pomenirea sa la trecerea celor patruzeci de zile cat sufletul lui va mai fi printre noi, pe pamantul pacatelor noastre. Ar trebui sa indrazneasca macar acum, la despartirea de El, daca unii n-au indraznit sa-i pomeneasca intru dreapta ierarhica cinstire numele la slujbele din fiecare duminica, rugandu-se cu deosebita ravna doar pentru Alexei, Patriarhul Rusiei, cu care, l-a drept vorbind, nu prea avem nimic comun. Daca n-o vor face nici acum, macar noi, zecile si sutele de mii de credinciosi ortodocsi romani din nordul Bucovinei si din nordul Basarabiei, din fostul tinut Hotin, sa aprindem in sufletele si-n casele noastre cate o lumanare sau cate o candela intru vesnica lui Teoctist pomenire, cel care s-a nascut cu aproape 93 de ani in urma intr-un sat din imediata noastra apropiere de suflet, din zona Botosanilor.

Ca sa-i luminam cu dragoste si recunostinta calea spre tariile ceresti. Pentru ca s-a rugat la Domnul pentru mantuirea poporului nostru precum nu stiu daca au mai fost altii in stare. Personal o voi face, asa cum mai bine de zece ani am publicat cu regularitate in "Arcasul", Pastoralele Prea Fericitului parinte, rostite cu prilejul Nasterii si Invierii dupa rastignire pentru pacatele noastre a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

In aceasta perioada de circa 15 ani nu odata am simtit palmele lui usoare ca niste aripi de inger, cuprinzandu-ma sau asezandu-mi-se pe crestet in semn de alesa binecuvantare, dandu-mi putere si har intru Domnul.

In timpul acelor de neuitat intalniri de suflet si credinta pe care le-am avut, Prea Fericirea Sa nu mi-a zis altfel decat imi zice mama si cei mai buni prieteni: Vasilica. Poate de aceasta in preajma sa nu ma simteam altfel decat ca un copil cuprins de smerenie si evlavie in fata unei icoane sau ca in fata multinduratoarei mele maici. Amintindu-mi de acele clipe inaltatoare si purificatoare petrecute in preajma Prea Fericitului cu diferite ocazii, ma simt acum, odata cu plecarea lui spre corturile celor drepti, ca un orfan.

O lacrima de durere se rostogoleste intr-un gol ce ma-nspaimanta dinlauntrul fiintei, ranind-o pana-n tainuitele ei adancuri. O las sa curga in linistea-i sfasietoare, precum curge Prutul printre doua hotare.

Cine va umple golul lasat in inimile noastre de plecarea lui, cine ne va mai imbratisa cu atata caldura parinteasca, raspandind cu prezenta-i lumina binefacatoare a Credintei, a Iubirii de Neam si Tara? Cu aceeasi dragoste de apostol al crestinismului sa reverse netarmurita lumina peste noi, pacatosii. Dumnezeu sa-L odihneasca in pace, in loc de lumina, in loc de verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, toata intristarea si supararea pe care le-a cunoscut din plin in aceasta viata pamanteasca traita intr-o continua daruire suprema.

Din neam in neam sa-i fie pomenirea!

VASILE TARATEANU, Cernauti

• « Inapoi
• Inainte »