Feminismul sau lupta pentru egalitatea in drepturi a femeii cu barbatul constituie principala sursa ce genereaza acuze de discriminare la adresa Bisericii.
La modul concret, acuzele de discriminare aduse Bisericii Ortodoxe vin in majoritate covarsitoare din partea ori a sustinatorilor si simpatizantilor acestei miscari si vizeaza situatia femeii in Biserica in raport cu cea a barbatului, incriminand, in mod special, neacceptarea acesteia la slujirea sacerdotala, intaietatea acordata barbatului in Biserica in raport cu femeia, precum si unele invataturi ori traditii ce par a discrimina femeia.
Cei ce aduc astfel de acuze Bisericii Ortodoxe trebuie sa constientizeze ca in realitate doar Biserica, cu adevarat, nu discrimineaza femeia fata de barbat. Spre deosebire de orice alta institutie omeneasca care poate recunoaste drepturi egale femeii cu barbatul, dar nu poate garanta, din diferite cauze, sanse egale in exercitarea acestor drepturi si in atingerea scopului vizat prin ele, Biserica garanteaza sanse egale femeii si barbatului in atingerea telului final, care, asa cum am aratat, este mantuirea. Mantuitorul Iisus Hristos impartaseste harul Sfantului Duh, in dar, in Biserica, prin Sfintele Taine si prin celelalte lucrari sfintitoare, in egala masura si femeii si barbatului, fara discriminare. Si nu exista discriminare nici in ceea ce priveste obligatiile pe care le au in Biserica barbatul si femeia. Dovada acestei stari de fapt o reprezinta sinaxarele bisericesti in care sunt trecuti in randul sfintilor si cinstiti ca atare, in egala masura, mucenici si mucenite, cuviosi si cuvioase.
Cat priveste accederea femeii la treapta slujirii sacerdotale in Biserica - , aceasta problema nu a fost ridicata in primele nouasprezece secole de existenta a Bisericii, desi, in primele veacuri, pe de o parte, provenind in majoritate covarsitoare din randul paganilor, unii crestini ar fi putut ridica aceasta problema, invocand modelul cultelor pagane in care existau preotese si, pe de alta, in Biserica a existat o ceata a diaconitelor, care erau hirotesite si depuneau un juramant de castitate, dar a caror slujire avea strict un caracter social. Fiind, deci, dintru inceput, de la sine inteles si unanim acceptat de toti crestinii ca slujirea sacerdotala este rezervata exclusiv partii barbatesti, Biserica nu a luat in discutie aceasta problema in vreun sinod, astfel incat ea nu a fost reglementata in mod expres in vreun canon anume.
Temeiul acestei stari de fapt din Biserica il constituie atat Legea Vechiului Testament, prin care Dumnezeu a randuit ca preotia sa fie rezervata partii barbatesti (Is 28-29), cat mai ales traditia Bisericii, intemeiata pe exemplul Mantuitorului Iisus Hristos, care a ales ca apostoli ai Sai, dintre cei ce L-au urmat in decursul activitatii Sale de propovaduire a Evangheliei, intre acestia aflandu-se si femei, doisprezece barbati. Dupa inaltarea la cer a Mantuitorului Hristos, cand s-a pus problema inlocuirii lui Iuda Iscarioteanul in slujirea apostolica, s-a avut in vedere alegerea unui barbat, nicidecum a vreunei femei, desi erau de fata, alaturi de Sfintii Apostoli si de ceilalti ucenici, Fecioara Maria si femeile mironosite. Stand in mijlocul tuturor acestora, al caror numar era "ca la o suta douazeci", Sfantul Apostol Petru s-a adresat doar "barbatilor frati", spunandu-le ca "trebuie ca din acesti barbati, care s-au adunat cu noi in timpul cat Domnul Iisus a fost cu noi, unul din ei sa fie impreuna cu noi martor al invierii Lui" (FA 1, 21-22).
Pogorarea Sfantului Duh in ziua Cincizecimii in chipul limbilor ca de foc doar asupra Sfintilor Apostoli (FA 2), care au fost astfel imbracati cu putere de sus si consacrati ca preoti ai Legii celei Noi a Mantuitorului Iisus Hristos, confirma faptul ca slujirea sacramentala, preotia, a fost incredintata doar partii barbatesti. Urmand exemplul Domnului lor, Sfintii Apostoli au ales si hirotonit, ca episcopi si preoti ai comunitatilor pe care le-au intemeiat, doar barbati (FA 20, 17, 28; I Tim 3, 2; 12, 5, 17).
Constienti ca in Noul Testament nu exista niciun argument, niciun text care sa poata fi invocat in sprijinul accederii femeii la slujirea sacerdotala, pentru a da legitimitate luptei lor in atingerea acestui scop, sustinatorii acestei cauze incearca sa "rescrie" viata Mantuitorului si storia Bisericii primare pe baza unor asa-zis "noi dovezi", de senzatie, tainuite de Biserica, pe care le produc din evangheliile apocrife si din alte scrieri cu caracter apocrif. Pe baza acestor scrieri se incearca acreditarea ideii ca intre apostolii Mantuitorului a existat si o femeie, , care ar fi avut o relatie speciala cu Mantuitorul si, in virtutea acestei relatii, s-ar fi bucurat si de o pozitie privilegiata in fata Sa in raport cu ceilalti apostoli.
Pentru a argumenta aceasta idee sustinatorii ei fac apel inclusiv la argumente care, avand in vedere perioada de timp si sursa din care provin, nu au nici cea mai mica relevanta pentru subiectul in sprijinul caruia sunt invocate. Este vorba, pe de o parte, de celebrul tablou Cina cea de Taina al lui Leonardo Da Vinci in care, potrivit acestora, in dreapta Mantuitorului ar fi nu Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, ci Maria Magdalena, conchizand de aici ca, de vreme ce a luat parte la Cina, Maria Magdalena facea parte din grupul Sfintilor Apostoli, avand acelasi statut ca si acestia, bucurandu-se si ea de darul preotiei sacramentale.
Pe de alta parte, in sprijinul acestei teorii sunt invocate diferite scrieri contemporane, care de care mai fanteziste, lipsite de orice substrat stiintific, dar pretins stiintifice, si care au pretentia ca reveleaza informatii cunoscute doar de membrii initiati ai unor organizatii secrete ale caror radacini merg inapoi in istorie, pana in vremea Mantuitorului.
Privite cu atentie, atat sursele, cat si textele citate din ele se dovedesc a fi lipsite de credibilitate si de relevanta. Evanghelia dupa Filip si Evanghelia dupa Maria, apocrifele la care fac trimitere cei ce militeaza pentru hirotonirea femeii in Biserica in virtutea pretinsei preotii sacramentale la care ar fi fost facuta partasa si Maria Magdalena, sunt lipsite de credibilitate pentru ca sunt de origine gnostica. In plus, nici chiar din aceste scrieri nu reiese ca Maria Magdalena s-ar fi numarat in randul Sfintilor Apostoli, concluzia in acest sens fiind una fortata. Textele apocrife nu spun decat ca pe Maria Magdalena Mantuitorul "a iubit-o mai mult decat pe toti ucenicii" sau "decat pe toate celelalte femei" si ca Sfintii Apostoli Petru si Andrei s-au indoit de faptul ca Mantuitorul i-ar fi descoperit acesteia invataturi tainice, pe care nu le-a impartasit si celorlalti. Mai mult decat atat, chiar in apocriful pus pe seama ei, atunci cand ii imbarbateaza pe Sfintii Apostoli sa mearga cu curaj la propovaduirea Evangheliei, Maria Magdalena nu se include si pe sine in randul Apostolilor, ci spune "harul Sau fi-va totdeauna cu voi si va va ocroti".
Cat priveste interpretarea data tabloului lui Da Vinci, aceasta nu poate fi luata in considerare pentru simplul fapt ca este in flagranta contradictie cu ceea ce a consemnat in scris chiar cel ce a stat cu capul pe pieptul Mantuitorului la Cina, Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan (In 13, 23; 21, 20).
Dincolo de aceste argumente, irelevante si inconsistente din punct de vedere teologic, mult mai grava este, sub aspectul luptei pentru inlaturarea pretinsei discriminari a femeii in Biserica in raport cu barbatul si acceptarea acesteia la slujirea sacerdotala, aparitia, in cadrul teologiei, a unei noi directii, teologia feminista, pentru care pe care se intemeiaza Biserica in neacceptarea femeii la Sfanta Taina a Hirotoniei nu au valoare.
Bunaoara, dintr-un articol al sorei Nonna Verna Harrison, care a urmarit sa prezinte obiectiile si contraargumentele invocate de teologia feminista impotriva practicii neacceptarii femeii la slujirea liturgica sacerdotala, rezulta ca autoritatea divina, pe care se intemeiaza argumentul traditiei, cel mai puternic de altfel in justificarea practicii Bisericii in aceasta privinta, la care am facut referire si noi mai sus, nu este suficienta.
Aceasta spune: "Sustinatorii hirotonirii femeilor spun ca este o grava injustitie.. ca acestea sa fie excluse doar din pricina sexului lor, de la o forma de slujire pe care pot sa o realizeze. Daca singura motivatie ar fi autoritatea divina, aceasta L-ar face pe Dumnezeu nu numai arbitrar, dar si nedrept. (...) Astfel, daca Dumnezeu a poruncit intr-adevar aceasta, El trebuie sa aiba si un alt motiv, de o asemenea importanta incat sa justifice excluderea respectiva, altfel nedreapta. Nu poate fi bazat doar pe autoritatea divina insasi."
A cauta "o motivatie mai profunda, de natura spirituala si teologica" (p. 123), dincolo de argumentul autoritatii divine inseamna, pe de o parte, a pune sub semnul intrebarii intelepciunea lui Dumnezeu si dreptatea Sa, in flagranta contradictie cu revelatia Sfintei Scripturi, potrivit careia "Adevar este inceputul cuvintelor Tale si toate judecatile dreptatii Tale vor dainui in veci" (Ps 118, 160) si "O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt caile Lui de necercetat si judecatile Sale de nepatruns!" (Rm 11, 33), si, pe de alta, a ne pierde timpul in desarte dispute teologice, "Caci cine a cunoscut gandul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?" (Rm 11, 34), "Ca sfaturile Mele nu sunt ca sfaturile voastre, nici caile Mele precum caile voastre, zice Domnul. Ci pe cat este de departe cerul de pamant, intr-atat este de departe calea Mea de caile voastre si cugetele voastre de cugetul Meu" (Is 55, 8-9). Daca autoritatea divina nu este suficienta, atunci orice alt argument este superfluu.
Si totusi, fara a urmari sa raspundem punct cu punct acestor obiectii si contraargumente ale teologiei feministe, vom incerca, foarte pe scurt, sa aratam ca acest demers teologic pleaca de la o premisa falsa.
Din perspectiva argumentului legat de "natura" umana, feministii acuza cu insistenta faptul ca femeile sunt excluse de la hirotonie "doar din pricina sexului lor" (p. 123). A pleca de la premisa ca sexualitatea este criteriul dupa care se ghideaza Biserica in acceptarea barbatului la si in respingerea femeii de la aceasta sfanta taina este o grava eroare. La fel de contraproductiva si de gresita imi pare a fi, de altfel, si incercarea autoarei articolului citat de a descoperi "semnificatia masculinitatii preotului" (pp. 124-125, 137-140) si a o argumenta teologic din perspectiva patristica. Cat despre unele augmente invocate de unii teologi ortodocsi pentru a justifica neacceptarea femeii la preotia sacerdotala, precum inferioritatea morala si spirituala a femeii, necuratia ei sau subordonarea ei universala fata de barbat (pp. 125, 127), acestea sunt lipsite de orice temei si sunt jignitoare pentru femei.
Cred ca nu masculinitatea preotului si, prin urmare, nu sexualitatea sunt raspunsul la aceasta problema. Barbatul si femeia nu pot fi redusi nici la sexualitatea lor si nici la natura umana comuna, realitati de care nu putem face abstractie de altfel, pentru ca cei doi sunt mai mult de atat. Prin actul creatiei Dumnezeu a ipostaziat natura umana, pentru prima data, in persoana unui barbat, Adam, si abia apoi intr-o femeie, Eva, careia acesta i-a pus numele "femeie, pentru ca a fost luata din barbatul ei" (Fc 2, 23).
Desi impartasesc o natura umana comuna, Adam si Eva, si, prin urmare, barbatul si femeia, sunt diferiti nu doar sexual, ci psihosomatic, fara a fi insa inferior, si prin urmare subordonat, unul altuia in vreo privinta oarecare. Dincolo de universalitatea naturii umane, care ii uneste ontologic pe toti oamenii, dar si de unicitatea fiecarei persoane umane in parte, barbatul si femeia sunt diferiti datorita darurilor specifice diferite cu care i-a inzestrat Dumnezeu prin creatie.
Raspunsul la aceasta problema ar trebui cautat, poate, in viata interna si in relatiile dintre Persoanele Sfintei Treimi, paradigma pentru viata Bisericii. Pentru ca "Duh este Dumnezeu" (In 4, 24), "in existenta eterna a Ipostasurilor divine asemenea limitari si diviziuni, bazate pe sex" (p. 128), care sunt total nepotrivite si conduc la erezie, sunt absente (p. 129), dupa cum foarte corect precizeaza autoarea articolului citat. Si totusi, Dumnezeu Se descopera ca Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant, iar numele cu care numim cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt foarte importante pentru a intelege relatiile interne dintre Ele.
scria ca numele de "Tata" cu care numim pe Cel fara de inceput, implica in mod logic pe "a naste" si numele de "Fiu" dat Celui Nascut, "ca Fiul este Fiu al Tatalui si aduce in minte pe Tatal", dupa cum si "numele Tatal aduce indata in minte pe Fiul". Cele doua nume, Tatal si Fiul, care implica pe "a naste", desi par a numi doua persoane de genul masculin, transcend ideea de sexualitate si definesc relatia de paternitate/filiatie existenta in sanul Sfintei Treimi intre Cel fara de inceput si Cel Unul Nascut.
Aceasta relatie paternitate-filiatie dintre Tatal si Fiul din planul vesniciei este paradigma pentru o alta nastere intru vesnicie, "ce nu din sange, nici din voie trupeasca, nici din vrere barbateasca, ci de la Dumnezeu" (In 1, 13), "de sus", "din apa si din Duh" (In 3, 3, 6) este, a celor ce cred si marturisesc ca Mantuitorul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu intrupat, si pe care o implineste preotia sacramentala. Cel care primeste hirotonia intru preot devine parinte spiritual al tuturor fiilor sai duhovnicesti, pe care ii naste si-i renaste cu puterea harului Sfantului Duh spre viata vesnica prin Sfintele Taine si prin celelalte lucrari sfintitoare ale Bisericii.
Nasterea duhovniceasca prin harul preotiei sacramentale fiind incredintata exclusiv barbatului, inseamna ca Dumnezeu, care nu este nici arbitrar si nici nedrept in judecatile si in hotararile Sale, i-a incredintat femeii un alt dar, exclusiv al ei, cel al maternitatii, al nasterii de fii trupesti. Femeia nu se implineste pe sine cu adevarat decat in maternitate, iar atunci cand zamisleste o noua faptura umana ea este impreuna lucratoare cu Duhul Sfant, Care izvoraste viata in pantecele ei.
Din pacate, tocmai sub influenta miscarii feministe, care reclama dreptul femeii de a accede la treapta preotiei sacramentale in Biserica, femeia este tot mai predispusa la a nu mai face lucrator darul sacru cu i care a inzestrat-o Dumnezeu si care o defineste prin excelenta, cel al nasterii de prunci - "si Adam i-a pus femeii sale numele Eva, pentru ca ea este mama tuturor celor vii" (Fc 3, 20).
fiind, deci, incredintata doar barbatilor, iar aceasta constand nu doar in functiunea sfintitoare, ci si in cea invatatoreasca si in cea conducatoare, dupa chipul preotiei Mantuitorului Iisus Hristos, femeii nu ii este ingaduit in Biserica nici sa invete si nici sa conduca pe altii. Sfantul Apostol Pavel este foarte categoric in aceasta privinta, invatand "ca in toate Bisericilor sfintilor, femeile voastre sa taca-n adunarile bisericesti; fiindca lor nu le este ingaduit sa vorbeasca" (1 Co 14, 34) si "nici sa invete pe altul" (1 Tim 2, 12), ci "femeia sa asculte invatatura-n liniste, cu toata supunerea" (1 Tim 2, 11).
Aceasta invatatura a Sfantului Apostol Pavel, justificata atat prin Legea Vechiului Testament, cat si prin faptul ca "Adam a fost intai zidit, apoi Eva; si Adam n-a fost amagit; dar femeia, fiind amagita, s-a facut calcatoare de porunca" (1 Tim 2, 13-14), este socotita intre celelalte "porunci ale Domnului", al caror scop este pazirea randuielii in biserici si in Biserica, "pentru ca Dumnezeu nu este al neoranduielii, ci al pacii" (1 Co 14, 33). In schimb, dupa cum observa Nonna Harrison, "nu este niciun motiv pentru care femeile nu pot sa exercite alte tipuri de slujiri precum lucrarile caritative sau misionare, predarea si consilierea, precum si ingrijirea bolnavilor, a saracilor si batranilor" (p. 124), la care Biserica le cheama de altfel, si pe care le si implinesc cu toata credinta si dragostea.
Din cele de mai sus nu se poate conchide ca in Biserica femeia ar fi cumva discriminata in raport cu barbatul. Dimpotriva. Prin intruparea Sa din Fecioara Maria, Mantuitorul Iisus Hristos i-a redat femeii demnitatea de dinainte de caderea in pacat si dintru inceput membrii primelor comunitati crestine au constientizat aceasta noua stare de fapt.
Sfantul Apostol Pavel le aminteste pe femei in epistolele sale ca ajutoare foarte importante in propovaduirea Evangheliei, iar in epistola adresata efesenilor precizeaza foarte clar ca raportul barbatului cu femeia atat in familie, cat si in biserica, trebuie sa aiba drept model raportul dintre Hristos si Biserica (Ef 5, 22-33).
Daca partii barbatesti i se acorda intaietate in Biserica la diferite momente liturgice, aceasta traditie se subsumeaza invataturii Sfantului Apostol Pavel despre pastrarea randuielii in Biserica, iar aceasta intaietate este una de onoare. Ea decurge din iubirea si respectul manifestate de femeie pentru barbat in cadrul familiei, dupa modelul Biserica-Hristos, fiind extinsa si la nivelul Bisericii, si nu este de alta natura.
In Biserica Ortodoxa, pastratoarea fidela a invataturii Mantuitorului Iisus Hristos si a Sfintilor Sai Apostoli, exista, in afara de preotia sacramentala, si o serie de traditii, legate de diferite sarbatori sau momente liturgice importante, la care pot participa doar barbatii, nu si femeile. Unele din aceste traditii, mai ales cele foarte populare in randul crestinilor, care insotesc sau urmeaza unor sarbatori sau momente liturgice la care participa foarte multi credinciosi, au constituit prilej de a aduce Bisericii acuza ca discrimineaza femeia. Este cazul traditiei pescuirii Sfintei Cruci pe care o arunca in apa episcopul sau preotul la sarbatoarea Botezului Domnului, dupa sfintirea cea mare a apei, la care pot participa doar barbati.
Desi aceasta regula nu a fost statuata de Biserica in vreun canon scris, ea face parte integranta din traditia vietii bisericesti, capatand caracter de lege nescrisa, ceea ce inseamna ca este in uzul general al intregii Biserici Ortodoxe, ca a fost acceptata in mod tacit de Biserica, ca a fost, de asemenea, acceptata in mod voluntar de fiii duhovnicesti ai Bisericii si este in practica de o perioada mare de timp.
Despre cat de importanta este datina pentru popor, mai ales atunci cand este legata de un eveniment religios, sta marturie folclorul poporului roman.
Sunt foarte multe obiceiuri si cu caracter religios, unele chiar de sorginte pagana, mostenite si perpetuate pana in ziua de azi, in care, dupa caz, nu este acceptata fie partea femeiasca, cum este cazul calusului, fie cea barbateasca, cum este cazul dansului fetelor de la Capalna, pentru a nu aminti decat doua exemple. Exista, de asemenea, o serie de traditii si obiceiuri legate de diferite momente liturgice: importante din viata crestinului, precum scaldatul pruncului de catre nasa, dupa ce acesta a fost botezat, gatitul miresei inainte de nunta si dezgatitul acesteia de catre nasa la sfarsitul nuntii, la care nu participa decat femeile, potrivit traditiei barbatilor fiindu-le interzisa prezenta, fara ca acestia sa se simta cumva discriminati, si exemplele ar putea continua.
Cristian Gagu
-
Preotia femeii, un adevar revelat sau o simpla inovatie?
Publicat in : Dogma -
Preotia femeii
Publicat in : Editoriale -
Preotia femeii
Publicat in : Editoriale -
Ce inseamna: Hristos este capul a tot barbatul, iar capul femeii este barbatul
Publicat in : Credinta -
Hirotonia femeii si pozitia ortodoxa
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.