Un Bătrân duhovnicesc era adeseori bolnav. S-a întâmplat ca timp de un an să nu fie bolnav deloc. Bătrânul s-a întristat foarte şi a plâns, zicând: „M-a părăsit Domnul meu şi nu m-a cercetat".
Nu există pe acest pământ vreun om lipsit de suferinţe şi de necazuri. Păcatul strămoşesc a schimbat starea înaltă pe care Domnul a dăruit-o la început oamenilor. Pierzând Edenul, omul a dobândit... stricăciunea şi moartea. Dar mila lui Dumnezeu nu ne părăseşte pe noi, păcătoşii şi nevrednicii. Suferinţele şi necazurile, şi greutăţile ne sunt spre învăţătură de minte şi spre a ne face vrednici să primim darurile lui Dumnezeu. Răbdându-le fără cârtire, ne curăţim de păcate, creştem duhovniceşte şi ne pregătim pentru veşnicie. Smerenia şi răbdarea, nădăjduirea în Domnul şi în voia Lui cea bună - iată esenţa adevăratei viziuni creştine.
Dacă bolnavul se va purta în acest duh, asta îl va întări duhovniceşte, i se va socoti întru nevoinţă. In atare caz, în faţa necazurilor şi a bolilor omul va birui răul cu binele, va arăta că duhul său stăpâneşte cu adevărat peste trup. Mântui torul nostru ne-a dat exemplul celei mai mari răbdări, iubiri şi blândeţi, suferind pătimirile de pe cruce şi rugându-se pentru răstignitorii Săi.
Vremea bolii este o vreme a cunoaşterii de sine, vreme a cugetării duhovniceşti, vreme a pocăinţei. Să ne amintim deci că totul este de la Dumnezeu: şi boala, şi sănătatea. Iar tot ce este de la Dumnezeu este spre binele nostru. Ca atare, să nu ne descurajăm. Domnul Cel Milostiv nu va trimite nici unuia dintre noi ispite peste măsură, căci, după spusele Apostolului, credincios este Dumnezeu, Care nu vă va lăsa să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci împreună cu ispita va face şi sfârşitul, ca s-o puteţi suferi (1 Cor. 10, 13). Să păstrăm în inimi şi gândul că prin multe necazuri se cade nouă a intra întru împărăţia Cerurilor (Şapte 14, 22).
Dimpotrivă, cârtirea, protestul, înrăirea faţă de toţi şi de toate strică pacea lăuntrică, sporesc suferinţa şi, principalul, micşorează sau nimicesc rodul duhovnicesc pentru care Dumnezeu a îngăduit să vină boala. Rodul e mântuirea noastră. Uneori, necredinţa, nepăsarea duhovnicească faţă de propriul suflet şi altele asemenea ne împiedică să conştientizăm şi să înţelegem lucrul acesta.
Anii de ateism n-au rămas lipsiţi de urmări. Aproape două generaţii au crescut fără să ştie de Dumnezeu şi de sfânta Lui Biserică. în activitatea mea practică de medic am avut de-a face adeseori cu situaţii când omul bolnav sau necăjit nu înţelege sensul duhovnicesc al suferinţei (îi am în vedere pe cei botezaţi ortodox), este foarte împovărat de felul în care se simte, e plin de descurajare şi întristare. Uneori se întâmplă şi mai rău: apar deznădejdea, dorinţa de a muri...
Există şi altă problemă, care nu-l poate lăsa nepăsător pe nici un medic ortodox. Lipsa duhovniciei, care a domnit în ultimii şaptezeci şi ceva de ani în societate, a afectat, fireşte, şi medicina, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Când te gândeşti la spitalele de dinainte de revoluţia bolşevică... Icoane, candele aprinse, surori de caritate, preot care spovedea, împărtăşea, făcea masluri. Toate acestea au fost... Este îmbucurător faptul că acum, din mila lui Dumnezeu, această tradiţie renaşte puţin câte puţin.
Deocamdată nu peste tot, dar se rezidesc şi se sfinţesc biserici de spital, în clinici se fac slujbe. In ochii bolnavilor apar scântei de credinţă şi de nădejde, în suflete se sălăşluiesc bucuria şi mângâierea. Vrem să credem că Domnul ne va da timp şi puteri ca să ne pocăim şi să ne îndreptăm.
DR. DMITRI AVDEEV
CÂND SUFLETUL ESTE BOLNAV, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "CÂND SUFLETUL ESTE BOLNAV"
-
Consecintele parasirii lui Dumnezeu
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.